Plen
Ședința Camerei Deputaților din 21 februarie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.11/03-03-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
28-07-2020
27-07-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 21-02-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 21 februarie 2011

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.  

Ședința a început la ora 16,45.

Lucrările au fost conduse în prima parte de doamna deputat Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii deputați Niculae Mircovici și Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaților.

În a doua parte, ședința a fost condusă de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

*

   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog să luați loc, doamnelor și domnilor deputați, pentru a începe lucrările de astăzi.

Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei și anunț că din totalul celor 333 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 168. Sunt absenți 165, din care 13 participă la alte acțiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele în plen pentru zilele de luni 21 și marți 22 februarie 2011; programul de lucru pentru perioada 21-26 februarie 2011; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 14-21 februarie 2011 de comisiile permanente sesizate în fond și sumarul privind conținutul fiecărui Monitorul Oficial al României, partea I.

Dacă sunt observații, în legătură cu ordinea de zi. Am stabilit, de aceea, nu vom urma strict ordinea de zi; în Biroul permanent s-a stabilit că acele rapoarte care au fost distribuite de miercuri și până acum să fie discutate mâine, începând cu ora 10.

 
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.105/2010 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii (PL-x 875/2010). (retrimis comisiei)  

Domnule Toader.

   

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamnă președinte, am vrut să spun bună ziua, colegilor mei, și...

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

La început de săptămână, așa.

 
   

Domnul Mircea-Nicu Toader:

...și să vă doresc o săptămână bună și utilă în activitatea noastră și, vreau să vă fac o propunere referitoare la Ordonanța Guvernului nr. 105, cu Programul de dezvoltare rurală, pentru a putea să... înainte de a intra la votul final, să o rediscutăm. A venit o modificare, o propunere, de fapt, a Ministerului Finanțelor Publice, ca să poată fi funcțională această ordonanță. El are raportul, practic, de adoptare a celor 3 comisii.

Am discutat cu președinții celor 3 comisii, să fiți de acord ca mâine la ora 10 să se întrunească cele 3 comisii, s-o dezbatem apoi în plen, înainte de votul final. Asta e rugămintea mea. Și vă mulțumesc pentru sprijinul pe care îl veți da.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da, a existat și o informare și o discuție a tuturor liderilor de grup pe tema aceasta și, de asemenea, președinții de comisii sunt de acord ca mâine dimineață să aibă loc această dezbatere în interiorul programului.

doamna Aura Vasile.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

Și eu vreau să-mi salut colegii și în mod special pe colegul meu, domnul deputat Toader, și să-i doresc ca săptămâna asta să nu mai inventeze nimic pe lângă Regulament sau pe lângă Constituție și vreau să îi aduc aminte sau să-mi arate, unde, în Regulamentul Camerei Deputaților, modificat sau nemodificat, pentru proiecte de lege care sunt pe vot final, se poate cere retrimitere la comisie și refacerea raportului. Deci, înainte de a supune dumneavoastră la vot, vreau ca domnul Toader să-mi arate, din Regulamentul Camerei Deputaților, care este articolul, alineatul care îi permite ca proiecte care au fost dezbătute și sunt pe vot final să poată fi retrimise la comisie.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

În mod obișnuit, în momentul în care am avut o discuție cu liderii de grup, și aceștia au fost de acord, am venit în plen cu această propunere. Eu personal am avut această discuție cu liderii de grup, cu atât mai mult cu cât cred că cu toții ne dorim ca acest program să devină funcțional și cât mai repede.

Intenția noastră, prin urmare, este una cred că bună, atâta timp cât ne dorim ca legea să fie una funcțională.

și nu este nicio încălcare de Regulament atâta timp cât vine cu retrimiterea. Nu s-a dat nici un vot, este o retrimitere la comisie. Se poate face, cum să nu.

Doamna Aurelia Vasile. Bun, putem să avem și discuții, dacă una vorbim într-un loc și pe urmă spunem că este...

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă președinte,

Eu spun un lucru. Prin înțelegeri se pot face multe, dar nicio înțelegere nu poate să bată legea. V-am spus că nu există în Regulament. Ați mai procedat și altă dată la a forța Regulamentul, nu dumneavoastră, ci solicitarea liderului Grupului parlamentar al PDL. Dar, spun încă o dată, prin înțelegere este una, iar domnul Toader trebuia să vină la microfon și să spună acest lucru, în condițiile în care am fi înțeles de la început, dar faptul că vine și forțează din nou Regulamentul, lucrul acesta ne-a supărat. Și, dumneavoastră, doamna președinte, v-am spus și cu altă ocazie, trebuie să îi puneți pe lideri să vorbească și să-și apere cauza, și nu dumneavoastră, pentru că dumneavoastră nu aveți voie să încălcați Regulamentul, în condițiile în care ei vin cu propunerea, și nu dumneavoastră le sunteți avocat, pentru a le atribui posibilitățile acestea.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Aș vrea să fac o precizare, tocmai pentru că am avut, am fost martoră la această discuție cu liderii de grup, dar e foarte important să-mi spuneți unde scrie în Regulament că nu e voie acest lucru. Ca să putem, nu de alta, dar am... lăsați-mă să-mi termin ideea, am verificat acum cu Secretariatul general și, sigur, ne-ar ajuta pe toți să precizați articolul exact care interzice reîntoarcerea la comisie, când cu toții știm că există o disfuncționalitate care trebuie corijată.

Vă rog.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă președinte,

Este un ușor de a răspunde unei întrebări cu altă întrebare. Eu am rugat pe domnul Toader să vină și să-mi indice articolul și alineatul care-i permite. Deci, aștept ca dânsului să-i dați cuvântul și să ne informeze în legătură cu acest lucru.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu, era domnul Eugen Nicolăescu.

Vă rog. Și, după aceea, poate vorbiți și în bancă...

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna deputat Roberta Anastase, președinte al Camerei Deputaților.

Există, în general, o remarcă, și anume că și doamna Aura Vasile are dreptate și domnul Mircea Toader are dreptate, și dumneavoastră aveți dreptate astăzi ca niciodată.

De fapt, vreau să spun următorul lucru. Că, într-adevăr, liderii grupurilor parlamentare au căzut de acord astăzi, ca acest proiect de lege să se întoarcă la comisie și să se îmbunătățească înainte de a se adopta ca lege, de plenul Parlamentului.

Eu vrea să spun, și am luat cuvântul, de fapt, vreau să spun că noi liderii grupurilor parlamentare am greșit, că n-am făcut această precizare în ordinea de zi. Și atunci nu era nici o problemă.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Corect!

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Pentru că doamna Vasile are dreptate când spune că nu este text regulamentar, domnul Mircea Toader se prevalează de înțelegerea liderilor grupurilor parlamentare și noi toți ceilalți suntem spectatorii.

Nu am vrut decât să fac această precizare, dar vom vota pentru retrimiterea la comisie.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc mult pentru această precizare și sunt întru totul de acord că, într-adevăr, modificarea trebuia făcut în Biroul permanent. E corect.

Atunci, da, corect și cu asta are dreptate doamna Aura Vasile, domnule Toader.

Vă rog să pregătiți cartelele pentru a putea supune la vot această propunere a liderilor de grup pentru a corecta, în sensul celor spuse de doamna Aurelia Vasile.

Supunem la vot reîntoarcerea la comisie și permiterea ca aceștia să lucreze mâine începând cu ora 10, în paralel cu plenul.

Votul este deschis, vă rog să votați.

 
   

126 de voturi pentru, 7 împotrivă și 2 abțineri.

 
Informare în legătură cu solicitarea, din partea inițiatorilor, privind retragerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului nr.504/2002, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 27/2011).  

Avem o solicitare, din partea inițiatorilor, privind retragerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului nr.504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Este o solicitare din partea inițiatorilor. conform modificărilor făcute de noi de plenul Camerei, în Regulament, această notă se prezintă plenului și mâine va fi supusă la vot. Se încadrează în termenele precizate în Regulament.

Dacă există observații? Nu sunt.

Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind participarea României în calitate de membru cu drepturi depline la Grupul de Lucru pentru Construcții Navale din cadrul OCDE, convenit prin schimbul de scrisori semnate la Paris, la 6 septembrie 2007, respectiv 6 iulie 2009 (PL-x 835/2010). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

Atunci, următorul punct de pe ordinea de zi.

Aș vrea să vă mai anunț faptul că Legea cu privire la modificarea și completarea Legii camerelor de comerț, raportul a sosit, se multiplică, va fi distribuit și, dacă liderii își dau acordul, mâine va intra și în dezbatere.

Proiectul de Lege pentru Ratificarea Acordului între Guvernul României și Organizația pentru cooperare și dezvoltare economică privind participarea României, în calitate de membru cu drepturi depline, la Grupul de Lucru pentru Construcții Navale din cadrul OCDE, convenit prin schimbul de scrisori semnate la Paris, la 6 septembrie 2007, respectiv 6 iulie 2009. Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile constituționale și cele din Regulamentul Camerei Deputaților.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate, semnat la București la 28 septembrie 2010 (PL-x 10/2011). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate, semnat al București la 28 septembrie 2010.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul?

Vă rog.

   

Domnul Ion Mihai (director, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat):

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Acordul supus atenției dumneavoastră a fost inițial la solicitarea părții franceze în anul 2005 și are la bază mandatul aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, mandatul părții române.

Încheierea acordului are drept scop convenirea standardelor comune ale părților pentru protecția reciprocă a informațiilor clasificate schimbate în cadrul tuturor activităților ce implică un asemenea schimb efectuat direct sau prin intermediul instituțiilor publice ori private.

Negocierile s-au realizat prin întâlnirea experților români și francezi, în cadrul a două runde, desfășurate la București, în anul 2007, și la Paris, în anul 2008.

La aceste runde au participat reprezentanții autorităților naționale de securitate, precum și reprezentații instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției informațiilor clasificate în cele două state.

Acordul cuprinde, printre altele, dispoziții referitoare la autoritățile de securitate competente ale celor două state, principii de securitate. care stau la baza acordului, măsuri de protecție aplicabile, recunoașterea reciprocă a certificatelor de securitate industrială, gestionarea și transmitere informațiilor clasificate, incidentele de securitate.

De asemenea, domeniul de aplicare a acordului se referă și la activitatea agenților economici, facilitând participarea acestora la proiecte comune, contracte sau alte modalități de cooperare cu instituții publice, ori alte organizații private din cele două state, dacă acestea implică schimbul de informații clasificate.

Având în vedere faptul că legislațiile naționale ale părților în domeniul protecției informațiilor clasificate sunt asemănătoare pe fond, textul rezultat în urma negocierilor nu este substanțial diferit față de mandatul aprobat și, implicit, față de legislația națională în domeniu ale celor două părți.

Față de cele prezentate, vă supun atenției dumneavoastră, cu rugămintea de a aproba, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate schimbate.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul vicepreședinte Marian Săniuță, din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

 
   

Domnul Marian-Florian Săniuță:

Vă mulțumesc.

Dați-mi voie să spun și eu bună ziua!

Îmi revine sarcina să prezint raportul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională pe această temă, în conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat.

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată spre dezbatere, pe fond, cu proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate, semnat la București la 28 septembrie 2010.

Acordul supus ratificării are ca obiect de reglementare protecția reciprocă a informațiilor clasificate în cadrul unor activități ce presupun cooperarea directă între părți, precum și încheierea și derularea unor contracte clasificate între persoane juridice din România și Franța.

În urma dezbaterilor, în ședința comisiei din 8 februarie 2011, membrii acesteia, cu unanimitate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților, adoptarea acestui proiect de lege în forma prezentată.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă sunt observații în cadrul dezbaterilor generale? Intervenții?

Doamna Aurelia Vasile.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

Da, sunteți atentă. Vă mulțumesc.

Deci, doamna președinte, vreau să ne răspundă reprezentantul Guvernului dacă ceea ce Consiliul Legislativ ne sesizează - că lipsește atestarea conformității Protocolului în limba română cu originalul, sub semnătura persoanei autorizate, în conformitate cu art.72 alin.(4) din Legea nr.24/2000, republicată, pentru că și la alte acorduri am constatat, prin semnalarea Consiliului Legislativ, același lucru și stau să mă întreb dacă Ministerul Afacerilor Externe, în loc să folosească personalul pentru a își îndeplini atribuțiile conform fișei postului, îl folosește cumva pentru elaborarea de legi electorale, așa cum Ministerul Afacerilor Externe a lansat, nu de mult, votul prin corespondență.

Deci, aș vrea să știu dacă își îndeplinește atribuțiile ca și minister sau dacă cumva a luat rolul autorității electorale permanente.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, punctul de vedere al inițiatorului.

 
   

Domnul Ion Mihai:

Dacă este vorba de solicitarea Consiliului Legislativ de aplicare a ștampilei, "conform cu originalul" la sfârșit, aceasta a fost rezolvată înainte de discuțiile în plen, în comisie.

în cadrul comisiei a fost pusă aceeași întrebare, la Secretariatul tehnic al comisiei a fost aplicată ștampila ulterior, "conform cu originalul".

 
     

Doamna Aurelia Vasile:

Care comisie?

 
   

Domnul Ion Mihai:

Al comisiei pentru apărare și ordine publică.

Proiectul acum are această ștampilă și a fost semnată în consecință, conform... inițiatorului, a ORNISS.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun, dacă nu mai există alte precizări de făcut. Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ion Mihai:

Mulțumesc frumos.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Nigeria privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Abuja la 26 iulie 2010 și la București la 27 august 2010 (PL-x 11/2011). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Nigeria privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Abuja la 26 iunie 2010 și la București la 27 august 2010.

Vă rog.

   

Domnul Mihail Vasile-Ozunu (secretar de stat, Ministerul Apărării Naționale):

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Acordul cuprinde prevederi referitoare la scop, domenii și forme de cooperare, aplicare, comisie militară mixtă, aspecte financiare, legale, protecția informațiilor clasificate, obligațiile părților, care rezultă din alte acorduri internaționale, soluționarea disputelor.

Documentul este semnat în conformitate cu normele dreptului internațional și respectă legislația statelor-părți.

Față de cele prezentate, vă adresăm rugămintea de acorda votul dumneavoastră favorabil prezentului proiect de lege de ratificare a Acordului cu Republica Nigeria.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc, pentru precizări.

Raportul comisiei?

Domnul vicepreședinte Săniuță.

 
   

Domnul Marian-Florian Săniuță:

Da. Vă mulțumesc.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată spre dezbatere, pe fond, cu proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Nigeria privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Abuja în 26 iulie 2010 și la București în 27 august 2010.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea acordului între cele două state, acord ce cuprinde prevederi referitoare la scopul cooperării, domenii și forme de cooperare, aspecte financiare legale și de protecție a informațiilor clasificate, obligațiile părților, precum și dispoziții ce reglementeazuă modul de rezolvare a disputelor.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei cu unanimitate de voturi au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea acestei inițiative legislative în forma prezentată.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc. și eu.

Dacă sunt observații, în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. Nefiind amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.3/2011 pentru modificarea art.3 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.52/2005 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 28 ianuarie 2005, pentru finanțarea Proiectului de restructurare a transporturilor (PL-x 12/2011). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.3/2011 pentru modificarea art.3 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.52/2005 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 28 ianuarie 2005, pentru finanțarea proiectului de restructurare a transporturilor.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul?

Vă rog.

   

Domnul Ion Ghizdeanu (președintele Comisiei Naționale de Prognoză):

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Proiectul de lege are în vedere modificarea formelor de rambursare a împrumutului, conform Acordului de împrumut semnat cu BIRD în 28 ianuarie 2005, întrucât suma - valoarea inițială a fost revizuită. Practic, principala modificare se referă la faptul că se modifică procentul rambursării de la bugetul de stat de la 97,2% inițial, prin amendamentul propus prin această lege, la 91,7%. Este vorba de subproiectul implementat de către Compania Națională Căi Ferate - CFR SA.

În consecință, vă rugăm să aprobați proiectul de lege în forma prezentată de guvern.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Raportul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Domnule vicepreședinte Nițu, vă rog.

 
   

Domnul Adrian-Henorel Nițu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Raportul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 3/2011 pentru modificarea art.3 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.52/2005 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 28 ianuarie 2005, pentru finanțarea proiectului de restructurare a transporturilor.

La întocmirea prezentului raport, în conformitate cu art.97 din Regulamentul Camerei Deputaților, comisia a avut în vedere, avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru industrii și servicii.

Obiectul de reglementare al prezentului proiect de ordonanță de urgență îl reprezintă modificarea art.3 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2005 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea proiectului de restructurare a transporturilor, în sensul modificării nivelului procentelor aferente fondurilor necesare rambursării ratelor de capital și accesoriilor acestora de la bugetul de stat, respectiv din surse proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate - CFR SA.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au participat 37 de deputați din totalul de 39 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege, potrivit prevederilor art.75 din Constituția României, republicată, și ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaților este de competența decizională a Senatului.

În urma dezbaterii proiectului de lege, comisia propune supunerea spre dezbatere și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege în forma inițiatorului.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Dacă sunt intervenții din partea Grupurilor parlamentare? Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind ratificarea Actelor Finale ale Conferinței Mondiale pentru Radiocomunicații (WRC-07) din cadrul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), semnate la Geneva la 16 noiembrie 2007 (PL-x 6/2011). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege privind ratificarea actelor finale ale Conferinței Mondiale pentru radiocomunicații din cadrul Uniunii Internaționale a telecomunicațiilor, semnate la Geneva la 16 noiembrie 2007.

Inițiatorul, domnule ministru Iliescu, vă rog.

   

Domnul Valentin Adrian Iliescu (secretar de stat, Departamentul pentru Relația cu Parlamentul):

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Bună ziua, doamnelor și domnilor deputați.

România este membră a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor din 1866. În perioada 22 octombrie-16 noiembrie 2007 a avut loc la Geneva Conferința Mondială pentru Radiocomunicații, în cadrul căreia a fost dezbătută problematică utilizării frecvențelor radio la nivel mondial și a satisfacerii necesităților globale crescute în spectrul de frecvențe radio, datorită dezvoltării rapide a domeniului și lărgirii sectorului tehnologiei informațiilor și de comunicații.

Proiectul de lege aflat astăzi în dezbaterea Camerei Deputaților are ca obiect de reglementare ratificarea actelor finale ale Conferinței Mondiale pentru radiocomunicații, de care făceam vorbire anterior, din cadrul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, semnate la Geneva la 16 noiembrie 2007.

Prin aceste acte, se urmărește definirea unor benzi de frecvențe suplimentare pentru comunicațiile internaționale la punct fix și mobil, revizuirea reglementărilor internaționale referitoare la serviciul maritim mobil, în vederea armonizării cu noile tehnologii de comunicații maritime, stabilirea de noi alocări pentru serviciul aeronautic mobil, precum și utilizarea și dezvoltarea serviciilor prin satelit privind explorarea pământului.

Proiectul de act normativ va contribui la atingerea statului de societate informațională și la promovarea concurenței în sectorul comunicațiilor electronice, prin lărgirea camerei de servicii, oferite în acest sector.

Comisia de specialitate a întocmit un raport favorabil, motiv pentru care vă rog, doamnelor și domnilor deputați, să fiți de acord cu votarea acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Raportul comisiei IT. Domnule deputat Chirilă, vă rog.

 
   

Domnul Constantin Chirilă:

Îmi cer scuze, doamna președinte, că domnul președinte nu este.

Raport asupra proiectului de lege privind ratificarea actelor finale ale Conferinței Mondiale pentru Radiocomunicații din cadrul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, semnate la Geneva la 16 noiembrie 2007.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor a fost sesizată în fond spre dezbatere cu proiectul de lege privind ratificarea actelor finale ale Conferinței Mondiale pentru Radiocomunicații din cadrul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, semnate pe 16 noiembrie 2007 la Geneva.

Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, și a art.92 alin.(8) din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este primă Cameră sesizată.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil proiectul de lege prin Avizul nr.3.135 din 8.02.2011.

Comisia pentru politică externă a avizat favorabil proiectul de lege prin Avizul nr.33.130 din 8.02.2011.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege prin Avizul nr.1.407 din 30.11. 2010.

Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare ratificarea actelor finale ale Conferinței Mondiale pentru Radiocomunicații din cadrul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, semnate la Geneva pe 16 noiembrie 2007.

Prin aceste acte se urmărește definirea unor benzi de frecvențe suplimentare pentru comunicațiile internaționale la punct fix și mobil, revizuirea reglementărilor internaționale referitoare la serviciul maritim mobil în vederea armonizării cu noile tehnologii de comunicații maritime, stabilirea de noi alocări pentru serviciul aeronautic mobil, precum și utilizarea și dezvoltarea serviciilor prin satelit privind explorarea pământului.

Proiectul de lege a fost dezbătut în ședința comisiei din 15 februarie 2011 și, în urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât în unanimitate să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege.

Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, republicată, în raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Protocolului între România și Bosnia și Herțegovina, semnat la Sarajevo la 18 iunie 2010, privind amendamentele la Acordul între România și Bosnia și Herțegovina privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat la Sarajevo, la 20 februarie 2001 (PL-x 7/2011). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului dintre România și Bosnia și Herțegovina semnat la Sarajevo la 18 iunie 2010 privind amendamentele la Acordul între România și Bosnia și Herțegovina privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat la Sarajevo la 20 februarie 2001.

Inițiatorul, vă rog.

Și se pregătește pentru prezentarea raportului Comisia pentru politică economică.

   

Domnul Ion Ghizdeanu:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Amendamentele pe care le propune Protocolul semnat între România și Bosnia și Herțegovina la 18 iunie 2010 și care fac obiectul acestui proiect de lege erau necesare datorită calității de membru al Uniunii Europene al României și ca urmare a eliminării incompatibilităților între tratat, la care acestea sunt părți, și dreptul european.

Principalele amendamente conținute în documentul convenit între cele două părți se referă la: excepția privind limitarea acordării tratamentului nediscriminatoriu, tratamentul național și tratamentul națiunii celei mai favorizate în cazul avantajelor ce decurg din apartenența la uniunile vamală, economică sau monetară; posibilitatea impunerii de restricții privind transferul de capital astfel încât să nu se aducă prejudicii intereselor Uniunii Europene, posibilitatea amendării ulterioare a acordului prin consimțământul reciproc al părții contractate.

Față de cele de mai sus, Ministerul Finanțelor Publice propune și susține în numele Guvernului adoptarea proiectului de lege.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul deputat Vainer, din partea Comisiei pentru politică economică.

 
   

Domnul Aurel Vainer:

Doamnă președinte,

Stimate colege,

stimați colegi,

Îmi revine misiunea să prezint raportul comisiei de analiză în fond a acestui proiect de lege și pot să vă spun că la reuniunea comisiei noastre au fost prezenți 19 din cei 20 de membri și în unanimitate am propus plenului Camerei Deputaților să voteze proiectul.

Nu am argumente speciale, dar intrăm într-o situație de normalitate. S-a discutat cu partenerul și s-au adus niște amendamente la legea inițială.

Așa că v-aș ruga să fiți de acord cu concluzia comisiei, care a fost o concluzie adoptată în unanimitate, și să votăm acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Intervenții din partea grupurilor parlamentare sunt? Nu.

Atunci, nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Protocolului Adițional, semnat la București la 27 septembrie 2010, la Acordul privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor între Guvernul României și Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului, semnat la Montevideo la 23 noiembrie 1990 (PL-x 9/2011). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului Adițional, semnat la București la 27 septembrie 2010, la Acordul privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor între Guvernul României și Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului, semnat la Montevideo la 23 noiembrie 1990.

Dau cuvântul reprezentantului inițiatorului.

   

Domnul Ion Ghizdeanu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Acest proiect de lege introduce aceleași amendamente ca și cel anterior, ce decurg din calitatea României de membru a Uniunii Europene. Toate amendamentele au fost prin consimțământul reciproc al părților contractante.

Față de cele de mai sus, Ministerul Finanțelor Publice propune și susține, în numele Guvernului, adoptarea Legii de ratificare a Protocolului Adițional între Guvernul României și Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Raportul comisiei.

 
   

Domnul Aurel Vainer:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Raportul se referă la ceea ce a anunțat secretarul de stat la Ministerul Finanțelor. Aș adăuga faptul că este foarte utilă adoptarea proiectului întrucât investițiile reciproce trebuie să se bazeze pe reglementări foarte clare. Or, cred că investitorii români dornici să meargă în Bosnia și Herțegovina au acum capacitatea juridică de a o face fără rețineri.

De aceea, vreau din nou să spun că, în unanimitatea celor prezenți, membrii comisiei vă propun adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru completarea art.7 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată (PL-x 442/2009/2010). (retrimisă comisiei)  

Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru completarea art.7 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul?

   

Domnul Vasile Gherasim:

Având în vedere că există mai multe neconcordanțe între diverse acte normative, inclusiv în Ordonanța nr.27, cer retrimiterea la comisie.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supunem la vot propunerea inițiatorului.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

102 voturi pentru, două împotrivă și nicio abținere.

 
Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (PL-x 593/2009/2010). (rămasă pentru votul final)  

Următorul punct, 17, Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu.

Raportul comisiei. Este vorba de Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Domnul Canacheu.

   

Domnul Costică Canacheu:

Vă mulțumesc.

La ședința comisiei în care s-a dezbătut reexaminarea Legii pentru completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri au participat majoritatea deputaților, 22 din 24.

Votul a fost pentru respingerea acestui proiect de lege.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.139/2000 privind activitatea de meteorologie, republicată (PL-x 549/2010). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.139/2000 privind activitatea de meteorologie.

Este o lege republicată.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiei, doamna Sulfina Barbu, vă rog.

   

Doamna Sulfina Barbu:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.139/2000 privind activitatea de meteorologie, republicată.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, iar proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.139/2000 în sensul abrogării Anexei nr.2 care prevede un număr de două taxe care se percep în vederea eliberării de atestate de competențe și avize persoanelor fizice sau juridice interesate să desfășoare activități meteorologice, taxe care se făceau venit la bugetul de stat pentru realizarea măsurii din planul de guvernare.

Aceste măsuri nu influențează procedura de acordare a atestatelor de competență și a avizelor meteorologice.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat în ședința din 29 septembrie 2010.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor constituționale.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă există intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României (PL-x 768/2010). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României.

Din partea inițiatorului, vă rog.

   

Domnul Mihail Vasile-Ozunu:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Guvernul susține propunerea legislativă având în vedere că acest demers urmărește crearea unui cadru juridic modern în măsură să răspundă actualelor cerințe ale organismului militar și totodată în consonanță cu cele conținute în actele normative internaționale.

Vă adresez rugămintea de a acorda votul dumneavoastră favorabil acestei propuneri legislative.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Din partea comisiei de apărare, domnule președinte Canacheu, vă rog.

 
   

Domnul Costică Canacheu:

Mulțumesc.

Cu proiectul de lege sus-amintit comisia a fost sesizată pentru raport.

Avem aviz favorabil de la Consiliul Legislativ.

Guvernul își exprimă punctul de vedere favorabil asupra acestei inițiative.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art.73 alin.(3) din Constituția României, republicată.

La lucrările comisiei au fost prezenți 24 de deputați din totalul de 24.

În urma dezbaterilor, în ședința din 14 decembrie 2010, membrii comisiei, cu unanimitate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea acestei inițiative legislative în forma adoptată de Senat.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru completarea art.7 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată (PL-x 442/2009/2010). (retrimisă comisiei)  

Domnul Călian, pe procedură. Vă rog.

   

Domnul Petru Călian:

Doamnă președinte,

Am votat anterior și am retrimis la comisie un proiect de lege pentru reexaminare PL-x 442/2009/2010. Pentru acuratețe, ca să fie totul în regulă, nu ați dat un termen în care să se...

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Două săptămâni.

 
   

Domnul Petru Călian:

Deci, două săptămâni. Pentru a se consemna și la secretariat.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu pentru această precizare.

Proiectul de Lege privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Din partea inițiatorului?

Reprezentantul inițiatorului nu este, drept pentru care vă propun să discutăm în momentul în care dumnealui va veni în sală, cu atât mai mult cu cât înțeleg că nu mai are obiect legea și atunci chiar trebuie să clarificăm lucrurile acestea.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliție (EUROPOL) (PL-x 851/2010). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliție.

     

Doamna Aurelia Vasile:

Voiam să intervin pe ceea ați spus mai înainte.

 
   

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nu, inițiatorul era absent și atunci v-am propus să amânăm câteva minute până sosește în sală. Atât. Ca să avem toate punctele de vedere, așa cum e firesc să fie.

Inițiatorul pe această lege, vă rog.

 
   

Domnul Mihai Capră (secretar de stat, Ministerul Administrației și Internelor):

Doamnelor și domnilor deputați,

Prin prezentul proiect de act normativ se propune crearea cadrului juridic necesar aplicării deciziei 371 a Consiliului Europei din 6 aprilie 2009 privind înființarea Oficiului European de Poliție, cunoscut sub numele de EUROPOL.

Se au în vedere următoarele: desemnarea reprezentantului României în consiliul de administrație al EUROPOL și a supleantului acestuia; participarea personalului EUROPOl în cadrul echipelor comune de anchetă care funcționează pe teritoriul României; stabilirea canalelor de cooperare cu EUROPOL; utilizarea sistemului informațional EUROPOL cu accent pe stabilirea autorităților abilitate să folosească acest sistem; stabilirea regulilor în domeniul protecției datelor incluse în sistemul informațional EUROPOL; asigurarea cheltuielilor efectuate în cadrul procesului de comunicare cu EUROPOL din bugetul aprobat al MAI și, totodată, se prevede abrogarea Ordonanței de urgență nr.61/2007 privind reglementarea unor măsuri de punere în aplicare a Convenției prin constituirea Oficiului European de Poliție.

În considerentele celor prezentate, vă solicităm votul pentru aprobarea prezentului proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Doamna Sulfina Barbu, din partea Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic.

 
   

Doamna Sulfina Barbu:

În conformitate cu prevederile Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată cu dezbaterea pe fond în procedură obișnuită a Proiectului de Lege privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliție.

Conform dispozițiilor constituționale, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 8 decembrie 2010, iar Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

De asemenea, la analizarea acestui act normativ am avut în vedere și avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Obiectul de reglementare a fost prezentat de inițiator, dar cred că este important să subliniem că se asigură cadrul juridic necesar aplicării Deciziei Consiliului nr.371/2009, în sensul stabilirii regulilor privind cooperarea României cu EUROPOL.

La dezbaterile comisiei a participat reprezentantul Ministerului Administrației și Internelor.

La lucrările comisiei au fost prezenți 30 de deputați din totalul de 31 de membri ai comisiei, iar în urma examinării intervenției legislative, s-a hotărât cu unanimitate de voturi să se supună plenului Camerei Deputaților aprobarea Proiectului de Lege privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliție, EUROPOL, în forma adoptată de Senat.

În raport de obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc și eu.

Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale?

Vă rog, doamna Aura Vasile.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Doamnă președinte,

Uitându-mă pe raport, am văzut că proiectul de lege care aprobă punerea de acord cu Comisia EUROPOL nu are niciun fel de modificare față de ceea ce a trimis Guvernul.

Dacă ne uităm pe avizul care este dat de Consiliul Legislativ o să vedem că în nenumărate poziții... și n-o să stau să vă indic cele 14-16-17 poziții care atrag atenția asupra faptului că nu sunt corelate corect o serie de puncte de vedere sau de prezentări în decizia EUROPOL cu felul în care a fost tradus sau interpretat de către partea română.

De exemplu, Capitolul "Date și informații operative" nu este corelat cu dispozițiile corespunzătoare din Dispoziția EUROPOL.

De asemenea, definirea noțiunilor de la art.1 alin.(1) trebuie să fie corelată cu decizia EUROPOL, ceea ce înseamnă sfera datelor și informațiilor care, teoretic, într-un fel apar acolo și altfel apar la noi.

Cred eu că nu se pot prezenta astfel de materiale în condițiile în care într-un fel se stabilește pe acord și altfel se prezintă pentru a fi pus în practică de către cei care trebuie să opereze.

De asemenea, în Consiliul Legislativ se atrage atenția și asupra felului în care trebuie să eliminăm modalitatea de soluționare a litigiilor avute în vedere de text, dar constat că nu s-a făcut niciun fel de intervenție pe text.

Eu cred că ar trebui să retrimitem la comisie, iar comisia să solicite Guvernului revizuirea materialului. Din nou, nu știu dacă iar trebuie să mă reped în Ministerul de Externe sau de data asta nu, în Ministerul de Interne, dar pentru mine este tot una, pentru că, doamnă președinte, și altă dată am atras atenția că aceste probleme sunt probleme importante pentru cei de astăzi, dar mai ales pentru cei de mâine și de felul în care România își respectă îndatoririle față de aceste acorduri.

Or, dacă în Guvern sunt salariați care nu știu să traducă, care nu știu să facă coroborare între ceea ce este pe o decizie internațională sau un acord internațional sau, știu eu, o altă abrogare cu ceea ce trebuie să știe cetățeanul român, cred eu că ne face rău și nouă, Parlamentului, inducându-ne în eroare și, bineînțeles, calității, dacă vreți, a materiei de legiferare, în condițiile în care aceste lucruri nu sunt operate.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale.

Inițiatorul dorește să facă precizări suplimentare?

 
   

Domnul Mihai Capră:

Observațiile Consiliului Legislativ au fost luate în considerare. Avem aviz și de la Comisia juridică. Noi credem că sunt respectate toate normele în materie legislativă.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Mai sunt alte intervenții? Nu.

Atunci, urmează votul final.

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.16...

A, scuze! Era propusă retrimiterea la comisie.

Vă rog să pregătiți cartelele.

Supunem la vot...

Domnule Călian, vă rog. Aveți o precizare?

 
   

Domnul Petru Călian:

Doamnă președinte,

Dacă tot se rediscută de retrimiterea la comisie, aș ruga conducerea comisiei să ia act de Adresa nr.1.281 din 26.X.2010 din partea Guvernului, astfel încât să fie însușite prevederile din adresa respectivă, pentru că în acest caz Guvernul are un punct de vedere favorabil.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Înțeleg că susțineți acest demers de retrimitere la comisie, da? Da. Bun. Termen? Doamna Aura Vasile, termenul propus? O săptămână, două? Două săptămâni?

 
     

Doamna Aurelia Vasile:

Să spună domnul Valentin Iliescu.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Cel mult o săptămână, înțeleg, da? Da.

Domnule Toader?

Deci se supune la vot retrimiterea proiectului la comisie. Termen: o săptămână.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

51 voturi pentru, 53 voturi împotrivă și 8 abțineri.

Propunerea a fost respinsă.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice (PL-x 39/2010). (rămas pentru votul final)  

Trecem la Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice.

Dacă din partea inițiatorului dorește să ia cineva cuvântul? Nu sunt solicitări.

Comisia pentru muncă, raportul.

Domnul președinte, vă rog.

   

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulțumesc.

În conformitate cu prevederile art.95 din regulament, comisia a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, ale Comisiei juridice, Comisiei pentru drepturile omului, Comisiei pentru egalitate de șanse, avizul negativ al Comisiei pentru buget, precum și punctul de vedere favorabil al Guvernului, cu unele observații și amendamente.

Proiectul de lege are obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului, amendamentele propuse urmărind mai multă flexibilitate și eficiență în acțiunile și activitățile Consiliului, restrângerea cheltuielilor bugetare și consolidarea Consiliului ca organism de reprezentare la nivel național a persoanelor vârstnice din România în dialogul social instituționalizat, cu autoritățile publice pentru protecția drepturilor și libertăților acestei categorii de populație.

Comisia propune plenului Camerei adoptarea proiectului de lege, cu amendamente pentru claritatea formulărilor și corelarea cu prevederile legale în vigoare.

De asemenea, s-a ținut cont și de evitarea perturbării activității Consiliului prin alegerea membrilor acestuia o dată pe an, față de patru ani, cât era stabilit în textul inițial al legii, membrii comisiei considerând că un mandat de doi ani este acoperitor.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art.73 alin.(1) din Constituție.

La lucrările comisiei au fost prezenți 22 de deputați.

Raportul a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 16 februarie 2010.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

În urma dezbaterii, comisia propune raportul de adoptare cu modificări, așa cum îl aveți în tabel.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Intervenții din partea grupurilor parlamentare?

Vă rog, domnule vicepreședinte.

 
   

Domnul Victor Paul Dobre:

Propunem un timp de trei minute pentru dezbateri și un minut.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc pentru precizări.

Vă rog.

 
   

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Noi apreciem că inițiativa colegului nostru, domnul senator Cordoș, este utilă, oportună și profesionistă, deși nu este una spectaculoasă. Deși legea nr.16 din 2000 privind organizarea, înființarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice a mai fost completată, modificările pe care aceasta le propune sunt utile, sunt necesare pentru punerea de acord cu situația actuală, cu atât mai mult cu cât această inițiativă legislativă are în vedere și o oarecare restrângere a cheltuielilor bugetare.

Aceste motive ne îndreptățesc pe noi, membrii Grupului parlamentar PSD, să votăm această inițiativă legislativă.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu pentru aceste precizări.

Alte intervenții? Nu sunt.

Intrăm în dezbaterea pe amendamente.

Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice.

Dacă sunt observații? Nu sunt.

La punctul 2, nemodificat de comisie, sunt observații? nu sunt.

Punctul 3? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 4? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 5? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 6? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 7? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 8? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 9? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 10, de asemenea, nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 11? Nu sunt observații. Adoptat.

12. Nu sunt observații. Adoptat.

13. Observații? Nu sunt. Adoptat.

14. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Urmează votul final.

 
Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind declararea zilei de 24 ianuarie zi de sărbătoare națională legală (PL-x 423/2010). (retrimis comisiei)  

Proiectul de Lege privind declararea zilei de 24 ianuarie zi de sărbătoare națională legală.

Din partea inițiatorilor, dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Domnule președinte Dobre, vă invit să prezentați raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială.

   

Domnul Victor Paul Dobre:

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, comisia a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Proiectului de Lege privind declararea zilei de 24 ianuarie zi de sărbătoare națională legală.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ și al Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic; avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități și punctul negativ de vedere al Guvernului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare declararea zilei de 24 ianuarie ca fiind zi de sărbătoare națională legală și includerea acestei zile printre zilele de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, fapt ce a impus și modificarea art.134 alin.(1) din Legea nr.53/2000 Codul muncii.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat, având în vedere importanța istorică a zilei de 24 Ianuarie.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art.73 alin.(3) din Constituția României, republicată.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi, numai 4 voturi împotrivă.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2), teza a III-a din Constituția României, republicată.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu sunt amendamente.

Dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare, în legătură cu acest proiect de lege?

Vă rog, domnule deputat Kerekes.

 
   

Domnul Kerekes Károly:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Vă rog frumos să nu interpretați greșit, dar aici ar fi un viciu de procedură: inițiatorii au propus ca 24 Ianuarie să fie declarată Zi de sărbătoare națională. Așa ceva nu există.

Există, potrivit Constituției, Ziua Națională a României, și atunci, dacă vrem să mai avem încă o zi de zi națională, atunci trebuie să modificăm Constituția.

În schimb, dacă vorbim despre zile de sărbătoare legale, atunci, potrivit Codului muncii... ar trebui să modificăm Codul muncii.

Deci, ori este vorba de zi națională, și atunci trebuie să modificăm Constituția, ori sărbători legale, și atunci trebuie să modificăm Codul muncii.

Sub această formă, cum este propusă, e cam greu de acceptat, și cred că și Guvernul a avut dreptate când nu a fost de acord cu această propunere.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Doamna Aura Vasile, vă rog.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă președinte,

Nici eu nu vreau să fiu interpretată altfel decât ceea ce am să spun.

Nu-mi aduc aminte cum este trecută ziua de 15 martie, când stăm acasă.

Și ziua de 24 Ianuarie este o zi când, oricum, o sărbătorim și stăm acasă, și cred că este o zi importantă pentru români, chiar o zi foarte, foarte importantă pentru cei majoritari din această țară.

Deci, cum este trecut în titlu și cum este interpretat... nu cred că atât timp cât comisia a dat raport favorabil, interpretând, dacă vreți, așa cum și secretarii de stat ai actualului Guvern spun că este corect să nu fie ceea ce eu văd și ceea ce dânșii spun, cred că putem să adoptăm proiectul de lege, și o să fim de acord cu raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială privind adoptarea inițiativei legislative a domnului deputat Zătrean.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc.

Vă rog, doamnă deputat Diana Tușa.

 
   

Doamna Adriana Diana Tușa:

Mulțumesc mult, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Mă bucur că, în sfârșit, acest proiect, această inițiativă legislativă a ajuns pe ordinea de zi, însă vreau să vă atrag atenția asupra unui lucru extrem de grav, petrecut din nou în Camera Deputaților. Și este vorba, mai precis, de un furt, în stilul caracteristic cu care ne-am obișnuit, de către actuala putere.

Vreau să vă atrag atenția că în data de 25 ianuarie, anul trecut, depuneam o inițiativă legislativă având același obiect cu cel care astăzi se discută.

Peste șase luni, în data de 7 iulie, tot 2010, colegul meu, pe care de altfel îl respect, de la PDL, depunea o altă inițiativă având același obiect, care astăzi se discută.

Ei, bine, vreau să vă spun că inițiativa mea, depusă cu șase luni mai devreme, a căpătat un număr anterior inițiativei depuse de colegul meu, astfel încât inițiativa depusă în ianuarie are nr.433, iar inițiativa care astăzi se discută, depusă de colegul meu după șase luni de zile, are nr.423.

Vă spun sincer că nu atât mă deranjează acest lucru, pentru că, normal, îmi doresc să treacă o idee dacă ea este cea bună.

Numai că, din păcate, cei din Camera Deputaților au ales varianta care nu este corectă, iar colegul de la UDMR are perfectă dreptate. Nu poți să stabilești printr-o inițiativă legislativă o zi de sărbătoare națională, poți să stabilești o zi de sărbătoare legală.

Drept urmare, având în vedere nu numai furtul care s-a produs, din nou, în Parlamentul României, ci și ideea, care este bună și care vine în sprijinul recunoașterii acestei zile de o importanță, zic eu, capitală, vă rog să respingeți acest proiect de lege și să-l adoptați pe cel următor.

Mulțumesc mult.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Duvăz, vă rog, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Cred că marea majoritate, covârșitoarea majoritate din această sală, poate unanimitate chiar, așa cum suntem astăzi, să fie de acord că este o zi de maximă importanță ziua de 24 Ianuarie și să ne-o dorim cu toții o sărbătoare consemnată în calendarul legal, ca și Ziua Națională, dar în termeni de sărbătoare legală.

Dacă pornim la drum însă cu această confuzie juridică, strict juridică, repet, nu mă refer la oportunitate și la dorința noastră evidentă de a susține ca această zi să fie declarată zi liberă și sărbătoare în România - Prima Unire a Românilor - este, însă, de asemenea, de pus problema să ajungem la concluzia firească.

În analiza făcută de colegul nostru de la UDMR, spunea, ar putea să fie doar o modificare în Codul muncii. Nu, stimate domn. Este nevoie de o inițiativă legislativă pentru a declara o sărbătoare legală.

Este adevărat, însă, că sărbătoarea legală poate fi declarată doar prin inițiativă legislativă, iar sărbătoarea națională este una singură, și este cea din Constituție. Nu are rost să ne expunem. Nu are rost să expunem această frumoasă zi și nici să facem o dezbatere politicianistă în jurul ei.

Vă fac propunerea s-o trimitem Comisiei juridice, de disciplină și imunități, împreună cu Comisia pentru muncă și protecție socială, înapoi, pentru a trage concluziile rapid necesare.

Comisia pentru muncă și protecție socială este cea sesizată în fond; Comisia juridică, de disciplină și imunități, însă, a avut un aviz, care aviz a făcut referire la această inadvertență constituțională.

Deci, încă o dată, ca să nu compromitem acest lucru, care este absolut necesar și de salutat, indiferent până la urmă inițiativa cui a fost, este să facem această corectură: să vorbim de o sărbătoare legală, de maximă importanță, care se referă la Unirea Principatelor Române, dar nu de Sărbătoarea Națională, pentru că nu putem avea două pe an.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Zătreanu.

După aceea, domnul deputat Mircovici.

 
   

Domnul Dan-Radu Zătreanu:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Constat că, sigur, și eu o respect pe colega noastră, dar face o mare greșeală: ea are această obsesie a furtului, pe care o au toți colegii liberali. Știe prea bine că împreună am fost la Senat. Deci inițiativa mea legislativă a fost înaintea dânsei. De fapt, se poate vedea când a fost depusă.

Deci, de aceea... nu s-a furat nimic... și de aceea este trecut numărul înaintea inițiativei dânsei.

Sunt complet de acord să trimitem la comisie, să returnăm proiectul la comisie.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul Mircovici.

 
   

Domnul Niculae Mircovici:

Doamnă președinte,

Și eu sunt de acord cu retrimiterea la comisie, din moment ce toată lumea o solicită, pentru că, probabil, acel cuvânt, "național", împreună cu "sărbătoarea" a creat această confuzie.

Însă, pentru că suntem în Parlament, și pentru că este o problemă de drept constituțional, aș vrea să lămurim totuși un aspect: acolo unde Constituția României, la art.12, tratează simbolurile naționale, Constituția României nu vorbește de sărbătoare națională, pentru că atunci s-ar crea această confuzie.

Constituția României este foarte clară: ea, atunci când vorbește de drapel, vorbește de imn, de stemă și de Ziua Națională. Or, Ziua Națională nu are nicio legătură cu sărbătoarea națională. Este o sărbătoare națională Ziua Națională, dar ea este simbol, și acesta poate fi numai unul singur - 1 Decembrie.

În realitate, sărbători naționale pot fi mai multe, și noi când vorbim de sărbătoare națională nu ne referim... sărbătoarea națională sigur că nu poate fi decât legală, pentru că altfel nu ar putea avea celelalte elemente legate de obligativitatea prevăzută în Codul muncii de a se asigura libertatea în ceea ce privește libertatea muncii și alte elemente de natura aceasta.

Nu știu ce va face comisia, prin retrimiterea la comisie, dar cred că această problemă în momentul de față nu ar fi necesară și foarte bine ar putea să meargă la vot sub această formă.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Domnule Păduraru, să știți că trebuie să supunem la vot.

Deci, vă rog, aveți cuvântul, domnule deputat.

Până la ora 18,00 avem timpul alocat dezbaterilor.

 
   

Domnul Nicușor Păduraru:

Am să fiu foarte scurt.

Am văzut că s-a discutat puțin despre paternitatea ideii, să spunem, ceea ce este profund eronat.

Nu aparține cuiva, să zic, încercarea de a da un simbol corect, în fața României, zilei de 24 Ianuarie.

Prima oară s-a discutat despre acest subiect în ziua de 24 Ianuarie, la Iași. Tot mediul universitar și academic ieșean, împreună cu autoritățile locale și cu noi, cu parlamentarii, am semnat un document, onorific, l-am numit noi, prin care am încercat să redăm în istoria României o importanță, altfel.

Deci mai există o inițiativă, sunt vreo trei pe traseu. Se pare că sunt mai mulți colegi care au dorit să vorbească despre același subiect.

Eu am dorit doar să fac acest apel la simbolul pe care îl reprezintă ziua de 24 Ianuarie.

Grupul parlamentar al PDL este de acord cu revenirea la comisie, și cred că este corect ca toate cele trei propuneri să se integreze într-o formă care să onoreze, în primul rând, istoria României, și mai puțin persoanele care, întâmplător, într-un fel sau altul, uitându-se la televizor sau aducându-și aminte, au trecut printr-un asemenea subiect.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc mult, domnule Păduraru.

domnule președinte Dobre, cred că ar fi bine să fie toate trei, pentru că așa și este regulamentar. De altfel, scrie în Regulament faptul că toate inițiativele care au același obiect devin o singură inițiativă, devin o singură propunere care este semnată de toți inițiatorii.

 
   

Doamna Adriana Diana Tușa:

Mulțumesc mult, doamnă președinte.

Stimați colegi, în special cei de la PD,

Nu ideea m-a deranjat, și acest lucru l-am spus de la început. M-a deranjat modalitatea prin care înțelegeți dumneavoastră, de fiecare dată, să transformați un lucru bun în ceva ce nu există. m-a deranjat faptul că nu ați putut să supuneți votului, așa cum trebuia, de la bun început, ci a trebuit să faceți apel la astfel de subterfugii și să schimbați regulile de la Camera Deputaților. V-am spus foarte clar, nu asta m-a deranjat, nu m-a deranjat faptul că este inițiativa mea sau este inițiativa domnului Zătreanu, ci faptul că a trebuit să treceți o inițiativă legislativă și să-i dați un număr cu șase luni mai devreme, atâta tot.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Eu cred că ziua de 24 Ianuarie și orice inițiativă care vizează această zi trebuie să fie o zi a unității, în primul rând, și, domnul președinte Dobre sunt convinsă că va găsi soluția, astfel încât să integreze toate cele trei proiecte depuse și toți să devină inițiatori.

Vă rog, doamna Aura Vasile.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă președinte,

Pentru că suntem toate grupurile parlamentare prezente în această ședință, pentru că este președintele Comisiei pentru muncă și protecție socială, pentru că ceea ce colegul Păduraru a propus este un lucru just - este adevărat că toate grupurile parlamentare au făcut câte o inițiativă legislativă - și, cu toate că știu că regulamentul spune că, în momentul în care sunt mai multe proiecte de legi cu aceeași temă, se păstrează prima înregistrată, preluându-se celelalte proiecte de legi ca amendamente în primul proiect, deci rămâne autor cel care are prima lege înregistrată -, vă propun ca la autor să trecem toate grupurile parlamentare din Camera Deputaților, în condițiile în care să fie o inițiativă a Parlamentului României, pentru că suntem români, pentru că ziua de 24 Ianuarie înseamnă și pentru mine ceea ce înseamnă și pentru domnul Păduraru, și pentru domnul Zătreanu, și pentru Daniel Buda, și pentru ceilalți colegi.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dacă și domnul președinte Buda este de acord, sigur.

Vă propun să supunem la vot retrimiterea la comisie și acolo sunt convinsă că această propunere va fi îmbrățișată de toți membrii comisiei.

Termen două săptămâni pentru acest proiect.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

Votul s-a încheiat.

 
   

100 voturi pentru, două împotrivă, o abținere.

Vă mulțumesc.

În câteva minute începe sesiunea de întrebări și răspunsuri adresate Guvernului.

 
  Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului.  

după pauză

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

   

Domnul Marian Sârbu:

Începem, stimați colegi, sesiunea consacrată răspunsurilor orale la întrebări, și cea consacrată prezentării interpelărilor.

În ceea ce privește răspunsurile orale la întrebări, dacă domnul deputat Giurgiu Mircia este în sală?

Dacă nu este în sală, rog reprezentantul Guvernului... dânsul are două, domnule secretar de stat, două întrebări adresate Guvernului. Vă rog să-i prezentați răspunsul în scris și vă mulțumesc pentru participare.

 
Prezentarea pe scurt de către deputați a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

Trecem la lista deputaților înscriși pentru a prezenta interpelări pe scurt.

Dacă domnul deputat Tinel Gheorghe este în sală și dorește să intervină? Nu dorește să intervină. Interpelarea dumnealui a fost depusă în scris.

Dacă domnul deputat Ion Dumitru este în sală? Nu este în sală. Interpelarea dumnealui a fost depusă în scris.

Același lucru pentru doamna deputat Cristina Pocora.

  Anghel Stanciu

Dacă domnul deputat Anghel Stanciu este în sală? Da. Îl rog să ia cuvântul.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

   

Domnul Anghel Stanciu:

Distinse domnule președinte de ședință,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Domnilor miniștri,

Interpelarea noastră de astăzi se adresează Excelenței Sale domnul ministru Attila Cseke, ministrul sănătății, și are ca obiect sistarea producției de polidin la Filiala Iași a Institutului "Cantacuzino".

Stimați colegi, distinși miniștri și domnule președinte,

În 1959, o echipă formată din 14 cercetători au muncit, dacă ar fi să ne referim la presa vremii, zi și noapte și au descoperit un anumit medicament imunologic, care se cheamă și a fost botezat "polidin".

El nu are, nici în România, nici în exterior, asemănare, în sensul lucrurilor benefice pe care le face, dar, evident, nu a reușit - deși distruge, se pare, bacteriile, chiar virușii - să distrugă pe cei care au înmormântat Institutul "Cantacuzino", unde se găsesc mormintele a doi savanți de renume - Victor Babeș și Ioan Cantacuzino. Și, odată cu Institutul "Cantacuzino", vor să îngroape și filiala ieșeană care produce acest veritabil brand românesc, denumit polidin.

Obiectul interpelării noastre se referă efectiv la ceea ce întreprinde Guvernul și, respectiv, onor ministrul, pentru a scăpa de acest blestem românesc "demolează în România", acum, când Guvernul - pe care, stimate și iubite președinte, chiar susțineți - promovează cu obstinație, pe toate căile și pe toate cărările "fabricat în România".

Oare, asta înseamnă "demolat în România" și începe cu polidinul?

Aceasta este, stimați tovarăși, interpelarea pe care noi o vom dezvolta, pentru că polidinul s-a făcut când eram "tovarăși", și-l distrugem acum, când suntem "domni".

Mulțumesc pentru atenție, domnule președinte, stimați colegi, onorați miniștri.

 
   

Domnul Marian Sârbu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Dacă domnul deputat Corneliu Olar este în sală? Dacă nu este în sală, are depusă o interpelare în scris.

Domnul deputat Andrei-Valentin Sava dacă dorește să intervină? Dacă nu, are și dânsul o interpelare care a fost depusă în scris.

Domnul deputat Nicușor Păduraru, de asemenea, are și dumnealui o interpelare pe care a depus-o în scris.

Domnul deputat Ion Mocioalcă are o interpelare depusă în scris.

Urmează doamna deputat Aurelia Vasile cu șapte interpelări depuse în scris.

 
     

Doamna Aurelia Vasile:

Le las depuse în scris.

 
   

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulțumesc pentru înțelegere.

Domnul deputat Gheorghe Ana, de asemenea, are o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Ciprian-Florin Luca are o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Florin-Costin Pâslaru, de asemenea, are 15 interpelări depuse în scris.

Domnul deputat Ioan Stan are o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Angel Tîlvăr are trei interpelări depuse în scris.

Domnul deputat Emil Radu Moldovan are șase interpelări depuse în scris.

 
  Aledin Amet

Domnul deputat Aledin Amet.

Vă rog, domnule deputat, aveți două interpelări.

   

Domnul Aledin Amet:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Am formulat trei interpelări. Pe scurt, domnului Valentin Iliescu, secretar de stat pentru relația cu Parlamentul.

Reprezentanții instituției Muftiatului Cultului Musulman din România doresc să sesizeze că în țara noastră au apărut unele unități de cult islamice nerecunoscute, înființate de anumite fundații.

Astfel de unități religioase au apărut în mod deosebit în București.

Se cere o clarificare din partea autorităților statului în acest sens.

Cea de-a doua interpelare este adresată domnului Kelemen Hunor, ministrul culturii și patrimoniului național.

O problemă importantă, nu numai pentru comunitatea musulmană din România, din păcate încă tergiversată, este cea legată de Geamia Hunchiar din municipiul Constanța.

La situația deja existentă au apărut noi elemente pentru a fi discutate. Anexez o adresă din partea reprezentanților Muftiatului Cultului Musulman din România.

Iar cea de-a treia interpelare este adresată domnului Valentin Iliescu, secretar de stat pentru Relația cu Parlamentul.

Domnul Iusuf Dogan a sesizat, prin interpelarea pe care am formulat-o în urmă cu câteva luni, autoritățile abilitate, în legătură cu problemele apărute la aducerea unui autoturism din Statele Unite ale Americii în România.

Anexez, în acest sens, mai multe documente.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Marian Sârbu:

Mulțumesc și eu.

Domnul deputat Mihai Cristian Adomniței are o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Cristian Buican are 9 interpelări depuse în scris.

 
  Viorel Palașcă

Domnule deputat Viorel Palașcă, doriți să interveniți? Da.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

   

Domnul Viorel Palașcă:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Am o interpelare adresată doamnei Anca Boagiu, ministrul transporturilor și infrastructurii.

Aș dori să semnalez problema Drumului Național 6, în special a porțiunii Filiași-Ciochiuța.

Acesta este o porțiune de drum la care s-a început reabilitarea în anul 2003, pe fonduri ISPA.

Din niște motive pe care nu le discutăm acum, firma care a câștigat această licitație, o firmă grecească, a abandonat lucrarea în anul 2007, fără a o finaliza.

În anul 2008, Ministerul Transporturilor a dispus măsurile necesare pentru rezilierea contractului și continuarea acestei lucrări, dar, din păcate, nici până în ziua de azi lucrările nu au fost reluate.

Precizez faptul că am mai făcut o interpelare acum doi ani și mi s-a spus de către domnul ministru de atunci al transporturilor că lucrarea va fi finalizată undeva la sfârșitul anului 2010.

A trecut anul 2010, și nici măcar nu s-a început reluarea acestei lucrări.

Și aș dori s-o întreb pe doamna ministru care este stadiul derulării licitației pentru reluarea lucrărilor la porțiunea aceasta de drum Filiaș-Ciochiuța? Dacă există surse de finanțare sau dacă mai există surse de finanțare, pentru că, așa cum știm, sursele ISPA aveau finalitate la sfârșitul anului 2010, și, mai ales, când estimează doamna ministru că în sfârșit aceste lucrări vor fi finalizate?

Mulțumesc.

 
   

Domnul Marian Sârbu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Cornel Pieptea are o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Petru Călian are trei interpelări depuse în scris.

Domnul deputat Doru Frunzulică are două interpelări depuse în scris.

 
  Vasile Popeangă

Domnule deputat Vasile Popeangă, doriți să interveniți? Da.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

   

Domnul Vasile Popeangă:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Dragi colegi,

Am patru interpelări.

una se adresează domnului ministru Daniel Petru Funeriu și se referă la Legea învățământului.

Obiectul interpelării este legat de analiza consecințelor social-economice și politice produse prin intrarea în vigoare a Legii educației, dacă s-a făcut această analiză și care sunt aceste consecințe și, dacă, de asemenea, s-au analizat efectele juridice imediate și de perspectivă, prin aplicarea Legii educației? Și, dacă da, care sunt aceste consecințe?

Cea de-a doua interpelare este adresată domnului ministru Cseke Attila și se referă la criteriile de închidere sau reprofilare a spitalelor, în condițiile în care există spitale care nu au datorii financiare restante, iar unele dintre ele sunt amplasate în puncte strategice. Și de ce nu se face o descentralizare și să se aloce și resursele necesare?

Mă refer în această interpelare la două unități din județul Gorj, și anume Spitalul Orășenesc "Sf. Ștefan" Rovinari, și Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu.

Cea dea treia interpelare este adresată domnului ministru Ion Ariton, ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri. Și, sigur, am niște întrebări legate de banii care sunt consumați de Complexul Energetic Turceni, după părerea mea, într-un mod inoportun.

Iar cea dea patra și ultima interpelare este adresată domnului ministru Gheorghe Ialomițianu și se referă la lipsa procedurilor de lucru în cadrul Consiliului Local al municipiului Târgu Jiu, Direcția publică de venituri, pe marginea art. 19 din Legea nr.276 din 7.07.2009.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulțumesc și eu.

 
  Maria Eugenia Barna

Doamna deputat Eugenia Maria Barna. Vă rog, doamna deputat.

   

Doamna Maria Eugenia Barna:

Mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea este adresată domnului ministru al sănătății, Attila Cseke, și se referă la desființarea Centrului de sănătate Buziaș.

Stimate domnule ministru, am primit numeroase sesizări de la cetățenii din Buziaș, membrii ai UNPR, având ca obiect nemulțumirea cauzată de propunerea de desființare a Centrului de sănătate Buziaș, sub motivul rentabilizării unităților sanitare.

Vă precizez că acest centru de sănătate este o unitate sanitară publică multifuncțională, care deservește atât populația orașului Buziaș, cât și a satelor arondate.

Deține un compartiment cu 32 de paturi, primire de urgențe, are activitate permanentă, laborator de analize medicale, radiologie și ambulatoriu de specialitate integrat.

În această unitate medicală avem angajate 14 cadre medicale, 13 asistente medicale și 21 de angajați ca personal auxiliar și de deservire.

Mai mult, acest centru medical este dotat cu aparatură de specialitate multifuncțională și a fost evaluat în martie 2010.

Desființarea acestui centru va avea consecințe foarte grave pentru această importantă regiune a țării, iar costurile pentru asigurarea unui act medical calitativ vor crește prin deplasarea la Timișoara.

De aceea, domnule ministru, vă solicit să reanalizați situația procesului de reorganizare și să discutați solicitarea primăriei Buziaș cu privire la păstrarea centrului de sănătate.

 
   

Domnul Marian Sârbu:

Mulțumesc, doamna deputat.

 
  Dan-Radu Zătreanu

Domnul deputat Mircia Giurgiu - 11 interpelări depuse în scris; domnul deputat Matei Brătianu - o interpelare depusă în scris; domnul deputat Viorel Buda - o interpelare depusă în scris; domnul deputat Cristian Horia - două interpelări depuse în scris; domnul deputat Nicolae Bănicioiu - două interpelări; domnul deputat Aurel Vlădoiu - trei interpelări; domnul deputat Cornel itu - o interpelare; domnul deputat Andrei Dolineaschi - o interpelare; domnul deputat Eugen Bejinariu - o interpelare; domnul deputat Valeriu Zgonea - o interpelare depusă în scris; domnul deputat Ioan Munteanu - o interpelare depusă în scris; domnul deputat Cătălin Cherecheș, - trei interpelări depuse în scris, și, ultimul pe listă, domnul deputat Dan-Radu Zătreanu - o interpelare. Vă rog, aveți cuvântul.

   

Domnul Dan-Radu Zătreanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Interpelarea mea de astăzi este adresată domnului Kelemen Hunor, ministru culturii și patrimoniului național.

Domnule ministru, cel mai facil răspuns la problema pe care am s-o ridic ar fi invocarea bugetului de austeritate pe care cu siguranță că și ministerul pe care îl conduceți îl are. Criza economică însă nu trebuie să atragă sub nicio formă o criză de identitate sau, mai grav, o criză morală a societății românești. Iar pentru asta dumneavoastră, ca ministru al culturii, sunteți dator să vegheați. Dumneavoastră, ca ministru al culturii, sunteți dator să afirmați valorile spiritului românesc în spațiul cultural al Europei Unite, căci, nefăcând acum teoria unității în diversitate, trebuie totuși să spunem că numai afirmându-ne valorile naționale vom putea conta cu adevărat în spațiul european, nu numai din punct de vedere cultural, ci chiar și economic.

De aceea, nu înțeleg de ce sărbătorirea a 135 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși nu a stat pe agenda Ministerului Culturii, iar opinia publică a trebuit să afle din mass-media despre eveniment, tangențial, urmărind o știre despre câțiva bucureșteni care au încercuit Ateneul Român pentru a semnala indiferența statului român față de o personalitate considerată de toți criticii de artă din lume ca fiind cel mai mare sculptor al secolului XX?

Putem să ne uităm noi, românii, unii în ochii altora, știind că un colos al informație, ca Google, a dedicat pagina de start din 19 februarie lui Constantin Brâncuși, afișându-i câteva dintre cele mai cunoscute opere, iar noi l-am dat aproape complet uitării? Să vă reamintesc faptul că regimul comunist a refuzat să-i primească peste 200 de opere pe care artistul a vrut să le doneze statului român? Prin aceasta suntem acum mult mai săraci, atât spiritual, cât și material. N-am învățat nimic din greșelile trecutului? Continuăm să-l respingem, oare, pe cel care a revoluționat viziunea artistică contemporană și pe care Occidentul nu știe cum să-l mai omagieze?

Cum este posibil, domnule ministru, ca din casa părintească a lui Constantin Brâncuși de la Hobița să nu mai existe decât patru bârne de lemn care putrezesc în ploaie? Pentru indiferență, pentru ignoranță nu există justificări de ordin economic, nu poate fi invocată criza economică, nu poate fi invocat bugetul de austeritate. Însă indiferența față de patrimoniul cultural național al unui minister ce poartă și în titulatură aceste cuvinte poate reprezenta un semn al crizei morale cu care negreșit începem să ne confruntăm din ce în ce mai pregnant!

Vă solicit răspuns scris.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Marian Sârbu:

Mulțumesc și eu.

Cu aceasta, ședința pentru întrebări și interpelări a luat sfârșit. Vă doresc o seară plăcută!

Ședința s-a încheiat la ora 18,25.

 
       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 9 august 2020, 23:31
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro