Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Trăim în țara lui Papură Vodă" Guvernul, care ar trebui să fie al României, este Guvernul lui Traian Băsescu, condus de omniprezenta marionetă Emil Boc, yesman-ul de serviciu al președintelui. Președintele, care ar trebui să fie al României, este de fapt șeful incontestabil al mafiei din România. Vă supun atenției faptul că tandemul Băsescu și Boc a uitat că sunt români, că au plecat din rândurile românilor și acum, pentru că trăiesc în sânul grupurilor mafiote, uită de românii care i-au ales, de pensionarii care cer niște drepturi legitime și care nu mai au timp să aștepte. Mă refer aici la pensiile promise de guvernanți, care, deja diminuate, ajung, contrar promisiunilor, cu mare întârziere, făcând din viața și-așa amară a celor de vârsta a treia un calvar. Domnilor guvernanți, vă rog, credeți-mă pe cuvânt, pensionarii sunt și ei români! Nu fiți ignoranți față de părinții și bunicii noștri! Dacă nu puteți face ceva pentru ei, plecați de la guvernare, lăsați România să fie guvernată de oameni care vor și pot să facă ceva pentru România.
|