Vasile Filip Soporan
Vasile Filip Soporan
Ședința Camerei Deputaților din 21 iunie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.83/01-07-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-04-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 21-06-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 21 iunie 2011

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.65 Vasile Filip Soporan - declarație politică cu titlul: "Învățăturile din istorie și bătălia de astăzi";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Învățăminte din istorie și bătălia de astăzi"

Peste câteva zile, mai exact în 16 iulie 2011, se vor împlini 90 de ani de când în zona Arieșului, la Câmpia Turzii, pe atunci Ghiriș-Arieș, a început fabricația produselor metalurgice la nivelul calității și al unor procedee tehnologice compatibile cu cele din Europa occidentală.

Astăzi, la nivelul percepției populației, singura criză este doar cea politică, iar temele de dezbatere majore vizează doar regionalizarea, privită mai mult din punctul de vedere al implicațiilor de coagulare etnică și mai puțin din punctul de vedere al mecanismelor dezvoltării. În același timp, temele economice sunt abordate politicianist, fără o înțelegere pragmatică a pieței și capitalului.

În acest cadru, consider că la înverșunarea și lipsa de perspectivă care domină discursul politic ar fi interesant - cel puțin pentru cei la care negura se așază peste tot -, să parcurgă o parte din învățămintele cu care am rămas în urma parcurgerii creării și dezvoltării societății "Industria Sârmei". Parcursul ei a început în 1919, într-o Europă ieșită din război, iar așezarea europeană de după război se făcea foarte greu; negocierile consolidării lucrurilor mergeau anevoios, statele erau blocate, în principal, pentru faptul că la nivel economic nu funcționa nicio colaborare (cea veche nu mai avea suportul desfășurării, iar cea nouă nu avea vlaga de a fi structurată și așezată la nivelul noilor granițe).

În această atmosferă, a incertitudinilor și a certitudinilor aduse în același spațiu, un tânăr evreu slovac prezintă mediului economic clujean, dominat de un vizionar de marcă, bancherul Ionel Comșa, proiectul producerii cuielor și sârmei în zona Transilvaniei. Reacția băncilor a fost excepțională, se creează societatea "Industria Sârmei", se stabilește sediul social în Cluj, pe o stradă care în 1936 se numea Iuliu Maniu, se stabilește terenul construcției uzinelor, se achiziționează tehnologiile, utilajele și instalațiile, se realizează construcțiile și infrastructura industrială, sunt angajați un număr de aproape 100 de meseriași și specialiști din Germania, Austria, Cehoslovacia și Polonia, și pentru început, peste 800 de români, necesar materializării ideii de producere industrială a produselor metalurgice.

Primul director al Uzinelor de la Câmpia Turzii a fost, pentru o perioadă de 10 ani (1920-1930), inginerul german Friedrich Trappiel. Ionel Floașiu, primul inginer român din societate, bursier al Mitropoliei Ortodoxe de la Sibiu la Politehnica de la Budapesta și Praga, l-a urmat ca director pentru perioada 1930-1945.

De-a lungul timpului, societatea și-a amplificat activitățile, produsele devenind din ce în ce mai complexe, iar procesele tehnologice se desfășurau într-un sistem integrat, de la elaborarea oțelului până la obținerea produselor speciale. Ramificațiile societății s-au dezvoltat în perioada 1920-1936 și au cuprins Cernăuțiul (Prutul SA), Brăila ("Industria Sârmei" din Brăila), Brașovul ("Ancora Română" SA), Bucureștiul (Calea Victoriei, nr. 36) și alte centre de prezentare, de distribuție și de desfacere.

Tot în acea perioadă, au constituit cartelul "Filiera", unde dețineau o poziție dominantă de 30%, și au participat la Cartelul Fierului din Europa Centrală.

Mă opresc aici cu acest început de istorie și vă voi prezenta câteva lucruri pe care le-am învățat din parcursul acestei povești reale (și sper să rămână realitate în continuare). Iată câteva dintre ele:

1. Situația dificilă de moment poate fi o oportunitate. Gândirea antreprenorială a făuritorilor societății "Industria Sârmei" ne arată faptul că situația inițială dificilă (anii 1919-1924), la nivel general, poate fi o oportunitate. Ideea se fundamentează pe flerul și capacitatea antreprenorului de a vedea altceva decât suferință, neliniște și confruntare. A văzut stabilitatea fostei zone periferice, stabilitate bazată pe dorința de a ajunge la performanța apuseană, faptul că piața zonei a fost pregătită pentru producția pe care o propunea, prin faptul că produsele erau prezente, cunoscute și foarte apreciate în zonă.

2. Elitele antreprenoriale și tehnologice europene au lucrat pentru capitalul românesc. Elitele antreprenoriale și tehnologice europene, reprezentate de un evreu slovac și un german, au lucrat pentru capitalul românesc și pentru dezvoltarea României. Este vorba de Izso Diamant și Friedric Trappiel, care s-au alăturat elitelor și specialiștilor români, printre care amintesc doar pe Ionel Comșa și Ionel Floașiu. Ar fi foarte bine dacă acest lucru s-ar întâmpla cu intensitate și astăzi, în 2011.

Din această prezentare rezultă o lecție, aceea că la nivelul antreprenoriatului adevărat, la nivelul unei comunități adevărate, există competiție și nu există bariere, izolare, ci drumuri și căi de comunicare capabile să mobilizeze zonele adiacente.

3. Mobilizarea capitalului românesc. Mobilizarea capitalului românesc s-a făcut într-o manieră inteligentă, prin intermediul unui bancher excepțional al perioadei interbelice clujene, Ionel Comșa, și al unei bănci emblemă pentru Clujul anilor '20 și '30, este vorba de Banca Comercială pentru Comerț și Industrie SA Cluj. Poate niciodată în istoria Clujului, sistemul bancar nu a avut o influență mai mare și nu a avut un vizionar de calibrul lui Ionel Comșa. Lecția predată ne arată că întotdeauna pentru dezvoltarea unei comunități este nevoie de un vizionar, de o comunitate capabilă să înțeleagă sensul evoluțiilor și de o forță capabilă de a pune sinergetic, într-un întreg, acțiunile tuturor celor implicați.

4. Comunitățile au fost împreună, și nu doar alături. Diferențele etnice și culturale nu au constituit o barieră în cadrul construcției economice, poate pentru prima dată în istoria Clujului comunitățile au fost împreună și nu au acționat doar alături. Se demonstrează că în comunitățile multietnice, alături de o confruntare directă sau indirectă, etniile pot să influențeze competiția, performanța și dezvoltarea comunității. Poate astăzi, mai mult decât ieri, avem nevoie de conlucrare mult mai mult decât de alăturare sau confruntare.

5. Dezvoltarea în varianta "Porților deschise". "Industria Sârmei", prin evoluția pe care a avut-o, dovedește faptul că varianta "porților deschise" este varianta care a adus dezvoltarea în zonă. Ea a fost aplicată cu inteligență în deschiderea porților pentru tehnologiile occidentale, pentru mentalitatea organizării și rezolvării problemelor sociale, pentru inovare și pentru aplicarea acestora în cadrul activităților productive. A mai însemnat deschiderea pentru specialiștii occidentali, în special din Germania și Austria, care în număr de 100 s-au așezat în zonă pentru punerea la punct a proceselor tehnologice.

Această perioadă a deschiderii este demonstrată de multitudinea vizitelor de documentare la principalele evenimente și societăți comerciale ale domeniului. Astfel, în intervalul a doi ani, 1937-1938, specialiștii societății au participat sau au vizitat următoarele obiective: Institut fur Metallkunde din Berlin - Charlottenburg (dr. ing. Victor Ungureanu în martie 1937); Expoziția Imperiului Britanic din Glasgow (ing. Radu Comșa în 1937); Expoziția Schaffendes Volk din Dusseldorf (ing. Constantin Voinescu în 1937); Expoziția din Paris "Expoziția de Artă și Tehnică în Viața Modernă" (ing. Antoniu Văcăroiu în 1937); Institutul de Sudură Autogenă din Paris (ing. Ilie Vasiliev în 1937); Firma Carl Zeiss din Jena (ing. Ioan Andrea în 1937); Imperial Chemical Industries Limited din Manchester (ing. V. Diamant în 1938); Târgul de Mostre din Leipzig (ing. Ganea Macedan în 1938); Firma "Langbein Phanhauser" din Germania (ing. Marius Popovici în 1938); Technische Hochschule Berlin (ing. Ioan Vălean în 1938) și Firma Agil Berlin și A. Arc. Limited London (asistent tehnic Ioan Baciu în 1938).

Care firmă de astăzi, din domeniul unei producții identitare cu capital românesc, are o dinamică de comunicare profesională și științifică atât de intensă ca "Industria Sârmei" în perioada interbelică?

6. Integrarea în spațiul economic european. Schimburile comerciale demonstrate de "Industria Sârmei" în perioada interbelică demonstrează faptul că firma era integrată economic în spațiul european. Semnificativ pentru demonstrarea acestui lucru este importul de 24.196 tone de țagle și patine făcut în 1939. Astfel, furnizorii au avut următoarea distribuție: Cehoslovacia - 8,5%, Polonia - 10,4%, Belgia - 18,6%, Austria - 1,2%, Ungaria - 12,8% și Germania - 48,4%.

Putem astăzi să spunem că Occidentul este furnizor de materii prime pentru industria românească, pentru a fi înnobilate la nivelul plusvalorii în România.

7. Nivelul calitativ al produselor Occidentului. Preocupările pentru atingerea nivelului calitativ al produselor occidentului a fost o constantă a perioadei interbelice la nivelul societății "Industria Sârmei".

Consider că astăzi, din păcate, se afirmă din ce în ce mai rar: "Produsele uzinelor noastre sunt la același nivel cu produsele cele mai renumite din străinătate, datorită grijii deosebite și controlului permanent ce-l avem în tot timpul fabricării". Aceasta ne confirmă și clienții care lucrează aproape exclusiv cu produsele noastre. Câte piețe ne-ar fi aparținut astăzi dacă am fi dezvoltat o asemenea mentalitate?

8. Misiunea unei industrii și devenirea națională. Misiunea unei industrii este privită și din perspectiva devenirii naționale. Cine mai afirmă astăzi la nivelul mediului economic că "O industrie mare ca a noastră nu are numai o misiune strict comercială și tehnică, ci are și o misiune culturală și națională. Grija ei nu se extinde însă numai asupra activității propriu-zise din uzine, ci ea se îngrijește și de viața socială și culturală a lor afară din fabrică"? Nu cred că astăzi există la nivelul mediului economic o asemenea formulare. Dacă ar fi existat o asemenea exprimare consider că nu ar fi existat căderile la nivelul societăților comerciale, poate unice la nivelul spațiului european și la nivelul întregii istorii a României. Astăzi, putem să generăm, în condițiile economiei de piață și ale globalizării, o asemenea formulare, cu atât mai mult cu cât în bătălia europeană este necesară o asemenea abordare, abordare care să conducă la dezvoltare durabilă și afirmare în spațiul european.

9. Socialul este penumbră a economicului. Pentru managementul interbelic al societății "Industria Sârmei" socialul este penumbra cea mai importantă a economicului. Altfel spus, elita societății a înțeles că economia interacționează cu problematica socială. Abordările interbelice de la "Industria Sârmei" demonstrează faptul că rezolvarea problemelor sociale a avut postamentul creșterii și consolidării economice în spațiul european. Preocuparea pentru condițiile locului de muncă, pentru munca bine plătită, evidente și active în anii ’20 și ’30, sunt astăzi din ce în ce mai rare. Consider, având în vedere situația în care ne găsim, că acestea pot redeveni o prioritate a momentului și a zilelor care urmează.

10. Unificarea economică a României. Barierele existente la nivelul provinciilor unificate în 1918, cu toate mentalitățile, prejudecățile, obiceiurile și credințele specifice fiecărei regiuni, au fost rezolvate nu numai prin unificarea monetară, noua Constituție, unificarea administrativă, ci poate, în primul rând, pe durată lungă, prin unificarea economică. "Industria Sârmei" este un exemplu bun în acest sens sau poate pentru unii o excepție, "reușind prin calitatea produselor să prindă rădăcini în provinciile cele mai îndepărtate, creând legături plăcute și durabile, atât cu fabricile de cuie, cât și cu marii comercianți de fier".

M-ar bucura faptul dacă astăzi am avea o gândire și o strategie națională care, pe lângă integrarea europeană și participarea la procesele globale, ar putea genera, pe principiile economiei de piață, o economie de valorificare a resurselor naturale și umane cu valențe de manifestare regională într-o economie unificată și stimulată în manifestările ei de o infrastructură modernă și eficientă.

Făuritorii societății "Industria Sârmei" au văzut esența dezvoltării, funcționarea și existența pieței într-o Românie întregită și nu au acționat numai la nivelul "aprecierilor" pentru regățeni, bănățeni, ardeleni, moldoveni, bucovineni, ci au ctitorit fundamental în Cernăuți, Galați, Brăila, Brașov, cu unități productive, și aproape în toate regiunile, cu unități și ramificații de desfacere.

11. Mobilizarea de criză. Perioadele de criză trebuie privite ca o oportunitate din perspectiva ieșirii din criză pentru o piață reînnoită parțial sau total. Astfel, "Industria Sârmei" a mărit în timpul crizei capitalul ei propriu de la 124,3 milioane lei în 1929 la 146,7 milioane lei în 1933, adică cu aproape 20%77. În acel interval s-a construit un cuptor pentru producerea oțelului electric, s-a înființat trăgătoria de oțel tare și s-a asimilat fabricația cuielor albastre și spintecate, conform raportului consiliului de administrație a societății pe anul 1930. În același raport se arată că "Banca Națională ne-a dat cel mai efectiv sprijin, sporindu-ne reescontul de la 12 milioane la 25 milioane, precum și Banca Centrală pentru Industrie și Comerț". Sprijinul acestor instituții a fost esențial pentru întărirea poziției de piață, producției și profitului. Conform acestor măsuri și a conjuncturilor excepționale, profitul net realizat de societate a avut următoarea dinamică: în 1934 de 6,5 milioane lei, 34,8 milioane de lei în 1940, pentru ca în 1942 să atingă suma de 58,9 milioane lei.

Cifrele sunt edificatoare, evoluția postcriză, fundamentată în perioada crizei, a fost exprimată printr-o creștere de aproape nouă ori.

Care ar fi fost evoluția societății, a societăților metalurgice, a societăților industriale dacă ar fi existat o asemenea abordare în zilele de astăzi? Probabil sau în mod precis nu am fi asistat la o scădere atât de bruscă a producției industriale, ci la o așezare a capacităților productive cu adevărat în competitivitatea și eficiența specifică Uniunii Europene. Iarăși, poate, nu am fi declarat cu emfază și cu lipsă de responsabilitate că "industria românească este un morman de fiare vechi", ca o ușurare pentru a nu gândi soluțiile pe care economia le-ar fi cerut într-un context nou.

12. Bogăția și dezvoltarea comunității. Bogăția la nivelul societății a dat noi valențe dezvoltării comunității. Bogăția corect distribuită (este adevărat) creează efecte asupra comunității și asupra cetățenilor. Alături de metalurgiști și prestatorii de servicii industriale, în zona Câmpia Turzii au prosperat sau cel puțin au dus o viață mai bună agricultorii, comercianții și prestatorii altor activități care se desfășurau în zonă. Modul în care era organizată comunitatea industrială, colonia muncitorilor, colonia maiștrilor, colonia funcționarilor, a generat o vizualizare a relației existente între pregătire, poziția în societate și veniturile obținute și de aici dependența reală, practică și concretă a traiului și a perspectivelor de dezvoltare personală.

Cum barierele nu funcționau la nivelul copiilor, iar la nivelul maturilor responsabili societății exista o înțelegere a necesității dezvoltării personale, copii, prin mobilitatea lor naturală, au vizualizat traiul mai bun, viața mai bună și au stabilit o corelație, aceea între pregătirea profesională și traiul mai bun. Astfel, pentru multe generații traiul mai bun a fost legat de a învăța bine, de a învăța meserie, de a fi serios, de a fi respectuos, înțelegător, cinstit și harnic. Iată de ce în zonă s-a format și s-a dezvoltat o atitudine de mare respect și sprijin față de școală și față de dascăli și o mare speranță în ceea ce faci personal. Semnificativă în acest sens este aducerea aminte a unui meseriaș de la "Industria Sârmei", ucenic în anii ’30, pensionar, astăzi în vârstă de peste 80 de ani, care relata eforturile directorului Ionel Floașiu de a determina copilul să învețe meserie, acest lucru petrecându-se în mai multe rânduri, apărând și o comparație cu referire la minoritatea maghiară, în sensul pozitiv de apreciere a unei stări și a unei datorii de a ajunge cel puțin la nivelul pregătirii acesteia.

Mă întreb și vă întreb cum ar fi arătat astăzi industria românească dacă ar fi existat înțelegerea că situația dificilă de moment poate fi folosită ca oportunitate, dacă elitele antreprenoriale și tehnologice europene ar fi lucrat pentru capitalul românesc, dacă mobilizarea capitalului românesc s-ar fi făcut într-o manieră inteligentă și eficientă, dacă am fi dezvoltat cu responsabilitate varianta "porților deschise", știind la cine să le deschidem, cât timp să le deschidem, dacă am fi realizat eficient integrarea în spațiul economic european, dacă produsele noastre ar fi fost masiv la nivelul Occidentului, dacă ne-am fi raportat la realitatea că o industrie nu are doar o misiune strict comercială și tehnică, ci și o misiune culturală și națională, dacă socialul ar fi fost una dintre penumbrele economicului, dacă unificarea economică a României ar fi fost o realitate, dacă am fi avut știința, puterea și înțelegerea necesității mobilizării pe timp de criză, dacă bogăția creată ar fi servit la dezvoltarea comunităților.

Fără să dezvolt un răspuns, consider că starea României ar fi alta, dezvoltarea ei ar fi fost o realitate, iar raportarea la standardele europene nu ar fi făcută de pe poziția nefericită a celui care ocupă ultimele locuri.

Cu toate greutățile momentului, consider că avem capacitatea de a învăța, de a ne ridica deasupra pseudoconfruntărilor de moment și de a genera o dezbatere și acțiunile de care avem nevoie pentru a depăși la nivelul țării decalajele istorice, pentru a le face mai eficiente în conformitate cu standardul numit al integrării europene și cu dorințele care se suprapun cu noul statut de cetățean european.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 9 aprilie 2020, 7:54
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro