Domnul Aurel Vainer: Bună ziua! Doamna președinte, Stimate colege, stimați colegi deputați, Nu am o intervenție pe procedură. Am o intervenție de alt gen, cu o semnificație politică importantă, și aș vrea să mă adresez nu numai colegilor mei de la parter. Mă adresez și colegilor mei de la balcon. Îmi pare rău că nu suntem toți laolaltă, astăzi, aici. Și vreau să vă spun, chiar m-am gândit dacă în atmosfera, să spunem intensă, politică, din această sală, este cazul să iau cuvântul. Îmi îndeplinesc însă o datorie, reprezint populația evreiască în Parlament, am o răspundere morală directă, familială și, de ce nu, omenească, să intervin pe această temă. Vreau să vă alăturați nouă, celor care comemorăm de regulă la 9 octombrie, în fiecare an, ziua de comemorare a holocaustului din România, potrivit unei hotărâri a Guvernului României. Datorită faptului că 9 octombrie a fost anul acesta sâmbăta, cum spunem noi, de shabbat, nu am putut organiza această comemorare. O facem astăzi. Am făcut-o la Memorialul holocaustului, la inițiativa Institutului pentru Studierea Holocaustului în România Elie Wiesel, cu participarea noastră și a unor participanți ai vieții politice interne și internaționale. Nu am să țin un spici despre holocaust. Vreau doar încă o dată să precizez că holocaustul în România nu este egal cu arderea totală a populației evreiești. Există acest termen în dicționare. "Holocaust" este ardere totală. Noi am avut neșansa, dar și șansa, să mai rămânem și în viață. Este de datoria mea să spun răspicat: am suferit enorm, a fost foarte greu, dar, iată că au fost oameni, și conjunctura istorică ne-a ajutat și am supraviețuit un număr important de evrei în România. Ceea ce este de știut: noi nu acuzăm în genere poporul român. Aducem, dacă doriți, acuze celor care au înfăptuit crime și au adoptat această politică gravă, discriminatorie, față de evrei, dar și față de populația romă, față de romi, cum spunem noi și altfel. Eu știu că Parlamentul României, Camera Deputaților a fost solidară cu noi la acest eveniment, la comemorare, bineînțeles. Anul trecut am avut o sesiune specială. Eu am distribuit o carte: "Demnitate în vremuri de restriște". De ce? Pentru că evreii au datoria nu numai să nu uite crimele și criminalii, dar au și datoria să aducă prinos de recunoștință acelor neevrei care au ajutat în acei ani ca suferința să fie mai mică. Aduc din nou aceste mulțumiri celor din România de atunci care au fost alături de evrei, în frunte cu regina-mamă Elena, cu politicieni de prim-rang, de pildă Dinu Brătianu, șeful Partidului Liberal de atunci, și mulți alții importanți. Fie ca Dumnezeu să-i odihnească în pace! Fie ca ororile acestui secol XX să nu se mai repete nici în XXI și nici de-a pururi. Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)
|