Mircea Dușa
Mircea Dușa
Ședința Camerei Deputaților din 23 februarie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.22/05-03-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 23-02-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 23 februarie 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.64 Mircea Dușa - declarație politică cu subiectul "Criza de măsuri împotriva recesiunii";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Mircea Dușa:

"Criza de măsuri împotriva recesiunii"

La mai bine de un an de la declanșarea crizei financiare și economice internaționale, economia românească nu dă semne de redresare, în ciuda așteptărilor unora dintre guvernanți, încurajați fiind de ușoara creștere din trimestrul 3 al anului 2009.

Produsul intern brut al României a fost în ultimul trimestru, 4 din 2009, cu 1,5% mai mic decât în trimestrul anterior, potrivit datelor furnizate recent de către Institutul Național de Statistică. Din păcate, cifrele nu pot minți și nu pot acoperi mesajul propagandistic și amăgitor al guvernanților. Realitățile din economia țării arată că așa zisele măsuri anticriză luate de Guvern au fost ineficiente. Nici nu aveau cum să fie altfel, dat fiind faptul că, în loc să primească sprijin, mediul de afaceri se confruntă cu o împovărare fiscală excesivă. Și aceasta din cauza faptului că Guvernul are nevoie de bani la buget. În condițiile în care creditarea nu s-a deblocat și fiscalitatea a crescut, este de așteptat ca agenții economici să înfrunte în 2010 aceleași dificultăți ca în 2009. În opinia noastră, reducerea poverii fiscale ar duce la scăderea evaziunii și ar aduce bani la buget.

Economia subterană a fost evaluată de Institutul Național de Statistică la 20% din produsul intern brut, adică în jur de 100 de miliarde de lei. Însă, oamenii de afaceri și specialiștii estimează că, în realitate, economia subterană este mult mai mare: 47 mld € doar în 2009 (dublă față de estimările inițiale). Piața neagră afectează diverse domenii de activitate: comerț, construcții, transporturi, industria de hoteluri și restaurante, agricultură etc. Ce poate fi mai relevant pentru ineficiența măsurilor anticriză din România? Suma este dublă față de valoarea împrumuturilor la care România s-a angajat în 2009. Dacă Guvernul ar fi făcut un minim de efort pentru diminuarea acestui fenomen și recuperarea atâtor miliarde de euro, toate sacrificiile la care a fost supusă populația - reducerea salariilor, șomaj, înghețarea pensiilor etc - nu ar mai fi fost necesare.

Mai evidențiem o altă măsură greșită: eliminarea regimului microîntreprinderilor. Trecerea la impozitarea micro-întreprinderilor cu 16%, față de 3% va duce la dispariția unei mari părți a acestora. Consecințele nu pot fi decât falimentul acestora și creșterea numărului de șomeri, urmate de încasări mai puține la bugetul de stat. De asemeni, întârzierile foarte mari înregistrate de către firme la recuperarea t.v.a. contribuie în mod semnificativ la creșterea numărului de falimente, adâncind și mai mult criza economică.

În încheiere, doresc să fac un apel la Guvern de a concepe și de a pune în aplicare un plan anticriză real. Dacă nu se face nimic pentru sprijinirea agenților economici și se împovărează mediul de afaceri cu fiscalitate crescândă, economia românească va intra în colaps. Nu peste mult timp vine momentul în care va trebui să rambursăm ceea ce am împrumutat de la instituțiile financiare internaționale. Fără un sector privat puternic și fără o economie în creștere, practic acest lucru va fi imposibil, generând consecințe dramatice pentru populația țării.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 19 octombrie 2019, 22:54
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro