Ion Stan
Ion Stan
Ședința Camerei Deputaților din 22 martie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
02-04-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 22-03-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 22 martie 2011

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.112 Ion Stan - declarație politică având tema: «Ce sărbătoresc colegii noștri parlamentari maghiari la 15 martie, înfrângerea armatei de moți a lui Avram Iancu și genocidul ordonat de Kossuth Lajos împotriva a 40.000 de "bandiți valahi"?»;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Ion Stan:

«Ce sărbătoresc colegii noștri parlamentari maghiari la 15 martie, înfrângerea armatei de moți a lui Avram Iancu și genocidul ordonat de Kossuth Lajos împotriva a 40.000 de "bandiți valahi"?»

De ce trebuie să existe în România străzi care să poarte numele și monumente care să perpetueze amintirea călăilor neamului nostru?

Motto: "Istoria tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă..." (W.G. Hegel)

Marți, 15 martie a.c., în plină campanie de batjocoră oficială a demnității naționale, dusă împotriva noastră, la noi acasă, de președintele Parlamentului Ungariei și de un vicepremier al Guvernului Ungariei, un etnic maghiar, cetățean și funcționar al statului român, încurajat și instigat de emisarii neorevizioniștilor unguri, l-a spânzurat în efigie pe Avram Iancu, în piața publică, cu mesajul "Așa pățesc toți care greșesc împotriva națiunii maghiare și a secuilor".

În acest timp, Parlamentul României a luat vacanță două zile pentru a sărbători "Ziua Națiunii Maghiare", alături de parlamentarii Uniunii Democrate a Maghiarilor.

De fapt, ce se sărbătorește la 15 martie, în ziua proclamată a maghiarilor de pretutindeni?

Radicalii și extremiștii unguri reneagă sărbătorirea la 1 Decembrie a Zilei Naționale a României, susținând că pentru ei această zi este de doliu, fiindcă prin unirea cu Regatul României a teritoriilor românești, Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat, concomitent cu apariția noilor state succesoare ale Imperiului austro-ungar, Regatul Ungariei, al celor 64 de comitate, care a existat numai în perioada dualismului austro-ungar (între 1867 și 1918), a pierdut ceea ce nu avusese niciodată, exceptând perioada menționată, respectiv 67,27% din suprafața comitatelor locuite în proporție de 76% de români, slovaci, sârbi, ucraineni ș.a.

Nici la 1 Decembrie 1918 și nici în vara anului 1919, când armata regală a României a trecut granița naturală a Tisei și a ajuns la Budapesta, nu s-a pomenit de victime, în a căror memorie să se proclame nu o zi de doliu, ci măcar un moment de reculegere.

În schimb, cu totul altfel sunt evenimentele comemorate în ziua de 15 martie.

Nimeni nu contestă că reprimarea de către puterile imperiale a mișcării revoluționare ungare, în urmă cu 163 de ani, a generat martiri a căror memorie se cuvine să fie cinstită.

Dar tot adevăr istoric este că în urmă cu 163 de ani, cu prilejul Revoluției Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc un masacru sângeros împotriva românilor. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate. bărbați, femei, bătrâni și copii, aproape 40.000 de suflete, cu preoții și dascălii în frunte, au fost împușcați, spintecați, spânzurați.

Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Lajos Kossuth, prim-ministrul guvernului revoluționar ungar.

Cine a fost de fapt Lajos Kossuth, dincolo de imaginea romantică cultivată de generații în mințile maghiarilor de rând? A fost, în primul rând, un personaj al cărui rol a fost determinant în Revoluția din 1848 din Ungaria, atât în sens pozitiv, cât și în cel negativ. A fost, fără îndoială, un publicist talentat, bun orator, agitator politic și patriot ungur. Exclusiv ungur, chiar dacă el însuși era slovac de origine.

De aceea, idealurile mișcării revoluționare de la 1848 au fost generoase doar pentru națiunea în care se asimilase. Ajuns Guvernator al Ungariei, Kossuth va refuza, în mod explicit, tuturor celorlalte naționalități: români, sași, slovaci, sârbi și croați, trăitoare în Imperiul Habsburgic, orice drept privind propria identitate națională.

Din mulțimea de argumente istorice, morale și politice care ne îndeamnă să ne întrebăm dacă, din respect față de memoria zecilor de mii de martiri români, este corect ca în România să existe monumente ale lui Lajos Kossuth și străzi care să-i poarte numele, istoricii ni le propun pe următoarele șapte.

1. Kossuth nu a recunoscut niciun drept românilor din Transilvania și Ungaria, în afara "dreptului" de a se dizolva în națiunea ungară.

În articolele de fond pe care le-a scris în ziarul Pesti Hirlap, consideră că primul obiectiv care trebuie realizat este "uniunea" Transilvaniei - până atunci autonomă - cu Ungaria, ca o "condiție a extinderii și dezvoltării națiunii ungare". Pentru el, faptul că românii constituiau populația majoritară a Transilvaniei constituia un element insignifiant. Kossuth preconiza să le ia românilor, dar și sârbilor, croaților, slovacilor și sașilor, ceea ce aproape un mileniu de teroare nu reușise să le ia: identitatea națională. "Eu niciodată, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă națiune sau naționalitate decât cea maghiară nu voi recunoaște. Știu că sunt oameni care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o națiune aici nu este". (Magyarország története, VI/1, Budapest, 1979, p.164)

2. Kossuth, în calitate de conducător al Revoluției ungare de la 1848, a fost categoric împotriva oricărei emancipări naționale a românilor.

După el, condiția de a li se crea o situație economică acceptabilă românilor era ca aceștia să înceteze a se considera o națiune aparte și de a se dizolva în națiunea maghiară. Kossuth declara într-un discurs ținut în Dieta de la Pozsony (Bratislava): "Dorința românilor de a se bucura de o existență politică națională deosebită este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unității statului ungar. (...) De va fi nevoie, sabia va tranșa chestiunea". (George Bariț, Părți alese din istoria Transilvaniei, II, Sibiu, 1890-1891, p. 755-797)

3.Kossuth a și pus în practică un veritabil șantaj politic, bazat pe superioritatea militară, tratându-i pe români cu dispreț și intoleranță nelimitate.

Rămâne ca un document de referință Proclamația din 10 octombrie 1848, dată la Pesta, prin care îi soma, în termeni ultimativi și injurioși, pe români - numindu-i "gunoaie ingrate" - să revină la "ordine și supunere legală", altfel vor fi "exterminați de unguri și secui". Kossuth le impunea, de fapt, românilor să accepte unirea Transilvaniei cu Ungaria și să renunțe la recunoașterea lor ca națiune. Rezultatul proclamației a fost generarea unei confruntări de o gravitate deosebită între români și maghiari.

O altă proclamație a lui Kossuth, cea din 22 decembrie 1848, prefigurează violența la care s-a recurs împotriva românilor în prima jumătate a anului 1849, când Transilvania a fost recucerită de trupele guvernului ungar. Ea vorbește de Ia sine despre orbirea politică care îl caracteriza pe conducătorul Revoluției ungare: "Plin de injurii la adresa lor, numindu-i «mercenari plătiți», «hoardă mai josnică decât vita», «bandiți valahi», Kossuth îndeamnă pur și simplu la exterminarea românilor și a tuturor dușmanilor". (Liviu Maior. 1848 - 1849, Românii și ungurii în revoluție, Editura Enciclopedică, București, 1998, p. 378)

4.Kossuth a autorizat instaurarea unui regim de teroare în Transilvania, prin numirea în funcția de comisar civil pentru Transilvania a lui László Csányi.

Acesta era un intim al său, care îi ura visceral pe români și care a înființat și a asmuțit împotriva lor tribunalele militare -"tribunalele de sânge" - și a transformat gărzile naționale ungare în "echipe de vânătoare", care au masacrat femei, copii și bătrâni fără apărare. în ciuda protestelor și a cererilor insistente ale generalului Bem, scârbit de nesfârșitele atrocități, Kossuth a refuzat să-l retragă pe acest călău paranoic. Rezultatul a fost înspăimântător: în doar patru luni, peste 6000 de români civili au fost asasinați. Numai în județele Mureș și Târnave, mai mult de 40 de comune au fost mistuite de foc. "Echipele de vânători", conduse de secuii Jenei, Szabó, Zajzon și Kovács, au măcelărit sute de români din comunele Hodac, Ibănești, Rușii Munți, Morăreni, Dumbrava, Monor, Iclandu Mare și Mic, Sâncraiul de Mureș, Nazna, Sângerul de Câmpie și Petelea. "Șirul martirilor români maltratați sau executați în anii 1848-1849 este nesfârșit. Numai în Tîrgu Mureș au fost omorâți peste 100 de români." (Traian Popa, Monografia orașului Tîrgu Mureș 1932 p. 186)

5. Kossuth i-a urmărit cu o dușmănie neîmpăcată nu numai pe români, ci și pe sașii transilvăneni, pentru că s-ar fi opus "luptei pentru libertatea maghiară", când, de fapt, ei nu luptau decât pentru propria lor libertate.

Într-o scrisoare adresată la 17 martie 1849 generalului polonez Bem, comandantul armatei ungare în Transilvania, îi scrie, cu ocazia cuceririi Sibiului de către armata rusească: "(...) să-i arestați pe cei mai de seamă conducători ai răzmeriței săsești, predându-i comisarului guvernamental Lászlo Csányi, iar acesta să-i țină ostatici și să-i execute la cea mai mică opoziție din partea populației săsești și dacă rușii nu se vor retrage neîntârziat din țară".

Astfel, împuternicit de Kossuth, Csányi va ordona împușcarea cărturarului Stephan Ludwig Roth, la 11 mai 1849. (Otto Folberth, Der Prozess Stephan Ludwig Roth Graz-Köln, 1959).

6. Kossuth, așa cum reiese din corespondența sa, a solicitat Franței și Angliei (cărora le cerea să sprijine Revoluția Ungară) să împiedice avântul mișcării de eliberare din Principatele Române.

El își justifica cu cinism cererea, astfel: "Schimbarea situației în Principate ar produce un efect moral incalculabil asupra românilor din Ungaria". (Milton G. Lehrer, Ardealul, pământ românesc. Problema Ardealului văzută de un american. Cluj-Napoca, 1991, p. 218.)

7. Kossuth a girat, politic și militar, etnocidul care a provocat rănile nevindecabile pe care memoria colectivă a generațiilor de români ardeleni nu le poate uita.

În perioada în care el a condus guvernul revoluționar ungar, 236 din cele circa 2400 de sate locuite de românii din Transilvania, Banat, Bihor și Maramureș au fost jefuite și arse. în fiecare sat românesc au fost uciși între 10 și 20 de oameni, în total în jur de 30.000, adică de trei ori mai mulți decât românii căzuți pe câmpul de bătaie! Ceea ce atestă afirmațiile acelor istorici care arată că, în anii 1848-1849, în Ardeal a avut loc un genocid al românilor. Revoluția din 1848 a făcut printre români cam 40.000 de victime, atestă un martor din acele vremi, mitropolitul Șaguna. (Ioan Lupaș, Mitropolitul Andrei Șaguna. Monografie istorică, ediția a II-a. Sibiu, 1911, p. 66.) Teribila cifră este confirmată în fascicula a 2-a a lucrării "Die Romänen der oesîerreichischen Monarchie" Wien, Druck from Karl Gerold et Sohn, 1850, p.231.

Acestea nu sunt speculații, ci fapte stabilite de istorici.

Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în acea parte de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă și Italia fascistă prin Dictatul de la Viena, tragedia s-a repetat: peste 1100 de români fara apărare din Ip, Treznea, Mureșenii de Câmpie, Sucutard, Nușfalău, Marca, Cosniciu, Camăr, Zalău, Beiuș, Hida, Dragu, Ciumarna, Cerișa și din alte localități au fost uciși de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupație.

Alte orori au avut loc câțiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei și Sărmaș.

În urmă cu un deceniu, pe vremea primarului de tristă amintire, Imre Fodor, exact ca în aforismul lui Hegel, istoria s-a repetat ca farsă: prin contribuția unor consilieri locali - unii de rea-credință și cinici, alții doar oportuniști sau ignoranți -, două străzi ale municipiului Tîrgu Mureș au fost rebotezate Kós Károly și Dieta de la Turda. O acțiune pe care nu putem s-o denumim decât perversă, având în vedere că un personaj precum Kós, altfel un arhitect și grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism și antisemitism sunt notorii, a fost decorat de însuși Horthy cu cea mai înaltă distincție ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naționale). Așa cum scria ziarul Ellenzék din Cluj la 16 iunie 1941, motivul era că Kós Károly: "a luptat cu credință - și cu riscul vieții - în teritoriile smulse (Ungariei Mari, n.n.) împotriva forțelor străine (...)". Adică împotriva României!

În ceea ce privește "Dieta de la Turda", în anul 1568 ea stabilea că, alături de cele trei religii de stat - catolicismul, luteranismul și calvinismul -, este recunoscută și o a patra, unitarianismul, considerat în Europa acelui timp o erezie pentru că nega Sfânta Treime și originea divină a lui Iisus Cristos. Astfel, Dieta de la Turda condamna religia ortodoxă să rămână pe mai departe exclusă dintre religiile «recepte», pecetluindu-se definitiv, în acest fel, statutul inferior de națiune "tolerată la bunul plac al principelui și nobililor" a românilor ortodocși din Transilvania, popor și la acea vreme majoritar în Transilvania.

Ca și cum aceste batjocuri n-ar fi fost de ajuns, o nouă farsă cinică a demarat în urmă cu patru ani: schimbarea numelui străzii Călărașilor - eroicul corp de armată care a fost decimat în 1877 în luptele pentru independența României - cu cel de Lajos Kossuth, cel care a girat politic, militar și moral, în anii 1848-1849, moartea a 40.000 de români transilvăneni. întreaga "manoperă" a fost orchestrată de consilierii municipali ai UDMR, în ciuda avizului negativ al Comisiei Județene de Atribuiri de Denumiri din cadrul instituției Prefectului. Comisia, condusă de regretatul istoric dr. Grigore Ploeșteanu, a argumentat zadarnic că denumirea în Tîrgu Mureș a unei străzi cu numelui lui Kossuth reprezintă o provocare și o umilire pe cât de inutilă, pe atât de primejdioasă a populației românești. Proiectul a fost introdus și votat în regim de urgență, profitându-se de majoritatea pe care și-au asigurat-o consilierii UDMR cu sprijinul a doi consilieri ai PD!

Hotărârea nr.255, din octombrie 2005, a Consiliului Local municipal a fost atacată în justiție și suspendată ca ilegală și abuzivă. În disprețul legii, persoanele care ar fi trebuit să pună în aplicare decizia instanței nu au făcut acest lucru și au trimis hotărârea Consiliului Local municipal (deși ea fusese suspendată de justiție!), Ministerului de Interne care a... retrimis-o Serviciului Comunitar de Evidență a persoanelor din județul Mureș! Așa se face că locuitorii străzii Călărașilor au început să primească acte fiscale, dar și documente de stare civilă, pe adresa... strada Lajos Kossuth, stradă care de fapt nu exista! (De fapt, ea încă mai există pe panoul cu harta municipiului situat în fața Primăriei...)

Aceasta este deci, dincolo de viziunea romantică, istoria reală...

Așadar, se merită să existe în România străzi care să poarte numele și monumente care să perpetueze amintirea călăilor neamului nostru?

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 2 aprilie 2020, 22:40
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro