Plen
Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.127/24-09-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
28-07-2020
27-07-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 14-09-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2010

12. Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli. (PL-x 227/2010) și Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în școli. (PL-x 330/2010)(retrimis comisiilor);
 
consultă fișa PL nr. 227/2010 330/2010

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................

Punctul 15. Proiectul de Lege privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli.

Dacă sunt intervenții din partea inițiatorului? Domnul Mircia Giurgiu.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Suntem mai mulți inițiatori care am dorit să implementăm acest program. Este un program al Uniunii Europene și din acest an sperăm să fie implementat și la noi. Este vorba de fonduri europene de 4,9 milioane de euro. Cofinanțarea din partea României este de 1,6 milioane. Prin acest proiect o să rezolvăm cel puțin trei probleme. În primul rând, este vorba de sănătatea copiilor, care vor avea fructe proaspete, apoi vom sprijini producătorii agricoli români și nu în ultimul rând absorbția de fonduri europene.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu.

Nu mai sunt alte intervenții. Dacă există un punct de vedere din partea Guvernului pe acest subiect? Înțeleg că nu.

Raportul comisiei, vă rog.

Domnul Kötó Iosif:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au fost sesizate spre dezbatere și avizare în fond cu Proiectul de Lege privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli.

Pentru întocmirea raportului, comisiile au analizat avizele primite de la Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia juridică, de disciplină și imunități, avizul Consiliului Legislativ, precum și punctul de vedere al Guvernului.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea implementării programului de încurajare a consumului de fructe în școli. Se preconizează ca elevilor din clasele I-VIII, care frecventează învățământul autorizat, mai bine zis acreditat, să li se ofere gratuit fructe, Guvernul trebuind să stabilească produsele care se distribuie, modul de achiziție al acestora, perioada și frecvența distribuției.

Pentru anul 2010 se prevede oferirea de mere pentru o perioadă de maximum 100 de zile de școlarizare, în limita valorii zilnice de 0,3 lei/elev.

La lucrări au fost prezenți 50 de deputați din totalul de 58 de membri ai comisiilor.

Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, și ale art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camera Deputaților, Camera Deputaților este Camera decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 26 aprilie 2010.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituția Românie, republicată.

În urma dezbaterii în ședințele din 1, 9, 14 și 28 iunie 2010, comisiile, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, au propus plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise în anexă.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Stelian Fuia, vă rog.

Domnul Stelian Fuia:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Proiectul de lege are raport de aprobare din partea celor două comisii, dar este o necorelare cu punctul de vedere al Guvernului. Și eu v-aș ruga frumos să amânăm și pct. 15 și pct. 16 pentru o săptămână, să le întoarcem la comisie, pentru a le corela cu punctul de vedere al Guvernului.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul Surdu și domnul Mihai Voicu.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Doamnă președinte, îmi cer scuze, dar noi am clarificat această chestiune în Comisia pentru agricultură, și anume: proiectul de lege al parlamentarilor este în regulă, a fost adoptat și de Comisia pentru agricultură, este și un punct de vedere al Guvernului, care este în regulă, și am respins ordonanța de urgență a Guvernului care a venit și ulterior proiectului de lege depus de parlamentari. Și ca să fiu sincer, ca de obicei, am considerat că Parlamentul este cel care are misiunea să facă legi și i-am dat Cezarului ce e al Cezarului.

Nu știu aici ce s-a întâmplat, nu știu de ce domnul președinte a cerut amânarea, pentru că legea este în regulă și vă propun să trecem la adoptarea acestei legi, cu atât mai mult cu cât școala a început și, în mod normal, conform prevederilor acestei legi, copiii de la clasa I la clasa a VIII-a ar trebui să beneficieze de fructul în școli din prima zi de școală. Poate chiar era foarte plăcut dacă în loc de alte, știu eu, nemulțumiri pe care le-au avut copiii, ar fi avut o fructieră cu câteva mere românești. Și apăs pe ideea de mere românești, pentru că nouă, celor care am inițiat - și eu sunt unul din cei care m-am alăturat unui grup de parlamentari - acest proiect de lege, ne-am gândit că în sfârșit merele românești, și sunt câteva zone, Mărăcineni, Bacău, Dâmbovița, Vâlcea, în care au mai rămas plantații pomicole performante. Și mă gândeam că în sfârșit merele românești, în loc să meargă la borhot pentru țuică, să se alăture prunelor, noi fiind un mare producător de prune, recunoscut, de altfel, cu plăcere de statisticile Uniunii Europene, pentru că nu le facem concurență, mi-ar fi făcut mare plăcere ca merele românești să găsească un debușeu și pe măsura consumului, care, în sfârșit, nu este foarte mare, dar este important, adică către școli.

