Domnul Eugen Bejinariu: "Legalizarea conduitei de succes a PDL în alegerile viitoare" Campania electorală pentru alegerile locale și parlamentare a PDL a început, iar rezultatul lor a fost anunțat prin declarația domnului Emil Boc care ne-a comunicat că singura formațiune politică în măsură să obțină peste 50% din voturi este PDL. În acest scop se lucrează în prezent. Prima măsură privește comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Alegerea primarilor, a președinților Consiliilor județene și a consilierilor locali, care în campania electorală vin cu obiective, promisiuni și programe cuprinzând pietruirea, asfaltarea sau repararea drumurilor, podurilor și podețelor etc., odată cu alegerea deputaților și senatorilor care au datoria de a elabora și adopta legi pentru România este un amestec politic și managerial eterogen, confuz și profund greșit. Ca urmare, PSD și, respectiv, USL se declară împotriva acestei decizii politice greșite doar în favoarea PDL, și o respinge categoric. O altă măsură privește reducerea numărului de parlamentari și pentru care PSD a depus un proiect de lege. Votul prin corespondență va face posibilă chiar și depășirea promisiunii domnului ministru Teodor Baconschi de a aduce un milion de voturi din diaspora pentru PDL la viitoarele alegeri, iar prin noile reglementări din Legea electorală se vor introduce peste tot în secțiile de votare oamenii coaliției de la guvernare, dacă această coaliție se va menține până atunci. Eforturi mari s-au depus pentru adunare de bani. Aceste eforturi continuă. În campania electorală punga portocalie sau verde și plicul vor deveni cele mai puternice dintre "argumente", pentru a convinge cetățenii sărăciți din mediul rural să voteze pe filantropii politici - liderii PDL și UNPR. Realitatea social-politică este însă alta. În comunicarea noastră cu cetățenii aflăm și stări de spirit, și nemulțumiri, dar și multe, foarte multe reacții justificate ale cetățenilor care se vor exprima la urna de vot, fie el și uninominal, într-un singur tur de scrutin, comasat, și dirijat politic de putere. Cetățenii nu mai suportă apăsarea, imperativele, nedreptățile și nesocotirea normelor democratice. Sub înrâurirea politică a USL, într-o atmosferă de bună comunicare, cu înțelegerea corectă a ceea ce s-a întâmplat în România în anii de "democrație uninominală" de 7 ani și cu dorința intrării într-o lume a democrației autentice, cetățenii, și cei tineri, și cei mai în vârstă, vor vota candidații PSD, PNL și PC. Va fi un moment important pentru revenirea la normalitatea vieții politice în România. În acest sens vom acționa și milita noi, cei din USL, și toți cei care poartă în ființa lor valori morale românești adevărate. Avem în vedere nu numai marea mulțime dezamăgită și revoltată a cetățenilor, ci și oamenii care până acum au tot fredonat "Să trăiți bine!" Votul cetățenilor la viitoarele alegeri parlamentare va fi, într-un fel, o nouă revoluție care va înlătura dictatura portocalie din România, așezată în structuri și norme clamate a fi democratice.
|