Plen
Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.147/22-10-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 12-10-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2010

  Declarații politice și intervenții ale deputaților:  

Ședința a început la ora 8,35.

Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și în a doua parte de doamna deputat Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii deputați Sever Voinescu-Cotoi și Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaților.

  Vasile Popeangă - declarație politică intitulată «Reforma Alma produce parlamentari clătită»;

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineața, doamnelor și domnilor!

Deschidem ședința de astăzi, 12 octombrie 2010, consacrată prezentării declarațiilor politice ale deputaților.

Astăzi o să începem cu opoziția, să o coborâm de la balcon în sală, și o să-l rog pe domnul profesor Vasile Popeangă să ia cuvântul și pe domnul Mihai Apostolache, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să se pregătească.

Vă reamintesc, stimați colegi, că durata unei intervenții este de maximum trei minute. Vă rog să vă încadrați pe acest timp.

Domnule profesor, domnule deputat, aveți cuvântul.

   

Domnul Vasile Popeangă:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Când este nevoie coborâm și în sală. V-aș ruga să nu fiți îngrijorat.

Una din declarațiile mele se intitulează «"Reforma Alma" produce "parlamentari clătită".»

Reformele portocalii sunt mai dihai decât un sac fără fund. La sacul fără fund vezi măcar sacul. La reformele portocalii dispare până și cuvântul reformă.

Așadar, din seria infinită a reformelor inutile, demagogice și incompetente, cu alte cuvinte portocalii, ultima scoasă din sac este "reforma Alma." Consecința primară a acestei reforme este producerea "parlamentarilor clătită" care se întorc de pe o parte pe cealaltă tot la câteva minute distanță. De fapt, asta nu-i nicio noutate. Treaba a început în 2005, de când a visat Băsescu într-o noapte și din partid declarat a fi de stânga și aparținând de Internaționala Socialistă, PD-ul a sucit-o în dreapta cârmind-o către Partidul Popular European aflat la putere prin Europa.

Portocaliul ales de această grupare este un melanj între roșu social-democrat și galbenul liberal, arătând că grosul bazei îl reprezintă cei jumuliți din cele două partide românești, alipit în mod grobian la un nucleu antiromânesc amator de genocid ca un vampir de sânge feciorelnic. Așa că, de ce ar fi o noutate că parlamentarii portocalii se sucesc peste noapte și pentru că a zis Băsescu, apropo cât de penibil poate fi Boc în tentativa sa de așa-zisă opoziție față de tătucu' de la Cotroceni. Dumnezeule mare!

Se va reduce vârsta de pensionare a femeilor de la 65 la 63 de ani. Până acum, atât președintele, cât și gașca portocalie, au respins propunerea opoziției de pensionarea femeilor la 63 de ani. De frica suspendării, înțelegem că domnul președinte a ajuns la concluzia că trebuie să se lege de ceva ca să poată retrimite Legea pensiilor în Parlament, chiar dacă, în înțelepciunea sa evadată, a trebuit să recunoască faptul că opoziția avea dreptate. Însă, ne așteptăm ca alte gureșii care s-au lipit de micile ecrane ca ciunga de asfalt, să spună că de fapt ei au propus ca vârsta de pensionare a femeilor să fie de 63 de ani, iar noi, opoziția, din cauza căreia abia au putut strecura legea prin Parlament, noi suntem de vină că în lege s-a scris că vârsta de pensionare a femeilor să fie la fel ca la bărbați.

Și uite așa, portocaliii-clătită au reușit să dovedească fiecare și ce fel de umplutură are, brânză bună în burduf de câine, dulceață de viață amară etc., care depinde de cum e mai mult sau mai puțin băsescian la suflet.

Noroc că sunt destul de mulți autodidacți, că riscau să creadă lumea că s-ar putea să aibă și ceva calități, nu doar defecte și alea multe și comune. Aici, doamna Udrea adevăr grăit-a. Sunt toți urmașii lui Traian, sunt urmașii lui Traian Băsescu. Păcat doar de un singur lucru, că se proclamă a fi români și uite așa ni se strică imaginea în Europa și în lume.

Mulțumesc pentru atenție.

Cea de-a doua declarație o s-o depun la secretariatul tehnic.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule profesor.

 
  Mihai Cristian Apostolache - declarație politică privind hoțiile din teritoriu ale unor reprezentanți din administrația publică locală aparținând PSD și PNL;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Apostolache, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și rog să se pregătească domnul deputat Ioan Stan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, deputat de Suceava.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

   

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Bună dimineața.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Am constatat că, în ultimul timp, opoziția se ghidează după zicala "Noi tropăim la centru, voi furați în teritoriu".

Căutând tot felul de motive pentru a legitima chiulul parlamentar, a acoperi absențele celor doi lideri ai opoziției din Parlament, Ponta și Antonescu, sau Antonescu sau Ponta, nu se mai știe care este primul, așa de mult se concurează, și a distrage atenția de la hoțiile din teritoriu ale unor reprezentanți din administrația publică locală a celor două partide aflate la centru în opoziție, dar în multe localități la putere, reprezentanții PSD și Partidul Național Liberal fac o gălăgie teribilă în Parlament și pe ecranul televizoarelor. Scopul este evident acela, pe de o parte, de a crea haos pe scena politică, a perturba mediul economic și a genera o stare de panică în rândul populației, iar pe de altă parte, de a distrage atenția de la hoțiile pe care le realizează reprezentanții PSD și PNL, la nivelul anumitor administrații publice locale din țară.

Concret, la nivelul orașului Vălenii de Munte, alianța anti cetățenii orașului Vălenii de Munte PSD plus PNL, dar pro interesele personale ale celor care conduc primăria și a acoliților acestora, încearcă din răsputeri să împartă toată avuția locală clientelei politice.

Dacă în ședința anterioară de consiliu local, primarul orașului Vălenii de Munte a inițiat un proiect de hotărâre care viza concesionarea a 17 loturi de teren pentru construirea de locuințe de către persoanele fizice, la un preț de pornire a așa-zisei licitații de 0,10 cenți pe metru pătrat, în condițiile în care metrul pătrat de teren în Vălenii de Munte este de minim 50 de euro, în ședința de astăzi a introdus un proiect de hotărâre pe ordinea de zi a consiliului local pentru a treia oară încercând să forțeze mâna consilierilor locali și să voteze ca o întreagă listă de bunuri ce aparțin domeniului public al orașului să treacă în domeniul privat al acestuia.

După cum rezultă din expunerea de motive a primarului, aceste bunuri vor trece din domeniul public în domeniul privat deoarece urmează să fie retrocedate sau să fie demolate. Or, din analiza listei de bunuri, se constată că deja o parte din acestea au fost retrocedate, altele fiind de mult demolate. Să nu mai vorbim de faptul că în listă se regăsesc și terenuri care odată trecute în domeniul privat ele vor lua drumul vânzării, însoțite probabil de comisioane pe măsură.

Stau și mă întreb de ce există atâta grabă și atâta insistență în a trece aceste bunuri în domeniul privat al localității în condițiile în care ele pot fi puse în valoare în folosul comunității locale din Vălenii de Munte și dacă fac parte din domeniul public al localității.

Interesant este faptul că aceste proiecte de hotărâri au fost inițiate de primarul PSD având sprijinul total al viceprimarului PNL și consilierilor locali PNL și PSD, tocmai în această perioadă de agitație politică. Nu cumva aceasta este strategia PSD și PNL? "Noi țipăm în Parlament, voi furați cât mai urgent!", pare să fie îndemnul PSD și PNL, pentru că altfel nu se explică graba cu care au fost promovate proiecte de hotărâri care vizau înstrăinări de terenuri din patrimoniul comunității pe sume derizorii, viitorii beneficiari fiind apropiați ai administrației din Văleni, nicidecum familiile tinere din oraș care nu au fost informate despre o astfel de intenție a administrației locale.

Ca să nu mai vorbim de falsul în acte publice comis de primar în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre care viza trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al orașului, care în expunerea de motive vorbește de retrocedări și demolări viitoare, în condițiile în care o parte din bunurile cuprinse în proiectul de hotărâre au fost de mult retrocedate sau demolate, precum și de lucrările publice supraevaluate și de proastă calitate realizate, evident, în cea mai mare parte de firme apropiate administrației din Văleni.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
  Ioan Stan - despre atitudini și declarații diferențiate la 180<SUP>0</SUP> făcute de către aceleași personaje politice;

Invit la microfon pe domnul deputat Ioan Stan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Și-l rog pe domnul deputat Cătălin Cherecheș, din partea parlamentarilor fără apartenență politică, să se pregătească.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

   

Domnul Ioan Stan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor colegi,

Dacă ați învățat cumva că sistemul osos uman se sprijină pe o alcătuire ciudată care se dovedește a fi flexibilă sau rigidă după nevoile momentului nu știți mare lucru!

Ceea ce numim în mod obișnuit "coloană vertebrală" a suferit mutații care-i conferă calități noi, în determinate condiții istorice și de spațiu. Așa se face că dacă este îmbrăcată portocaliu, ea, coloana vertebrală, demonstrează în România posibilitatea de a se răsuci și apleca în același timp în conformitate cu anume cerințe ale interesului politic ori la ordinul cârmaciului unic.

Este singurul mod în care se pot explica atitudini și declarații diferențiate la 180 de grade, făcute la scurte intervale de timp, pe același subiect, de către aceleași personaje politice.

Sigur că despre Legea pensiilor vorbesc și nu mă mulțumesc doar cu vorba. Citez fapte și declarații petrecute în plenul Camerei Deputaților, în Comisia pentru muncă și protecție socială a aceleiași Camere, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, la volanul Daciei prezidențiale și în fața camerelor de luat vederi, la Palatul Cotroceni.

Și să argumentez.

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, ministrul muncii, Ioan Botiș, s-a declarat un susținător al vârstei diferențiate de pensionare a femeilor față de bărbați. Într-un limbaj mieros (nu femei, ci "doamne"), domnul ministru face dezvăluirea că dumnealui încă de la discuțiile din comisia de specialitate a Camerei a optat și votat pentru amendarea prin scădere a vârstei de pensionare a "doamnelor" la 63 de ani față de 65 cât prevedea proiectul de lege atât pentru "doamne" cât și pentru bărbați, care nu pot fi "domni" în discursul ministrului.

Ce omite să declare domnul Botiș este că, după ce a votat pentru amendamentul cu pricina în comisie, a doua zi, în plen, a votat împotrivă de două ori!

Este că are o coloană vertebrală cu multiple posibilități de răsucire domnul ministru?

Oricum, nu-1 depășește pe președintele țării și chiar e normal să fie așa, că nu degeaba unul e președinte și celălalt doar ministru. Mai are de muncit ministrul muncii până să atingă performanța domnului Băsescu.

Nu e puțin lucru să vii tu, ditamai președintele țării, la tribuna Parlamentului și să susții cu scrâșnet egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani ca pe o necesitate stringentă în fața îmbătrânirii populației și a scăderii natalității, să declari presei că vei promulga legea dacă va fi declarată constituțională, după care, descoperind subit condiția femeii în țara pe care cică o păstorești, să trimiți legea înapoi în Parlament spre amendare. Și nu cu orice amendare, ci cu exact cea pe care ai respins-o în urmă cu câteva zile!

Este că-i dă clasă președintele ministrului?

Omul din mine se crucește și se întreabă pur și simplu care este fața adevărată a președintelui țării, când spune omul acesta adevărul, dacă îl spune vreodată?

Or, cum afirma zilele trecute un ziarist de mare anvergură, omul acesta nu are nicio convingere interioară fermă, nu are nimic sfânt, nu crede în nimic și singurul criteriu respectat în retorica sa politică este "aduce sau nu voturi".

Încercarea de a ne inocula această nouă șmecherie marca Băsescu îmi insultă pur și simplu inteligența. Cum își imaginează președintele că-1 va crede cineva copleșit dintr-o dată de grija pentru femeile României. Am o veste pentru președinte. Și pe 21 septembrie, și de când se știu în țara asta, femeile au muncit și la serviciu și acasă. Nu au adoptat acest mod de a se strădui spre binele familiilor lor în ultimele două săptămâni, așa că pretinsa solicitudine prezidențială nu mai păcălește pe nimeni.

Adevărul pe care un om cu coloana vertebrală a domnului Băsescu n-o să-1 recunoască niciodată, este că dacă n-ar fi întors legea la Parlament, președintele ar fi rămas tovarăș de fraudă evidentă și televizată cu Roberta Anastase. Sigur că președintele nu putea recunoaște ca motiv modalitatea în care legea a fost votată. Asta l-ar fi obligat să mazilească soldați credincioși ai partidului său, Roberta Anastase, Sever Voinescu et comp.

La fel de bine nu se putea referi la neconstituționalitatea textului de lege câtă vreme forul de decizie îl avizase pozitiv. Așa că, declarând că femeile nu pot munci același număr de ani ca și bărbații datorită condițiilor de muncă și viață pe care le oferă România momentului, dintr-un condei, președintele speră să "împuște" o grămadă de iepuri. Frauda se volatilizează, opoziția va rămâne cu ochii în soare pentru că a încercat să-l determine pe președinte să se dedea la acte dictatoriale "excluse și nedemocratice" cerându-i să arbitreze "războaie interparlamentare", iar opțiunea de vot e posibil să crească udată de lacrimile doamnelor emoționate de grija președintelui pentru ele.

Ei bine, mai am niște vești pentru președinte.

Nu a crezut nimeni în țara asta că grija de soarta femeilor i-a motivat gestul. În primul rând, femeile nu l-au crezut.

Nu se poate șterge o fraudă de dimensiunile celei făptuite de soldățoaica cea credincioasă a partidului, pe numele ei Roberta Anastase, prin nicio șmecherie, fie ea și prezidențială.

Iar opoziția mult hulită de președintele care n-are nimic în comun cu exercițiul democratic nu se ofilește la atacurile chiar veninoase ale protectorului de fraudă și minciună. Ea, opoziția, chiar are coloană vertebrală!

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc, domnule deputat.

 
  Cătălin Cherecheș - declarație politică cu titlul Consulat al României pentru românii de peste Tisa;

Îl invit pe domnul deputat Cătălin Cherecheș să ia cuvântul și o rog pe doamna Sulfina Barbu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să se pregătească.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

   

Domnul Cătălin Cherecheș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de azi se intitulează "Consulat al României pentru românii de peste Tisa".

Zilele acestea am fost într-o vizită la ucrainenii de peste Tisa, de fapt, cetățeni ucraineni de origine română. Oameni de ispravă care au dureri legate de românism și romanitate. Am discutat cu primarii din Slatina și Biserica Albă, cu oameni de afaceri și cu oameni simpli. Dorința celor 40.000 de frați ai noștri romani de peste Tisa este înființarea unui Consulat al României la Slatina. Existența unui consulat al nostru în Slatina - de exemplu - ar lega Maramureșul de cei pe care eu (și noi) îi consider (considerăm) frații noștri și care pentru a ajunge în Sighet, de exemplu, trebuie să se deplaseze la Cernăuți, să aștepte, să facă drumuri absolut nedrepte pentru a reuși să parcurgă vreo 200 de metri de pod și a veni în Maramureș la rude, ori chiar la o slujbă religioasă duminica. De fapt, un consulat românesc la Slatina este o obligație a noastră ca români față de frații noștri din Transcarpatia. Eu voi acționa conform atribuțiilor pe care le are un deputat și sper ca în scurt timp să avem sprijinul Ministerului de Externe.

Cred că așa trebuie să acționăm pentru românii noștri din diaspora, oriunde s-ar afla ei. Nu să ne văităm doar la alegeri că ei votează cu unul sau cu altul dintre candidați, ca apoi să uităm că și diaspora există și că este România de departe, așa cum aici avem România noastră, adică trupul acestei țări.

Doamnelor și domnilor,

În încheiere vreau să vă mărturisesc că am o mare emoție în suflet doar gândindu-mă că printr-o astfel de acțiune reușită i-am apropia de trupul țării și de Maramureș pe Ioan Mihaly de Apșa, sau întreaga încărcătură - imensă, de altfel - a mănăstirii Peri, aflată ca jalon creștin în istoria Maramureșului și devenită mănăstire pravoslavnică pe teritoriul Ucrainei de astăzi.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
  Sulfina Barbu - intervenție cu tema Doar cooperarea statelor ICPDR poate limita efectele negative ale catastrofei ecologice de la Kolontár;

Următorul vorbitor este doamna deputat Sulfina Barbu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și-l rog pe domnul Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească pentru a-și susține declarația politică.

Stimată colegă, aveți cuvântul.

   

Doamna Sulfina Barbu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Suntem de mai multe zile martorii unei adevărate catastrofe ecologice petrecută în Ungaria, localitatea Kolontár. Din păcate, vecinii noștri se confruntă cu un accident ecologic care deja are un bilanț tragic: 4 persoane au decedat, 4 persoane sunt dispărute, iar 100 de oameni au fost răniți. Este o situație pe care nu putem decât să o regretăm și în fața căreia să ne exprimăm solidaritatea, compasiunea și condoleanțele pentru pierderile de vieți umane suferite.

Accidentele ecologice aduc însă întotdeauna o dublă provocare: intervenția rapidă sau pe termen lung, pentru a limita la maxim efectele negative, cât și acțiunea de prevenire a producerii unor incidente asemănătoare. Iar în acest caz, provocările se adresează atât guvernelor naționale, cât și organismelor europene de cooperare.

În ceea ce privește acțiunea la nivel de guvern național, în rândul statelor riverane Dunării există încrederea că autoritățile din Ungaria au întreprins deja toate măsurile posibile și necesare pentru a elimina efectele imediate ale spargerii unui bazin de stocare a reziduurilor chimice provenite în urma prelucrării bauxitei.

Pe de altă parte însă, în acest moment privim cu și mai multă atenție și îngrijorare către riscul ruperii digurilor altor bataluri de pe teritoriul vecinilor noștri. De aceea ne exprimăm încrederea că acest risc este privit cu maximă atenție de către autoritățile din Ungaria și că se iau măsuri de prevenire a producerii unor incidente asemănătoare.

Accidentele de mediu nu au fost însă niciodată o problemă strict națională. Amploarea și gravitatea accidentelor ecologice este dată tocmai de lipsa "granițelor" acestor catastrofe. Din acest motiv susțin cu tărie că acum, pentru România este vital un flux rapid de date dinspre autoritățile maghiare și sârbe pentru a ne ajuta să planificăm din timp măsurile necesare pentru evitarea unui impact negativ asupra populației și mediului înconjurător.

În ce privește situația din țara noastră, atrag atenția ministrului mediului că România are nevoie mai ales de un plan de măsuri pe termen lung, nu doar de planul de intervenție rapidă.

Există două riscuri majore generate de acest accident, și anume efectele imediate ale unui nivel ridicat al PH apei Dunării și efectele cronice ale metalelor grele deversate în ape. Aceste metale grele se acumulează în organismele acvatice și se eliberează treptat din sedimente, ceea ce poate conduce la o poluare pe termen lung. De aceea, în calitate de președinte al Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic am solicitat ministrului mediului din România să monitorizeze evoluția concentrațiilor de poluanți pe Dunăre pe tronsoanele din Ungaria, Serbia și Bulgaria, în următoarele 6 luni de zile, cu aceeași frecvență zilnică ca și acum. Doar așa putem preveni afectarea populației în următorii ani, nu doar în zilele acestea când ne confruntăm cu valul toxic din Ungaria. Efectele poluării cu metale grele persistă în timp și ele pot afecta sănătatea populației și starea mediului înconjurător chiar și atunci când considerăm că pericolul a trecut.

Iar în funcție de rezultate trebuie conceput și aplicat un plan de măsuri pe termen lung. Acest plan trebuie bazat pe cooperarea statelor riverane Dunării.

Trebuie să reamintesc că pentru protejarea calității apei și asigurarea utilizării durabile și echitabile a Dunării există un for de cooperare - Comisia Internațională pentru Protejarea Dunării (ICPDR).

Nu putem concepe combaterea pe termen lung și sistematică a poluării cu metale grele a bazinului inferior al Dunării, în afara cooperării puternice a statelor membre ICPDR, dar mai ales a Ungariei, Serbiei, Bulgariei și României.

Îi recomand cu tărie ministrului mediului să țină o legătură strânsă cu Secretariatul ICPDR și să propună organizarea unei reuniuni de urgență a membrilor ICPDR, care să adopte un plan de acțiune comun, pe termen lung. Este vital, pentru siguranța sănătății oamenilor, în primul rând, să apelam la sprijin, la expertiza tuturor statelor membre ICPDR, chiar dacă nu sunt direct afectate de catastrofa ecologică de la Kolontár.

Stimați colegi,

Să nu uităm însă că România trebuie să fie extrem de atentă și în ce privește prevenirea înregistrării unor asemenea catastrofe pe teritoriul țării noastre. În primul rând trebuie să tragem învățămintele de rigoare din faptul că autoritățile maghiare nu au fost alertate la timp, printr-o monitorizare continuă a comportării digurilor unor bazine de reziduuri, fiind astfel surprinse de evenimentele nefericite.

România trebuie, din acest punct de vedere, să fie în alertă permanentă. Acesta este și motivul pentru care am adresat deja o scrisoare Ministerului Mediului și Pădurilor și Ministerului Economiei, în care le solicit acestor două instituții să demareze de urgență verificarea stării tuturor iazurilor de decantare din România și mai ales a iazurilor închise sau în exploatare din zonele Maramureș, Alba, Hunedoara.

Este absolut necesar nu doar să eliminăm efectele accidentului de la Kolontár, ci și să prevenim asemenea catastrofe ecologice pe teritoriul României.

Iar atunci când vorbim de problemele de mediu, cel mai sigur, cel mai eficient și cel mai ieftin este să previi, nu să repari stricăciunile.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult.

 
  Vasile Mocanu - declarație politică cu titlul O centură care costă cât o autostradă;

La microfon este invitat domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și-l rog să se pregătească pe domnul deputat Longher Ghervazen, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

   

Domnul Vasile Mocanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația de astăzi am intitulat-o "O centură care costă cât o autostradă".

Constructorii șoselei de centură a Iașiului și-au propus să bată recordul național la prețul per kilometru. După cum decurg lucrurile, au toate șansele ca dorința să li se îndeplinească chiar mai repede decât sperau. Evident, cu voia Guvernului României.

În acest moment, costurile per kilometru ale șoselei au depășit 11,6 milioane de lei, dar e foarte posibil ca, nu peste mult timp, să ajungă la aproape 14,6 milioane de lei fără TVA, adică la 3,5 milioane de euro. Menționăm că prețul licitat a fost de 4,4 milioane de lei per kilometru fără TVA. De circa trei ori mai mic!

Cum a fost posibilă o astfel de evoluție senzațională a prețului, în aceste vremuri de criză? Mai ales că șoseaua de centură a Iașiului nu este nici autostradă și nici măcar un autentic drum ocolitor, de vreme ce acoperă doar un sfert de cerc? Mai mult, așa-zisa șosea de centură are doar o bandă pe sens, iar lățimea maximă nu depășește 4,5 metri?

Majorările de preț au fost explicate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) prin schimbarea traseului inițial, precum și a soluțiilor tehnice folosite. Cu toate acestea, costurile avute în vedere de șefii DRDP sunt printre cele mai mari din țară. De exemplu, ele le depășesc sensibil pe cele practicate de firmele care au lucrat la centurile Lugojului și Sibiului. Iar - nota bene! - ambele drumuri, în totalitate, în primul caz, și mai bine de jumătate, în cel de-al doilea, au fost construite în regim de autostradă. În timp ce pseudocentura Iașiului seamănă mai degrabă cu un drum județean. Acolo sunt banii românilor pe care se tot face că-i caută Guvernul Boc.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult.

 
  Ghervazen Longher - intervenție cu privire la festivitatea atribuirii denumirii Krystyna Bochenek școlii din comuna Poiana Micului;

Îl invit pe domnul deputat Longher Ghervazen, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, să-și susțină declarația politică și îl rog să se pregătească pe domnul Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

   

Domnul Ghervazen Longher:

Mulțumesc, domnule președinte.

În ziua de 9 octombrie 2010, în Poiana Micului a avut loc festivitatea atribuirii denumirii "Krystyna Bochenek" școlii cu clasele I-VIII și grădiniței din localitate.

În aceeași zi, în urmă cu un an, a avut loc inaugurarea noii școli construite din fondurile Senatului Republicii Polone care, în mod tradițional, patronează polonezii din străinătate. La festivitatea de inaugurare a luat parte o delegație de parlamentari polonezi condusă de Krystyna Bochenek, vicepreședinte al Senatului Republicii Polone, a celei de a VII-a legislaturi. Personalitate marcantă a vieții sociale, culturale și politice din Polonia ultimilor ani, krystyna Bochenek a fost jurnalist radio și publicist, inițiatoarea concursului național de dictare, promovarea sănătății și culturii limbii polone, inspiratoare a nenumărate acțiuni caritabile.

A murit în catastrofa aviatică de la Smolensk în ziua de 10 aprilie 2010 alături de președintele Poloniei, Lech Kaczynski.

Atribuirea numelui doamnei Krystyna Bochenek școlii din Poiana Micului nu reprezintă doar un omagiu adus memoriei ei, ci și o dovadă de mulțumire și recunoștință față de Senatul Republicii Polone, al cărei vicepreședinte a fost.

La festivitățile din ziua de 9 octombrie 2010 a fost prezentă o delegație de peste 30 de persoane formată din parlamentari polonezi condusă de domnul Bogdan Borusewicz, președintele Senatului Republicii Polone. Din delegație au făcut parte reprezentanți ai autorităților Voievodatului Silezia, rude și prieteni ai regretatei Krystyna Bochenek.

Delegația poloneză a fost întâmpinată la aeroport de doamna consilier Magdalena Bogdziewicz, domnul Tomasz Wisniewscki, din partea Ambasadei Republicii Polone la București, de domnul Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România, și domnul Vasile Ilie, vicepreședinte al Consiliului județean.

De asemenea, o parte a delegației a fost primită la Consiliul județean de către vicepreședintele Vasile Ilie și prefectul județului Suceava, Sorin Arcadie Popescu.

Programul a cuprins și o vizită la Casa polonă din Suceava, unde oaspeții au fost întâmpinați de copii în costume populare. Președintele Senatului a semnat în Cartea de Onoare.

În drum spre Poiana Micului, oaspeții s-au oprit la Mănăstirea Humorului, una din cele cinci mănăstiri pictate din Bucovina.

Festivitatea dezvelirii plăcii comemorative a început la ora 16,00. La festivitate au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, senatori și deputați din România.

Din partea autorităților locale a luat cuvântul domnul Gheorghe Flutur, președinte al Consiliului județean.

De asemenea, au fost citite mesajele transmise de președintele României, Traian Băsescu, și de domnul Mircea Geoană, președintele Senatului.

În cadrul acestei festivități, președintele voievodatului Silezia a oferit Școlii din Poiana Micului echipamente sportive pentru sala de gimnastică.

Oaspeții au asistat la un program artistic prezentat de elevii Școlii din Poiana Micului și de Ansamblul Solonczanka din Solonețu Nou.

Întâlnirea cu comunitatea poloneză din Poiana Micului și cu reprezentanții altor comunități poloneze din Bucovina a încheiat vizita înalților oaspeți din Polonia.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
  Nicolae Bud - declarație politică: Recesiune, criză, redresare și populism;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Rog să se pregătească domnul deputat, doctor Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului de parlamentari independenți.

Domnule coleg, microfonul vă aparține.

   

Domnul Nicolae Bud:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Recesiune, criză, redresare și populism".

Recent, guvernatorul Băncii Naționale a României și-a exprimat public câteva îngrijorări privind realitățile economice ale României.

Guvernatorul Băncii Naționale a României, potrivit obiceiului, n-a țintit spre o anumită parte a clasei politice, a vorbit în general despre capcana populismului, tot mai dominantă în discursul public, despre riscul de a face promisiuni peste puterile economiei și a conchis că deseori promisiunilor fără acoperire li se potrivește dictonul că "Și drumul spre iad este pavat cu intenții bune".

Repet, guvernatorul nu și-a propus, în opinia mea, o țintă anume și nici nu a lăsat impresia că se referă la un partid anume. Ne-a atras însă atenția faptul că tocmai Partidul Național Liberal, prin vocea președintelui său, a reacționat la discursul guvernatorului.

Ce i-a deranjat pe liberali? Nu cumva afirmația guvernatorului că dezbaterea privind deficitul bugetar se poartă de parcă cineva ar arunca cu banii din cer?! Și că problema este tratată cu o înspăimântătoare nonșalanță? Și nu cumva tocmai liberalii s-au revoltat pentru că în vremea guvernării lor banii din fondul pentru dezvoltare, în loc să meargă la investiții, au ajuns în consum?

Săptămâna trecută, într-o dezbatere televizată, l-am auzit pe un important manager afirmând că trebuie să ne fie clar că ne apropiem de sfârșitul crizei. Cred că astfel de afirmații sunt periculoase, în sensul că pot genera iluzii și delăsare. Mai mult, cred că se face o confuzie între recesiune - ca o fază avansată a crizei - și criza în ansamblu.

Recent, Fondul Monetar Internațional, în raportul publicat la Washington, referindu-se la România, prevede pentru acest an o contracție de 1,9% și abia pentru anul 2011 o creștere pe plus de 1,5%. Dar și dincolo de acest raport, tot mai multe analize din țară se apropie de ideea că ne va fi imposibil în acest an să ieșim din recesiune.

Așa că devine limpede că abia în 2011 România va avea o șansă de ieșire din recesiune. Dar și dacă vom ajunge la acest liman și vom înregistra o creștere pe plus în 2011, este limpede că ieșirea din recesiune nu va fi totuna cu ieșirea din criză. Vom avea în continuare de luptat cu criza creditelor, cu criza locurilor de muncă, cu criza bugetară și, mai cu seamă, cu criza restructurării.

Dacă nu vom ține seama de ceea ce ne arată analizele economice profunde și ne vom amăgi cu iluzii, criza se va prelungi și nu va fi exclus să ne confruntăm cu întoarcerea la recesiune.

De altfel, dacă privim peste graniță și luăm în seamă vocile serioase ale economiei globale, și nu vocile autohtone, care tot cântă că România este singura țară care a mai rămas în recesiune, fără să se bazeze pe nimic, vom constata că îngrijorările sunt serioase și că nu este exclus un șoc al revenirii recesiunii nici în Statele Unite, nici în Japonia și nici în unele state din zona euro.

În aceste condiții, îmi îngădui să cred că este cazul să nu ne îmbătăm cu apă rece.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
  Tudor Ciuhodaru - demers pentru creșterea legitimității parlamentarului;

La microfon îl invit pe domnul doctor Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului de parlamentari independenți.

Rog să se pregătească domnul deputat Constantin Severus Militaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

   

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

De prea multe ori politicienii se ascund în spatele politicilor de partid. De prea multe ori cetățenii au fost înșelați de vorbele goale, din care nu au rămas decât promisiuni neonorate.

Votul uninominal într-o singură etapă dă posibilitatea opțiunii directe pentru o anumită persoană și tot ceea ce reprezintă ea: personalitate, capacități, doctrina politică aleasă, programul propus.

Când vom putea vota direct un candidat, va crește interesul pentru procesul electoral. Totodată, va crește transparența acestuia, precum și reprezentativitatea celor aleși.

Legitimitatea duce la creșterea rolului parlamentarului în stabilirea deciziilor ce privesc comunitatea care l-a ales. E momentul "schimbării la față" a clasei politice, și atunci când votul va fi mai "puternic decât glonțul", partidele vor cerne cu mai multă chibzuință propunerile electorale. După un vot direct, și răspunderea ulterioară va fi directă.

Voi depune azi la Camera Deputaților o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului. Conform propunerii legislative, câștigător va fi desemnat cel ce va obține cel mai mare număr de voturi într-o singură etapă în colegiu.

Alegerea uninominală într-o singură etapă va duce la progresul democrației și reprezintă primul pas pentru însănătoșirea clasei politice românești.

Sper că va exista voința politică necesară pentru a realiza acest lucru.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

 
  Constantin Severus Militaru - declarație politică intitulată Educație împotriva obezității;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Constantin Militaru.

Se pregătește domnul deputat Laurențiu Nistor, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

   

Domnul Constantin Severus Militaru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se numește "Educație împotriva obezității".

Stimați colegi,

Statisticile privind obezitatea sunt alarmante. În lume există mai mult de un miliard de persoane adulte supraponderale, iar la nivel european recordul este deținut de Marea Britanie. Din nefericire, în paralel cu obezitatea adulților s-a dezvoltat și obezitatea infantilă, existând în acest moment peste 14 milioane de copii supraponderali.

În România, cifrele ne arată că peste 30% din populație suferă de obezitate, iar persoanele cele mai afectate sunt copiii, țara noastră ocupând locul trei în Europa în privința obezității la copii.

Obezitatea tinde să devină o adevărată tendință în dezvoltarea inițială a copiilor, alimentele grase și de tip fast-food, lipsa mișcării, statul cu orele în fața calculatorului fiind unele din cauzele care duc la creșterea alarmantă a numărului de copii obezi.

Este fals atunci când se dă vina pe transferul genetic sau pe probleme endocrinologice, alimentația în exces, dar și nechibzuința sunt principalele cauze care conduc la această boală.

Ce este de făcut în acest sens? O implicare directă a familiei în educația copilului, părinții trebuind să fie conștienți de gravitatea acestei boli. De asemenea, familia și școala trebuie să se completeze reciproc și să se susțină în această problemă, nu este de glumit cu această boală gravă, deoarece 75% din bolile contemporane sunt cauzate chiar de obezitate.

Stimați colegi, trebuie să se facă o campanie în grădinițe și școli pentru a informa atât copiii, cât și părinții despre această boală, pentru că statisticile sunt alarmante. Uniunea Europeană a marcat Ziua împotriva obezității, dar și noi trebuie să ne alăturăm acestei campanii, prin mai multe acțiuni de informare, iar Ministerul Sănătății trebuie să conceapă și să promoveze mai multe măsuri de prevenire și să stabilească metode de diagnostic și tratament.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult.

 
  Laurențiu Nistor - declarație politică: Reforma demagogiei;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Laurențiu Nistor, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Rog să se pregătească domnul deputat Cosmin Popescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

   

Domnul Laurențiu Nistor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Reforma demagogiei".

Când e vorba de reforme, resursele imaginației "portocalii" par - dacă ar fi să-l parafrazăm pe Einstein -, mai infinite decât prostia umană.

În ultima perioadă, se observă eforturi supraomenești din partea băsescienilor îndreptate spre reforma demagogiei. Căci, nu-i așa?, pe de-o parte s-au rezolvat toate problemele românilor și aceștia mor de-atâta bine în țara lor, iar pe de altă parte, de ce taman demagogia, biata de ea, să rămână nereformată?! Păi, n-ar fi păcat? Că doar băsescienii lucrează exhaustiv!...

Culmile demagogiei sunt scoase în evidență în momentul în care portocaliii aplică principiul ultraușor "Dai în mine, dai în fabrici și uzine, dai în doctor Petru Groza!". Ca să vezi! Ei nu pot pleca de la guvernare, ca să scape o țară întreagă de incompetentele făpturi făcătoare de rele, pentru că ei sunt responsabili și dacă pleacă, se prăbușește țara în hău, cade de pe harta Europei! Și pentru că doar ei sunt singurii deținători ai adevărului absolut și soluțiilor de bună conducere și redresare a economiei! Dacă vrei să-i dai jos de la putere - legal, constituțional - înseamnă că vrei să suprapui o criză politică peste o criză economică.

Nici măcar nu-și pot închipui că, de fapt, plecarea lor ar fi exact soluția perfectă de redresare politico-economică a țării, că ar reprezenta exact ceea ce trebuie pentru ieșirea României din toate felurile de criză!

Și, uite-așa, ajungem să-i dăm dreptate lui "Miss Alma". PDL-ul se dovedește a fi inamicul numărul unu al țării și al acestui popor, iar orice colaborare cu ei ar fi o trădare! Aviz UDMR-iștilor care sunteți complice!

Asta este: Miss Univers a scăpat porumbelul din gură și cum păcătosul adevăr grăiește...

Portocaliii, însă, n-au niciun fel de dubii, nici măcar nu le trece prin cap că ei ar putea greși. Nici măcar atunci când fac remanieri - asta nu înseamnă că miniștrii dați jos sunt incompetenți, ci că s-au născut alții mai buni între timp, "superminiștri". Ei sunt supermaturi și supercompetenți în cap, dar economia e chiar mai jos decât fundul prăpăstiei, oamenii mai au un pic și merg pe străzi bălăngănindu-se de foame, însă ei, portocaliii, sunt competenți și responsabili.

Au reformat până la urmă și cuvintele "competență" și "responsabilitate", le-au deturnat sensul, de nu mai înțelege omul nimic, atunci când le folosește actuala putere. Pe ce pun PDL-iștii mâna, ori se strică, ori se strâmbă, ori ia foc, ori face explozie, ori se ofilește!

Sigur, doar ea, economia, e de vină că-i merge rău! Iar poporul e singurul vinovat că-i merge rău, că e un popor de asistați. Doar ei, băsescienii, au ajutat poporul, au avut grijă de el, le-au dat câteva găleți portocalii și le-au înjumătățit veniturile, așa, ca nu cumva să se îngrașe și să moară de inimă, Doamne ferește!...

Dacă aș fi specialist în boli psihice, aș spune că paranoia s-a generalizat în PDL și că, cu cât urci mai sus în ierarhia puterii, cu atât concentrația maladivă e mai mare și mai tare.

Dar, nefiind specialist, nu pot spune aceste cuvinte, însă nici nu m-aș contrazice cu un specialist care s-ar pronunța în acest sens, cu subiect și predicat. Nu de alta, dar poate și-or fi propus portocaliii și "reforma paranoiei", doar e dreptul lor constituțional de guvernanți responsabili să o facă!!!

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
  Cosmin Mihai Popescu - declarație politică intitulată Mai rău decât criza economică!;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Cosmin Popescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Rog să se pregătească domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Stimate coleg, aveți cuvântul.

   

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică se numește "Mai rău decât criza economică!"

Nu cred că mai este cetățean european sau cetățean român, care să nu se gândească la inflație, șomaj, diminuarea veniturilor, blocaje financiare, falimente, atunci când vine vorba despre efectele crizei economice contemporane, care, din nefericire, nu a părăsit încă economiile europene.

Chiar dacă aceste fenomene sunt indezirabile, ele vor fi surmontate într-un orizont de timp destul de scurt, odată ce economiile vor da primele semne de reviriment.

Ceea ce este mult mai periculos și mai greu de surmontat decât toate efectele negative ale crizei economice la un loc, este creșterea alarmantă a extremismului politic, a xenofobiei, a intoleranței.

Nu este pentru prima dată în istoria umanității când, pe fondul efectelor negative ale crizei economice, fracțiuni politice extremiste au ajuns să influențeze dezvoltarea economico-socială a statelor. Nici exacerbarea xenofobiei și intoleranței nu cred că poate fi uitată de cineva, rănile lăsate în istorie fiind în continuare extrem de adânci.

Stimați colegi, măsurile de austeritate extrem de nepopulare fac pe zi ce trece loc discursurilor demagogice, nefundamentate nici economic, nici politic, nici social, care sensibilizează însă și atrag de partea lor din ce în ce mai mulți aderenți. Nici țări cu mare experiență democratică nu au scăpat manifestărilor antirasiale, vădit xenofobe, la adresa imigranților, în general.

Oamenii politici și opinia publică din toate statele afectate de criză sunt preocupate primordial de relansarea economică, de măsurile de sprijin social față de cei afectați de criză și nu se apleacă și asupra acestor amenințări reale la valorile democrației moderne.

Mai presus de toate, Europa și europenii nu ar trebui să găsească niciun fel de scuze pentru lipsa lor de reacție, istoria ultimului secol fiind marcată de cele mai mari tragedii determinate tocmai de extremism, xenofobie, intoleranță.

Vă mulțumesc.

 
  Aledin Amet - despre O manifestare cu adevărat remarcabilă;

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Îl rog pe domnul deputat Viorel Arion, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să se pregătească.

Aveți cuvântul, domnule coleg.

   

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "O manifestare cu adevărat remarcabilă".

A respecta trecutul unei națiuni reprezintă, indiscutabil, un gest de noblețe. A respecta trecutul unei națiuni înseamnă și susținerea unor simpozioane specifice, pentru a permite specialiștilor să ofere noi informații.

În perioada 6 - 9 octombrie a.c., s-a desfășurat la Constanța o manifestare cu adevărat remarcabilă, manifestare dedicată istoriei tătarilor.

Colaborarea dintre reprezentanții Uniunii Democrate a Tătarilor turco-musulmani din România și cei ai Institutului de Studii turcice din cadrul Universității "Babeș Bolyai" - Cluj-Napoca s-a finalizat prin organizarea respectivului seminar, la care au participat numeroase personalități, istorici importanți nu numai din țara noastră, dar și din țări precum Turcia, Ucraina, Crimeea, Italia, Ungaria, Rusia.

Tematica expusă a fost complexă, vizând elemente diferite și perioade diferite din istoria tătarilor. Obiectivitatea, pentru a putea fi înțeles spiritul unui popor, trebuie să constituie principalul element de abordare a acestui domeniu, chiar dacă evenimentele sunt uneori nefavorabile acelui popor.

Principiul a fost promovat și de această dată, lucrările prezentate accentuând atât aspectele pozitive, dar și, firesc, pe cele negative din perspectivă științifică.

Va fi tipărit cu siguranță și un volum dedicat manifestării, așa cum au fost publicate numeroase cărți, în urma desfășurării altor manifestări de același gen.

Este nevoie de continuitate în ceea ce privește elaborarea unor noi proiecte, tocmai pentru a nu ne uita trecutul.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
  Viorel Arion - declarație politică intitulată La mulți ani, Hunedoara!;

Îl invit pe domnul deputat Viorel Arion să ia cuvântul.

Rog să se pregătească domnul deputat Andrei Sava.

   

Domnul Viorel Arion:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se numește "La mulți ani, Hunedoara!"

La 18 octombrie 2010, se vor împlini 600 ani de când Castelul și Cetatea Hunedoarei au fost dăruite cneazului Voicu de către regele Sigismund.

Municipiul Hunedoara este atestat documentar din anul 1265. Vechimea acestei așezări, ce a luat naștere la poalele dealului Sânpetru, la confluența râurilor Cerna și Zlaști, este mult mai adâncă în negurile timpului decât atestarea documentară.

Arheologii au descoperit atât în vatra orașului, cât și în satele din împrejurimi, de unde își trage seva, urme de locuire datând din epoca pietrei.

În actualul areal de locuire al hunedorenilor s-au descoperit tezaure monetare din vremea dacilor, cunoscute sub denumirea de "tip Hunedoara", precum și monede romane de "tip republican" sau "imperial", cuprinzând o perioadă de timp îndelungată.

În anul 1409, la 18 octombrie, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, dăruiește și înnobilează pentru faptele militare deosebite pe cneazul Voicu din Cinciș, fiul lui Șerb.

Din acest moment, Cetatea Hunedoara cunoaște o nouă etapă a dezvoltării sale. În timpul Corvineștilor, Hunedoara devine târg al fierului, metal pe care pădurenii îl valorifică pentru alte produse, având valoarea de monedă.

Avantajul economic din această epocă al domeniului și orașului Hunedoara se va menține și în secolele următoare. Orașul va ajunge în secolul XVII la o stare prosperă, locuitorii săi fiind scutiți de dări față de stat. Au beneficiat de privilegii încă din vremea regelui Matia Corvinul, care în 1480 îi scutește pe hunedoreni de plata oricăror dări, scutiri care se păstrează și în secolele următoare.

După al doilea Război Mondial, conform concepției vremii, industria hunedoreană a cunoscut o dezvoltare fără precedent. În preajma revoluției din 1989, în Hunedoara se produceau peste 3 milioane tone de oțel, peste 2 milioane tone cocs metalurgic, încălțăminte, tricotaje. Populația orașului a ajuns la aproape 90 de mii de locuitori.

Zilele acestea se vor împlini 600 ani de la actul de donație al regelui Sigismund în favoarea cneazului Voicu.

Fiul cneazului Voicu, Iancu de Hunedoara, a fost cel care i-a oprit pe turci la Belgrad, în avântul lor spre Europa, prin statele balcanice, după cucerirea Constantinopolului în 1456.

Este prea puțin cunoscut faptul că, printr-o decizie a Vaticanului, și azi mai bat clopotele în bisericile catolice, la miez de zi, în cinstea acelei victorii. Dacă stavila pusă de Iancu de Hunedoara la Belgrad, împreună cu o mică oaste condusă de marele teolog creștin al timpului, călugărul Ioan de Capestrano, ar fi fost spartă, otomanii "ar fi dat cailor ovăz din pristolul de la Roma", cum avea să spună, mult mai târziu, Mihai Eminescu în Scrisoarea a III-a.

Strategii militari nici astăzi nu pot explica adevăratele motive pentru care o armată de cinci ori mai mare, cea a turcilor, a fost literalmente zdrobită de cele două oști ale Iancului de Hunedoara și ale prietenului său cel mai bun, călugărul Ioan de Capestrano.

Iancu de Hunedoara a fost tot timpul prietenul și sprijinitorul domnitorilor din cele două țări frățești, Moldova și Țara Românească, voievodul Bogdan al Moldovei, tatăl lui Ștefan cel Mare, numindu-l pe Iancu de Hunedoara drept "tatăl și sprijinitorul nostru", adevăr acoperit de fapte, Iancu susținându-i, chiar și financiar, pe Ștefan cel Mare și pe Vlad Țepeș la urcarea pe tron a acestora.

Hunedoara sărbătorește așadar peste 600 de ani de la momentul în care, prin donația mai sus amintită, își începe cu adevărat dezvoltarea sa ca localitate modernă și ca zonă.

De la câteva sute de locuitori, la acea vreme, astăzi este un oraș cu aproape 100 de mii de locuitori. Faptele înaintașilor, ale celor care au adus glorie acestor locuri, merită a nu fi uitate și merită aprecierea noastră.

Să nu uităm, atunci când auzim clopotele bisericilor bătând în fiecare zi, la ora 12, că întreaga creștinătate îi datorează lui Iancu de Hunedoara, fiul acestor locuri, și oștenilor săi recunoștință pentru faptele sale de eroism, în luptele cu armatele otomane. Și să nu uităm că Hunedoara a fost cea care a dat istoriei figuri atât de marcante cum au fost cei din neamul Corvineștilor.

La mulți ani, Hunedoara! La mulți ani, hunedoreni!

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
  Andrei-Valentin Sava - despre Vârsta de pensionare a femeilor - o problemă socială, nu politică;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Andrei Sava, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Rog să se pregătească domnul deputat Eugen Constantin Uricec, din partea aceluiași grup parlamentar.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

   

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Vârsta de pensionare a femeilor - o problemă socială, nu politică".

Doresc să iau cuvântul în această problemă care a solicitat atât scena politică din ultima vreme, cât și condeiul jurnaliștilor, fiind vorba deja despre faimosul articol 53 alin.(1) din actul normativ, care instituie vârsta standard de pensionare la femei și la bărbați la 65 de ani.

Trimiterea de către președintele Traian Băsescu a Legii pensiilor înapoi în Parlament are la bază dorința exprimată a acestuia de reexaminare a art.53, de readucere a vârstei de pensionare pentru femei de la 65 la 63 de ani.

Dincolo de toate, prin acest gest, președintele transmite un mesaj clar, invitând la o considerare a statutului femeii în societatea contemporană și problematica îndeplinirii rolurilor sale multiple: de mamă, de soție și de aducătoare de venit.

Aprob decizia președintelui de a nu promulga Legea pensiilor, datorită inechității pe care ar aduce-o egalizarea vârstei de pensionare la femei și bărbați, și îi atrag atenția domnului Emil Boc că nu este suficient ca acțiunile sale, în calitate de șef al Executivului, să fie motivate și justificate doar de actul de asumare a măsurilor prevăzute în acordul cu FMI. Responsabilitatea premierului este aceea de a identifica oportunități de soluționare a problemelor economice și financiare, dincolo de un acord monetar, pornind de la realitatea românească și de la nevoile românilor.

Fac pe această cale un apel către domnul premier să aibă în vedere faptul că legile se fac pentru oameni, nu pentru diverse instituții financiare.

Fundamentarea legilor promovate de Guvern trebuie să aibă în vedere mulțumirea cetățenilor, și nu calcule matematice abstracte. Țara noastră traversează o perioadă dificilă, în care este nevoie de solidaritate și unitate, de aplicarea unor măsuri adecvate, dar este o perioadă de care vom putea să ne despărțim doar prin decizii eficiente, care au la bază principii solide de echitate și care să țină cont în primul rând de oameni și de soluționarea nevoilor acestora.

Stimați colegi,

Poziția mea este una fermă și consecventă împotriva egalizării vârstei de pensionare. Mi-am susținut acest punct de vedere încă de la începutul dezbaterilor pe această lege și am votat împotriva acelui articol, pentru că atunci când este în joc este interesul cetățeanului care m-a pus în funcție, este de datoria mea să-l apăr. Este de datoria mea să adopt o poziție de sprijin față de femei, recunoscându-le rolul preponderent în gospodărie și faptul că acestea muncesc și pentru angajator și pentru familie. Meseria practicată în timpul zilei, la locul de muncă, se continuă acasă cu meseria de mamă și soție.

În final, vă invit și pe dumneavoastră, dragi colegi, să decidem în interesul oamenilor și să ținem cont de toate obligațiile pe care le are o femeie în societatea de azi, iar votul exprimat să fie unul în consecință.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
  Eugen Constantin Uricec - declarație politică intitulată Există soluții bugetare de criză!;

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Eugen Constantin Uricec, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

   

Domnul Eugen Constantin Uricec:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Din nefericire, puțini oameni politici români au avut curajul, răbdarea și măcar sinceritatea de a explica populației că deficitul bugetului public, acest inamic public numărul unu al zilelor noastre, nu este unul conjunctural, determinat de efectele nocive ale restrângerii consumului și al diminuării producției, ci este un deficit structural ce ține de decizii politice și economice greșite luate în trecut, mai ales înainte de perioadele electorale.

Sunt puține guverne în istoria României în ultimul secol, care au mizat pe cartea reformei, a modernizării statului, chiar cu riscul politic de a-și șubrezi considerabil propria imagine și popularitate pe termen scurt și mediu.

Din fericire, mai există încă soluții ce pot face sustenabil bugetul public și să finanțeze deficitul bugetar. În primul rând, mai sunt încă numeroase active sau participații ale statului în economia românească, ce produc în continuare suboptimal și care pot deveni o sursă de finanțare pe termen scurt pentru bugetul de stat, prin vânzarea lor pe o piață concurențială.

Din acest punct de vedere, reformarea ANAF și a Gărzii Financiare din România sunt aspecte pe care și ultimul cetățean le reclamă de la un sistem care suferă de deficite, evaziune, spălare de bani, concurență neloială.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule coleg.

 
   

Dacă mai dorește cineva să-și susțină declarația politică? Dacă nu, atunci dați-mi voie să îi amintesc pe colegii care astăzi și-au depus în scris declarațiile politice.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal: domnii deputați Petru Călian, Dugulescu Marius, Buda Daniel, Marius Rogin, Claudia Boghicevici, Silviu Prigoană, George Ionescu și Ioan Oltean.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, următorii deputați și-au depus declarațiile în scris: Vasile Gliga, Florin Pâslaru, Lucreția Roșca, Eugen Bejinariu, Antonella Marinescu, Nistor Laurențiu, Vasile Mocanu, Mircea Drăghici, Valeriu Zgonea, Georgian Pop, Mircea Dușa, Bogdan Ciucă, Neculai Rățoi, Dorel Covaci, Cristian Rizea, Manuela Mitrea, Oana Niculescu-Mizil, Victor Surdu, Ion Dumitru și Marian Ghiveciu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal avem o singură declarație politică, susținută de toți cei 52 de membri ai grupului parlamentar. Pentru stenogramă am să-i amintesc pe toți: Dumitrică George Ionuț, Nicolăescu Gheorghe-Eugen, Săftoiu Ana Adriana, Scutaru Adrian George, Uioreanu Horea-Dorin, Adomniței Cristian Mihai, Almăjanu Marin, Atanasiu Teodor, Berci Vasile, Buda Viorel-Vasile, Budurescu Daniel-Stamate, Buican Cristian, Calimente Mihăiță, Cazan Mircea Vasile, Chițoiu Daniel, Chiuariu Tudor-Alexandru, Cristian Horia, Dobre Ciprian Minodor, Dobre Victor Paul, Donțu Mihai-Aurel, Dragomir Gheorghe, Fenechiu Relu, Gabor Gheorghe, Gavrilescu Grațiela Leocadia, Gerea Andrei Dominic, Gorghiu Alina-Ștefania, Holban Titi, Horj Pavel, Jolța Nicolae, Lupu Mihai, Motreanu Dan-Ștefan, Orban Ludovic, Palașcă Viorel, Palăr Ionel, Pieptea Cornel, Plăiașu Gabriel, Pocora Cristina-Ancuța, Pop Virgil, Popa Octavian-Marius, Săpunaru Nini, Stroe Ionuț-Marian, Stroe Radu, Știrbu Gigel-Sorinel, Taloș Gheorghe-Mirel, Tușa Adriana Diana, Țaga Claudiu, Țintean Ioan, Țîmpău Radu Bogdan, Țurcanu Florin, Varga Lucia-Ana, Voicu Mihai Alexandru și Călin Popescu-Tăriceanu.

Din partea parlamentarilor independenți s-a depus în scris o singură declarație, a domnului deputat Dan Bordeianu, iar din partea parlamentarilor fără apartenență la un grup parlamentar, a domnului deputat Mircea Irimescu.

Pe ultimii metri a sosit declarația politică a domnului deputat Gheorghe Ciobanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Statistic, astăzi, 16 deputați și-au prezentat declarațiile politice de la tribuna Parlamentului și 82 de parlamentari au depus declarații în scris la secretariatul Camerei Deputaților.

Nemaiexistând colegi pentru a-și susține declarațiile politice, declar închisă ședința consacrată astăzi declarațiilor politice. Ne revedem la ora 10,00, atunci când vor începe lucrările privind proiectele de lege înscrise pe ordinea de zi, dezbaterea acestora.

Până atunci, să auzim numai de bine, Doamne ajută!

 
     

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință)

 
    Daniel Buda - declarație politică cu tema «Mica Reformă din justiție - încă un pas important spre modernizarea statului»;

Domnul Daniel Buda:

«"Mica Reformă" din justiție - încă un pas important spre modernizarea statului»

Amplul proces de reformare a statului român a demarat la modul serios și responsabil în toate domeniile încă de anul trecut, o dată cu instalarea ca premier a domnului Emil Boc. În fapt, fără doar și poate, fiecare dintre noi putem afirma că reformarea României a început imediat după momentul 1989, însă, eu, personal, îmi rezerv dreptul de a nu fi de acord totalmente cu acest lucru, tocmai datorită faptul că de-a lungul celor 20 de ani, acest lucru a fost un subiect tabu pentru toți cei care s-au perindat la guvernare, fără însă a se concretiza nimic mai mult în afara strategiilor, programelor-cadru și a laudelor fără sens din fața camerelor de vedere. În momentul preluării actului guvernamental de către PDL, în decembrie 2008, ne-am propus abordarea unor soluții fundamentate economic și social în vederea transformării României într-o țară modernă, europeană, având la baza ei câteva principii esențiale în virtutea cărora să funcționeze mecanismele unui stat de drept.

În ceea ce privește sistemul judiciar, consider că, la acest capitol, s-au făcut pași importanți în vederea combaterii corupției și a practicilor infracționale, dacă facem o paralelă raportându-ne la situația politico-juridică din 2000-2004, când țara noastră era situată în categoria țărilor cu cel mai ridicat grad al corupției, dobândind statutul suprem de stat "corupt, dar fără corupți".

Pe lângă revizuirea și adoptarea celor patru coduri juridice, penal și civil și cele două procesuale, structurile responsabile cu aplicarea corectă a legii au trecut printr-un amplu proces de modernizare, ca urmare a recomandărilor comunității europene în vederea compatibilizării, armonizării și alinierii la standardele pe care această țară le merită. Eficientizarea și dinamizarea actului juridic prin perfecționarea cadrului legal, profesionalizarea personalului și a instituțiilor responsabile, precum și adoptarea măsurilor necesare în vederea accelerării soluționării proceselor, sunt aspecte cu un rol esențial în ceea ce privește reformarea sistemului judiciar românesc. Mai mult de atât, în funcție de cum sunt aplicate aceste măsuri depinde monitorizarea țării noastre de către oficialii europeni și, evident, întocmirea rapoartelor din acest domeniu.

Știm cu toții că țara noastră a început negocierile cu Uniunea Europeană cu o clauză de salvgardare pe probleme de justiție și afaceri interne. În limbaj concret, acest fapt a însemnat că, în lipsa reformelor din domeniul justiției, țara noastră ar fi putut rata mult așteptată șansă de a se integra în Comunitatea Europeană în ianuarie 2007. Eforturile substanțiale făcute la vremea respectivă de echipa doamnei ministru Monica Macovei au dus, totuși, la promovarea de către România a capitolului justiție, eforturi care, însă, trebuie reluate, susținute și desăvârșite. Poate tocmai de aceea avem menirea și, în egală măsură, datoria de a depune toate eforturile necesare astfel încât țara noastră să scape de eticheta de stat membru al Uniunii cu mari probleme în sistemul judiciar. Una dintre provocările imediate, pe termen scurt și mediu, o reprezintă proiectul Mica Reformă în justiție, un set de reguli clare, aparent simple, dar fundamentale pentru eficientizarea justiției din țara noastră.

Adoptarea acestui proiect de lege este un angajament luat de țara noastră în fața Comisiei Europene. În noul context european, avem nevoie de luarea unui set de măsuri concrete pentru facilitarea accesului cetățenilor la un act juridic transparent, echitabil, rapid și eficient prin scurtarea termenelor de judecată, eliminarea unor căi extraordinare de atac, precum și reducerea costurilor financiare exagerate din prezent.

Progresele făcute în ultimii doi ani în justiție pot să transforme România într-o țară care își bazează și își va baza credibilitatea tocmai datorită reformelor pe care le-a făcut și rezultatelor care s-au obținut în acest domeniu cheie. Cu alte cuvinte, dintr-o sursă de îngrijorare, sper ca acest capitol să devină o sursă de credibilitate atât pentru români, cât și pentru reprezentanții Comunității Europene. În calitate de președinte al Comisiei juridice din Camera Deputaților, am convingerea că numai printr-un efort comun susținut al actualei clase politice, activitatea justiției românești nu va mai fi denigrată și gradul de satisfacere a nevoilor comunității va crește în mod substanțial.

    Costică Macaleți - declarație politică intitulată «Bani de liceu sau cum elevii merg la școală ca să aducă un venit»;

Domnul Costică Macaleți:

«"Bani de liceu" sau cum elevii merg la școală ca să aducă un venit»

Declarația mea politică de azi se referă gradul de sărăcie al botoșănenilor.

Se știe că suntem un județ sărac, dar în ultima vreme locuitorii acestor meleaguri au început să apeleze la măsuri disperate pentru a supraviețui. Dovada stau miile de cereri depuse în cadrul programului guvernamental "Bani de liceu". În acest an, 5.781 de liceeni, reprezentând 34% din numărul total al celor înscriși în învățământul liceal, au depus dosare prin care solicită ajutor bănesc. Cei 5.781 de adolescenți provin din familii unde venitul pe fiecare membru este mai mic de 150 de lei. Oficial, banii sunt acordați pentru a-i sprijini pe elevi în activitatea școlară. În realitate, cei 180 de lei primiți lunar reprezintă un real ajutor și pentru familiile lor. Cu banii primiți de copiii lor de la stat, unii botoșăneni își achită obligațiile către bugetul local, datoriile înregistrate la furnizorii de utilități sau chiar își achiziționează alimente.

Gradul de sărăcie este evidențiat de faptul că sute de familii declară că au venit zero, singura sursă de venit fiind alocația copiilor și ce reușesc să adune din munca zilieră sau din vânzarea unor produse agricole. Spre exemplu, în anul școlar trecut, din cei 5.388 de beneficiari ai ajutorului bănesc de la stat, 3.184 de elevi au declarat că provin din familii unde venitul este zero. Cele mai multe familii cu venit zero, respectiv 2.694, locuiesc în mediul rural. Numărul beneficiarilor a crescut de la an la an, ajungându-se de la 4.759 de elevi (an școlar 2006-2007) sau 5.922 elevi (2007 - 2008) la 6.501 elevi (2008-2009). Anul școlar trecut, numărul beneficiarilor a fost de 5.389.

Așadar, suntem confruntați cu o situație delicată în care elevii sunt cei care susțin cu puterile lor bugetele de familie insuficiente ale multor case de botoșăneni. Pe de altă parte, programul "Cornul și laptele" aduce în școli elevii mai mici trimiși de părinții stimulați de faptul că aceștia primesc respectiva gustare și nu fac foamea acasă. Reamintesc guvernanților că ambele programe sunt gândite și deschise pe vremea guvernării PSD și îi sfătuiesc ca, pe de o parte, să nu le vină vreo idee să reducă și de aici și, dacă sunt capabili, să treacă odată și la deschiderea Programului "Mărul", pe care l-au anunțat, dar nu-l pun în practică, probabil pentru că banii sunt mai "utili" în promovare brandului de țară.

    Petru Călian - declarație politică cu subiectul Extinderea măsurii de sprijinire a tinerilor;

Domnul Petru Călian:

"Extinderea măsurii de sprijinire a tinerilor"

Am solicitat premierului Emil Boc modificarea măsurii pentru sprijinirea tinerilor prin extinderea vârstei de la 35 la 63 de ani. Motivez această propunere prin faptul că piața muncii și economia românească au nevoie de un suflu nou și totodată de un sprijin din partea statului. În acest fel se vor crea locuri de muncă, se vor atrage fonduri suplimentare la bugetul de stat și se va elimina discriminarea de pe piața muncii. Conform Constituției, toți cetățenii sunt egali, iar în România există întreprinzători de toate vârstele. Această măsură ar da un stimul suplimentar economiei și ar ajuta o categorie afectata în mod deosebit de șomaj, românii între 40 si 55 de ani.

Luând în considerare vârsta critică a șomerilor, extinderea măsurii reprezintă un colac de salvare pentru societatea românească. Orice sprijin este important pentru încurajarea mediului de afaceri și chiar dacă este o perioadă dificilă, șomerii au șansa de a porni o afacere sprijiniți de statul român.

Potrivit ordonanței, persoanele care nu au deținut niciodată o firmă sau acțiuni într-o altă firmă și care vor să debuteze în afaceri vor primi garanții de stat pentru a obține credite și ajutoare nerambursabile în valoare de maximum 10.000 de euro.

Printre cele mai importante condiții pe care aplicanții trebuie să le îndeplinească, se numără obligația de a avea cel puțin doi angajați și de a reinvesti anual 50% din profitul înregistrat. La acest proiect au lucrat experți internaționali, iar măsura nu este nouă în țările din UE. Totuși, nu orice tip de afacere va putea primi finanțare, ci doar cele cu activitate de producție, care generează valoare adăugată în economie. Proiectele de afaceri vor fi cofinanțate cu sume de până la10.000 de euro, însă acest capital nu va depăși 30% din valoarea totală a investiției.

Finanțare nerambursabilă și garantarea creditelor sunt instrumentele cu care Guvernul vrea să relanseze antreprenoriatul. Resurse financiare importante trebuie îndreptate spre crearea de noi locuri de muncă și absorbția fondurilor europene. Susțin măsurile Guvernului de încurajare a tinerilor, dar consider că ele trebuie extinse astfel încât de acestea să beneficieze toți românii până în 63 de ani.

    Gheorghe Ciobanu - declarație politică: Cum trebuie să profităm de vizita Angelei Merkel în România;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Cum trebuie să profităm de vizita Angelei Merkel în România"

România a aderat în 2007 la Uniunea Europeană, dar, practic, nu s-a integrat nici acum. Ne place să spunem despre noi că avem aceleași drepturi ca și un cetățean englez, francez sau german. Realitatea este însă că lucrurile nu stau chiar așa. Exemplul cel mai concret este ceea ce s-a întâmplat cu expulzarea romilor cetățeni români din Franța.

Problema cea mai mare nu este însă aceasta, ci restricțiile existente pe piața muncii în diverse țări europene. Cele mai reprezentative sunt Marea Britanie și Germania. Cetățenii români pot să lucreze doar în anumite domenii în țările respective, asta în condițiile unor deficite de cadre.

Cred că vizita Angelei Merkel la București trebuie speculată atât de președintele Traian Băsescu, cât și de prim-ministrul Emil Boc, din perspectiva deschiderii pieței de muncă germane pentru toți cetățenii români. Practic, la ora actuală, principalele două piețe de muncă ne sunt blocate, iar această situație trebuie rezolvată. Asta nu înseamnă că-i îndemn pe români să meargă să muncească acolo, ci doar că trebuie să le oferim posibilitatea să o facă, dacă doresc.

Germania a dat dovadă de corectitudine față de noi în problema romilor din Franța. Nu văd de ce vizita Cancelarului german la București nu ar însemna punerea lucrurilor în normalitate.

Dintr-o altă perspectivă, vizita Angelei Merkel reprezintă un semnal extrem de puternic în sensul aderării României la Spațiul Schengen. La nivelul ministerului Administrației și Internelor s-au făcut eforturi foarte mari pentru ca ținta fixată (2011) să poată fi atinsă. Ei bine, eu cred că Angela Merkel va confirma această dată în discuțiile pe care le va avea cu președintele Traian Băsescu.

Este poate dovada cea mai bună că politica externă românească este vie și funcționează eficient.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică intitulată Rupt de grija poporului;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Rupt de grija poporului"

Remarc că site-ul CAS Iași a devenit blog. Valoroasele judecăți emise pe 8 decembrie necesită lămuriri suplimentare. Punctual:

1. "Casa de asigurări de sănătate nu trebuie să facă discriminări în ceea ce privește forma de proprietate a unităților sanitare". Dacă nu trebuie să se facă discriminări între un spital privat și unul de stat, atunci de ce decontarea cheltuielilor la un spital de stat din Iași este 1500 lei pe caz rezolvat, iar pentru cel particular de 2000-3000 de lei doar pentru intervenția chirurgicală?

De asemenea, de ce nu toate unitățile spitalicești private beneficiază de aceleași facilități în ceea ce privește cuantumul decontărilor? Dacă este vorba de unități care au obținut aprobarea de a funcționa pe baza acelorași norme europene și în care lucrează de multe ori aceiași doctori care au contracte de prestări servicii cu mai multe astfel de unități, atunci și aceste cuantumuri trebuie să fie similare. Negocierile cu casa au dus însă la cifre cu totul diferite și mă tem că nu pe criterii transparente. Adică nu știu de fapt cine face discriminările.

2. "Excluderea lor din cadrul serviciilor de sănătate ar însemna eliminarea serviciilor medicale de care beneficiază asigurații noștri din partea tuturor cabinetelor de medicină de familie, a farmaciilor, a furnizorilor de îngrijiri la domiciliu, a furnizorilor de dispozitive medicale și a majorității cabinetelor ambulatorii de specialitate (clinică, paraclinică și de recuperare-reabilitare)."

Discuția se poartă vizavi de spitale și nu de alte unități prestatoare de servicii medicale, în sfera cărora practic nu există unități de stat sau ponderea acestora este foarte mică.

3. "Dacă doctorul Ciuhodaru dorește ca banii angajaților din mediul privat să se ducă numai la spitalele de stat, ar trebui să înțeleagă că acest lucru este incorect. Adică, este incorect de a lua banii firmelor private și a angajaților lor și a-i folosi numai pentru finanțarea spitalelor de stat."

Domnul doctor Șerban amestecă merele cu perele într-un stil care îl caracterizează. Dacă luăm drept judecată de valoare această inepție ar trebui de urgență înființate și finanțate din bani publici, poliții particulare, unități de pompieri particulare, armate private și așa mai departe. Poate că am dori să mergem toți la universități particulare, dar să le finanțeze statul, că doar am plătit impozite. Sau, privit din celălalt unghi, ce ar trebui să facem: angajații la stat să se trateze la stat, iar privații la privat?

Dacă această instituție a Casei de asigurări de sănătate este atât de îngrijorată de unde se duce banul contribuabilului privat, atunci probabil că este momentul să se dezvolte casele private de asigurări de sănătate la care cine dorește să îți dirijeze contribuțiile de sănătate și chiar în cuantumul care îl dorește. Nu văd de ce să deții un monopol de stat în ceea ce privește strângerea banului în condițiile în care dorești să finanțezi sistemul privat. Se spune că doar 1-2% din cheltuieli merg la spitalele private, dar a făcut cineva un calcul câte procente din activitatea spitalicească acoperă? Rezultatul s-ar putea să arate că acești 2% sunt prea mulți.

Apoi referitor tot la contribuabilul privat. Marea lor majoritate sunt salariați ai acestui sistem, nu sunt patroni. Tot majoritatea sunt plătiți cu lefuri care nu le permit nici măcar o zi de spitalizare la un spital privat, chiar dacă i-ar fi decontat în totalitate intervenția chirurgicală. Aceste plăți de la casă avantajează tot pe cei cu bani mulți, care își pot permite ca pe lângă cei 2.000-3.000 de lei dați de casă să vină tot cu atâția bani pentru plata investigațiilor și spitalizării.

4. "Mai mult, inițiativa legislativă a doctorului Tudor Ciuhodaru "condamnă" la lipsă de finanțare pe medicii care lucrează în spitalele private, medici care sunt, totuși, colegi ai domniei sale."

Este o problemă falsă și total demagogică. In primul rând că toți colegii care lucrează în spitale private, când au încheiat contractele, le-au încheiat cu patronii și nu cu casa. În aceste contracte nu există niciun articol la care să se facă vreo legătură între încasările ce trebuiesc făcute ca urmare a serviciilor medicale prestate și decontările pe care le face casa, adică este o legătură directă între proprietarul clădirii și prestatorul de servicii (medicul) în care casa nu are nicio intervenție. În plus, după apariția contractului dintre casa și spitale private nu s-a modificat cu niciun leu cuantumul pe care l-au avut de încasat colegii de grija cărora se prăpădește doctorul Șerban. Acești bani sunt dirijați strict către proprietari și nu către medici.

5. " În încheiere, rugăm pe domnul Tudor Ciuhodaru, atunci când face propuneri legislative care privesc sistemul sanitar și sistemul asigurărilor sociale de sănătate, să gândească ca un medic și nu ca un om politic. Poate că astfel profesionalismul medicului va determina inițiative politice corecte."

Îmi place folosirea persoanei întâi plural: "rugăm pe domnul Tudor Ciuhodaru". este o formă nu de politețe, ci de impunere seniorială și traduce modul dumnealui de gândire și de administrare după bunul plac a resurselor care în niciun caz nu îi aparțin. Posibil ca inițiativa mea să poată fi îmbunătățită, dar sigur a speriat prin faptul că am deschis discuția despre cum banii noștri, inclusiv a celor din sistemul sanitar, sunt sifonați din sistem după criterii neștiute de nimeni, acoperite după aceea sub masca binelui general.

În concluzie, nu grija celor mulți și care au nevoie de servicii medicale îl copleșește pe președintele casei.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică intitulată Accidentele domnului Lăzărescu;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Accidentele domnului Lăzărescu"

De la începutul acestui an până în septembrie la UPU de la Spitalul Clinic de Urgențe "Sfântul Ioan" au ajuns 650 de pacienți victime ale accidentelor rutiere și de trafic, reprezentând o medie zilnică de 2,38 accidente.

Repartiția pe sexe arată că victimele sunt mai frecvent bărbați 436 ( 67,08 % ), cu ușoară preponderență a celor din rural 337 ( 51,69 %) în special datorate stării proaste a infrastructurii rutiere și a accidentelor în care sunt implicate căruțele.

60% dintre acești pacienți sunt tineri cu vârste cuprinse între 18-40 de ani, grupa cea mai afectată fiind cei cu vârste între 21-30 de ani 27,38 %.

Ziua cu cele mai multe accidente rutiere este cea de luni, 106 (16,31%), legat de întoarcerea din weekend și de afluxul crescut spre centrul universitar iași și deplasările din zona metropolitană, iar aproape jumătate din accidente sunt în weekend, 42,46 %, cu un maxim de sâmbătă, de 14,77 %.

Intervalele orare în care acești pacienți ajung la spitalul de urgențe sunt în ordine descrescătoare: 12.00-18.00, 220 cazuri (33,85%), 18.00-0.00, 198 cazuri (30,36%), 6.00-12.00, 123 cazuri (18,92%) și 0.00-6.00, 89 cazuri (13,69 %). Intervalul 12.00-18.00 este explicat și prin vârful de trafic rutier, iar peste jumătate din accidente (64,21%) la spitalul de urgențe între orele 12.00-0.00.

Luna cu cele mai multe accidente rutiere este iulie, 100 (15,38%), iar în lunile de vară (iunie, iulie, august) sunt concentrate 39,84 % din accidente. Lunile cu cele mai puține accidente sunt ianuarie, 5%, și februarie, 6%, datorită scăderii traficului, dar numărul accidentelor rutiere e în creștere liniară din ianuarie până în august, după care se înregistrează o ușoară scădere în septembrie.

Pacienții accidentați sunt transportați la spital în majoritatea cazurilor de către serviciul județean de ambulanță 49,38%, urmat la doar 10 procente diferența de transportul prin mijloace proprii 39,85% -aparținători, alte mașini - indicând atât dorința și disponibilitatea participanților la trafic de a ajuta, cât și numărul insuficient de ambulanțe. Echipajele de prima ajutor au adus 33 de cazuri de la începutul anului (5,08%), iar SMURD doar 14 cazuri (2,15%). Împreună EPA-SMURD realizează sub 10% dinasistența de urgență a accidentelor rutiere, 7,23%.

Serviciul de ambulanță este implicat de 23 de ori mai mult decât SMURD (mai precis 22,92) în asigurarea asistenței de urgență a accidentelor duse la spitalul de urgență și de aproape 7 ori mai mult (mai exact de 6,82 ori ) în asistența accidentelor rutiere față de EPA-SMURD.

Un sfert din acești pacienți au rămas internați în Clinicile de Traumatologie ale Spitalului de Urgență "Sfântul Ioan" (unică prin profilul de chirurgie reconstructivă, ortopedie-traumatologie de urgență, chirurgie de urgență), iar alți 31,23% au fost rezolvați doar în UPU fără a necesita internare în UPU consfințind existența centrului de politraumă la urgență.

Există în continuare un procent important de pacienți, 30,62% - 199 de pacienți Lăzărescu, plimbați între spitale în absența noului spital de urgențe din Copou, adică un pacient pe zi ce a necesitat explorare sau internare în alt spital.

Conform consiliului național pentru securitate rutieră, anual, pe șoselele din România, mor aproximativ 2.500 de oameni, iar alți 5.500 sunt grav răniți.

România se situează pe locul cinci în Europa și Asia Centrală în ceea ce privește costul economic provocat de accidentele rutiere, estimat la 4,1 miliarde de dolari, în funcție de prețurile din 2008, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM), citat de Mediafax.

Costul estimat pentru un deces este în România de 888.860 de dolari, mai puțin de jumătate decât sumele din Slovenia sau Cehia. Costurile directe ale accidentelor rutiere cu victime includ tratamentul de urgență, costurile medicale inițiale, cheltuielile de refacere, tratamentul pe termen lung, costurile cu polița de asigurare, cele legale și cele suportate de angajator. Costurile indirecte includ cheltuielile cu productivitatea la locul de muncă, cauzate de invaliditatea temporară sau permanentă și de scăderile în productivitatea gospodăriilor, determinate de aceste dizabilități.

Poate și în lumina acestor date vom reuși deschiderea cât mai grabnică a noului Spital de Urgențe din Copou cu Centrul Regional de Urgențe de Traumă și poate vor înțelege și cei care au puterea de decizie că "protocoalele" nerespectate și traseele medicale nu salvează vieți, ci doar cresc riscul morții domnului Lăzărescu accidentat între spitale.

    Claudia Boghicevici - declarație politică cu tema Luna octombrie - lună declarată pentru lupta împotriva cancerului la sân;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Luna octombrie - lună declarată pentru lupta împotriva cancerului la sân"

Anual, octombrie este o lună maraton, când eforturile unor organisme de pe plan local militează pentru lupta împotriva acestui flagel decimator care este cancerul. Denumită și luna roz, această lună de toamnă iată că vine să conjuge eforturi de speranță la viață.

Aș dori să ne numărăm și noi printre militanții acestei acțiuni și aș mai dori să ne depășim acest statut prin măsuri și acțiuni concrete de prevenire a cancerului la sân. Ultimele statistici sunt îngrijorătoare: o femeie din opt suferă de cancer la sân. Cu cancerul nu se glumește. Netratat, poate duce la consecințe devastatoare: pierderea sânului sau chiar moarte. Gândiți-vă că incidența cancerului nu alege grupe de vârstă. Printre victime se află mame tinere și bunice care și-ar mai putea îngriji nepoții. Realitatea e dură: cancerul nu iartă, iar în cele mai multe cazuri boala apare în stadii în care nu mai poate fi tratată.

Consider că sunt suficiente motive ca această realitate crudă să fie tratată cu foarte multă responsabilitate de către noi. Ne alăturăm celor care au dat startul acestei campanii de luptă împotriva cancerului la sân pe parcursul acestei luni. Dar, dincolo de acest pas, este important să găsim soluțiile cele mai potrivite pentru implementarea unui sistem de monitorizare a sănătății sânilor în special la femeile cu vârsta de peste 35 de ani. Statistic, pentru a fi depistat la timp și tratat cu eficiență, controlul medical se impune o dată la șase luni. Cum bine cunoaștem, e mai ușor să prevenim decât să tratăm. Gândiți-vă la soțiile, mamele, prietenele dumneavoastră. Gândiți-vă că pentru orice femeie consecințele cancerului nedepistat la timp sunt devastatoare.

Tocmai pornind de la aceste premise, în cadrul Ministerului Sănătății se pot găsi soluții. Soluții pentru viață. Soluții pentru femeile din preajma noastră.

    Gheorghe-Eugen Nicolăescu - prezentarea declarației politice - protest față de legitimarea corupției politice și instaurării furtului ca metodă de lucru în cadrul instituției Parlamentului, semnată de toți deputații Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Actuala putere PDL a adus România într-o situație fără precedent în istoria sa democratică: nu numai că a instaurat jaful asupra țării și a prăduit milioane de români, dar legalizează furtul ca politică a instituțiilor statului.

Furtul în exercitarea actului politic este cu atât mai grav cu cât numărul persoanelor prejudiciate este de ordinul milioanelor, cu impact în timp și de multe ori iremediabil, așa cum este și cazul modalității în care s-a adoptat Legea pensiilor. Niciodată, în nici un fel de exercițiu matematic, 80 nu poate fi egal cu 170! Furtul cu bune intenții nu poate exista, iar justificarea lui nu poate fi decât o minciună, iar ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul României nu poate fi șters cu buretele prin reîntoarcerea legii pensiilor în Parlament.

În ultima vreme asistăm cu îngrijorare la legalizarea furtului și corupției în Parlament, ceea ce constituie grave derapaje în ceea ce privește caracterul democratic al vieții politice din România.

Parlamentul, care prin definiție este garantul sistemului democratic al unui stat, se află într-un moment grav al existentei sale. Actuala majoritate parlamentară, prin atitudinea și comportamentul președintei Camerei Deputaților, Roberta Anastase, sapă la temelia acestei instituții, decredibilizând-o mai mult în ochii opiniei publice.

Ipocrizia cu care PDL își îmbracă gesturile politice, adică hoțiile fără menajamente din Parlament, clasifică acest partid drept unul de sorginte mafiotă, instituind premisele unui stat subordonat intereselor "familiei". "Familia" preferă să folosească oameni dispuși să facă pentru stăpânii lor "treburile murdare", uzând astfel de oameni adunați într-un grup așa zis independent, a cărui principală doctrină nedeclarată stă sub semnul lăcomiei.

Partidul Democrat Liberal practică în prezent cea mai josnică formă de corupție politică, prin șantaj și oferirea de avantaje materiale și financiare unor grupuri de dezertori și trădători politici cu scopul de a-și consolida majoritatea fragilă inițială. Ei se ghidează după principiul machiavelic "scopul scuză mijloacele".

Prin această practică am ajuns să avem un Guvern ilegitim sprijinit în Parlament de o majoritate conjuncturală, constituită prin fraudă și corupție politică, a cărei principală miză este conectarea la robinetul banului public, înșelând astfel voința electoratului exprimată clar la ultimele alegeri parlamentare din 2008. Ne aflăm în fața unei situații fără precedent, în care o gașcă unită de interese oculte a pus stăpânire pe o instituție emblematică a statului de drept, creând majorități aparente și falsificând realități.

Ipocrizia cu care se exprimă actuala putere este asemenea fariseilor biblici care vămuiau banii care intrau în punga destinată ajutorării săracilor, deși propovăduiau interdicția furtului.

Toate acestea reprezintă tot atâtea motive pentru care, în calitate de deputat în Parlamentul României și alături de colegii mei din Partidul Național Liberal, protestez public față de legitimarea corupției politice și instaurării furtului ca metodă de lucru în cadrul instituției Parlamentului, refuzând să fiu părtaș la dinamitarea democrației din România.

Această declarație politică este însușită de către toți deputații Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal: Călin Popescu-Tăriceanu, George Ionuț Dumitrică, Adriana Săftoiu, Adrian George Scutaru, Horea-Dorin Uioreanu, Cristian Mihai Adomniței, Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel Vasile Buda, Daniel-StamateBudurescu, Cristian Buican, Mihăiță Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chițoiu, Tudor Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai Aurel Donțu, Gheorghe Dragomir, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Grațiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina Ștefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Nicolae Jolța, Mihai Lupu, Dan Ștefan Motreanu, Ludovic Orban, Viorel Palașcă, Ionel Palăr, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiașu, Cristina Ancuța Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Nini Săpunaru, Ionuț Stroe, Radu Stroe, Gigel Sorinel Știrbu, Mirel Gheorghe Taloș, Diana Adriana Tușa, Claudiu Țaga, Ioan Țintean, Radu Bogdan Țîmpău, Florin Țurcanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu.

    Mircea Irimescu - declarație politică cu titlul Uitare și ingratitudine;

Domnul Mircea Irimescu:

"Uitare și ingratitudine"

Sondajele de opinie din ultimele luni arată că numărul celor care regretă perioada comunistă tinde spre majoritate. Alterarea climatului politic și social al României de astăzi - nici pe departe numai din cauza crizei economice - îi face pe mulți să-și exprime nemulțumirea declarând că regretă vremea lui Ceaușescu. Evident, pentru o bună parte dintre acești cetățeni, dacă s-ar pune problema să mai trăiască odată cele trăite atunci, și-ar lua lumea în cap. Pe lângă cei care au devenit nostalgici ai ultimului autoritarism din motive legate de eșecuri personale, de dificultăți economice și de derapaje politice, se găsesc și numeroși cetățeni care, declarându-și regretul pentru perioada comunistă, cred că astfel sancționează politicianismul deșănțat de astăzi.

Este un fapt grav că se minimalizează și se uită atât de ușor gravele atentate la drepturile omului petrecute în cei 45 de ani de comunism. Dacă putem trece atât de ușor peste crimele, abuzurile, îngrădirile libertăților individuale, cultul respingător al dictatorului, minciunile, izolarea față de lume, educația tendențioasă a tineretului înseamnă că avem probleme serioase în aprecierea realităților pe care le trăim.

Interesant este că atât suporterii ceaușismului, cât și o parte importantă dintre cei pentru care comunismul nu a încetat să fie un coșmar, din motive diferite, au în comun dorința de a se uita cât mai rapid neagra perioadă de dictatură postbelică. Unii vor ca faptele lor să se șteargă, ceilalți vor să scape de remușcările care-i chinuiesc pentru prea desele și lungile lașități de care au dat dovadă. Să ne amintim de modul în care a reacționat intelectualitatea subțire a Bucureștiului atunci când laureata Premiului Nobel pentru literatură, Herta Mûller, de pe scena Ateneului Român, a invocat jenanta lipsă de reacție la comunism a celor mai mulți dintre români.

Ar fi nedrept să nu subliniem că, deși puțini, am avut și noi oameni care s-au expus unor riscuri enorme și au înfruntat dictatura. Despre cum știm să-i prețuim acum pe unii dintre ei doresc să vă vorbesc în cele ce urmează.

Cu două săptămâni în urmă, Paul Goma, liderul autentic al dizidenței anticomuniste românești, a împlinit vârsta de 75 de ani. Evenimentul a trecut realmente nebăgat în seamă. Ici-acolo, în vreo trei articole în presa culturală, câțiva și-au amintit de neîmpăcatul oponent al bolșevismului. Mult prea puțin și nemeritat. Paul Goma este pentru România ceea ce au fost Soljenițin, Havel și Michnik pentru Rusia, Cehia, Polonia. Prețuirea în țările lor a celor din urmă este incomparabilă cu cea de care se bucură în patria lui scriitorul basarabean. Conducerea Parlamentului României, Președinția, Guvernul au considerat că omul Goma nu merită un cuvânt de mulțumire la recenta sa aniversare.

Incomod pentru mulți, nu trebuie să uităm verticalitatea cu care Paul Goma a înfruntat represiunea totalitaristă. Din cei 75 de ani de viață ale dizidentului, doar primii cinci s-au desfășurat în condiții de normalitate, în România interbelică. A urmat ocupația militară sovietică din Basarabia și Bucovina, războiul, dictatura, închisoarea, supravegherea permanentă, expulzarea și exilul care durează până în momentul de față. Despre toate aceste momente ale vieții sale, importantul scriitor al limbii române Paul Goma a depus mărturii. Afirmația celor care susțineau că este îndreptățit a primi cel mai important premiu literar al lumii nu trebuie privită ca o exagerare. Alte popoare au reușit să-și impună scriitori cu opere mai subțiri.

Singurul care a avut curajul să spună ceea ce se cuvine despre marea tragedie românească din vara anului 1940 când am pierdut părți importante din răsăritul țării a fost Paul Goma. Cartea sa pe tema prăbușirii granițelor noastre din răsărit se constituie într-un document care va spăla o parte din rușinea cu care vom plăti în viitor gravele tăceri de astăzi. Nimeni n-a spus adevărurile României contemporane mai deschis și mai direct ca autorul "Săptămânii roșii".

Statul comunist i-a retras cetățenia română, iar cel actual doar "l-a invitat" să solicite în scris redarea dreptului său natural, pentru că s-a născut cu această cetățenie. Ceea ce, cu justificat temei, scriitorul a refuzat. Într-un fel suntem cu toții vinovați pentru izolarea în care-și scrie și trăiește opera Paul Goma. Pentru aceasta, eu, simplu membru al Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților, îi cer scuze lui Paul Goma și-i urez un modest "La mulți ani!"

    Valeriu Ștefan Zgonea - declarație politică cu tema Creșterea siguranței cetățeanului - obiectivul final al unei bune guvernări;

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

"Creșterea siguranței cetățeanului - obiectivul final al unei bune guvernări"

Tragicul eveniment de săptămâna trecută a adus din nou în atenție problema siguranței cetățeanului în municipiul Craiova. Imaginea tânărului Andrei Goreci, în vârstă de 17 ani, înjunghiat mortal în plină stradă, și a părinților săi prăbușiți de durere ne-a cutremurat pe toți. Întreaga comunitate este marcată de tragedie și consideră de neiertat faptul că un elev a putut fi ucis în apropierea școlii în care învăța.

S-au rostit multe întrebări legate de paza școlilor, de capacitatea autorităților de a preveni infracționalitatea. Implicațiile acestei tragedii sunt deosebit de grave și trebuie analizate într-un context mai larg.

Siguranța cetățeanului a devenit o problemă majoră în Craiova, mai ales în perioada 2006 - 2008, când pe străzile orașului au avut loc răfuieli între bande, împușcături, bătăi cu săbii și topoare. Am semnalat în mod repetat, în perioada menționată, lipsa unei strategii coerente de combatere și prevenire a infracționalității, precum și lipsa colaborării dintre Poliție, Jandarmerie, Justiție, Poliția Comunitară și administrația publică locală.

Schimbările din funcții pe criterii politice s-au perpetuat și în cazul serviciilor menite să asigure ordinea și liniștea publică, iar rezultatele le vedem cu toții. În clipa de față, avem o conducere provizorie la Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj, după ce comisarul-șef Constantin Nicolescu a fost demis din motive cel puțin neclare, care nici nu au fost făcute publice. Nu mai este un secret pentru nimeni că schimbarea de la IPJ Dolj s-a făcut la Organizația PDL Dolj și la insistența reprezentantului Guvernului în teritoriu.

Contextul mai larg despre care vorbeam vizează și situația polițiștilor, care au ajuns să protesteze în stradă pentru a-și cere drepturile, din cauza măsurilor aberante luate de această guvernare iresponsabilă. Prefectul de Dolj a fost capabil să-i amenințe pe polițiștii craioveni cu o intervenție în forță. Un astfel de gest este incalificabil și fără precedent.

Umiliți și amenințați de către guvernanți, polițiștii sunt cei care trebuie să asigure ordinea publică și să apere siguranța cetățeanului. Subliniez și faptul că Poliția Comunitară a fost decimată, urmare a măsurilor dispuse de guvernul portocaliu.

Sunt o serie de factori sociali, economici și politici care influențează potențialul infracțional. Pentru a preveni infracționalitatea, este nevoie de o viziune și de politici guvernamentale integrate, care lipsesc cu desăvârșire în acest moment.

Siguranța cetățeanului nu este un concept abstract. Obiectivul final al unei bune guvernări este creșterea siguranței cetățeanului.

Guvernul Băsescu - Boc a degradat serviciile publice și a spulberat încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Îmi exprim speranța că nu vom mai vedea mult timp de acum înainte efectele sociale ale măsurilor aberante luate de guvernarea de dreapta.

    Dorel Covaci - declarație politică cu subiectul Un strigăt al disperării;

Domnul Dorel Covaci:

"Un strigăt al disperării"

În fiecare săptămână întâlnesc în teritoriu, respectiv Colegiul nr. 9 Timiș, cetățeni cu problemele și grijile lor de fiecare zi, cu teama pentru ceea ce le poate rezerva viitorul trasat de guvernanți. Contextul obișnuit de viață al unui român de rând seamănă cu un teatru de operațiuni Mortal Combat - joc mortal. Lipsurile, foamea, boala și umilințele îi împing la gesturi necugetate, instabilitate fizică și emoțională, teroare, acte de violență.

Măsurile dezastruoase ale democrat-liberalilor au afectat toate categoriile sociale, pe câteva generații de acum încolo. Au deschis o gaură neagră, care suge constant și conștiincios orice brumă de resursă mai trece pe la bugetul de stat. Suntem datori vânduți și, cu sprijinul guvernanților, tot fără o lețcaie în buzunar. O întreagă societate este pe marginea prăpăstiei, gata să cadă, iar cei ce ne conduc stau cu mâinile întinse: cu una să ne jupoaie, iar cu cealaltă să ne împingă pe urmă în hău.

Întâlnim pensionari sărăciți și umiliți, părinți ai unor elevi de clase primare, care sunt trimiși forțat să facă naveta la alte școli decât cea din localitatea de baștină, profesori cu salarii mici, cu drepturi neacordate și obligații în plus, salariați din instituții publice sau societăți comerciale, care trăiesc cu teama reducerii locurilor de muncă, șomeri dezorientați, care nu mai găsesc soluții pentru reintrarea în sistem, medici scârbiți de condițiile de muncă, spitale nefinanțate, bolnavi maltratați și fără medicamente, primării fără fonduri, pentru a asigura servicii publice corespunzătoare, gospodării și țărani ruinați prin politicile agrare actuale, cetățeni - membri de partid de opoziție terorizați, concediați și fără speranță de a mai fi angajați, fără o "viză politică" a organizației PDL din teritoriu, biserici, preoți și credincioși fără soluții, studenți care nu-și pot obține locuri de cazare în cămine, tineri absolvenți care părăsesc țara, neputându-și găsi un mijloc de trai.

Răspunsul acestor strigăte de disperare nu este decât o luptă acerbă în Parlament a grupărilor parlamentare guvernante, în frunte cu PDL, care încearcă o preluare totală a puterii în stat, încălcând cu bună știință regulile democrației.

Printr-o declarație publică, președintele țării s-a răzgândit din nou, în stilul cu care ne-a obișnuit. A retrimis Legea unitară a pensiilor în Parlament, pe o dezbatere punctuală, în problema egalizării vârstei de pensionare a femeilor și bărbaților, pentru a-și salva propria piele și pentru a scoate protejata hoață din gura dulăilor din opoziție, care au prins-o cu mâța-n sac. Propunerea-pretext a fost creșterea cu doar 5 ani a vârstei de pensionare a femeilor, și nu cu 7, așa cum dumnealui însuși susținea, încă din campania electorală, până mai acum 2 săptămâni, prin declarații publice și "argumente solide". A fost nevoit însă să-și sacrifice interesul și poziția luată anterior, prostioarelor făcute fără perdea de domnișoara Anastase, care îi zdruncinau puternic echilibrul singurului picior care i-a mai rămas tronului pe care este postat acum la Cotroceni.

Domnul președinte a dorit să spargă cercul suspendării și avea nevoie de un argument credibil pentru aceasta. În lipsa lui și cu riscul inconsecvenței pe care, de altfel, ne-a mai servit-o și altădată, s-a folosit de problema femeilor, aplicând ca la carte una din tehnicile arhicunoscute ale diversiunii și a lăsat la o parte toate celelalte prevederi ale legii, care afectează cu adevărat situația tuturor pensionarilor, scăzându-le cu peste 30% puterea de cumpărare.

Diversiunea forțată și deplasată s-a făcut cu ajutorul altei diversiuni. A ținut să puncteze cu accente răspicate oroarea și oprobriul revărsat asupra parlamentarilor opoziției, care ar fi trădat pensionarii pentru bani în colegii, plecând din sală, o suspiciune nefondată, infirmată de înșiși membrii guvernului, care au recunoscut avansarea acelor sume pe proiecte de investiții, discutate la momentul negocierii amendamentelor la buget, adică la începutul anului. Președintele a preferat să reia această temă, eludând efectele probate ale infracțiunii votului în Parlament al democraților.

Populația e disperată. Au ajuns să lase decența la o parte și să strige în gura mare invective și amenințări la adresa președintelui și a guvernului. Percepția a 80% din populația României este că țara noastră se află pe o direcție greșită.

De curând, puterea a reușit să impună în Parlament, în mod neconstituțional, crearea grupului parlamentarilor independenți, un apendice al PDL-ului cu pretenții la ciolan, pentru a-și asigura majoritatea în comisii și controlul structurilor de conducere parlamentare.

Cu voința sau fără voința noastră, Parlamentul României riscă să ajungă, din instituție supremă în stat, o simplă "anexă" sau unealtă în mâna guvernului și a președintelui, fără a mai reprezenta opțiunea de vot a alegătorilor. Aceste acțiuni periculoase trebuie oprite, până nu e prea târziu, iar strigătul disperat al celor pe care îi reprezentăm nu poate fi ignorat, nici de către noi, membrii opoziției, nici de către cei care se află în majoritatea de la guvernare și care le datorează lor, cetățenilor votanți, pozițiile privilegiate pe care le ocupă.

    Cristina Elena Dobre - declarație politică: 15 octombrie, Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural;

Doamna Cristina Elena Dobre:

"15 octombrie, Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural"

După ce am ieșit din tunelul de 45 de ani al regimului comunist, un nou concept și-a făcut loc în societatea românească: egalitatea de șanse între femei și bărbați. Și cred că sunt în asentimentul tuturor, considerăm că am făcut pași repezi și consistenți pentru implementarea acestui concept.

Dar, stimați colegi, haideți să fim foarte sinceri! Care este femeia pe care o vedeți egala bărbatului? Femeia profesor/învățător, în primul rând, pentru că este aceea care a contribuit la educația noastră; femeia om de afaceri prosper, femeia manager, femeia medic, femeia inginer, femeia consultant, femeia cercetător, femeia vedetă de televiziune. Nu mai pun la socoteală și femeia care lucrează în ateliere sau în industria ușoară, pentru că, în acest caz, regimul comunist a fost cel care a promovat în stil propagandistic egalitatea de șanse, chiar dacă, la vremea respectivă, utilizând un alt limbaj.

Sunt convinsă că acestea sunt tipurile de femei pe care le vedeți ca fiind egalele bărbatului. Sunteți sigur, stimați colegi, că nu ați uitat o categorie - foarte largă - de "femeie" care trebuia să intre în conceptul la care mă refeream mai sus? Eu sunt convinsă că da.

Este vorba de femeia din mediul rural. Da, pe ea sunt convinsă că poate nu ați uitat-o, dar nu ați trecut-o în "agendă", în nomenclatorul de femei care trebuie să beneficieze de șanse egale cu bărbatul. Și care, de cele mai multe ori, chiar nu beneficiază de conceptul la care mă refeream.

Ei bine, aș vrea să reamintesc tuturor - și pentru cei care nu cunosc, să îi informez - pe 15 octombrie este Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural. Marcarea acestei zile a fost hotărâtă la a patra Conferință internațională a femeilor care a avut loc la Beijing, în 1995. Spre cinstea noastră, înRomânia, s-a sărbătorit prima dată această zi după numai un an, în 1996.

Cine este femeia din mediul rural, cred că știm cu toții. Chiar și acei dintre noi care nu au rădăcini în mediul rural, sau la țară, cum se spune în limbaj popular. Femeia din mediul rural este una care este deosebită de femeia om de afaceri de succes sau de femeia manager. Femeia din mediul rural este neobosită, fie că e vorba de munca pe câmp, în grădină sau în gospodărie, îngrijindu-se de gătit, creșterea copiilor ori îngrijirea animalelor. Femeia de la țară a rămas păstrătoare a tradițiilor și obiceiurilor românești, a folclorului românesc autentic, străduindu-se să transmită și generațiilor mai tinere nestemate ale bunilor și străbunilor, dragostea pentru locurile natale, portul popular, mărturiile rădăcinilor noastre pe aceste meleaguri deseori greu încercate. Femeia din mediul rural mai este și învățătoarea sau profesoara care fie s-a întors acasă după absolvirea studiilor, fie a renunțat la confortul de la oraș. Femeia din mediul rural mai este și primarul care vrea ca satul, comuna să strălucească mai mult decât propria-i casă. Femeia din mediul rural mai este și aceea, care, indiferent de situația materială, nu ezită să trimită la oraș, la fiu sau la nepot, un coș cu bunătăți naturale fie pentru a-i sprijini pe cei cu nevoi, fie pentru a-i mai scuti de câteva ore de alergătură în plus prin furnicarul urban. Sunt convinsă că nu am reușit să fac un portret complet al femeii de la țară. Dar, repet, sunt convinsă că foarte mulți dintre dumneavoastră o cunoașteți destul de bine.

Deci, vineri, 15 octombrie, o sărbătorim pe această femeie, căreia îi datorăm foarte mult. Vineri, 15 octombrie, vom fi cu toții în colegii. Cei care se vor afla în localități rurale, să nu uite să le zică "La mulți ani!" femeilor pe care le vor întâlni, iar cei care veți avea acțiuni sau conferințe de presă la sediile județene, vă rog să nu uitați să aduceți un omagiu public femeilor din mediul rural. De aici, de la tribuna Camerei Deputaților, eu le spun un călduros "La mulți ani!" și multă sănătate tuturor femeilor din mediul rural.

    Marius Cristinel Dugulescu - declarație politică Colterm Timișoara - iresponsabilitate în vreme de criză economică;

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Colterm Timișoara - iresponsabilitate în vreme de criză economică"

Timișorenii sunt din nou ținta abuzurilor administrației locale.

Compania locală de termoficare și distribuție Colterm Timișoara din subordinea Consiliului Local Timișoara a impus timișorenilor majorarea cu 34% a apei calde și a căldurii, situându-se în mod inexplicabil, ca oraș, la cel mai ridicat nivel de plată din țară. După lungi dispute între Prefectură și Primăria Timișoara, conflictul s-a finalizat în favoarea municipalității care a obținut majorarea prețului căldurii.

Anul trecut, prețul unei gigacalorii a fost de 162 de lei. Consiliul local a aprobat o majorare la 187, dar prefectul de Timiș, Mircea Băcală, a atacat decizia în instanță, blocând în acest fel majorarea prețului. Dar magistrații au dat câștig de cauză municipalității, care nu a menținut prețul la 187 de lei, ci a operat o majorare de 252 de lei. Astfel că timișorenii sunt obligați să plătească cu 55 % mai mult decât anul trecut pentru gigacalorie.

În mod concret, o factură de anul trecut care costa 400 de lei, costă acum peste 600 de lei. Situația ar fi pertinentă, dacă această majorare nu ar fi consecința directă a datoriilor pe care Colterm Timișoara le are către furnizorul de gaz. Datorii care nu se justifică, în condițiile în care se observă o gestionare frauduloasă a fondurilor din partea societății de termoficare.

O societate cu datorii de peste 70 de milioane de euro către Petrom Gaz își permite în plină criză financiară să susțină prin finanțare directă două hoteluri și un teren de sport dotat la standardele cele mai înalte. Conform prefectului de Timiș, Mircea Băcală, acel teren de sport dispune de toate dotările moderne, fiind chiar și păzit de o firmă de pază specializată. Nimic neobișnuit la prima vedere în gestionarea acestor fonduri, dar perplexitatea apare în momentul în care Colterm Timișoara anunță că renunță să mai finanțeze propria echipă de fotbal. Mai mult, din fondurile societății de termoficare, copleșită sub povara datoriilor, se susține finanțarea a două hoteluri, iar Parcul din imediata lor proximitate a fost recent modernizat din bani publici, cu suma de peste jumătate de milion de euro.

În fața acestor realități concrete, doamnelor și domnilor deputați, se dovedește încă o dată un caz clasic de risipire și desconsiderare a banilor publici. În mod regretabil, timișorenii sunt confruntați din nou cu asemenea abuzuri nejustificate din partea autorităților locale, care gestionează în mod iresponsabil fondurile publice. Dacă în București, gigacaloria va rămâne la același preț ca și anul trecut, adică 100 de lei, iar toți bucureștenii vor beneficia și în această iarnă de subvenționarea gigacaloriei, locuitorii orașului Timișoara sunt din nou victimele unui sistem local vulnerabil și ale unui management totalmente iresponsabil.

Soluțiile reale care se cer găsite în acest caz trebuie să vizeze managementul Companiei Colterm și implicarea determinantă a Primăriei municipiului Timișoara în negocieri susținute cu reprezentanții Petrom Gaz, dar și prin alocarea tuturor subvențiilor către Colterm. Datoriile pe care municipalitatea le înregistrează față de Colterm sunt tot mai mari, ceea ce demonstrează o lipsă de interes față de companie, deși se află sub directa coordonare a Consiliului Local Timișoara.

Indiferent de gradul de vinovăție pentru această situație fără precedent în Timișoara, Societatea de termoficare și Primăria municipiului Timișoara trebuie să găsească urgent soluții viabile pentru rezolvarea crizei, pentru că este complet inechitabil ca în mod constant timișorenii să fie împovărați cu biruri locale, din cauza iresponsabilității și a vulnerabilității unui sistem local care-și desconsideră cetățenii.

    Marius Cristinel Dugulescu - declarație politică Violența în școli - un semnal de alarmă pentru instituțiile statului român;

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Violența în școli - un semnal de alarmă pentru instituțiile statului român"

În mod dramatic, România se plasează pe primele locuri în privința violenței juvenile și în mod special a violenței din școli. Ultimele cazuri concrete care au cutremurat societatea românească, ne confruntă cu o situație alarmantă pentru toate instituțiile statului român. Școala românească, cu toate vulnerabilitățile sistemului educațional, a devenit în mod progresiv un spațiu incapabil să ofere deplina siguranță și securitate elevilor și profesorilor. Dincolo de explicațiile de natură sociologică sau de interpretările privind natura ființei umane îndreptată spre rău, violență și inexplicabile manifestări comportamentale, instituțiile statului român trebuie să acționeze prompt pentru combaterea infracționalității din școlile românești.

Cel mai recent studiu al Organizației Mondiale a Sănătății situează școlile din România pe un dramatic loc doi în lume, într-un clasament ce cuprinde 37 de țări, în ceea ce privește percepția violenței. 70% dintre elevii români susțin că le este teamă de comportamentul agresiv al colegilor, procent întrecut doar de cel înregistrat în cazul Ungariei, unde 75% dintre elevi au o asemenea percepție. Pe locul trei se situează Filipine, în timp ce, la polul opus, cu cele mai sigure școli figurează Olanda, Danemarca și Singapore.

Mai mult, conform unui sondaj de opinie realizat în cursul anului 2009 de Poliția Municipiului București, 54% dintre elevi consideră că violența în școli reprezintă o problemă permanentă, iar 44% consideră că este o problemă care apare sporadic. Doar 17% dintre ei au încercat să intervină în cazul unei violențe, iar 20% susțin că au fost victimele unui act de violență în școală. Din studiile organizației Salvați Copiii - România, rezultă că peste 70 la sută dintre elevii români au o teamă justificată față de comportamentul agresiv al colegilor de clasă sau de școală, iar Institutul Național de Criminologie informează că, la data când au comis infracțiunea, două treimi dintre minorii ajunși în instanță erau elevi.

Doamnelor și domnilor deputați, dincolo de aceste statistici, sunt realități dramatice care nu pot fi cuprinse în structura tehnică a unor cifre statistice. De aceea, protecția elevilor și a profesorilor în școlile românești trebuie să devină o prioritate majoră pentru instituțiile statului care au menirea să intervină în prevenirea, combaterea și eliminarea oricăror forme de violență în școli sau în afara lor. Trebuie creat un cadru legislativ coerent și bine ancorat în realitățile prezentului. De asemenea, este nevoie urgent de stabilirea unor direcții clare de acțiune din partea Ministerului Administrației și Internelor, cu impact în prevenirea și combaterea violenței în școli, astfel încât în nici un moment să nu fie periclitată viața, sănătatea, integritatea corporală, precum și asigurarea în permanență a unor garanții împotriva oricăror forme de abuz fizic, economic, emoțional, sexual asupra elevilor și profesorilor.

Astfel, trebuie susținută în mod constant dezvoltarea unor politici publice și servicii sociale, în parteneriat cu instituțiile nonguvernamentale menite să contribuie semnificativ la reducerea și prevenirea infracționalității, precum și la protecția adecvată a drepturilor copiilor care au săvârșit fapte penale.

Necesitatea unei ocrotiri speciale a copilului a fost enunțată în Declarația de la Geneva asupra drepturilor copilului din anul 1924 și apoi recunoscută în Declarația Universală a drepturilor copilului, unde se arată că "dată fiind lipsa sa de maturitate fizică și intelectuală, copilul are nevoie de protecție și îngrijire specială, inclusiv de o protecție juridică adecvată, atât înainte, cât și după nașterea sa." Constituția României prevede în art.49 alin.(1) dreptul fundamental al copiilor și tinerilor de a se bucura de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.

Față de aceste prevederi-cadru definitorii pentru protecția minorilor, instituțiile statului român nu trebuie să ignore, să minimalizeze sau, dintr-un exces de zel, să politizeze fenomenul violenței din școli, ci trebuie să acționeze în mod determinant pentru prevenirea și combaterea oricăror forme de violență și abuz din școlile românești.

    Ion Dumitru - declarație politică: Ce face poporul român?;

Domnul Ion Dumitru:

"Ce face poporul român?"

Deocamdată, mai mult ca alte popoare, rabdă.

Românilor le lipsește ceva, ce n-ar trebui să le lipsească, capacitatea de a lua atitudine, capacitatea de a deveni conștienți că ei sunt forța reală a țării, că ei sunt creatorii potențiali ai bogăției naționale și spirituale.

Firește că da, poporul român, care a acceptat poate pentru totdeauna un sistem politic democrat, are nevoie de o inițiativă constructivă împotriva unui Guvern Boc distructiv, corupt, laș, incapabil să guverneze, să conducă societatea.

Românii trebuie să învețe să-și aleagă liderii și să nu mai accepte să fie reprezentați de orice neavenit plasat acolo de vreo "momâie" politică capabilă doar să primească plocoanele. Eu cred că în curând românii vor face acest lucru.

Ce vor face însă politicienii lui Boc aflați acum la putere? Prin distrugerea vieții economice și sociale a țării, ei au creat condiții ca românii să-și dea foc, să se arunce de la etaje, să se arunce în fața trenurilor și a metrourilor, să moară pe capete. Cei care rezistă morții și bolii, devin imuni la actuala putere și îi urăsc pe guvernanți de la mic la mare.

Chiar dacă actuala putere neagă această ură extrem de vizibilă, se teme grozav de ea. Românii, când urăsc, urăsc mai tare decât moartea, mai tare decât iubirea și, totuși, acest Guvern Boc trebuie să fie prea naiv să nu se teamă de această ură.

Șansa României vine de la români, iar românii vor avea o Românie modernă, scăpată din ghearele crizei, numai atunci când vor înlocui politicienii Guvernului Boc cu manageri adevărați, a căror profesionalism a fost deja dovedit.

Actuala putere politică s-a dovedit neprofesionistă, căci și politica este o meserie dacă este făcută profesional.

Românii trebuie să renunțe la capitalismul de pradă, construit cu "migală" de actuala putere, la cel fiscal, punându-și cei mai buni oameni în gândire și inițiativă pentru refacerea economică, socială și ieșirea din criză.

Așa să ne ajute Dumnezeu !

    Mircea Dușa - declarație politică intitulată Guvernul Boc distruge sistematic sistemul de educație;

Domnul Mircea Dușa:

"Guvernul Boc distruge sistematic sistemul de educație"

În data de 5 octombrie 2010, de Ziua Mondială a Educației, mii de dascăli și-au strigat în stradă nemulțumirea și dezacordul față de distrugerea sistematică a sistemului de învățământ de către Guvernul Boc. Ceea ce se întâmplă în acest domeniu nu privește doar pe cadrele didactice, ci și pe elevi, părinți și pe fiecare dintre noi. Din punct de vedere legislativ, domeniul educației este unul dintre cele mai instabile. Fiecare ministru care preia portofoliul demarează o reformă, dar niciuna nu a fost dusă la bun sfârșit, niciuna nu a fost dezbătută public suficient și serios, niciuna nu a pornit de la condițiile reale în care își desfășoară activitatea dascălii și elevii deopotrivă. Adevărata reformă începe de la realitățile din teren.

Iată câteva din realitățile triste ale începutului de an școlar și universitar: peste 1000 de școli au fost închise, investițiile în sistemul de învățământ stopate, 30% dintre școli nu au autorizație sanitară de funcționare, lipsa standardelor de performanță și de calitate ale activității structurilor subordonate Ministerului Educației, același curriculum școlar sufocant, depășit și nereformat, lipsa banilor pentru retipărirea manualelor, disponibilizarea a 15.000 de cadre didactice, reducerea dramatică a salariilor acestora etc.

Fenomenul care va duce la prăbușirea sistemului de învățământ este, însă, părăsirea sistemului de către mii de profesori din cauza salariilor mici și a umilințelor publice la care au fost supuși în ultimul timp, din partea celor care ar fi trebuit să manifeste tocmai respect și considerație față de această profesie. Cei care rămân în sistem sunt nevoiți să renunțe la diverse forme de perfecționare: cărți, cursuri etc. Nu este vorba doar de pierderea temporară a unor venituri, ci avem de-a face cu nerecunoașterea importanței sociale a acestei profesii, dascălii situându-se la mijlocul jumătății inferioare a grilei de salarizare din noua Lege a salarizării unice pe care Guvernul o pregătește.

Și, pe fondul acestui dezastru, primul-ministru amenință Parlamentul cu trecerea noii Legi a educației naționale prin procedura angajării răspunderii Guvernului! Îi amintesc domnului prim-ministru că, în anul 2009, Guvernul pe care îl conducea la acel moment și-a angajat răspunderea pe Legea educației naționale, care a fost declarată neconstituțională de către CCR. A urma aceeași procedură acum ar fi un demers cel puțin ilogic, cu atât mai mult cu cât ea a fost dezbătută și votată în Camera Deputaților și se află în dezbatere la Senat.

În finalul intervenției doresc să avertizez actualul Guvern că lipsa unei viziuni unitare și coerente în educație va avea consecințe negative profunde în societatea românească. Până nu este prea târziu, opriți distrugerea sistemului de învățământ românesc!

    Emil Radu Moldovan - declarație politică cu tema Guvernul speranțelor înșelate;

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Guvernul speranțelor înșelate"

În aceste zile, în România, datorită debranșării de la sistemul centralizat de încălzire, din cauza imposibilității efective de a suporta cheltuielile pe lunile de iarnă, mulți români îngheață de frig în casele lor, în timp ce reprezentanții partidului cotropitor PDL, prin vocea liderului său Adriean Videanu, afirmă cu un cinism dus dincolo de orice limită că nu va fi un capăt de țară dacă se scumpesc gazele cu câțiva lei.

În mod cert nu va fi un capăt de țară pentru Adriean Videanu, Elena Udrea, și toți acoliții lor de prin ministere și agenții care încasează de la stat zeci de mii de lei, dar va fi încă o lovitură dură pentru pensionari, profesori, medici, pentru toți cetățenii acestei țări loviți din plin de măsurile de austeritate aberante și nejustificate ale Guvernului Boc.

Prin aceste afirmații, reprezentanții puterii ne dezvăluie adevăratele lor intenții în ceea ce privește guvernarea țării și soarta românilor, care nu au decât să suporte cu stoicism măsurile ridicole și nejustificate, deoarece nemulțumirile și disperarea strigate de cetățeni în mitingurile publice nu îi impresionează deloc și aruncă povara crizei tot pe spatele celor mulți care, datorită unei guvernări dezastruoase și total iresponsabile, supraviețuiesc din ce în ce mai rău cu fiecare zi ce trece.

Astfel, Guvernul Boc, în loc să guverneze în interesul și pentru cetățenii acestei țări, guvernează pentru membrii de partid și camarila care pune stăpânire în fiecare zi pe toate resursele acestei țări. Nimic nu se face pentru crearea de locuri de muncă, pentru reducerea fiscalității, stimularea investițiilor, totul este canalizat pentru interesele obscure ale celor din conducerea Partidului Stat și pentru rămânerea lor la putere cu orice preț, indiferent de costurile sociale pentru populația româniei.

Nimeni din actuala putere nu este interesat de soarta cetățenilor în această iarnă grea, când pensionarii sunt condamnați să sufere de frig în propriile case, iar medicii, profesorii, dar și alte categorii de bugetari sunt puși în situația de a nu mai putea să-și plătească creditele la bănci și să-și piardă casele, iar cei mai norocoși dintre ei sunt condamnați la foame în aceste zile triste de către puterea antiumană Băsescu-Boc, care le oferă cetățenilor doar promisiuni pentru viitor, sperând să mai poată păcăli încă o dată cetățenii acestei țării.

Totul se face în prezent doar pentru camarilă, iar pentru cetățeni în anii următori, când va ieși țara din criză, astfel încât Guvernul Boc poate fi numit fără nici un risc de a greși Guvernul speranțelor înșelate.

    Mircia Giurgiu - declarație politică intitulată Legea privind comercializarea produselor alimentare în imediată aplicare;

Domnul Mircia Giurgiu:

"Legea privind comercializarea produselor alimentare în imediată aplicare"

În anul 2007 a fost adoptată Declarația asupra investigării și remedierii abuzului de putere al lanțurilor de supermarketuri care își desfășoară activitatea în spațiul Uniunii Europene. Motivul pentru care a fost necesară adoptarea unei astfel de declarații este acela potrivit căruia retailul este tot mai mult dominat de lanțurile de supermarketuri.

Retailerii controlează tot mai mult accesul fermierilor și altor furnizori la consumatorii din spațiul european. Supermarketurile pot abuza ușor de puterea lor de cumpărare pentru a forța în jos prețurile plătite furnizorilor la niveluri nesustenabile și le impun condiții neloiale.

Totodată, presiunea exercitată asupra furnizorilor are efecte negative asupra calității locurilor de muncă și asupra protecției mediului, consumatorii confruntându-se cu o potențială pierdere a diversității produselor, a moștenirii culturale și a magazinelor mici.

Prin legea privind comercializarea produselor alimentare au fost reglementate condițiile de exercitare a activității contractuale de comercializare a acestor produse, act normativ care conține, din păcate, greșeli de formă și fond, care împiedică aplicarea acestei legi, erori corectate printr-un nou proiect legislativ.

    George Ionescu - intervenție cu tema Ziua Mondială a Alimentației;

Domnul George Ionescu:

"Ziua mondială a alimentației"

La sfârșitul acestei săptămâni sunt celebrate două zile importante: "Ziua mondială a alimentației" și "Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei".

În fiecare an, la 16 octombrie, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) celebrează Ziua mondială a alimentației.

În acest context, și România se alătură statelor lumii care aniversează această sărbătoare.

Cu ocazia Zilei mondiale a alimentației din 2009, Uniunea Europeană afirmă că este determinată să îmbunătățească accesul la hrană în întreaga lume. Uniunea Europeană acordă sprijin pentru lupta împotriva agravării foametei, pentru eradicarea acesteia pe întreaga planetă. De menționat că securitatea alimentară, agricultura și dezvoltarea rurală sunt printre principalele elemente ale asistenței acordate de U.E. țărilor în curs de dezvoltare.

Peste 1 miliard de persoane din întreaga lume suferă de malnutriție, preconizându-se că numărul acestor persoane va crește ca urmare a scumpirii alimentelor și a crizei financiare. Astfel, securitatea alimentară reprezintă o reală amenințare la viața oamenilor.

"Ziua mondială a alimentației trebuie să reamintească fiecăruia dintre noi că trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru ca peste un miliard de persoane să nu mai fie afectate de foamete", a declarat în 2009 Karel De Gucht, comisarul european pentru dezvoltare și ajutor umanitar.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon a sugerat că o soluție este extinderea suprafețelor exploatabile agricol pe plan mondial: "Până în 2050 vom avea nevoie cu 70% mai multă mâncare decât în prezent. Însă fenomenele meteorologice devin din ce în ce mai extreme și mai greu de preconizat. Criza alimentară de azi este un ceas deșteptător pentru ceea ce va urma mâine", a declarat Ban Ki-Moon.

Șefii de state și de guverne încearcă să ajungă la un consens pentru a stopa creșterea prețurilor alimentelor de bază. Potrivit lui Alexander Muller, asistentul directorului general al Organizației pentru Alimente și Agricultură din cadrul ONU, guvernele din întreaga lume trebuie să aibă o strategie coordonată, simultană, în privința energiei, a problemelor privind alimentația și a schimbărilor de mediu. "Aceste trei elemente sunt esențiale pentru păstrarea securității politice și a stabilității", a spus Muller.

În condițiile în care nu se vor lua măsuri urgente pentru găsirea unor soluții privind alimentele și încălzirea globală, această problemă va continua să se înrăutățească.

Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei este marcată în fiecare an, pe 17 octombrie. Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a hotărât, prin rezoluția 47/196 din 22 decembrie 1992, marcarea "Zilei internaționale pentru eradicarea sărăciei". Inițiativa aparține organizației nonguvernamentale "Ajutor pentru toți dezmoșteniții sorții - Lumea a Patra", cu sediul în Franța, fondată de preotul Joseph Wresinski.

În 1995, Adunarea Generală a proclamat perioada 1997-2006 ca primul deceniu al Națiunilor Unite pentru stoparea sărăciei, având ca temă "Eradicarea sărăciei - un imperativ etic, social, politic și economic al umanității".

La începutul acestui mileniu, studiile au arătat că milioane de locuitori ai Terrei trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. Cel mai sărac continent este Africa, unde aproape jumătate din populație se află sub pragul sărăciei extreme.

Este necesară întreprinderea tuturor acțiunilor necesare la nivel național, regional și global, pentru a stopa creșterea, dar și pentru a reduce în mod semnificativ numărul persoanelor care suferă de foame, malnutriție și nesiguranță alimentară. Trebuie luate măsuri ferme pentru asigurarea accesului la hrană a tuturor locuitorilor planetei noastre.

    Antonella Marinescu - declarație politică referitoare la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.48/2010 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății în vederea descentralizării;

Doamna Antonella Marinescu:

Declarație politică referitoare la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.48/2010 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății în vederea descentralizării

1. Proiectul de act normativ nu respectă principiile Legii nr.195/2006 cadru a descentralizării, respectiv încalcă principiul asigurării resurselor corespunzătoare competențelor transferate - art.3 lit. b) - și principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii și reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităților administrației publice locale sau să limiteze autonomia locală financiară - art.3 lit. d), și în acest sens exemplificăm :

  • Nu este clarificată situația datoriilor spitalelor la data transferului acestora către autoritățile locale, mai mult în condițiile în care managementul acestor spitale a aparținut Ministerului Sănătății, așa cum este propunerea de act normativ, se înțelege că acestea vor fi preluate în bugetele spitalelor, pe cale de consecință de către autoritățile locale. (art. 192)
  • În condițiile în care decontarea serviciilor medicale furnizate de către casele de asigurări de sănătate se face în baza contractului-cadru, pe bază de "tarif", introducerea prevederii de a deconta maxim 70% din drepturile de personal din FNUASS, diferența de 30% urmând a fi suportată prin bugetele autorităților locale, fără însă a se preciza în mod clar de unde și cum vor fi asigurate resursele financiare pentru autoritățile locale. (art. 197 alin.(2), art.197 alin.(3))
  • În condițiile în care din practica existentă se cunoaște că sumele decontate prin intermediul contractelor cu casele de sănătate nu sunt la nivelul sumelor real necesare, nu este clarificată sursa de finanțare pentru acoperirea cheltuielilor curente și de capital a spitalelor de către autoritățile administrației publice locale (art. 1906).

2. Proiectul de act normativ supus consultării nu respectă principiul autonomiei locale, astfel:

  • În condițiile în care în baza prevederilor art.36 și art.91 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, consiliul local, respectiv județean au ca atribuție organizarea și funcționarea serviciilor publice de interes local, respectiv județean, prezentul proiect de act normativ propune înființarea/ desființarea spitalelor autorităților administrației publice locale prin hotărâre de guvern, inițiată de prefect sau președintele consiliului județean (art.174 alin.(4)).
  • De asemenea, rolul autorității locale este ignorat complet atunci când se propune modificarea structurii organizatorice, reorganizarea sau restructurarea spitalului, aceasta fiind o decizie exclusivă a conducătorului instituției, avizată doar de Ministerul Sănătății (art.174 alin.(6)).
  • Ignorarea autorităților locale prin lipsa procedurii de consultare a structurilor asociative ale acestora, în conformitate cu art.8 din Legea nr.215/2001 cu privire la sumele alocate din:
  • bugetul Ministerului Sănătății, respectiv cuantumul acestora, criteriile de alocare și lista spitalelor beneficiare care se vor aproba exclusiv prin ordin al ministrului sănătății (art.1905 alin.(2)).

Menționăm:

  • forma inițială a proiectului a fost dezbătută sub coordonarea ministrului administrației și internelor în data de 19.04.2010 și transmisă spre consultarea structurilor asociative prin adresa MAI 422.789/332/III/ 21.04.2010.
  • Una din concluziile acestei dezbateri, conform minutei întâlnirii, a fost stabilirea unei dezbateri urgente, atât în Comitetul Finanțelor Publice Locale (în perioada 26 - 30 aprilie 2010), cât și la nivelul Ministerului Sănătății, cu specialiștii în domeniul finanțelor publice, în vederea clarificării aspectelor legate de finanțarea spitalelor al căror management va fi transferat autorităților locale.
  • Propunerile de amendamente ale Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, precum și solicitarea expresă a unei dezbateri urgente a finanțării spitalelor au fost transmise în formă electronică în data de 22.04.2010 consilierului ministrului sănătății Levente Vass și în format fax domnului ministru Cseke Attila, prin adresa nr.684/28.04.2010.
  • Menționăm că în perioada 19.04.2010 - 25.05.2010 nu a fost organizată nici o dezbatere pe această temă, mai mult o nouă formă a proiectului a fost transmisă spre consultarea structurilor asociative prin adresa MAI nr.422990/416/III/19.05.2010, formă care nu cuprinde nici o propunere a UNCJR, nu clarifică aspectele de finanțare a spitalelor, al căror management se va transfera autorităților locale și încalcă principiile autonomiei locale și descentralizării.
    Manuela Mitrea - intervenție intitulată Ziua Mondială a Educatorilor;

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua mondială a educatorilor"

În 1994, în data de 5 octombrie, UNESCO a sărbătorit prima Zi Mondială a Educatorilor, pentru a marca semnarea, în anul 1966, a Recomandării făcute de UNESCO și Organizația Internațională a Muncii privind condițiile de muncă ale personalului didactic. Astăzi, educatorii din peste 100 de state din întreaga lume se bucură de sărbătoarea lor.

În România această zi este cunoscută sub numele de Ziua Mondială a Educației, poate, pentru că guvernanții noștri spun că educația este prioritate națională, dar nu și educatorii. Ca și cum educația poate fi făcută fără educatori și calitatea actului educativ nu ar depinde de condițiile de viață și de muncă ale celor care fac educația. Așa s-ar explica de ce s-a ajuns ca în anul 2010, în țara noastră, această zi să nu fie sărbătorită, ci marcată printr-un miting de protest al lucrătorilor din educație. Guvernul Boc - Funeriu îi batjocorește, le-a restructurat posturile, le-a redus salariile cu 25% și îi obligă să părăsească sistemul sau să trăiască sub pragul sărăciei.

Pe 5 octombrie, mii de cadre didactice din întreaga țară au venit la București, au ieșit în stradă și au cerut Guvernului condiții de muncă decente, școli igienizate, având în vedere că 10% dintre acestea nu au autorizație sanitară de funcționare, transport școlar și manuale noi pentru toți elevii, depolitizarea învățământului și reducerea vârstei de pensionare de 65 de ani propusă în legea pensiilor și un salariu minim de 750 de lei.

Subfinanțând sistemele de sănătate, educație și ordine publică și batjocorind pe oamenii ce trudesc în slujba cetățenilor, Guvernul Boc se comportă mai rău ca un ocupant străin, atentând la prezentul și viitorul poporului român. Nu cadrele didactice, medicii, asistenții și polițiștii trebuie să plece din sistem și din țară, ci acest Guvern incompetent!

Dragii noștri educatori, vă mulțumim pentru devotamentul vostru față de noi și copiii noștri, ne înclinăm în fața voastră și vă rugăm să ne evaluați și să ne dați note după faptele noastre.

    Mugurel Surupăceanu - declarație politică despre Hoții de oxigen;

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Hoții de oxigen"

Fiindcă iarna se cam grăbește de instalare anul acesta, sute de hectare de pădure din întreaga țară au și început să cadă sub securea hoților, fără ca autoritățile responsabile în acest sens să miște un singur deget. Complet inerți, reprezentanții Ocolului Silvic și ai Poliției neglijează acest aspect, lăsându-i pe vinovați să defileze în văzul tuturor cu căruțele pline de "marfă", o marfă care se regenerează în câteva zeci (uneori chiar sute) de ani și pe care indivizi mai iresponsabili decât "comercianții" înșiși o cumpără la un preț adesea derizoriu, ca să o arunce fericiți în sobe, meditând la orice altceva decât la soarta planetei. Și asta, în timp ce Ministerul Mediului a cheltuit 1.835 de milioane de lei în 2010, urmând să primească, în decursul anilor următori, fonduri tot mai mari. La ce bun, dacă instituțiile competente vor rămâne la fel de ignorante? Din păcate, fără aplicarea hotărâtă a legii, campaniile ecologiste pe tema becurilor economice sau a curățeniei stradale vor deveni și ele apă de ploaie atunci când nu vom mai avea, la propriu, aer.

    Ioan Munteanu - declarație politică Sănătatea românilor este tot mai bolnavă;

Domnul Ioan Munteanu:

"Sănătatea românilor este tot mai bolnavă"

România este o țară bolnavă din cauza indiferenței cu care guvernanții "tratează" acest sector de maximă importanță.

Efectele crizei economice morale și sociale din țara noastră sunt foarte grave și afectează aproape întreaga populație. Politicile publice din sectorul sanitar, reducerea numărului de servicii și de medicamente compensate decontate de către CAS, dotarea precară a unităților spitalicești, subfinanțarea, accentuarea stării de sărăcie, procesul de îmbătrânire, scumpirea alimentelor, scăderea puterii de cumpărare, stresul și descurajarea, sunt principalele cauze ale îmbolnăvirilor.

Populația României a scăzut, prin plecarea tinerilor în străinătate; a scăzut, de asemenea, rata natalității (16% în 1989, 10% în 2009), dar a crescut rata mortalității (10,6% în 1990, 12% în 2009). Cifrele de mai sus n-au nevoie de niciun comentariu.

Exodul masiv al medicilor și al cadrelor cu pregătire de specialitate spre alte țări europene, cât și reorganizarea decisă de către Guvern, reprezintă factorii care în ultimul timp au afectat cel mai mult asistența medicală.

În urma restructurărilor, dintr-un total de 9920 de posturi, au fost reduse 1621, personalul rămas fiind suprasolicitat și stresat din cauza responsabilității profesiei, situație în care apar tot felul de eșecuri medicale.

Cu toate că președintele Băsescu le-a dat cale liberă medicilor să plece în străinătate, mulți dintre ei își doresc să rămână în țară și să profeseze pentru cei a căror sănătate depinde de competența lor. De aceea, Guvernul ar trebui să ia acele măsuri care să scoată sistemul din colaps și să oprească aceste plecări, acum când, încă, nu este prea târziu!

    Ioan Munteanu - declarație politică Pentru o politică agricolă eficientă;

Domnul Ioan Munteanu:

"Pentru o politică agricolă eficientă"

Ori de câte ori am discutat despre problemele din agricultură, am insistat asupra faptului că asigurarea hranei pentru populația țării reprezintă o chestiune de siguranță națională și trebuie discutată cu toată seriozitatea în CSAT.

Ministerul Agriculturii, ca organ de specialitate în cadrul Guvernului, trebuie să aibă în vedere toate deficiențele, să stabilească prioritățile și să acționeze în modul cel mai hotărât cu putință.

Cum va fi anul agricol în 2011, în condițiile în care la această oră nu s-au executat lucrările de pregătire și fertilizare a terenurilor pentru culturile de toamnă și nu au fost procurate semințele necesare?

Cum este posibil ca o țară cu un potențial de producție ridicat, care ar putea hrăni 80 milioane oameni, să fie obligată să importe peste 60% din necesarul de produse agricole?

Cum se explică faptul că faci cheltuieli de producție de 100 milioane și nu obții decât 4 milioane?

Evaziunea fiscală majoră, cifrată la 4-5 miliarde euro, nu mai poate fi stăpânită, comerțul cu cereale fiind zona cea mai rentabilă pentru evazioniști.

De aceea, cea mai urgentă măsură pe care ar trebui s-o ia Guvernul, ar fi tocmai aceasta, a stăpânirii unui fenomen scăpat de sub control, care aduce pagube imense. În loc ca sumele obținute din domeniul agricol să intre, așa cum e firesc, în bugetul statului, ele sunt însușite cu nerușinare de către o mulțime de infractori, adesea acoperiți de persoane din instituțiile de control ale statului.

Consecințele politicilor agricole greșite, de tip "experiment" sunt foarte ușor de constatat la vremea crizei economice, acum când măsurile de austeritate propuse de guvernanți au devenit extrem de dure: agricultura e subfinanțată, importurile de alimente au crescut, dar au scăzut exporturile, prețurile produselor de strictă necesitate cresc în fiecare zi, veniturile producătorilor agricoli s-au diminuat dramatic, sărăcirea populației, îmbătrânirea și bolile sunt extrem de vizibile, calamitățile naturale sunt tot mai amenințătoare.

Față de toate problemele din acest sector de importanță strategică, trebuie luate cele mai eficiente și mai urgente măsuri capabile să asigure oamenilor o existență cât de cât decentă. Și asta, acum, când nu e prea târziu!

    Ioan Munteanu - declarație politică Proteste fără ecou parlamentar;

Domnul Ioan Munteanu:

"Proteste fără ecou parlamentar"

Mitingul cadrelor didactice, organizat exact de Ziua Mondială a Educației, a trecut neobservat de către aleșii neamului. Deși în Parlament există un mare număr de profesori, dar și comisii de specialitate la Camera Deputaților și Senat, nu a existat nici cea mai slabă reacție de solidaritate vizavi de colegii aflați în grevă.

Dacă n-ar fi ocupat fotoliul de parlamentar, oricare dintre ei ar fi putut manifesta, în ploaie și frig, flămând și fără bani în buzunar, cerându-și drepturile ce li se cuvin, în mod normal.

După ce Guvernul și Parlamentul au adoptat legea privind creșteri salariale cu 50% și președintele a promulgat-o și a susținut-o ca fiind "absolut necesară", aceiași politicieni au decis reducerea salariilor cu 25%, dar și a sporurilor ce li se cuveneau de drept.

Cei care au fost prezenți la București nu-și doreau neapărat recâștigarea drepturilor bănești, cât mai ales redobândirea prestigiului de dinainte de a fi umiliți și batjocoriți de către actuala putere. Ei nu doresc să plece din țara lor, așa cum le-a sugerat președintele, ei nu-și cer decât drepturile ce li se cuvin, adică un trai decent, școli bine dotate, elevi sănătoși și cu drag de învățătură, nicidecum umilința și desconsiderarea de acum.

    Ioan Munteanu - declarație politică Recunoaștere și recunoștință;

Domnul Ioan Munteanu:

"Recunoaștere și recunoștință"

Eu recunosc, cu deosebită considerație și respect, tot ceea ce persoanele în vârstă au realizat de-a lungul vieții lor. Au făcut-o pentru România, pentru toți ai noștri, deci și pentru mine. De aceea, atunci când s-a pus problema diminuării pensiei cu 15% și a păstrării valorii punctului de pensie la doar 732,90 lei, am votat împotrivă. Nu au contat și nu contează care au fost reacțiile și efectele gestului meu, regret doar faptul că votul meu nu i-a putut ajuta.

Ori de câte ori voi fi în fața unui vot care-i vizează, voi proceda la fel, indiferent de consecințe. Cred că, împreună cu alți parlamentari de bună-credință, voi reuși să le redăm demnitatea călcată-n picioare, precum și statutul respectabil care li se cuvine.

Acești părinți și bunici ai noștri sunt cei cărora le datorăm educația și devenirea noastră în viață. Cu atât mai mult noi, parlamentarii, cei care votăm uneori contra voinței noastre, mai exact spus, conform intereselor politice ale celor aflați, vremelnic, la putere.

Pentru tot ceea ce au făcut, ei nu-și doresc decât liniștea unei bătrâneți fără griji. Să încercăm să le fim alături!

    Ioan Munteanu - declarație politică Vom avea pâine în 2011?;

Domnul Ioan Munteanu:

"Vom avea pâine în 2011?"

Strategia politică din acest an agricol este una dintre cele mai prost gândite și aplicate în ultimii ani. La această oră, niciun producător agricol nu știe ce sprijin financiar va primi pentru înființarea culturilor de toamnă.

Până acum, producătorii agricoli nu au executat lucrările de pregătire și de fertilizare a terenurilor, dar nici asigurarea semințelor necesare.

Pâinea anului viitor va fi foarte scumpă, deoarece producătorii vor fi obligați să importe grâu la prețuri ridicate de pe piața mondială, ceea ce va determina creșterea prețurilor de la raft.

Trag un semnal de alarmă pentru ca Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca organ de specialitate din cadrul Guvernului României, să ceară sprijin chiar acum, cât nu este prea târziu, pentru asigurarea grâului necesar din producție proprie. Această măsură ar duce la creșterea veniturilor bugetare, dar și la asigurarea unui număr însemnat de locuri de muncă.

Guvernul trebuie să rezolve, cât mai urgent posibil, cazurile de evaziune fiscală, cele care acum sunt extrem de mari în cadrul comerțului cu cereale.

Este recunoscut faptul că, într-o singură vară, în perioada recoltării cerealelor păioase, această evaziune se ridică la 600 - 900 milioane de euro, dar, eu cred că cifrele sunt mult mai mari.

În loc ca aceste sume să intre, așa cum e firesc, în bugetul consolidat al statului, ele ajung la speculanții și infractorii care sunt favorizați și acoperiți de către unii dintre funcționarii din instituțiile de control ale statului.

Așa cum rezultă din datele statistice, în România consumul mediu de pâine pe locuitor este de 27 kg, (lucru imposibil!) în comparație cu statele civilizate în care se consumă între 120 - 130 kg anual, deși politica lor nutriționistă prevede reducerea acestui aliment. În realitate, noi consumăm aproximativ 180 - 200 kg de pâine anual, diferența de calcul explicându-se prin nivelul exagerat de mare al evaziunii fiscale!

Iată lucrul cel mai important care trebuie să stea în atenția guvernanților: eradicarea evaziunii fiscale! Orice amânare, neglijare ori întârziere în stoparea acestor practici nu înseamnă decât complicitate!

    Neculai Rățoi - declarație politică intitulată Iarnă grea;

Domnul Neculai Rățoi:

"Iarnă grea"

Urmează o iarnă cruntă pentru români. În contextul tăierii salariilor, a pensiilor mici și în general a unei economii la pământ, plata căldurii va deveni o adevărată povară pe umerii celor mai mulți dintre cetățeni. Majorarea TVA înseamnă creșterea facturii la întreținere. A început deja debranșarea în masă a celor care nu au mijloacele să trăiască normal, adică să aibă parte de condiții decente. Oamenii caută măsuri alternative de încălzire, dar unele dintre acestea sunt reale pericole pentru siguranța celor care le folosesc, dar și a vecinilor lor. Avem exemple clare de orașe întregi în care toate apartamentele au încălzire cu sobe improvizate cu combustibil solid. Spre exemplu orașele Călan și Negrești. În situația în care specialiștii anunță cea mai grea iarnă din ultimii o mie de ani, toamna aduce scumpiri foarte mari, iar oamenii se pregătesc să tremure de frig de frica facturilor la întreținere. Mulți dintre beneficiarii din trecut ai subvențiilor pentru căldură au pierdut acest drept printr-o ordonanță de guvern.

Potrivit statisticilor, românii o duc cel mai rău din ultimii 20 de ani. Asta și pentru că an de an trecem prin aceeași problemă a scumpirilor. Trăim într-o Românie în care miniștrii Udrea și Oprea apar în topul celor mai bogați oameni din țară, dar în care șomajul crește, economia se duce de râpă, criza se adâncește, iar măsurile reale sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. Zecile de proteste, miile de oameni care ies în stradă sunt doar preludiul revoltelor sociale care vor urma dacă acest guvern de oameni înstăriți nu se va gândi și la milioanele de români care trăiesc la limită.

În acest context, premierul Boc visează la alegerile din 2012 și face declarații care sunt cel puțin hilare. Este clar că guvernanții se gândesc la orice, mai puțin la modul în care trăiesc românii. Acești domni trăiesc într-o lume paralelă, de unde trâmbițează măsuri trăsnite, vorbesc de sacrificii și solidaritate, în timp ce umplu buzunarele apropiaților lor. Astăzi există din păcate două Românii, în care oamenii trăiesc total diferit, adică unii, cei mai mulți, în sărăcie sau la limita sărăciei, și alții, foarte puțini, aflați la putere, care se îmbogățesc pe zi ce trece din banii românilor.

După 20 de ani de democrație, tot mai mulți români deplâng vremurile de dinainte de 1989. În ciuda acestor greutăți și a îndemnului președintelui Băsescu de a pleca din țară, vom rămâne aici, pentru a le arăta acestor oameni că există români care încă își mai iubesc țara și cred în șansele ei.

    Mircea-Gheorghe Drăghici - declarație politică privind situația pensionarilor din România;

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Declarație politică privind situația pensionarilor din România

România europeană se poate "lăuda" cu câteva performanțe care ne demonstrează că suntem tare departe de tot ce înseamnă civilizație și respect pentru cetățeni! Avem cea mai mică pensie medie din UE și cu toate acestea, actualul Guvern face eforturi colosale să pună biruri și să taie chiar și din această brumă de bani cu care bătrânii noștri abia își duc zilele! Rezultatul? Peste 5,5 milioane de pensionari condamnați la sărăcie lucie și la mizerie după o viață de muncă și de contribuții la stat, stat care acum nu numai că le întoarce spatele, ba chiar se grăbește să le semneze sentința la moarte!

Pentru pensii nu sunt bani! Pentru alte investiții fanteziste, guvernanții găsesc mereu parale. Pentru pensii nu sunt bani! Pentru anumiți portocalii, vorbim de miliarde de euro risipite, furate, fraudate sau sustrase din bani publici!

Puterea se tratează în străinătate, în timp ce spitalele românești sunt lăsate la voia întâmplării! Medicii și asistentele iau calea străinătății, iar profesorii sunt batjocoriți permanent! Închid școlile și ne pun pe umeri facturi greu de imaginat! Taie tot, pensii, salarii, ajutoare sociale, medicamente! Taie dreptul la viață!

Se duce practic o campanie de exterminare a pensionarilor! A celor care au plătit timp de 30 de ani la fondul de pensii, cu speranța că la bătrânețe își vor primi drepturile! Statul le-a luat banii și acum le întoarce spatele! Bugetul general de stat, cu resursele sale de 35-40 de miliarde de euro pe an, trebuie să acopere în primul rând obligațiile față de pensionarii de la care s-au luat bani sub formă de contribuții - multe decenii înainte de a ieși la pensie.

Adoptarea așa-zisei "legi unitare privind pensiile" lovește cu cruzime viața a peste 5,5 milioane de pensionari. Roberta Anastase a fost prinsă la furat și o țară întreagă a văzut cum românii au ajuns bătaia de joc a portocaliilor!

Politicieni incapabili, incompetenți și iresponsabili decid soarta părinților noștri și ne mint cu nerușinare! Milioane de cetățeni care trăiesc din muncă cinstită sunt puși mereu să suporte "curbele de sacrificiu" ce ascund hoții, minciuni și jafuri!

Banii pentru medicamente compensate au fost tăiați, pensia și așa mică este la cheremul președintelui Băsescu, coșul zilnic de la piață este tot mai sărăcăcios, iar peste tot apasă o povară grea: în România anului 2010, bătrânețea pare mai degrabă o condamnare la moarte decât o perioadă de liniște și respect!

Generațiile vârstnice au ajuns într-o situație disperată! Nivelul de trai s-a degradat cu mult sub limita suportabilității: povara costurilor absurde, desconsiderarea, ignorarea, starea de umilință, diminuarea pensiilor, disprețul guvernanților au făcut ca vârsta a treia să fie privită ca o paria a societății!

Nu este normal, nu este drept, nu este uman! Pensionarii trăiesc drame reale, pe care statul ar trebui să le îndrepte! Din păcate, acest stat portocaliu este primul care le face vânt în prăpastie!

    Vasile Popeangă - declarație politică având tema Onoare sau dezonoare? sau Reforma onoarei;

Domnul Vasile Popeangă:

"Onoare sau dezonoare? sau Reforma onoarei"

Am avut, de curând, ocazia să vedem câte parale face reforma portocalie și în ce privește reformarea onoarei, cu exemplul său cel mai elocvent: UNPR-ul, în frunte cu generalul de izmene Gabriel al lu' Oprea. Iar ca reforma să atingă absurdul, fostul căpitan de intendență a fost avansat general cu bastonu' de mareșal subtilizat din ranița soldatului lui Napoleon. însă n-ai găsi nici dacă dai cu tunu', în nicio (auto)biografie, cum a obținut alde Oprea, în rezervă fiind, gradele de maior, locotenent-colonel și colonel.

Asta e: onoarea a ajuns doar un cuvânt de paradă, care dă bine în fața purtătorilor de uniformă. Numai că l-au renegat și militarii serioși! E drept, deocamdată mai mult cei pensionați, pentru că cei activi mai au copii de crescut... Oprea nu mai este camaradul lor. Ei și-au obținut gradele legal, instruind mii de militari, participând la trageri și aplicații, reprezentând cu cinste armata română în misiuni internaționale. Șeful peste țucale a ajuns general la ordin, c-așa a vrut alde Băsescu! Asta e: unii mor de dragul epoleților de general, pentru care ar fi în stare să trădeze și laptele supt pe vremea când erau în scutece. Iar Băsescu, edec bătrân, știe cum să le gâdile interesul... Ba, gânditu-s-a ruginitul matroz că n-ar fi rău să-și facă mai-marele obielelor și un partid, ca să poată să aibă un cuvânt greu de spus în parlament. Și și-a făcut, amărâtul personagiu, un partid după chipul și asemănarea mărețului cârmaci: portocaliu tot, pe steag cu un păsăroi cu privire cruntă, de zici că-i Boc când vede pensionari în fața ochilor. însă dacă întorci spre stânga (c-așa-s ei, cică de stânga, da' semnalizează spre dreapta!) ciocul păsăroiului tăiat brutal, triunghiular, de pe drapelul portocaliu al UNPR-ului, juri cu mâna pe verde că-i cioara nazistă și-ți vine subit să sari în picioare cu brațu-ntins înainte și să strigi cât te țin bojocii: "Ein Volk, Ein Reich, Ein Führer!", ori, în varianta contemporană, românească, "UNPR, Oprea, Băsescu!".

Interesul național, atât de drag și etalat de-alde Oprea și gașca, s-a văzut cel mai bine când s-a apucat de jumulit uscături de la alte partide, căci numai generalul făcut la apelul bocancilor nu putea face o formațiune politică de unul singur. Dar, tot răul spre bine, pentru că ne-a ajutat să ne vedem slăbiciunile: a făcut el colecție din vulnerabilitățile noastre, aici putând să-i fim chiar un pic recunoscători: ne-a ajutat să ne facem curățenie la capitolele lichele, fripturiști, demagogi, transfugi, șantajabili... Și, cu astfel de oameni, rușinea armatei române - nu zic numai eu asta, ci cam toți ofițerii cu simțul răspunderii și patriotismului treaz, fie activi ori în retragere - vrea să conducă țara lui Ștefan, Vlad, Mihai, Cuza...

Mai vorbea fostul căpitan de intendență despre respectarea tradițiilor militare, gândindu-se probabil la blonda pe care a numit-o la conducerea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, de se răsucea în mormânt Regina Maria, patroana spirituală a acestui așezământ românesc de tradiție. Sau poate se gândea la Muzeul Aviației, al cărui spațiu a fost redus la jumătate, în ciuda protestelor unor organizații neguvernamentale... Proiectul dezmembrării muzeului a fost elaborat de ministrul apărării, de primarul sectorului 2, Nicolae Onțanu (alt general - al pubelelor, văr din cuscri cu Prigoană) și de celebra absolventă a Colegiului Național de Apărare - sinistra de la Dezvoltare, Elena Udrea...

Dar cel mai bine s-a putut vedea interesul național care-i animă pe portocaliii pârâți cu doar câteva zile în urmă, când amărâtul șef al obielelor (căci îi e rușine românimii să-i zică șef al armatei!) răcnea spre conducerea pdl-istă - cred c-au început să priceapă și ei cu cine stau de vorbă... - diverse chestii pline de înțelepciune și onoare: "Grupuri parlamentare pentru UNPR în Cameră și Senat sau demisia mea din Guvern! Miki Șpagă - membru al Comisiei de regulament a Senatului! De ce n-ar putea prelua Cristi Diaconescu Justiția? Și nici Câmpan nu trebuie să rămână rezervă eternă! Ce pisici? Adică ne-a însuflețit patriotismul și interesul național să trecem de partea voastră, și nu dați și voi, acolo, o măslină, o scobitoare, o atenție, niște mandate de miniștri, oarece afaceri? Păi, se poate? Ce, noi suntem mai proști ca voi? Că, dacă tot nimic nu câștigăm, acu' votăm moțiunea de cenzură! Ce, credeți c-a înflorit patriotismu'-n noi atât de tare încât să facem muncă voluntară?"

Acum e de înțeles de ce a fost nevoie să se inventeze UNPR-ul: ca să aibă și pdl-iștii de cine râde, că oricum de ei râde toată lumea...

    Vasile Ghiorghe Gliga - declarație politică: Apocalipsa financiară;

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

"Apocalipsa financiară"

Situația economică a României este cauzată de criza internațională în proporție de numai 20 la sută, statul român ajungând în momentul de față la faliment, susține analistul economic Ilie Șerbănescu, iar eu mă declar întru totul de acord cu opinia acestuia. Având în vedere situația băncilor, care acum toate și-au ascuns creditele neperformante sub preș sau le-au externalizat unor firme din grup, și în condițiile în care vorbim de peste 1 milion de datornici care trebuie executați, începem să fim victimele unui adevărat dezastru, ale unei adevărate apocalipse financiare.

România a trăit în acești ani din consum, care consum era alimentat de împrumuturile de la bănci. Când băncile străine vor stopa finanțările, în absența unei economii productive, consumul se va prăbuși, iar cele câteva mii de IMM-uri (câte au mai supraviețuit și care trăiesc din asta), vor intra în faliment. Statul, care și-a construit bugetul în acești ani în mare parte din impozitul pe profit și taxele pe consum, ar putea intra în incapacitate de plată, cu toată negarea guvernanților cum că acest lucru nu se va întâmpla. Mărirea taxelor, diminuarea veniturilor, temerile cu privire la viitoare concedieri și creditarea restrictivă au determinat populația să fie mult mai reticentă în a cheltui și să devină mult mai dornică de economisire. Ieșirea din criză stă, acum mai mult ca oricând, în mâinile autorităților. Pentru a da o gură de oxigen investitorilor din economie, reducerea fiscalității este esențială iar statul trebuie să investească masiv și să sprijine producția prin orice mijloace.

Problema raporturilor dintre bănci și consumatori, în contextul intrării în vigoare a OUG nr.50/2010, oferă niște cifre amețitoare: sute de consumatori dau în judecată diverse bănci, mii de procese individuale există între bănci și clienții lor, cu posibilitatea de a ajunge la sute de mii, și exemplele pot continua la nesfârșit. Băncile ar putea intra în faliment sau se vor retrage din țară, economia va intra în colaps, dacă nu e deja acolo, iar șomajul și inflația vor continua să atingă cote fără precedent. După 20 de ani de capitalism, economia plutește în derivă ca o mașină care și-a pierdut direcția.

Cele mai afectate domenii sunt: agricultura, textilele, metalurgia, tranzacțiile imobiliare, activitățile recreative, culturale și sportive, industria prelucrătoare; și tot în aceste categorii au fost înregistrate creșteri importante al numărului de insolvențe. Spre exemplu agricultura este un domeniu în care numărul insolvențelor a crescut de la 372 de la 537 în prima jumătate a anului 2010. Cu toate acestea, dacă s-ar dori ar putea deveni un domeniu atractiv pentru investitorii străini, datorită prețurilor în scădere la terenurile agricole, calității solurilor și întinderilor vaste insuficient exploatate până în acest moment. Accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea agriculturii rămâne o opțiune viabilă de revigorare a acestui domeniu, alături de stimularea producătorilor și implementarea unui sistem eficient de comercializare a produselor autohtone.

Soluțiile anticriză sunt multe, însă trebuie voință politică pentru a fi puse în practică. Până acum, vremea a fost pierdută cu scandaluri interne, cu jucători în campanii electorale, fără însă să vedem că mărul frumos pe dinafară, înăuntru este plin de găuri care încep cu repeziciune să se unească.

    Eugen Bejinariu - declarație politică intitulată «Un nou mod de adresare în Parlament: Să vă fie rușine!»;

Domnul Eugen Bejinariu:

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o «Un nou mod de adresare în Parlament: "Să vă fie rușine!"».

Acest mod de adresare s-a folosit de la înalta tribună a Camerei Deputaților de către lideri ai PDL atunci când au încercat să facă educație sau ordine în rândul parlamentarilor PSD, PNL și PC, în realitate să ascundă o gravă fraudă petrecută în văzul lumii, la cea mai înaltă instituție democratică din România - Camera Deputaților. Sintagma pe care noi nu o mai repetăm din respect față de instituția Parlamentului și față de parlamentari, a pronunțat-o cu toate consoanele și vocalele doamna Roberta Anastase - președinta Camerei Deputaților.

în discuțiile purtate în comisii, la Camera Deputaților și în plenul Parlamentului au fost și momente când comunicarea a căpătat un anumit ton, o anumită gravitate și vorbe cu un anumit grad de severitate. în momente mai tensionate am auzit și cuvinte mai puțin reverențioase.

Iată că în timp evoluția comunicării a coborât și s-a ajuns ca astăzi oameni cu ranguri politice înalte să comunice într-un limbaj necuviincios. în condițiile nerespectării unor norme și reguli din Camera Deputaților s-a trecut la acuzații reciproce între deputații formațiunilor politice adverse, ajungându-se la exprimări de felul: "Să vă fie rușine!" "Să le fie rușine!" etc.

Dacă judecățile ni le construim pe ce am auzit, înseamnă că parlamentarii se clasifică în două categorii: parlamentari buni, corecți și demni, și parlamentari răi, incorecți și nerușinați. De aici și exprimarea cu "rol educativ": "Să vă fie rușine!" îmi provoacă o anumită stare faptul că o astfel de exprimare a făcut-o de la înalta tribună a Parlamentului doamna Roberta Anastase, președinta Camerei Deputaților. Să fie oare această doamnă cu o educație formată într-un mediu social violent sau a primit exprimarea de la alt nivel, și domnia sa doar a rostit-o de la tribună?

Socotim aceste exprimări drept violență, exprimări care pot provoca reacții violente, inclusiv în lumea ascultătorilor, când astfel de limbaj este transmis prin mass-media. Și de ce să le fie rușine? Deputaților PSD, PNL și PC să le fie rușine deoarece au declarat că votarea Legii pensiilor după retragerea deputaților din Opoziție a fost fraudată, adică în sală erau la vot 80 de deputați, și doamna Roberta Anastase a numărat 170 deputați. Și legea n-a fost promulgată de către domnul Traian Băsescu, președintele României, din cauza unui articol privind egalizarea anilor ieșirii la pensie pentru bărbați și femei. Despre furtul văzut de toată țara la numărarea voturilor din ziua de 15 septembrie nu am auzit nicio vorbă!

Ce fel de model de cinste, corectitudine și demnitate pot oferi lideri de marcă ai Camerei Deputaților, cu un astfel de comportament și o astfel de comunicare pentru opinia publică din România?

Credem că este imperios necesară revenirea la comunicarea frumoasă, demnă, în deplin respect față de Parlament și parlamentari, față de cei care ne văd și ne ascultă, oferind un model în conduită, exprimare și participare la actul legislativ.

    Dan Bordeianu - declarație politică având subiectul De la 62 de ani la 65 de ani nu este decât un pas;

Domnul Dan Bordeianu:

"De la 62 de ani la 65 de ani nu este decât un pas"

Domnilor de la guvernare, în doar câteva cuvinte, este de necrezut cum ați ajuns la concluzia de a reduce cu 3 ani vârsta de pensionare la femei, implicându-vă politic și folosind ca argument munca pe care o prestează femeile în afara serviciului. Mă îndoiesc că românii (în special femeile) ar vota PDL din dorința ca statul român să le finanțeze o excursie electorală de plăcere la bordul navei sau a feribotului dumneavoastră, așa cum v-ați obișnuit să tratați acest popor. Când ați luat această hotărâre trebuia să vă gândiți că îmbătrânirea populației se produce mai devreme decât ați stabilit prin lege vârsta pragului de pensionare, iar ceea ce le oferiți cu această reducere de 3 ani este mai mult o pomană. Prin această atitudine jigniți milioane de femei, vă jigniți mamele, bunicile și fiicele. Le-ar folosi la ceva (femeilor) această reducere de 3 ani? Este nesemnificativă, domnule președinte, femeilor le-ar prinde bine o reducere de cel puțin 5 ani ca să le faceți fericite pe toate.

Domnilor deputați de la PDL, nu înțelegeți că starea deplorabilă a economiei și nivelul de trai din ultimii ani au atins un nivel greu de suportat, făcându-i pe români să regrete epoca Ceaușescu? Nu înțelegeți că pensionarii nu au din ce să își plătească dările către stat, nu au cu ce să își cumpere medicamente și să-și ducă traiul de la o zi la alta? Dumneavoastră vreți să îi omorâți mai devreme de pensionare, iar pe fețele lor se citește disperarea.

    Cătălin-Ioan Nechifor - declarație politică având ca temă reforma în domeniul educației;

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Reforma statului este un proces continuu și fără îndoială apar modificări în timp. în funcție de evoluția societății românești unele direcții de reformare sunt în sensul așteptat de români, iar altele nu. Educația este unul dintre domeniile vitale ale oricărui stat, indiferent de forma de organizare sau de contextul temporal. Ultimii ani ai societății românești au adus educația pe masa discuției publice, de multe ori cu prea multe implicații politice, pentru că sistemul modern de educație nu ar trebui să aparțină unui guvern sau unei minorități, ar trebui să aparțină românilor de mâine prin ceea ce suntem, facem și învățăm în prezent.

În acest sens, sunt surprins de modul în care actualul Guvern încearcă să treacă educația la sesiunea de corigențe de toamnă, după ce pe parcursul anului nu s-a găsit înțelegerea necesară pentru a capacita un dialog credibil cu toți actorii implicați în actul educației. Parcursul legislativ al noii legi a educației este aproape de final, așteptându-se raportul comisiei de specialitate din Senat, condusă, culmea, de un membru de partid al actualei puteri guvernamentale și parlamentare. Tocmai de aceea pare incredibil ultimul demers al premierului Boc, cel de a cere pur și simplu angajarea răspunderii Guvernului pe legea educației. Ce răspundere și ce angajare putem cere acestor guvernanți care au produs în acest an o amputare a sistemului educațional românesc, prin închiderea atâtor școli din mediul rural și urban de pe tot teritoriul României? Au reușit cel mult să condamne viitorul a zeci de mii de copiii care sunt forțați acum să se deplaseze kilometri în fiecare zi pentru a avea acces la educație. Au mutilat eficiența școlară prin simplul fapt că la catedră se află acum cadre didactice plătite sub limita decenței și care nu cred că mai au capacitatea de a furniza servicii de educație în conformitate cu standardele actuale și cu nivelul de așteptare al școlarilor și al părinților.

Prin reforma înțeleaptă a conducerii de partid actuale, copiii din satul Cotul Dobei, comuna Fântânele, județul Suceava, sunt în situația pe care am descris-o mai sus. Sunt practic obligați să se deplaseze o distanță foarte mare pentru a avea acces la educație, un drept consfințit prin Constituție, care mai spune și faptul că educația este gratuită pentru toți copiii și tinerii românilor. Zeci de copii vor merge zi de zi la școală prin ploaie, prin frig, prin viscol și ninsoare, pentru că și-au înrădăcinat nevoia de cunoaștere. În condițiile în care lumea satelor este subdezvoltată, în condițiile în care accesul la informație și la cunoștințe este limitat de precaritatea sistemelor de informare modernă, având în vedere și situația punctuală de insecuritate datorată crizei financiare, cred că sistemul de educație ar trebui într-adevăr să devină o prioritate, nu pentru noi - generația de acum, ci pentru România de mâine, ai cărei cetățenii ni-i dorim, cel puțin așa aștept eu, să fie cetățeni informați, educați și care să dețină cunoștințele necesare pentru a se putea adapta la noile provocări ce vor veni, ale lumii moderne globale.

Cer puterii vremelnice care conduce destinele românilor să înțeleagă, măcar acum, în al 12-lea ceas, că educația nu este un subiect de glumă, ci este un demers de grad zero ca și importanță pentru viitorul acestei națiuni.

Cer guvernanților să oprească acest demers de asumare stahanovistă în ceea ce privește legea educației și să procedeze la o analiză extrem de serioasă în ceea ce privește riscurile, oportunitățile, avantajele și amenințările la adresa educației, ca parte a sistemului de securitate național.

    Oana Niculescu-Mizil Ștefănescu Tohme - considerații având ca subiect comunitatea romă;

Doamna Oana Niculescu-Mizil Ștefănescu Tohme:

Mă simt mai mult decât îndreptățită să am această intervenție, pentru că sunt în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește comunitatea romă din țară și din Comunitatea Europeană. Cunosc problemele romilor și motivațiile lor: sunt deputat în Colegiul 20 din București, în Cartierul Ferentari, cartierul cu cea mai mare densitate de romi din Capitală. Sunt președintele organizației județene PSD Călărași, iarăși un județ al României cu o mare densitate de romi și cu localități preponderent rome. Cu un timp în urmă, la invitația oficialităților din țările Uniunii Europene, împreună cu o delegație PSD, am avut ocazia să vizitez taberele de romi din Franța și Italia. I-am cunoscut pe romi acasă la ei, în familie, le știu obiceiurile, calitățile, defectele și aspirațiile.

În România, autoritățile de management sunt subordonate politic PDL-ului și sunt, în general, conduse de oameni fără competențe în domeniu, puși în funcție pe criterii în exclusivitate politice. Expertiza extrem de redusă în sânul agențiilor de management duce la blocaje (în unele cazuri extreme) ale proiectelor în desfășurare, în special ale acelor proiecte care nu sunt motivate politic. Guvernul nu are deloc expertiză pe partea de incluziune socială. Numirea secretarului de stat pentru romi este o gafă, acesta neavând nici legitimitate, nici expertiză să ocupe această poziție.

Fondul Social European are un impact redus, din cauza lipsei de abordare integrată. Fondul de dezvoltare rurală și fondul de dezvoltare regională trebuie să fie de asemenea folosite în procesul de altfel extrem de complex al incluziunii sociale a romilor. Mecanisme efective și dedicate atât la nivelul comisiei, cât și la nivelul guvernelor naționale sunt o condiție necesară pentru a avea succes în procesul de incluziune socială a romilor. Strategiile naționale de incluziune trebuie croite pe fondurile structurale și bugetate corespunzător. Focusul trebuie să fie pe stimularea cetățeniei active, schimbarea atitudinilor negative și pe crearea de resurse umane rome - pe termen scurt și mediu, educație, angajare - pe termen mediu și lung. ANR (Agenția Națională pentru Romi) e complet nefuncțională, fiind subordonată politic. Costurile ineligibile din fondurile structurale depășesc 1.000.000 de euro. Impactul este inexistent în sânul comunităților de romi care se confruntă cu dificultăți mari și eșec total în stimularea cetățeniei active. Concluzia este că problematică romă nu este o problemă prioritară pentru actualul guvern al României, pentru stat, și nu pare să fie nici măcar pe agenda de lucru.

Voi face un apel către dumneavoastră și forurile competente, apel care ar trebui să se cristalizeze pe un principiu moral și psiho-social general-valabil: trebuie să spargem cercul vicios care împinge minoritatea romă la marginea societății pentru simplul fapt bine-cunoscut că "cetatea" va primi de la cetățenii ei exact ceea ce oferă.

Romii, ca și restul societății civile, vor întoarce "serviciile" primite de la stat sau guvernanți în maniera în care aceste foruri i-au servit în decursul timpului. Să nu ne așteptăm ca înghesuind oameni în ghetouri sau în tabere mărginașe, ca pe animale în cușcă, aceștia să ne mulțumească și să participe la binele comunitar cu deschidere și bunăvoință. Românii au un proverb: "dacă semeni vânt, culegi furtună". Așa se întâmplă și cu oamenii, așa se întâmplă și cu romii: cum îi tratezi, așa te tratează, îi agresezi, te agresează, îi desconsideri, te desconsideră.

    Ioan Oltean - Protecția socială a tinerilor în țara noastră, proces continuu de adaptare la regulile impuse de noul cadru al Uniunii Europene:

Domnul Ioan Oltean:

"Protecția socială a tinerilor în țara noastră, proces continuu de adaptare la regulile impuse de noul cadru al Uniunii Europene"

În țara noastră, necesitatea și obligativitatea existenței reglementărilor în ceea ce privește protecția tinerilor la locul de muncă reprezintă o prioritate, având în vedere condițiile de desfășurare a proceselor de muncă de către acest segment al populației, în general. Mă refer aici la protejarea tinerilor față de orice muncă susceptibilă să dăuneze securității, sănătății sau dezvoltării lor fizice, psihologice, morale sau sociale, sau care le-ar putea periclita educația. Chiar și în condițiile actuale se impune continuarea adaptării întregului sistem legislativ la cerințele reglementărilor Uniunii Europene, inclusiv a celui privind securitatea și sănătatea în muncă a tinerilor.

Îmbunătățirea condițiilor de lucru și respectarea drepturilor celor care muncesc au rămas două dintre cele mai importante obiective ale Uniunii Europene. Acesta este un proces permanent, în plină desfășurare și dezvoltare. Prin aceasta, Europa urmărește ca extinderea pieței unice să nu fie însoțită de scăderea standardelor de lucru și de distorsiuni cauzatoare de dezechilibre. Prioritățile Comunității în domeniul legislației muncii se îndreaptă spre definirea cerințelor minime de lucru, prin intermediul legislațiilor naționale.

La protejarea angajaților în general au contribuit directivele adoptate, referitoare la: concedierile colective de personal (Directiva nr. 98/59/CEE), transferul întreprinderilor (Directiva nr. 2001/23/CEE), protecția femeilor însărcinate (Directiva nr. 92/85/CEE), protecția tinerilor angajați (Directiva nr. 94/33/CEE) etc.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat Directiva 94/33/CEE referitoare la protecția tinerilor în muncă, directivă care reglementează aspectele legate de definirea conceptelor de tânăr, copil, adolescent, munci ușoare, timp de lucru și perioadă de repaus, precum și interdicția muncii copilului, și derogări posibile de la această interdicție, obligații generale ale angajatorilor referitor la angajarea tinerilor, în special în ceea ce privește normele de securitate și sănătate în muncă, timpul de lucru, munca de noapte, repausul legal, activități care implică expunerea tinerilor la factori nocivi din punct de vedere chimic, biologic sau fizic.

Stimați colegi, știm cu toții că învingând toate piedicile și depășind toate sincopele, actuala majoritate parlamentară a adoptat legi relevante în domeniul muncii, legi foarte utile azi, prin care se realizează transpunerea unor directive europene în legislația națională.

Principalele prevederi se referă la aspecte precum: definirea noțiunilor de tânăr, copil, adolescent, munci ușoare, timp de lucru și perioadă de odihnă pentru tineri, concediu de odihnă; interdicția muncii copilului și excepții de la aceasta; obligații generale ale angajatorilor, în special în ceea ce privește aspectul normelor de securitate și sănătate în muncă, timpul de lucru, munca de noapte, repausul legal, activități care implică expunerea tinerilor la factori de risc generatori de boli cronice; îmbunătățirea condițiilor de muncă și în mod deosebit a mediului de lucru, pentru a garanta un nivel mai bun de protecție a sănătății și securității tinerilor; introducerea de măsuri care să vizeze promovarea îmbunătățirii securității și sănătății tinerilor la locul de muncă; obligația angajatorilor de a crea locuri de muncă în măsură să permită tinerilor efectuarea sarcinilor în condiții de securitate și sănătate; supravegherea tinerilor la locurile de muncă de către personal competent și calificat. Deseori, riscurile fiziologice sunt aceleași atât pentru adulți, cât și pentru tineri. Totuși, există anumite domenii în care tinerii lucrători au nevoie de o protecție mai mare decât adulții, din cauza diferențelor fiziologice, de dezvoltare fizică inerente vârstei. Conform legii, fiecare loc de muncă trebuie să aibă un sistem adecvat de management al sănătății și siguranței, oferind protecție oricui își desfășoară activitatea acolo.

Protecția tinerilor la locul de muncă are ca scop asigurarea acestui segment al populației împotriva exploatării economice a oricărui tip de muncă posibil dăunătoare securității, sănătății sau dezvoltării lor. Trebuie menționat că prevederile legislației românești în vigoare se aplică persoanelor în vârstă de până la 18 ani care au încheiat un contract individual de muncă. Încadrarea în muncă a copiilor este interzisă. Copilul este definit ca orice persoană cu vârsta de până la 15 ani sau orice tânăr cu vârsta între 15 ani, cel puțin, și 18 ani, cel mult, care face obiectul școlarizării obligatorii pe bază de program integral, stabilit de lege.

În România, prin derogare, copiii în vârstă de cel puțin 16 ani pot încheia un contract individual de muncă în calitate de salariat pentru desfășurarea unor munci considerate a fi ușoare. Munca ușoară este reprezentată de activități care, prin natura sarcinilor pe care le presupun și a condițiilor în care sunt efectuate, nu pot prejudicia securitatea, sănătatea sau dezvoltarea copilului și tânărului și nu sunt de natură să prejudicieze frecvența școlară, participarea la programe de orientare sau formare profesională sau capacitatea acestora de a beneficia de instruirea primită. Dar, pe de altă parte, copilul care face obiectul școlarizării obligatorii poate încheia un contract individual de muncă și la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, pentru desfășurarea de activități potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea și viitoarea pregătire profesională.

Trebuie spus și că angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea securității și protejarea sănătății tinerilor, ținând seama în special de riscurile specifice care rezultă din lipsa de experiență, din conștientizarea insuficientă a riscurilor existente sau potențiale sau din faptul că tinerii sunt încă în dezvoltare. Angajatorul este obligat să informeze tinerii în scris asupra eventualelor riscuri și asupra tuturor măsurilor luate în ceea ce privește securitatea și sănătatea lor. De asemenea, este obligat să informeze în scris părinții sau reprezentanții legali ai copiilor angajați asupra tuturor acestor măsuri.

Iată, stimați colegi, că legislația românească transpune în totalitate prevederile Directivei europene referitoare la protecția tinerilor în muncă, directivă de mare importanță, care are ca scop asigurarea protecției tinerilor împotriva exploatării economice și împotriva oricărei munci care ar putea să dăuneze sănătății sau dezvoltării lor fizice, psihice, morale, sau să compromită educația acestora. De aici mai departe, depinde doar de noi să aplicăm corect această legislație pentru protejarea actualei generații tinere, dar și a generațiilor viitoare.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică intitulată Lipsa fondurilor din sănătate;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Lipsa fondurilor din sănătate"

Conform declarațiilor făcute de Traian Băsescu în plenul Parlamentului, în anul 2004, erau 6 milioane de persoane asistate, iar la finalul lui 2008 numărul celor asistați se dublase, ajungând la 13,9 milioane de persoane.

Reluarea în permanență a aceluiași subiect - "paraziții" și "asistații" social - de către Traian Băsescu, are ca singur scop distragerea atenției opiniei publice de la destinația reală a fondurilor sociale din România, care reprezintă cel mai mic procent din buget din toată Uniunea Europeană - furtul sistematic al banilor din fondurile publice, de către Guvernul condus de Emil Boc, și direcționarea lor către alte zone din bugetul de stat, de unde sunt sifonați prin firme clientelare, prin proiecte de investiții la preț supraevaluat.

Banii care asigură sănătatea românilor sunt furați, leu cu leu, în timp ce vina pentru lipsa fondurilor este aruncată pe contribuabili, pe copii, pensionari și alte categorii de "asistați", "incompetenți" sau "leneși". Ei uită în mod intenționat că pensionarii și-au câștigat dreptul la pensie cotizând la bugetul de stat o viață întreagă, că alte aproximativ 5 milioane de persoane sunt fie copii, fie elevi și studenți care nu s-au încadrat în câmpul muncii și care nu au cum să cotizeze la sistemele de asigurări de sănătate și de asigurări sociale, asta nefăcându-i nici "asistați", nici "paraziți".

În timp ce România este obligată să trăiască într-o falsă austeritate, în panica creată de insuficiența fondurilor pentru asigurările sociale, ministerele aruncă banii pe achiziționarea de echipamente, mașini și construcția de noi sedii pentru diversele departamente, la suprapreț, prin firmele apropiate de PDL.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică intitulată Stimularea tinerilor afaceriști;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Stimularea tinerilor afaceriști"

După ce a introdus impozitul minim în urma căruia 170.000 de firme și-au suspendat activitatea, acum Guvernul Boc și-a propus să stimuleze tinerii cu vârsta de până la 35 de ani să înceapă o afacere.

Tinerii întreprinzători pot beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 10.000 de euro. Măsura vine după ce timp de doi ani patronatele au cerut-o insistent, iar ministerele IMM-urilor și Economiei au prezentat câteva proiecte în dezbatere publică, după care le-au retras în mai multe rânduri.

Ca intenție, este bună. Așteptam însă să vedem care vor fi criteriile de alocare a fondurilor, cum va fi evaluată respectarea acestora și de către cine. Dacă măsura se transferă într-un ajutor acordat din banii publici tinerilor democrat liberali nu am făcut nimic.

Marea problemă a acestui guvern este aceea că nu a aplicat niciodată măsurile proactive despre care a vorbit. Întotdeauna trebuia să se întâmple ceva și nu s-a întâmplat. Oamenii aceștia vorbesc doar despre ce vor face în viitor, de parcă ar fi în opoziție. Problema lor este că ceea ce au făcut până acum - tăieri de salarii, impozite aberante ș.a.m.d. - putea face oricine.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică intitulată Pierderea proceselor la CEDO;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Pierderea proceselor la CEDO"

Cuantumul despăgubirilor impuse României de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea de către autoritățile noastre a drepturilor legale ale cetățenilor, în principal în domeniul proprietății, dar și al încălcării dreptului de acces la instanță, este în creștere de la an la an. România este campioană la încălcat drepturile cetățenilor.

În primul semestru al acestui an, Guvernul a plătit despăgubiri impuse statului prin hotărâri pronunțate de CEDO în valoare de peste 10,2 milioane de euro, mai mult decât în întreg anul 2009 și decât suma totală achitată în intervalul 1998-2007.

Potrivit legii, termenul în care trebuie plătite despăgubirile acordate de către CEDO este de trei luni de la data la care hotărârea instanței europene rămâne definitivă, iar dacă nu plătim, riscăm sancțiuni din partea Consiliului Europei, poate chiar excluderea din acesta. Suma impusă la plată statului de către CEDO a crescut constant de la 24.213 lei în anul 2000 la 7,6 milioane lei în 2003 și la 47,1 milioane lei în 2008.

România se află într-o situație foarte dificilă și din acest punct de vedere. Guvernul trebuie să trateze cu seriozitate cauzele care determină pierderea în procent de peste 80% a proceselor la CEDO - legislația deficitară în domeniul proprietății, încălcarea dreptului de acces la instanță, cât și pentru arestările preventive și starea de detenție.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică intitulată Terapia de grup a liderilor PDL;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Terapia de grup a liderilor PDL"

Întrunirea Consiliului de Coordonare Județean al PDL Suceava pe 3 octombrie este un exemplu elocvent că PDL alunecă, din punct de vedere al strategiei și metodelor de lucru, pregătind noi atentate la adresa populației României.

În plan politic, PDL nu se mai luptă cu partidele din opoziție, ci a declanșat o ofensivă de exterminare a poporului român.

Această întrunire a fost o terapie de grup a liderilor PDL, menită să convingă fără succes suflarea PDL-istă, că partidul nu este pierdut. Lamentațiile premierului Boc, care după aproape 2 ani de guvernare invocă "greaua moștenire", sunt dovada situației dramatice în care se află acest partid aflat în derivă. Cea mai mare parte a populație nu se simte reprezentată de actuala putere.

Liderii partidului vorbesc în continuare la viitor și lansează promisiuni, deși nimeni nu-i mai crede, de câștigare a alegerilor din 2012 și 2014, deși știu foarte bine ca au 10-12% în sondaje.

Ar trebui să accepte organizarea imediată de alegeri anticipate, pentru a vedea ce cred românii despre acest partid și politicile sale.

Mesajele transmise de liderii PDL sunt clare: guvernarea va merge înainte pe același drum presărat cu concedieri, cu șomaj, cu tăieri de salarii, cu majorări de taxe și impozite, cu falimentarea sistemului de sănătate publică și a educației.

PDL trebuie împiedicat să mai facă rău populației.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică intitulată 5 octombrie - Ziua educatorului;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"5 octombrie - Ziua Educatorului"

În data de 5 octombrie, pe întreg mapamondul se sărbătorește Ziua Educatorului. Și în România, unde, de ziua lor, mii de cadre didactice au protestat în capitală.

Aleșii noștri le-au făcut numeroase cadouri pentru că educatorii sunt respectați în România, unde învățământul e prioritate națională. Primul cadou e fluturașul cu remunerația pe timp de criză: minus 15% indemnizație de merit, minus 25% la salariul brut, minus 2% gratificație și ca bonus, o altă reținere din salariu pentru că s-a dat în plus din greșeală, la concediu. Un profesor cu gradul I și peste 25 de ani vechime la catedră, fără rate sau alte rețineri, ia pentru o lună cu puțin peste 1.000 de lei. Iar cei mai tineri profesori stau și acum cu mâna întinsă la părinți.

Revendicările cadrelor didactice privesc condițiile în care învățământul românesc ar fi trebuit să se desfășoare, și nu să fie cerșite în Piața Victoriei - salarii decente pentru personal, stoparea reducerilor de personal din învățământ, respectarea condițiilor igienico-sanitare în toate școlile, transport școlar și manuale pentru toți elevii, reducerea vârstei de pensionare de 65 de ani, propusă în Legea unică a pensiilor.

În aceste condiții, ce alternativă au profesorii? Unii vor pleca unde văd cu ochii căutând un trai decent, iar cei care rămân vor fi nevoiți să renunțe în primul rând la toate formele de perfecționare, de la cărți la congrese și cursuri de specialitate, prea costisitoare pentru buzunarul lor. Astfel ajungem la cea mai mare boală a învățământului românesc, calitatea foarte slabă, certificată de toate studiile internaționale.

    Georgian Pop - declarație politică: Investițiile în infrastructură - o șansă pentru relansarea economică;

Domnul Georgian Pop:

Declarație politică: "Investițiile în infrastructură - o șansă pentru relansarea economică"

În anul 2009, contracția economiei românești a fost de 7,2%, o scădere fără precedent, care, din păcate, va continua și în anul 2010, prognozele estimând un procent de 1,9%. Fenomenul creșterii șomajului, performanțele modeste din agricultură, competitivitatea redusă a produselor industriale românești pe piețele externe nu sunt semne deloc încurajatoare nici pentru anul viitor. Economia românească se află în situația unui risc major - acela al derapajului pe termen lung. Așa cum am afirmat în diverse ocazii, singura șansă a României este accesarea fondurilor europene și susținerea sectorului de investiții, indiferent că vorbim de investițiile străine directe, fie că vorbim despre investițiile guvernamentale.

Țara noastră are nevoie de un proiect de dezvoltare pe termen lung, iar în cadrul acestui proiect investițiile în infrastructura de transport pot fi soluția salvatoare. Investițiile în domeniul autostrăzilor și în rețeaua de drumuri naționale și locale sunt necesare pentru reducerea decalajului mare pe care România îl are față de statele membre ale Uniunii Europene.

Statele care au făcut față crizei economice mondiale sunt cele în care guvernele au investit masiv în proiecte de infrastructură. Investițiile străine directe și investițiile interguvernamentale se află într-o strânsă interdependență: marii investitori preferă să stabilească afacerile în țări cu infrastructură dezvoltată.

Experții au calculat pentru România o densitate a drumurilor de patru ori mai mică față de alte state din Europa Centrală și de Est și de 14 ori mai mică față de densitatea din țările dezvoltate. Având în vedere această realitate, am avea o atractivitate ridicată pentru investițiile în infrastructura rutieră, în condițiile unei forțe de muncă mai ieftine decât în alte state europene. Un sistem de autostrăzi și drumuri naționale ar avea efecte pozitive asupra economiei: reducerea șomajului, creșterea potențialului economic al mediului rural, dezvoltarea agriculturii, creșterea competitivității mărfurilor românești pe piața internă și externă, îmbunătățirea performanțelor în domeniul turismului etc.

Consider că existența unei politici care să încurajeze și să pună accentul pe investițiile guvernamentale în proiecte importante de infrastructură, mai ales în domeniul transporturilor, ar fi o șansă pentru relansarea economică. Este regretabil că, din cele 4,7 miliarde de euro pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziția statului român, nu au fost atrase decât sume derizorii. Sunt ferm convins că, dacă se va rezolva problema incapacității de a atrage fonduri și de a executa proiecte, economia românească va reveni pe creștere.

    Vasile-Silviu Prigoană - declarație politică cu titlul Reforma societății înseamnă o nouă Constituție;

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Reforma societății înseamnă o nouă Constituție"

consider că nu există un fenomen care să fi făcut mai mult rău României în istoria ultimilor 20 de ani decât ceea ce numim îndeobște "reformă". Acesta a reprezentat alibiul perfect pentru fiecare nouă putere politică instaurată de a schimba formele și obiceiurile precedentei. Am avut tot atâtea reforme ale sănătății, ale educației, ale agriculturii, ale justiției și ale tuturor domeniilor ministeriale câți miniștri s-au succedat în posturile respective.

Desigur, putem spune că aceste schimbări au fost rezultatul alternanței la guvernare și rezultatul aplicării ideologiilor fiecărui partid căruia poporul i-a încredințat puterea politică. O asemenea motivație nu poate fi decât aproximativă și lacunară. Adevărul este că toate reușitele clasei politice au venit doar când s-a realizat un consens, iar luptele politice s-au limitat la mijloace și nu au afectat obiectivele.

Avem nevoie de un nou model social, pentru că, așa cum stau lucrurile în acest moment, statul se prăbușește în el din cauza numărului relativ mic de oameni activi în câmpul muncii. Avem nevoie de un nou model economic, neputând să funcționăm la infinit după un model parțial centralist, în care guvernul să joace un rol determinant în zona investițiilor, iar impozitarea inițiativei private să fie mare.

În cele din urmă, trebuie să decidem asupra principiilor care să guverneze acest stat, asupra interacțiunii dintre puterile statului și asupra felului în care înțelegem să susținem societatea civilă.

Adevărul este, și am căzut cu toții de acord asupra acestui lucru, că actuala Constituție are multe lacune ce trebuie să-și găsească rezolvare. Ne aflăm într-unul dintre acele momente în care noi toți, putere și opoziție, trebuie să decidem asupra felului în care va arăta România următorilor ani.

Reforma constituțională este, într-adevăr, un subiect mai delicat, ce poate naște însă dezbateri aprinse. Consider votul din 22 noiembrie 2009 o dorință a electoratului ca structurile de decizie ale statului să devină mai suple și mai flexibile. Nu numai reducerea numărului de parlamentari, ci și mai puțini miniștri, mai puțini secretari de stat, mai puține agenții guvernamentale.

Cetățenii ne-au transmis că doresc o ierarhizare clară a palierelor de putere, o delimitare a atribuțiilor și competențelor pentru evitarea tuturor blocajelor instituționale care s-au succedat în ultimii ani. Noi trebuie să punem aceste idei în practică.

    Cristian Rizea - declarație politică intitulată Fără scrupule!;

Domnul Cristian Rizea:

"Fără scrupule!"

Guvernul Boc a pornit o campanie de scumpiri care îngrozesc cetățenii, dar care lasă nepăsători oamenii politici, oameni politici ca domnul Adriean Videanu care, până nu demult, se aflau în fruntea unui minister cu o importanță covârșitoare.

Adriean Videanu, fostul ministru al economiei, comerțului și mediului de afaceri declară senin că nu este nimic grav în scumpirea gazelor. Nu este nimic grav în diminuarea salariilor, în disponibilizarea a mii de oameni, în pierderea locurilor de muncă, în scumpirea alimentelor de bază, a gazelor, a agentului termic, a medicamentelor, a vieții! Nu este nimic grav, pentru că domnia sa nu are un salariu de 600 de lei lunar, salariu din care mai mult de jumătate să reprezinte factura de întreținere.

Pe domnul Videanu îl macină lucruri mult mai importante cum ar fi cele 22 milioane de euro pe care companiile domniei sale le datorează băncilor, probabil că aceasta problemă l-a preocupat și când s-a aflat în fruntea Ministerului Economiei.

Ceea ce uită domnul Videanu să menționeze este că această scumpire nu survine unei creșteri la nivel mondial a prețului gazului, nici măcar a mult prea blamatei crize economice, ci mai degrabă în urma unui management defectuos și preferențial, pe care autoritățile statului l-au avut atunci când au atribuit subvenții de ordinul sutelor de milioane de euro, dar și prețuri preferențiale pe care diferiți producători de îngrășăminte chimice le-au obținut în urma unor așa-zise negocieri cu statul.

În acest caz, doresc să îi reîmprospătez memoria domnului Videanu. În urmă cu foarte puțin timp, domnul Ioan Niculae, care deține șase combinate de îngrășăminte chimice, mari consumatoare de gaze, șantaja statul român și amenința cu intrarea în faliment a firmelor sale dacă guvernul nu îi acorda mult doritele facilități.

Ioan Niculae, deși este unul dintre cei mai bogați români, beneficiază în acest an de o subvenție mascată de 100 de milioane de dolari pentru că utilizează, prin lege, la combinatele sale chimice doar gaz intern, mult mai ieftin decât cel importat din Rusia. În plus, el cumpără gazul de la Romgaz cu un discount de 30 dolari/1.000 mc, ceea ce înseamnă că, practic, el plătește puțin peste 100 dolari/1.000 mc comparativ cu 2009, când dădea 197 dolari/1.000 mc.

Chiar dacă este un lucru normal ca statul să susțină și să încurajeze dezvoltarea firmelor românești în această perioadă, iar decizia filantropică a guvernului Boc, în cazul domnului Niculae, pare ușor nefirească, nu pot să nu constat că aceste decizii luate în urmă cu doar câteva luni de același guvern Boc influențează acum în pragul uneia dintre cele mai grele ierni, viața câtorva milioane de oameni. În schimb, diferența dintre acești oameni și oamenii domnului Videanu, precum domnul Niculae, este aceea că ei nu vor îndrăzni niciodată să șantajeze statul român dacă nu vor avea bani de întreținere, iar ca hobby nu au susținerea unei echipe de fotbal, ci mai degrabă supraviețuirea de pe o zi pe alta.

    Marius Rogin - comentariu pe marginea discursurilor la reuniunea anuală ONU;

Domnul Marius Rogin:

Întâlnirea anuală a Adunării Generale a ONU a oferit o bună ocazie președintelui american de a face un nou apel către comunitatea internațională, căreia îi cere să sprijine procesul de pace în Orientul Mijlociu.

La adunarea de la New Yorka participat și liderul iranian Mahmud Ahmadinejad. Spre stupoarea oficialilor prezenți în sală, președintele statului islamic a susținut că atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 ar fi fost instrumentate de Statele Unite ale Americii.

"Până la anul, când ne vom aduna din nou în acest loc, este posibil să existe un acord de pe urma căruia Națiunile Unite să se aleagă cu un nou membru, Palestina, un stat independent care își duce existența în pace alături de Israel".

Cuvintele președintelui american, aplaudate la scenă deschisă de oficialii prezenți la Adunarea Generală a ONU de la New York, oferă un important imbold negocierilor de pace dintre Israel și partea palestiniană. Însă drumul către o pace durabilă în Orientul Mijlociu este lung și anevoios, lucru pe care liderul de la Casa Albă îl știe de altfel foarte bine. Tocmai de aceea, Barack Obama a cerut israelienilor să prelungească acordul de încetare a construirii de colonii evreiești în Cisiordania, subliniind că "stoparea acestor construcții a schimbat situația în regiune și a îmbunătățit atmosfera în care se desfășoară negocierile de pace".

Pentru palestinieni, mesajul președintelui american a fost clar. Israelul este un stat suveran și, din punct de vedere istoric, patria poporului evreu. "Nici o încercare de a amenința sau a ucide israelieni nu aduce avantaje palestinienilor. Uciderea unor oameni nevinovați nu înseamnă rezistență, ci injustiție", a mai declarat Barack Obama.

Un alt subiect spinos, respectiv diferendul atomic cu Iranul, a fost de asemenea abordat de președintele SUA în cadrul discursului său. Ușa diplomației este permanent deschisă în cazul în care Iranul vrea să se folosească de ea. Teheranul trebuie însă să arate lumii întregi că programul său atomic servește scopuri pașnice, a punctat Obama.

La rândul său, Mahmud Ahmadinejad a declarat că programul atomic al țării sale face posibilă obținerea de energie "curată și sigură". El a respins acuzațiile conform cărora țara sa ar fi încălcat regulile internaționale privind armele nucleare și a avertizat că un atac asupra facilităților nucleare din Iran ar declanșa un "război fără limite".

La fel de dure au fost declarațiile liderului iranian și când acesta a susținut răspicat faptul că în spatele atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 s-ar afla Statele Unite. De asemenea, Ahmadinejad a pus la îndoială din nou Holocaustul, pe care l-a descris, textual, ca fiind un "eveniment istoric menit să creeze un pretext pentru război".

"Întrebarea este, de ce nu permitem ca acest subiect să fie examinat în continuare. Este incorect să impunem un singur punct de vedere. Trebuie întrebat unde a avut loc acest eveniment și de ce trebuie ca poporul palestinian să sufere în continuare din acest motiv. Eu nu sunt un antisemit. Sunt antisionist", a spus Ahmadinejad.

Oficialii SUA, ai Germaniei și ai altor țări au părăsit demonstrativ sala în reacție la spusele lui Ahmadinejad.

    Lucreția Roșca - o declarație politică interogare: Oare după ce lege sau ordonanțe mai sunt calculate salariile de mizerie ale bugetarilor români?;

Doamna Lucreția Roșca:

"Oare după ce lege sau ordonanțe mai sunt calculate salariile de mizerie ale bugetarilor români?"

O solicitare adresată la cabinetul de deputat din teritoriu ne aducea la cunoștință că într-o instituție bugetară din Galați, un angajat cu studii superioare a ajuns la un salariu "eroic" de 500 lei în iulie 2010 și un angajat cu studii medii (cu tură de noapte) a ajuns la un salariu de 550 lei în iulie 2010. Și atunci am tot încercat să calculez după Legea unică a salariilor din sistemul public și să înțeleg cum s-a ajuns aici.

Legea unică a salarizării, publicată în Monitorul Oficial la data de 9 noiembrie 2009, intra în vigoare cu luna ianuarie 2010 și prevedea că suma de 705 lei era baza pentru anul în vigoare, la care se adăugau coeficienți în funcție de nivelul de studii, experiență, răspundere în muncă și nivelul de complexitate al activității. În suma bază erau incluse sporurile de vechime, de merit, de confidențialitate și altele.

Dacă legea ar fi fost aplicată și respectată, la această dată, angajații bugetari ar fi trebuit să aibă un salariu egal cu 705 lei x coeficientul din anexe corespunzător fiecărei funcții din organigrama fiecărei instituții. De exemplu, un asistent medical cu studii medii sau SSD ar fi trebuit să aibă 705 lei x 2,70 = 1903 lei salariu lunar.

Disponibilizările, reducerile de personal, scăderea salariilor cu 25% din ce rămăsese după scăderea sporurilor sunt ordonanțe de Guvern care s-au dat după data de aplicare a Legii unice a salarizării, adică ordonanțe ce au încălcat legea. În plus, legea impune ca din ianuarie 2011, valoarea bază la care se aplică coeficienții să fie de 765 lei.

La dispoziții generale, legea prevedea aplicarea de coeficienți diferiți după nivel studii, experiență, răspundere în muncă și nivelul de complexitate al activității. Din exemplele pe care le dau rezultă că este o lege părtinitoare: secretar primărie municipiu - coeficient 6,20; secretar primărie comunală (SS) coeficient 4,90; asistent medical (SSD) coeficient 2,70; farmacist (SSD) coeficient 2,70; medic rezident (SS) coeficient 1,80; profesor grad I (SSD) coeficient 2,20.

Deși inechitabilă și părtinitoare, atacată la vremea respectivă, cu multiple amendamente pe care le-a făcut opoziția, totuși este sigur că ea, legea, nu este aplicată de guvernul care a susținut-o și că, din păcate, nu este singura lege nerespectată din România.

    Raul-Victor Surdu-Soreanu - declarație politică: Carpații României în pericol!;

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

"Carpații României în pericol!"

Un motiv special de conștiință și responsabilitate mă aduce astăzi în fața dumneavoastră, atât ca deputat de Neamț, ales într-un județ care include și zone de munte, cât și ca factor ce am contribuit direct la crearea, în 1990, a unei noi instituții - Comisia Zonei Montane din România, ce a fost transformată în 1991 în Agenția Națională a Zonei Montane, ca direcție generală în cadrul ministerului agriculturii.

Prin Declarația-Apel a Forumului Montan din România, publicată în presă, aflăm cu surprindere că după 20 de ani de activitate benefică, prin Ordonanța nr. 70 și H.G. nr. 725 din 4 august 2010, Agenția Națională a Zonei Montane a fost desființată.

Și mai grav, a fost desființat și Centrul de Formare și Inovație pentru Dezvoltare în Carpați - CEFIDEC Vatra Dornei, o instituție de elită, unicat a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu peste 6.000 de absolvenți, tineri agricultori montani și specialiști ai agriculturii montane, care și-a câștigat, după 15 ani de activitate, un prestigiu deosebit atât în țară, cât și în străinătate.

Prin aceste două instituții publice pioniere, singurele specializate pentru specificul agriculturii și economiei ruralului montan, o cucerire a Revoluției din 1989, la a căror creare și menținere au contribuit câteva sute de parlamentari din întreg spectrul politic și specialiști consacrați, România s-a conectat la sistemul montan european și mondial, beneficiind de asistență tehnică și de programe finanțate, de câteva zeci de milioane de euro, venite ca forme de sprijin nerambursabile din partea Germaniei, Franței, Elveției, Austriei, prin Comisia Europeană și Banca Mondială, care au fost transformate în obiective-pilot de dezvoltare montană.

Prin activitatea Agenției Naționale a Zonei Montane s-a contribuit și la aderarea României la Uniunea Europeană și la elaborarea unor importante concepte și lucrări, proiecte și acte normative cum sunt: Delimitarea zonei montane, Strategia dezvoltării durabile a zonei montane (HG) și Legea muntelui, care au fost aprobate de Parlament.

Instituția CEFIDEC - Vatra Dornei a fost creată în 1994, dintr-o necesitatea stringentă, reprezentând prima școală a muntelui din istoria României cu vocație internațională, menită să joace un rol însemnat și în cadrul "Convenției Carpatice".

CEFIDEC - Vatra Dornei a devenit membru al prestigioasei și influentei organizații a munților Europei de la Bruxelles - "Euromontana", reprezentând oficial ministerul agriculturii și deținând, de peste un deceniu, vicepreședinția acesteia.

Profesorul Radu Rey - personalitate care și-a consacrat viața scopului protejării și dezvoltării valorilor zonelor de munte, ne atrage atenția asupra periculozității desființării singurelor instituții specializate și reprezentative pentru munții României, tocmai în momentul în care la nivelul Uniunii Europene și mondial se depun mari eforturi pentru conservarea și dezvoltarea resurselor economice, sociale și culturale din zonele montane.

Voi menționa și faptul deosebit de regretabil al ignorării și abrogării Legii nr. 181 din 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Zonei Montane, lege inițiată de la nivelul Comisiei pentru agricultură, silvicultură și industrie alimentară a Camerei Deputaților, la care au participat deputați din 5 partide, ce au colaborat exemplar pentru deservirea unui interes național peren.

Devine îngrijorător faptul că un motiv de substrat al desființării CEFIDEC Vatra Dornei l-ar reprezenta interesul mărunt al câtorva factori locali veroși și inconștienți de a pune mâna mai ales pe un teren - de doar un hectar - cu o excepțională grădină didactică (o colecție unicat de plante montane de utilitate socială, realizată cu bani publici și cu multă dăruire din partea angajaților CEFIDEC), în scopul construirii de vile personale.

Pentru un astfel de scop derizoriu s-a putut găsi calea pentru anularea unei legi și desființarea a două instituții publice, cu largul concurs al unor funcționari din ministerul agriculturii, pe care ar trebui să-i cunoaștem.

Pe fond, suntem nevoiți să constatăm cu regret și îngrijorare că la ministerul agriculturii și dezvoltării rurale, pentru birocrația internă a devenit o practică curentă marginalizarea deliberată a zonei montane, a agriculturii montane, în primul rând. O gravă manifestare de incompetență și iresponsabilitate, care durează de prea mult timp și face deja prea mult rău.

Cum să ne explicăm faptul că Agenția Națională a Zonei Montane și CEFIDEC au suportat în ultimii 20 de ani un număr incredibil de 19 desființări, reînființări și restructurări, probabil un record mondial.

Iar consecințele se regăsesc în degradarea gravă și continuă a economiei agro-zootehnice montane, într-un lung șir de neglijențe și abuzuri, în descurajarea celor peste 2 milioane de agricultori montani și abandonarea masivă a creșterii animalelor - cu consecința degradării celor 2,5 milioane hectare de pajiști naturale, a accentuării stării de sărăcie și, cel mai grav, manifestarea unui exod masiv al tineretului din ruralul montan spre orașe și străinătate, cu abandonarea definitivă a agriculturii și perspectiva depopulării ireversibile a zonelor de munte și pierderii unei mari economii în mod insidios.

Prin desființarea Agenției Naționale a Zonei Montane și a CEFIDEC Vatra Dornei, guvernul nu mai are nimic specializat pentru zona montană, ca și cum România, oficial, nu ar mai avea munți - adică 32% din teritoriul național.

Se riscă astfel și deconectarea de la un sistem internațional montan aflat în plină evoluție, la care am reușit să ne conectăm cu mari eforturi și unde ne-am câștigat recunoaștere și apreciere, luând chiar un avans instituțional și legislativ.

În acest caz, o justificare prin realizarea de economii financiare la buget este insignifiantă, întrucât în cauză nu sunt câteva mii sau sute de funcționari publici, ci doar un foarte mic număr de angajați, 33 în total (!), din care 20 sunt experți - formatori, unii deja cu doctorate în economie montană, creați cu greu, în mult timp și în realitate singurii pe care-i mai avem specializați pentru vastul domeniu al economiei agriculturii montane.

Ne dăm seama cât de minoră este economia făcută de ministerul agriculturii, dar și cât de grave sunt consecințele. Mult prea grave!

Un prim semnal negativ de la nivel internațional s-a și înregistrat la 16 septembrie, la Congresul zonelor de munte din Europa, la Lillehammer, Norvegia, unde peste 400 de reprezentanți din 21 de țări europene cu munți și ai unor instituții europene precum Comisia și Parlamentul European, miniștri și conducători de instituții naționale și internaționale, inclusiv din SUA, au luat act cu indignare de eroarea impardonabilă ce s-a produs în România față de zona montană, solidarizându-se oficial în favoarea corectării urgente a acesteia, inclusiv prin semnarea unei petiții, o scrisoare oficială urmând a fi adresată guvernului României, respectiv noului ministru al agriculturii.

Stimați colegi deputați,

Trecând peste orice interpretare de natură politică, mă adresez dumneavoastră cu o invitație la solidarizare pentru îndreptarea cu maximă urgență a unei erori prea grave, care a apărut odată cu desființarea Agenției Naționale a Zonei Montane.

Să ne aliniem și noi atitudinii responsabile a colegilor din Senatul României și să corectăm, cu maximum de urgență, eroarea ce s-a produs, să reconsiderăm prevederile Legii nr. 181 din 2007 și să se revină asupra deciziei de desființare a Agenției Naționale a Zonei Montane și Centrului de Formare și Inovație pentru Dezvoltare în Carpați - CEFIDEC Vatra Dornei, redându-li-se personalitatea juridică și asigurându-se și dezvoltarea acestor instituții specializate, cu ajutorul cărora urmează să depunem eforturi de stopare a declinului și de aducere pe un făgaș al dezvoltării durabile a importantei economii agro-zootehnice din zona montană.

Ne așteptăm ca prim-ministrul României, ca fiu de agricultor de munte, sesizat asupra situației, să devină sensibil și creativ în această importantă problemă ce a apărut și menținem convingerea că noul ministru al agriculturii, care cunoaște bine problemele cu care se confruntă agricultura și ruralul montan, va lua măsurile ce se impun, nu numai pentru readucerea Agenției Naționale a Zonei Montane și CEFIDEC în poziția lor firească, ci și pentru o radicală schimbare de atitudine și de responsabilizare a ministerului agriculturii, a funcționarilor din acest minister, față de zona montană.

Experiența ultimilor 20 de ani ne-a demonstrat faptul că Parlamentul reprezintă instituția cu un rol deosebit de important pentru protejarea intereselor populației și economiei montane și asigurarea unei dezvoltări durabile în acest mare și important segment specific al României.

    Cătălin Cherecheș - declarație politică: Satul maramureșean în declin;

Domnul Cătălin Cherecheș:

"Satul maramureșean în declin"

Maramureșul stăruie încă în conștiința colectivă ca un rezervor spiritual și cultural aparent nealterat.

Arhitectura satului din Maramureș s-a făcut cunoscută încă din secolul al XIV-lea. Mărturie stau și astăzi bisericile de lemn de la Ieud și cea din Bogdan Vodă, reședința voievodală de altădată. În perioada interbelică, satul maramureșean cade în vizorul cercetărilor etnografice și sociologice în lucrările lui Take Papahagi și Dimitrie Gusti. Tot în această perioadă sunt culese și înregistrate numeroase piese muzicale de către Tiberiu Brediceanu și compozitorul maghiar Bela Bartok. Cu toate acestea, în primul album turistic al României editat în anul 1938, Maramureșul nu este prezent nici măcar cu o imagine. Când s-a constituit Muzeul Satului din București în anul 1936 și s-au adus case din zonele etnografice cele mai reprezentative ale României, din Maramureș s-a strămutat biserica de lemn din Dragomirești pentru ca satul-muzeu să fie complet.

În plină perioadă comunistă, la trecerea în neființă a poetului Nichita Stănescu, maramureșenii au adus o cruce, tipică cimitirului vesel de la Săpânța, și au plantat-o la capul poetului, ca semn de recunoștință pentru cel care i-a iubit atât de mult.

După revoluția din '89, Maramureșul încă mai avea să ofere imaginea idilică a unui sat autentic. Civilizația lemnului era încă destul de bine conservată. Satele din Maramureș erau adevărate muzee vii, încât cercetătorul japonez Miya Kosei a fost îndreptățit să afirme, cu ocazia unei expoziții de fotografii la Muzeul Omului din Paris, că: "Țara Maramureșului este centrul lumii".

O perioadă de timp am crezut și noi asta, noi, cei născuți în Maramureș. Numai că, de la an la an, arhitectura satului din Maramureș s-a degradat. Fiecare a construit după bunul lui plac. Așa au apărut peste noapte case uriașe din fier și ciment. Arta kitsch-ului a invadat localitățile. Puținele case de lemn se vând pe aproape nimic. în curând vom mai admira arhitectura caselor de lemn în muzeele în aer liber din Sighet și Baia Mare. Nimeni nu este absurd și nu putem să le impunem locuitorilor de aici să trăiască precum în evul mediu. Și ei trebuie să profite de binefacerile civilizației: canalizare, aducțiuni de apă, televiziune prin cablu etc. Dar trebuie să li se impună să păstreze o linie arhitectonică a satului de altădată.

Străinii nostalgici vin în Maramureș să guste din farmecul unei vieți tihnite și sănătoase pe care ei au pierdut-o. Dar, din păcate, nici noi nu le mai putem oferi mare lucru. Mult trâmbițatele programe de agroturism și pensiunile turistice din zonă nu mai au niciun efect pozitiv, câtă vreme noi nu le mai putem arăta o țară a lemnului, o țară a porților de lemn, unică în lume.

De aceea cer insistent Ministerului Culturii și Ministerului Dezvoltării, în numele locuitorilor din Maramureș, să întreprindeți un program comun de reabilitare a satului maramureșean. Să impuneți măsuri în ceea ce privește politica de urbanism, iar casele nou construite să fie moderne prin utilități, dar în același timp să preia elementele arhitecturii pe care satul din Maramureș le-a păstrat de secole.

Am convingerea că printr-un interes mai mare asupra problemelor pe care le-am ridicat aici, satul maramureșean încă mai poate fi salvat. În echipa de experți care se ocupă de reabilitarea bisericilor și a monumentelor istorice, trebuie să se afle și specialiști care să salveze imaginea satului din Maramureș, a satului românesc în cele din urmă. Arhitectura satului din Maramureș, felul oamenilor de a petrece, portul și viața spirituală oferă certitudinea unor valori pe care poporul român nu le-a pierdut. Să le salvăm, domnilor, acum, în ultimul ceas!

Maramureșul încă oferă forța renașterii unei națiuni, a unei categorii sociale, țărănimea, despre care scriitorul Liviu Rebreanu, în discursul intrării în Academie, a spus: "Țăranul este născut din acest pământ ca o plantă fermecată, care nu se poate stârpi în vecii vecilor... Destinul nostru ca neam atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul țăranului" și de gospodăria sa înfloritoare, aș spune eu.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politică: Violența în unitățile de învățământ;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Violența în unitățile de învățământ"

România se află pe primul loc între 37 țări din lume privind numărul de profesori care au raportat acte de violență ale elevilor în timpul orelor.

În România, 70% dintre tineri se tem să se ducă la ore din cauza actelor de huliganism, care, conform statisticilor, se petrec cel puțin o dată pe săptămână. O soluție pentru diminuarea cazurilor ar fi ca fiecare școală să aibă un psiholog școlar sau măcar un medic școlar. Psihiatrii spun că principala problemă este lipsa comunicării. Conform unui studiu internațional efectuat de Organizația Mondială a Sănătății în 37 de țări, România este nominalizată pe primele locuri la violența în școli. Peste jumătate din profesorii români raportează acte de huliganism la orele lor sau au nevoie de protecție pentru securitatea lor sau a altor elevi.

În România, în prezent, fenomenul violenței în școli a căpătat proporții cotidiene, în condițiile în care opt școli din zece se confruntă cu o anumită formă de violență: violența între elevi, violența elevilor îndreptată împotriva profesorilor, violența profesorilor împotriva elevilor, violența unor tineri din afara școlii față de elevi sau chiar față de profesori. Această violență deseori manifestată doar la nivel verbal, se transformă deseori în violență fizică.

Într-un alt studiu al Institutului de Științe ale Educației se arată că liceele și școlile de arte și meserii sunt mai violente decât școlile generale, școlile situate la periferie decât cele din centru, precum și faptul că elevii din mediu urban sunt mai predispuși la violență decât cei din mediul rural. Stabilind o clasificare conform studiului realizat de către ISE, se poate observa că pe primul loc se afla violența între elevi, urmată de violența elevilor față de profesori, pe ultimul loc aflându-se violența profesorilor îndreptată împotriva elevilor. Astfel, fenomenul violenței îl întâlnim în 73,3% din școlile generale și 80,6% din școlile postgimnaziale.

Pentru rezolvarea acestei probleme se impune înființarea în fiecare scoală, în funcție de necesitățile unității respective, a unui post de jandarmi care să prevină și să intervină pentru aplanarea eventualelor conflicte. Necesitatea instituirii unor asemenea măsuri reiese din lipsa de autoritate și gestionarea precară a cazurilor de violență a persoanelor însărcinate cu păstrarea ordinii și siguranței în școli. Înființarea unor posturi ale jandarmeriei în unitățile de învățământ, în funcție de nevoile unității respective, va elimina fenomenul violenței școlare și va aduce un plus de siguranță părinților.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politică: Reducerea sărăciei;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Reducerea sărăciei"

Așa cum se precizează și în Constituție, statul român are obligația să intervină cu măsuri de protecție socială.

Este nevoie să se modifice art. 48 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în sensul implementării unui program prin care să se asigure gratuitatea medicamentelor pentru pensionari. Această măsură este necesară pentru îmbunătățirea stării de sănătate și creșterea speranței de viață, având în vedere creșterea vertiginoasă, în ultimul deceniu, a mortalității, precum și asigurarea continuității și a calității serviciilor medicale acordate pensionarilor. Pentru implementarea unui astfel de program se pot utiliza sume de la trezoreria statului, din sumele acumulate din procesul de privatizare.

În Constituția României, la art. 47 se menționează că:

"(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii."

În virtutea acestor prevederi din legea fundamentală a statului român, autoritățile sunt obligate să asigure condițiile unui trai decent pentru toate categoriile de populație, în special a celor defavorizate, categorie în care se încadrează și pensionarii. Creșterea constantă a prețurilor la alimente, creșterea costurilor la utilități (energie electrică, gaze, energia termică etc.) sunt probleme la care pensionarii cu greu mai fac față, un procent important al acestora trăind la limita sărăciei. Drama lor este cu atât mai mare cu cât la această vârstă, o bună parte din banii de pensie se duce pe medicamente. Este evident că pentru traiul de zi cu zi nu le mai rămân suficienți bani.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politică: Vârsta de pensionare.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Vârsta de pensionare"

În urmă cu câteva zile, președintele României a trimis spre reexaminare Parlamentului Legea privind sistemul unitar de pensii, motivul reexaminării fiind vârsta de pensionare. Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevede atingerea vârstei standard de pensionare de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați în anul 2013. Considerăm că aceste vârste standard de pensionare trebuie păstrate cel puțin până în anul 2050.

Ne exprimăm dezacordul față de pericolul egalizării vârstei de pensionare dintre femei și bărbați, întrucât egalitatea nu începe cu finalul, adică cu egalizarea vârstei de pensionare. Mai întâi trebuie să avem drepturi egale din toate celelalte puncte de vedere și abia apoi, în timp, să ajungem să avem o vârstă egală pentru pensionare.

În favoarea ideii privind neegalizarea vârstei de pensionare vă prezint câteva argumente: a) femeia, în continuare, este singura care se ocupă de gospodărie, educația copiilor și îngrijirea bătrânilor, conform statisticilor, doar în 5 la sută din familiile din România există un parteneriat soț-soție în ceea ce privește gestionarea activităților din gospodărie; b) discrepanța dintre condițiile de muncă de acasă din România și cele din statele occidentale și, mai mult, diferența majoră dintre mediul rural și cel urban (lipsa apei curente și a canalizării din satele și comunele noastre); c) absența alternativelor pentru creșterea copiilor (creșe, grădinițe, bone scumpe și nepregătite). De asemenea, prelungirea vârstei de pensionare ar duce la diminuarea numărului bunicilor implicați în susținerea familiilor, absența alternativelor pentru îngrijirea bătrânilor, iar numărul femeilor care suferă de boli cronice din România este de trei ori mai mare decât cel al bărbaților.

Consider că prelungirea vârstei de pensionare, așa cum executivul o prezintă în proiectul privind Legea pensiilor, ar avea drept consecință imediată creșterea numărului pensionărilor pe caz de boală; absența locurilor de muncă și riscul creșterii șomajului, iar consecința egalizării vârstelor de pensionare între femei și bărbați s-ar transpune în riscul ca de la 60 de ani femeile să rămână și fără loc de muncă și fără pensie, efectul imediat fiind acordarea de ajutoare sociale suplimentare de către stat și în niciun caz reformarea sistemului public de pensii.

Fără a ne opune dorinței femeilor care doresc și pot să-și continue activitatea și după 60 de ani, considerăm că egalizarea vârstei de pensionare în toate domeniile de activitate în România este imposibilă. Nici măcar în Austria nu s-a luat această măsură, ba dimpotrivă, această țară a prelungit termenul egalizării vârstei de pensionare din 2025 în 2030, iar speranța de viață a româncelor este cu cel puțin zece ani mai mică decât a femeilor din majoritatea statelor Uniunii Europene.

  Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. (Pl-x 404/2010) (rămasă pentru votul final)  

(În continuare, lucrările au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii deputați Sever Voinescu-Cotoi și Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaților.)

   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor și domnilor deputați,

Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 333 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 177, sunt absenți 156, din care 13 participă la alte acțiuni parlamentare.

Continuăm ordinea de zi cu punctul 10, Propunerea legislativă privind modificarea Legii numărul...

Scuze. Domnule Eugen Nicolăescu, vă rog.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Bună dimineața, stimați colegi.

Doamna deputat Roberta Anastase, încă președinte al Camerei Deputaților, doresc să vă spun următoarele lucruri: ieri am auzit un cuvânt jignitor la adresa grupului nostru și la adresa democrației, din partea domnului Mircea Toader. Eu n-am crezut că tupeul poate să meargă atât de departe și lipsa de respect pentru norme democratice elementare. Noi nu am crezut vreodată, din 1990 încoace, că Parlamentul va putea funcționa în absența opoziției. Puterea actuală aceasta dorește. Dacă aceasta dorește, să fie o putere totalitară, îi acordăm acest privilegiu, dar trebuie să se ducă în fața poporului și să spună de ce face aceasta: ca să fure în continuare din banii publici, ca să fure voturi în Parlament! Pentru aceasta vrea să fie singură în sală. Nici o problemă! Dacă pentru aceasta a primit voturile electoratului, aceasta să aibă, dar eu nu cred că acesta este adevărul.

Vă aduc aminte, doamnă Roberta Anastase, că există o decizie a Grupului parlamentar al PNL, că atâta timp cât dumneavoastră nu recunoașteți că ați furat la votul la Legea pensiilor, că atâta vreme cât dumneavoastră, furând voturi în Parlament, conduceți lucrările Camerei Deputaților, grupul nostru parlamentar nu va participa la asemenea dezbateri dezastruoase.

Eu înțeleg că unii se supără când le spunem adevărul. Nu este nici o problemă nici aceasta, dar nu înțeleg de ce unii sunt atât de violenți când află adevărul.

Doamnă deputat Roberta Anastase, dumneavoastră și cu domnul secretar Sever Voinescu-Cotoi nu aveți dreptul moral să conduceți lucrările Camerei Deputaților până când nu se va afla adevărul la votul privind Legea pensiilor.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc, domnule deputat Nicolăescu.

Și am o precizare de făcut, pentru că eu cred că deja ați depășit o limită maximă suportabilă. Vă anunț că ați avut un membru al... (Vociferări.) Colegul nostru Mihai Voicu este membru al Partidului Național Liberal și a fost permanent prezent în sală și la tribună, da? Vă mulțumesc. Era o simplă precizare tehnică.

 
     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (fără microfon):

Eu vroiam o singură propoziție...

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și corectă, din punct de vedere regulamentar.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Și eu vroiam să mai adaug o singură propoziție. Indiferent cât sunteți dumneavoastră de agresivă în ton în acest moment, nu ne intimidați, și noi ne vom duce mai departe activitatea noastră parlamentară, în sensul în care noi nu chiulim ci noi muncim în Parlament și pe dumneavoastră vă lăsam să furați. (Membrii Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal părăsesc sala de ședință.)

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc mult, domnule Eugen Nicolăescu.

Intrăm în dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Propunerea comisiei de respingere a inițiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi și, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o ședință ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.

Neavând amendamente, intră la votul final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.504 din 11 iunie 2002, a audiovizualului. (Pl-x 406/2010) (rămasă pentru votul final)  

Punctul 11. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.504 din 11 iunie 2002, a audiovizualului.

Dacă din partea inițiatorilor dorește să ia cineva cuvântul? Nu. Din partea comisiei sesizate, vă rog.

   

Domnul Aledin Amet:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 504 din 11 iunie 2002, a audiovizualului, a fost transmisă Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, cu adresa Pl-x nr. 406 din 20 septembrie 2010. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu această propunere legislativă.

Propunerea legislativă a fost dezbătută în ședința comisiei din data de 5 octombrie 2010. Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii audiovizualului nr.504/2002, cu modificările și completările ulterioare, în sensul instituirii Consiliului Național al Audiovizualului drept autoritate competentă și în domeniul presei scrise, precum și al presei on-line.

La lucrările comisiei au fost prezenți 14 deputați din totalul de 19 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenți în sală în momentul votului.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.504 din 11 iunie 2002, a audiovizualului, întrucât reglementarea propusă contravine art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căreia orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, precum și a altor reglementări internaționale.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu. Doamna președinte Raluca Turcan.

Dacă există intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Vă rog, domnule Márton Árpád.

 
   

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă spun sincer, eu înțeleg mâhnirea și intențiile care au dus inițiatorul la o încercare de reglementare a acestui domeniu. Eu însumi, cum probabil mulți dintre dumneavoastră, am fost supus unor tiruri incorecte din partea unora, de la anumite organe de presă, am fost supus acelor tratamente în care nici dreptul la replică în presa scrisă nu am avut cum să îl exercit, pentru că pur și simplu nu a fost publicat. Dar, cu toate acestea, de la aceste mâhniri până la a face o lege care necesită o reglementare complexă, prin care să încercăm să controlăm presa scrisă în modul în care ne-a propus acest proiect de lege, este o cale lungă, care mi se pare că este inacceptabilă.

Permiteți-mi prima dată, că am intervenit și ieri, vorbind despre complexitatea acestei legi, să spun doar câteva vorbe despre problemele mari de tehnică legislativă, pe care ni le-ar impune aplicarea acestui proiect.

Acest proiect de lege ne propune o definire a presei on-line, la art.10, alineatul (22). Or, definițiile în acest proiect de lege se fac la art. 1, pentru că avem un astfel de articol. Include în acest proiect de lege necesitatea a două capitole separate: unul pentru presa scrisă, unul pentru presa on-line, pentru că așa ne cere tehnica legislativă. Mai mult, necesită schimbarea înseși a titlului legii, pentru că titlul legii se referă la altceva.

Dar din punct de vedere ideatic problema este mult mai gravă. În raportul comisiei noastre s-a vorbit despre tratatele internaționale la care România este parte.

Permiteți-mi să vorbesc de legislația din țara noastră. Articolul 30 - "Libertatea de exprimare" alin.(3) ne spune clar: "Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații". Aceasta ce vrea să însemne? Aceasta vrea să însemne că această libertate nu poate fi supusă unei autorizări.

Alineatul (4): "Nicio publicație nu poate fi suprimată". O să-mi ziceți: da, dar Legea audiovizualului prevede o modalitate de licențiere pentru domeniul audiovizual. Este corect. Dar de ce? Pentru că avem un spectru restrâns. Nu este ca la ziare: oricine, dacă are bani, poate să scoată ziarul, să-l tipărească, dacă găsește o tipografie, să o plătească și să o difuzeze cum dorește. Pentru că bogăția de frecvență, fiind un patrimoniu public, restrâns pentru România, conform anumitor convenții internaționale, trebuie să fie cumva împărțită între doritori, că nu este nelimitată. Și după digitalizare vom avea aceeași situație.

Dar pentru cei care eventual nu înțeleg corect înțelesul acestei prevederi constituționale, permiteți-mi să citez tot două alineate din Constituția României din 1923, art.25 alin.(4): "Nu este nevoie de autorizațiunea prealabilă a nici unei autorități pentru aparițiunea oricărei publicațiuni".

Alineatul (6): "Presa nu va fi supusă niciodată sub regimul avertismentelor, nici un ziar sau publicațiune nu va putea fi suspendat sau suprimat". Deci, nici suspendat.

Permiteți-mi să vă pun o întrebare, poate retorică: dorim ca presa din România să fie mai puțin liberă decât cea din perioada interbelică? Dacă dorim, să votăm pentru această lege sau să o lăsăm să treacă tacit. Dar dacă dorim să menținem libertatea presei din România așa cum este azi, așa cum ne-am dorit-o în 1989, când am ieșit în stradă, atunci eu vă rog să votați împotriva acestei legi, deci pentru adoptarea punctului de vedere al comisiei, de respingere a legii.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă mai sunt alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale?

Vă rog, domnule Dușa. Pe procedură, dar sper că procedura vizează ordinea de zi.

 
   

Domnul Mircea Dușa:

Doamna președinte, noi am așteptat să veniți în sală, să vedem dacă onorați ceea ce am cerut ieri, și anume, să delegați un vicepreședinte să conducă lucrările plenului. Noi avem o hotărâre foarte clară: atât cât dumneavoastră veți conduce plenul Camerei Deputaților, noi nu mai participăm la ședințe. Și dumneavoastră nu puteți să ne băgați pumnul în gură, folosind brutal majoritatea parlamentară și nerespectând principiile parlamentare, să ne spuneți că nu avem voie să intervenim pe procedură, numai atunci când se discută de ordinea de zi. Aceasta este procedura și este o procedură foarte serioasă.

Dumneavoastră, ca președinte al Camerei Deputaților, sunteți chemată să asigurați armonizarea tuturor grupurilor parlamentare și să faceți ca Parlamentul să funcționeze conform Constituției și Regulamentului.

Faptul că noi plecăm din sală și colegii de la liberali, nu trebuie să vă bucure, că rămâneți singuri și puteți să votați ce doriți dumneavoastră. Aceasta este chiar o chestiune foarte serioasă, este o chestiune națională și dumneavoastră, dacă aveți responsabilitate, și dumneavoastră, ca președinte al Camerei Deputaților, dacă aveți acel interes național de care se vorbește, ar trebui să încercați să deblocați această situație care este în Cameră. Este urât și jignitor să veniți, nu dumneavoastră, liderul dumneavoastră de grup, la această tribună, să amenințați parlamentarii din opoziție că le tăiați ziua. Dar ce credeți, că suntem la grădiniță? Tăiați-o, că sunteți meseriași la a tăia. Aceasta ați învățat dumneavoastră în doi ani de guvernare sau în șase. Să tăiați! Tăiați și indemnizațiile parlamentarilor! Nu este nici o problemă! Numai că noi nu suntem aici salariați la instituția dumneavoastră. Aceasta este cea mai înaltă instituție a statului, activitatea parlamentarilor se referă și la activitatea în plen, și la activitatea în comisii, și la activitatea în teritoriu, și noi suntem prezenți la lucrările Parlamentului, dar avem și dreptul și procedurile parlamentare de a ne exprima și de a folosi metode împotriva celor care abuzează de majoritate. Și una dintre metode este și părăsirea sălii de plen.

Sigur că această situație nu poate să dureze în Camera Deputaților. Dumneavoastră, care trebuie să fiți un moderator, trebuie să găsiți soluția și să faceți în așa fel încât grupurile parlamentare ale opoziției să revină la Cameră.

Noi ne menținem aceeași hotărâre de a părăsi plenul, atâta timp cât dumneavoastră conduceți ședințele Camerei Deputaților, și dacă aveți probleme - și știu că aveți - și nu puteți să ieșiți din anumite situații complicate și doriți ca specialiștii noștri să contribuie la activitatea Camerei Deputaților și la bunul mers al activității Camerei Deputaților, ne găsiți la grupul parlamentar, vă primim la noi la grup să ne consultați asupra unor probleme legate de legislația de pe ordinea de zi.

Dar să nu mai faceți asemenea afirmații, pentru că ele sunt nereale, și dumneavoastră, ca moderator și ca președinte al Camerei Deputaților, aveți datoria să luați măsurile de rigoare ca lucrările în plenul Camerei Deputaților să se desfășoare conform Regulamentului.

Până când dumneavoastră nu veți face acest lucru, noi nu vom participa la lucrările plenului. Și îi invit pe colegii noștri și pe colegii mei de la Partidul Social Democrat să ne deplasăm la grupul parlamentar, să lucrăm pentru amendamentele pe legile care sunt în dezbatere în comisii.

De asemenea, vă amintesc că nici o comisie din Camera Deputaților nu poate funcționa fără PSD+PC și PNL, pentru că nu aveți cvorumul. Să nu mai acuzați parlamentarii opoziției că chiulesc. Nu chiulesc! Își manifestă o formă de protest pentru felul în care dumneavoastră conduceți abuziv lucrările Camerei Deputaților, pentru felul în care dumneavoastră folosiți abuziv majoritatea, fără a respecta principiile și regulile parlamentare. (Membrii Grupului parlamentar al PSD+PC părăsesc sala de ședință.)

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc. Discutam Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 504 din 11 iunie 2002, a audiovizualului.

Dacă mai sunt alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu mai sunt. Propunerea este de respingere, din raportul comisiei. Prin urmare, votul final va fi cel care va decide.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr.35/1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României. (Pl-x 403/2010) (rămasă pentru votul final)  

12. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.35/1990 privind statutul personalului aeronautic din aviația militară a României.

Dacă din partea inițiatorului dorește să ia cineva cuvântul? Dacă nu, raportul comisiei sesizate în fond.

Domnule președinte Canacheu?

   

Domnul Costică Canacheu:

Punctul 12. Vă mulțumesc, doamna președinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată pentru dezbatere în fond, în procedură obișnuită, cu propunerea legislativă mai sus menționată. Obiectul de reglementare se referă la statutul personalului aeronautic din aviația militară a României, în vederea alinierii la noile standarde din domeniul aviației și armonizării cu legislația europeană și internațională în acest domeniu.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art.118 alin.(2) din Constituția României.

Comisia a luat în dezbatere propunerea legislativă în ședința din 5 octombrie 2010. Au fost prezenți 24 de deputați din totalul de 25.

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și a art.92 alin.(8) pct.1 lit. j) din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, cu majoritate de voturi, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea acestei propuneri legislative, cu amendamentele admise. Vreau să fac o precizare: pe lângă amendamentele admise, în raport apare o eroare materială, am să vă menționez imediat articolul. Avem la punctul din raport, doamna președinte, 21. Este vorba de art.23.

La amendamentul comisiei, ultimul paragraf din articol: "Fac excepție parașutiștii, pentru care documentele de atestare a calificării și specializării se eliberează, validează, echivalează, prelungesc..." în raport este scris "prelungește", dacă ați observat. Este vorba de o eroare materială, Direcția legislativă va corecta acest lucru.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da. S-a reținut în stenogramă ceea ce ați precizat.

 
   

Domnul Costică Canacheu:

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc, domnule președinte.

Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. Atunci intrăm în dezbaterea pe articole.

Legea nr.35/1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României.

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2 dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 4, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 5, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 6, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 7, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 8? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 9? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 10? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 11? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 12? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 13? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 14? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 15? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 16? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 17? de asemenea, nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 18? Nu sunt observații. Adoptat.

Dacă la punctele 19, 20 și 21 sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 22, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 23, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctele 24, 25, 26, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 27? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 28? Nu sunt observații. Adoptat.

Proiectul de Lege privind rambursarea ratelor de capital pentru o cotă-parte din creditul acordat de Guvernul SUA în baza programului CCC - Legea publică nr.480/1992, precum și a altor costuri externe aferente acestei cote-părți.

Aici solicitarea domnului ministru Iliescu este să amânăm câteva minute punctul, pentru că este la Senat și va veni în plen.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară. (Pl-x 98/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Nu. Domnul secretar, vă rog să prezentați raportul.

   

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

În conformitate cu dispozițiile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară.

Conform prevederilor art.75 din Constituția României, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă.

Guvernul, prin punctul de vedere transmis, nu susține adoptarea acestei propuneri legislative.

Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au avizat negativ propunerea legislativă.

Comisia pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați a avizat favorabil propunerea legislativă.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței nr.2/2000 a Guvernului în sensul eliminării prevederilor care nu asigură o protecție reală experților judiciari.

În unanimitate de voturi, Comisia juridică, de disciplină și imunități a hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea propunerii legislative cu amendamentele admise prezentate în anexa la prezentul raport.

În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

În afara raportului, doamna președinte, vreau să supun atenției dumneavoastră existența unei erori materiale. La punctul marginal 22 din tabel, pe coloana a treia, în sensul în care cuvântul "nemodificat" trebuie înlocuit cu sintagma "se elimină", deoarece textul face referire la un alt text ce a fost eliminat. Textul la care face referire se regăsește la punctul marginal 23 din același tabel.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă dorește să ia cuvântul cineva în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Intrăm în dezbaterea pe articole.

Titlul legii: Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară.

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 4, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 5, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 6, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 7, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 8, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 9, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 10? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 11? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 12? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 13? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 14? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 15? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 16? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 17? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 18? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 19? De asemenea, nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 20? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 21? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 22? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 23? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 24? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 25? Observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 26? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 27? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 28? Nu sunt observații. Adoptat.

Rămâne la votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind transmiterea către Consiliul local al municipiului Roman a dreptului de administrare asupra unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale Apele Române, în vederea realizării obiectivului de investiții Microhidrocentrală pe râul Moldova, în municipiul Roman - județul Neamț. (PL-x 308/2010) (rămas pentru votul final)  

15. Proiectul de Lege privind transmiterea către Consiliul local al municipiului Roman a dreptului de administrare asupra unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române", în vederea realizării obiectivului de investiții "Microhidrocentrală pe râul Moldova, în municipiul Roman, județul Neamț".

Dacă din partea inițiatorilor, vă rog, domnule deputat.

   

Domnul Marius Neculai:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Consiliul local al municipiului Roman dorește realizarea unei microhidrocentrale pe râul Moldova, prin implementarea unui proiect european în cadrul programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice axa prioritară nr.4, creșterea eficienței energetice și dezvoltarea durabilă a sistemului energetic național".

Terenul propus pentru realizarea acestui obiect de investiții în suprafață de 3700 de mp se află în extravilanul municipiului Roman, în domeniul public al statului, și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române".

Face parte din bazinul hidrografic al râului Siret.

Se regăsește în Anexa nr.12 al Hotărârii de Guvern nr.1705/2006 la poz.101394.

Așadar, pentru realizarea obiectivului de investiții Microhidrocentrală pe râul Moldova, este necesară transmiterea în administrarea Consiliului local al municipiului Roman a terenului de 3700 de mp aflat în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române".

Având în vedere cele menționate, vă rugăm să sprijiniți acest proiect de lege.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Raportul comisiei. Doamna președinte Sulfina Barbu, vă rog.

 
   

Doamna Sulfina Barbu:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

În plenul Camerei Deputaților din ziua de 22 iunie, în temeiul art.70 din Regulamentul Camerei, s-a hotărât retrimiterea Proiectului de Lege privind transmiterea către Consiliul local al municipiului Roman a dreptului de administrare asupra unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române", în vederea realizării obiectivului de investiții microhidrocentrală pe râul Moldova, în municipiul Roman, județul Neamț, Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic în vederea reexaminării și depunerii unui nou raport.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere nefavorabil al Guvernului.

Așa cum a fost prezentat, proiectul de lege are ca obiect de reglementare transmiterea acestui teren pentru realizarea unui proiect european.

La lucrările comisiei au fost prezenți 32 de deputați din totalul de 33 de membri ai comisiei.

În urma examinării intervenției legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât cu unanimitate de voturi să se supună plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege cu amendamente admise, prezentate în anexa la prezentul raport.

Potrivit dispozițiilor art.75 din Constituția României și potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

La punctul 1 din dezbaterea pe marginea amendamentelor avem titlul: Lege privind darea în administrare a Consiliului local al municipiului Roman a unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române" prin administrația bazinală de apă Siret în vederea realizării obiectivului de investiții "Microhidrocentrală pe râul Moldova, în municipiul Roman - județul Neamț".

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2, observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 3, observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 4? Nu sunt observații. Adoptat.

La punctul 5? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 6? De asemenea, nu sunt observații. Adoptat.

Rămâne pentru votul final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de rețele de transport și distribuție energie electrică. (Pl-x 109/2010) (rămasă pentru votul final)  

16. Propunerea legislativă privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de rețele de transport și distribuție energie electrică.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Raportul comisiei, vă rog, domnul deputat Leșe.

   

Domnul Doru Brașoan Leșe:

Mulțumesc, doamna președinte.

În ședința din 28 iunie 2010, Camera Deputaților a hotărât retrimiterea la comisie în vederea unei reexaminări a propunerii legislative, deși avea raport de adoptare.

Raport comun suplimentar referitor la Propunerea legislativă privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de rețele de transport și distribuție a energiei electrice.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități, împreună cu Comisia pentru industrii și servicii, a reluat dezbaterile asupra acestei inițiative legislative în ședința din 28 septembrie, respectiv 29 septembrie.

În urma reexaminării inițiativei legislative, cele două comisii au hotărât cu majoritate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea raportului suplimentar asupra propunerii legislative în cauză, cu amendamentele admise prevăzute în anexă.

În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Doamna președinte,

Aș avea de corectat o eroare materială, strecurată la punctul marginal 20, art.4 alin.(3) pentru corelare cu art.4 alin.(1) și (6) art.1 trebuie eliminată sintagma "respectiv autorității publice locale competente". Printr-o eroare materială s-a strecurat la redactare.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

O intervenție pe procedură a domnului deputat Munteanu.

 
   

Domnul Ioan Munteanu:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Art.100 alin.(1): "Dezbaterea generală a proiectului de lege sau a propunerii legislative este precedată de prezentarea - subliniez - de către inițiator a motivelor care au condus la acest lucru."

Rugămintea mea, doamna președinte, acolo unde inițiatorul nu este prezent în sală - nu-i vorba de acest proiect de lege, stați liniștit și mai înainte am avut unul - să le amânați, așa cum procedați și altă dată, până ce inițiatorul... Cum ați spus și de domnul secretar de stat Valentin Iliescu că va fi prezent aici. Nu, nu de dumneavoastră este vorba...

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Munteanu, aveți dreptate. De obicei fac lucrul acesta când inițiatorul e Guvernul. Dar, când este un coleg de-al nostru, dacă nu e prezent...

 
     

Domnul Ioan Munteanu (din sală):

Tot în articolul acesta. Cu atât mai grav.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

E corect și acest lucru, că e cu atât mai grav pentru colegul nostru și el lipsește. E adevărat.

Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. Atunci intrăm în dezbaterea amendamentelor.

La punctul 1: Lege privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de rețele de transport și distribuție a energiei electrice.

Observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2? Observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 3? Nu sunt observații. Adoptat.

La punctul 4? Nu sunt observații. Adoptat.

La punctul 5? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 6? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 7? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 8? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 9? Nu sunt observații. Adoptat.

La punctele 10, 11, 12 și 13, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 14 la punctul 18, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 19, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 20? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 21? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 22? Nu sunt observații. Adoptat.

De la punctul 23 la punctul 27, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Dragi colegi,

Așa cum știți, nu se transmit în direct emisiuni din plenul Parlamentului.

O să îi rog pe chestori sau secretari să sesizeze acest lucru. Până atunci o să luăm o pauză de un minut. Nu se pot transmite emisiuni în direct din plenul Camerei, cu invitați în timpul desfășurării lucrărilor. Deci nu se pot desfășura emisiuni în plenul Parlamentului. Poate înțelegem cu toții și ne respectăm unii pe ceilalți, cu invitați în timpul desfășurării, cred că cunoaștem cu toții Regulamentul, dragi colegi.

 
     

- după pauză

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Cred că putem să reluăm.

La punctul 28, observații? Nu sunt. Adoptat.

De la punctul 29 la 33, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 34, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 35? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 36? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 37? Nu sunt observații. Adoptat.

De la punctul 38 la punctul 41, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 42? Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 43? Nu sunt observații. Adoptat.

De la punctul 44 la punctul 48, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 49, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 50? Nu sunt observații. Adoptat.

De la punctul 51 la punctul 56, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 57 la punctul 62, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 63, observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 64? Nu sunt observații. Adoptat.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind completarea Legii nr.273/2009 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 88/2010) și a Propunerii legislative privind completarea Legii nr.273/2009 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. (Pl-x 89/2010) (rămase pentru votul final)  

17. Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.273/2009 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.273/2009 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Inițiatorul, vă rog.

   

Domnul Kerekes Károly:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Cum puteți observa la punctul 17 de pe ordinea de zi, figurează două inițiative legislative, Pl-x 88 și Pl-x 89 și una dintre ele, Pl-x 88 a fost propusă pentru admitere de către Comisia pentru muncă și protecție socială și, bineînțeles, ca inițiator al acestei inițiative, o susțin.

Deci Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.273/2009 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii are ca obiect introducerea unui articol care ar rezolva o problemă pentru care nu putea să fie operantă trecerea la pensia pentru limită de vârstă din pensia anticipată. Noi, atunci când am inițiat această inițiativă legislativă, care a devenit lege, Legea 273/2009, cu aplicare de la 1 ianuarie 2011, am propus ca această trecere, de care am vorbit, să se facă din oficiu și nu la cerere. Însă, după adoptarea acestei legi, am observat că s-a comis o eroare de natură tehnico-legislativă. Trebuia să introducem o dispoziție tranzitorie, pentru că, așa cum a fost formulară legea, a devenit inoperantă această trecere, pentru că s-a prevăzut un text de lege care s-ar fi aplicat numai de la 1 ianuarie 2011 și până atunci Casele de pensii au făcut excepție și au aplicat această trecere.

Deci reparăm această greșeală și vă propun să fiți de acord cu această corectare.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Tot din partea comisiei, vă rog să prezentați raportul.

 
   

Domnul Kerekes Károly:

În calitate de secretar.

Propunerile legislative au ca obiect de reglementare completarea Legii nr.273/2009 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale în scopul asigurării alicării prevederilor privind recalcularea pensiilor anticipate și a pensiilor anticipate parțial și în perioade până la data de 1 ianuarie 2011, dată la care se pot aplica efectiv prevederile din Legea nr.273.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea propunerii legislative Pl-x 88/2010 în forma inițiatorului și respingerea propunerii legislative Pl-x 89/2010, prevederile acesteia din urmă fiind identice cu ale propunerii legislative pentru care comisia propune adoptarea.

În ședința din 28 iunie 2010, comisia a adoptat Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.273/2009 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, Pl-x 88.

Din păcate, propunerile legislative au fost respinse de Senat în ședința din 8 martie 2010, dar această greșeală a fost reparată de Camera Deputaților.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează să între la votul final. Sesiunea de vot final, așa cum știți, este stabilită pentru săptămâna viitoare.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.1/2010 privind modificarea termenului pentru înființarea secțiilor de insolvență. (PL-x 252/2010) (rămas pentru votul final)  

18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.1/2010 privind modificarea termenului pentru înființarea secțiilor de insolvență.

Caracterul este ordinar.

Dacă din partea inițiatorilor dorește să ia cuvântul cineva? Înțeleg că raportul este de respingere. Vă rog, din partea comisiei.

   

Domnul Sorin Andi Pandele:

Mulțumesc, doamna președinte.

O să dau citire raportului suplimentar asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.1/2010 privind modificarea termenului pentru înființarea secțiilor de insolvență.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.1/2010 privind modificarea termenului pentru înființarea secțiilor de insolvență, trimis cu adresa nr. PL-x 52 din 3 mai 2010, înregistrat cu nr.31401/5 mai 2010.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței, ca urmare a depășirii termenului de adoptare, potrivit art.115 alin.(5) din Constituția României, republicată, în ședința din 26 aprilie 2010.

Potrivit prevederilor art.75 din Constituția României, republicată, și ale art.92 alin.(1) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a transmis un aviz favorabil cu Adresa nr.21/149 din 26 mai 2010.

Consiliul Legislativ a transmis avizul favorabil cu adresa nr.35/15 ianuarie 2010.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare înființarea, în termen de un an de la intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.1/2010, a secțiilor de insolvență prevăzute la art.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.

În urma reexaminării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât cu unanimitate de voturi să se mențină raportul inițial și să se propună plenului Camerei Deputaților Legea de respingere a Ordonanței Guvernului nr.1/2010 privind modificarea termenului pentru înființarea secțiilor de insolvență.

Din numărul total de 28 de membri Comisiei juridice, de disciplină și imunități au participat la dezbateri 16.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Nefiind amendamente, dacă nu sunt solicitări pentru intervenții, și nu sunt, în cadrul dezbaterilor generale, atunci urmează votul final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative de modificare și completare a Legii nr.571 privind Codul fiscal. (Pl-x 346/2010) (rămasă pentru votul final)  

19. Propunerea legislativă de modificare și completare a Legii nr.571 privind Codul fiscal.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul?

Vă rog, domnule Mircia Giurgiu.

   

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Am depus acest proiect de lege la începutul anului trecut, când încă nu credeam că o să fie o criză atât de mare și am sperat că va fi un proiect de lege bun. Din păcate, iată că în ziua de astăzi situația s-a schimbat și avem destule probleme.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc.

Raportul comisiei?

 
   

Domnul Adrian Henorel Nițu:

Raport asupra Propunerii legislative de modificare și completare a Legii nr.571 privind Codul fiscal.

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare și al Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, în sensul creșterii plafonului lunar privind venitul neimpozabil de pensii de la 1000 la 2000 de lei.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au participat 28 de deputați din totalul de 35 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în ședința din data de 17 mai 2010.

Propunerea legislativă este de competența decizională a Camerei Deputaților.

În urma dezbaterii Propuneri legislative de modificare și completare a Legii nr.571 privind Codul fiscal, în ședința din 30 iunie 2010, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind modificarea și completarea Legii nr.571 privind Codul fiscal, în forma prezentată de inițiator.

În proiectul de lege există și o eroare materială, doamna președinte, la articolul unic trebuie avută în vedere înlocuirea art.73 din Legea nr.571 cu art. 69. Este o eroare materială.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă referiți la numerotare, da?

 
   

Domnul Adrian Henorel Nițu:

La numerotare, da, în loc de art.73 trebuie trecut art.69.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am înțeles. S-a reținut în stenogramă, se va face corectura necesară.

Intervenții în cadrul dezbaterilor generale.

Domnule Petru Călian, vă rog.

 
   

Domnul Petru Călian:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

În primul rând, vreau să spun că absența Opoziției din plenul acestei ședințe este regretabilă, deoarece Opoziția a făcut doar jumătate de pas în comisii, atunci când mobilizându-se au dat raport de adoptare asupra acestei inițiative legislative.

Însă, din păcate, nu au venit în plen să ne spună cum ar acoperi deficitul bugetar care ar fi creat, deficit care însumează nu mai puțin de 288 mii lei noi, roni. Așadar, înțelegem prin această atitudine faptul că Opoziția nu are soluții, pentru că dacă ar avea ar fi în sală și ni le-ar oferi, astfel încât să ne determine să susținem și noi această inițiativă legislativă care este bună, în contextul în care s-ar găsi și soluțiile financiare pentru a acoperi acest deficit.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. Urmează votul final, nefiind nici amendamente.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea părții introductive a alin.(2<sup>1</sup>) al art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. (Pl-x 243/2010) (rămasă pentru votul final)  

20. Propunerea legislativă pentru modificarea părții introductive a alin.(21) al art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Dacă din partea inițiatorului dorește să ia cuvântul? Nu dorește să a cuvântul inițiatorul.

Raportul comisiei?

   

Domnul Adrian Henorel Nițu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Deci, raport asupra Propunerii legislative privind modificarea părții introductive a alin.(21) al art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile transmise de Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare.

Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare introducerea cotei TVA redusă de 5% pentru livrările de pâine, carne, lapte, ulei vegetal și zahăr, precum și pentru livrarea locuințelor, ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.

În raport de obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au participat 28 de deputați din totalul de 35 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu 18 voturi pentru și 6 împotrivă.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în ședința din data de 26 aprilie 2010.

Propunerea legislativă este de competența decizională a Camerei Deputaților. În urma dezbaterii Propunerii legislative privind modificarea părții introductive alin.(21) al art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în ședința din data de 30 iunie 2010, comisia propune supunerea spre dezbatere și adoptare a plenului Camerei a proiectului de lege menționat, cu amendamentele prezentate în anexă.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat Nițu.

Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale.

Domnule deputat Petru Călian, vă rog.

 
   

Domnul Petru Călian:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Fac precizarea că această inițiativă legislativă a fost, să spun așa, lansată pentru prima dată în Parlament în perioada 2007-2008. În acea perioadă am susținut un asemenea demers, deoarece aveam o creștere economică de peste 7%. Chiar în acel context în care existau bani suficienți, atunci partidele care astăzi inițiază același demers nu au susținut inițiativa legislativă.

Fac precizarea că pe fondul scăderii veniturilor, pe fondul unui deficit bugetar foarte mare, comparativ cu cel de circa 2,8% care era atunci, nu este posibil, din păcate, să susținem un asemenea demers, deoarece ar crea un deficit bugetar de minus 1.953 de milioane de lei. Din nou, cei 53 de parlamentari din PSD+PC, respectiv PNL, care au inițiat această inițiativă legislativă nu sunt prezenți în sală să-și susțină proiectul, să meargă până la capăt și să ne ofere soluția financiară astfel încât să fim de acord și să susținem această inițiativă.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă mai sunt alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

La punctul 1 avem articolul unic. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea anexelor nr.2 și 3 la Legea nr.200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România. (PL-x 559/2009) (rămas pentru votul final)  

21. Proiectul de Lege pentru modificarea anexelor nr.2 și 3 la Legea nr.200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.

Dacă din partea inițiatorilor dorește să ia cineva cuvântul? Nu.

Din partea comisiei, raportul comisiei? Doamna deputat Boghicevici.

   

Doamna Claudia Boghicevici:

Mulțumesc doamna președinte.

Prezint un raport comun al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisiei pentru muncă și protecție socială asupra Proiectului de Lege pentru modificarea Anexelor nr.2 și 3 la Legea nr.200/2004 pentru recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.

În baza prevederilor art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu Adresa 559 din noiembrie 2009, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru muncă și protecție socială au fost sesizate cu dezbaterea pe fond a Proiectului de Lege pentru modificarea Anexelor nr.2 și 3 la Legea nr.200/2004 pentru recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.

Pentru întocmirea raportului comisiile au analizat avizele trimise de la Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină și imunități. Are avizul Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Anexei nr.2, pct. a) și b) și Anexei nr.3, pct. a) și b) la Legea nr.200/2004 pentru recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.

În funcție de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Comisiile au dezbătut proiectul de lege în ședințe separate. Camera Deputaților este Cameră decizională. Și, în urma finalizării dezbaterilor, comisiile propun adoptarea cu modificări a proiectului de lege, având amendamente.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu. Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Dacă nu, intrăm în dezbaterea raportului.

La punctul 1, titlul legii. Lege pentru modificarea Anexelor nr.2 și 3 la Legea nr.200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2. Observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 3. Observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 4. Observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 5. Observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 6. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul rămâne la votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară (PL-x 624/2009) și a propunerii legislative pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară. (Pl-x 671/2006) (rămase pentru votul final)  

22. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară și Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară.

Dacă sunt observații din partea inițiatorului?

   

Domnul Mircia Giurgiu:

Domnul Giurgiu.

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Am inițiat acest proiect de lege deoarece au rămas foarte multe bunuri imobiliare în care își desfășoară activitatea medicii veterinari, în așa fel încât prin adrese la Agenția Domeniilor Statului și la Agenția Națională Sanitară Veterinară am încercat să le cuprindem pe toate, din fiecare județ, cele care n-au fost trecute în ordonanță.

Așadar, sperăm că e un proiect de lege care va rezolva această problemă.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Raportul comisiei? Vă rog.

 
   

Domnul Stelian Fuia:

Raport înlocuitor asupra Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară și asupra Propunerii legislative pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară, transmis cu Adresa nr. PL-x 624 din 15 decembrie 2009 și înregistrată cu nr.24 din 16.12.2009, și cu Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență medical-veterinară, transmisă cu Adresa nr. Pl-x 671 din 9 noiembrie 2006 și înregistrată cu nr.24/632 din 13.11.2006.

La întocmirea raportului înlocuitor, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și punctul de vedere pozitiv al Guvernului, precum și punctul de vedere al Ministerului Finanțelor Publice privind corelarea numerelor de inventar ale imobilelor.

Proiectul de lege și propunerea legislativă au ca obiect modificarea Anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr.111/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul de lege și propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară fac parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, republicată.

Având în vedere că proiectul de lege și propunerea legislativă sus-menționate au obiecte de reglementare conexe, membrii comisiei au hotărât întocmirea unui singur raport, conform prevederilor art.67 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat.

Întrucât prevederile din Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară, respectiv Pl-x 671/2006, au fost preluate în raportul privind PL-x 624/2009, membrii comisiei propun respingerea Pl-x 671/2006.

La lucrările comisiei au fost prezenți 26 de deputați din totalul de 27 de membri ai comisiei.

Raportul înlocuitor al comisiei a fost adoptat în unanimitate în ședința din 3 septembrie 2010. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 24 noiembrie 2009.

Proiectul de lege, potrivit art.75 alin.(1) și (3) din Constituția României, republicată, și art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților.

În urma dezbaterii, comisia propune admiterea cu modificări și completări a proiectului de lege, cu amendamentele prevăzute în anexă.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Vă rog, domnule deputat Tinel Gheorghe.

 
   

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Ieri l-am ascultat pe domnul vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, domnul deputat Kelemen, pe un punct de vedere cu liberalizarea prețurilor și tarifelor la medicii veterinari și n-am vrut să intervin ieri pentru că mă gândeam că astăzi voi avea posibilitatea să iau cuvântul în plenul Camerei Deputaților la acest proiect de lege.

Finalizăm astăzi o acțiune începută în 2004, acum 6 ani de zile, printr-o inițiativă a unui coleg de-al nostru - Partidul Democrat Liberal, și credem că pentru o categorie socială cum e cea a medicilor veterinari, în momentul de față, această finalizare a acțiunii este de bun augur. Ieri am auzit un punct de vedere că am scos pe bandă rulantă o grămadă de medici veterinari care sunt șomeri, astăzi venim și le spunem că au posibilitatea să intre în posesia bunurilor imobile, și mă refer aici și la clădiri, dar și la terenuri, și vă spun, pentru cei care nu cunoașteți în detaliu actul normativ, dacă intrați în anexă veți vedea că propunerea legislativă este mai mult decât onorantă, bunurile imobile cuprind suprafețe de teren, în unele cazuri și de 1000-2000-3000 de metri pătrați.

Am avut discuții cu Agenția Domeniului Statului până când Agenția Domeniilor Statului a înțeles că trebuie să ne pună la dispoziție tot inventarul și cred că, în momentul de față, medicii veterinari pot spune că din acest moment statul și legiuitorul au făcut mare parte din ceea ce au promis și în campania electorală.

Partidul Democrat Liberal susține acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc.

Alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Intrăm în dezbaterea amendamentelor.

Titlul: Lege pentru modificarea și completarea Anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară.

Observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializării semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante. (PL-x 255/2010) (rămas pentru votul final)  

23. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității comercializării semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante.

Dacă din partea inițiatorilor dorește să ia cineva cuvântul? Nu sunt solicitări de intervenții.

Domnule deputat Stelian Fuia, vă rog.

   

Domnul Stelian Fuia:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializării semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității comercializării semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante, transmis cu adresa PL-x 255 din 3 mai 2010 și înregistrată cu adresa 24/325 din 05.05.2010.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.266 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității semințelor, în scopul armonizării legislației naționale cu legislația europeană.

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.266 face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, republicată.

La lucrările comisiei au fost prezenți 26 de deputați din cei 27 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în ședința din 16 septembrie 2010. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 26 aprilie 2010.

Proiectul de lege este de competența decizională a Camerei Deputaților, și în urma dezbaterii din comisii, comisia propune admiterea cu modificări și completări a proiectului de lege.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

Titlul: Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializării semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante.

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 4. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 5. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 6. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 7. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 8. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 9. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 10. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 10. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 11. Nu sunt observații. Adoptat.

Pct.12. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 13. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 14. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 15. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 16. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 17. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 18. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 19. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 20. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 21. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 22. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 23. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 24. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 25. Nu sunt observații. Adoptat.

De la punctul 26 la punctul 33. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 34. Nu sunt observații. Adoptat.

De la punctul 35 la punctul 40. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 41. Nu sunt observații. Adoptat.

De la punctul 42 la punctul 50. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.51 la pct.57. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 58. Nu sunt observații. Adoptat.

De la punctul 59 la punctul 66. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 67. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 68. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctele 69, 70 și 71. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 72. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 73. Nu sunt observații. Adoptat.

Punctul 74. Nu sunt observații. Adoptat.

Raportul rămâne pentru sesiunea de vot final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.317/2009 privind pescuitul și acvacultura (Pl-x 264/2010), a Proiectului de Lege pentru modificarea art.64 lit.c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura (PL-x 226/2010), a Propunerii legislative pentru modificarea alin.(1) al art.67 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura (Pl-x 335/2010) și a Propunerii legislative de modificare și completare a Legii nr.317/2009 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura (Pl-x 343/2010). (rămase pentru votul final)  

24. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.317/2009 privind pescuitul și acvacultura, Proiectul de lege pentru modificarea art.64 lit.c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.67 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura și Propunerea legislativă de modificare și completare a Legii nr.317/2009 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Inițiatorii doresc să ia cuvântul? Nu.

Raportul comisiei, vă rog.

   

Doamna Sulfina Barbu:

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au fost sesizate cu dezbaterea pe fond a Proiectului de Lege privind modificarea art.64 lit.c) din Ordonanța nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura - PL-x 226, Propunerii legislative pentru modificarea alin.(1) al art.67 din Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 - Pl-x 335, Propunerii legislative de modificare și completare a Legii nr.317/2009 - Pl-x 343 și Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.317 - Pl-x 264.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, avizele favorabile ale Comisiei juridice, de disciplină și imunități, punctele de vedere favorabile ale Guvernului și avizul favorabil al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO.

Proiectul de Lege pentru modificarea art.64 din Ordonanța nr.23 PL-x 226 a fost adoptat de Senat în ședința din 26 aprilie 2010.

Pl-x 335 și Pl-x 343 au fost respinse de Senat în ședința din 17 mai 2010, iar Pl-x 264 a fost respins de Senat în ședința din 26 aprilie 2010.

Inițiativele legislative au ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.317/2009.

În conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică a examinat inițiativele legislative în ședința din 28.VI.2010, iar Comisia pentru agricultură, în ședința din 30.VI.2010.

În urma examinării inițiativelor legislative, s-a hotărât cu majoritate de voturi pentru de către Comisia pentru administrație publică și cu unanimitate de voturi pentru de către membrii Comisiei pentru agricultură, adoptarea cu amendamente admise prezentate în anexă a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.317/2009 privind pescuitul și acvacultura Pl-x 264/2010 și respingerea celorlalte proiecte de lege, PL-x 226, Pl-x 335 și Pl-x 343.

Potrivit art.75 din Constituția României și Regulamentului Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională, iar în raport cu obiectul și conținutul reglementării, inițiativele legislative fac parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

În cadrul dezbaterilor generale, domnul deputat Tinel Gheorghe. Vă rog.

 
   

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Modificarea Legii nr.317/2009 a pescuitului și acvaculturii are două puncte nodale, două puncte fierbinți. În primul rând, am scos din Rezervația Biosferei Delta Dunării posibilitatea pescuitului cu setci și ave. Era o scăpare la lege pe care am rectificat-o. Și în al doilea rând că am interzis pescuitul în scop comercial la sturion, dat fiind evoluția negativă a populației din această specie.

Acum aș vrea să vă spun și ar trebui să atragem atenția Guvernului în acest sens, cred că cele două comisii de specialitate, cea de agricultură și cea de administrație publică, vor trebui să avertizeze atât Ministerul Mediului cât și Ministerul Agriculturii că sturionul nu are tricolorul pe el. Noi interzicem recoltatul în scop comercial pe teritoriul României, dar peștele nu merge sau nu circulă pe Dunăre numai pe teritoriul României. Și în timp ce noi interzicem pescuitul comercial, bulgarii, ucrainenii, sârbii pescuiesc în continuare.

Spun acest lucru pentru a vedea în clar eficiența măsurilor de populare și repopulare pe care le finanțăm cu bani grei de la bugetul de stat la această specie. De vreo cinci ani de zile știu că sunt discuții cu bulgarii, dar și cu ucrainenii să punem în practică acea convenție privind sistarea pescuitului la sturion pentru o anumită perioadă. Dacă n-o vom face, măsurile pe care le luăm de populare și repopulare, prin proiectele pe acvacultură, nu vor avea niciun efect. Și cred că din acest punct de vedere, atât Ministerul Mediului, cât și Ministerul Agriculturii au o mare responsabilitate.

Partidul Democrat Liberal susține în forma propusă proiectul de lege, dar solicită celor două ministere să vină cu măsuri concrete în acest sens, cu un memorandum, cu cele trei state riverane cursului Dunării și Deltei Dunării pentru a pune în practică interzicerea pescuitului în scop comercial la sturion.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții?

Domnule Mircia Giurgiu, vă rog.

 
   

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Vorbesc în calitate de inițiator a două din cele patru proiecte și de membru al Comisiei pentru agricultură, așa cum a spus și doamna președinte Sulfina Barbu și colegul meu Tinel, am încercat să găsim cele mai bune soluții. Într-adevăr, în ce privește partea română sunt rezolvate, dar așa cum s-a spus aici, este nevoie de o colaborare între toate țările riverane Dunării pentru a rezolva problema, fiindcă chiar dacă noi am rezolvat această situație, celelalte state deocamdată profită, mai ales braconierii de acolo și nu există nicio prevedere legală.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc.

Alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale nu sunt.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

Titlul legii: Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.317/2009 privind pescuitul și acvacultura.

Dacă sunt observații. Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2, observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 3, observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 4, observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 5. Nu sunt observații. Adoptat.

La punctul 6. Nu sunt observații. Adoptat.

Proiectul rămâne pentru sesiunea de vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea și completarea Legii organizării și funcționării statisticii oficiale în România nr.226/2009. (PL-x 365/2010) (rămas pentru votul final)  

Dezbatem acum Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii organizării și funcționării statisticii oficiale în România.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul. Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, raportul.

Comisia de politică economică, reformă și privatizare.

Domnule Aurel Vainer, vă rog.

   

Domnul Aurel Vainer:

Bună ziua!

Stimată doamnă președinte,

Stimați colegi deputați,

Stimate colege deputate câte sunteți în sală,

Voi prezenta raportul Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare privind modificarea și completarea Legii organizării și funcționării statisticii oficiale în România, nr.226/2009.

Dați-mi voie să spun ce conține în esență acest proiect de lege, în sensul că reglementează modificarea și completarea acestei legi prin includerea în componența Consiliului Statistic Național a doi reprezentanți ai Senatului și a doi reprezentanți ai Camerei Deputaților, în scopul asigurării transparenței decizionale a consiliului și al verificării corectitudinii datelor care se prelucrează în cadrul sistemului statistic național.

De asemenea, proiectul are în vedere reducerea pentru perioada 2010-2012 a indemnizației de participare la ședință a membrilor consiliului. În plus, proiectul de lege prevede și posibilitatea acordată Institutului Național de Statistică de a primi, fără a fi necesară o cerere de propuneri, subvenții de la Uniunea Europeană sub formă de granturi, respectiv fonduri externe nerambursabile de postaderare.

Vreau să vă informez că, în conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaților, ședința a avut loc la 30 iunie 2010. Am primit avize favorabile de la toți cei care intră în sfera lor de competență, respectiv Consiliul Legislativ, Comisia juridică, Comisia pentru administrația publică, Comisia pentru buget, finanțe.

Prezenți la ședință au fost 22 de membri ai comisiei și au luat parte la dezbateri deputații respectivi, votând în unanimitate supunerea spre aprobare a acestui proiect de lege cu amendamente. În anexa la raportul nostru se află amendamentele admise și pe de altă parte, amendamente care nu s-au admis.

Vă rog, în consecință, să vă dați votul în spiritul raportului pe care l-a prezentat comisia. În plus, din partea mea și a grupului nostru, susținem acest proiect și-l vom vota în mod favorabil.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat Vainer.

Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale. Nu sunt.

Atunci, intrăm în dezbaterea pe articole.

La punctul 1: "Lege privind modificarea și completarea Legii organizării și funcționării statisticii oficiale în România".

Dacă sunt observații. Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2, observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 3, observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 4, observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 5, dacă sunt observații. Adoptat.

La punctul 6, nu sunt observații. Adoptat.

La punctul 7, nu sunt observații. Adoptat.

La punctul 8, nu sunt observații. Adoptat.

La punctul 9, nu sunt observații. Adoptat.

La punctul 10, nu sunt observații. Adoptat.

La punctul 11, nu sunt observații. Adoptat.

La punctul 12, dacă sunt observații. Nu sunt.

Dorește cineva să susțină amendamentele respinse care apar în raport? Nu.

Atunci, urmează votul final.

Pe procedură, domnul Mircea Toader. Vă rog.

 
Aprobarea modificării programului de lucru.  

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Având în vedere că am epuizat ordinea de zi pe inițiativele legislative cu rapoarte de adoptare sau chiar de respingere, am o propunere de modificare a programului, să fiți de acord să continuăm dezbaterile pentru inițiativele care au raport de respingere și la finalizare să încheiem sesiunea de plen, urmând ca la ora 14,00 să intrăm în programul normal de comisii și mâine la fel.

   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deci, propunerea formulată de domnul Toader este să nu mai luăm acea pauză de o oră, după care să revenim pe sesiunea de vot final, ci practic să intrăm... nu pe sesiunea de vot final, pe respingeri, pe dezbaterea respingerilor, ci să facem respingerile acum.

Vă rog să pregătiți cartelele. Vă supun la vot propunerea făcută de domnul Toader. Acum.

Votul este deschis. Vă rog, votați.

 
   

Cu 103 voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere, intrăm în dezbaterea proiectelor de lege care au raport de respingere.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței. (PL-x 81/2010) (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței.

Raportul este de respingere.

Inițiatorul nu dorește să intervină. Nu sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale.

Urmează să intre la votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței, modificată și completată. (Pl-x 610/2009) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței, modificată și completată.

Raportul este de respingere.

Inițiatorii nu doresc să intervină. Comisia.

Nu sunt nici solicitări de intervenții pentru dezbateri generale.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind Programul național de realizare a cadastrului general în mediul rural. (Pl-x 274/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă privind Programul național de realizare a cadastrului general în mediul rural.

Raport de respingere.

Inițiatorii nu doresc să intervină.

Comisia.

Nici în cadrul dezbaterilor generale nu sunt solicitări.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind instituirea unui cadru unic cu privire la declarațiile privind evidența nominală a salariaților și a sumelor datorate către Bugetul General Consolidat (Legea Ghișeului unic).</ I> (Pl-x 86/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă privind instituirea unui cadru unic cu privire la declarațiile privind evidența nominală a salariaților și a sumelor datorate către Bugetul General Consolidat.

Nu sunt solicitări de intervenții nici din partea inițiatorilor, nici din partea celorlalte grupuri parlamentare.

Comisia propune respingerea.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.209/2008 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr.155/2009. (Pl-x 90/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.209/2008 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr.155/2009.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii nu doresc să intervină.

Grupurile parlamentare, de asemenea.

Urmează votul final.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice. (PL-x 453/2009) (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii nu doresc să intervină.

Nu sunt alte solicitări de intervenție.

Prin urmare, merge la votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. (Pl-x 30/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Raportul este de respingere.

Nu sunt solicitări de intervenții din partea inițiatorilor, nici a grupurilor parlamentare.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art.10 din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. (Pl-x 250/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru completarea art.10 din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări de intervenții.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind Programul național pentru construirea caselor noi în locul caselor cu risc crescut de prăbușire în cazul unor inundații. (Pl-x 283/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă privind "Programul național pentru construirea caselor noi în locul caselor cu risc crescut de prăbușire în cazul unor inundații".

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii nu doresc să intervină, de asemenea, nici grupurile parlamentare în cadrul dezbaterilor generale.

Urmează votul final.

Dezbatere Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic. (PL-x 312/2010) (retrimis comisiei).  

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorul dorește să intervină. Domnul Mircia Giurgiu.

   

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Propun retrimiterea la comisie.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Petru Călian.

 
   

Domnul Petru Călian:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Tot în calitate de inițiator, propun și eu retrimiterea la comisie a acestei inițiative legislative deoarece este o inițiativă bună, însă ea trebuie corelată cu prevederile legale în vigoare.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă supun la vot această propunere de retrimitere la comisie cu termen de două săptămâni? În regulă.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

96 de voturi pentru, 4 împotrivă și nicio abținere.

A fost retrimisă la comisie. Termen, două săptămâni.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești - Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava și în administrarea Consiliului Local al municipiului Suceava, județul Suceava. (PL-x 524/2009) (rămas pentru votul final)  

Proiectul de lege privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Suceava, în domeniul public al municipiului Suceava și în administrarea Consiliului Local al municipiului Suceava, județul Suceava.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări pentru intervenții nici din partea grupurilor, nici din partea inițiatorilor.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. (Pl-x 83/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Solicitări de intervenții nu sunt nici din partea inițiatorilor, nici din partea grupurilor.

Raportul este de respingere.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război. (Pl-x 149/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări de intervenții din partea inițiatorilor, nici din partea grupurilor parlamentare.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. (Pl-x 129/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

O altă inițiativă legislativă care are raport de respingere.

Nu sunt solicitări de intervenții din partea grupurilor parlamentare și nici din partea inițiatorilor.

Urmează sesiunea de vot final.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.289/2002 privind perdelele forestiere de protecție. (PL-x 307/2010) (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.289/2002 privind perdelele forestiere de protecție.

Comisia propune respingerea.

De asemenea, nu sunt solicitări de intervenții din partea grupurilor parlamentare sau a inițiatorilor.

Dezbaterea Propunerii legislative privind sistemul unitar de pensii publice. (Pl-x 249/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă privind sistemul unitar de pensii publice.

Inițiatorii nu doresc să intervină. Grupurile, de asemenea.

Raportul este de respingere.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă din carierele de extracție a lignitului prin lucrări miniere la zi. (Pl-x 614/2009) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă privind încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă din carierele de extracție a lignitului prin lucrări miniere la zi.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii nu doresc să intervină, nici grupurile.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind unele măsuri pentru asigurarea spațiilor necesare desfășurării activității confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național. (Pl-x 285/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru asigurarea spațiilor necesare desfășurării activității confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii nu doresc să intervină. Nici grupurile.

Prin urmare, merge la votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.340/2004 privind instituția prefectului, republicată. (Pl-x 259/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.340/2004 privind instituția prefectului, republicată.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorul, domnul Mircia Giurgiu. Vă rog.

   

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Am inițiat acest proiect de lege la rugămintea prefecților, numai că în Parlament avem și colegi primari care au spus că mai bine să nu modificăm, astfel că, de data asta, au prioritate colegii parlamentari.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și noi vă mulțumim.

Alte intervenții pe marginea acestui proiect nu sunt.

Raportul este de respingere. Merge la votul final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru abrogarea Legii nr.9/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.205/2004 privind protecția animalelor, publicată în Monitorul Oficial nr.29/15 ianuarie 2008, precum și pentru modificarea OUG nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.794 din 13 decembrie 2001), aprobată cu modificări de Legea nr.227/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, și modificată prin Legea nr.391/2006 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial nr.892 din 02 noiembrie 2006. (Pl-x 652/2009) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru abrogarea Legii nr.9/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.205/2004 privind protecția animalelor, publicată în Monitorul Oficial nr.29/15 ianuarie 2008, precum și pentru modificarea OUG nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.794 din 13 decembrie 2001), aprobată cu modificări de Legea nr.227/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, și modificată Legea nr.391/2006 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial nr.892 din 02 noiembrie 2006.

Dacă sunt solicitări de intervenții din partea inițiatorilor. Nu sunt.

În cadrul dezbaterilor generale nu se solicită intervenția.

Raportul comisiei este de respingere.

Prin urmare, merge la votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Titlul VI. (Pl-x 350/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Titlul VI.

Nu sunt solicitări de intervenție din partea inițiatorilor, nici din partea grupurilor parlamentare.

Raportul este de respingere.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.22<sup>1</sup> din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările ulterioare. (Pl-x 287/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru modificarea art.22¹ din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările ulterioare.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii nu doresc să intervină. De asemenea, nici grupurile parlamentare.

Urmează votul final.

Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea art.16 lit.e) din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, și pentru completarea art.284 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. (PL-x 548/2009) (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege privind modificarea art.16 lit.e) din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, și pentru completarea art.284 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări ale inițiatorilor pentru a interveni și nici ale grupurilor parlamentare.

Prin urmare, urmează votul final.

Dezbaterea Proiectului de Lege privind reproducerea umană asistată medical (PL-x 690/2009) (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege privind reproducerea umană asistată medical.

Raportul este de respingere.

Inițiatorul nu dorește să intervină. Grupurile de asemenea.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Ordonanței de urgență nr.19 din 17/03/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului. (Pl-x 394/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență nr.19 din 17/03/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului.

Comisia propune respingerea.

Grupurile de asemenea nu doresc să intervină și nici inițiatorii.

Rămâne la votul final.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez. (PL-x 672/2008) (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez.

Raport de respingere.

Inițiatorul nu dorește să intervină, grupurile de asemenea nu doresc să intervină.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea și modificarea Legii nr.16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez. (Pl-x 707/2008) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru completarea și modificarea Legii nr.16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez.

De asemenea, raport negativ.

Inițiatorul nu dorește să intervină, grupurile nu solicită intervenția.

Prin urmare, merge la votul final.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuți. (PL-x 131/2010) (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuți.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorul nu dorește să intervină.

Grupurile parlamentare de asemenea nu solicită intervenția.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii zootehniei nr.72/2002. (Pl-x 265/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii zootehniei nr.72/2002.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări de intervenții nici din partea grupurilor, nici din partea inițiatorilor.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru prelungirea termenului prevăzut la art.7 din Legea nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris, la 10 februarie 1947. (Pl-x 416/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru prelungirea termenului prevăzut la art.7 din Legea nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris, la 10 februarie 1947.

Comisia propune respingerea.

Nu există solicitări din partea grupurilor pentru intervenții.

Inițiatorii, de asemenea, nu au solicitat intervenția.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea și modificarea Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. (Pl-x 266/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru completarea și modificarea Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări de intervenții.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Articolului 79 alin.(2) din Legea nr.76/16.01.2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată prin: Ordonanța de urgență nr.124 din 2 octombrie 2002; Ordonanța de urgență nr.147 din 31 octombrie 2002; Legea nr.4 din 09 ianuarie 2003; Legea nr.232 din 31 mai 2003; Legea nr.519 din 03 decembrie 2003; Legea nr.107 din 07 aprilie 2004; Legea nr.512 din 22 noiembrie 2004; Legea nr.580 din 14 decembrie 2004; Ordonanța de urgență nr.144 din 18 octombrie 2005 (Pl-x 104/2010) și a Propunerii legislative pentru modificarea alin.(2) al art.79 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. (Pl-x 110/2010) (rămase pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru modificarea Articolului 79 alin.(2) din Legea nr.76/16.01.2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată prin: Ordonanța de urgență nr.124 din 2 octombrie 2002; Ordonanța de urgență nr.147 din 31 octombrie 2002; Legea nr.4 din 09 ianuarie 2003; Legea nr.232 din 31 mai 2003; Legea nr.519 din 03 decembrie 2003; Legea nr.107 din 07 aprilie 2004; Legea nr.512 din 22 noiembrie 2004; Legea nr.580 din 14 decembrie 2004; Ordonanța de urgență nr.144 din 18 octombrie 2005 și Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.79 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări de intervenții din partea inițiatorilor sau grupurilor parlamentare.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.48<sup>1</sup>, 66 și 66<sup>1</sup> din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. (Pl-x 111/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru modificarea art.48¹, 66 și 66¹ din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări de intervenții nici din partea grupurilor, nici din partea inițiatorilor.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. (Pl-x 282/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări de intervenții din partea grupurilor parlamentare sau a inițiatorilor.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind unele măsuri pentru combaterea întârzierii la plată a sumelor datorate de instituțiile publice în baza unor înțelegeri de altă natură decât cea comercială și a sumelor reprezentând creanțe fiscale ale contribuabililor. (Pl-x 279/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru combaterea întârzierii la plată a sumelor datorate de instituțiile publice în baza unor înțelegeri de altă natură decât cea comercială și a sumelor reprezentând creanțe fiscale ale contribuabililor.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii, de asemenea, nu doresc să intervină.

La fel, nu sunt solicitări de intervenții din partea grupurilor parlamentare.

Urmează votul final.

Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea unor acte normative. (PL-x 338/2010) (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege privind modificarea unor acte normative.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări de intervenții din partea grupurilor parlamentare și nici a inițiatorilor.

Urmează votul final.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.252/2003 privind registrul unic de control. (PL-x 313/2010) (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.252/2003 privind registrul unic de control.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări de intervenții din partea inițiatorilor, nici din partea grupurilor politice.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea articolului 8 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006. (Pl-x 277/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 8 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006.

Comisia propune respingerea.

De asemenea, nu sunt solicitări din partea grupurilor parlamentare și nici din partea inițiatorilor pentru intervenții.

Urmează votul final.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.35...

Nu sunt solicitări de intervenții.

Comisia propune...

Ba da. Domnul deputat Lucian Bode. Vă rog.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali. (PL-x 428/2010) (retrimis comisiei)  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Vă rog să fiți de acord să retrimitem la comisie acest proiect.

(Se referă la Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali (PL-x 428/2010.).

Sunt foarte multe argumente pe care sper să am ocazia să le dau în fața Comisiei juridice și în fața Comisiei pentru administrație și să îmbunătățesc această propunere legislativă.

Vă mulțumesc.

   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am înțeles.

Vă supun la vot propunerea de retrimitere.

Domnul deputat Bode, două săptămâni? Da. Bun.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

100 voturi pentru, niciun vot împotrivă și 3 abțineri.

Două săptămâni. Se retrimite la comisie.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr.35 pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii 393/2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr.196 din 13 martie 2008. (Pl-x 437/2010) (rămasă pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.35/2008... (Se referă la Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.35 pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii 393/2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr.196 din 13 martie 2008 (Pl-x 437/2010.)

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări de intervenții din partea inițiatorilor sau grupurilor parlamentare.

Prin urmare, merge la votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. (Pl-x 476/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări de intervenții din partea grupurilor parlamentare, nici inițiatorii nu doresc să intervină.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru susținerea creșterii natalității. (Pl-x 474/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunere legislativă pentru susținerea creșterii natalității.

Raportul este negativ.

Comisia s-a pronunțat pentru respingerea proiectului.

Nu sunt intervenții din partea inițiatorilor și nici din partea grupurilor parlamentare.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. (Pl-x 880/2007) (rămasă pentru votul final)  

Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Comisia propune respingerea.

Nu sunt solicitări de intervenții.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse. (Pl-x 198/2010) (rămasă pentru votul final)  

Propunere legislativă privind programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorul nu dorește să intervină.

Nu sunt solicitări din partea grupurilor parlamentare pentru intervenții.

Urmează votul final.

Dragi colegi,

Cu aceasta, am epuizat ordinea de zi pentru astăzi.

Ne revedem luni, începând cu ora 16,00, iar sesiunea de vot final, conform votului dumneavoastră, s-a amânat pentru săptămâna viitoare.

Vă mulțumesc și vă doresc o săptămână bună în continuare.

   

Ședința s-a încheiat la ora 12,15.

 
       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 18 octombrie 2019, 19:26
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro