|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Încotro ne îndreptăm" Dacă lăsăm deoparte criza mondială, e evident că România plutește în derivă. O derivă cu atât mai îngrozitoare cu cât autoritățile o miros, o adulmecă, o percep, dar nu pot s-o rezolve. Tot omul cu capul pe umeri știe că în perioada imediat următoare vor urma curbele de sacrificiu. Toți știu, cu excepția Guvernului, care se încurcă în declarații contradictorii. Din resurse proprii nu se poate asigura finanțarea minimală și e musai să întindem, din nou, mâna către FMI. Guvernanții acceptă cu jumătate de gură că au zbârcit-o, încă o dată, cu evaluarea crizei. Însă de ce poporul nu e informat corect despre adevărata situație? De ce e aburit cu statistici și afirmații ridicole? Poate... ca să nu se producă panică. O fi și asta o tehnică guvernamentală. Ca în orice țară sărăcită, infracționalitatea explodează, corupția sporește, graba zapciului și ploconeala vânătorului de recompense cresc exponențial. Agresivitatea infractorului, ca și nerușinarea escrocului exprimă în absolut nesiguranța prezentului. La nivelul cel mai înalt, aceeași foame. Legea lui "Om" (ești om cu mine și cu partidul meu, sunt om cu tine și ai tăi) e singura lege funcțională. În fața acestei invazii a lăcustelor, cetățeanul se simte abandonat. El, a cincea roată de la căruță, dospește o ură grea. Iar România actuală e compusă din milioane de Românii mici, familiale sau individuale, mustind de ură, de revoltă, de neputință. E clar că, azi, România nu mai e a noastră. Când am pierdut-o? Unde ne-a fost capul?
|