Asta cu atât mai mult cu cât aș nominaliza un produs - făina de porumb. Cred că ați observat în ultimele 4-5 săptămâni de zile cam ce rupere de haine are loc în spatele unor tiruri care vin cu făină de porumb, nu spun din ce țară, pentru că asta este, deși noi suntem cred că numărul 1 sau cel mult numărul 2 în Uniunea Europeană ca producător de porumb, făină de porumb care este ajutor social din partea Uniunii Europene vine dintr-o altă țară și nu consumă porumbul românesc.

Măcar la mere să nu creăm "mărul discordiei" și să facem o compensare în ideea de a vota legea astăzi, ca să poată fi pusă rapid în aplicare și eventual prin normele de aplicare ale acestei legi, pe care urmează să le emită Guvernul și credem că domnul ministru Tabără, care a fost și dânsul la votarea acestei legi în comisie, va fi mult mai operativ și vom putea aduce mărul în școli.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Mihai Voicu pe procedură.

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Am observat că de mai multe ori, în cursul dezbaterii pe articole a unui proiect de lege, se solicită retrimiterea la comisie, invocând necesitatea de a avea un punct de vedere al Guvernului. Acest argument nu poate fi invocat, din două motive: dincolo de principiul constituțional al separației puterilor și al puterii legislative, dar sunt cel puțin două motive, fie ele și tehnice, pentru a nu putea invoca, totuși, în cursul dezbaterii pe articole, lipsa unui punct de vedere al Guvernului.

În primul rând că programarea unei inițiative legislative a parlamentarilor în dezbaterea în comisie și ulterior în plen se face numai după ce vine punctul de vedere al Guvernului. Deci, se presupune că acest punct de vedere a fost deja exprimat. Iar în al doilea rând, există și un timp limitat, și anume 30 de zile, în care Guvernul își poate exprima acest punct de vedere.

De aceea, eu, măcar și pentru faptul că nu este nevoie ca un lider de grup parlamentar să-și motiveze solicitarea de retrimitere la comisie, măcar să nu fim umiliți prin acest pretext că este nevoie de punctul de vedere al Guvernului.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Înțeleg că domnul Stelian Fuia vrea să clarifice. Din ce am înțeles eu, problema nu era de așteptat un punct de vedere al Guvernului, ci sunt două proiecte pe ordinea de zi care au același obiect de reglementare și ideea era să se decidă formula corectă.

Se referă la punctul 15 - Proiectul de Lege privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli (PL-x 227/2010) și la punctul 16 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în școli. (PL-x 330/2010).

Domnul Stelian Fuia:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Am cerut retrimiterea și trebuia să ascultăm punctul de vedere al Guvernului întâi, pentru că cele două legi au același obiect: legea Parlamentului și ordonanța de urgență.

În baza ordonanței de urgență s-a emis o hotărâre de Guvern publicată. S-au inițiat licitații pentru fructe, deci programul nu s-a oprit. Și ca să nu încurcăm lucrurile, dați-ne voie o săptămână să ne întoarcem la comisie, să le recorelăm cu punctul de vedere al Guvernului și să venim după aceea cu un punct de vedere comun cu Guvernul.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Banu și domnul Giurgiu.

Domnul Mihai Banu:

Doamna președinte,

Domnilor colegi,

Pentru a corecta o greșeală a colegului meu Victor Surdu, pentru a nu vă duce în teren și să explicați oamenilor că făina de porumb se mănâncă din Ungaria sau din Germania, ea se mănâncă din stocurile de intervenție. România, deocamdată, nu este participantă la constituirea stocurilor de intervenții, ca să aibă rezervă să trimită pe piață ca ajutor tot de la Comisia Europeană.

Să nu ne apucăm prin teritoriu să spunem cumva că, vezi Doamne, mâncăm mălai nu știu de pe unde, pentru că noi nu suntem în stare. Nu avem cum să-l dăm, pentru că nu avem constituite din producție românească stocuri de intervenții.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Giurgiu și domnul Márton Árpád imediat.

Domnul Mircia Giurgiu:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Propun o variantă: să adoptăm proiectul de lege și să retrimitem la comisie ordonanța. Și atunci am rezolvat toate problemele.

Mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor,

În primul rând, comisia, în mod evident, din punct de vedere regulamentar, a greșit. Avem două rapoarte distincte. Când Regulamentul nostru prevede că atunci când avem două proiecte inițiative se face un singur raport pentru ambele. Ambele rapoarte sunt una după alta înșiruite, le avem pe ordinea de zi. Este și reprezentantul ministerului, ar fi bine să-l ascultăm și pe el. Dar, din punct de vedere juridic, vă pun următoarea întrebare și, stimați juriști, indiferent dacă sunteți susținători ai uneia sau alteia dintre legi, ordonanța, respectiv legea, se bazează pe o prevedere europeană care, prin ordonanță, actualmente funcționează. Se organizează licitații pentru anul care e în curs.

Din moment ce abrogați ordonanța, temeiul juridic, după momentul abrogării ordonanței și apariției abrogării ordonanței, ea dispare. Deci, temeiul juridic pentru acestea dispare din acel moment. Ceea ce s-a întâmplat înainte, nu este nici o problemă. Pe baza ordonanței nu se mai poate aplica.

Or, pentru ca să aplicați legea pe care o adoptăm, este nevoie să se adopte niște norme de aplicare a acestei legi. Deci, veți crea un haos legal, poate din orgolii proprii. Ar fi mult mai bine să adoptați ordonanța și să introduceți acele amendamente pe care le considerați bune în legea dumneavoastră. Deci, aceasta ar fi, din punct de vedere juridic și al stabilității juridice, soluția cea mai corectă. Altfel, veți crea un hiatus de câteva luni, în jur de trei luni, pe această piață.

Decideți cum doriți. În orice caz, pentru această retrimitere, este nevoie de votul Camerei Deputaților, indiferent dacă acceptăm sau nu acceptăm această retrimitere. Și încă o dată, doamnă președinte, vă rog să dați cuvântul și reprezentantului Guvernului.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc.

Domnul Călian. Și mai doriți să luați cuvântul, domnule Surdu?

Domnul Petru Călian:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al PDL solicită retrimiterea la comisie atât a inițiativei legislative, cât și a ordonanței de Guvern, astfel încât să se soluționeze aceste divergențe în cadrul comisiei și eventual, dacă va fi cazul, să se vină cu un raport comun.

Mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Domnule Surdu?

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Doamna președinte,

Înainte de a-mi expune punctul de vedere, v-aș solicita cu respect să auzim punctul de vedere al reprezentantului Guvernului.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Reprezentantul Guvernului, vă rog.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Și solicit asta pentru că reprezentantul Guvernului a fost la Comisia pentru agricultură. Noi, în cadrul comisiei, de trei ori am amânat această lege până ne-am lămurit să votăm inițiativa parlamentară și să respingem ordonanța Guvernului. Fără prea multe emoții, am considerat că textul acesta este bun, am considerat că ordonanța Guvernului nu avea încă emise normele și așa mai departe. Dar o să revin după ce ascult punctul de vedere al Guvernului.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Ceea ce nu înțeleg eu este de ce nu ați făcut raport comun, așa cum cere Regulamentul. Cere în mod expres să nu veniți pe ordinea de zi cu două proiecte care se referă la același lucru.

Vă rog, punctul de vedere al Guvernului.

Domnul Tanczos Barna:

Mulțumesc, doamna președinte.

Am în față o inițiativă legislativă și un proiect de lege de aprobare a ordonanței.

Într-adevăr, dacă ne uităm la ordinea cronologică, inițiativa legislativă datează din 2009. Mi se pare justificată solicitarea, doamnelor și domnilor deputați, de a adopta inițiativa legislativă, având în vedere că Ordonanța de urgență a Guvernului a fost publicată în 2010, în luna mai, dacă nu mă înșel.

Dar, în cazul în care acest vot ar fi avut loc în sesiunea precedentă, în timpul verii s-ar fi dat o hotărâre de Guvern pentru aplicarea legii, pornită de la inițiativa legislativă și nu ar fi nicio problemă.

Acum două săptămâni, Guvernul, având în vedere că legea de aprobare nu a fost trecută prin Parlament în sesiunea precedentă, a trebuit să emită hotărârea de Guvern de aplicare a Ordonanței nr.24, pentru a pregăti procedurile de achiziție publică în fiecare județ, în fiecare localitate, pentru anul școlar 2010 - 2011. Aceste proceduri au și început.

Este adevărat faptul că, în baza Hotărârii de Guvern, mărul în școli se poate distribui începând cu 1 noiembrie, dar și în acest caz riscăm să bulversăm procedurile de achiziție deja pornite.

Cred că retrimiterea la comisie și găsirea soluției juridice favorabile, a celei optime, este soluția bună.

Vă mulțumesc frumos.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnule vicepreședinte.

Domnul Kötó Iosif:

Comisia a luat decizia ca să adopte legea propusă de comisie și de Parlament pe baza unor argumente foarte raționale și bine gândite. Dar, într-adevăr, în contradicție cu Ordonanța de urgență se poate crea un haos legislativ.

În numele comisiei, eu propun să retrimitem pe un termen de o săptămână, să găsim soluția pentru eliminarea acestei situații.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Surdu.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

În mod normal, ar trebui să renunț, dar nu aș vrea să încalc un principiu pe care l-am stabilit în Comisia pentru agricultură. Atâta vreme cât noi am consumat timpul Parlamentului de trei ori câte trei ore pentru această lege și am găsit o soluție, cred că acum orice motivație care să vină în sprijinul reîntoarcerii la comisie și iar amânare și așa mai departe este păguboasă.

Avem o lege care, în sfârșit, dacă ne întoarcem putem găsi multe motive pentru care nu s-a votat până la 30 iunie, deci în sesiunea anterioară, cum putem găsi și alte motive, de ce nu s-a votat Legea nr.45 și iar am amânat-o, cu cercetarea agricolă și așa mai departe, Legea Camerelor agricole, putem pune o listă aici, că au fost alte și alte priorități și multe ore de polemici și legi pe care oamenii le așteaptă ca pe aer, tot le amânăm.

Fără să nominalizez, că nu-mi face plăcere să intru în viața oamenilor, pomenindu-le numele aici și mai ales să invoc faptul că sunt prea bătrân sau că nu cunosc anumite lucruri, vreau să vă spun că știu foarte bine despre acest fond de solidaritate al Uniunii Europene și, cu tot respectul pentru distinsul coleg care a invocat aici faptul că cel puțin eu, când vorbesc aici, vorbesc în numele Grupului parlamentar al PSD, în numele unui partid onorabil și cei vreo 70 de analiști pe care-i avem noi la Departamentul de agricultură îmi dau de obicei cifre exacte și informații corecte.

Dar, dacă dumneavoastră vi se pare că e corect ca, în vreme ce noi suntem sufocați de mălaiul românesc, să mâncăm mălai din afară pe motiv că nu suntem parte la constituirea fondului de solidaritate al Uniunii Europene, asta este o tragedie înălțătoare, când biruind, parlamentarii mor.

Deci, eu susțin ca pentru noua lege a fructului în școli să găsim o soluție ca să nu băgăm și mărul alături de mălai la solidaritatea Uniunii Europene, pentru că probabil am scăpat măcar la măr ca să nu devină un măr al discordiei ideea de a face un fond de solidaritate și să consumăm totuși merele noastre, că mai sunt câțiva fermieri care trag pe ultima sută de metri să-și dea duhul cu minim 14 stropiri pe an care costă o groază de bani și așa vin substanțele din Uniunea Europeană, pentru că acolo sunt cele mai înalte tehnologii în domeniu, la noi fiind mort cam tot ce înseamnă producere de pesticide, de insecto-fungicide și altele. Măcar merele pe care le producem, cu banii pe care-i plătim Uniunii Europene pentru substanțele pe care le importăm, să găsim o soluție ca la legea parlamentarilor să emită Guvernul o hotărâre de Guvern care să fie și în favoarea acestor membri ai Uniunii Europene care sunt fermierii producători de mere.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Attila Korodi.

Domnul Korodi Attila:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimate doamne și domni deputați,

Problema mărului românesc este una reală și numai în județul Harghita știu câtă bătaie de cap a cauzat aplicarea acestui act normativ în sensul bun al cuvântului și în sprijinirea producătorilor locali.

Dar, discutând lucrul acesta, nu putem face greșeala ca, aducând această tematică în dezbatere și am văzut colegi care au cerut să fie încă analizată, este bine că este analizată, dar să lăsăm o portiță, adică o fereastră deschisă, să anulăm, în momentul acesta, ordonanța de urgență care-și face efectul și măcar chiar și cu hibele acestei ordonanțe, copiii vor avea acces la mărul care este foarte important.

De aceea, ceea ce a spus și domnul Márton Árpad, ceea ce a subliniat și domnul vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, trebuie să fim foarte stricți cu noi înșine și să acceptăm ca cele două acte normative să meargă înapoi la comisie și atunci poate se face și un raport comun, dar să fie făcut în așa fel, încât, odată să fie îmbunătățit pentru că avem deja experiență din țară și cred că fiecare coleg poate să aducă ceva în plus. Pe de altă parte, măcar actuala măsură să-și facă efectul și copiii să aibă acces la mărul deja facilitat prin actul normativ în vigoare.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Tinel Gheorghe. Și după care o să supunem la vot. O să vă rog să pregătiți cartelele.

Domnul Tinel Gheorghe:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

S-a spus aici că parlamentarii nu-și fac treaba. Se impută de 20 de ani că avem o clasă politică foarte slabă. Când, însă, avem inițiative parlamentare, ele sunt blocate. Nu vorbesc acum de legea privind consumul de fructe, dar vă spun că există o inițiativă a noastră de la începutul anului privind modificarea Legii vânătorii care de 6 luni de zile, 7 luni de zile este blocată la Guvern fără punct de vedere. E posibil să vină mâine-poimâine Guvernul printr-o ordonanță de urgență și să modifice exact ceea ce solicităm noi. Și, atunci, iarăși parlamentarii rămân fără inițiative parlamentare și fără activitate.

Eu cred că lucrurile astea ar trebui să le discutăm foarte serios, ar trebui să punem în practică regulamentul așa cum trebuie și ar trebui, în ordinea priorităților și în ordinea stabilită de regulament, să discutăm odată fondul și fondul este ce fac parlamentarii, adoptăm sau nu adoptăm inițiativele lor legislative? Noi am discutat în comisie de trei ori dacă luăm în calcul o variantă sau alta. Și de fiecare dată am spus varianta cea mai bună este asta. Eu nu neg că din varii motive Guvernul s-a mișcat și a emis și normele metodologice, dar procedural, legea, proiectul de lege pe care noi îl propunem, intra în vigoare și anula sau abroga ordonanța de urgență la momentul în care proiectul de lege propus de parlamentari intra în vigoare.

Deci, nu crea disfuncții. Dacă o întoarcem, o reîntoarcem la comisie, vă spun că în comisie s-ar putea să fie același punct de vedere al parlamentarilor. În fond și la urma urmei, susțin un principiu: munca și activitatea parlamentarilor. Și, aici, cred că, lăsând la o parte apartenența politică, este o problemă de principiu și de fond.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deci, propunerea, până la urmă, a majorității membrilor comisiei este aceea de a se reîntoarce raportul pentru o săptămână, termen în care, perioadă în care dânșii să se lămurească și poate să vină cu un proiect comun.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

82 de voturi pentru, 27 împotrivă și trei abțineri. Termen - o săptămână.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 4 august 2020, 17:44
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro