Plen
Ședința Camerei Deputaților din 24 martie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.37/03-04-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 24-03-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 martie 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

   

Ședința a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreședinte al Camerei Deputaților și, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, și Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistați de domnii Dumitru Pardău, Valeriu Ștefan Zgonea și Dan-Ștefan Motreanu, secretari.

 
Nicolae Bud - pledoarie pentru transformarea turismului românesc într-un motor al dezvoltării economice;

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineața, stimați colegi.

Deschidem ședința consacrată declarațiilor politice. Începem cu Grupul parlamentar al PD-L și îl invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Bud.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Nicolae Bud:

Vă mulțumesc, doamnă președintă.

Stimați colegi,

În starea apăsătoare, intrată pe nepusă masă în casele noastre, suntem datori să inspirăm căutările pentru găsirea plămânilor suplimentari prin care să respirăm. A ne lăsa sufocați de situația existentă și a ignora efortul suplimentar de care este nevoie în vederea depășirii obstacolelor ivite echivalează cu a cotiza conștient la degradarea stărilor de lucruri și a pactiza cu neputința.

Sunt încântat să văd pe atâția dintre cei de față trudind în căutarea de soluții, oricare din ele putând fi catalogate drept bine venite forțe de susținere ale unui mers înainte al societății, care a devenit atât de greoi și poate deveni, în absența eforturilor din toate părțile, și mai greoi.

Într-un studiu recent, caracterizat, așa cum ne-a obișnuit, de limpezime și coerență, academicianul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, indică turismul drept unul din domeniile cu potențial indubitabil de poziționare, alături de alte sectoare, drept motor al creșterii economice.

Îi dau dreptate și mă consider dator să mă pronunț în legătură cu acest subiect.

Dacă este să și glumim puțin, majoritatea din acest spațiu al dezbaterilor am acceptat condiția de turist cu statut cvasipermanent. Fugim la sfârșit de săptămână la cei care ne-au ales, revenim peste câteva zeci de ore pentru a relua travaliul sub cupola Parlamentului, în plen sau pe comisii. Un turism, adevărat, impus de condiția noastră de parlamentari.

Dar nu de turismul nostru este vorba. Am în vedere pe acelor homo viator, pornit pe drumuri, doritor să-și plătească dreptul de a se plimba în propria-i țară, cu dreptul de a se entuziasma și emoționa la descoperirea frumuseților ei, de a se odihni și reface după munca de peste săptămână și de peste an. Cu plămânii oxigenați, cu mintea plină de impresii, dar mai ales cu sufletul tușat de emoția întâlnirilor cu istoria, cu poezia și cu locurile legate de făcătorii lor, homo viator își va încheia periplul firesc cu același gând: să-l repete cât mai curând cu putință.

Îndrăznesc să cred că avem ce vedea în această țară. Copilul din mine nu va uita niciodată locurile prin care i s-au povestit că au trecut pașii lui Pintea Viteazul, așa cum n-am să pot uita clipele trăite, plecat în excursii prin apropiere, în ograda părintească de la Hordou a lui Coșbuc ori pe ulițele din Prislop, unde Rebreanu i-a invitat să pășească în istoria literaturii pe Ana Glanetașului, pe Ion ori pe Popa Belciug.

Spun asta cu gândul că dacă vrem să facem din turism un motor al dezvoltării, trebuie să începem prin a accepta cât de multe avem de făcut.

Întâi de toate, în a ne convinge pe noi cât de multe lucruri avem de văzut în această "mândră țară și frumoasă", cum zicea poetul. Ar trebui să ne asalteze pliante cu indicarea locurilor prin care trecem oriunde călcăm. De la precizarea identității localităților unde ajungem cu trenul ori cu mașina, apelând la evenimente și personalități ce le-au însemnat celebritatea până la dezvăluirea podoabelor naturale de care suntem înconjurați.

Să revenim, zic eu, la acel sincer și profund entuziasm, datorat mai ales școlii și dascălilor noștri, provocat la întâlnirea cu evenimentul cultural, istoric și civic. Să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne duce copiii și nepoții în vetrele de patriotism autentic, de drag de țară în care te-ai născut, de plăcerea de a te ști acolo. Acolo putând însemna cetățile din Munții Orăștiei, Ulpia Traiana Sarmisegetuza, Podul Înalt, Călugăreni, Mărăști-Mărășești-Oituz, Oarba de Mureș, Păuliș. Și câte altele. Acolo putând însemna Ipoteștii lui Eminescu, Humuleștii lui Creangă, Șiria lui Slavici, Hordoul lui Coșbuc, Livenii lui Enescu, Câmpina lui Hașdeu și Nicolae Grigorescu. Aceasta poate rezolva turismul cultural, încurajat oricum de admirabili amatori din sate și orașe, mai ales de acei entuziaști învățători și profesori binecuvântați din cancelarii neștiute.

Turismul înseamnă ieșirea în natură și se cuvine stimulată, de la fragedă vârstă, venirea întru cunoașterea munților patriei, a dealurilor nesfârșite, a țărmului Mării Negre, a râurilor, de la Ozana "cea frumos curgătoare" la Dunăre, venind de departe pentru a-și mărturisi trăirile la Pontul Euxin.

Să nu uităm: doar noi avem Delta Dunării.

Așa cum nu putem uita turismul balnear. Amar de ani, semeni de-ai noștri veneau din alte zări de soare pline pentru a-și căuta de sănătate în sanatorii românești risipite în toată țara. Normal să ne întrebăm: Unde sunt ei acum? De ce ne ocolesc?

Aș putea fi întrebat: Și de ce ne spui nouă toate acestea?

Plec de la convingerea că drumul turismuluiromânesc spre condiția de motor al dezvoltării economice trece printr-o legislație bine chibzuită, coerentă, cuprinzătoare și eficientă. Iureșul privatizărilor a trecut, putem să pretindem, de la toți cei care s-au arătat dornici să se implice în turism, socoteală. "Prezentați legitimațiile de călătorie, vă rugăm!"

Guvernul își are responsabilitățile sale și nu puține. Avem din nou un Minister al Turismului și o strategie enunțată și adesea reiterată de titularul de resort. Personal apreciez vioiciunea ministrului turismului și sper ca demersurile inițiate în țară și peste hotare să dea roade. Ca în orice situație cred că și în cazul de față trebuie să punem în balanță nu atât promisiunile, cât rezultatele, nu neapărat străduința - oricum onorabile - cât banii aduși la buget de turismul intern și extern.

Avem nevoie de studii în stare să ne arate unde suntem. Avem nevoie de acțiuni de promovare care să se soldeze cu sporirea fluxului de turiști dinspre și către România. Avem nevoie de o strategie care, prin atractivitatea ofertelor și realitatea serviciilor, să repolarizeze interesul turistic față de România.

Actualul Minister al Turismului și titularul său sunt puși pe fapte mari.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Pregătiți-vă să încheiați.

 
 

Domnul Nicolae Bud:

O legislație adecvată, conexată la o pricepere cuantificabilă a Guvernului de a accesa fondurile europene în domeniu, ne poate duce acolo de unde am plecat în argumentația noastră: să facem din turismul românesc un motor al dezvoltării economice.

Vă mulțumesc, doamnă președintă.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Și eu vă mulțumesc.

Vă anunț încă o dată. Durata unei declarații politice este de 3 minute. Ca să vă dați seama, aceasta, în scris, înseamnă cam o pagină și jumătate. Altfel, veți lua din timpul celorlalți colegi, care nu o să mai poată să se exprime la microfon.

 
Vasile Mocanu - declarație politică având tema Să nu-i uităm pe sinistrații din Răchiteni;

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Vasile Mocanu.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Vasile Mocanu:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o "Să nu-i uităm pe sinistrații din Răchiteni".

Una dintre localitățile grav afectate de inundațiile de anul trecut a fost comuna Răchiteni din județul Iași.

La mai bine de șapte luni după ce puhoaiele au distrus agoniseala de o viață a foarte multor locuitori ai comunei, aproape jumătate dintre sinistrați stau încă pe la rude ori în barăcile oferite de Guvern.

Iarna grea din aceste locuri a făcut ca ridicarea noilor locuințe să se facă cu greutate. Inundațiile din toamna lui 2008 au distrus în întregime 39 de case și au deteriorat foarte grav încă 37. Pentru unii locuitori ai comunei, noile construcții ridicate de autorități au însemnat înlocuirea unor case bătrânești din chirpici cu unele mult mai trainice, din BCA. Dar pentru alții, puhoaiele au însemnat distrugerea unor vile frumoase construite din banii obținuți după mulți ani de muncă prin străinătate.

Din nefericire, iarna care abia a trecut a făcut și victime. O bătrână ce locuia într-un modul oferit de Guvern a decedat la începutul lunii ianuarie din cauza frigului.

O banală defecțiune la rețeaua electrică, nedepistată la timp, a lăsat neîncălzită baraca, chiar în timpul gerurilor care s-au abătut asupra Moldovei în primele zile ale lunii ianuarie.

Atrag atenția că lecția Răchiteni trebuie ținută minte. Guvernul trecut și-a respectat prea puține dintre promisiunile făcute sinistraților de la Răchiteni sau din alte localități afectate de inundații. Și mai grav, fostul Executiv nu a inițiat nicio acțiune de prevenire a unor viitoare dezastre provocate de revărsarea apelor. Râul Siret rămâne la fel de periculos pentru localitățile riverane.

Pentru a nu mai ajunge în astfel de situații tragice pentru comunități întregi, noul Guvern trebuie să ia măsurile care se impun. A preveni este infinit mai bine decât a remedia după ce s-a petrecut dezastrul. Dacă o casă o poți ridica din nou, o viață nu mai poate fi recuperată niciodată.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Olosz Gergely - declarație politică referitoare la necesitatea de viziune și acțiune politică asupra problemelor reale cu care se confruntă România;

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Olosz Gergely.

Domnul Borbély László nu este prezent, nu?

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Olosz Gergely:

Doamnă președinte,

Vă mulțumesc pentru cuvântul acordat.

Declarația mea politică se referă la necesitatea de viziune și acțiune politică asupra problemelor reale cu care se confruntă România.

Doamnelor și domnilor deputați,

Să spunem adevărul și adevărul ne va face liberi! Acesta este mesajul meu către actualul Guvern. Mai bine să îl priviți în față decât să închideți ochii și să-i faceți pe oameni să ia drept reale anumite subiecte false, inventate.

Constat cu îngrijorare că, în ultima vreme, cetățeanul simplu al României intră în contact cu subiecte de cancan, gândite și promovate cu scopul precis de a-i îndepărta atenția de la problemele reale ale României. Se reușește, astfel, eludarea evenimentelor și deciziilor politice cu adevărat importante pentru existența omului de rând. Se încearcă impunerea pe agenda publică a unor subiecte care, vorba aceea, nu țin de foame, dar care îl pot face pe om să uite că frigiderul este gol.

Ce s-a întâmplat săptămâna trecută? S-a vorbit despre elicoptere, avioane militare, președinți care nu respectă Constituția României, fără să se vorbească despre anumite protocoale diplomatice încălcate, posibilitatea escaladării unor conflicte interetnice, responsabili direcți pentru o situație de fapt. Efectul? Cu ajutorul vizitei sabotate a președintelui Laszlo Solyom în Harghita s-a trecut pentru câteva zile peste adevărata problemă a românilor, criza economică.

Dacă stăm și ne uităm la declarațiile actualilor guvernanți, observăm același lucru. În viziunea lor, noi nici măcar nu suntem într-o criză! Toți vorbesc despre responsabilitate, dar nimeni nu și-o asumă. Toți încearcă să își asume anumite merite, dar nimeni nu arată, la propriu, prin muncă susținută, că este responsabil cu scoaterea țării din criză. În această ordine de idei, nu trebuie să ne mire că acest Guvern dorește, într-un mod greșit în opinia mea, strângerea curelei și blocarea cheltuielilor din teritoriu. Și, paradoxal, același Guvern dorește să nu sufere de pe urma deciziilor luate!

Și cu varza unsă, și cu slănina în pod! Tot ce s-a făcut în România ultimelor trei luni a stat sub zodia contradicțiilor dintre stânga, dreapta și populismul puterii.

Orice om este înclinat să judece prezentul cu ochii trecutului. Nu trebuie să vă reamintesc de trecutul nostru recent și de economiile făcute de statul român pe spatele cetățeanului simplu în cadrul altor acorduri cu FMI. Tocmai de aceea, eu propun ca actualele măsuri să fie diferite de cele ale trecutului, pentru simplul motiv că ar putea avea un efect benefic.

Decât să se plângă de faptul că, odată cu criza, producția agricolă va scădea, eu le propun guvernanților să încurajeze acum, mai mult ca niciodată, agricultura. Să fie acordate subvențiile în acest domeniu vital pentru locuitorii din mediul rural! Decât să se plângă de imposibilitatea și improbabilitatea accesării fondurilor europene de administrațiile locale, eu le propun să îi mențină pe actualii angajați, care în mod sigur au acumulat o experiență în realizarea unor proiecte cu finanțare europeană. Decât să încerce politizarea, prin modificarea Statutului funcționarilor publici, a tuturor funcțiilor din teritoriu, eu le propun să îi mențină pe actualii angajați, să le ofere siguranța locului de muncă! Altfel, paranoia nesiguranței locurilor de muncă va fi încă o problemă de gestionat pentru Guvernul Boc.

Cine crede că aducerea într-o instituție a unor oameni noi și fără experiență, dar colorați politic, echivalează cu performanțe crescute ale acelei instituții, se înșeală amarnic! Urmând această direcție, vom ajunge exact ca înainte de '89, când totul era politizat, iar schimbările din funcție se făceau pe baza dosarelor de cadre. Nu erai bun pentru că gândeai altfel, aduceau pe altcineva care, chiar dacă era mai prost, era fidel regimului, era membru de partid și nu își punea semne de întrebare. Sper să nu revenim la momentul în care cizmarii ne conduceau țara! Sper să nu fim iar puși în situația de a observa că sistemul românesc este condus încet, dar sigur, spre colaps economic și social!

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Aledin Amet - declarație politică intitulată Nevruzul, o sărbătoare a lumii turce;

Din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul deputat Amet Aledin.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Nevruzul, o sărbătoare a lumii turce".

Sâmbătă, 21 martie anul curent, la Biblioteca Municipală din Medgidia, a avut loc un spectacol dedicat sărbătorii tradiționale a lumii turce, Nevruzul (în limba tătară, Nawrez).

Este un moment important, pe care, firesc, și musulmanii din România îl marchează.

În acest sens, a fost organizată, la inițiativa filialei Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Primăria din localitate și Centrul Cultural "Dunărea de Jos", din Galați, respectiva manifestare.

Pe lângă referatele prezentate, momentele artistice ale ansamblurilor folclorice au întregit imaginea unei tradiții pe care ne străduim să o păstrăm și să o transmitem generațiilor următoare.

De altfel, acțiuni similare se petrec, în fiecare an, în mai multe localități din județele Constanța și Tulcea.

Sărbătoarea marchează începutul primăverii. Cuvântul "nevruz" provine din limba persană, însemnând "noul an". Simbolistic vorbind, obiceiul își are izvorul în legenda Erghenekonului. Copiii, în ziua respectivă, colindă, fiind, în acest fel, evidențiată renașterea naturii.

Așadar, tradițiile noastre, bogate și îndelungate, sunt prezentate în cadrul mai multor manifestări, pe care UDTTMR le organizează, tocmai pentru a nu fi uitate. Valorificând acest important tezaur, oferim, fără îndoială, o imagine complexă a identității noastre.

Această sărbătoare, Nevruzul, înseamnă bucurie.

Această sărbătoare, Nevruzul, demonstrează, dacă mai era necesar, că, indiscutabil, credința nu piere.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Cristina-Ancuța Pocora - declarație politică pe tema șomajului din România;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna deputat Cristina Pocora.

Aveți cuvântul, doamnă deputat.

 

Doamna Cristina-Ancuța Pocora:

Mulțumesc, doamnă președintă.

Declarația mea politică este din nou pe tema șomajului din România.

800 de mii. 800 de mii de pietroaie! 800 de mii de saci de cartofi!

Este singurul mod în care ministrul muncii îi privește pe șomerii din România. Cu batjocură și nepăsare. Căci altfel, dacă ar fi pronunțat această sumă, s-ar fi cutremurat pur și simplu. I-ar fi băgat pe toți în ședință, de la președintele țării, la prim-ministru și până la cel mai mic funcționar din minister. Și le-ar fi cerut tuturor ajutorul. Le-ar fi cerut tuturor sfatul și soluții astfel încât cifrele acestea să nu devină realitate.

Domnul ministru, însă, ieri, a rostit teribilul număr cu o nonșalanță greu de imaginat. A spus aceste cifre ca și cum ar fi fost vorba despre mărunțișul din buzunarul său sau despre ceva extraordinar de neimportant.

Știți ce înseamnă, însă, aceste 800 de mii?

Este numărul de șomeri pe care ministrul Sârbu îl estimează pentru 2009. Și dacă până acum România ar fi avut 799 de mii de șomeri, poate că cei 800 de mii de șomeri nu ar fi părut atât de mulți. Dar în decembrie 2008, țara noastră avea 403.441 de șomeri. Adică la jumătate!

Și, totuși, ministrul Sârbu nu clipește! Continuă să-și mențină aceeași dezinvoltură și nonșalanță!

Situația este chiar mai gravă de atât! Însuși ministrul Sârbu recunoaște că nu-i mai dă bine la calcule, că-i dă cu virgulă. El estimase, pentru 2009, 525 de mii de români trimiși în șomaj. Ieri, a anunțat numărul de 800 de mii.

Și, cu aceeași nonșalanță, ministrul Sârbu spune că estimările inițiale ar putea fi depășite cu 200-300 de mii. Și acum am citat! "200-300 de mii". Deci, ministrul habar nu are câți șomeri va avea România la sfârșitul anului 2009. Ca să fie sigur că nu-i mai dă cu virgulă, ministrul își ia o marjă uriașă - 100 de mii. 100 de mii de familii! Să fie sigur că de data asta nimerește estimarea. Din păcate, domnule ministru, nici această sută de mii nu este alcătuită din saci de cartofi, ci din oameni.

Eu, una, m-am săturat de nesiguranța, de bâlbele ministrului Sârbu și ale întregului Guvern. M-am săturat să avem marje de eroare uriașe, de 200-300 de mii de șomeri, de 18, 19 sau 20 de miliarde de euro împrumut.

Eu, una, și multe milioane de români vrem certitudini. Vrem siguranța că cei care ne conduc știu cum să facă economia să treacă de criză. Vrem să știm că Guvernul are un plan, că are cifre exacte și măsuri la fel de exacte.

Eu, una, și multe milioane de români am început să cerem și fapte! Am început să cerem și acțiuni, nu numai vorbe.

Aceasta este cea de a doua declarație politică pe care o țin de la tribuna Parlamentului în privința situației sociale și a nivelului de șomaj. Voi continua să vin, în fiecare marți dimineața dacă este nevoie, la această tribună, până când Guvernul și ministrul Sârbu vor veni în fața Parlamentului cu o strategie concretă, cu fapte pe care eu și milioane de români le așteptăm. Sper, însă, ca acest lucru să nu se întâmple în 2-3 ani. Poate că ar fi o marjă suficientă pentru Guvernul Boc să treacă să facă ceva!

Mulțumesc.

 
Tinel Gheorghe - declarație politică intitulată Țăranii ialomițeni și testul satelitului;

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Tinel Gheorghe.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Tinel Gheorghe :

Declarația mea politică se intitulează "Țăranii ialomițeni și testul satelitului".

Săptămâna trecută Ministerul Agriculturii s-a remarcat prin două știri de impact cu privire la funcționarea Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură. Prima știre se referea la faptul că Uniunea Europeană a anunțat sancționarea României cu suma de 8,5 milioane de euro (eu cred că suma va ajunge în final la 20 milioane de euro) pentru faptul că nu am reușit să finalizăm efectuarea plăților pe suprafață (SAPS) aferente anului 2007, adică cei 100 euro/ha.

A doua știre se referea la anunțul ministrului agriculturii de demitere a întregii conduceri a Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură, pentru "slabe performanțe manageriale".

Așa este, domnule ministru, și subscriu la măsurile dispuse, dar cu unele amendamente, pe care le voi exemplifica cu câteva date preluate și prezentate la nivelul județului Ialomița.

Astfel, pentru anul 2007, la nivelul județului Ialomița au depus cereri pentru plățile la hectar 12.600 de fermieri, din care 7.900 au fost selectați aleatoriu pentru controlul prin teledetecție. În urma analizelor efectuate au apărut probleme în 4.600 de cazuri, adică în 58% din numărul cererilor selectate. Trebuie să recunoaștem că procentuleste foarte mare, poate chiar cel mai mare, dacă îl raportăm la datele prezentate la nivel național - 58.601 cazuri de fermieri sancționați sau excluși total de la plata pe suprafață, dintr-un total de 86.000 de cereri selectate pentru control.

Și cum un necaz nu vine niciodată singur, la nivelul anului 2008 numărul cererilor depuse pentru SAPS (plățile pe suprafață) pentru județul Ialomița a fost cu 20% mai mic decât în 2007, adică, mai pe românește, țăranii ialomițeni și-au cam pierdut încrederea în Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură.

Eu spun că, dacă fenomenul va continua și în 2009, atunci sigur nu este numai problema managementului la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură, ci poate este și problema profesionalismului firmelor care au executat sau execută serviciile de control prin teledetecție a cererilor de plată: SC GAUSS SRL și SC ESTEREOFOTA, în asociere cu SC CORNEL și CORNEL TOPEXIM SRL.

Nu știu despre celelalte firme cine știe ce, dar despre GAUSS îmi aduc aminte că în toamna anului 2004 s-a angajat la inventarierea terenurilor aflate in administrarea ADS (Agenției Domeniilor Statului) și, după ce a încasat circa 1000 miliarde lei, rezultatele așteaptă și acum lumina tiparului.

În aceste condiții, nici nu este foarte greu să se spargă totul în capul țăranilor care, chipurile, nu știu să-și declare exact suprafețele cultivate.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc.

 
Sanda-Maria Ardeleanu - declarație politică despre România francofonă;

Din partea aceluiași grup parlamentar, respectiv Grupul parlamentar al PD-L, invit la microfon pe doamna Sanda Ardeleanu.

Vă rog, doamnă deputat, aveți cuvântul.

 

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi deputați,

Declarația mea politică se intitulează "Despre România francofonă".

Francofonia reprezintă, fără îndoială, liantul care a apropiat România de Europa, cu mult înainte ca aceasta să devină stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. România deține, prin tradițiile modernizării sale, o poziție atrăgătoare în cadrul Fancofoniei. Montaigne, Balzac, Baudelaire, Proust, Valéry fac parte din cultura noastră individuală și sunt puncte de reper în existența noastră intelectuală.

După cum știm, România a fost, în perioada 28-29 septembrie 2006, prima țară desemnată din aria Europei Centrale și de Est, căreia i s-a încredințat misiunea de a organiza un sommet al francofoniei în această parte a lumii.

Nu vom uita curând faptul că, începând cu evenimentul din 2006, Bucureștiul a redevenit - prin asumarea benevolentă a unor procese continue și contigue de influențare și generoasă asimilare - un oraș reprezentativ pe harta adepților limbii franceze și a valorilor culturii de expresie franceză, în care se celebrează valorile Francofoniei: respectarea drepturilor omului, ale cetățeanului și ale statului de drept, respectarea diversității conținuturilor culturale și a expresiilor artistice, respectarea solidarității și a democrației.

Efectele pozitive ale succesului românesc de după Sommet-ul din 2006 nu au întârziat să apară. Vizibilitatea românească în Francofonia mondială a continuat. Astfel, în anul 2007, România, în cooperare cu Agenția Universitară a Francofoniei, a instituit sistemul de burse "Eugen Ionescu" destinate doctoranzilor și cercetătorilor din țări francofone care doresc să studieze sau să dezvolte proiecte de cercetare în centrele universitare din țara noastră.

Este remarcabil momentul (2007) în care România a fost declarată stat - far al Francofoniei în Europa Centrală și Orientală de către secretarul general al Francofoniei, recunoscându-i-se rolul în promovarea limbii franceze și a valorilor francofone în regiune.

Un alt exemplu vine dinperioada 8-11 noiembrie 2007, când s-a desfășurat colocviul "Sibiul francofon: protecția și promovarea diversității culturale în contextul extinderii Francofoniei", organizat de Ministerul Afacerilor Externe, în colaborare cu Ministerul Culturii și Cultelor și cu Universitatea Lucian Blaga, în cadrul programului "Sibiu, capitală culturală europeană 2007".

Mai aproape de noi, acum un an, în aprilie 2008, la București a avut loc Reuniunea Corespondenților naționali pentru Francofonie din Europa Centrală și de Est. A urmat, în luna iunie 2008 la București, Reuniunea Rețelelor Instituționale ale Francofoniei, coorganizată de Organizația Internațională a Francofoniei și Ministerul Afacerilor Externe român.

România francofonă a fost activă și în perioada 17-19 octombrie 2008, când s-au desfășurat la Québec lucrările celui de-al XIII-lea Sommet al Francofoniei. În noua etapă din evoluția Francofoniei instituționale, marcată de adaptarea structurilor sale la realitățile politice, economice, tehnologice și culturale de la începutul noului mileniu, România continuă să își consolideze rolul în cadrul Organizației Internaționale a Francofoniei, reafirmându-și, în mod constant, opțiunea francofonă.

Aniversată în fiecare an pe 20 martie, Ziua Internațională a Fancofoniei este o sărbătoare a limbii franceze care unește în gând și simțire 200 de milioane de oameni din întreaga lume și reunește 870 de milioane de oameni din cele 70 de state și guverne ale Organizației Internaționale a Francofoniei.

Francofonia nu este promovată numai în marile orașe ale României, așa cum ar putea reieși din expunerea de mai sus. Moldova și Bucovina, profund atașate culturii și civilizației franceze și francofone, continuă și astăzi un învățământ de înaltă calitate în pregătirea specialiștilor vorbitori de franceză, mai mult, dezvoltând activități permanente de promovare a spiritului francez, de împărtășire a valorilor comune francofoniei, de atragere a investițiilor din spațiul francofon.

Situația limbii române din Basarabia poate fi cel mai sugestiv și tulburător exemplu legat de rolul limbii franceze în promovarea și dezvoltarea limbii române. Spațiul respectiv a cunoscut alfabetul latin prin intermediul limbii franceze. Limba și civilizația franceză s-au constituit în motivații puternice în lupta pentru afirmarea latinității noastre.

România și-a manifestat continuu atașamentul pentru limba franceză prin aderarea elitelor inteligenței românești la valorile culturii franceze, acest aspect fiind urmat și de diseminarea prin educație a culturii franceze prin învățământul de stat și privat.

Toate acestea reprezintă semnale vii legate de procesul de maturizare statală europeană a țării și de modernizare instituțională.

În acest context, consider că nu trebuie să minimalizăm succesele repurtate de România și eforturile reale pentru obținerea acestora printr-o decizie ce ar putea genera o reacție negativă atât pe plan cultural, cât și politic.

Aceste considerente mă determină să susțin menținerea disciplinei de studiu limba franceză în programele-cadru ca primă limbă modernă de studiu în România.

O eventuală diminuare a importanței limbii franceze ar putea umbri într-un timp scurt progresele înregistrate de România pe parcursul multor ani de perseverență. Învățământul de și în limba franceză trebuie să fie considerat și astăzi, în România, ca fiind prioritar, întrucât pentru români, limba franceză este simultan un excelent mijloc de facilitare a schimburilor culturale, științifice și tehnice, o prestigioasă limbă literară, o riguroasă limbă filozofică și științifică, precum și limba în care au fost realizate și descrise numeroase și importante descoperiri, invenții și aplicații tehnice și, de ce nu, o limbă internațională și oficială a diplomației, limba celei de-a patra puteri mondiale pe plan industrial, agricol și comercial - Franța.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, doamna deputat.

 
Sonia-Maria Drăghici - declarație politică intitulată Ce trebuie făcut pentru diminuarea diferențelor între starea de sănătate a românilor și a cetățenilor celorlalte țări ale Uniunii Europene;

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe doamna deputat Sonia Drăghici.

Aveți cuvântul, doamna deputat.

 

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimată doamnă președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Ce trebuie făcut pentru diminuarea diferențelor între starea de sănătate a românilor și a cetățenilor celorlalte țări ale Uniunii Europene".

România este țara din Uniunea Europeană cu cea mai scăzută speranță de viață pentru femei, iar speranța de viață a bărbaților români este printre cele mai reduse din Europa, deși, față de anul 1989, speranța de viață a crescut cu 3 ani la femei și 1,6 ani la bărbați.

În România speranța de viață este influențată în mare măsură de mortalitatea infantilă, care are cea mai mare rată din țările Uniunii. Românii înregistrează recorduri europene triste nu numai în ceea ce privește speranța de viață, ci și la capitole precum mortalitatea generală pe cauze de deces evitabile, gradul de morbiditate al bolilor transmisibile, anii de viață în stare de sănătate, bolile cardiovasculare, tuberculoza sau cancerul de col uterin. Incidența mare a bolilor cronice nontransmisibile și insuficiența măsurilor de prevenire a acestora se suprapun cu creșterea consumului de tutun și alcool, conform statisticilor oficiale.

Condițiile de sanitație precară, alimentația necorespunzătoare, mai ales în mediul rural, factorul stres și poluarea în mediul urban influențează negativ speranța de viață. La acestea aș adăuga educația sanitară insuficientă; ca exemplu, ne situăm pe ultimele locuri în Europa la consumul de săpun și pastă de dinți.

Infrastructura fizică nedezvoltată conform normelor europene, dotarea insuficientă a instituțiilor medicale, motivația scăzută a personalului sanitar, diferențele regionale, cele dintre mediul urban-rural și persistența unor mentalități depășite sunt alți factori ce contribuie la menținerea României printre țările Uniunii Europene cu deficiențe privind starea de sănătate a populației.

Este remarcabilă implicarea Comisiei Europene în cunoașterea și rezolvarea unor probleme ale stării de sănătate din România și implicit vizita făcută de doamna comisar european pentru sănătate Androulla Vassiliou în țara noastră. În 20.03.2009 domnia sa, alături de domnul președinte Mircea Geoană a lansat oficial versiunea în limba română a Portalului Uniunii Europene dedicat Sănătății Publice, acțiune care a avut loc la Palatul Parlamentului din București, sub egida Senatului României. Acest portal poate fi deja accesat de către orice cetățean pe site-ul http://ec.europa.eu/health-eu/.

Am participat la acest eveniment cu mândrie profesională, în întreaga mea carieră fiind animată de dorința de a crește bagajul de cunoștințe despre sănătate al populației. Informațiile simple, clare și esențiale despre măsuri care vizează protecția sănătății și prevenirea bolilor, mai ales în contextul integrării europene, sunt extrem de importante și utile. Am convingerea că o bună cunoaștere a diferitelor activități și programe comunitare legate de sănătatea publică îi va ajuta pe cetățeni să contribuie la acestea și să le sprijine.

Realizarea efectivă a accesului egal al cetățenilor la serviciile medicale, creșterea standardului de viață prin îmbunătățirea calității și siguranței actului medical, ameliorarea stării de sănătate a populației din România, apropierea de indicatorii de sănătate și demografici ai țărilor civilizate, concomitent cu scăderea patologiei specifice țărilor subdezvoltate sunt deziderate de bază ale politicilor de sănătate. Acestea vor fi posibile prin îmbunătățirea informației și comunicării, concomitent cu progresul și diversificarea tehnologiilor diagnostice și terapeutice.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, doamna deputat.

 
Tudor Ciuhodaru - continuarea declarației politice intitulate Stoparea fenomenului Lăzărescu la Iași;

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Eu voi continua declarația politică: "Stoparea fenomenului Lăzărescu la Iași". Poate sunt o picătură chinezească dar poate cineva ne va asculta și aici, pentru că unele lucruri se întâmplă atât de rar încât pot fi considerate minuni. O astfel de minune s-a întâmplat la Iași pe 20 martie când s-au reunit pentru stoparea fenomenului Lăzărescu, parlamentari, alături de președintele Consiliului județean, profesorul Simirad, primari, viceprimari, prefectul Victorel Lupu, președintele Colegiului Medicilor din România, profesorul Astărăstoaie, președintele Ordinului asistenților medicali din România, al Colegiului farmaciștilor și numeroși pacienți.

Sper că nu am uitat pe nimeni. Pentru că ei au decis ca proiectul pilot pentru stoparea fenomenului Lăzărescu la Iași să se concretizeze prin terminarea rapidă a Spitalului Clinic de Urgență din Copou.

Suntem în postul Paștelui și undeva în Cartea sfântă se spune că o minune durează doar 3 zile. Există grupuri de interese ce doresc deturnarea clădirii de la destinația inițială și acest lucru nu trebuie să se întâmple, pentru că am văzut licărul de speranță din ochii oamenilor de pe stradă și am auzit mulțumirea lor pentru terminarea acestui obiectiv.

Vom utiliza toate instrumentele parlamentare pentru realizarea acestui obiectiv și sunt convins că noua generație de politicieni va avea înțelepciunea susținerii acestui obiectiv ce înseamnă viață pentru pacienții plimbați între spitale.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Cristian-Ion Burlacu - propuneri pentru eficientizarea consumului de energie în incinta clădirii Parlamentului;

Urmează reprezentantul Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Cristian Burlacu.

Aveți cuvântul.

 

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Biroul Camerei Deputaților a adoptat la mijlocul lunii februarie 2009 un proiect pilot denumit "Parlamentul verde - 0 energie", prin care se intenționează reducerea consumului de energie electrică și termică prin amplasarea pe clădirea Parlamentului a câteva zeci de panouri solare și microcentrale eoliene, precum și prin instalarea de pompe de căldură. Deși acest concept se aplică și în alte state europene, credem că propunerea susținută de domnul deputat Iulian Iancu trebuie să beneficieze de o doză mare de discernământ și de o adaptare la realitatea în care trăim.

Și iată care este această realitate. Este adevărat că Palatul Parlamentului are un consum anual de energie electrică de 15.524.449 KWH și un consum de energie termică de 21.713 Gcal. Costurile energetice pentru Palatul Parlamentului s-au ridicat anul trecut la 116 miliarde lei vechi. Acum 10 ani, in 1997, când consumul electric la Palatul Parlamentului era mult mai redus decât în prezent, electric într-un an echivala cu consumul realizat la nivelul municipiului Ploiești. Dar în egală măsură este adevărat că orice măsură adoptată trebuie să aibă drept efect imediat reducerea consumului de energie și nu creșterea cheltuielilor la nivelul clădirii Parlamentului. Înainte de a demara un astfel de proiect, consider că este important să analizăm cu atenție toate aspectele pe care un astfel de proiect le implică. În acest sens, consider că este esențial să știm dacă și în ce măsură structura de rezistență a clădirii poate susține greutatea panourilor solare.

De asemenea, dacă discutăm de amplasarea în perimetrul clădirii Parlamentului a unor microcentrale eoliene, consider necesar să avem la dispoziție date și studii care să ateste unde se poziționează municipiul București pe harta vânturilor? Decizia privind amplasarea unor centrale eoliene nu poate fi luată fără a avea informații concrete referitoare la eficiența pe care acestea o pot avea.

Un al doilea pas în această discuție îl reprezintă bineînțeles costurile asociate întreținerii activității acestor echipamente, și mă refer aici la valoarea cheltuielilor de stocare a energiei regenerabile astfel produse.

S-a menționat totodată posibilitatea de a încălzi clădirea cu apă termală. Nu avem date din care să rezulte cu certitudine că ar exista, sub clădirea Parlamentului, surse de apa termală. La fel precum nu avem o estimare clară a costurilor pe care le-ar presupune implementarea unui sistem de captare a energiei geotermale.

Fără să aibă nici o idee despre costurile unui asemenea proiect, unii colegi parlamentari s-au grăbit să declare că din 2011 clădirea Parlamentului va putea fi considerată o "clădire verde", la fel ca în cazul Parlamentului german. Se ignoră însă un amănunt esențial: în Germania, o mare parte din clădirea Parlamentului este în esență o clădire modernă, în care consumul de energie a fost optimizat odată cu construcția segmentelor noi ale clădirii. În România, Palatul Parlamentului este o clădire veche, a cărei modernizare trebuie să țină cont de capacitatea structurii actuale de a rezista la modificări.

Tocmai de aceea, sugerez factorilor decizionali, precum și domnului Iulian Iancu aplecarea către soluții practice, cu aplicabilitate imediată, precum: schimbarea tâmplăriei exterioare, pentru obținerea unei izolări mai bune a clădirii, optimizându-se astfel consumul de căldură; înlocuirea tuturor instalațiilor și echipamentelor de iluminat, cu becuri ecologice. Suplimentar, se poate lua în calcul folosirea echipamentelor de iluminat cu senzori, în zonele cu trafic redus, de altfel numeroase, din clădirea Parlamentului.

Nu în ultimul rând consider oportun să luăm în considerare implementarea în parteneriat cu ONG-uri de profil a unui proiect de conștientizare a parlamentarilor și a personalului angajat al Parlamentului cu privire la necesitatea eficientizării costului de energie la nivelul clădirii.

Demararea unui proiect amplu de eficientizare a consumului de energie în incinta clădirii Parlamentului trebuie să vizeze accesarea de fonduri europene, disponibile pentru acest obiectiv. Din moment ce la nivelul Uniunii Europene există linii de finanțare dedicate pentru astfel de proiecte, este important să le accesăm și în paralel să luăm măsurile gradual și cu păstrarea simțului realității.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Beres Ștefan Vasile - declarație politică intitulată Nepăsare sau neștiință în domeniul forestier;

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, invit la microfon pe domnul deputat Beres Ștefan Vasile.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Beres Ștefan Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Titlul declarației mele politice este: "Nepăsare sau neștiință în domeniul forestier".

Am jurat pe Biblie să respect, să fiu loial, să lucrez cu toată știința și puterea mea pentru această țară. Se pare că noi, cetățeni ai acestei țări, suntem sortiți și privați de cele mai elementare drepturi ale lumii moderne și anume: să fim luați în serios, să merităm cea mai mică atenție din partea celor care mimează la fel actul de guvernare.

Au trecut trei săptămâni de când am încercat să trag semnalul de alarmă, să atenționez responsabilii asupra stării în care se află Fondul Forestier Național și specialiștii din domeniu, care încearcă cu disperare să îl cultive, să îl mențină, cunoscând clar și amănunțit efectele degradării și eventual ale reducerii drastice în suprafață.

Nici un efect, liniștea domină în continuare în acest sector atât de important. Un cuvânt măcar, o consolare sau poate nesperatul început de strategie pentru ieșirea din criză... Nimic în condițiile în care silvicultorii primesc salarii de mizerie, cu luni de zile întârziere.

Este primăvară, luna pădurii. Vedem, suntem martorii unor inițiative extraordinare de campanii de împăduriri în sudul țării, unde simțim clar, în zilele noastre, efectele dispariției perdelelor forestiere de protecție. În nord, acolo unde străjuiau falnicele păduri cândva, nici măcar lucrările de împăduriri din 2008 nu sunt achitate. Mai vine în acest an omul de la țară să te ajute din nou? Răspunsul este nu, niciodată! O muncă neplătită la timp nu poate fi interesantă pentru cei ce trăiesc după munca lor, și nu după munca altora. Pădurea suferă în continuare...Politicienii, guvernanții se întrec în fața camerelor de luat vederi, sădind un arbore, zâmbind și trecând cu vederea, cu auzul, cu simțurile înnăscute și native pe lângă realitatea cruntă în care se află sectorul forestier.

În sud plantăm, în nord tăiem, domină haosul, lupta pentru fotoliile de catifea de directori. Profesionalismul, priceperea sunt mai mult decât nesemnificative. Tinerii care au ales această meserie de excepție, care în zilele noastre a devenit caraghioasă, banală și nu reprezintă importanță, numai pe perioada cât produce bani, pe timpul școlarizării miilor de studenți la silvicultură, sunt fără perspectivă în domeniu. Atunci pentru ce am înființat atâtea facultăți în care se predă silvicultură?

În trei săptămâni nu s-a pomenit nici măcar odată o singură problemă din domeniu, acest sector este sortit să moară, definitiv și pentru totdeauna. Un lucru însă uităm, că vom muri odată cu el, noi, cei care plângem la căpătâi, dar și ceilalți, cu toții care răspund și vor răspunde odată pentru degradarea și distrugerea acestui sector atât de important. Ministrul de resort nici măcar nu se prezintă la invitația comisiei de specialitate pentru a da câteva explicații, directorul de regie, fără nici o problemă în administrarea sectorului forestier, ține la ușă parlamentarii care ar dori să ajute, să dea ceva din experiența lor de zeci de ani în această meserie. Dar nu e nevoie...

A rămas o singură armă, o singură posibilitate, societatea civilă, mass-media.

Fac apel cu mâna întinsă către "Realitatea", pentru realitatea zilelor noastre. Nu mă las și nu voi lăsa să se distrugă ființa, viața, sufletul meu și a multor altora, pădurea.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Dragoș Gabriel Zisopol - Mesaj transmis tuturor elenilor și filoelenilor cu prilejul zilei naționale a Eladei - 25 martie 1821;

Din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul deputat Dragoș Zisopol.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Declarația mea politică este mesajul transmis tuturor elenilor și filoelenilor cu prilejul Zilei naționale a Eladei - 25 martie 1821.

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Deopotrivă este o bucurie și onoare să vă transmit prezentul mesaj, cu ocazia împlinirii a 188 de ani de la istorica revoluție a națiunii elene de la 1821, pentru reînvierea speranței de libertate și independență a Eladei.

Laureatul premiului Nobel, grecul Giorgios Seferis, se întreba "Ce caută poeții într-o lume nerecunoscătoare". În același sens cineva ar putea întreba... "Ce rost mai au aniversările naționale într-o lume ce continuu se îndreaptă spre globalizare"?

Aniversările naționale sunt indispensabile pentru că sunt sărbători ale credinței, de folos atât națiunilor ce le sărbătoresc, cât și istoriei în sine. Sărbătorile naționale capătă un sens mult mai general dacă depășesc cadrul național, transformându-se în manifestări cu ample rezonanțe, care contribuie esențial la educarea omului în bine.

Doamnelor și domnilor deputați,

Încă din antichitate, grecul a învățat să lupte între atingerea măreției și moarte. Această luptă permanentă, dusă de-a lungul anilor, a pătruns și în viața cotidiană.

În acest context se încadrează marea victorie a grecilor în lupta pentru independență, ziua de 25 martie 1821 - Ziua națională a Eladei, a grecilor de pretutindeni, ziua credinței în libertate, o aniversare panumană - sărbătoarea Bunei Vestiri - aniversare a "Credinței în viitorul omului întru Domnul".

Pentru libertate, în Grecia și în afara ei și-au găsit credința și au îndurat martiriul eleni și filoeleni. Către ei se îndreaptă recunoștința membrilor Uniunii Elene din România și către cei care au puterea de a duce mai departe credința din credința eroilor noștri.

Iată de ceastăzi, după 188 de ani, grecii de pretutindeni își amintesc de Revoluția de la 1821 care practic a schimbat concepții, hărți, oameni și toate acestea pentru a fi mai toleranți.

De noi depinde să nu ne uităm trecutul pentru a clădi viitorul și să clădim viitorul trăind în prezent printr-o unitate indestructibilă.

Să nu uităm că fiecare din noi suntem o revoluție, dar "Pretutindeni patria este pământul care ne hrănește".

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Petru Călian - declarație politică intitulată Rabla anilor 2009;

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Petru Călian.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Petru Călian:

Vă mulțumesc.

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi este intitulată: "Rabla anilor 2009".

Astăzi suntem puși în situația să reparăm greșelile precursorilor noștri cu privire la protejarea mediului înconjurător. Timp de zeci de ani, rata de creștere a poluării, nocivitatea noxelor emise de vehiculele ce ard combustibili fosili și rata de creștere a numărului efectiv al autovehiculelor participante la trafic, nu s-au bucurat de atenția cuvenită, din partea autorităților și a societății civile deopotrivă.

Tocmai din această cauză, protecția mediului înconjurător, poluarea și emisiile de oxizi de carbon și pulberi devin astăzi probleme ce trebuie rezolvate urgent. Aceleași probleme mă aduc, stimați colegi, în fața dumneavoastră astăzi. Vreau să atrag atenția asupra nevoii imperioase de a continua programele pentru îmbunătățirea mediului înconjurător. Vreau să atrag atenția asupra nevoii de îmbunătățire a calității vieții pentru locuitorii din București și alte orașe bolnav de poluate din țară.

În această privință, voi vorbi despre necesitatea continuării și extinderii Programului pentru reînnoirea parcului național auto.

Numărul indubitabil mare al autoturismelor vechi, uzate, cu grad ridicat de poluare, nu numai în București, chiar și în alte orașe mari din țară, dau câteva exemple: Cluj, Constanța, Timișoara, Bacău etc. scade nivelul de calitate al vieții locuitorilor.

Cred că este foarte important să deschidem discuția, poate incomodă, despre sănătatea populației pe termen lung. Sunt de părere că trebuie să conștientizăm exact care este impactul emisiilor de pulberi sau smogului asupra duratei medii de viață și asupra sănătății populației.

Numai în cazul în care raționalizăm gravitatea problemei putem acționa eficient pentru a o rezolva.

Reînnoirea parcului național auto este un pas important făcut de Guvern, pentru prima oară în 2005. Impactul asupra mediului a fost evident: reducerea emisiilor de oxid de carbon cu 707.585 kg, conform rapoartelor privind calitatea mediului. După cum știți, Programul Rabla pentru anul 2009 necesită suma de 228.000.000 lei din sumele încasate de Administrația Fondului de Mediu. Consider că acesta este un preț mic de plătit pentru sănătatea noastră și a copiilor noștri.

Salut inițiativa de a crește numărul de autoturisme vizate de program și, de asemenea, de a crește suma de casare pentru autoturismele vechi, la 3800 de lei.

De asemenea, vă propun, stimați colegi, pe această cale, considerarea extinderii Programului "Rabla" pentru persoanele juridice din România, în starea actuală programul vizând doar persoanele fizice posesoare de mașini mai vechi de 10 ani. Sunt de părere că o asemenea inițiativă ar ajuta și mai mult la protejarea mediului înconjurător, iar impactul asupra industriei constructoare de mașini nu este deloc de neglijat, mai ales pe timp de criză.

Cred că trebuie acționat acum, cît mai eficient și în cunoștință de cauză, pentru ca cei care vor veni după noi să nu fie puși în situația în care ne aflăm noi astăzi. Să nu fie puși în situația ingrată de a repara greșelile noastre.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Vasile-Silviu Prigoană - declarație politică intitulată Învățământul superior de stat - fabrică autohtonă de mediocritate;

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Silviu Prigoană.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Vasile Silviu Prigoană:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Declarația mea politică de astăzi se numește: "Învățământul superior de stat - fabrică autohtonă de mediocritate".

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

La începutul anilor '60, președintele american J.F. Kennedy a fost printre primii oameni politici care au înțeles că succesul dezvoltării oricărei societăți, dar și al economiei naționale, depinde de modul în care guvernul va gestiona reforma din educație și cercetare.

Noi nu am înțeles acest lucru nici acum, la aproape jumătate de secol de la deciziile care aveau să transforme America în cea mai mare putere economică a lumii. Din reformă în reformă am ajuns la situația jenantă în care învățământul superior de stat aproape nu mai există. El s-a transformat într-o veritabilă fabrică autohtonă de mediocritate. Calitatea acestuia este deplorabilă, chiar dacă majoritatea universităților de stat au bugete prospere. Prin încălcarea grosolană a art. 32 alin (4) al Constituției României, universitățile de stat au depășit numărul studenților cu taxă de la universitățile private, deși potrivit acestui articol "Învățământul de stat este gratuit". Unde se duc acești bani, cine și cum îi gestionează și îi justifică, rămâne pentru toți o necunoscută.

Prin această libertate prost înțeleasă de autonomie universitară, învățământul superior de stat din România s-a transformat într-o adevărată afacere cu diplome, pe care nici piața muncii și nici nevoile economiei naționale nu le reclamă. Avem, nu avem nevoie de unele specializări, avem, nu avem nevoie de unii specialiști, contează mai puțin. Important pentru actualul sistem este ca studentul fie să atragă subvenția Ministerului Educației, fie să plătească taxă!

Cât vom mai tolera această situație, stimați colegi?

Personal, acord cea mai mare importanță politicilor orientate către viitor, politicilor care vizează tinerii, educația, sănătatea și siguranța lor. Ei sunt viitorul națiunii noastre. Însă nu voi mai tolera actuala situație, care ne poate arunca în oprobriul Europei și riscăm ca toate diplomele emise de instituțiile de învățământ superior din România să nu mai fie recunoscute, ci să fie tratate ca niște simple făcături. Asta dorim? Cine dorește o așa batjocorire a tradiției învățământului românesc?

În acest sens, voi depune la Camera Deputaților o propunere legislativă care dorește să pună capăt situației actuale. Doresc ca locurile subvenționate din banii publici să fie contingentate, în funcție de cerințele pieței interne a muncii, de capacitățile instituționale românești, de performanța acestora și de calitatea studenților absolvenți.

În plus, doresc să opresc exportul de creiere, exportul absolvenților care au urmat studii finanțate din bani publici. Fiecare absolvent al unei universități de stat va trebui să lucreze în mediul bugetar pe o perioadă de minimum 10 ani, pe bază de contract.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Mihai Cristian Apostolache - informare privind participarea la Adunarea generală a Asociației comunelor din România, filiala Prahova;

Domnul Mihai Apostolache, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Săptămâna trecută am participat la Adunarea generală a Asociației comunelor din România, filiala Prahova, eveniment ce a reunit membrii asociați ai acestei structuri recunoscută de lege și, de asemenea, numeroși invitați.

M-a surprins plăcut abordarea avută în cadrul discuțiilor, precum și atitudinea constructivă a participanților. Problemele ridicate au fost legate de nevoile curente ale administrațiilor locale de la nivel de comună, lansându-se în dezbatere și o serie de idei care pot îmbrăca forma unor proiecte cu finanțare europeană.

Sincer, m-a bucurat faptul că orientarea politică a fiecărui partid a fost lăsată deoparte, și participanții s-au concentrat pe teme și subiecte ce vizau strict domeniul administrației publice locale. S-a degajat nevoia de descentralizare accelerată a deciziei și resurselor financiare, de îmbunătățire a salarizării aleșilor locali, de menținere a unei legături mult mai strânse cu deputații și senatorii din județe.

Consider că astfel de întâlniri sunt necesare, schimbul de idei și informații între aleșii locali și parlamentari nu face altceva decât să ajute comunitatea.

Totodată, m-a bucurat faptul că există astfel de structuri asociative cu obiective și scopuri clar definite și care dau concretețe dreptului constituțional la liberă asociere și consolidează societatea civilă și democrația românească. Doresc viață lungă acestei asociații, mult succes noii echipe de conducere și o cât mai bogată activitate în folosul comunității locale și a României.

Vă mulțumesc.

 
Aurelia Vasile - clarificări aduse principalelor puncte ale recentei moțiuni referitoare la situația învățământului;

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, doamna deputat Aura Vasile.

Aveți cuvântul, doamna deputat.

 

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

În toate țările lumii civilizate există o preocupare constantă pentru creșterea performanțelor sistemului de educație și formare profesională.

Pentru recredibilizarea sistemului și realizarea obiectivelor din strategia și Programul de guvernare este nevoie de schimbări în ceea ce privește curriculumul, evaluarea, formarea inițială și continuă a personalului didactic, este necesară descentralizarea deciziilor și responsabilităților, precum și ameliorarea infrastructurii școlare.

Preluarea mandatului de către doamna ministru Ecaterina Andronescu s-a realizat în plină criză economică. Primele două luni au însemnat eforturi pentru constituirea bugetului și discuții aproape permanente cu partenerii sociali pentru a găsi soluții în actualul context social-economic.

Vă reamintesc câteva dintre proiectele pe care le-a dezvoltat doamna ministru: învățământul obligatoriu de 10 clase; informatizarea învățământului; admiterea computerizată la liceu; înființarea centrelor de excelență; reabilitarea școlilor și dotarea cu mobilier școlar; reabilitarea căminelor studențești; dezvoltarea învățământului din mediul rural; dotarea școlilor cu microbuze; programul "cornul și laptele"; 200 de euro pentru calculator; rechizite școlare gratuite; bursa "Bani de liceu"; bursa "Guvernul României"; bursa pentru studenții din mediul rural care doresc să devină cadre didactice.

Știu de o bună bucată de vreme, că o democrație parlamentară fără opoziție este de neconceput. Este un truism asupra căruia este inutil să insist. Dar voi insista asupra existenței unui alt adevăr pe care, uneori, îl uităm: o opoziție reală trebuie să fie una constructivă, să critice doar ceea ce este realmente criticabil și mai ales să propună soluții, cu alte cuvinte, dacă vrea să demoleze, atunci să facă și eforturi pentru a construi ceva la loc. Atacurile permanente la adresa ministrului nu reprezintă soluția așteptată de sistem.

Consider că avem cu toții o datorie morală față de școală, suntem toți cei de față produsul ei și, mai mult decât atât, avem obligații impuse de lege, unele derivate din statutul de stat membru al Uniunii Europene. Este necesară recredibilizarea școlii românești și pentru acest proiect nu numai Ministerul Educației, Cercetării și Inovării trebuie să lucreze.

Cred că trebuie să modernizăm legislația și să dezvoltăm proiecte, pentru a asigura elevilor și studenților un cadru adecvat pentru instrucție și educație.

Vă spun sincer că am analizat cu toată seriozitatea și responsabilitatea criticile și acuzele aduse pe care le-am auzit la așa-zisa moțiune și am constatat că limbajul folosit încalcă adesea normele moralei comune, ajungând la jigniri și acuzații absolut nedrepte și, oricum, nepermise.

Folosirea în așa-zisa moțiune a unor expresii cum ar fi: "iresponsabilitate" și "amatorism", "încălcarea oricăror reguli de bun simț", "măsuri sinistre", în aceste condiții, ori autorii nu stăpânesc suficient înțelesul termenilor ori încalcă cu bună știință regulile elementare ale moralei comune.

Mai mult, găsim în moțiune expresii care au o foarte vagă legătură cu limba română. De exemplu, se afirmă că reducerea unor materii - istorie, limbi moderne, sport - înseamnă "anularea graduală a sistemului de învățământ românesc", iar rezultatul ar fi "obstrucționarea importanței educației în dezvoltarea viitorilor cetățeni". Dacă expresiei "anularea graduală" i se poate găsi un sens - din punct de vedere semantic - mă tem că nimeni nu poate găsi sensul "obstrucționării importanței", cel puțin nu în limba română.

Este adevărat că, uneori, în focul polemicii, spiritele se înfierbântă și sunt folosite cuvinte și expresii care nu reflectă realitatea. Dar, această îndepărtare de adevăr trebuie să aibă, totuși, anumite limite. Exagerările, mai devreme sau mai târziu, sunt sancționate.

Voi încerca acum, să clarific câteva dintre punctele moțiunii:

Legat de ceea ce spuneam, de eliminarea orelor de istorie, autorii moțiunii abordează eronat, plecând de la premise false, problema disciplinei istorie. Pentru informarea corectă a semnatarilor acestui act facem o trecere în revistă a structurii acestei discipline, pe verticala învățământului preuniversitar.

Programele pentru disciplina istorie, studiată în învățământul preuniversitar, au fost elaborate astfel încât să contribuie la formarea și la dezvoltarea competențelor-cheie. Totodată, au fost avute în vedere recomandările referitoare la studiul istoriei, cuprinse în documente elaborate la nivel european, în mod deosebit, Recomandarea nr. 15/2001 a Consiliului Europei cu privire la studiul istoriei în secolul XXI și Memorandumul pentru educația permanentă, elaborat de Uniunea Europeană.

Disciplina istorie se studiază, în învățământul preuniversitar, începând cu clasa a IV-a. În clasele a V-a - a VII-a, programa școlară îi familiarizează pe elevi cu evoluția omenirii începând din preistorie și ajungând în prezent. Pe parcursul celor trei ani de studiu, teme din istoria românilor sunt integrate istoriei universale. În clasa a VIII-a, programa școlară vizează aprofundarea istoriei românilor, abordată din perspective influențelor reciproce exercitate între spațiul și timpul istoric, între planul politic și cel socio-cultural, între politica internă și afirmarea în relațiile internaționale.

Conținutul programei include toate momentele fundamentale ale istoriei noastre, de la geto-daci la relațiile lor cu lumea mediteraneană până la formarea statutului național unitar român (1918) și revenirea la democrație prin revoluția din decembrie '89.

Pentru învățământul liceal, programa școlară are un conținut organizat în jurul unor domenii relevante pentru elev și reprezentative din perspectiva școlii și a cerințelor societății contemporane.

Vreau să fie clar pentru toți că în școala românească, începând din clasa a IV-a și până într-a XII-a, disciplina istorie se bucură de o mare atenție, ea acoperind, practic, întreaga evoluție a civilizației umane, cu accent pe cea a civilizației românești.

Trebuie să vă spun că și afirmația autorilor moțiunii "marea majoritate a viitorilor cetățeni să nu cunoască și să nu înțeleagă noțiuni precum: Constituție, Parlament, Guvern, putere și opoziție, vot universal, pluralism politic, separarea puterilor în stat, democrație și totalitarism, integrare și globalizare" este neadevărată. În acest sens, vă informăm că în cadrul învățământului obligatoriu toți elevii din România studiază disciplina cultură civică, cuprinsă în aria curriculară "Om și societate", la clasele VII-a și a VIII-a, disciplină care abordează în mod explicit conceptele din citatul anterior. Faptul că autorii moțiunii consideră, în mod eronat, că aceste concepte sunt legate de disciplina istorie nu este vina noastră.

De asemenea, țin să precizez că nu există nicio problemă în privința opțiunii elevilor privind disciplina istorie la examenul de bacalaureat.

Și în acest caz, autorii moțiunii ignoră în mod voit proceduri și etape ce vizează modificările care se pot face curriculum-ului și programelor de examen. Intervenția asupra planurilor-cadru din 16 martie 2009 intră în vigoare cu 1 septembrie 2009.

În consecință, nu sunt afectate sesiunile examenului de bacalaureat 2009, acestea desfășurându-se în baza programelor care s-au aprobat până la începutul anului școlar în curs în care sunt planificate sesiunile; orice intervenție asupra planurilor-cadru este urmată de intervenții asupra programelor școlare; dacă se modifică programele școlare, este firesc să se modifice și programele pentru sesiunile examenului de bacalaureat 2010; or, mă îndoiesc că distinșii semnatari ai așa-zisei moțiuni care a fost citită ieri în fața plenului cunosc programele pentru examenul de bacalaureat 2010, atâta timp cât acestea nu au fost anunțate.

În concluzie, facem mențiunea că disciplina istorie din planurile cadru la clasa a XII-a și a XIII-a, pentru toate specializările profilului tehnologic, se regăsește în anexa 4 a Ordinului ministrului nr. 3412 din 16.03.2009. Prin urmare, toate aserțiunile cuprinse în această moțiune, la acest punct, sunt în afara realității.

Legat de eliminarea orelor de educație fizică, este o tratare total eronată. Plec de la ideea și susțin pe doamna ministru care spune că măsurile pe care le coordonează în acest domeniu, educație fizică, le face tocmai pentru a putea să creștem sportul de performanță în România. Ceea ce se întâmplă astăzi, cunoaștem cu toții.

Și în acest domeniu ne permitem o abordare din cel puțin două puncte de vedere:

  1. Menținerea sănătății cu ajutorul orelor de educație fizică trebuie să fie însoțită și de respectarea normelor de igienă. În aceste condiții, orele de educație fizică desfășurate în interiorul orarului zilnic, între celelalte ore de curs, creează situația în care elevii revin în clasă, pentru orele următoare, fără asigurarea timpului necesar pentru igienă personală. Credem că niciunul dintre semnatarii moțiunii nu s-ar simți confortabil dacă ar fi obligat ca după o partidă de fotbal/handbal/gimnastică etc., să revină în sala de curs.
  2. Asigurarea condițiilor ca elevii de liceu să poată desfășura ore de educație fizică conform propriilor opțiuni și aspirații, numărul acestora putând fi variabil în funcție de cât de atractivă este oferta internă a școlii (principiu al descentralizării). Pe cale de consecință, prevederile planului-cadru propun o schimbare a paradigmei alocării orelor de educație fizică în învățământul liceal.

Această schimbare se concretizează în diversificarea modului în care se pot desfășura activități săptămânale, după cum urmează:

  • la clasă, o oră de trunchi comun, în baza unei programe unice;
  • două ore, prin participarea la activitățile formațiilor/echipelor unităților de învățământ;
  • o oră de ansamblu sportiv, în care elevii pot opta pentru activități sportive individuale sau colective, fără a se urmări obținerea unei performanțe.

Noua abordare respectă unul dintre principiile construcției curriculare: pe o bază de două ore/săptămână în clasele I-VIII, desfășurate în trunchiul comun și o oră opțională, crește componenta de opționalitate în ciclul liceal.

Așadar, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, în elaborarea planurilor cadru pentru clasele liceale, a respectat prevederile Rezoluției din luna noiembrie 2007, adoptată la Strasbourg, de către Parlamentul European, conform căreia "... obligativitatea introducerii a cel puțin trei ore de sport pe săptămână în programele educaționale, în ciclul primar și secundar...".

De asemenea, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a respectat, în elaborarea Planurilor cadru pentru clasele liceale, și prevederile Ordinului comun MECT-ANS-COSR nr. 1560/345/1025/2007 pentru aprobarea Protocolului privind asigurarea cadrului de colaborare în vederea dezvoltării continue și funcționării performante a sistemului național de educație fizică și sport, unde sunt precizate atribuțiile fiecărei instituții partenere, dintre care menționăm Art. 5, lit. A): "realizarea unui număr minim de 3 ore de educație fizică și sport săptămânal: 1 - 2 ore de educație fizică cuprinse în Planul cadru; 1 oră de ansamblu sportiv".

Prin noile prevederi ale planului-cadru sunt responsabilizați atât profesorii, care vor trebui să-și pună în valoare competențele profesionale, cât și elevii din învățământul liceal.

Nu putem să trecem peste faptul că sportul de masă, precum și baza de selecție pentru sportul de performanță sunt total nemulțumitoare. Așa că aveam de ales între a lăsa lucrurile așa cum sunt și a regândi modelul de organizare și aportul acestei discipline la dezvoltarea componentei educative, în ceea ce privește asumarea spiritului de competiție și a capacității de lucru în echipă.

Un exemplu care vine în sprijinul paradigmei promovate prin noul plan de învățământ este următorul: un elev din cadrul învățământului liceal la zi, indiferent de filieră și de profil, participă în mod obligatoriu la o oră de educație fizică prevăzută în trunchiul comun, poate opta pentru o oră de ansamblu sportiv la disciplina sportivă preferată (fitness, aerobic, dansuri etc.) și totodată poate participa două ore pe săptămână la formarea sportivă /fotbal, baschet, handbal etc.). Așadar, numărul total de ore de educație fizică și sport pe săptămână, pe care le poate desfășura un elev, indiferent de filieră și profil, este de 4 ore/săptămână, depășindu-se numărul mediu de ore de sport din statele membre ale UE. În acest mod, considerăm că devine evidentă creșterea considerabilă a rolului educației fizice și sportului în școlile din România și asigurarea educației complementare prin sport.

O altă afirmație neadevărată conținută în textul moțiunii se referă la: "(...) în anul 2003, doamna Andronescu desființa cluburile sportive școlare independente".

Realitatea este, însă, cu totul alta. În anul 2003, prin Ordinul M.Ed.C. nr. 3213/31.01.2003 privind Metodologia de fundamentare a cifrei de școlarizare și stabilirea rețelei unităților de învățământ sportive, cluburile sportive școlare independente au fost trecute în structura administrativă și organizatorică a liceelor cu program sportiv.

În consecință, această nouă organizare nu presupune desființarea cluburilor sportive școlare, ci mutarea acestora, cu personal și baze sportive, în incintele unităților din structura cărora treceau. Secțiile de club sportiv, organizate pe lângă școli gimnaziale sau licee, au fost transferate la unitățile de învățământ liceal, care au preluat în structură clubul sportiv școlar independent, devenind secție a acestuia. A fost, de fapt, o eficientizare a activității acestor structuri școlare.

Trebuie spus că această programă și orele de educație fizică trebuie să devină obligatorii pentru a crește copii cu minte sănătoasă în trup armonios, pentru că în acest moment, aproape trei sferturi din copii nu participă la aceste ore folosind așa-zisa scutire medicală.

Spiritul moțiunii este exclusiv demolator, lipsindu-i total componenta constructivă, obligatorie pentru acest tip de document și exprimă o atitudine pur reactivă, de respingere de plano a oricărei propuneri, tocmai pentru că vine din direcția "dușmanului politic". Era cu totul altceva dacă așa-zisa moțiune, plecând de la axioma descongestionării programului săptămânal al elevilor, ar fi declarat că nu este de acord cu propunerile ministrului în domeniu și ar fi propus o soluție alternativă. Așa încât, doamnelor și domnilor deputați, cred că c-ați convins că ne aflăm în fața unui exercițiu politicianist, de un populism evident, cu țintă electorală, iar modul în care ne exprimăm lasă cu totul de dorit.

Am să vă mai rețin câteva secunde, povestindu-vă că, la un moment dat, fecioara mea, în anul 1990, când era în clasa a IX - a, venind acasă și povestind, în nebunia anilor aceia, că ea s-a certat cu profesoara de fizică pe o problemă politică, m-am supărat foarte tare și i-am explicat că diferența dintre ea și acel profesor era că profesorul avea și bacalaureatul și școala și facultatea terminate, în condițiile în care ea nu avea experiență. V-am făcut această relatare pentru a putea să facem distincție între doamna ministru Ecaterina Andronescu, cu expertiza, titlurile și cu experiența domniei sale, față de cel care ieri a citit așa-zisa moțiune și care a lăsat de dorit în modul de adresare sau de caracterizare a unei activități, spun eu, științifice deosebite.

Vă mulțumesc.

(La consemnarea declarației politice a fost folosit materialului depus la președintele de ședință.)

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, doamna deputat.

 
Gheorghe Gabor - declarație politică pe tema modalității de adoptare a codurilor în Parlament;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Gabor.

Citiți declarația, da? Vă rog, aveți cuvântul.

 

Domnul Gheorghe Gabor:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Guvernul Boc și Președintele Băsescu cer Parlamentului un lucru imposibil, și anume, să adopte cele patru coduri până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare. Este imposibil de făcut acest lucru.

M-am întrebat dacă această cerință făcută de către Guvernul Boc și Președintele Băsescu Parlamentului este făcută pentru decredibilizarea Parlamentului sau are un alt scop. Eu cred că se încearcă să se arunce în derizoriu activitatea parlamentară. Pentru ca să adoptăm cele patru coduri într-un termen atât de scurt, nu putem oricât de mult am munci să ajungem la rezolvarea acestei probleme.

Ieri, am ridicat în fața Camerei această chestiune ca o problemă personală. Dar ea nu este o problemă personală, ci este mai degrabă o problemă a Camerei Deputaților, a Parlamentului României, a societății civile și a țării noastre. Adoptarea acestor coduri Guvernul o leagă de problema clauzei pe care o impune comunitatea europeană, Comisia Europeană.

Eu cred că nu este nicio legătură între cerința Comunității Europene și adoptarea acestor coduri. Va trebui ca Biroul permanent al Camerei Deputaților să ia o măsură simplă, și anume, aceea de a cere Comisiei juridice să parcurgă un singur cod până la capăt și nu de a se lucra în paralel la Codul civil, la Codul de procedură civilă. Să se lucreze în paralel la Codul penal și la Codul de procedură penală.

Dacă se va lucra pe un singur cod, în această situație, sunt convins că până la sfârșitul acestei sesiuni, Camera Deputaților va putea să adopte atât Codul civil, cât și Codul penal, urmând ca în sesiunea de toamnă, noi să ne aplecăm asupra codurilor de procedură pe care să le lucrăm și să le adoptăm până la sfârșitul sesiunii de toamnă.

De aceea, eu vă rog pe toți să nu acceptați această cerere a Guvernului de a adopta într-un termen foarte scurt cele patru coduri, sub amenințarea că altfel își va asuma răspunderea.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Stelică Iacob Strugaru - declarație politică: Unirea Basarabiei cu România - semnificații istorice;

Urmează domnul deputat Iacob Strugaru, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

Mulțumesc, doamna președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică se numește "Unirea Basarabiei cu România - semnificații istorice".

"La mulți ani, frați români!"

Vă întrebați probabil de ce "La mulți ani!" astăzi, stimați colegi? Pentru că puțini dintre noi își mai aduc aminte astăzi că la 27 martie 1918, frații noștri românii de peste Prut se întorceau acolo unde le era locul, în sânul României Mari. Pentru că doar pentru două decenii "pohta" lui Mihai Viteazul, aceea de a vedea românii de pretutindeni la un loc, a fost realizată vremelnic.

Participarea României la Primul Război Mondial, între anii 1916-1918, alături de marile puteri democratice euro-atlantice - Franța, Marea Britanie, SUA, a urmărit înfăptuirea unui deziderat major al națiunii române: unirea provinciilor istorice românești, aflate sub ocupație străină, cu patria mamă.

Obstacolele majore care stăteau în calea idealului unității naționale a României au fost, în acei ani, cele două imperii multinaționale, autocrate, Imperiul rus și Imperiul austro-ungar. Anii războiului nostru de întregire națională au dovedit puterea de luptă, precum și capacitatea de jertfă a poporului nostru, probate din plin în mari și eroice bătălii, dintre care amintim pe cele de la Oituz, Neajlov, Mărăști, Mărășești etc. Marile victorii ale Armatei Române din vara anului 1917, urmate de prăbușirea Imperiului rus, ca urmare a loviturii de stat bolșevice de la 7 noiembrie același an, au făcut posibilă înfăptuirea idealului unității naționale a României.

Prima provincie istorică românească care se va uni cu România, aflată sub ocupație rusească de la 1812, a fost Basarabia. În toamna anului 1917 Basarabia se desprinde de Rusia, își proclamă o statalitate proprie, autonomă, la 24 ianuarie 1918 devine independentă, pentru ca, la 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău, în baza dreptului istoric și a principiului etern al autodeterminării națiunilor, să hotărască unirea Basarabiei cu România. Se lichida, astfel, o nedreptate istorică, veche de peste un secol. Din păcate, apartenența Basarabiei la România va fi de scurtă durată, doar 22 de ani, deoarece, așa cum se știe, Imperiul sovietic, prin forță, o va smulge României în vara anului 1940.

După unirea Basarabiei cu Țara, spre sfârșitul anului 1918, precum și după înfrângerea și dezintegrarea Austro-Ungariei, se vor uni cu România Bucovina și Transilvania, încheindu-se, pe această cale, unirea tuturor românilor într-un singur stat, eveniment ce reprezintă momentul astral al istoriei noastre naționale.

Unirea cea Mare a neamului românesc din anul 1918 o datorăm luptei și jertfei celor peste 800.000 de fii ai neamului românesc (morți, răniți, dispăruți), la care adaug fapta unor oameni politici ce au dovedit maximă responsabilitate față de împlinirea idealului național: Ion Inculeț, Iancu Flondor, Ion I C Brătianu, Iuliu Maniu etc.

Dragi colegi, împlinirea, pe 27 martie 2009, a 91 de ani de la unirea Basarabiei cu România îmi oferă ocazia de a sublinia munca, lupta și jertfa neamului românesc pe altarul intereselor eterne ale Patriei. Acestei jertfe nemăsurate îi suntem cu toții recunoscători, jertfă care ne obligă, în viitorul apropiat, să identificăm noi oportunități în direcția refacerii unității naționale a României. Doar așa, adică trăind și muncind și pentru interesele mari ale națiunii, dovedim că suntem demni de înaintașii noștri.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Constantin Severus Militaru - declarație politică referitoare la alegerile europene;

Tot din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Constantin Militaru.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Constantin Severus Militaru:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Declarația mea politică de astăzi se referă la alegerile europene.

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Anul acesta alegerile la nivelul Uniunii Europene vor avea loc în perioada 4-7 iunie, la nivelul țării noastre se vor desfășura la data de 7 iunie - zi de referință pentru organizarea și desfășurarea alegerilor membrilor României în Parlamentul European.

Aceste alegeri vor avea loc simultan, în toate cele 27 state membre ale Uniunii Europene, iar România va trimite la Bruxelles și la Strasbourg 33 de europarlamentari în loc de 35, aceasta în urma revenirii la configurația stabilită de Parlamentul European, după integrarea României și Bulgariei.

Alegerile din 2009 vor fi primele alegeri pentru un mandat complet în Parlamentul European la care România participă alături de Bulgaria, concomitent cu restul statelor membre ale Uniunii Europene, iar acestea se vor desfășura pe bază de listă de partid.

Stimați colegi, nu trebuie să uităm că aceste alegeri vor oferi României șansa de a vorbi în fața Europei, iar prin votul nostru vom alege reprezentanți care ne vor influența viitorul, viața de zi cu zi, noii deputați aleși vor fi aceia care ne vor trasa viitorul pentru următorii 5 ani, rolul acestora nu va fi deloc decorativ, ei vor reprezenta interesele tuturor cetățenilor români.

Noii parlamentari europeni vor avea un rol activ în elaborarea legislației cu impact asupra vieții cetățenilor români în ceea ce privește protecția mediului, drepturile consumatorilor, egalitatea de șanse, transportul, libera circulație a lucrătorilor, capitalurilor, mărfurilor și serviciilor.

Stimați colegi,

Europarlamentarele au o mare miză politică internă, fiind un fel de barometru electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale, iar fiecare partid din România poate aprecia gradul de popularitate de care se bucură la nivelul populației cu drept de vot.

Trebuie să avem convingerea că avem mare nevoie să fim bine reprezentați, legislația europeană fiind obligatorie și pentru noi, românii, iar sarcina partidelor din România este să-și desemneze cei mai buni europarlamentari și totodată să facă eforturi pentru a-și apropia electoratul și a atenua absenteismul la vot.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Dorel Covaci - marcarea celebrării a 103 ani de la efectuarea primului zbor mecanic datorat marelui inventator român Traian Vuia;

Invit la microfon pe domnul deputat Dorel Covaci, Grupul parlamentar al PSD+PC.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Dorel Covaci:

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor,

Astăzi am onoarea să readuc în fața dumneavoastră numele marelui inventator român Traian Vuia, cu prilejul celebrării a 103 ani de la efectuarea primului zbor mecanic. Data de 18 martie 1906 marchează un moment de referință în istoria aviației mondiale, când, pe terenul de la Montesson, lângă Paris, "Liliacul", pilotat de Traian Vuia, își ia zborul autopropulsat. Un cunoscut istoric al aviației avea să scrie peste decenii: "Traian Vuia a făcut ca bătrâna Europă să se deștepte. El este primul în timp". (Rene Chambe).

Traian Vuia s-a născut în 1872, în localitatea Surducul-Mic, astăzi comuna Traian Vuia, din colegiul pe care îl reprezint. Încă din anii copilăriei, Traian Vuia a fost fascinat de zbor. A învățat la Făget, la Lugoj, a urmat temporar cursurile școlii politehnice din Budapesta, apoi pe cele ale Facultății de drept din Budapesta, obținând în obținând în 1901 titlul științific de doctor în științe juridice.

În cele din urmă, inspirându-se din zborul păsărilor mari concepe, în iarna anului 1901-1902, o mașină de zbor acționată de pedale, care utiliza curenții aerului, după cum însuși el mărturisește.

La Paris, pe 17 august 1903, i se eliberează brevetul pentru invenția sa "Aeroplanul automobil". Avionul realizat de el era primul din lume care, datorită roților pneumatice, urma să obțină o viteză orizontală, rulând pe sol, viteză care să permită executarea de către pilot a desprinderii acestuia de pământ.

Acest eveniment s-a petrecut pe 18 martie 1906, pe câmpul de zbor de la Montesson. Zborul era descris pe larg în revista "L'Aerophile": "...aparatul se ridicase la circa un metru înălțime și a parcurs cam 12 metri în aer". Toate calculele inventatorului român se dovediseră corecte. Toate îndoielile erau înlăturate. Toți scepticii aveau să amuțească.

Soluția savantului român a schimbat cursul evoluției aeronauticii mondiale, fiind adoptată de către toți ceilalți pionieri ai aviației.

În continuare preocupările sale în domeniului zborului mecanic, între anii 1918 și 1922, îl fac cunoscut fiindcă a conceput și construit două tipuri de elicoptere. În 1925 a realizat un generator de abur original.

Se întoarce în țară în 1950, fiind bolnav. Se stinge din viață la București, la 3 septembrie 1950.

Să aducem un omagiu marelui inventator român, să ne mândrim cu acest compatriot de geniu! Să susținem investițiile în localitatea sa natală, astăzi, comuna Traian Vuia, cu scopul introducerii acesteia în circuitul turistic mondial, prin realizarea unui monument comemorativ, a unui muzeu, a unei machete de avion, reabilitarea școlilor și a căminului cultural din comuna care îi poartă numele, precum și investiții din infrastructură.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Marian Neacșu - declarație politică: Sprijinim performanța sau stimulăm rezultatele proaste;

Tot din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Marian Neacșu.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Marian Neacșu:

Mulțumesc frumos, doamna președinte.

Titlul declarației mele politice de astăzi este "Sprijinim performanța sau stimulăm rezultatele proaste"

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

Fenomenele care se manifestă în prezent la nivel global, în plan economic și financiar, au determinat multe guverne să ia măsuri specifice de contracarare a crizei actuale.

Măsurile de austeritate s-au făcut simțite și în bugetul nostru actual construit pe o filozofie necesară momentului și care vizează depășirea situației dificile de către țara noastră.

Veniturile bugetare trebuie drămuite cu mare atenție pentru finanțarea tuturor sectoarelor importante din societate, fie ele productive sau neproductive, dar pentru a putea utiliza, conform legii bugetului, aceste venituri, ele trebuie în primul rând colectate.

Problema pe care am constatat-o în ultimele luni este scăderea accentuată a veniturilor bugetare încasate, scădere care a fost motivată în varii moduri în funcție de cel care oferă explicația.

În cazul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, explicația scăderii veniturilor încasate ne trimite la criza globală. Nu dorim să negăm impactul evident al crizei economice în țara noastră. Este evident că fluxurile financiare sunt afectate. Dorim însă să atragem foarte serios atenția că în ciuda faptului că veniturile încasate scad, cresc stimulentele pentru angajații care trebuiau să se ocupe de încasarea acestor venituri.

Este o situație paradoxală, iar conducerea Ministerului Finanțelor trebuie să analizeze cu mare atenție semnalul negativ de imagine pe care asemenea gafe îl pot da.

Ori este criză pentru toți, ori ne prefacem că suntem economi, dar numai cu anumite categorii bugetare. Pentru învățământ și sănătate nu se găsesc fonduri, însă preferăm să finanțăm lipsa de performanță din zona ANAF, doar pentru că unii șefi s-au obișnuit cu stimulentele. Am reținut, de altfel, că domnul ministru Pogea s-a declarat adeptul alocărilor bugetare de orice fel în funcție de performanță.

Trebuie să recapitulăm puțin materia și să vedem că stimulentele se acordă pentru toate bune iar nu pentru cele slabe. Pentru acestea, în cel mai rău caz, ar trebui să aibă bunul simț să nu le mai ceară.

Corelarea recompenselor cu rezultatele este un principiu de care ar trebui să nu ne debarasăm atât de ușor. Ca exemplu negativ aș putea să menționez situația din Ialomița unde se înregistrează cel mai slab nivel al încasărilor la buget în ultimii 20 de ani și totuși statul plătește unora dintre acești oameni stimulente, importante sume de bani, chiar invers proporțional, acestea aflându-se la cel mai mare nivel de încasare de până acum.

Această discordanță între recompense și rezultate este o chestiune care trebuie reglată, astfel încât să nu se creeze imaginea unui Guvern care pentru unii este mumă, iar pentru alții ciumă, ia de la toți și dă neîntemeiat numai unora.

Vă mulțumesc frumos.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Valeriu Tabără - declarație politică intitulată Niciodată;

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Valeriu Tabără.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Valeriu Tabără:

Mulțumesc, doamna președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Niciodată!"

Așa mi-am intitulat declarația politică de astăzi și nu trebuie să fie surprinzător acest lucru, pentru că în luna martie de după anul 1989, mereu ar trebui repetat acest cuvânt care este opusul expresiilor "aici și acum" sau "în curând".

"Niciodată" este umbrela pentru prevederile art.1, 2, 3 și 4 din Constituția României care spun: "Art.1 alin.(1). România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil."

La alin.(3): "România este stat de drept, democratic și social în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în sensul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989 și sunt garantate". Iar la alin.(5): "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".

La art.4 alin.(2): "România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de opinie, de apartenență politică, de opinie, de avere sau origine socială."

"Niciodată", spus ferm de către șeful statului român într-un moment și loc deosebit, înseamnă nu numai răspunsul unui cetățean român momentan șef al statului, ci este răspunsul demn al poporului român la demersuri și atacuri directe sau cu o anumită subtilitate la ceea ce are mai sfânt poporul din care fac și eu parte, România, stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil.

"Niciodată", spus de șeful statului român, se prezintă ca o garanție pentru viitor, dată unei țări și unui popor.

"Niciodată" este opusul mai multor entități promovate obsesiv de cei care din anul 1848 au ca țintă distrugerea unui popor, poporul român, iar din 1918 încoace, distrugerea unei țări, România. Sunt entități promovate precum regiunea carpatică, Parlamentul zonei carpatice, reprezentanți ai Transilvaniei, Ținutul Secuiesc fără secui, autonomie etnică teritorială și altele.

"Niciodată" spus în anul 2009 este egal sau chiar mai mult decât discursul lui Simion Bărnuțiu pe Câmpia Libertății de la Blaj, mai mult decât expresia "Noi vrem să ne unim cu țara", spusă de 40 de mii de români adunați într-un moment de restriște pe aceeași câmpie în luna mai a anului 1848.

"Niciodată", spus de șeful statului român, oricare ar fi el, este la fel de puternic precum comanda dată de Avram Iancu armatelor sale "No hai!"

"Niciodată" este argumentul spus cu tărie și demnitate astăzi, la 91 de ani de la marea Unire și integrare românească săvârșită la 1 decembrie 1918, când Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, reprezentanta românilor, a hotărât să se facă ceea ce nu se va mai desface niciodată, unitatea poporului român, într-o singură țară numită România.

"Niciodată" este o garanție a unității și suveranității, indivizibilității statului român pentru prezent, cât și pentru viitor. Iar cei care-l traduc altfel demonstrează chiar și în acest caz că nu cunosc foarte bine sensurile expresiilor din limba română, deși ar trebui să le știe.

Mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Cătălin Cherecheș - declarație politică: Unde duce lipsa de informație. Despre managementul integrat al deșeurilor;

Ultimul vorbitor de astăzi e domnul deputat Cătălin Cherecheș, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Cătălin Cherecheș:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Am intitulat declarația mea politică de azi "Unde duce lipsa de informație. Despre managementul integrat al deșeurilor".

Din 2010, România va fi penalizată de către Comisia Europeană cu 200.000 de euro pe zi dacă nu va rezolva problema gropilor ecologice, ne anunța recent ministrul mediului. Altfel spus, împotriva României s-ar putea declanșa procedurile formale de infringement (încălcarea dreptului comunitar) la capitolul mediu, dacă nu vor fi închise gropile de gunoi neconforme.

Din păcate, în România, aproximativ 94% din gropile de gunoi existente sunt neconforme, iar județul de unde vin eu nu face excepție, chiar dacă Maramureșul este, din 2007, unul dintre cele cinci județe pilot din România, unde se dorește amplasarea unor centre pentru managementul integrat al deșeurilor, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, pe un proiect special elaborat în acest scop.

Conform actelor normative în vigoare, autoritățile locale din Maramureș și nu numai sunt obligate să ia măsuri pentru închiderea gropilor de deșeuri menajere din mediul rural, până la 16 iulie 2009, iar terenurile pe care au funcționat gropile de gunoi să fie ecologizate.

Maramureșul este singurul județ din țară care are în proiect două asemenea rampe. Asta nu pentru că a fost favorizat, ci pentru că suprafața județului este mare, iar aducerea deșeurilor din Maramureșul istoric presupune cheltuieli mari.

Dacă prima rampă de gunoi are o locație sigură, în Lăpușel, comuna Recea, în aria polului de dezvoltare urbană Baia Mare, pentru cea de-a doua locație propunerile au căzut rând pe rând. A fost mai întâi Bocicoiu Mare, apoi Sighetu Marmației, a urmat Petrova, apoi Giulești, Călinești, Desești, Bogdan Vodă, Vișeu. Acum e la rând Rozavlea, unde oamenii aproape că s-au bătut între ei, unii fiind pro, alții contra amplasării Centrului pentru managementul integrat al deșeurilor.

Declarația mea politică vrea să arate unde duce lipsa de informație și dialog cu cetățenii, chiar dacă proiectul de management integrat al deșeurilor a fost descris în rapoarte, informări, adrese și studii. A lipsit însă dialogul cu cetățenii, care, după reacțiile pe care le au, e clar că nu știu ce înseamnă management integrat al deșeurilor. Ei se tem de gunoaie, de poluare, de mizerie pe care le întâlnești peste tot, iar autoritățile încearcă să facă acum ce n-au făcut de doi ani.

Oamenilor nu li s-a explicat că astfel de centre nu înseamnă groapa tradițională de gunoi, ci o adevărată uzină, care selectează și prelucrează deșeurile, așa cum se întâmplă în toate țările civilizate. Și care înseamnă un beneficiu pentru zonă: o investiție de 40 de milioane de euro, care duce la crearea a 150-200 de locuri de muncă.

Suntem o țară europeană și avem dreptul la un mediu sănătos. Nimeni nu are voie să sfideze legea și obligațiile asumate, neglijând mediul înconjurător. Grăbindu-ne încet, încercăm acum negocieri cu Uniunea Europeană pentru a obține o derogare pentru România, iar specialiștii spun că sunt necesari 10-15 ani pentru a avea un sistem bine pus la punct de colectare selectivă a deșeurilor, România întâmpinând probleme de mentalitate în domeniul colectării selective a deșeurilor.

Iată cum mentalitatea la care se adaugă lipsa de informație blochează investițiile din care comunitățile au doar de câștigat.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Daniela Popa:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
 

Vă anunț că o serie dintre colegii noștri au depus în scris declarațiile lor politice și anume: din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnii deputați Zanfir Iorguș, Toader Stroian, Ioan Oltean, Ioan Nelu Botiș, Carmen Axenie, Daniel Buda, Daniel Oajdea, Daniel Ionuț Bărbulescu, Georgică Dumitru, Viorel Arion, Samoil Vîlcu, Mircia Giurgiu, George Ionescu, Petru Movilă, Lucian Riviș Tipei, Mihai Oprișcan; din partea Grupului parlamentar PSD+PC, au depus în scris declarațiile politice deputații Florian Popa, Costică Macaleți, Antonella Marinescu, Valeriu Zgonea, Bogdan Liviu Ciucă, Daniela Popa, Ion Burnei, Ioan Munteanu, Ioan Stan, Doru-Claudian Frunzulică, Lucreția Roșca, Radu Costin Vasilică, Iuliu Nosa, Dumitru Chiriță, Vasile Filip Soporan și Ion Stan; din partea Grupului parlamentar al PNL au depus în scris declarațiile politice domnii deputați Eugen Nicolăescu, Nini Săpunaru, Bogdan Țîmpău, George Coroamă, Titi Holban, Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Andrei Gerea, Marin Almăjanu, Mihai Lupu, Pavel Horj, Florin Țurcanu, Horea Uioreanu, Viorel Palașcă, Dan Bordeianu, George Scutaru și Cristian Adomniței; iar din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul deputat Mircea Grosaru.

Și domnul Balcan a depus, de asemenea, în scris declarația politică.

Cu aceasta, am finalizat și încheiem ședința consacrată prezentării declarațiilor politice.

În câteva minute va începe ședința de plen cu toate problemele înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulțumesc.

 
   

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
  Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declarație politică: Acordul FMI sau cum să NU trăiți bine!;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Acordul cu FMI sau cum să NU trăiți bine!"

De câteva săptămâni președintele - premier - guvernator - total jucător încearcă să ne convingă că avem nevoie de un acord cu FMI ca să fim mai liniștiți, din prudență, pentru că nu se știe ce se va întâmpla în economia mondială și cea europeană, deși critică vechea guvernare că nu a anticipat criza.

Nu este prima data când Traian Băsescu una spune și alta face, însă nimeni nu mai crede că acțiunea sa nu are legătură cu candidatura la un nou mandat de președinte al României. De aceea, preocuparea exagerată a lui Traian Băsescu pentru economie, cu toate că nu are atribuții constituționale în acest sens și abuzează de cei pe care i-a pus în funcții guvernamentale, are legătură cu dorința sa de a fi considerat singurul politician care are grijă de țară și de cetățeni.

Evident că Traian Băsescu cultivă cultul tătucului, care încă mai prinde în țara noastră la unii cetățeni, mai ales la unii dintre cei care mai merg încă la vot, iar Traian Băsescu, prin serviciile secrete, este bine informat despre cine merge si cine nu la vot. De asemenea, actualul președinte își dă seama că trebuie să-și schimbe discursul și atitudinea dacă vrea să mai obțină un mandat de președinte pentru că până acum n-a făcut nimic din ce a promis.

Periculos este faptul că sub aparența dramatică a salvării țării printr-un acord cu FMI asistăm la ajutorarea unor companii private care presează pe datoria privată a statului, ceea ce înseamnă că o parte importantă din bani se va duce către societăți comerciale.

Câți dintre patronii acestora sunt clienții politici ai lui Traian Băsescu și ai PD-L?

Câți dintre acționarii acestor societăți sunt înțeleși cu puterea actuală ca să-și sporească profiturile?

Întrebările sunt firești când știm că banii împrumutați de la FMI vor fi plătiți de toți cetățenii României.

Am putea spune că Acordul cu FMI înseamnă să NU trăiți bine, că trăim noi foarte bine pe banii voștri.

  Daniel Ionuț Bărbulescu - declarație politică privind propunerile reprezentanților patronatului din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii în privința atragerii fondurilor structurale;

Domnul Daniel Ionuț Bărbulescu:

Declarație politică privind propunerile reprezentanților patronatului din sectorul i.m.m. în privința eficientizării atragerii fondurilor structurale.

În ultima săptămână, am inițiat în Municipiul Slatina o serie de discuții cu reprezentanții patronatului din Municipiul Slatina, având ca temă situația economică actuală și modul în care este afectat mediul de afaceri.

Una din soluțiile pentru depășirea cu succes a efectelor resimțirii crizei economice globale este eficientizarea absorbției de fonduri neuropene. De aceea, în cuprinsul acestei declarații politice doresc să prezint principalele propuneri ale organizațiilor patronale din Municipiul Slatina în ceea ce privește acest aspect.

Pentru a ușura procedurile de aplicare în cadrul programelor, s-ar putea realiza inițial evaluarea conținutului cererii de finanțare, urmând ca documentele suport (certificate de atestare fiscală, certificatele de cazier fiscal și judiciar, situațiile financiare ale organizației aplicante etc.) să fie solicitate doar proiectelor câștigătoare, în ordinea punctajului obținut.

Înregistrarea online a proiectelor ar trebui să se realizeze prin intermediul unei platforme online îmbunătățite, întrucât varianta actuală, utilizată în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice nu permite înregistrarea aplicațiilor pe întreaga perioadă a zilei. Aplicația a fost blocată preț de mai multe zile consecutiv, fără a se posta pe site un anunț către potențialii beneficiari cu privire la perioada de timp în care se vor remedia aceste probleme tehnice.

Pentru a se înlesni accesul potențialilor beneficiari la informațiile legate de programele/procedurile care prezintă interes pentru activitățile pe care le desfășoară sau în cadrul cărora au depus deja cereri de finanțare, site-ul Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii ar trebui să conțină o listă cu contacte pentru fiecare departament. În momentul de față, pe site nu este trecut decât un singur număr de contact, la care de cele mai multe ori nu răspunde nimeni.

În Procedura Femeia Manager 2009 există o neconcordanță între bugetul total al programului și defalcarea sa pe activități specifice, respectiv implementarea, administrarea, monitorizarea și evaluarea programului. Astfel, în cadrul paragrafului 2.4.(1) se menționează următoarele: "Bugetul alocat programului pentru anul bugetar 2009 este de 3.200 mii lei, din care: 405 mii leipentru desfășurarea activităților specifice programului și 45 mii lei la dispoziția Agenției pentru Implementarea, Administrarea, Monitorizarea și Evaluarea Programului (cheltuieli de promovare, cheltuieli materiale și servicii)".

În ceea ce privește Programul național multianual pe perioada 2006 - 2011 pentru susținerea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la servicii de instruire și consultanță, propunem următoarele:

  • să nu fie excluse de la finanțare întreprinderile mici și mijlocii care au mai puțin de un an de activitate, dar care au depus situațiile financiare și au înregistrat profit din exploatare, singurul criteriu impus în acest sens să fie depunerea bilanțului pentru cel puțin un an, iar nu data de înființare a firmei;
  • valabilitatea vouchere-lor să fie mai mare de 60 de zile;
  • să se includă în lista serviciilor de consultanță eligibile și întocmirea dosarelor pentru obținerea de finanțări nerambursabile, întrucât în cadrul programelor de tip POS CCE sau POS DRU cheltuielile de consultanță de acest gen nu sunt recuperate de către beneficiar. În acest mod, se va favoriza absorbția de fonduri europene;
  • plățile efectuate de către OTIMMC în contul furnizorului de instruire și/sau consultanță să se realizeze în maxim 30 de zile de la depunerea documentelor justificative;
  • să nu se mai solicite furnizorului de servicii de instruire și/ sau consultanță "declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat în original, înregistrată la Casa Județeană de Pensii" în cadrul documentelor justificative.
  Ioan-Nelu Botiș - declarație politică cu tema Propuneri de modificare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă cu modificările și completările ulterioare;

Domnul Ioan-Nelu Botiș:

Temă: "Propuneri de modificare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă cu modificările și completările ulterioare"

Datorită faptului că una dintre cele mai importante resurse ale României este cea umană, consider că în condițiile actualei crize financiare protejarea locurilor de muncă reprezintă o responsabilitate exclusivă a actualei guvernări.

Propun măsuri concrete care să sprijine actorii de pe piața forței de muncă: agenții economici, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau persoanele aflate în situația de a deveni șomeri.

În cadrul Programului de protecție socială propun ca șomerii neindemnizați care participă la programele de formare profesională a adulților să primească o indemnizație de participare la acest program de formare profesională, ținând cont de faptul că aceste persoane nu beneficiază de niciun venit.

O altă propunere de modificare a Legii nr.76/2002 se referă la mobilitatea forței de muncă, respectiv la prima de încadrare și prima de instalare. În declarația pe propria răspundere a angajatorului să rezulte că nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana pe care o încadrează în ultimii 3 ani anteriori încadrării în muncă.

Referitor la subvențiile acordate persoanelor peste 45 de ani, persoanelor care mai au 3 ani până la pensie, absolvenților și altor persoane considerate greu accesibile pe piața forței de muncă să fie stipulat în lege că încheierea convențiilor se va face în limita bugetului alocat. La această oră sunt multe cereri prin care se solicită acordarea subvențiilor din bugetul asigurărilor pentru șomaj, fondurile alocate fiind insuficiente pentru acoperirea cererilor existente. Dosarele nu pot fi refuzate datorită faptului că nu există stipulat în lege temeiul legal de respingere, respectiv prevederea expresă conform căreia drepturile se acordă în funcție de bugetul alocat.

Dosarul de șomaj conține la ora actuală o adeverință medicală din care rezultă că persoana în cauză este aptă de muncă sau că are eventuale restricții medicale. Propun modificarea sintagmei "apt de muncă" cu "clinic sănătos", întrucât medicii de familie eliberează adeverință medicală care conține mențiunea "clinic sănătos", iar persoana aflată în căutarea unui loc de muncă are ca unică opțiune prezentarea la medicul de medicină a muncii, singurul care poate scrie apt de muncă pe adeverința medicală, însă acest lucru implică costuri foarte mari - 200 ron. Pe de altă parte, obținerea adeverinței medicale cu opțiunea "apt de muncă" poate avea consecințe deosebit de grave pentru sănătate deoarece persoana se poate găsi în situația de a repeta într-un timp foarte scurt același set de analize o dată pentru prezentarea la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă și în cazul în care se angajează pentru prezentarea adeverinței la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

  Carmen Axenie - declarație politică despre efectele secundare ale unor legi: cazul așa-ziselor droguri ușoare;

Doamna Carmen Axenie:

Declarație politică despre efectele secundare ale unor legi: cazul așa-ziselor droguri "ușoare".

Săptămână trecută v-am sesizat câteva solicitări din teritoriu legate de problemele prostituției și incestului în noul Cod penal. Astăzi mă voi referi la o problemă la fel de gravă. Acum două zile, s-a încheiat la Iași primul congres național pe tema efectelor secundare ale medicamentelor. Evenimentul a fost unul, în primul rând, curajos. Cred că de un asemenea curaj putem încerca să dăm dovadă și noi în Parlament. Nu de puține ori, unele legi au o seamă de efecte secundare care scot la iveală fie o neatenție, fie o neînțelegere, fie ambele. O astfel de situație care trebuie să ne dea de gândit imediat este aceasta a drogurilor așa-zis "ușoare", vândute autorizat în magazine cu nume bizare.

Trebuie să știți că, la ora actuală, România este împânzită de astfel de magazine care vând hașiș (150 lei gramul), cannabis (între 50-100 lei gramul), extasy (între 10-15 euro pastila) etc. Comerțul pe internet e și mai diversificat. Produse precum Salvia Divinorum, Hawaiian baby și altele necultivate la noi, despre care specialiștii români, biologi și toxicologi, nu ne pot oferi informații științifice, sunt puse la dispoziția consumatorilor români într-un mod parșiv. Însoțite de niște mesaje care sfidează orice om rațional, precum "Produsul nu este recomandat consumului uman" (dar cui?), "Interzis sub 18 ani", "A nu se lăsa la îndemâna copiilor" sau "Produsul este recomandat exclusiv studiului etnobotanic sau colecționarilor privați!", aceste otrăvuri ajung la elevii și studenții noștri, care nu ezită să le încerce de la vârste sub 14 ani.

Iată ce declară un astfel de tânăr după ce a consumat niște "pastile verzi": "Eu am luat vreo 2 verzi (nu sunt trecute încă pe site) și îmi sare perna pe aici prin cameră, îmi dansează picioarele singure și nu pot să le opresc, sar tastele din tastatură, energizante, am stare de bine și liniște cu toate ca îs agitat. Etapele de efect: 10-60 min., nimic. După aproximativ o oră juma: energie, chef de dans, halucinații, dilatarea puternică a pupilei, râs necontrolat, tremurat puternic și necontrolat în mâini și picioare, incapacitatea de a-i asculta pe cei din jurul tău". Astfel de cazuri veți găsi fiecare dintre dumneavoastră în colegiile pe care le reprezentați. Cum s-a ajuns aici? Momentan, conform Legii 143/2000, există patru tabele cu substanțe interzise - primele două includ drogurile de mare risc, în al treilea figurează drogurile de risc, iar în cel de-al patrulea, substanțele numite "precursori", utilizate frecvent în fabricarea drogurilor. Substanțele comercializate de aceste magazine nu sunt înscrise, deocamdată, pe niciuna dintre listele de mai sus. Vedeți aici portița! Imediat au folosit-o cei care vor să scoată profit din îmbolnăvirea tinerilor noștri.

Voi încheia cu opinia unui psihiatru renumit, domnul Florin Tudose: "Nu există droguri ușoare. Nu poți spune despre un drog că este mai tare sau mai ușor". Am speranța că lucrurile se vor elucida și că portița se va închide definitiv.

  Liviu Bogdan Ciucă - intervenție cu subiectul 25 martie - Ziua Poliției Române;

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"25 martie - Ziua Politiei Romane"

Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliției Române. Pentru marea majoritate a cetățenilor, Poliția Română, ca instituție, este confundată cu angajații ei, iar societatea îi percepe pe polițiști drept remediul majorității problemelor cu care ei se confruntă. Cu siguranță, această percepție se va păstra și în perioada următoare, ea fiind de natură să reprezinte o recunoaștere a rolului deosebit pe care această instituite îl are în societate. Deși modificările legislative au atribuit activitățile de evidență a populației, pașapoarte, permise auto sau înmatriculări în responsabilitatea altor instituții, cetățeanul încă asociază aceste activități cu Poliția Română. Aceste confuzii sunt foarte greu de înlăturat, în special în mediul rural, iar disfuncționalitățile și corupția asociată acestor activități afectează și instituția poliției. De la polițist se așteaptă, aproape fără nici un fel de excepție, rezolvarea problemelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu de competența lui, respectiv ale autorității publice pe care o reprezintă.

Ministerul Administrației și Internelor își va adapta cu siguranță politica de promovare a imaginii, iar cei cu funcții de decizie vor conștientiza că această "preferință specială" pentru polițist, chiar dacă uneori în mass-media îmbracă note critice, poate constitui o recunoaștere a importantei deosebite pe care el o are.

Activitatea polițistului este greu de evaluat sau încadrat în tipare care să permită o cuantificare exactă a muncii lui, cu toate eforturile unor șefi de a le "norma" munca. Niciun polițist nu poate să prevadă cât timp va petrece la locul săvârșirii unei infracțiuni, la o cercetare la fața locului, la o audiere a unui infractor, a unei victime sau a unui martor. Ca în orice instituție din România și în poliție există o multitudine de disfuncționalități, de la cadrul legislativ, care uneori îngreunează activitatea poliției (spre exemplu - martorii asistenți, reminiscență a actului de justiție) la deficitul de personal (raportul polițist/numărul populației, care este mult sub media europeană), ineficiența sistemului de pregătire, capacitatea limitată din punct de vedere informatic și până la politica în domeniul logistic.

Contextul apartenenței europene a României naște amenințări specifice, în special la frontiera estică: trafic de persoane, contrabanda și alte tipuri de infracțiuni asociate criminalității organizate transfrontaliere. De aceea cred ca pentru orice polițist român, Ziua Poliției Române ar trebui să aibă o semnificație mult mai profundă decât cea a unei aniversări oficiale.

  Gheorghe Coroamă - declarație politică cu titlul Boc îndeamnă la noi afaceri, mărind perioada de șomaj;

Domnul Gheorghe Coroamă:

"Boc îndeamnă la noi afaceri, mărind perioada de șomaj"

Recent, premierul Emil Boc îndemna pe românii ce muncesc în străinătate să își deschidă o afacere în România. Pentru asta chiar argumenta: "Este momentul, în perioada de criză, să începi o afacere". Ridicolul situației a continuat, premierul accentuând susținerea guvernului pe care îl conduce pentru astfel de inițiative prin ... "mărirea perioadei de șomaj cu trei luni". Acest fapt mă face să mă întreb dacă nu cumva premierul Boc a încurcat hârtiile din care citea sau, din lipsă de idei, a aruncat o soluție care se potrivește ca "nuca în perete".

Trecând peste penibilul situației, trebuie să aduc în discuție, pentru exemplificare, situația Județului Suceava. Mă gândesc că, în acest fel, i-ar fi mai ușor premierului să înțeleagă care sunt realitățile României. Deși domnul Boc a vizitat recent județul Suceava se vede că geamurile fumurii ale mașinii și zgomotul girofarului l-au împiedicat să vadă situația cu care se confruntă oamenii din județ.

Suceava este un județ care, în ultimii ani, a exportat numeroasă forță de muncă către vestul Europei. Confruntați acum cu spectrul șomajului, mulți suceveni se întorc acasă cu speranța de a găsi un loc de muncă stabil și nicidecum cu gândul de a își dovedi priceperea economică prin deschiderea unei afaceri pe vremuri de criză.

Este regretabil că, la întoarcerea în țară, acești oameni nu găsesc măsuri coerente de stimulare a valorilor locale: măsuri de dezvoltare și susținere a turismului și agroturismului, măsuri de încurajare a activităților agricole, care să permită întoarcerea la activitățile tradiționale din zonă.

Vă solicit, domnule prim-ministru, să nu mai ascundeți lipsa unui program de măsuri anticriză în spatele legii bugetului - un buget sărăcit și prost administrat. Vă solicit să vă puneți miniștrii la treabă și să le cereți elaborarea unor măsuri de susținere anticriză, adaptate fiecărui domeniu de activitate, cu specificul și nevoile sale.

Pentru români, criza nu este un experiment, nu este o provocare, așa cum declarați dumneavoastră, ci reprezintă o luptă pentru supraviețuire, pentru un trai decent al familiilor lor.

  Daniel Buda - declarație politică: Solidaritatea necesară pentru ieșirea din recesiunea economică;

Domnul Daniel Buda:

"Solidaritatea necesară pentru ieșirea din recesiunea economică."

De câteva săptămâni bune asistăm cu toții la dezbateri televizate care au ca principală temă împrumutul extern al țării noastre în contextul crizei financiare. Specialiștii fac prognoze sumbre asupra situației economice a României cu privire la dificultățile pe care le vom întâmpina pe fondul unei posibile intrări în incapacitate de plată.

Este cunoscut faptul că problemele esențiale cu care se confruntă România, o țară în curs de dezvoltare, aflată la finalul tranziției de la economia centralizată la cea de piață în noua conjunctură internațională, sunt lipsa de încredere în clasa politică și instabilitatea economică.

Efectele crizei financiare se resimt în special asupra sistemului financiar- bancar, acesta fiind în prezent blocat. Blocajul nu vine neapărat din lipsa de fonduri din băncile românești, ci, mai degrabă, dintr-o prudență exagerată. În condițiile actuale, băncile se confruntă cu o criză de încredere, ceea ce determină o rigiditate a condițiilor de creditare. Băncile sunt mult mai reticente în acordarea creditelor, nu mai au repere clare de evaluare, nu au criterii bine stabilite, impun condiții de creditare peste posibilitățile de plată ale cetățenilor. După cum am mai spus în cadrul altor dezbateri, trebuie să fim cu toții conștienți că, așa cum circulă sângele în organism, așa ar trebui să circule banii în economie. Acesta este singurul mod de menținere în viață a economiei unei țări deoarece locul și rolul băncilor în economie este foarte important, activând ca intermediar principal în relația economii-investiții, relație hotărâtoare în creșterea economică cu consecințe directe asupra bunăstării cetățeanului.

Pentru dezvoltarea, modernizarea și realizarea unei creșteri economice durabile, România are nevoie în momentul de față de un sprijin extern care să restabilească ordinea economică. În orice perioadă de criză, este recomandat ca statul să ia măsuri pentru a aduce bani în sistemul bancar, în scopul de a putea fi folosiți la finanțarea economiei reale. România trebuie să opteze pentru soluția cea mai potrivită în conformitate cu situația sa, pe baza indicatorilor macroeconomici existenți.

Cu toții suntem de acord că, indiferent de destinația lui, nici o formă de împrumut nu este bine venit, însă un lucru este bine de știut, și anume acela că România nu era în această situație dacă, în ultimii doi ani, Guvernul Tăriceanu 2 nu cheltuia banul public fără nici un reper economic, numai după propriile lui reguli, culminând cu o pierdere de control asupra parametrilor principali, mai ales în ceea ce privește deficitul de 5,2 - 5,3 la sută, inadmisibil pentru o țară cu creștere economică de peste 7 la sută. În perioada 2007-2008, când trebuiau puse bazele unei economii durabile, Guvernul Tăriceanu 2 nu a făcut decât să risipească banul public prin nenumărate pomeni electorale fără sustenabilitate reală.

Faptul că România recurge la un împrumut nu trebuie interpretat în mod negativ deoarece este o măsura necesară luată într-o situație-limită, ceea ce va determina o creștere a lichidității pe piață cu scopul de recredibilizare a politicilor economice și bancare ale României. Prin acest împrumut, România rezolvă o problemă de stabilitate a monedei naționale, o măsură absolut necesară ca băncile să poată redeschide liniile de creditare către agenții economici din România. Banca Națională Română are nevoie de o rezervă valutară solidă și lichiditate pe piața valutară pentru a continua rambursarea datoriei publice externe și a păstra încrederea în moneda națională. Moneda națională se depreciază datorită faptului că pe piață nu sunt suficienți Euro, iar acest lucru se răsfrânge asupra traiului de zi cu zi al cetățeanului. Guvernul Boc și-a asumat responsabilitatea în fața cetățenilor de a lua cele mai bune soluții care se impun pentru ieșirea țării noastre din perioada de recesiune și cu siguranță va reuși.

În fața acestor provocări, clasa politică are menirea de a da dovadă de maturitate, solidaritate și responsabilitate. În fața cetățeanului căruia am făcut promisiuni, care ne-a acordat încredere, cu toții trebuie să răspundem eficient, indiferent de culoarea politică.

Clasa politică are datoria morală să sprijine demersurile economice ale actualului Guvern pentru redresarea, atât a situației economice a țării, cât și încrederea factorilor externi în ceea ce privește capacitatea României de a gestiona această perioadă dificilă.

  Daniela Popa - declarație politică: Descentralizarea în folosul cetățeanului;

Doamna Daniela Popa:

"Descentralizarea în folosul cetățeanului"

Descentralizarea permite cetățeanului să rezolve problemele cu care se confruntă în orașul sau comuna în care locuiește. Prin această reformă, cetățeanul economisește timp și bani. Principiile descentralizării se referă la transferul atribuțiilor și competențelor de la autoritățile centrale spre autoritatea cea mai apropiată de cetățean - primărie, consiliu local, consiliu județean. Pentru exercitarea acestor atribuții trebuie să aibă loc transferuri de resurse financiare către comunitățile locale. Primele domenii în care se va realiza transferul de competențe sunt educația, sănătatea, agricultura și administrația publică locală.

În educație se urmărește separarea părții administrative a unității școlare de actul educațional. Ministerul elaborează strategiile și politicile în domeniu, iar Inspectoratul Școlar Județean va avea atribuții de implementare a acestor strategii și politici. Directorii școlilor vor fi subordonați autorităților locale și vor fi aleși de un consiliu de administrație format din colectivul profesoral, reprezentanți ai părinților și autoritatea locală. Autoritatea locală va susține financiar unitatea școlară.

În sistemul de sănătate, directorii de spitale vor fi subordonați autorităților locale, iar autoritatea acestora va fi mai mare. Ei vor fi numiți de autoritatea locală, după o grilă stabilită în comun cu Ministerul Sănătății. Partea financiară va fi descentralizată către unitatea administrativă de specialitate a spitalului, iar Ministerul Sănătății va exercita atribuții de control și elaborare de proceduri. De asemenea, se mai are în vedere reorganizarea agențiilor și structurilor ce țin de Protecția Copilului și Protecția Persoanelor cu Handicap.

În agricultură, va fi desființată Administrația Domeniilor Statului și vor fi descentralizate SNIF, ANIF, Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie și Romsilva. Ministerul Agriculturii se va ocupa de elaborarea strategiilor și reglementărilor în domeniu, iar Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic de Vânătoare și Direcțiile Agricole pentru Dezvoltare Rurală se vor ocupa de control și inspecții tehnice. Plățile în agricultură se vor realiza prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Un aspect important este înființarea de camere agricole la nivelul fiecărei localități. Astfel, agricultorii își vor rezolva problemele la nivelul primăriilor din localitățile lor, fără a fi nevoiți să se deplaseze la județ sau în București.

În domeniul administrației publice, cea mai notabilă măsură este înființarea Poliției Locale, care va prelua de la Poliția Rutieră partea de amenzi pentru parcare și fluidizarea circulației în marile orașe, cercetarea accidentelor și a infracțiunilor rămânând în atribuțiile Poliției Naționale. În domeniul ordinii publice, se are în vedere preluarea pazei unor instituții publice și posibilitatea constatării unor infracțiuni flagrante, urmată de declinarea competenței către Poliția Națională. Așadar, Poliția Locală va fi un suport pentru Poliția Națională.

Având în vedere că descentralizarea aduce reale beneficii pentru viața cetățenilor, fac un apel la colegii din Guvern pentru respectarea calendarului de adoptare a acestor măsuri, care prevede prezentarea, până pe 18 martie, a proiectelor de acte normative spre a fi supuse dezbaterii publice, iar până pe 4 mai pregătirea cadrului normativ - hotărâri de guvern, ordonanțe de urgență, proiecte de lege sau ordine de ministru.

  Daniela Popa - declarație politică: Soluții de criză pentru sistemul sănătății;

Doamna Daniela Popa:

"Soluții de criză pentru sistemul sănătății"

Prin această declarație doresc să trag un semnal de alarmă cu privire la situația dificilă în care se află sistemul de sănătate din România. Potrivit declarațiilor oficiale din ultima vreme se pare că finanțarea sistemului de sănătate este critică și că, dacă nu se iau măsuri urgente, pacienții ar putea plăti din propriul buzunar serviciile spitalicești.

Bugetul sănătății, de 4% din p.i.b. în 2009, este insuficient, iar dacă Guvernul nu va face infuzii masive de bani în sistemul sanitar, pacienții ar putea ajunge ca, în trimestrul patru al acestui an, să își plătească integral serviciile din spitale. Cinci milioane de români plătesc asigurări de sănătate, iar 21 de milioane beneficiază de ele. Așadar, doar un român din patru plătește asigurări.

Ceea ce este alarmant este faptul că minusurile din buget ar putea duce la lipsa de medicamente, materiale sanitare, tratamente spitalicești și chiar la neplata salariilor cadrelor medicale. Mai mult, în acest an, CNAS trebuie să achite și tratamentele în străinătate ale românilor, efectuate în 2008, iar sumele se ridică la aproape trei milioane de euro.

În 2008, Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate a colectat circa trei miliarde de euro, mult mai puțin decât în alte țări europene. Cei aproape cinci milioane de angajați din România plătesc o contribuție lunară de 5,5% din salariu. Alți 5,2% sunt livrați de către angajator. Lărgirea bazei de colectare a asigurării de sănătate ar putea fi una dintre soluțiile de ieșire din impasul financiar. Lărgirea bazei de colectare mi se pare o soluție mai bună decât cea a majorării contribuției actuale ale angajaților și angajatorilor, care deja se confruntă cu efectele devalorizării monedei naționale.

Unele categorii de venituri sunt exceptate prin lege de la plata acestei cotizații către fondul de sănătate: dividende, dobânzi, cedarea drepturilor de folosință a bunurilor (chirii) sau drepturi de autor. O persoană care are pe cartea de muncă salariul minim pentru care plătește cotizație la fondul de sănătate, poate avea dividende fabuloase pentru care nu plătește nimic. La fel și cei care au două tipuri de contracte: unul cu carte de muncă și altul pe drepturi de autor. Pe contractul de drepturi de autor, persoana respectivă nu plătește.

Altă soluție ar fi introducerea sistemului de co-plată, care ar reglementa situația plăților informale, precum și introducerea pachetului minim de servicii. În acest sens, facem un apel la domnul ministru al sănătății de a urgenta adoptarea, elaborarea și introducerea pe fluxul legislativ a acestor proiecte de acte normative.

  Daniela Popa - declarație politică: Moțiune simplă pe educație;

Doamna Daniela Popa:

"Moțiunea simplă pe educație"

Sistemul de învățământ este un sistem complex, care are o inerție considerabilă. Cunoscătorii acestuia știu că opune o rezistență naturală la orice modificare propusă, este și vulnerabil și pentru că implică multe emoții și speranțe.

Ca orice sistem deschis, în toată lumea învățământul se află într-o continuă adaptare la condițiile impuse de dezvoltarea societății într-un anumit moment, așa încât, și în funcție de această premisă, au fost elaborate și obiectivele incluse în Capitolul 5 din Programul de guvernare.

Ce aduc sistemului de învățământ declarațiile politice sarcastice, răuvoitoare și neîntemeiate, urmate mai apoi de moțiunea, intitulată, pompos și tendențios "Educația sub cenzura Ecaterinei Andronescu - istoria se repetă", depusă de grupul parlamentar al PNL ?

Voi încerca acum să clarific câteva din punctele moțiunii:

Eliminarea orelor de limbă modernă

Trebuie să vă spun că și în acest domeniu, autorii moțiunii sunt în eroare.

Planurile-cadru aprobate răspund cerințelor obiectivului Barcelona: "limba maternă + 2", încurajând profesorii de limbi străine să-și folosească propriile aptitudini interculturale și să valorifice potențialul elevilor. Printre competențele cheie pentru procesul de învățare de-a lungul vieții, "comunicarea în limba maternă" și "comunicarea în limbi străine" reprezintă competențele cheie aflate în baza reușitei personale, incluziunii sociale, cetățeniei active și posibilității de angajare în societate.

Planurile cadru aprobate, care vor fi implementate în anul școlar 2009-2010, prevăd 2 ore de studiu pentru fiecare din cele 2 limbi moderne studiate, la toate clasele pentru filierele teoretică și tehnologică.

Totodată, în învățământul liceal se pot organiza:

  • clase cu program de studiu intensiv al unei limbi moderne - la aceste clase se alocă 4 ore pe săptămână pentru studierea disciplinei limba modernă 1;
  • clase cu program de studiu în regim bilingv - la aceste clase se alocă 5 ore pe săptămână pentru disciplina limba modernă 1, precum și câte o (una) oră pe săptămână în fiecare an de studiu, pentru studierea geografiei - în clasa a IX-a, a istoriei - în clasa a X-a, și a elementelor de cultură și civilizație - în clasele a XI-a și a XII-a, specifice spațiului lingvistic respectiv, discipline care se studiază în limba modernă 1.

La nivelul Uniunii Europene există o situație foarte variată în ceea ce privește predarea limbilor moderne. În anul 2007, în Irlanda se studiau doar limba irlandeză și limba engleză, nefiind considerată niciuna limba modernă. În Anglia, doar din 2010, copii între 7 și 14 ani vor studia o limbă străină în mod obligatoriu.

Potrivit documentului "Date privind predarea limbilor străine la școală, în Europa", ediția 2008, la nivelul învățământului secundar superior (ISCED 3), există țari în care un procent mic de elevi învață două limbi străine, exemplu: UK sub 10%, Portugalia 10%, Italia sub 20%, Spania sub 30%.

Revocarea Ordinului nr.3304/27.02.2009 privind revocarea prevederilor OMECT nr.6319/19.12.2008 privind echivalarea în credite netransferabile a unor activități de perfecționare/formare continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, prevăzute în Legea 128/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Luarea acestei decizii a fost fundamentată și argumentată de experții Centrului Național de Formare a personalului din Învățământul Preuniversitar (CNFP), ce are ca obiect de activitate asigurarea calității programelor de formare a personalului didactic, didactic auxiliar și a cadrelor de conducere, îndrumare și control din învățământul preuniversitar.

S-a procedat la o analiză a prevederilor Ordinului nr. 6319/19.12.2008 și s-au constatat o serie de neconformități cu legislația în vigoare, care aveau repercusiuni atât asupra sistemului de formare continuă a personalului didactic, cât și asupra activității Centrului Național de Formare a Personalului din Învățământul Preuniversitar (CNFP).

Dintre aceste neconformități prezentăm spre exemplificare:

Formatorul/moderatorul avea dublă calitate: obiect și subiect al formării, dobândind credite profesionale transferabile pentru ambele ipostaze. Mai mult, formatorul putea dobândi credite profesionale transferabile la fiecare derulare a aceluiași curs/program de formare continuă.

Era echivalentă în credite chiar și simpla participare la activitățile precizate în ordin. Mai mult, doar prezența la o activitate se finaliza cu acordarea de puncte de credit. De aici rezultă că atât alocarea creditelor, cât și participarea cadrelor didactice la aceste activități pot fi puse sub semnul întrebării. În consecință, consider că aceste exemple sunt elocvente și demonstrează că era mai mult decât necesar să se revoce acest ordin.

De asemenea, trebuie să menționăm că modelul românesc în domeniul asigurării calității formării continue a cadrelor didactice a fost considerat un exemplu de bună practică la nivel european. De asemenea, se precizează că s-a discutat în ședința din 27 noiembrie 2008, la Bruxelles, în cadrul programului "Educație și formare 2010" (Education ant trening 2010"), de către Comitetul "Teachers and Trainers" despre oportunitatea de a organiza "Peer Learning Activity" (PLA) în România, în 2010, cu scopul de a se disemina experiența dobândită prin aplicarea respectivului model unitar și coerent de formare continuă, confirmat internațional.

Se reproșează în cuprinsul moțiunii lipsa bunului-simț/disprețul total față de educație, în condițiile în care eforturile noastre sunt vizibile, aspect care, din păcate, este trecut cu vederea.

Țin să precizez că demersul nostru a fost determinat de necesitatea reducerii numărului de ore alocate săptămânal și restructurarea conținuturilor, pentru a construi un program, orar suportabil pentru tinerii de 14 - 18 ani. Rezultatul demersului nostru constă în reducerea numărului de ore alocate săptămânal de la 36-38 la 29-32 ore/săptămână.

Mărturisesc sincer că, analizând criticile moțiunii, m-am întrebat retoric: cu ce folosește autorilor această culpabilizare permanentă a activităților mele și ale ministerului de resort ?

Folosește elevilor? Nu. Folosește profesorilor? Nu. Folosește educației ? În niciun caz! De fapt, consider că se încearcă, în mod forțat, crearea artificială a unor stări de nemulțumire în sistem. M-am întrebat dacă autorii moțiunii cunosc sistemul educațional din România, legislația în acest domeniu, mecanismele sale intime de funcționare ori ignoră totul cu rea-credință, singurul scop fiind atacul "politicianist" la adresa MEdCI și a ministrului de resort.

Se știe că orice moțiune simplă, pe orice temă, propune și soluții pentru chestiunile incriminate în textul său. Moțiunea de față, însă, face o tristă excepție nepropunând nici o soluție. Se folosesc, însă, în moțiune cuvinte mari, înălțătoare, când vine vorba de educație fizică, istorie, sport etc., și cuvinte și expresii apocaliptice, când se refera la politica ministerului de resort - haos, măsuri sinistre - dar nu se propune măcar o singură soluție reală. A cere ministerului doar să facă invers decât și-a propus, nu constituie, propriu-zis, o soluție. Doar într-o viziune îngustă... Ea adoptă o poziție pur negativistă, bazată numai pe ideea de respingere, de critică de dragul criticii, fără măcar să își asume responsabilitatea față de modul în care a fost gestionat sistemul în ultimii ani.

  Georgică Dumitru - declarație politică: Între șansă și neșansă. Despre zbaterea învățământului românesc;

Domnul Georgică Dumitru:

"Între șansă și neșansă. Despre zbaterea învățământului românesc"

Ne aflăm astăzi în fața unui bun exercițiu democratic, dar ne aflăm totodată în fața unui act de ipocrizie politică, din păcate atât de des întâlnit în ultima vreme.

Ne aflăm în fața unei moțiuni simple, de la bun început susțin: nefondată. Din două motive: primul - că învățământul românesc trebuie să intre în mod definitiv într-o perioadă a reformei autentice, și doi, este depusă de PNL, partid care a dat un ministru al educației ce a întemeiat în școala românească expresia: "După Adomniței, oricine poate fi ministrul educației".

Doamnelor și domnilor, moțiunea "Educația sub cenzura Ecaterinei Andronescu. Istoria se repetă" pornește de la o premisă ușor de dovedit ca fiind falsă: reforma curriculară. De ce falsă? Pentru că lipsește cu desăvârșire. Aceasta este în fond cea mai mare provocare a învățământului românesc, aș îndrăzni să spun, în ultimii 50 de ani. Un învățământ anchilozat, un sistem incapabil să producă excelență, iar atunci când o face, o face grație unor copii excepțional dotați, a unor părinți capabili de sacrificii majore și unor profesori dedicați și competenți. Dar excelența acestor copii este un caz izolat. Sistemul românesc de învățământ nu produce excelență, pentru că nu este centrat pe aceasta. Scopul învățământului românesc este performanța doar în actele oficiale și în declarațiile politice. Și, revenind, explicația stă în curricula (generic vorbind) învățământului românesc. Ori de câte ori s-a încercat o redefinire a acesteia s-a ajuns la situații de-a dreptul hilare: nu mai conta personalitatea lui Eminescu, ci a nu știu cărui scriitor obscur contemporan, nu mai contau faptele istorice ci golurile marcate de Hagi, nu mai conta logica și argumentarea, ci interpretarea spoturilor publicitare. Aceasta era reforma curriculară pe care o încerca, acum nu multă vreme în urma, fostul ministru al educației, cel care astăzi (probabil doar din cauza numelui de familie!) este primul semnatar al moțiunii.

Se vorbește în textul moțiunii și despre apărarea intereselor elevilor și profesorilor. Se pierde din vedere însuși actul de educare. Din cauza copacilor, deseori nu putem vedea pădurea! Atât elevii, cât și profesorii reprezintă, poate, cei mai importanți actori ai actului de învățământ. Dar dacă am începe o reformă a învățământului dinspre finalitatea lui, dinspre output-uri, este ca și cum am pune caii în spatele căruței și i-am implora să împingă. Problema învățământului românesc nu sunt nici copiii, nici educatorii (ca denumire generică a truditorului de la catedră), ci sistemul însuși! Poate că reformarea acestui sistem nu începe cu ponderea orelor în programul școlar, poate că nu contează câte ore de istorie face un elev de la un liceu vocațional, sau poate nu contează că 1/3 din elevii noștri au scutire la sport dar, totuși susțin educația fizică la bacalaureat, poate nu contează faptul ca micuții de 6-7 ani trag în spate ghiozdane de 5-6 kg, plimbând cărți și caiete prin colburi, poate nu contează faptul că 1/3 din școlile românești nu au surse de căldură, și, în final, poate nu contează că 1/3 din actul educațional (în învățământul preuniversitar) se desfășoară cu profesori suplinitori și necalificați. Revin și spun: în asemenea condiții, trebuie făcut ceva în învățământul românesc - reformă!

Se mai vorbește în textul moțiunii simple despre descentralizarea învățământului românesc. Cei care nu susțin o asemenea idee, sunt cei pentru care a distruge o idee înființăm o comisie. Este plin învățământul românesc (atât cel preuniversitar, cât și cel universitar) de comisii, de agenții, de direcții, de organisme. Cu ele cu tot am ajuns în situația pe care o descriam mai sus. Atunci, urmând o logică simplă, fie nu sunt corect dimensionate și adaptate la cerințele și nevoile actului pedagogic, fie sunt creionate după interese politice și financiare, fie, multe dintre ele, sunt de-a dreptul anacronice. În asemenea condiții, descentralizarea este o soluție. Să trimitem actul decizional acolo la baza actului educațional: în școală. Școala nu se face cu funcționari pitiți între munți de dosare, apăsați de importanța muncii lor, nu se face pe holuri și în terase. Școala se face la școală!

Doamnelor și domnilor,

În concluzie, nevoia de reformă în învățământul românesc este astăzi mai mare ca oricând. Va trebui să înțelegem că visurile cu copiii școlii românești care sunt mai deștepți decât ai lor sunt doar proiecțiile unor neputincioși pentru care cantitatea primează calității.

Pentru final, am să mă întorc în septembrie 2008, atunci când PD-L-ul depunea moțiunea "Neșansa învățământului românesc. Guvernarea PNL și Cristian Adomniței au dus Educația în pragul dezastrului". Nu-i singura neșansă a învățământului românesc. Din păcate au fost mult prea multe, și astăzi vorbim doar despre zbaterea neșansei de a deveni șansă !

  Iulian Vladu - declarație politică referitoare la Acordul cu FMI.;

Domnul Iulian Vladu:

"Acordul cu FMI"

Cele mai recente prognoze arată că economiile marilor țări au de suferit de pe urma acestei crize economice, începând cu SUA, Germania, Franța, criză care nu va evita România. Criza economică a început să se simtă și la noi încă de anul trecut, din noiembrie, în momentul în care companii multinaționale care dețin ArcelorMittal și Dacia au luat măsuri de a reduce producția. Din cauza crizei economice și, totodată, din cauza guvernării care s-a "bucurat" de o creștere economică, dar care ne-a lăsat cu un deficit bugetar de 5,2% pe 2008, care s-a mulțumit cu cheltuirea nesăbuită a banilor publici, cu amânarea la nesfârșit a reformelor din sectoarele bugetare, așadar, o proastă guvernare, ne determină să încheiem acest acord cu FMI. Din păcate, se pare că nicio mică reformă nu a fost începută dacă nu am avut ațintiți asupra noastră "ochii" anumitor instituții internaționale pentru a promova politici macroeconomice sănătoase. Totodată, o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, moment în care Guvernul Tăriceanu a renunțat la acordul cu FMI, orice proces de reformă a încetat.

Este important însă de precizat că, dincolo de anumite presiuni din partea FMI, în vederea realizării anumitor reforme, acordul cu acest organism este și o precondiție pentru obținerea unui împrumut de la Comisia Europeană. Potrivit unor surse ministeriale, suma împrumutului s-ar ridica la valoarea de 19 miliarde de euro, dintre care 13 de la FMI, 4 de la Comisia Europeană, 1 miliard de la Banca Europeană de Investiții și 1 miliard de la Banca Mondială. Așadar, acest acord cu FMI-ul ar putea reprezenta o "infuzia de credibilitate" de care România are atâta nevoie în acest context internațional. Este bine cunoscut faptul că țările cărora le-a fost transferată credibilitatea în urma unor rapoarte ale unor instituții internaționale atrag mai mulți investitori. Așadar, fără acest acord cu FMI, investitorii vor fi mai puțin interesați de România.

Totodată, este vorba de ceea ce președintele țării menționa, "centura de siguranță", bani pe care statul se poate baza în condițiile în care Ministerul Finanțelor va avea din ce în ce mai puține încasări. Doar patru miliarde vor merge în vistieria Guvernului, restul fiind puși la dispoziția BNR, care va susține moneda națională în cazul în care aceasta va fi supusă unor aprecieri speculative.

În această perioadă este foarte importantă creditarea. Spre exemplu, după ce Ungaria a încheiat acordul cu FMI-ul, creditele oferite de către bănci au devenit mult mai accesibile. Reducerile de costuri s-au văzut mai ales la împrumuturile în euro și în mod special în cazul creditelor pentru companii. Potrivit premierului Emil Boc, BNR-ul va încheia acorduri cu băncile străine prezente pe piața noastră pentru ca acestea să nu scoată banii din țară, în condițiile în care acestea vor avea acces la banii din rezervele BNR. Președintele Băsescu susține acest acord între stat, sistemul bancar și BNR. Traian Băsescu a subliniat importanța creșterii responsabilizării conducătorilor instituțiilor financiare și menținerea unei atitudini prudente în vederea protejării resurselor financiare ale companiilor și populației. O parte din banii de la FMI ar trebui să meargă către cele două bănci cu capital de stat, CEC și Eximbank, pentru a putea menține creditarea în special a i.m.m.-urilor și exportatorilor.

Evident, Fondul va căuta să se asigure că există pârghii pentru o descreștere graduală, dar ireversibilă a deficitului bugetar. Dar, dacă am renunța la aceste finanțări ieftine cu o dobândă de 3 %, România ar trebui să ia bani de pe piața privată cu circa 11% dobândă. In plus, devalorizarea monedei naționale se va accentua în momentul în care firmele private vor trebui să cumpere valută pentru a-și plăti împrumuturile în euro, astfel crescând presiunea cursului de schimb.

  Adrian George Scutaru - despre efectele crizei economice în județul Buzău și necesitatea unor măsuri concrete de stimulare a economiei;

Domnul Adrian George Scutaru:

Cu toții știm situația dificilă din punct de vedere economic cu care se confruntă România la momentul actual. Criza economică își face efectele simțite pe zi ce trece și pentru a le contracara este nevoie de un program anticriză solid, de proiectarea căruia este responsabil Guvernul. Din păcate, până în acest moment nu am constat existența unui program coerent.

Criza economică a început să fie simțită puternic de către angajații din aproape toate domeniile de activitate, asistând astfel la disponibilizări din ce în ce mai multe. În calitate de deputat de Buzău, mi s-au adus la cunoștință temerile acestora cu privire la pierderea locului de muncă, fapt care m-a determinat să îi adresez o întrebare ministrului muncii, domnului Marian Sârbu. I-am solicitat lămuriri cu privire la evoluția ratei șomajului la nivelul județului Buzău în anul 2009 și măsurile pe care intenționează să le ia în acest sens. Având în vedere răspunsul oferit, nu pot nega faptul că există o preocupare pentru reducerea șomajului, precum "stimularea angajatorilor pentru crearea de noi locuri de muncă și pentru încadrarea în muncă a șomerilor din categoriile cele mai defavorizate", dar această preocupare este insuficientă pentru a face față crizei economice.

Totodată, ministrul muncii, prin datele pe care mi le comunică cu privire la evoluția ratei șomajului la nivelul județului Buzău, îmi dovedește încă o dată că actualul Executiv nu este capabil să facă față unei situații economice deosebit de dificile, precum cea actuală. Dacă în luna decembrie a anului anterior existau în județ un număr de 11.747 șomeri, în luna ianuarie a acestui an aveam un număr de 12.640 șomeri, ceea ce înseamnă o creștere cu 7,6%. Această creștere alarmantă a numărului de șomeri, doar intr-o lună, nu poate fi pusă doar pe seama contextului economic, ci și pe o neîndemânare a Executivului de a formula strategii și programe solide pentru a combate criza.

Problema șomerilor nu este o problemă specifică județului Buzău, ci o problemă la nivelul întregii țări, fapt care ne-a determinat pe mine și pe colegii din Partidul Național Liberal să atragem atenția Guvernului că este imperios necesară adoptarea de măsuri concrete de stimulare a economiei. Mai mult decât atât, la sfârșitul anului 2008, observând inexistența unor măsuri concrete de combatere a crizei, am propus Cabinetului Boc un plan care să scoată România din criză. În loc să folosească sugestiile PNL, actualul Guvern acționează haotic, fiind preocupat doar de negocierea acordului cu Fondul Monetar Internațional și împărțirea posturilor între cele două partide care formează coaliția aflată la putere.

  Andrei Dominic Gerea - declarație politică: Educația pe tărâmul Abramburicăi;

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Educația pe tărâmul Abramburicăi"

Ne așteptam ca doamna ministru Andronescu să țină cont de faptul că a mai condus până în 2004 Ministerul Educației și atunci și-a atras din partea mass-mediei o poreclă foarte sugestivă în ceea ce privește stilul și "consecvența" abordate în perioada cât a fost în funcție...

Ar fi trebuit acum să înțeleagă, la revenirea pe aceeași funcție, că toate acțiunile dumneaei vor fi imediat sancționate, mai ales că la capitolul promisiuni n-a întrecut-o nimeni pe doamna Andronescu cât a stat în banca opoziției. A plâns atunci când a avut ocazia în Parlament odată cu votul pentru legea de mărire a salariilor profesorilor, ca sa-și arate devotamentul profund față de aceștia, dar se pare că acum a uitat și motivul lacrimilor și destinația lor.

Atunci când spui că vrei să faci reformă în educație și îți începi mandatul de ministru prin măsuri care nu au nicio legătură cu ceea ce doresc profesorii, elevii sau părinții acestora și nu ai măcar minima decență de a-i consulta când iei astfel de hotărâri, care pot avea consecințe nefaste pe termen lung pentru formarea tinerilor și pentru viitorul acestora, ar fi mai bine să te întrebi dacă graba deciziilor luate și haosul creat în sistem nu-i îndreptățesc pe cei care te-au poreclit în alt mandat într-un fel anume, să-și întărească convingerile că nu s-au înșelat nicio clipă.

Dacă sportul și disciplinele umaniste nu au ce căuta în curricula școlară a elevilor, înseamnă că nu pui preț pe valorile necesare dezvoltării unei personalități armonioase a copiilor noștri, pe dreptul acestora de a-și cunoaște, înțelege și asuma istoria poporului român, dacă școlile de arte și meserii trebuie desființate fără să te gândești că șansele celor din mediul rural sunt reduse la zero în ceea ce privește accesul lor la învățământul preuniversitar, având în vedere condițiile precare ale majorității familiilor din care provin pentru a-i putea trimite la alte licee, înseamnă că viitorul acestora nu te preocupă nicio secundă și că nu ai ce căuta la conducerea acestui important domeniu, al educației, care reclamă multă seriozitate în luarea deciziilor și numai după o consultare reală a celor implicați.

Când faci parte dintr-un partid care a semnat cu multă emfază un "Pact național pentru educație", ar trebui să ai măcar responsabilitatea de a aduce rapid la îndeplinire măcar câteva principii din cele însușite în documentul asumat, dar dacă nici elevii, nici profesorii și nici infrastructura necesară acestora în sistemul educației nu contează (vezi procentul din p.i.b. alocat domeniului...), ne rămâne o singură întrebare: când vă veți da demisia, doamnă ministru, dacă promisiunile dumneavoastră rămân mereu la stadiu de lacrimi pentru aplauze la scenă deschisă și "..atât?

  Mihai Lupu - declarație politică cu titlul Cum și unde lovește mai puternic criza economică? Studii de caz: Medgidia și Hârșova;

Domnul Mihai Lupu:

"Cum și unde lovește mai puternic criza economică? Studii de caz: Medgidia și Hârșova"

Caracteristicile și consecințele inevitabilului impact cu unda de șoc a crizei vor varia în funcție de tipologiile comunităților expuse. Efectele negative vor prejudicia, pe termen mediu și lung, mai puțin localitățile cu o activitate economică diversificată și complexă și mai puternic zonele sărace, lipsite de opțiuni reale de dezvoltare.

Legat mai degrabă formal de Constanța, administrat, cu precădere, defectuos în ultimii ani, schilodit de privatizarea păguboasă a IMUM, din martie 2004, municipiul Medgidia pare a fi pierdut de mult ambiția de a se înscrie în profilul orașului plasat la 40 de kilometri de malul mării.

Penuria preexistentă, dar și cele dintâi semne ale recesiunii traduse automat în șomaj, starea deplorabilă a infrastructurii rutiere, restrângerea orizonturilor profesionale pentru generația tânără sunt principalele probleme identificate ale urbei.

În extremitatea nord-vestică a județului, izolat, orașul Hârșova se confruntă, la rându-i, cu dificultăți asemănătoare.

Toate acestea au determinat, la rândul lor, nenumărate drame personale, povești triste aproape fără rezolvare pe care, mai întâi din postura de candidat, iar, mai apoi, din cea de deputat ales în colegiul uninominal numărul 2 din circumscripția electorală Constanța am avut posibilitatea de a le afla.

Astfel, consider că există o singură soluție pentru ca Medgidia și Hârșova să-și depășească condiția și să devină orașele pe care locuitorii lor le merită: atragerea masivă a investițiilor în perioada imediat următoare.

Incontestabilele lor potențiale teoretice de dezvoltare sunt acum, în sfârșit, dublate și de o voință politică orientată hotărât în interesul cetățeanului.

Prin intermediul acestei scurte intervenții, solicit sprijinul nedisimulat, fără culoare politică și consistent al Guvernului pentru ca proiectele extrem de necesare inițiate de autoritățile locale din Medgidia și Hârșova, dar și din localitățile vecine, să fie inițiate ori, după caz, finalizate.

  Nini Săpunaru - declarație politică intitulată Primul constituționalist al țării - în afara Constituției!;

Domnul Nini Săpunaru:

"Primul constituționalist al țării - în afara Constituției!"

Domnul Boc ne demonstrează în fiecare zi ce trece că nu are nicio legătură cu Palatul Victoria. Acesta preferă să facă politica țării la televizor, pentru că astfel poate strecura și două - trei măsuri guvernamentale printre mesajele de campanie electorală pro PD-L, fără a-l uita pe președintele Traian Băsescu.

Astfel, domnul prim-ministru anunță la televizor continuarea măsurilor neconstituționale și discriminatorii. După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional primul act guvernamental al profesorului de drept constituțional, domnul Emil Boc, prin care interzicea cumulul pensiei cu salariul, acesta perseverează în greșeală, introducând din nou o nuanță discriminatorie. Acesta anunță intenția de a promova un act normativ prin care toți pensionarii care au o pensie până la valoarea unui salariu mediu brut pe economie pot cumula pensia cu salariul de la stat.

În opinia sa, varianta propusă va urmări ca, pe de o parte, cei care ''beneficiază deja de la stat de o anumită susținere'' să nu poată cumula și pensia și salariul deodată, iar pe de altă parte, să nu-i afecteze pe cei care trăiesc cu venituri foarte mici și ''fac un efort ca dintr-un salariu și o pensie mică să trăiască de pe o zi pe alta''.

Domnul Boc mai declară, în aceeași emisiune televizată: ''Nu vrem să afectăm asistenții persoanelor cu handicap, profesorii, medicii, persoanele cu dizabilități''. Cu alte cuvinte, domnul Boc recunoaște că profesorii și medicii au salarii ce îi plasează la limita subzistenței, deși pe umerii lor apasă responsabilitatea pentru destinele multor oameni.

Pe de altă parte, premierul PD-L-ist împarte societatea românească în favorizați ai unor acte normative. Cei care poartă "vina" de a avea o pensie peste salariul mediu brut pe economie, li se îngrădește de către actualul guvern dreptul la muncă și, implicit, la un trai mai bun.

Pe această cale îi sugerez domnului Boc să se abțină de la emiterea unei astfel de ordonanțe. Iar în situația în care persistă în intenția sa greșită, în calitate de liberal voi amenda actul normativ atunci când el va ajunge în dezbaterea Parlamentului, astfel încât nimănui să nu i se poate restrânge dreptul la o viață decentă, câștigată prin propria muncă. Cu certitudine, va fi interesant de urmărit care va fi verdictul Curții Constituționale în acest caz care repetă și amplifică greșelile deja făcute de către domnul Boc.

  Toader Stroian - declarație politică: Stop românilor speciali!;

Domnul Toader Stroian:

"Stop românilor speciali"

Am trecut cu toții, în ultima jumătate an, de la extazul creșterii economice galopante la tensiunea și teama unei contractări economice și chiar a unor deficite bugetare record. Plata prestațiilor sociale, finanțarea investițiilor deja demarate, plata salariilor și chiar puterea de cumpărare a românilor sunt astăzi în pericol. Gândim astăzi, când aproape nimeni nu mai are soluții la aceste provocări, că un acord cu Fondul Monetar Internațional ar fi un panaceu pentru toate aceste probleme.

Puțini se gândesc însă la faptul că abia din anul 2005 economia României a putut fi catalogată ca fiind "funcțională de piață", că produsul intern brut pe care-l generează aceasta este foarte mic și chiar comparabil cu averea nu știu cărui magnat din topul celor mai bogați oameni. Puțini știu că pe baza acestui produs intern brut se constituie veniturile bugetare de stat, care stau la baza acțiunii guvernamentale a oricărui cabinet care ar gestiona problemele României.

Stimați colegi, vă propun să reflectați cu maximă seriozitate la două aspecte extrem de importante, indiferent de demersurile privind unele acorduri cu FMI și Uniunea Europeană.

În primul rând, vă rog să analizați cu toată responsabilitatea faptul că, deși ne plângem de austeritate bugetară, ponderea veniturilor bugetare în p.i.b. este una dintre cele mai scăzute din spațiul Uniunii Europene.

În al doilea rând, de la Revoluția română încoace aceste venituri bugetare deficitare sunt afectate din toate părțile de privilegii, pensii, drepturi și legi speciale, încât începem să credem că dacă nu ești "prins" într-o astfel de normă specială, nu ai cum să supraviețuiești în România.

Cât vom mai tolera, stimați colegi, această situație? Cât vom mai îngădui ca salariile plătite de la bugetul de stat să-și bată joc de singurul principiul care le justifică - de productivitatea muncii?

Cât vom mai permite ca persoane care au lucrat ultimele luni din activitate într-un sector privilegiat să beneficieze apoi de o pensie egală cu 85% din ultimele salarii?

Dacă ne dorim, într-adevăr, un buget sănătos, trebuie să acordăm maximă atenție atât colectării veniturilor, dar și cheltuirii acestor resurse. Drepturile speciale și privilegiile trebuie să dispară.

  Marin Almăjanu - declarație politică intitulată Unde este ajutorul Guvernului Boc pentru întreprinderile mici și mijlocii?

Domnul Marin Almăjanu:

"Unde este ajutorul Guvernului Boc pentru i.m.m.-uri?"

Efectele crizei economice și financiare au adus i.m.m.-urile într-o situație disperată, iar mult așteptatele măsuri guvernamentale pentru sprijinul activității acestora se lasă îndelung așteptate!

În vreme ce i.m.m.-urile se confruntă în prezent cu o imposibilitate a finanțării, deoarece accesul acestora la creditare s-a redus considerabil iar costurile de finanțare au devenit exorbitante, volumul exporturilor s-a diminuat drastic și cererea internă la fel, iar investițiile și-au încetinit ritmul până aproape de stopare în anumite domenii, miniștrii domnului Boc inventează noi impozite, taxe sau tichete de vacanță!

În aceste condiții, aproape imposibil de suportat de către firmele mici și mijlocii, Guvernul Boc promitea chiar din momentul instalării adoptarea unor măsuri cât mai rapide și cu efect instant pentru a veni în ajutorul lor, dar în realitate, lentoarea reacției guvernamentale alimentează la foc automat efectele crizei.

Ba, mai mult, unele idei năstrușnice ale miniștrilor cabinetului Boc vor duce la destabilizarea activității și așa destul de împovărate și aproape pe cale de dispariție a foarte multor întreprinderi mici și mijlocii. Și putem veni aici cu exemplul recentei măsuri inventate în laboratorul plin de noutăți abracadabrante al doamnei ministru Udrea: obligativitatea acordării tichetelor de vacanță!

Considerăm că această măsură aberantă va deveni de nesuportat pentru o mare parte a i.m.m.-urilor, care vor intra rapid în faliment dacă vor fi obligate să suporte plata acestor noi sume ce vor duce la dublarea cheltuielilor angajatorilor cu salariații!

Fiecare întreprinzător, în această perioadă greu încercată de criză, ar prefera să-și crească productivitatea plătindu-și eventual mai bine angajații, atunci când își poate permite acest efort financiar de stimulare, și nu trimiterea forțată a acestora în vacanță, cu "tichetele odihnitoare" ale doamnei Udrea...

Măsura de care reprezentanții i.m.m.-urilor aveau nevoie de multă vreme, dar pe care actualii guvernanți o flutură doar verbal pe la diverse emisiuni TV, este cea a neimpozitării profitului reinvestit, care trebuia aplicată cât mai repede, pentru a da posibilitatea firmelor de a avea acces la o nouă sursă de finanțare, în condițiile în care creditarea acestora de către bănci a devenit o veritabilă "fata morgana"!

Dar ce contează i.m.m.-urile și rămânerea acestora în viața economică românească, este mult mai important ca "visele" doamnei Udrea să se transforme în ordonanțe, de urgență, dacă se poate! Doar așa se mai poate salva ceva... din economia românească!

  Teodor Atanasiu - declarație politică intitulată Opoziția din Guvernul Boc;

Domnul Teodor Atanasiu:

«"Opoziția" din Guvernul Boc»

Social-democrații sunt în doliu deoarece au pierdut cu nemărginită durere startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, având în vedere că principalele materiale de propagandă sunt deja arondate în totalitate locatarului abil de la Cotroceni: soluțiile anticriză și banii pentru România.

Astfel, salvatorul națiunii și negociatorul unic, actualul Președinte Băsescu, nu mai are un eventual corespondent prezidențiabil în PSD, pentru că banii de la FMI sunt antamați și lansați numai de la Cotroceni, iar ghioceii și speranțele de înmugurire social-democrată ale domnului Geoană, în grădina palatului, sunt deja iluzii expirate.

Abia acum domnii de la PSD, mai ieri plini de entuziasm, realizează cu profundă dezamăgire că sunt marginalizați, că nu au parte de lumina reflectoarelor atunci când se iau decizii importante în Guvern, că în teritoriu mai au de așteptat încă patru ani până vor avea oamenii numiți pe funcții, că banii distribuiți în județe sunt alocați cu precădere localităților portocalii, iar secretarii de stat din ministerele PD-L-iste ar putea intra oficial în șomajul tehnic, atât de drag premierului Boc.

Șocați fiind că în doar trei luni după încheierea contractului prenupțial au ajuns din parteneri în marea coaliție guvernamentală, doar spectatori uluiți de graba cu care intră și ies în și din scenă deciziile cotroceniste atribuite în exclusivitate Președintelui Băsescu și partidului pe care-l conduce, adică jumătatea bună a guvernării, cealaltă jumătate, cea nefolositoare, adică PSD-iștii, realizează în sfârșit că sunt buni doar pe post de mașină de vot în Parlament, dar n-au ce căuta la masa selectă a negocierilor cu FMI sau la întocmirea Planului anticriză îndelung așteptat de toată lumea!

Domnului Geoană și colegilor dumnealui nu le-a mai rămas din păcate decât participarea la scenete cu sindicate sau membri de partid, fără rating la TV, deși efortul de mediatizare este substanțial!

Dar ce folos! E deja tardiv! Punctele marcate de președintele Băsescu îi aruncă exact acolo unde au stat cuminți până în noiembrie 2008, în opoziție, dar de data asta, chiar în interiorul guvernului din care s-au bucurat până nu demult că fac și ei parte...

PSD-iștilor nu le vine să creadă că li se poate întâmpla chiar lor și atât de repede, dar aș putea să le dau un singur sfat: chiar dacă pare incredibil, acesta este doar începutul jocului cotrocenist, urmează mult mai mult, răbdare să aibă!

  Gheorghe Dragomir - declarație politică intitulată PNL, sigur cu un Crin Antonescu se va face primăvară la prezidențiale în toamna anului 2009;

Domnul Gheorghe Dragomir:

«PNL, sigur cu un "Crin" Antonescu se va face primăvară la prezidențiale în toamna anului 2009»

Răbdarea celor peste 1.400 de delegați prezenți la Congresul extraordinar PNL din 20 - 21 martie 2009 a fost pusă la grea încercare de cele două zile cu program de vot prelungit. Vreau, pe această cale, să le mulțumesc tuturor participanților, și, în principal delegaților filialei județene PNL Constanța, pentru efortul depus în aceste două zile epuizante.

În ciuda stângăciilor organizatorice inerente unui eveniment de o asemenea amploare, Congresul PNL a fost considerat de presa națională, pe drept cuvânt, cea mai democratică manifestare de acest gen din ultimii ani, ceea ce demonstrează că liberalii români, din orice aripă sau curent au făcut parte, sunt în stare să accepte un rezultat al votului, chiar dacă acesta nu le este pe plac.

Am remarcat cu toții că schimbarea președintelui și a componenței Biroului Politic Central s-a produs lin, fără cutremure inutile, cu eleganță, decență. Schimbarea de ștafetă nu a determinat dispute inutile și a exclus ideea oricăror eventuale sciziuni.

Drept urmare, consider că, prin alegerea ca președinte al Partidului Național Liberal a lui Crin Antonescu, s-a revenit la normalitate și cred că vom fi aceeași echipă care poate face o figură frumoasă atât la alegerile europarlamentare din iunie, dar mai ales la alegerile prezidențiale din toamna anului 2009, unde plecăm cu șanse reale.

  Ioan Oltean - declarație politică intitulată Împrumutul de la FMI, România și măsurile de contracarare a crizei!;

Domnul Ioan Oltean:

"Împrumutul de la FMI, România și măsurile de contracarare a crizei!"

Într-un comunicat adus la cunoștința opiniei publice în data de joi, 19 martie 2009, FMI a spus, prin experții săi, că economia globală s-ar putea contracta cu până la 1% anul acesta și că ar putea avea loc cea mai mare scădere economică din ultimii șaizeci de ani, îndemnând la măsuri puternice de stimulare a economiei și criticând, într-un fel, slaba reacție de până acum.

Făcând apel la necesitatea coordonării asistenței economice și financiare care va fi acordată în perioada imediat următoare, FMI a fost destul de critic la adresa planurilor de stabilitate financiară prezentate până în prezent.

În raportul privind țările G20, același FMI prognozează o restabilire inițial modestă la începutul anului viitor, în cazul în care țările vor reuși să stabilizeze sistemul financiar și mai ales cu condiția unui sprijin fiscal suficient. Mai mult, experții consideră că ar trebui ameliorate condițiile de credit, iar colapsul pieței imobiliare din SUA ar trebui să-și atingă propria limită. Pe de altă parte, o analiză economică evidentă spune că prețurile mici la petrol și bunuri de consum ar trebui să se mențină. Fondul Monetar Internațional face apel la un efort global coordonat pentru resuscitarea economiei mondiale, folosind pachete mari de stimulente și în același timp luând măsuri de prevenire a unei derive a deficitelor.

Chiar și reprezentantul României la FMI, domnul Mihai Tănăsescu, membru al PSD, a declarat săptămâna trecută că România nu va primi imediat banii de la Fondul Monetar Internațional, pentru că, potrivit procesului de acordare, care "este puțin mai lung", scrisoareade intenție ar urma să fie analizată de conducerea FMI pe la începutul lunii mai a acestui an.

Însă speranțele în relansarea economică nu ar trebui puse înainte de mijlocul anului viitor, iar pe de altă parte, întârzierea revirimentului ar putea provoca o intensificare a recesiunii.

Am expus aici toate aceste considerații deoarece pentru noi nu mai este nici o îndoială legată de necesitatea efectuării unui împrumut. Cum ar trebui, deci, interpretate aceste informații și cum s-ar putea ține cont de aceste date concrete? În țara noastră, premierul susține că "se va lupta" în negocierile cu FMI, lucru lăudabil, pentru ca t.v.a.-ul și cota unică să nu fie mărite. Argumentele sunt economice, de bun simț și, din aceste motive, viabile: deoarece creșterea primei taxe îi va afecta grav pe cei cu venituri mici, pe când mărirea cotei la o cifră situată în jurul procentului de 18% i-ar afecta major pe întreprinzătorii particulari din țara noastră.

Trebuie observat, însă, că premierul admite că nu poate afirma cu certitudine că acestea nu vor fi mărite în final, la presiunea aceluiași Fond Monetar Internațional.

Pe de altă parte, este știut că țările dezvoltate din vestul Europei se vor confrunta cu o recesiune profundă în anul 2009, iar produsul intern brut mondial va scădea cu un procent cuprins între 0,5% și 1% în acest an. În cazul în care estimările FMI se vor adeveri, acesta ar fi, așa cum spuneam, cel mai scăzut nivel atins de economia mondială în ultima perioadă, mai precis în ultimii șaizeci de ani.

Iar în ceea ce ne privește, trebuie să se ia în considerare și se va ține seama și că Fondul Monetar Internațional a revizuit în scădere precedentele estimări, făcute în data de 28 ianuarie 2009, când prognoza se referea la faptul că economia mondială va crește cu doar 0,5% în acest an - ceea ce ar fi însemnat, de asemenea, cel mai scăzut nivel de la cel de-al doilea război mondial până în prezent.

Potrivit acelorași paliere ale estimărilor FMI, economia așa-numitei "zone euro" ar putea scădea anul acesta cu 3,2%, cea a Statelor Unite cu 2,6%, iar cea a Japoniei, cu 5,8%.

  Antonella Marinescu - punct de vedere asupra OG nr.27/2008 - expunere de motive;

Doamna Antonella Marinescu:

"Punct de vedere asupra OG nr.27/2008 - expunere de motive"

Fiecare oraș e reglementat urbanistic printr-un plan urbanistic general ce prezintă condițiile în care o persoană poate să construiască pe proprietatea personală. În trecut, aceste condiții puteau fi modificate și detaliate prin PUZ și PUD.

Ultimul Plan Urbanistic General al orașului Constanța a fost elaborat în intervalul 1996 - 1999, bazat pe situația existentă la acel moment și strategia de dezvoltare a orașului în concepția administrației de atunci.

Viața a demonstrat că ritmul de dezvoltare a Constanței, în special după anul 2000, nu mai concorda cu reglementările PUG-ului în vigoare, drept pentru care, în 2005, s-a inițiat procedura de actualizare a acestuia.

Pentru a face față presiunii investiționale din partea mediului privat de afaceri, cât și pentru realizarea proiectelor majore inițiate de Primăria Constanța, până în acest moment au fost elaborate și aprobate numeroase PUD-uri și PUZ-uri, în corelare cu strategia de dezvoltare actuală, aprobată de altfel printr-un program finanțat de ONU, sub numele "Agenda locală 21 - Municipiul Constanța", precum și prin studii realizate de Organizația Mondială a Turismului.

Până la aprobarea actualizării PUG-ului existent, necesitatea acestor PUD-uri și PUZ-uri era indispensabilă pentru dezvoltarea naturală a orașului, în special pentru investitorii privați - persoane fizice sau juridice, deoarece, spre exemplu, o mare parte din orașul Constanța este reglementată ca: locuire P+2E, POT = 35 %, CUT = 0,9, chiar dacă majoritatea loturilor sunt de dimensiuni mici și construite 70-80%, ceea ce înseamnă că absolut orice cerință depășește coeficienții urbanistici aprobați. Totul e matematică!

Începând cu 1 septembrie, conform Ordonanței nr. 27/2008, 80% din cererile petenților înregistrate în primărie au avut o rezoluție negativă: orașul nu se mai dezvoltă, oamenii nu-și pot nici măcar îmbunătăți nivelul de trai, prin simple modificări ale caselor existente.

Singura posibilitate de a modifica aceste reglementări este ca Primăria să inițieze aceste PUZ-uri, însă pentru UTR-uri (zone cu suprafețe de aproximativ 20 ha) sau zone ale acestora, printr-un procedeu foarte greoi - comisii tehnice, avize de oportunitate, consultare publică, costuri foarte ridicate.

La această dată, actualizarea PUG-ului este finalizată, urmând procedurile de avizare, destul de greoaie pentru că majoritatea avizelor se iau de la ministere.

  Dan Bordeianu - comentarii privind programarea discutării moțiunii simple depuse de PNL luni, 23 martie 2009, la ora 20,00;

Domnul Dan Bordeianu:

Niciodată în istoria parlamentarismului românesc, o moțiune simplă nu a fost discutată în afara programului Camerei în care respectiva moțiune a fost depusă.

Iată că moțiunea "Educația sub cenzura Ecaterinei Andronescu - istoria se repetă" depusă de Grupul parlamentar al PNL a fost programată la ora 20.00, în ziua de luni.

Așadar, PSD și PD-L au dat încă o dată dovadă că domeniul învățământului este unul care nu îi interesează pe cei aflați astăzi la putere.

După ce au mințit profesorii că le vor mări salariile cu 50%, acum vin cu tot felul de idei care mai de care mai năstrușnice, toate menite să restrângă activitatea din învățământ, astfel încât să poată să mai facă rost de ceva bănuți pentru a respecta măcar o parte din minciunile electorale.

Nu vreau să discut despre aspectele cuprinse în moțiunea simplă, însă vreau să subliniez faptul că cele două partide aflate la guvernare au făcut tot posibilul pentru a duce în derizoriu o moțiune, o dezbatere asupra unei probleme extrem de importante, așa cum este învățământul.

Din punctul meu de vedere, consider un afront la adresa celor din sistemul de învățământ modul în care conducerea Camerei Deputaților a înțeles să aprobe programul pentru discutarea acestei moțiuni care se referă la aspecte importante din sistemul educațional românesc. Personal consider că dezbaterea moțiunii ar fi trebuit programată într-o altă zi dedicată în întregime acestei dezbateri și nu în afara programului de lucru al Camerei.

Sper ca în viitor reprezentanții PSD și PD-L să dea dovadă de mai multă înțelegere pentru un sector de activitate a cărui rezultate au o importantă prospecție în viitor.

  Valeriu Ștefan Zgonea - declarație politică intitulată Singura soluție pentru ieșirea României din criză este dezvoltarea economico-socială;

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

"Singura soluție pentru ieșirea României din criză este dezvoltarea economico-socială"

Disertațiile privind criza economică și efectele acesteia în plan socio-economic rămân, de cele mai multe ori, în planul dezbaterilor politicianiste. În acest moment, soluțiile nu sunt clar conturate și exprimate, nu au consistența necesară.

Semnarea unui acord cu FMI nu reprezintă soluția miraculoasă de rezolvare a problemelor cu care ne confruntăm, ci doar un mijloc de a menține echilibrul economic intern, de a preveni deteriorarea accentuată a economiei, cu urmări grave în plan social.

Trebuie să avem o viziune pe termen mediu și lung, o viziune bazată pe valori și principii social-democrate, pentru că această criză economică a evidențiat, de fapt, vulnerabilitatea României.

Suntem vulnerabili pentru că avem mari deficiențe structurale. În sectorul energetic, în agricultură, în administrație, reformele au bătut pasul pe loc. În plus, după patru ani de guvernare de dreapta, resursele bugetare au scăzut dramatic. Am ratat startul integrării europene, rata de absorbție a fondurilor comunitare fiind aproape de zero!

În acest context, resimțim mult mai puternic efectele crizei economice internaționale.

Singura soluție pentru ieșirea României din criză și contracararea recesiunii este dezvoltarea economico-socială! De unde trebuie să începem? Este un lucru despre care vorbim de 20 de ani: reformă! Reforma agriculturii, incluzând dezvoltarea rurală, reforma energetică și a infrastructurii de transport, reforma administrației centrale și locale, reforma sistemului fiscal și a cheltuielilor guvernamentale! Reforma înseamnă criterii și obiective clare, înseamnă competență și responsabilitate.

În acest moment, când oamenii sunt preocupați de efectele crizei economice, de perspectiva pierderii locului de muncă, de scăderea puterii de cumpărare ne revine sarcina, în calitate de parlamentari, de a răspunde la multe întrebări, de a găsi soluțiile cele mai bune de rezolvare a problemelor cu care ne confruntăm, de a participa direct la elaborarea programului anticriză și de a ne asuma răspunderea pentru toate demersurile noastre.

PSD consideră necesară constituirea unui Consiliu pentru relansarea economică, format din președinții celor două camere ale Parlamentului, prim-ministrul României și guvernatorul BNR, cu acceptarea celor mai reprezentativi specialiști în probleme economice și sociale, care să coordoneze elaborarea și aplicarea programului românesc anticriză și de relansare economică.

De asemenea, PSD propune ca, începând din 2 aprilie, în fiecare ședință a conducerii Coaliției, câțiva din membrii Guvernului să prezinte rapoarte cu privire la modul de desfășurare a programelor de dezvoltare ce le revin.

PSD va prezenta, în următoarele zile, un pachet de stimulare economică în care vom ține cont și de resursele obținute printr-un eventual acord cu FMI. Trebuie să știm exact cum vor fi folosiți acești bani, să stabilim clar prioritățile și să distribuim solidar costurile în societate.

În numele oamenilor care ne-au votat și al valorilor pe care le reprezentăm, susținem încheierea unui acord cu FMI doar în măsura în care nu vor fi afectate categoriile vulnerabile. Nu vom renunța la niciuna dintre condițiile pe care le-am anunțat în acest sens: finanțarea sectorului public, nu a celui privat; păstrarea locurilor de muncă; protejarea puterii de cumpărare a populației; relansarea creditării; accesul României în zona euro; transparența în ceea ce privește negocierile, destinația fondurilor și costurile împrumutului; asigurarea resurselor bugetare pentru investițiile publice în domenii cheie, precum educație, sănătate, transporturi.

Interesul țării înseamnă și interesul fiecărui cetățean al acestei țări!

  Florin Țurcanu - declarație politică intitulată Mărirea salariilor în concepția Guvernului Boc;

Domnul Florin Țurcanu:

"Mărirea salariilor în concepția Guvernului Boc"

Bugetarii trăiesc în aceste zile coșmarul vieții lor! Au ajuns acum, după ce au ales în noiembrie 2008 promisiunile electorale ale celor de la PD-L și PSD, să iasă în stradă pentru a-și cere drepturile!

Dacă în noiembrie promisiunile conform cărora va curge lapte și miere pentru toate categoriile de bugetari, mai ales pentru profesori, păreau destul de reale, la doar 3 luni situația pare a fi alta. Mărirea cu 50% a salariilor profesorilor pare că nu mai are temei real! Nici nu se mai vorbește despre ea, ci doar despre micșorarea salariilor acestora prin diferite metode precum:

  1. Eliminarea sporului de 2%, o sumă infimă, la unele salarii ea reprezentând doar 16 lei, dar care stimula cadrul didactic;
  2. Anularea salariului de merit reprezintă de asemenea o lovitură pentru dascăli, în condițiile în care evaluarea acestora se face prin punctaj, și dacă acest premiu acordat profesorilor merituoși se anulează, cum se va mai face diferența dintre aceștia și acele cadre didactice "la normă", care văd meseria de profesor doar ca pe o sursă de venit, și nu ca pe o modalitate de șlefuire a elevilor?
  3. Eliminarea sporului de dirigenție, în condițiile în care dirigintele este cel care răspunde de integritatea fizică a elevului și care în cazul ivirii unor probleme răspunde pentru acesta!

Rămâne sporul de vechime, care se pare că nu a intrat încă în atenția Guvernului "Bocănilă", dar nu se știe care va fi soarta acestuia! Vor ajunge dascăli merituoși și bine pregătiți, cu ani de zile vechime în învățământ, să aibă un salariu de 880 lei, ceea ce reprezintă salariul de încadrare pentru cei cu studii superioare!

În aceste condiții apare și declarația doamnei ministru, care cere sprijinul părinților în vederea eliminării meditațiilor particulare! "Să predea profesorul la școală materia cu mai multă implicare", așa este motivată această cerere! Cu siguranță, doamna ministru, va fi "multă" implicare din partea profesorilor dacă le luați toate sporurile pe care le au!!!

Un alt ministru de la PSD la fel de " bine" intenționat ca și cel de la Ministerul Educației este Ministrul Agriculturii. Acesta intenționează să supună votului Camerei Deputaților o ordonanță de urgență prin care să elimine din salariile angajaților de la APIA așa- zisul spor de 75%! Aflat în necunoștință de cauză, acesta, ca și ministrul educației, emite această ordonanță, cerând eliminarea unui spor care de fapt este o majorare salarială succesivă! Inițial se prevăzuse sporul de 75%, care urma să fie acordat acelor angajați ai APIA pentru atragerea fondurilor nerambursabile! Treptat însă sporul s-a transformat, după cum am mai zis, în majorare salarială!

Există posibilitatea ca această ordonanță de urgență să treacă de votul Camerei datorită comuniunii dintre PD-L și PSD, care s-au hotărât de comun acord să distrugă bugetarii din Româniași să lase fără venituri mai multe categorii sociale, că doar traversăm o perioadă de criză!!!

  Zanfir Iorguș - declarație politică având tema Industria navală românească - Șantierul naval DMHI - în contextul crizei mondiale;

Domnul Zanfir Iorguș:

"Industria navală românească - Șantierul naval DMHI - în contextul crizei mondiale"

În următoarele momente aș vrea să vă rețin atenția asupra problematicii industriei navale românești, care este, pe cât de complexă, pe atât de puțin cunoscută. Iată, în cele ce urmează, un caz care până nu demult se prezenta a fi o afacere foarte profitabilă pentru România. Acum, aceasta este o afacere cu un grad înalt de risc pentru această industrie și pentru economie.

Pentru cei ce nu cunosc toate detaliile, SC Daewoo Mangalia Heavy Industries a fost constituită în 1997 ca o societate mixtă în care 51% din acțiuni sunt deținute de compania sud-coreeană Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering, al treilea constructor mondial de nave din lume, și 49% de Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia (societate cu capital majoritar de stat ce a trecut în portofoliul Ministerului Economiei începând de la 1 ianuarie 2009).

De la momentul constituirii și până în prezent, compania a construit peste 127 de nave noi și reparat în jur de 300 de nave, devenind cel mai competitiv șantier naval privind construcția, conversia și reparația de nave din zona Mării Negre. Dacă în 2004 șantierul naval a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 150 milioane de dolari, în anul 2008 aceasta s-a triplat, ajungând la valoarea de 500 de milioane de dolari, situație ce a făcut ca DMHI să fie cel mai mare șantier naval din România și să ajungă printre primele 40 din lume.

Din 2007, DMHI a început un program de mari investiții, pentru creșterea capacităților de producție cu peste 60% și pentru a face față comenzilor generate de avântul de pe piața de shipping și construcții de nave, a căror valoare bugetară depășește 180 de milioane de USD. Astfel, acest program, după finalizarea lui în 2010, va face din DMHI cel mai mare șantier naval din Europa.

În această perioadă, DMHI SA, cu un număr de angajați proprii și ai societăților subcontractoare de aproximativ 6450, în majoritate locuitori ai Municipiului Mangalia și zonelor limitrofe, traversează o perioadă critică. Factori precum: costuri de producție superioare față de nivelul contractelor din ultimii 3 ani, trendul cursului de schimb valutar al monedei naționale în raport cu valuta contractelor USD și EURO, migrarea forței de muncă calificate în Europa de Vest și SUA, eliminarea ajutoarelor de stat pentru susținerea exportatorilor au generat rezultate negative în ultimii 3 ani.

La aceste condiții se adaugă și cele specifice, generate de actualul context mondial și local, respectiv: blocarea pieței în industria navală și lipsa desăvârșită a cererii pentru comenzi de nave noi; creșterea continuă a numărului de comenzi retrase de către armatori, pe fondul lipsei de finanțări și lichidități imediate; reticența băncilor comerciale în acordarea împrumuturilor necesare societăților comerciale; creșterea costurilor de finanțare, precum și înăsprirea condițiilor de garantare a creditelor.

Cu toate că portofoliul de comenzi acoperă capacitatea de producție până la sfârșitul anului 2011 și având în vedere că acest cadru existent determină o situație delicată a lichidităților societății, pentru a continua atât activitățile investiționale, cât și cele de operare pe termen scurt și mediu, este important să se adopte un program de redresare a activității societății, care să vizeze în principal posibilitatea unei recapitalizări de aproximativ 200 milioane USD. De asemenea, este important să se analizeze și adoptarea altor măsuri de susținere precum:

  1. acordarea de ajutoare de stat pentru exportatori, în vederea susținerii exportului de produse și servicii, pentru evitarea dezechilibrului accentuat al balanței comerciale;
  2. accesul la finanțări nerambursabile pentru formarea profesională a angajaților din industria navală și o simplificare a procedurilor de accesare a acestor fonduri.

Cele prezentate mai sus, pe lângă problemele specifice ale DMHI. SA, reprezintă problematici generale ale industriei navale românești, iar adoptarea soluțiilor adecvate va face ca efectele crizei mondiale să nu fie resimțite prea mult în această ramură.

Doamnelor și domnilor,

Având în vedere cele evocate anterior, am ferma convingere că veți acorda atenția cuvenită acestui delicat caz.

  Pavel Horj - solicitare privind constituirea unei comisii de anchetă care să verifice legalitatea destituirii a 60 de directori de către ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale;

Domnul Pavel Horj:

Parlamentarii PNL au luat notă de demiterea în bloc a 60 de directori la nivel local de către domnul Ilie Sârbu, ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, considerând-o abuzivă, netemeinică și ilegală.

1. Toate etapele procedurale legate de procesul de autorizare a plăților directe pe suprafață, care sunt în sarcina Centrelor județene, au fost realizate, astfel: sprijinirea fermierilor pentru completarea cererilor de plată, depunerea/primirea formularului de cerere, controlul administrativ formal al cererilor de plată, introducerea și verificarea datelor din cererile de plată pe suprafață, controlul clasic pe teren au fost realizate.

Controlul prin teledetecție - externalizat de APIA central - nu s-a terminat nici în acest moment. Atunci cu ce sunt directorii Centrelor județene de vină?

2. Aprobarea plăților presupune stabilirea sumei care se plătește fiecărui solicitant, în conformitate cu regulile comunitare și/sau naționale.

În vederea desfășurării corespunzătoare a activității, persoanele răspunzătoare cu efectuarea aprobării plăților au obligația de a respecta prevederile legale, comunitare și naționale în vigoare, însă primele etape din procesul de aprobare (autorizare) la plată a cererilor de sprijin pe suprafață nu s-au putut efectua din cauza sistemului informatic și din cauza deciziilor care trebuiau luate la nivel central, astfel:

  • reducerile și excluderile de la plată, în sistemul informatic, nu sunt operative;
  • introducerea datelor privind parametrii se face de către persoane autorizate de la nivel central, numai pe bază de parolă, nici o altă persoană nu are posibilitatea de a interveni asupra datelor;
  • nu s-a stabilit coeficientul de reducere liniară - dacă se constată că valoarea suprafețelor declarate și eligibile pentru care se va acorda sprijin comunitar este mai mare decât valoarea care a fost stabilită pentru România. Suprafața de referință pentru România a fost negociată cu Comisia Europeană la 8.716.370 hectare. Suprafața solicitată la plată de către fermieri, în anul 2008, prin declarațiile de suprafață depuse, depășește suprafața de referință cu circa 245.000 hectare, prin urmare, trebuia stabilită suprafața eligibilă și cuantumul euro/hectar, aplicând coeficientul de reducere liniară. Acest coeficient trebuia stabilit din datele existente în baza de date informatică de către APIA - central.

Nu s-a stabilit coeficientul de reducere liniară, prin urmare nu se pot începe plățile.

Decizia de demitere este ilegală.

3. Declarația de demitere dată de ministrul MAPDR încalcă prevederile art.78 alin.(3) din Legea nr.188/1999: "Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității".

Art. 101 din Legea nr.188/1999 prevede: "(1) Destituirea din funcția publică se dispune în condițiile art. 78 prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică, ca sancțiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile funcționarului public în următoarele cazuri:

  • pentru săvârșirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave;
  • dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcționarul public nu acționează pentru încetarea acesteia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.

Actul administrativ prevăzut la alin.(1) se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la data demiterii. Comunicarea actului administrativ trebuie să se facă anterior datei destituirii din funcția publică."

Deci, nu s-au respectat prevederile acestui articol, în plus, domnul ministru declară un lucru total ilegal, că demite directorii executivi din Centrele județene APIA, demitere pe care, conform legii, nu o putea face.

4. Prin demiterea în bloc a tuturor directorilor din cadrul unei Agenții de Plăți, sunt afectate condițiile de autorizare ale Agențiilor de Plăți stabilite prin art. 1 din Regulamentul (CE) nr.885/2006 privind autorizarea Agențiilor de Plăți. Sunt afectate cel puțin două condiții principale de autorizare a Agențiilor de Plăți, și anume:

  1. mediul intern (structura organizatorică, standardele privind resursele umane);
  2. activitățile de control (procedurile de ordonanțare a plăților, procedurile de plată).

Prin demersurile necontrolate, negândite, arbitrare, abuzive și nelegale ale domnului ministru Ilie Sârbu, se creează un pericol iminent: blocarea efectuării plăților directe pe suprafață de către Comisia Europeană în 2009 pentru 2008, plăți pe care abia le-a efectuat în 2008 pentru solicitările din 2007.

Parlamentarii PNL solicită constituirea de urgență a unei comisii de anchetă care să verifice legalitatea destituirii celor 60 de directori de către domnul ministru Ilie Sârbu.

  Viorel Palașcă - declarație politică intitulată Împrumutul la FMI, încă o înfrângere a Guvernului Boc în lupta cu criza economică;

Domnul Viorel Palașcă:

"Împrumutul la FMI, încă o înfrângere a Guvernului Boc în lupta cu criza economică"

Doresc să îmi exprim pe această cale punctul de vedere cu privire la împrumutul de la Fondul Monetar Internațional pe care Guvernul Boc intenționează să-l contracteze.

Cred că ne aducem aminte cu toții de acordurile anterioare încheiate cu Fondul Monetar Internațional. Cele zece împrumuturi acordate până acum României au impus înghețarea salariilor, majorarea taxelor și impozitelor, dar și proteste din partea sindicatelor. Bugetarii, pensionarii și persoanele cu venituri mici vor fi afectate de creditul FMI, ținând cont de condițiile dure ale instituției, care vor produce schimbări drastice în economia națională. Guvernul ar putea fi nevoit să înghețe salariile din sectorul bugetar pe întreg anul 2009 în cazul unui acord cu FMI, care ar putea solicita acest lucru României pentru a acorda împrumutul. Și atunci, ce se va întâmpla cu toate angajamentele făcute de actuala coaliție în campania electorală, ce se va întâmpla cu toate măririle salariale despre care se vorbea în luna noiembrie a anului trecut?

Ținând cont de creșterea economică din ultimii ani, în primul rând prin încurajarea economiei libere de piață de către Guvernul Tăriceanu, consider că acest împrumut ar duce la o economie monitorizată, ce ar dezechilibra și mai mult actuala piață economică. Acest împrumut s-ar putea să rezolve problemele României pe termen scurt, dar consecințele acestuia vor fi pe termen lung.

Fondul Monetar Internațional ne va acorda un împrumut de 19 miliarde de euro, dar cu ce costuri? Ce anume se va finanța cu acești bani? Din ce fonduri va fi restituit acest împrumut? Oare acest împrumut are vreo legătură cu campaniile electorale din acest an?

Acestea sunt doar câteva întrebări pe care i le-aș adresa domnului prim-ministru Emil Boc.

Dacă în toamna anului 2008, în plină campanie electorală, românii visau cu ochii deschiși că vor avea pensii și salarii mărite, acest lucru nu s-a realizat până în momentul actual. Totuși, aceștia nu trebuie să-și piardă speranța, deoarece în această toamnă vor avea posibilitatea de a vota conform propriului interes și cu siguranță promisiunile electorale mincinoase nu le vor mai influența votul.

  Cristian Mihai Adomniței - declarație politică intitulată Se întâmplă la Ministerul Educației;

Domnul Cristian Mihai Adomniței:

"Se întâmplă la Ministerul Educației"

Observăm că Ministerul Educației, Cercetării și Inovării se confruntă cu câteva probleme grave.

Am văzut că se pot scoate din programa școlară, fără nici o rațiune, discipline ca educația fizică, limbile străine sau istoria, având ca și consecințe condamnarea tinerilor români la obezitate, probleme de sănătate și la ignoranță. Am văzut că se poate renunța la organizarea de licitații pentru manuale și se poate tăia, până la o eventuală rectificare de buget a subvențiilor pentru achiziționarea de cărți pentru fondurile bibliotecilor școlare, precum și cei 100 de euro destinați fiecărui cadru didactic pentru cumpărarea de cărți și materiale didactice, acțiuni ce sunt în aceeași măsură în detrimentul elevului și al profesorului, iar motivația pentru acestea fiind "bugetul de criză al Ministerului".

Încă din toamna anului trecut, Ministerul a anunțat că pe 27 aprilie 2009 se va organiza licitația pentru manualele școlare de clasa a VII-a si a VIII-a, pentru disciplinele la care se organizează teze cu subiect unic, dar oficialii din Minister nici nu s-au chinuit să anunțe din timp renunțarea la această intenție, ci doar după lungi insistențe din partea editorilor, mai ales că manualele ce urmau sa intre în această licitație sunt aproape finalizate. Ce se va întâmpla cu munca autorilor? Probabil nimic sau probabil că editorii vor fi nevoiți să ceară despăgubiri Ministerului Educației pentru investițiile făcute în manualele pe care urmau să le prezinte la licitație.

În compensare, editorilor li s-a dat posibilitatea de a retipări manuale vechi, la un cost de numai 1,7 lei per exemplar. În aceste condiții, editorii au declarat că renunță la această "compensare" și, în consecință, elevii vor studia de pe manualele recuperate de la colegii mai mari.

În ceea ce privește anularea licitațiilor pentru manualele școlare, editorii reclamă lipsa de dialog cu Ministerul Educației și că au fost refuzate orice întâlnire, orice dialog pe această temă, lucru total inadecvat pentru perioada de criză, când trebuie găsite soluții prin dialog deschis și negociere.

Observăm că în domeniul educației s-a mințit cel mai mult, iar promisiunile din campania electorală au fost doar pentru a câștiga voturile românilor. Acum, cei aflați la guvernare motivează pentru orice eșec criza economică, fără a căuta soluții pentru rezolvarea neajunsurilor sau, mai grav, guvernanții nu depun nici cel mai mic efort pentru rezolvarea situațiilor apărute!

  Daniel Vasile Oajdea - considerații pe tema instituirii rovinietei locale în județul Constanța;

Domnul Daniel Vasile Oajdea:

Când un pacient se îmbolnăvește, doctorul îi prescrie medicamente. Când autoritățile publice locale o iau razna, Guvernul, sau după caz Parlamentul României, poate interveni cu reglementări legislative care să oblige autoritatea în cauză să intre în normalitate.

Atunci când a fost concepută Legea finanțelor publice locale, legiuitorul nu a realizat că libertatea lăsată consiliilor locale și județene de a introduce "taxe speciale" poate genera anomalii precum rovinieta de la Constanța. Când lipsurile unei legi sunt evidente, normal ar fi ca noi, legiuitorul, să le corectăm. Rovinieta de la Constanța este un exemplu clar de abuz al autorității publice locale, de interpretare și aplicare excesivă a legii.

România pretinde că este un stat unitar. Posesorii de autovehicule plătesc accize pentru carburant, plătesc statului român rovinieta iar mai nou, dacă tranzitează Constanța, plătesc și o rovinietă locală. Gândiți-vă că dacă fiecare județ impune propria taxă pentru cei care utilizează drumurile, traversarea dintr-un capăt în altul al țării va fi mai costisitoare decât o mașină.

Rovinieta locală din Constanța este de aproximativ 2.000 de euro. Dacă în toate cele 42 de județe ale țării s-ar percepe astfel de taxe locale, un simplu calcul ne conduce la frumoasa sumă de 84.000 de euro.

Hotărârea Consiliului județean Constanța prin care a impus taxă specială pentru folosirea drumurilor județene nu a fost concepută în spiritul legii. Cel mai important port maritim din țara noastră este Constanța, unde există un flux continuu de mărfuri importate care se distribuie în toată țara.

Practic, rovinieta locală nu va fi suportată numai de proprietarii vehiculelor care tranzitează Constanța, ci de toți românii, care vor simți taxa specială în prețul produselor importate. Consider că astfel de taxe speciale nu numai că au apărut prin răstălmăcirea abuzivă a legii, dar reprezintă un real pericol pentru economia românească. Rog colegii parlamentari să sprijine adoptarea unei legi care să blocheze astfel de derapaje ale autorităților locale.

  Florian Popa - declarație politică intitulată Deziderate în învățământul medical universitar;

Domnul Florian Popa:

"Deziderate în învățământul medical universitar"

În România, numărul de medici la 100.000 locuitori este de 192, mai mic decât cel din Uniunea Europeană, iar sistemul de sănătate se caracterizează prin management ineficient în spitalele publice, inegalități privind finanțarea regională, deficit de medici în mediul rural. Îmbunătățirea sistemului de sănătate impune eforturi convergente ale instituțiilor de învățământ medical, ale organismelor Ministerului Sănătății, ale Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, dar și ale comunităților locale. Se impun modificări ale politicii medicamentului, prin recalcularea prețurilor și relansarea producției de medicamente și produse biologice de uz uman în România. De asemenea, trebuie găsite metode de stimulare a medicilor care își desfășoară activitatea în mediul rural.

Mai mult decât în oricare alt domeniu, în domeniul medical, pregătirea pe băncile facultății și pregătirea profesională continuă ulterioară sunt singurele modalități de a putea răspunde așteptărilor populației de la comunitatea academică medicală, atât în ceea ce privește obținerea de performanțe în îngrijirea sănătății populației, cât și pentru progresul cercetării în acest domeniu.

Așadar, în învățământul universitar medical, membrii comunității academice, cadrele didactice-medici din învățământul universitar medical și farmaceutic trebuie să obțină performanțe colective în beneficiul comunității, pentru a răspunde nevoilor de sănătate ale populației. Fiecare membru al comunității universitare are datoria să contribuie individual la performanțele colective și trebuie să se perfecționeze continuu în activitățile academice și clinice.

Dacă în țările avansate ale lumii misiunea învățământului universitar medical este promovarea excelenței în procesul didactic și în cercetare, dar și satisfacerea cerințelor de îngrijire a sănătății populației, în țări ca România, învățământului universitar medical îi revine suplimentar sarcina să recupereze decalajele față de țările avansate, să atingă nivelul de performanță european în activitatea educațională și clinică, să atingă standardele internaționale în calitatea pregătirii studenților.

Raportat la Uniunea Europeană, în România, pregătirea pentru rezidențiat este prea lungă, între 3-7 ani. Se impune o legislație stabilă, armonizată cu legislația Uniunii Europene, și realizarea unui capitol special dedicat învățământului medical în Legea învățământului.

Este necesară diversificarea rezidențiatelor cu noi specializări, sprijin bugetar pentru centre de excelență în medicină, accesarea de fonduri de la Banca Mondială pentru realizarea unor clinici private.

Având în vedere autonomia universitară și nevoia unei descentralizări autentice, finanțarea ministerială trebuie făcută în funcție de performanțele universităților de medicină publice și private. În acest fel, învățământul universitar medical are șansa să mențină dialogul cu lumea științifică internațională de pe poziții egale, pentru a putea contribui la progresul real al asistenței medicale din România.

  George Ionescu - intervenție intitulată 95 de ani de la înființarea Comitetului Olimpic Român

Domnul George Ionescu:

"95 de ani de la înființarea Comitetului Olimpic Român"

În 1914 a fost fondat Comitetul Olimpic Român. În același an, Comitetul Internațional Olimpic recunoaște forul român.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român (denumit inițial Comitetul Olimpic Român) este o unitate care își desfășoară activitatea în baza prevederilor Chartei Olimpice și ale statutului propriu. El acționează pentru dezvoltarea și sprijinirea mișcării olimpice în România, pentru cultivarea în rândul tineretului a interesului pentru sport și a idealurilor olimpice.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român organizează, împreună cu federațiile naționale ale sporturilor olimpice, selecția și pregătirea sportivilor, asigurând reprezentarea României la Jocurile Olimpice, precum și la competițiile regionale, continentale și intercontinentale organizate sub egida Comitetului Internațional Olimpic.

În 1924 a avut loc prima participare oficială a sportului românesc la cea de a VIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Echipa națională de rugby cucerește prima medalie olimpică din istoria sportului românesc, clasându-se pe locul al III-lea.

Delegația României a fost prezentă la toate edițiile Jocurilor Olimpice începând cu anul 1924, excepție făcând două ediții de vară, cele din 1932 și 1948, și una de iarnă, cea din 1960.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român are un palmares impresionant: 292 de medalii - din care 86 de aur, 89 de argint si 117 de bronz - câștigate de sportivii români la Jocurile Olimpice de vară, de la prima ediție, Paris - 1924 până la edițiaBeijing - 2008.

România dorește încurajarea sportivilor de performanță și a antrenorilor de valoare în a-și continua carierele în țară și a contribui la îmbunătățirea rezultatelor sportive românești pe plan intern și internațional, dar și continuarea demersurilor pentru lărgirea bazei de selecție pentru sportul de performanță și încurajarea practicării sportului la nivel de masă. Este de dorit organizarea în țara noastră a cât mai multor evenimente internaționale: competiții sportive, conferințe, seminarii, congrese etc., având concursul structurilor sportive internaționale.

"Comitetul Olimpic și Sportiv Român trebuie să rămână aceeași construcție puternică, menită să protejeze stabilitatea proceselor de pregătire sportivă și să le asigure evoluția corectă pe toate planurile, inclusiv în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Vancouver și Londra" declara Octavian Morariu, președintele Comitetul Olimpic Român.

  Iuliu Nosa - declarație politică intitulată Ridicolul și-a făcut loc în sala de plen a Camerei Deputaților;

Domnul Iuliu Nosa:

Declarația mea politică poartă titlul "Ridicolul și-a făcut loc în sala de plen a Camerei Deputaților".

Am așteptat aseară cu interes prezentarea moțiunii simple pe educație, depusă de colegii noștri liberali. Cu toate că era o oră înaintată, am considerat că din respect trebuie să intrăm și în dezbaterea moțiunii. Poate că așteptam ca, după criticile prezentate de actul respectiv, să aflăm și unele soluții pe care ni le-ar fi propus colegii noștri deputați din opoziție. Cu toate acestea, prezentarea moțiunii simple s-a transformat într-un episod ridicol, care nu ar trebui să își aibă locul în sala de plen a Camerei Deputaților. Cunoaștem cu toții scenele petrecute aseară și discuțiile interminabile pe procedură, determinate de faptul că distinșii noștri colegi liberali nu au înțeles că Regulamentul Camerei Deputaților trebuie respectat.

De aceea, o prezentare și o dezbatere a unei moțiuni simple a determinat o dispută ridicolă. Cu toate acestea, am încercat să ascult cu atenție textul prezentat în plen de colegii liberali. Am dorit să aflu care este de fapt obiectul concret al moțiunii simple. Nu l-am găsit. Pentru că tot ceea ce am auzit nu a părut decât o declarație politică sforăitoare și populistă, mai ales că la ședința în plen au asistat și profesori. Distinșii noștri colegi au criticat eliminarea unor ore din programa școlară. Ei nu sunt de acord nici cu eliminarea orelor de sport, nici cu celor de limbi moderne, dar nici cu scoaterea orelor de istorie de la unele profiluri. Cu toate acestea, toți suntem de acord că programa școlară a elevilor români trebuie relaxată, pentru că nu este normal ca un elev de 14 ani, să zicem, să stea la școală câte opt ore pe zi. În concluzie, trebuie eliminate sau reduse anumite ore, la anumite materii.

Cu toate că moțiunea liberală este plină de critici la adresa ministrului educației, nicăieri în textul ei, sau cel puțin în cel pe care noi, deputații, l-am primit înainte de ședință, nu am găsit soluții la problemele ridicate. Or, să critici numai de dragul de a critica este deosebit de simplu. Mă întreb de ce va trebui să țină Guvernul seama, în cazul în care moțiunea va primi vot favorabil din partea deputaților? Probabil de critici, pentru că, așa cum spuneam, soluții nu are. Și nu are soluții deoarece indiferent ce materii vor fi propuse pentru eliminare sau reducere din programa școlară, vor exista dascăli, părinți și elevi nemulțumiți.

  Lucreția Roșca - declarație politică intitulată: Asistenți medicali cu sau fără diplomă de bacalaureat;

Doamna Lucreția Roșca:

"Asistenți medicali cu sau fără diplomă de bacalaureat"

La sesizarea OAMMR filiala Galați cu privire la transformarea OUG nr.144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în Lege, doresc să fac următoarele precizări.

Prezentul act normativ transpune în totalitate prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale din statele membre,

Conform OUG 144/2008 art.12 lit.d), profesia de asistent medical generalist, moașă și asistent medical se exercită cu condiția să fie membri OAMMR, care eliberează Autorizația de liberă practică, pentru care sunt necesare, printre alte acte, diploma de bacalaureat și acte doveditoare de absolvire a învățământului de specialitate.

În România, în 2009 asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali se pot forma după absolvirea unor școli postliceale de stat sau private și în sistemul de învățământ superior de scurtă durată, în Facultățile de asistenți medicali.

Conform prevederilor art.52 alin.(2) din Legea Învățământului 84/1995, actualizată în 18.07.2008 "Au dreptul să se înscrie în învățământul postliceal, absolvenții de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat", și în art.51 alin.(4) se specifică "Școlile de maiștri sunt școli postliceale".

OUG nr.144/2008, în art.72 alin.(2) are următorul cuprins: "În învățământul universitar pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali și postliceal sanitar se pot înscrie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat".

Proiectul de Lege de transformare a OUG nr.144/2008 a fost aprobat în ședința din 4 martie 2009 pentru a nu contraveni prevederilor art.52 alin.(2) din Legea învățământului, cu amendamentul privitor la art.72 alin.(2), introducându-se alin.(21) "În învățământul postliceal sanitar au dreptul să se înscrie conform alin.(1) absolvenții de liceu cu sau fără diploma de bacalaureat".

Din cele expuse rezultă că acum în România, școlile postliceale sanitare permit înscrierea absolvenților de licee fără diplomă de bacalaureat, iar la finele școlii OAMMR nu eliberează certificatul de membru, și deci nici atestatul de liberă practică decât celor cu diplomă de bacalaureat; același lucru se întâmplă și pentru eliberarea certificatului de conformitate de către Ministerul Sănătății.

Și dacă absolvenții acestor școli nu obțin diplomă de bacalaureat, pentru ce au pierdut ani de studii și bani pentru plata lor? Ei nu pot practica nici în România, nici în alte state ale Uniunii Europene.

În sensul creșterii calității în exercitarea meseriei de asistent medical și conform dreptului la libera circulație, considerând incorecta asimilarea școlii de maiștri cu cea de asistenți medicali, solicit colaborarea comisiilor de fond din Camera Deputaților pentru modificarea care se impune în prevederile art.52 alin.(2) din Legea învățământului, în așa fel încât să devină posibilă transformarea OUG nr.144/2008 în Lege, fără amendamentul propus de Senat.

  Lucreția Roșca - declarație politică intitulată: Pașapoartele biometrice, subiect de dezbatere;

Doamna Lucreția Roșca:

"Pașapoartele biometrice, subiect de dezbatere"

Domnilor deputați, întrucât nu ne simțim liberi în această țară, vă rugăm să țineți cont de opinia poporului român și să nu hotărâți în locul nostru!

Sunteți aleșii noștri si reprezentați interesele poporului!

Noi vrem referendum, ne sunt încălcate drepturile constituționale!

Nu dorim documente electronice !

Nu ni le dați cu forța!

Nu ne dezamăgiți !

Sunt doar câteva dintre mesajele primite de mine dar probabil și de foarte mulți dintre dumneavoastră, domnilor și doamnelor deputați.

Printre semnatari:

Loredana Gheorghe, Constantin Barbu, Andreea Gheorghe, Horia H., Mihaela Pan, Steluța Iordan, Radu Ionescu, Maria Gheorghe, Iorga Ionel, Grigore Manasie.

Analizând OUG nr.207/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români, în expunerea de motive, România, ca stat membru al Uniunii Europene, prin dispozițiile Regulamentului Comunității Europene nr.2252/2004 din 29.12.2004, trebuie să adopte elementele biometrice integrate în pașapoarte și documente de călătorie până la data de 31.12.2008. Suntem la o dată ulterioară celei ce ne-a fost recomandată și întrebarea mea este câte state ale Uniunii Europene au adoptat până la data prezentă sistemul integrat. Din câte știu de ce noi primii?

În OUG nr.207/2008 art. III, alin. 1,2,3 se permite existența pașaportului simplu până când serviciile publice comunitare specializate pentru eliberarea și evidența pașapoartelor se dotează cu echipamentele termice necesare, după care Prefectura anunță MAI, și Guvernul stabilește data de la care nu se vor mai primi decât cererile pentru pașapoartele electronice.

Daca prin descentralizarea dorită de Guvern și în curs de desfășurare și pentru Politia Comunitara, fiecare județ, municipiu se va dota cu echipamentele tehnice necesare din bugetele locale, care au sau nu au capitol de buget pentru aceste achiziții, cum va hotărî Guvernul momentul implementării noului tip de pașaport pentru fiecare județ, când termină sau pentru toată România, când va putea?

Să nu uităm că la data prezentă, datele problemelor născute din adoptarea acestei legi s-au schimbat total, având în vedere discuțiile privitoare la bugetul de criză.

Regulamentul CE, la art. IV alin.(2), specifică că în pașaport sau documentul de călătorie nu sunt incluse informații care pot fi citite automat decât dacă sunt prevăzute în prezentul regulament sau în anexa sa sau dacă aceste date sunt indicate în pașaport sau documentul de călătorie de către statul membru emitent, în conformitate cu legislația sa națională. Ori, Constituția României, în art. 22 si 23 garantează dreptul la integritate fizică și psihică, iar libertatea individuală și siguranța persoanelor sunt inviolabile. Atunci de ce citirea automată, de ce identificare prin citire radio, tip RFID.

Doamna Katherine Albercht, o militantă împotriva pașapoartelor biometrice, definește sistemul de citire automată tip RFID chip = Traking Everything Everywere, tradus "Cum poți urmări absolut tot, oriunde".

Având în vedere posibilitatea tehnologică a fraudării datelor biometrice în același scop și sens ca și fraudarea altor tipuri de acte de identitate, putem susține că identificarea persoanelor prin utilizarea actelor cu date biometrice nu rezolvă total posibilele erori, și de aici concluzia inutilității adoptării unui astfel de document și într-un astfel de moment pentru România.

  Mircea Grosaru - declarație politică intitulată Legea minorităților și noua realitate politică;

Domnul Mircea Grosaru:

"Legea minorităților și noua realitate politică"

Intrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 a însemnat pentru România în primul rând o rupere definitivă de un trecut trist, ce a durat aproape 60 de ani.

Uniunea Europeană a avut de cântărit între voința și dorința tuturor românilor de a trăi liberi în acest spațiu, sau de a rămâne dependenți de un sistem care nu ne-a adus nici respect, nici bunăstare și nici perspectiva unei evoluții economice în viitor, iar România a ales, și alegerea cred că a fost bine făcută.

Punctele forte prezentate de România în această alegere au fost poate mai mult de caracter politic decât economic, având în vedere trecutul pe care suntem pe cale de a-l uita.

În alegerea noastră, nu am avut nici modele și nici planificarea de a fi liberi în Europa, însă cu siguranță că liniștea și pacea socială au fost unele dintre prioritățile țării noastre, problema minorităților naționale din România reprezentând de altfel una din bilele albe acordate României de Uniunea Europeană în acest proces pe termen lung, dar și o garanție în ceea ce privește spiritul tolerant al poporului român.

Dacă până la ora actuală, conform Constituției țării, au fost făcute legiferări în toate domeniile prevăzute de aceasta în materie de legi organice, pot afirma că mai puțină voință a existat în adoptarea Legii privind statutul minorităților naționale, plimbată și amânată în mod nejustificat în legislatura trecută, din motive exclusiv politice și politicianiste, în care s-au întrecut unul câte unul politicieni dintr-o opoziție neconstructivă, lipsită de înțelegere și toleranță, astăzi, din fericire pentru noi, absenți din catalogul actualului Parlament al țării.

Nu cred că actuala coaliție la guvernare nu are interes în a adopta această lege organică, la fel cum nu pot crede că nu i se acordă importanța cuvenită, atâta timp cât Constituția prevede altceva.

Sunt convins că actualul Guvern al României va analiza oportunitatea adoptării unei asemenea legi și va proceda în consecință, demonstrând încă odată că Guvernul este preocupat în egală măsură de toți cetățenii care trăiesc în România, indiferent de etnie, religie, cetățenie sau naționalitate, acum, când multe țări europene trimit în România, pe motive de muncă sau studii, foarte mulți cetățeni străini, dintre care mulți nu se mai întorc în țara lor, fie că se căsătoresc în România, fie că descoperă o viață la care nu s-au gândit la ei în țară, și exemple sunt destule în acest sens.

Stimați colegi deputați,

Cu înțelepciunea de care ați dat dovadă în momente importante, să lăsăm pentru o clipă motivațiile politice, să reluăm, să dezbatem și să adoptăm Legea privind statutul minorităților !

  Mircia Giurgiu - declarație politică intitulată Mai are balta pește?;

Domnul Mircia Giurgiu:

"Mai are balta pește?"

În urma unor repetate întâlniri avute cu angajații SC PISCICOLA SA Cluj, mi s-au adus la cunoștință o serie de aspecte. Astfel, acțiunile SC PISCICOLA SA erau deținute în proporție de 39% de SC PISCICOLA TITAN SRL, restul de 61% aparținând CNAFP București.

Patrimoniul SC PISCICOLA SA Cluj este format din 4 ferme și 3 spații comerciale. Ferma Geaca - administrează iazurile Cătina de 65 ha, Tău Popii de 44 ha, Geaca I și Roșeni de 42 ha, Geaca II de 24 ha, Geaca III de 28 ha, Sucutard I de 42 ha, Sucutard II de 45 ha (în prezent este gol), pepiniera Sucutrad este compromisă, fiind nepopulată, invadată de vegetație dură - trestie și papură; ferma Țaga - administrează iazul Țaga Mare de 11 ha, heleșteul Țaga Mică de 24 ha, iazul Năsal de 24 ha și Sântejute Vale de 37 ha; ferma Ciurila, care are în administrare iazul Pădureni de 42 ha, Șutu de 36 ha, Filea de 32 ha și ferma Suatu care administrează iazurile Suatu de 38 ha, Bercheș de 27 ha, heleșteele Suatu de 7 ha și Bercheș de 6 ha. Spațiile comerciale sunt amplasate în municipiul Cluj-Napoca, având un vad comercial foarte bun: în Piața Mihai Viteazul (202 m2), str. Fabricii (102 m2) și la UNION (76 m2). Sediul societății este pe Calea Baciului nr.81-83 și ocupă o suprafață de 1000 m2, cuprinzând clădiri și terenuri.

Deși documentația pentru intabularea terenului, curți și construcțiile din ferme este finalizată încă din 2002, nici până în prezent nu s-a făcut intabularea și majorarea capitalului social cu contravaloarea suprafețelor respective.

Societatea e condusă de Dorin Mărginean de la începutul anului 2005, când a fost numit președintele Consiliului de Administrație al SC PISCICOLA SA Cluj, chiar dacă era acționar al SC PISCICOLA TITAN SRL și suferise o condamnare de 5 ani de zile, dar din care a executat 1 an și trei luni, pentru fals și uz de fals în perioada în care era primar al comunei Geaca. Sentința a fost executată în perioada 2002 - 2003.

Una dintre învinuiri a fost cea referitoare la înstrăinarea iazului Sucutard I și II și a pepinierei Sucutard, prin încălcarea legilor în vigoare. Bunurile au revenit societății.

Chiar dacă este un fost condamnat, Dorin Mărginean a fost numit în conducerea SC PISCICOLA SA Cluj la începutul anului 2005 și imediat după numire a început să comită o serie de fapte care contravin legii: a majorat capitalul social al SC PISCICOLA SA Cluj fără aprobarea AGA extraordinară. Majorarea de capital s-a făcut doar în favoarea firmei SC PISCICOLA TITAN SRL, al cărei acționar este, și fără a evalua, la valoarea pieței, patrimoniul societății, majorarea făcându-se la valoarea capitalului social al societății din 1989. Patrimoniul SC PISCICOLA SA Cluj era în 2005, înainte de majorare, de 5 miliarde de lei vechi, iar valoarea de piață fiind de cel puțin 3 milioane de euro.

În urma majorării ilegale de capital, prin care a devenit acționar majoritar, a adus grave prejudicii statului român. Din acel moment, SC PISCICOLA SA Cluj este administrată fără CA și AGA, directorul Dorin Mărginean fiind singurul care ia toate deciziile și profită de patrimoniul statului, fără o monitorizare din partea reprezentanților statului, respectiv CNAFP București.

După toate acestea a urmat destituirea tuturor șefilor de fermă, numind în locul lor propria soție, SC PISCICOLA SA Cluj devenind astfel un SRL de familie.

Trebuie menționat faptul că rezultatele acestei administrări sunt dezastruoase:

  • iazul Sucutrad 2 și pepiniera Sucutard au ieșit din exploatare, suprafața acestora fiind invadată de vegetație dură în proporție de 90%;
  • proasta administrație se observă și din scăderea cantității de pește produsă și comercializată, dar și din deteriorarea constantă a amenajărilor piscicole;
  • în data de 15 octombrie 2007 urmează a fi scoase la vânzare spațiile comerciale deținute în Cluj-Napoca, în special cel din Piața Mihai Viteazul.

Toate acestea se întâmplă fără ca interesele statului român să fie apărate corect. Din informațiile pe care le deținem, am aflat că există un litigiu. Între timp, patrimoniul SC PISCICOLA SA Cluj intră în buzunarele celui care a fost numit director în anul 2005, în ciuda faptului că a fost condamnat pentru fapte similare. Mai amintesc faptul că SC PISCICOLA TITAN SRL Cluj, reprezentată de directorul Dorin Mărginean, a solicitat în ședința extraordinară din toamna anului 2004 majorarea capitalului social, cerere care a fost respinsă prin votul acționarilor, hotărâre consemnată, de altfel, în registrul AGA al societății.

În aceste condiții, mă întreb și vă întreb ce ar trebui făcut pentru ca legea să definească statutul României ca stat de drept?

  Radu Bogdan Țîmpău - declarație politică intitulată PSD și PD-L învinși de propria demagogie;

Domnul Radu Bogdan Țîmpău:

"PSD și PD-L învinși de propria demagogie"

Deschid prezenta declarație politică prin aducerea în atenția opiniei publice a câtorva dintre promisiunile electorale pe baza cărora actualii guvernanți au adunat o majoritate de 70% și au reușit formarea unui guvern, ce-i drept falimentar.

"(...) Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte esența Programului de guvernare al PD-L, avem două axe principale: deblocarea reformelor (...) reforma educației, împreună cu creșterea salariilor, deci susținem creșterea salariilor profesorilor.", spunea Theodor Stolojan în 6 noiembrie 2008, la emisiunea "Alege Parlamentul Tău", TVR1

"Vom crește salariile profesorilor, dar vom plafona salariile mari și vom crește în principal salariile mai mici din educație, din sistemul de sănătate. Trebuie sa apelăm la o plafonare a salariilor mari". Sursa, Mircea Geoană, Ediție specială, 16.12.2008.

"Remotivarea personalului din învățământ, prin salarii corespunzătoare performanțelor"

Sursa: Programul politic de guvernare al alianței PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România.

Sunt doar trei dintre promisiunile referitoare la reforma în educație. Uitate, este adevărat, de către actualii tovarăși de guvernare.

Iată ce se întâmplă acum: federațiile din educație intenționează să redeschidă conflictul de muncă suspendat în noiembrie 2008 și să boicoteze examenele naționale, nemulțumite de neaplicarea Legii nr.221/2008, de intenția Guvernului de a reduce unele sporuri și indemnizații, precum și de modificarea planurilor-cadru pentru învățământ.

În condițiile în care subfinanțarea din sistemul de învățământ tinde să atingă cote extrem de grave, în condițiile în care profesorilor li se diminuează veniturile - prin reducerea sporurilor și altor beneficii, PNL trage un semnal de alarmă asupra calității actului de învățământ.

Ieri am demonstrat acest lucru încă odată prin susținerea moțiunii simple privind educația. Este modalitatea noastră, ca partid de opoziție, de a sancționa gravele derapaje ale Guvernului.

Este felul nostru de a spune că suntem alături de cadrele didactice aflate acum în pragul conflictului de muncă și cerem urgent ministrului Andronescu să găsească soluții pentru ca soluționarea să fie urgentă și în beneficiul elevilor.

Altfel, actualul guvern se face vinovat nu numai de incompetență și nepăsare, dar și de înșelarea așteptărilor celor care au crezut în frazele frumoase enunțate pe parcursul campaniei electorale.

  Titi Holban - declarație politică intitulată Sistemul public de pensii din România - la pământ;

Domnul Titi Holban:

"Sistemul public de pensii din România - la pământ"

România se confruntă cu provocări majore în ceea ce privește durabilitatea sistemului public de pensii, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a publicat un raport privind starea sistemelor publice de pensii din statele membre, dar și privind efectele crizei financiare și economice asupra sistemelor de pensii private. În ceea ce privește țara noastră, Comisia prevede probleme majore pentru sustenabilitatea sistemului public de pensii, pe fondul evoluțiilor demografice.

Populația României este o populație îmbătrânită, fapt ce ridică problema durabilității sistemului public de pensii. Datele referitoare la rata de ocupare indică o rată de ocupare inferioară mediei europene (58,8%, comparativ cu 65,4% în 2007). În cursul ultimei perioade, rata de ocupare a lucrătorilor în vârstă a rămas relativ stabilă (41,4%), inferioară mediei europene (44,7%).

De asemenea, pensionarea anticipată, adoptată de țara noastră ca soluție la problema șomajului, a dus la explozia numărului de pensionari în sistemul public, numărul de contributori pentru fiecare pensionar scăzând îngrijorător, de la 3,43 în 1990 la numai 0,79 în 2003.

Populația și-a exprimat deja încrederea în sistemul de pensii private, precum și lipsa de siguranță în legătură cu posibilitatea sistemului public de a oferi pensii decente în viitor. Dar ce a făcut Guvernul? A micșorat contribuția pentru pilonul al II-lea de pensii la 2,0%. În zadar a încercat PNL-ul, prin amendamente la bugetul asigurărilor de stat, să mențină această contribuție la 2,5%, conform prevederilor Legii nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, astfel încât viitorii pensionari să nu mai depindă în continuare de sistemul public de pensii.

Astfel, somez Guvernul să vină cu anumite reglementări în ceea ce privește mărirea vârstei de pensionare, încurajarea ocupării pe piața muncii a persoanelor vârstnice și creșterea perioadei minime de cotizare, astfel încât pensionările anticipate, munca la negru, îmbătrânirea populației și rata scăzută de ocupare a persoanelor în vârstă să nu mai afecteze, pe termen lung, sistemul public de pensii din România. De asemenea, să susțină sistemul de pensii private, ca alternativă la sistemul public de pensii pe viitor.

  Horea-Dorin Uioreanu - declarație politică intitulată Guvernul Boc, o mașină a timpului;

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Guvernul Boc, o mașină a timpului"

Potrivit unui raport al Economist Intelligence Unit privind securitatea socială, riscul unor proteste sociale este foarte ridicat în România, fapt care influențează negativ stabilitatea socio-politică din țară. Economiștii străini ne avertizează, de asemenea, că odată cu adâncirea problemelor economice și scăderea nivelului de trai, protestele sociale pot degenera în conflicte civile sau rebeliuni. Cele mai mari turbulențe sociale din România, afirmă aceiași specialiști, au avut loc în perioade de mare declin economic, adică în anii '90.

Constat cu tristețe că raportul acestor economiști străini oglindește în mare măsură realitățile socio-economice ale momentului, pentru că iată, România trăiește aceste zile în stradă. Mânate de efectele nefaste ale crizei economice, dar și înfuriate peste măsură de programele anticriză ale Guvernului Boc, care se dovedesc a fi o povară greu de suportat pentru cetățenii acestei țări, mai multe categorii sociale își manifestă nemulțumirea față de stângăcia cu care guvernanții au înțeles să gestioneze criza economică, prin ample proteste. Profesorii, polițiștii și funcționarii publici au ieșit ieri în stradă pentru a le bate obrazul celor de la Palatul Victoria, pentru că aceștia din urmă au hotărât să reducă considerabil numărul de sporuri ale bugetarilor. Pensionarii din toată țara au anunțat că vor protesta public, în speranța măririi punctului de pensie, iar sindicaliștii din agricultură prefigurează proteste de amploare dacă nu vor primi subvențiile europene și de la Ministerul Agriculturii.

În aceste condiții, nu pot să nu remarc faptul că nepriceperea guvernului Boc, la fel ca o mașină a timpului, a anulat ultimii ani de construcție economică a României, riscând să trimită țara noastră înapoi în negura anilor '90, vreme în care programele economice dezastruoase au fost împletite cu ample mișcări sindicale, instabilitate politică și cu măsuri drastice impuse de FMI.

Lansez, totodată, un semnal de alarmă Guvernului PSD+PD-L care, prin gestionarea ineficientă a economiei românești, riscă să transforme analogia vremurilor în care trăim cu dificila perioadă de tranziție a României într-o crudă realitate. Pentru că, la fel ca acum 10-20 de ani, politicile economice actuale au un caracter de reacție în fața marilor categorii sociale și nu unul proactiv, care să vină în întâmpinarea dorințelor cetățenilor României. La fel ca în trecut, țara noastră rămâne, pentru a nu știu câta oară, la mila FMI pentru a trece cu bine criza economică, obligând astfel cetățenii acestei țări să suporte costurile unui împrumut neavenit. Și aidoma perioadei de tranziție pe care o credeam încheiată, guvernanții acestei țări se poartă ca și cum ar conduce un stat neintegrat în Uniunea Europeană, lipsit de demnitate și de puterea de a trece neasistat printr-o criză.

  Samoil Vîlcu - declarație politică: Reducerea semnificativă a numărului de taxe și impozite, măsură venită în sprijinul mediului de afaceri;

Domnul Samoil Vîlcu:

"Reducerea semnificativă a numărului de taxe și impozite, măsură venită în sprijinul mediului de afaceri"

În România există, în prezent, 558 de taxe si impozite de natură fiscală și nefiscală, lucru relevat de o analiză realizată de Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, la Ministerul Mediului sunt 102 taxe și tarife, la MAI 50, la Ministerul Economiei 41, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii 40, Ministerul Agriculturii 37, Ministerul Sănătății 35, Justiție 30, Agenția Sanitar-Veterinară 29, Muncă 24, și lista poate continua.

În calitate de parlamentar susțin ideea Guvernului de a reduce numărul de taxe și tarife, mai ales că acest lucru mi-a fost solicitat și de oamenii de afaceri vâlceni cu care am purtat discuții asupra acestui subiect în ultimele luni.

Executivul a adoptat deja un memorandum cu privire la reducerea numărului de taxe și tarife, urmând ca până în data de 15 aprilie ministerele să prezinte propunerile de anulare, reducere sau comasare a acestor taxe.

Conform analizelor făcute de specialiști, foarte multe dintre aceste taxe ne costă mai mult să le administrăm decât încasăm bani efectivi din punerea lor în practică. De ani de zile, autoritățile își propun să reducă semnificativ numărul taxelor și impozitelor, însă până în acest moment nu au făcut aproape nimic, dar acum Guvernul Boc este decis să facă acest lucru.

De asemenea, Comisia Europeană a identificat în România cel mai mare număr de taxe din Uniunea Europeană, 113, solicitând reducerea semnificativă a numărului acestora, pentru combaterea birocrației și ajutarea mediului de afaceri.

Această măsură este cu atât mai necesară având în vedere că un sistem fiscal stufos înseamnă și creșterea economiei subterane, care nu contribuie cu nimic la buget, ci doar îi îmbogățește pe unii dintre români, iar scoaterea la suprafață a economiei nefiscalizate reprezintă, în opinia mea, cea mai bună metodă de a crește încasările la buget.

Sper ca după analiza ce se realizează în prezent cu privire la costurile și beneficiile acestor taxe de grupul de lucru interministerial, constituit în acest scop și format din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai celorlalte ministere și instituții implicate în gestionarea lor, să fie redus numărul acestora.

În concluzie, și eu ca deputat în Parlamentul României sprijin inițiativa Guvernului Boc de reducere a numărului de taxe și tarife, lucru ce se va resimți pozitiv asupra mediului de afaceri, ce trece, la fel ca și România, printr-o situație dificilă.

  Vasile Filip Soporan - declarație politică: Ce alegem pentru România? O analiză serioasă sau superficialitate și risipă;

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Ce alegem pentru România? O analiză serioasă sau superficialitate și risipă".

Este ușor sau poate prea ușor să stabilești cu argumentele reale ale economiei globalizate că starea spre care ne îndreptăm are o singură cauză: criza financiară și economică mondială, iar dezvoltarea noastră specifică ultimelor două decenii nu are nicio influență.

Analizând cu obiectivitate și fără patimă raportul între dezvoltarea speculativă și cea durabilă, constatăm că ponderea exagerată a dezvoltării speculative și generarea unui consum bazat pe împrumut și făcut în baza muncii zilei de mâine, care din păcate devine nesigură, a generat situația actuală în care producția industrială a lunii ianuarie 2009 a fost cu 12,1% mai mică decât cea a lunii ianuarie 2008, iar creșterea șomajului majorează spectrul turbulențelor sociale, riscurile cele mai mari dintre statele care au aderat la UE în 2004 și 2007 fiind pentru Estonia, Letonia și România, în această ordine.

Conform unui studiu al Institutului german ZEW și Erste Group Bank, ne poziționează în grupul statelor care au fost lovite dur de criza economică, șomajul este în urcare în multe din aceste țări, iar multe vor înregistra o diminuare, în unele cazuri severă, a p.i.b. pe locuitor în acest an.

Una din agențiile de evaluare financiară arată că se așteaptă ca economia României să se contracte în 2009, având în vedere încetinirea exporturilor și reducerea fluxurilor străine de capital, considerându-se că asocierea celor doi factori va forța o reducere a deficitului de cont curent, ceea ce va duce la creșterea șomajului și scăderea veniturilor bugetare.

Marile firme care acționează pe piața românească afirmă că au anticipat o creștere a costului capitalului, dar nu și gradul la care s-a ajuns. De asemenea, au anticipat devalorizarea leului, dar nu la acest nivel.

În același timp, firme de prestigiu, eficiente și atractive, recunosc că, dacă criza financiară le-ar fi prins la nivelul actual acum patru ani, acestea nu ar fi supraviețuit.

În această situație, apare oportună discuția asupra celui mai mare împrumut pe care-l angajează România în istoria sa. Situația dramatică în care ne găsim și perspectiva alegerilor europarlamentare trebuie să determine o analiză responsabilă asupra situației în care ne găsim. Nu se face acest lucru și dorința de prezentare a unei strategii este blocată de interpretarea situațiilor din perspectiva tăvălugului reprezentat de o forță politică împotriva altei forțe politice.

Din acest motiv fac apel la formațiunile politice și chiar la colegii din PSD să realizeze analize serioase la nivelul județelor, regiunilor, în context european și să se stabilească starea prezentă la noi pentru a o compara cu responsabilitate cu situația nivelului mediu european.

Din această comparație se poate stabili, prin proiectare bugetară multianuală și prin utilizarea teoriei opțiunii publice, care sunt obiectivele concrete, mediul necesar realizării acestora, necesarul financiar, sursele care pot fi disponibilizate, beneficiarul acestora, modul în care sunt gestionate și utilizate, raportul între România activă și România inactivă și rezultatul, în așa fel încât dezvoltarea și modernizarea să fie durabile și să nu reprezinte etapele unei interminabile tranziții.

Fără rezolvarea acestor probleme la nivel regional și național, fără o strategie clară, consider că speranțele legate de efectele pozitive ale împrumutului de la FMI vor fi deșarte.

În situația în care unii au făcut averi din autostrăzi și drumuri-expres care nu s-au realizat, consider că România contemporană este România izolată, este România neperformantă, este România condiționată, este România amăgită, este România absurdului, este România extremelor, este România contrastelor, este România amenințată, este România șantajată, este România celor uitați de aici și de peste hotare, este România certurilor permanente, este România împărțită între cei mulți și nemulțumiți și cei puțini, la care mulțumirea se măsoară în mărimea banilor, este România olimpicilor care fac performanțe deosebite, este România în care a început să se construiască, este România în care au început să se prețuiască invențiile, este România... Oare așa să fie?

În acest moment se cere luciditate, profesionalism, concretețe și patriotism, în așa fel încât rezolvările să nu depășească în timp durata mai multor generații, iar efectele să fie deasupra mediilor europene.

Consider că există soluții. Afirm cu optimism acest lucru, apreciind în mod deosebit analiza făcută pentru agricultură de ambasadorul Olandei la București, Excelența Sa Jaap Werner.

Prezentând desfășurarea acestui proces, început în Olanda acum 40 de ani, solicit ministrului agriculturii și dezvoltării durabile gândire și acțiune la următoarele aprecieri:

  • Investițiile în agricultură, fie ele locale sau străine, sunt esențiale în momentul în care Guvernul intenționează să dezvolte acest sector la potențialul lui maxim, care este impresionant, dar foarte puțin exploatat. Principala problemă a sectorului agricol român este lipsa de organizare și numărul ridicat de mici fermieri. Guvernul trebuie să încurajeze domeniul legislativ și să-și dea seama că numai sprijinirea micilor producători agricoli nu ajută la dezvoltarea agriculturii.
  • Guvernul trebuie să încurajeze dezvoltarea unor activități alternative față de agricultură și diversificarea surselor de venit din mediul rural. Fondurile UE sunt deja disponibile pentru astfel de proiecte.
  • Numărul ridicat de fonduri UE destinate agriculturii ar trebui să fie un stimul important de a investi în agricultură. Anul trecut, din totalul de 1,4 miliarde de euro puse la dispoziție de UE, agricultorii români au atras doar 5% în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. Guvernul trebuie să fie sigur că instituțiile care administrează fondurile UE sunt operaționale, de încredere și că procedurile de aplicare sunt clare și eficiente. Potențialii investitori își pierd apetitul destul de repede, dacă se confruntă cu proceduri complicate, îndelungate, care implică tone de hârtii.

Înaintea bătăliilor electorale, marea majoritate a cetățenilor pe care-i reprezint așteaptă o altă abordare din partea Executivului, pentru a rezolva sau a începe rezolvarea problemelor de fond cu care România se confruntă.

  Doru-Claudian Frunzulică - declarație politică: Criza economică; măsuri anticriză;

Domnul Doru-Claudian Frunzulică:

"Criza economică; măsuri anticriză"

Criza economică actuală a fost declanșată de o criză financiară, în esență, provocată de un exces investițional pe piețele imobiliare și bursiere, fiind asumate riscuri foarte mari în căutarea speculatorie a unui profit cât mai mare. Abuzul de credite de consum, speculații bursiere și imobiliare au creat dezechilibre care au dus la o criză economică majoră.

Primele semne ale crizei apăreau pregnant în România în ianuarie 2008, când numărul de debitori rău platnici, în incidență de plată, mă refer la firme cu mari debite, crescuse față de ianuarie 2007 cu 77%. Au urmat alte semnale privind rău platnicii din rândul populației, ajungându-se treptat la aproape 25% din numărul total de români debitori la bănci (-5 milioane de persoane).

Consumul a crescut în ultimii doi ani cu mult peste oferta internă de bunuri și servicii. Am consumat cu 20 miliarde euro mai mult decât producem.

Din august 2008, economia românească a început să coboare constant, fluxul de valută ce venea din străinătate s-a redus brusc, exportul a scăzut, cererea de produse românești în zona euro a scăzut brusc, creditarea a avut de suferit, fabricile și-au încetinit producția, șomajul a început să crească.

Cu toate acestea, în octombrie, noiembrie, decembrie 2008 s-au făcut cheltuieli guvernamentale de miliarde euro - din păcate nu în investiții, dar în bunuri și servicii, cheltuieli de personal. Deficitul bugetar anunțat de 2% a ajuns deocamdată la 5,3% din p.i.b.

Ne aflăm în criză economică, nu am intrat încă în recesiune. Un program inițial anticriză al Guvernului a fost inclus în bugetul de stat și adoptat odată cu legea bugetului de stat. În esență, pe scurt, cele mai importante măsuri, este vorba de 2% din buget acordat investițiilor - 10,2 miliarde euro, neimpozitarea profitului reinvestit începând cu primul trimestru din 2009, capitalizarea CEC și EximBank, crearea Fondului de contragarantare a creditelor pentru i.m.m.-uri și capitalizarea Fondului, simplificarea legislației privind licitațiile publice, continuarea Programului "Rabla", pensia socială minimă de 350 lei etc.

Cu toate măsurile luate de un guvern sau altul, această criză se amplifică pe plan internațional. Antidot minune și o formulă standard nu există. Au apărut foarte multe zvonuri, scenarii, declarații contradictorii publice, inclusiv ale unor oameni politici.

Guvernul, din câte se vede, încearcă să ia anumite măsuri din mers să se adapteze situației în continuă schimbare:

  • s-a dat ordonanța privind reabilitarea termică a blocurilor;
  • s-a modificat Legea achizițiilor publice, și anume: termene de licitație - de la 90 la 30 zile; taxa de timbru 2% în contestațiile în instanță; termene precise și scurte în instanță;
  • simplificarea documentației și reducerea termenelor privind accesarea de bani europeni;
  • auditarea programelor operaționale sectoriale (doar unul era auditat la sfârșitul anului 2008);
  • programe cu grafice clare de absorbție a fondurilor comunitare (30 miliarde în anii următori);
  • se lucrează la Legea salarizării unice, la eficientizarea și creșterea performanțelor aparatului guvernamental;
  • miniștrii trebuie să vină cu propuneri de restructurare, comasare sau desființare a unor agenții.

Dialogul și negocierile cu partenerii sociali au început bine și mai multe măsuri propuse de aceștia se regăsesc în acțiunea Guvernului. Discuțiile cu partenerii sociali trebuie instituționalizate și personal cred că un pact sau acord de solidaritate economico-socială este absolut necesar în aceste vremuri de criză, iar aici ministrul muncii și al finanțelor trebuie să joace un rol determinant. Așa cum nicio bancă din lume nu rezistă dacă toți creditorii vor banii în aceeași zi, tot așa va fi extrem de greu de negociat cu toți nemulțumiții în același timp. Cred că trebuie să facem un apel la responsabilitatea tuturor. Să nu mărim artificial presiunea psihologică privind subiectul crizei și să creăm și o criză emoțională în paralel.

Programul anticriză al PSD este finalizat - urmează să fie discutat în coaliția de guvernământ și cu societatea civilă. Creșterea economică se bazează pe trei mari acțiuni: investiții, export, consum. Guvernul trebuie să vină cu un program bine structurat, bazat pe stimularea prioritară a unor sectoare economice, mai ales a acelora cu efect multiplicator în economie, și mă refer în primul rând la construcții, industria auto, agricultură, industria IT:

  • reducerea numărului de taxe și impozite - sunt peste 400, inclusiv parafiscale;
  • program de protejare a puterii de cumpărare a populației;
  • strategie de creștere a productivității și competitivității producției industriale și a exporturilor (subvenții);
  • repornirea creditării economice;
  • majorarea avansurilor la 40% la granturile obținute de i.m.m.-uri.

Subiectul împrumutului extern: constatăm că în reuniunea de lucru a Comitetului interministerial pentru asigurarea finanțării externe recent creat, guvernatorul Băncii Naționale a prezentat necesarul de finanțare externă. Guvernatorul a subliniat necesitatea unei finanțări externe cu caracter preventiv. Finanțarea este necesară, în primul rând, pentru susținerea cursului leului în niște parametri acceptabili.

Se discută cu Comisia Europeană, cu Banca Mondială, cu BERD și FMI. Important să se discute urgent și cu BEI, ce are un program de 30 miliarde de euro până în 2011 de susținere a i.m.m.-urilor în condiții foarte bune; România ar putea atrage 2-3 miliarde euro prin acest program.

În același timp, trebuie subliniat că un acord cu FMI nu poate fi acceptat în orice condiții. România este acum membru al UE, NATO și are parteneriate strategice cu SUA, Marea Britanie, Franța, parteneriat special cu Italia și Spania, negociem un parteneriat strategic cu Germania. Nu vom putea fi de acord cu un acord ce va pune în pericol angajamentele pe care ni le-am luat față de cetățenii acestei țări. Un asemenea acord, care ar putea îmbunătăți ratingul de țară al României și da un semnal pozitiv investitorilor, trebuie negociat transparent, iar implicațiile lui trebuie prezentate clar și discutate în prealabil cu toți factorii societății românești.

După cum se observă în toată lumea, capitalismul neoliberal își trăiește ultimele clipe, este momentul să analizăm care este tipul de societate și economie de piață care s-ar potrivi cel mai bine țării noastre - se vede foarte clar, peste tot, că este nevoie de intervenționismul masiv al statelor în economie.

Un eventual răspuns trebuie să se bazeze neapărat pe solidaritate, pe echilibru, eficiență, dreptate, prosperitate și toate acestea sunt, în primul rând, valori social democrate.

  Ion Burnei - comentarii legat de instituirea pensiei sociale minime;

Domnul Ion Burnei:

În lumina obiectivelor prioritare, stabilite prin Programul de guvernare pentru perioada 2009-2012, Executivul a decis, printr-o ordonanță de urgență, instituirea pensiei sociale minime, în scopul reducerii sărăciei și ameliorării standardului de viață al unei largi categorii de cetățeni, în speță pensionarii cu venituri reduse.

Personal, consider că măsura este nu doar bine-venită, ci mai mult decât necesară, în condițiile actualei crize economice globale, când nivelul unor venituri din sistemul public de pensii se situează încă sub cuantumul capabil să permită vârstnicilor defavorizați să-și mai acopere unele neajunsuri.

Inițiativa Guvernului, adoptată în condițiile economice grele prin care trece România, ca mai toate țările lumii, urmărește să asigure un venit minim de subzistență, să încurajeze solidaritatea socială cu persoanele cele mai vulnerabile și să evite, astfel, excluderea socială a unei însemnate părți din beneficiarii sistemului de pensii.

Potrivit prevederilor ordonanței de urgență, începând cu data de 1 aprilie 2009 nivelul pensiei sociale minime garantate va fi de 300 de lei, iar din această toamnă, de la 1 octombrie, de 350 de lei.

Începând din anul 2010, nivelul pensiei sociale minime garantate se stabilește anual, prin Legea bugetului de stat și poate să fie majorat doar prin legile de rectificare a acestuia, în raport cu evoluția indicatorilor macroeconomici și cu resursele financiare existente. Beneficiază de prevederile recentei ordonanțe de urgență persoanele din sistemul public de pensii, cu domiciliul în România, indiferent de data ieșirii la pensie, dacă nivelul acesteia, convenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul pensiei sociale minime garantate.

În cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaș, pensia socială minimă garantată se acordă fiecărui urmaș în parte. Introducerea pensiei sociale minime garantate trebuie apreciată, în mod unanim, ca o măsură înțeleaptă, profund umană, ca un demers de solidaritate cu semenii noștri defavorizați.

Din păcate, în condițiile crizei economice actuale, care deteriorează puternic și rapid nivelul de trai al oamenilor, pensia socială minimă garantată nu este în măsură să amelioreze lipsurile imense cu care se confruntă o mare parte a pensionarilor decât într-o foarte mică parte.

Este adevărat, cei care au primit pensii mai mici de 300 de lei, au avut contribuții mai reduse decât cei care beneficiază astăzi de pensii mai mari. Înainte de a ne prevala de corelările reale, referitoare la stabilirea cuantumului pensiei pentru fiecare categorie de cetățeni care își încetează activitatea lucrativă la o anumită vârstă, trebuie să privim și sufletește către semenii noștri defavorizați, care sunt obligați să trăiască sub pragul supraviețuirii.

În al doilea rând, dacă vorbim de o solidaritate mai mare, mai ales pe timp de criză, atunci trebuie să acționăm pentru a găsi o soluție eficientă în vederea ridicării nivelului pensiei minime garantate, fie prin crearea unui fond special, din resurse bugetare, fie din contribuții benevole ale celor care se bucură de un trai îmbelșugat. Numai așa se va putea evita cu adevărat excluderea socială a unei părți însemnate de vârstnici din sistemul public de pensii.

  Viorel Arion - declarație politică: România are nevoie de un acord financiar cu FMI;

Domnul Viorel Arion:

"România are nevoie de un acord financiar cu FMI"

Semnarea acordului cu Fondul Monetar Internațional va aduce "infuzia de credibilitate" necesară României, în actualul context internațional. Imaginea unui mediu de afaceri viabil se face pe baza certificatelor de bună purtare emise de către diferite instituții internaționale.

Un acord cu FMI ar ajuta România să obțină, pe lângă avantajele inerente care vor veni din obținerea unui credit avantajos, și o imagine de siguranță și un plus de încredere din partea investitorilor străini și a reprezentanților mediului de afaceri interni și externi.

Fondul Monetar Internațional a fost înființat în 1944 și este practic o casă de ajutor reciproc cu 184 de țări membre. Fiecare stat în parte cotizează cu o anumită sumă, dar se și poate împrumuta în caz de nevoie.

România a devenit membru FMI în 1972 și în momentul de față deține "în cont" 1030,21 Drepturi Speciale de Tragere. FMI a recunoscut într-un raport publicat în 2004 că a greșit mult în relația cu România, insistând pe stabilitate macroeconomică și ignorând reformele structurale. Totuși, Fondul a avut o contribuție foarte importantă la stabilizarea macroeconomică a României.

Țintele acordului cu FMI sunt întărirea rezervelor BNR, deblocarea creditării și recâștigarea încrederii externe. Un obiectiv-cheie al acordului care ar putea fi încheiat cu FMI îl constituie reluarea creditării prin eliberarea de către BNR a unei părți din rezervele minime obligatorii constituite de bănci în valută, sumele restituite urmând a fi compensate cu bani de la Fond, astfel încât rezerva valutară să nu fie afectată.

Condițiile de acordare a unui împrumut extern, negociate în prezent de România cu FMI și Comisia Europeană, pentru reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor, vor fi aplicate gradual, într-un interval de 3-6 ani.

Guvernul nu va dispune, în urma negocierilor cu FMI și CE, reducerea salariilor de bază și a pensiilor, așa cum s-a întâmplat în Letonia și Ungaria, și nici măsuri împotriva sistemului de protecție a familiilor cu venituri reduse.

România nu se poate împrumuta de pe piața privată, în acest moment, datorită conjuncturii economice internaționale, iar alte surse de finanțare nu există. În cazul Ungariei, analiștii au remarcat o remediere foarte rapidă a percepției de risc pe plan extern după intervenția în comun a Comisiei Europene, FMI și Băncii Centrale Europene.

Astfel, deși se confruntă cu dezechilibre financiare mult mai mari decât noi, țara vecină nu a fost retrogradată din categoria țărilor cu risc scăzut pentru investiții, sprijinul primit și condiționările FMI de întărire a politicii fiscale și salariale fiind considerate o garanție suficientă pentru evitarea unor retrageri masive ale capitalului străin.

Iată de ce un acord bine negociat cu reprezentanții FMI poate să confere României o percepție favorabilă în mediile de afaceri internaționale și poate să îi asigure premisele unei bune gestionări a situației de criză pe care o traversăm.

  Ioan Stan - comentariu legat de imaginea din media a personajelor politice;

Domnul Ioan Stan:

Mărturisesc, pentru a fi conform proverbului "pe jumătate iertat", mărturisesc, deci, că mă inundă o stare de emoție lacrimogenă la vederea și auzirea unora dintre declarațiile pe care onor personaje marcante ale vieții noastre politice le fac în media. Au unii dintre confrații noștri un talent de a impresiona publicul consumator de telenovelă ce nu s-a văzut!

Te privesc de la înălțimea responsabilităților pe care s-au luptat să le capete, cu superioară înțelegere pentru sărmana ta capacitate de pricepere a luptei pe care o duc spre binele și propășirea nației. Îți explică pe un ton suav și condescendent, menit să-ți adoarmă orice rămășiță de vigilență, ce trebuie să faci tu și ai tăi, numai tu și-ai tăi, ca să-i fie în sfârșit bine poporului trăitor pe plaiuri mioritice. Fac, în aparent blândul exercițiu oratoric, pauze menite să-ți inducă impresia unei profunde preocupări vizavi de tema expozeului. Se opresc și chiar tac "adânc", așa cum spune un glumeț amic de-al meu, spre a-ți lăsa chipurile timp să te pătrunzi de înțelepciunea demersului prestat fără ostenire de chiar domnia sa. Ba își mai scot și ochelarii și ațintesc asupra ta o privire pervers-blândă menită să te trimită direct la pășune, unde de fapt crede glăsuitorul că ți-este locul.

Ar trebui să fiu cinstit până la capăt și să recunosc faptul că eu, în felul meu abrupt de direct, n-aș fi în stare de o atare performanță, ba chiar m-aș considera obligat să nu amețesc auditorul-țintă cu așa tămâieli! În felul meu deci, aș crede că vorbind de "sănătatea coaliției", din respect pentru ascultători, dacă pentru adevăr ar fi prea mult, ar trebui să precizez dacă "sănătatea" cu pricina mă interesează doar la nivelul unui anumit eșalon.

Cu alte cuvinte, și ca să citez același vorbitor, mă interesează "reconfigurarea alianțelor politice în teritoriu" doar acolo unde nu am majoritatea asigurată și mi-ar fi tare dragi voturile aliaților. Acolo unde, de bine, de rău, am bătut palma, chiar cu adversari ai alianței, nu mă interesează "reconfigurarea"!

Sunt convins că ați priceput că este vorba despre baștina mea iubită, județul Suceava și municipiul Fălticeni, unde la nivel județean aliații noștri ne-ar vrea "reconfigurați" pentru "sănătatea coaliției", iar la nivel municipal n-avem decât să așteptăm reconfigurarea că o veni ea când o avea timp!

Și vă rog să mă credeți când vă spun ce v-am spus, pentru că n-am de gând să-mi scot ochelarii și să vă privesc cu milă în timp ce voi tăcea "adânc"!

  Petru Movilă - declarație politică: Basarabia este în inima noastră;

Domnul Petru Movilă:

"Basarabia este în inima noastră!"

Au trecut 91 de ani de când Basarabia s-a unit cu România. Dar au trecut, de asemenea, și 69 de ani de când Basarabia a fost pierdută de România în împrejurări interne și internaționale dramatice.

Încă putem simți emoțiile din acea zi de 27 martie când a fost citită Declarația de Unire a Basarabiei cu România, conform căreia Sfatul Țării declara: "Republica Democratică Moldovenească în hotarele dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldavii, în puterea dreptului istoriei și a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna, se unește cu mama România".

Un pas important pentru istoria Moldovei și a României. Un pas important care nu ar trebui niciodată uitat. După o lungă ocupație rusească, glasul românilor de dincolo de Prut s-a făcut auzit.

Actul istoric de la 27 martie 1918 nu este altceva decât continuarea firească a ceea ce s-a întâmplat pe 24 ianuarie 1859 și începutul unificării României Mari, culminată cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Chișinăul va rămâne în conștiința românilor ca locul de unde a pornit Marea Unire.

Rămâne însă un gust amar acum, la acest ceas aniversar, pentru că Basarabia nu mai este lângă noi. A fost sub ocupație rusească, iar acum se zbate sub influența rusească. Istoria nu face compromisuri. Cel de-al doilea război mondial a "sărăcit" România de mai multe teritorii. Dusă a fost Basarabia, dusă a fost Bucovina.

Cu speranța că aceste nedreptăți vor fi reparate într-un viitor nu prea îndepărtat, cu recunoștință și smerenie față de cei care au luptat pentru întregirea neamului nostru, doresc să citez din versurile celui care a fost marele poet al Moldovei, Grigore Vieru: "Ridică-te Basarabie/Trecută prin foc și sabie/Bătută ca vita pe spate/Cu biciul legii strâmbate/Cu lanțul poruncitoarelor strigăte/Ridică-te, ridică-te, ridică-te".

  Mihai Doru Oprișcan - declarație politică: Avem fonduri europene, ce facem cu ele?;

Domnul Mihai Doru Oprișcan:

"Avem fonduri europene, ce facem cu ele?"

Declarația mea politică se referă la modul dezastruos în care sunt accesate în teritoriu fondurile europene.

Actualul Guvern și-a stabilit ca prioritate atragerea de fonduri europene. Ne-am fixat și un obiectiv important: 3 miliarde de euro pe care să îi accesăm prin proiectele din acest an. Cu alte cuvinte, ne-am angajat la o sumă de 20 de ori mai mare decât cea de anul trecut. Cum vom reuși să ne respectăm promisiunea?

Deși la nivel central au fost dispuse măsuri clare care să faciliteze absorbția de fonduri europene, în teritoriu nu s-a schimbat nimic. Primarii, mai ales cei nou-aleși, habar nu au de posibilitățile și facilitățile de finanțare. Informația trece foarte greu bariera capitalei, site-urile care ar trebui să ofere date prompte, nu sunt actualizate. Românii interesați de aceste fonduri nu știu unde și cui să se adreseze. În cel mai fericit caz, remarcați ghilimelele, acești oameni ajung pe mâna unor funcționari birocrați care le vorbesc în termeni abstracți. Pe de altă parte, ritmul lent în care sunt schimbați șefii de agenții din teritoriu, afectează negativ activitatea acestor instituții.

Vă ofer un singur exemplu în acest sens. La Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Mureș pe măsura 1.1.2 privind facilitarea accesării de fonduri pentru tinerii care vor să se stabilească în mediul rural, au fost depuse doar două proiecte. Asta deși în cadrul ultimei sesiuni de depunere de proiecte, încheiate recent, existau sume disponibile pentru aproximativ 100 de proiecte. Aceeași situație dezastruoasă s-a înregistrat și pentru proiectele depuse pentru măsurile 1.4.1 și 1.4.2.

Așadar, dacă măsurile luate la centru pentru facilitarea absorbției de fonduri europene nu sunt propagate eficient și în teritoriu, vom asista la un eșec total. Ne dorim asta? În mod cert, nu.

Trebuie să ne concentrăm, deci, pe accelerarea transmiterii la nivelul instituțiilor din județe a tuturor măsurilor pe care le dispunem aici, în București. Asta cu atât mai mult cu cât aceste finanțări nu trebuie privite doar ca surse de prosperitate economică, ci și ca metode extrem de eficiente de combatere a șomajului în mediul rural.

  Dumitru Chiriță - declarație politică: Reforma sectorului energetic = Consumatorii jefuiți;

Domnul Dumitru Chiriță:

"Reforma sectorului energetic - consumatorii jefuiți"

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la data de 01.01.2007, constatăm că pe piața de energie electrică sunt încălcate reglementări comunitare referitoare la dreptul consumatorului de a alege în mod liber furnizorul (producătorul) și libera concurență.

Această situație a apărut înainte de aderarea la Uniunea Europeană, dar numai după data de 01.01.2007 putem vorbi de încălcarea directivelor.

Complicitatea autorităților și a unor operatori din sector cu grupuri de interese nelegitime (ca să fiu elegant) a făcut atât clienții, cât și sectorul energetic să înregistreze mari prejudicii.

Pe de o parte, am asistat la privatizarea profitului dar și la falimentarea unor operatori din sector, fenomene determinate de modul în care autoritățile au înțeles să reglementeze piața de energie electrică, iar pe de altă parte, au fost prejudiciați clienții finali prin faptul că au fost și sunt obligați să plătească facturi la energia electrică din ce în ce mai mari.

Legislația din România dă dreptul clientului de energie electrică, din punct de vedere teoretic, de a-și alege în mod liber atât furnizorul cît și producătorul. Este valabilă această afirmație în realitate?

Afirm cu toată tăria că nu, deoarece începând cu anul 2000 avem încheiate contracte de vânzare-cumpărare de energie electrică ce nu respectă libera concurență și dreptul clienților eligibili de a-și alege în mod liber furnizorul, respectiv, producătorul.

Doresc să pun în evidență faptul că, toate contractele de vânzare-cumpărare de energie electrică, inclusiv actele adiționale încheiate de către unii producători, cu așa-zișii "băieți deștepți", sunt încheiate în baza unui regulament din 2 iunie 1999 care nu respectă legislația națională și comunitară.

Oare autoritățile să nu fi aflat că am intrat în mileniul III, că am aderat începând cu 01.01.2007 la Uniunea Europeană sau că legislația națională a evoluat?

Revenind la problemele clienților de energie electrică, constatăm că acestora li se aduc prejudicii datorate modului în care a fost organizată și a funcționat piața de energie electrică.

În opinia mea, pentru a respecta pe deplin dreptul clientului de energie electrică de a-și alege în mod liber furnizorul, respectiv producătorul, este necesar să fie luate cel puțin următoarele măsuri: 1. desființarea contractelor încheiate în mod netransparent și ilegal; 2. tranzacționarea întregii cantități de energie electrică prin oferta publică la bursă, cu excepțiile prevăzute de lege. Am în vedere producerea de energie electrică în cogenerare de înaltă eficiență și/sau producerea de energie electrică pe bază de resurse regenerabile care intră cu prioritate pe piață.

Rămânând în zona clienților de energie electrică vreau să remarc faptul că la data de 01.07.2007 România avea obligația să definească statutul clientului vulnerabil.

Apreciez că, în categoria clienților vulnerabili ar trebui să intre consumatorul casnic care din motive economice nu poate să-și plătească în parte sau în totalitate contravaloarea facturii la energie electrică și clienții din categoria i.m.m.-urilor cu o cifră de afaceri de până la 10 milioane euro și până la 50 de angajați.

În egală măsură susțin ca pentru clienții care nu-și exercită dreptul de a-și alege în mod liber furnizorul, respectiv producătorul, tranzacționarea cu energie electrică să se realizeze în condiții reglementate, iar pe teritoriul României să nu avem tarife diferențiate la aceeași categorie de clienți.

În privința operatorilor de rețea care funcționează în condiții reglementate vreau să remarc și aici nevoia de a revizui toate reglementările, dar mai ales să se clarifice instrumentele care stau la dispoziția autorităților în vederea obligării operatorilor să presteze un serviciu public de calitate.

În același timp, se impune ca autoritățile să trateze nediscriminatoriu operatorii de rețea indiferent de cine este acționar majoritar (vezi situația ratei reglementate a rentabilității care este de 10% la operatorii cu capital privat și de 7% la operatorii cu capital de stat datorită riscului de țară).

În legătură cu comportamentul producătorilor și modul în care au înțeles autoritățile să reglementeze acest aspect, subliniez faptul că, pe lângă problemele create de apariția "băieților deștepți", înregistrăm falimente provocate de către autorități prin stabilirea unor prețuri și tarife care nu țin cont de realitate și care, de fapt, favorizau existența contractelor încheiate în mod netransparent.

În toți acești ani, s-a vorbit despre faptul că liberalizarea pieței de energie electrică reprezintă o soluție care vine în avantajul clientului, datorită ideilor de competiție, transparență, nediscriminare. În realitate clienții de energie electrică au fost și sunt jefuiți în mod sistematic, sectorul energetic este decapitalizat și ceea ce este mai grav este faptul că se pune în pericol siguranța sistemului energetic cu consecințe grave asupra siguranței naționale.

Ca o concluzie aș sublinia faptul că în momentul de față se impune adoptarea de reglementări în concordanță cu reglementările comunitare și crearea mecanismului de piață pentru a aduce beneficii clienților și să ofere perspective la dezvoltarea sectorului energetic.

  Radu Costin Vasilică - comentariu legat de conexiunea justiție - lumea infractorilor;

Domnul Radu Costin Vasilică:

În ultimele zile a fost adusă în atenția opiniei publice o realitate tulburătoare, cunoscută, însă prea des trecută cu vederea. De prea multă vreme în România se întâmplă lucruri care ridică mari semne de întrebare în legătură cu existența statului de drept și respectarea regulilor acestuia.

Lumea interlopă autohtonă a ajuns să fie foarte bine organizată, desfășurând, în disprețul legii, activități de genul bătăilor de stradă între diferitele bande rivale, asasinate la comandă, răpiri, trafic de droguri, de arme și de persoane, tâlhării sau jafuri, adesea în conexiune cu anumiți politicieni și cu unii reprezentanți ai organismelor de stat. Extrem de îngrijorătoare este mai ales încrengătura de interese și de compatibilități a justiției și a poliției cu infractorii și cu crima organizată.

Cu toții auzim despre judecătorii care au condamnat oameni pe nedrept, iar despăgubirile ulterioare pe care le-au cerut victimele le-am plătit noi toți; auzim din ce în ce mai des despre infractori prinși de poliție în flagrant și eliberați a doua zi de judecători pe motiv că nu prezintă pericol social sau că nu sunt probe suficiente, deși acest lucru sfidează realitatea și bunul simț. Aflăm despre judecătoare ai căror soți sunt traficanți de carduri de credit furate sau afaceriști evazioniști, despre odraslele de judecători și procurori care își terorizează semenii prin comportamentul lor antisocial, fiind beneficiarii protecției prost înțelese a părinților lor. Aflăm că, deși comit fapte pedepsite cu ani grei de pușcărie, zeci de infractori periculoși continuă să se bucure de libertate cu acordul unor magistrați, fără niciun temei legal.

Grupurile infracționale au devenit puternice și au ajuns să controleze viața comunităților, mai ales din cauza atitudinii tolerante manifestate în ultimii ani de către polițiști, procurori și judecători. Constatând că "oamenii legii" nu întreprind mai nimic împotriva lor, interlopii au prins curaj, anumite zone din România devenind scena unor operațiuni infracționale, adesea sângeroase. Prin amenințări și șantaj, aceștia pretind taxe de protecție și își delimitează zonele de influență, în disprețul legii și al oamenilor onești.

Din păcate, infracțiuni grave precum: tentative de omor, jafuri, tâlhării, sechestrări de persoane, tortură, șantaj, furturi în serie, proxenetism, vătămare corporală gravă, distrugere calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pentru care procedura penală prevede măsura arestării preventive - din cauza pericolului social ridicat pe care îl prezintă făptuitorii - nu se soldează cu arestarea unor infractori care, beneficiind de o clemență greu de înțeles din partea magistraților, sunt lăsați în libertate.

Culpabilizarea "sistemului" a fost întotdeauna o motivație la îndemână, însă nu atât sistemul, cât anumiți oameni care îl populează poartă o parte importantă a vinovăției privind aceste decizii aberante. Explicațiile acestora nu pot fi găsite decât în corupția și incompetența unora dintre oamenii puși tocmai să vegheze la respectarea regulilor statului de drept.

Aceste interpretări abuzive sau "interesate" ale legii au condus la situații cel puțin bizare, în care membrii unor clanuri infracționale periculoase, acuzați de fapte săvârșite cu violență, sunt puși rapid în libertate de către judecător, în timp ce câteva bătrâne sunt aruncate în pușcărie pentru litigii funciare minore.

Este nevoie de abordări unitare ale fenomenelor menționate, de interpretări similare ale acelorași legi. Este nevoie de o mai mare responsabilitate în judecarea acestor măsuri ce au drept scop prevenirea recidivării unor fapte antisociale și, implicit, creșterea gradului de securitate a cetățeanului. Magistrații trebuie să înțeleagă că nivelul de siguranță publică, inclusiv a lor, este afectat prin luarea unor astfel de decizii aberante privind eliberarea unor infractori periculoși, capabili de repetarea faptelor grave comise anterior.

Cu speranța normalizării sistemului juridic și de ordine publică din România, vă mulțumesc pentru atenția dumneavoastră.

  Ion Stan - declarație politică: Moștenirea guvernării - expresie a crizei ca doctrină politică a aleșilor poporului român;

Domnul Ion Stan:

"Moștenirile guvernării - expresie a crizei ca doctrină politică a aleșilor poporului român"

În ciclul declarațiilor politice, "Criza ca doctrină politică a aleșilor poporului român", astăzi doresc să vă prezint, sub forma unei încercări de pamflet, strategia secretă a unei guvernări sub care "economia a duduit", precum motoarele motocicletelor retro din colecția unui fost prim ministru, iar bunăstarea națiunii a crescut până la transformarea în contrariul ei, recesiunea, lăsate ca moștenire a succedanților la administrarea treburilor publice ale țării.

Când mai Marele Cancelar Cezaro-Crăiesc și-a văzut visul împlinit, adică liber să împartă guvernarea doar cu amicii și agenții prietenilor săi de afaceri de la Budapesta, a angajat o consultanță externă prestigioasă pentru formarea echipei sale ministeriale.

Consultantul politic a angajat, la rândul său, subanteprenori experți autohtoni de la Departamentul Național Anticorupție, Agenția Națională de Integritate și a solicitat evaluările serviciilor de informații cu privire la profilul național al eșantioanelor de politicieni vizavi pentru principalele portofolii ministeriale.

În urma confruntării draftului recomandărilor consultanței cu sondajele de opinie privind opțiunile contribuabililor guvernanți, a rezultat strategia secretă a unei guvernări de mare succes. În esența ei, strategia lua în considerație declarațiile oficiale, de la cel mai înalt nivel, privind amploarea necontrolată a corupției instituționalizate în toate structurile politice ale puterii și administrației și sugera că este nevoie de un guvern de sacrificiu, capabil să lupte, până la ultima suflare, cu toate racilele politico-sociale, economice și morale generate de corupție. Un astfel de sacrificiu le incumbă viitorilor miniștri și greaua și ignobila povară de a prelua toate activele și pasivele corupției din România, inclusiv conexiunile transnaționale asupra lor.

Un asemenea sacrificiu nu putea fi impus, pur și simplu, ca o sarcină de partid. Era nevoie să se solicite voluntariatul celor gata să accepte ideea că dacă vor concentra întreaga corupție doar în mâinile lor, nimeni altcineva nu va mai corupe și nici nu va mai putea fi corupt în România. Apoi, la sfârșit de mandat, ei se vor încolona cuminți pe rând pentru spovedanie la DNA și reculegere la chiliile Penitenței Rahova. După ei țara va fi spălată ca după potop, iar vistieria săracă, dar curățată pentru mulți ani înainte.

Voluntarii și-au introdus CV-urile într-o urnă, din care o comisie, absolut independentă, formată din experți japonezi, a extras titularii ministerelor. A rezultat următoarea listă a ministeriabililor:

  1. Prim-ministru: Fură-tzara Ku-totu
  2. Ministerul Finanțelor - Baga-bany La bayatu
  3. Ministerul Apărării - Ya-shpaga Shi-dute
  4. Ministerul de Interne - Undey-pliku Ka-te-sparg
  5. Ministerul Justiției - Tot-ku-mita Ma-deskurk
  6. Ministerul Dezvoltării - Nu-fury-tu Fur-yo
  7. Ministerul Economiei - Yo-pap-numay Kiolanu
  8. Ministerul Transporturilor - Wino-akuma Ku-o-suma
  9. Ministerul Mediului - Nimika Nuy-a-moka
  10. Ministerul Administrației - Wrey-postu Day-banu
  11. Ministerul Sănătății - Latru-kasa Wi-ku-shpaga
  12. Ministerul Educației - Skimba-ley In-paray

Fericit de așa componență a cabinetului, primul ministru le-a aprobat miniștrilor fișele posturilor, organigramele ministerelor, și-a tras partea sa de agenții, dintre cele mai grase, l-a pus pe Marele Său Sfetnic șef peste ele, a lăsat treburile țării în seama oligarhilor de toate culorile, mogulilor presei și analiștilor politici, iar Excelența Sa Domnul Premier și-a asigurat prezența la marile evenimente mondene internaționale. Sacrificiu pentru imaginea țării.

Nu facem parte dintre cei care ar putea să dea crezare că țara a scăpat de toate nenorocirile guvernării trecute. Proastele exemple sunt nu numai tentante, asemenea fructului oprit, ci și contagioase.

Imperfecțiunile de filozofie, concept și practică ale noului sistem electoral au adus în realitatea politică a României mileniului trei, sechele ale autarhismului provincial de ev mediu, în care firava putere politică centrală era permanent amenințată de orgoliile prinților, ducilor, conților, baronilor și baroneților din cuprinsul regatului.

Pe unii dintre noii înnobilați i-a văzut o țară întreagă cum se îngrămădeau, și cu ce pretenții, la împărțirea tortului puterii. Împărțire care încă nu s-a terminat. Și asta nu-i a bună. Dimpotrivă, este un semn rău prevestitor.

Unii dintre aleșii "uninominalului", așa cum aflăm din presa mondenă, sunt faliți. Campania electorală i-a obligat la împrumuturi, la amaneturi și la întinsul mâinii la cămătarii lumii interlope. Și cămătarii mafiilor au dat banii. Mulți bani. Bani negri, care să li se întoarcă înzeciți și albiți. De unde să li se întoarcă acești bani? Din indemnizațiile și salariile noilor aleși ori înalți demnitari? Astea nu le ajung unora nici de bacșiș. Atunci, de unde? Din vistieria statului, din afacerile cu statul, din traficarea influenței politice, din atribuirea de contracte fără licitații, din trucarea licitațiilor, acolo unde acestea nu pot fi evitate, din scutiri și returnări ilegale, din favoruri și protecționisme politice plătite, din lobby infracțional pentru legi cu dedicație.

Să nu ne ferim de recunoașterea acestor racile. Ele au fost, sunt și încă vor fi caracteristice realităților politice, de la noi sau de aiurea. Vor dăinui atâta vreme, cât nu vom vorbi deschis despre ele.

Cred că este de datoria noastră, chiar și numai ca simpli și permanenți contribuabili, să îndrituim autoritățile publice competente a opera cu mijloace de investigare secrete să urmărească, cu vigilență, probitate, imparțialitate și devotament față de interesul public al cetățeanului, nu întotdeauna concordant cu al politicienilor, unii frecvent migratori, deci incapabili de a avea idealuri și a fi loiali nici măcar propriilor opțiuni, cine și în ce condiții vor fi beneficiarii contractelor și finanțărilor din bani publici, de unde și cum își vor recupera cămătarii interlopi investițiile făcute în înnoirea clasei politice românești.

La vremuri de criză, gândire și acțiune politică de criză. De vreme ce, în numele crizei, partidele își sacrifică până și doctrinele prin care și-au câștigat identitatea și încrederea electoratului român. Un electorat tot mai redus numericește și care cu greu mai exprimă adevăratele vocații politice ale opoziției mute, ca marea înaintea furtunii, a poporului român.

Imparțialitate și devotament față de interesul public al cetățeanului, nu întotdeauna concordant cu al politicienilor, unii frecvent migratori, deci incapabili de a avea idealuri și a fi loiali nici măcar propriilor opțiuni, cine și în ce condiții vor fi beneficiarii contractelor și finanțărilor din bani publici, de unde și cum își vor recupera cămătarii interlopi investițiile făcute în înnoirea clasei politice românești.

La vremuri de criză, gândire și acțiune politică de criză. De vreme ce, în numele crizei, partidele își sacrifică până și doctrinele prin care și-au câștigat identitatea și încrederea electoratului român. Un electorat tot mai redus numericește și care cu greu mai exprimă adevăratele vocații politice ale Opoziție mute, ca Marea înaintea furtunii, a poporului român.

  Ioan Munteanu - despre Declinul educației - rezultatul guvernării dumneavoastră, domnilor liberali!;

Domnul Ioan Munteanu:

"Declinul educației - rezultatul guvernării dumneavoastră, domnilor liberali!"

Partidul Național Liberal, sancționat electoral de către cetățeni și aflat în opoziție, a depus o moțiune de cenzură în domeniul educației. Sigur, modul în care această moțiune a fost depusă, scoate la lumină amatorismul deputaților PNL, dar nu aceasta este subiectul la care vreau să mă refer.

Timp de 4 ani, Partidul Național Liberal a guvernat România. În acest timp, la Ministerul Educației s-au perindat 4 șefi. Mai exact, domnii Mircea Miclea, Mihai Hărdău, Cristian Adomniței și Anton Anton. Niciunul nu a avut rezultate deosebite. Mai exact, niciunul nu a avut rezultate. Nu aș vrea însă să vorbesc despre competențele personale și profesionale ale foștilor miniștri. Cred că toată lumea știe în ce mod s-au evidențiat aceștia.

Aș vrea să vorbesc despre cum a fost tratată Educația și reforma din domeniu de către liberalii de la guvernare. În 2004, aceștia și-au asumat, în Programul de guvernare al alianței din care făceau parte, o serie de obiective. Vreau să le spun că și-au uitat promisiunile mult prea repede, iar rezultatul guvernării de dreapta confirmă acest lucru. Nemulțumirile societății referitoare la procesul de învățământ, nu numai că nu au dispărut, dar s-au agravat.

Între anii 2004-2008, societatea românească s-a confruntat cu cele mai ample greve din sistemul de învățământ, greve care au implicat atât cadrele didactice, cât și personalul auxiliar și studenții. Pe timpul guvernării liberale, s-au fraudat o serie de examene de bacalaureat, dar și testele naționale. S-au ținut cursuri în unități care din punct de vedere medico-sanitar nu îndeplineau criteriile, iar copiii din mediul rural au fost, în continuare, lăsați de izbeliște. S-au cumpărat microbuze pentru transportul copiilor, dar au fost folosite în campanii electorale. Și multe alte asemenea aspecte. Pe scurt, de promisiunile guvernanților s-a ales praful. Școlile au rămas în aceeași stare deplorabilă, iar profesorii și elevii au fost tratați cu indiferență și superioritate.

Astăzi, însă, aceiași liberali ne anunță că învățământul românesc se află în declin. Sigur că se află în declin, domnilor și doamnelor liberali, "mulțumită", în mare parte, dumneavoastră.

Educația este un domeniu care ne interesează pe toți. Ea este cea care poate schimba și îmbunătăți viitorul nostru, al copiilor noștri, al nepoților noștri. Ea este cea care poate duce la evoluția societății în care trăim. Avem nevoie de performanță în acest domeniu și avem nevoie de specialiști la conducerea acestui minister. Partidul Social Democrat are acești specialiști, iar doamna ministru Andronescu este unul dintre cei mai buni.

Niciodată o anume măsură care se cere a fi luată nu va mulțumi pe toată lumea. Însă, nu vom avea parte de reformă, atât timp cât ne împotrivim cu îndârjire oricărei schimbări. Atât timp cât nu știm și nu facem altceva decât să criticăm.

După nici trei luni de guvernare, colegii mei liberali consideră că e nevoie de moțiune, că Educația se află în impas, uitând că acest lucru este rezultatul modului în care ei au aruncat în derizoriu acest domeniu. Guvernării actuale îi revine sarcina de a repara ceea ce Guvernele Tăriceanu I și II au "realizat".

Noi, social-democrații, am susținut întotdeauna importanța capitalului uman și a modului în care creștem viitorii profesioniști ai României. Pentru noi nu este vorba despre un interes prefăcut, așa cum a fost și este cazul unora, doar pentru că "dă bine". Nu vom da înapoi de la realizarea unei reforme care să nimicească, odată pentru totdeauna, ideea "la noi ca la nimenea".

Sunt ferm convins că ministrul Educației va lua în considerare cele mai bune opțiuni și decizii, în urma consultării cu sindicatele și societatea civilă. Vreau să-i anunț pe colegii liberali că, spre deosebire de predecesorii noștri, noi ne vom respecta angajamentele și le vom duce la bun sfârșit.

  Viorel Balcan - declarație politică: Când orgoliile nasc monștri;

Domnul Viorel Balcan:

"Când orgoliile nasc monștri."

"... am împușcat un prizonier de război de 19 ani și apoi alți nouă", este declarația șocantă a unui participant turc la invazia din Cipru din 1974.

Așa și-a îndeplinit serviciul militar unul din cei 40.000 de soldați turci debarcați în nordul insulei Cipru.

Ca rezultat al acestei invazii au fost raportați ca dispăruți 1.619 greci ciprioți: militari, rezerviști, civili, femei și copii. Doar rămășițele a 200 dintre ei au mai putut fi testate științific și numai 87 identificați și declarați eroi de război. Rudele celor 1.532 persoane date dispărute de la declanșarea conflictului cipriot încă mai așteaptă răspunsuri.

"Linia verde" trasată militărește a trecut, mai întâi de toate, peste principiile de viață ale ciprioților greci sau turci. Izolarea internațională, combinată cu o politică de boicotare a nordului separatist, a dus la perpetuarea în regiune a sărăciei și analfabetismului.

"Disputa cipriotă", cum este cinic denumită din punct de vedere politic și economic, este încă una dintre problemele nevralgice ale Uniunii Europene și rămâne de văzut care va fi soluția optimă de ieșire din cercul vicios în care se află ciprioții astăzi.

Dar, mai întâi de toate, trebuie soluționată într-un cadru european, internațional, tragedia familiilor cu persoane dispărute în urma invaziei Ciprului.

Nu este de ajuns să considerăm confesiunile soldatului turc drept "o poveste tragică și rușinoasă, o nerespectare clară a Convenției de la Geneva", așa cum a declarat consilierul de presă al comisarului Olli Rehn la începutul acestui an, ci trebuie să ne angajăm ca state membre ale Uniunii Europene în rezolvarea tragicei probleme umanitare a persoanelor dispărute, în virtutea drepturilor omului la viață, libertate și securitate.

Interzicerea torturii, a tratamentelor inumane și degradante nu trebuie să reprezinte doar un articol în Carta Drepturilor Omului, ci trebuie să trezească orice conștiință din somnul orgoliilor care nasc monștri. Aceste manifestări trebuie combătute pretutindeni în lume, dar mai cu seamă în statele Uniunii Europene care au minorități naționale.

Mâine, 25 martie, noi, toți creștinii, sărbătorim Bunavestire a Mântuirii Neamului Omenesc, iar grecii de pretutindeni, trăitori pe meleaguri balcanice și nu numai, împletesc această bucurie cu cea a independenței și unității.

Nădăjduiesc că această declarație politică nu va rămâne un semnal singular cu privire la aceste evenimente, ci tot mai mulți colegi din parlamentele statelor membre vor lua poziție pentru ca aceste evenimente tragice să nu se mai repete, ca rezoluțiile organismelor internaționale să fie puse în aplicare.

Salut și pe această cale grecii de pretutindeni, ca popor demn, care a știut să treacă peste toate vicisitudinile istoriei și să păstreze legăturile de prietenie, ale căror rădăcini se regăsesc la începuturile acesteia.

  Gheorghe Zoicaș - atenționare asupra dificultăților și lipsei de transparență la repartizarea bugetului de stat primăriilor;

Domnul Gheorghe Zoicaș:

Doresc ca prin această declarație politică să atrag atenția asupra dificultăților și lipsei de transparență ce încă însoțesc repartizarea bugetului de stat primăriilor de comune, orașe și municipii.

Chiar dacă există o formulă prin care se alocă sumele de la bugetul de stat primăriilor de comune, orașe și municipii, nemulțumirile din această direcție sunt tot mai multe. Știm cu toții că s-a recurs la un algoritm în împărțirea banilor, tocmai pentru a scoate acest proces de sub spectrul politicului și a i se da o fundamentare obiectivă, echitabilă.

Cu toate acestea și pe bună dreptate, consider eu, avem tot mai mulți primari nemulțumiți în țară. Unul dintre motive este acela că formula din Legea nr.273 din 2006 avantajează acele administrații care nu sunt preocupate de colectarea veniturilor la bugetul de stat și atragerea de investiții. Pentru primarii harnici această formulă este nestimulativă, descurajându-i în realizarea de venituri proprii prin proiecte și atragerea de investitori.

O problemă este și lipsa de transparență în calcularea sumelor alocate primăriilor de la bugetul de stat. În acest moment, posibilitatea de utilizare a formulei o au doar direcțiile de finanțe. Consider că este necesar ca toate site-urile consiliilor județene să conțină și o aplicație de calcul tabelar prin care să se poată verifica sumele alocate și cum s-a ajuns la ele.

Ca observație suplimentară: dacă accesați site-urile consiliilor județene din țară și în special cel al Consiliului județean Maramureș, puteți constata diversitatea eterogenă de abordări ale acestui instrument de comunicare. De aceea, se impune realizarea unei platforme naționale care să standardizeze aceste site-uri, pentru a le face mai accesibile și utile cetățeanului.

  Lucian Riviș-Tipei - declarație politică: Pledoarie împotriva sinuciderii poporului meu.

Domnul Lucian Riviș-Tipei:

Mi-am intitulat declarația politică "Pledoarie împotriva sinuciderii poporului meu".

În anul 1968, în fața Congresului SUA, pastorul protestant Martin Niemoller declara: "Atunci când național-socialiștii au venit la putere în Germania și i-au atacat pe evrei, mie nu mi-a păsat, eu nu eram evreu, când ei i-au atacat pe romano-catolici, mie nu mi-a păsat, eu nu eram catolic, atunci când au atacat sindicatele și pe industriași, nu eram îngrijorat, eu nu eram membru al sindicatelor. Apoi când m-au atacat pe mine și Biserica protestantă - nu mai rămăsese nimeni căruia să-i pese".

Nu vă speriați. Nu asistăm acum la o reîntoarcere a național-socialismului, nici la o restaurație, nici la instaurarea unei noi dictaturi sau a unui alt tip de totalitarism. Dușmanul care ne atacă acum este mult mai versat și periculos. Este vorba despre criza mondială. Indusă sau condusă, nu are importanță.

Președintele Băsescu spunea recent, la o emisiune a postului public de televiziune, că nu a crezut în amploarea și profunzimea crizei, atunci când aceasta a apărut. Iată însă că pe zi ce trece ea își arată colții tot mai mult.

Recentul raport al Băncii Mondiale pentru cele 10 noi state membre ale Uniunii Europene nu numai că a confirmat deficitul bugetar de la sfârșitul anului 2008, acela de 5,2%, dar a și revizuit de curând previziunea privind creșterea economică în România din acest an în sens descrescător, ajungând acum să vorbim și despre recesiune. Numărul persoanelor care cred că România este în recesiune a crescut semnificativ din decembrie 2008 și până în ianuarie 2009 de la 30% la 41%, așa cum arată raportul lunar al Romanian Crisis Monitor, realizat de compania de cercetare Unlock, în parteneriat cu Civitas Global Kethum Romania. Deși românii mai au încă încredere în sectoare ca turismul, comunicațiile și educația, în percepția consumatorilor, cele mai afectate domenii în ianuarie au fost industria auto - 70%, construcțiile - 68% și agricultura - 67%. Băncile ocupau în decembrie locul 3 în topul companiilor afectate de criză. Pentru cei mai mulți români, șomajul și creșterea prețului alimentelor sunt cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei, întrucât evoluția prețurilor la carburanți și alimente este direct legată de puterea de cumpărare și preocupările zilnice. Iată că 30% dintre cei intervievați se așteptau în luna ianuarie ca venitul din 2009 să le scadă.

Potrivit datelor furnizate de INS, cifra de afaceri din industrie în luna ianuarie 2009, față de luna ianuarie 2008, a scăzut pe ansamblu cu 17,9%, datorită scăderilor înregistrate în sectorul prelucrător (-18,6%) și industria extractivă (-7,1%). Pe marile grupe industriale, scăderea cifrei de afaceri a fost de -34,2% în industria energetică, de -27,4% în industria bunurilor intermediare, de -22,9% în industria bunurilor de folosință îndelungată.

În luna ianuarie 2009, față de luna precedentă, numărul animalelor sacrificate și greutatea lor în carcasă au scăzut la bovine, porcine, ovine, caprine și păsări. Numărul total de bovine sacrificate și greutatea în carcasă a acestora au scăzut cu 60,9%, numărul total de porcine sacrificate și greutatea lor în carcasă au scăzut cu 86,8%, în timp ce sacrificările de porcine în unitățile industriale specializate reprezentau 56,4% din totalul porcinelor sacrificate. Numărul de porcine sacrificate în unitățile industriale specializate a scăzut cu 50,3%, iar greutatea lor în carcasă a înregistrat o scădere cu 49,7%.

Dincolo de aceste cifre și date, există o realitate cruntă. Nu vreau să par alarmist, și nici nu sunt o persoană care se pierde ușor cu firea, însă, ceea ce ni se întâmplă trebuie să ne determine la acțiune. În Arad, pe care îl reprezint în Parlament, Agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă anunța că angajatorii au depus peste 1955 de cereri de disponibilizări în perioada februarie-mai. Previziunile sunt mai pesimiste.

Dar consecințele cu adevărat dramatice sunt la nivelul psihicului. În Arad, la sfârșitul anului 2008, se derulaseră peste 483 de anchete privind cererile de divorț, iar procentul este în creștere și în acest an. Este știut faptul că în momente de criză, se manifestă patru tipuri de atitudini: de externalizare, când responsabilitatea este plasată pe umerii altora; temătoare, când orice acțiune este blocată din pricina fricii; pragmatică, prin raționalizarea consumului și reducționistă, prin renunțarea totală la anumite categorii de produse și servicii.

Care este rezultatul? Semenii noștri încep să își pună capăt zilelor. Marile spitale ale țării raportează că zilnic sunt aduse două-trei persoane cu tentativă suicidară. Zilele trecute, un bărbat de 44 de ani din Dâmbovița a decis să se sinucidă, deoarece nu mai avea cu ce să-și hrănească copilul, o fetiță de 13 ani. Ultimele lui cuvinte au fost: "Îmi pare rău, dar nu-ți mai pot oferi nici măcar o bucată de pâine. Ușile îmi sunt închise". Bărbatul fusese concediat în urmă cu trei luni, iar soția l-a părăsit la scurt timp după aceea.

În discursul ținut recent în Parlament, Președintele Băsescu spunea următoarele: "Este necesar să acordăm atenție specială celor mai vulnerabili. Criza economică actuală va avea în mod sigur efecte diferențiate asupra diverselor categorii sociale. Solidaritatea socială însăși este în pericol, dacă tratăm uniform impactul efectelor crizei economice. Din păcate, actualele politici sociale nu țintesc suficient de riguros grupurile aflate în nevoie. Avem nevoie de o identificare mai precisă a celor care au cu adevărat nevoie de sprijinul statului. Trebuie să găsim cele mai bune soluții pentru a evita riscul marginalizării sau excluziunii sociale a acestora".

Ca parlamentar creștin nu pot să rămân indiferent la această stare de lucruri. Suntem un popor creștin, și nu cred că mai putem trăi mult timp după sintagma "după mine potopul". Cred că sunt în asentimentul tuturor, mai ales al colegilor social-democrați, când spun că trebuie să găsim soluții concrete la probleme sociale concrete. Dacă unele state au decis să incrimineze principiul "răului Samaritean", atunci nu ar fi o tragedie să ne purtăm cu cei care sunt vulnerabili ca Bunul Samaritean.

Vă cer să ne implicăm împreună pentru pregătirea unei strategii prin care, în această perioadă dificilă, sistemul sanitar educațional și cel religios să contribuie la salvarea sufletului nostru național, până când nu îl vom pierde.

Iată câteva dintre propunerile mele concrete: este momentul să demarăm o campanie la nivelul întregii țări care să prevină suicidul. Dacă o campanie antifumat a putut fi gândită bine și a putut avea impact, de ce nu am putea face acest lucru și pentru prevenirea descurajării și sinuciderii. Toți suntem convinși că e mai puțin costisitor să previi decât să tratezi sau să repari. Nu ne putem permite să gândim în termeni evoluționiști, spunându-ne că în astfel de situații rămâne cine e mai tare, mai prevăzător sau mai bine adaptat. În urma celor care decid să ne părăsească, să nu uităm că unii dintre ei sunt chiar întreprinzători și oameni de afaceri, rămân o mulțime de suflete fără părinți, copii, tovarăși de viață, fără protecție, fără venituri. Așadar, nu cred că e numai treaba fundațiilor sau a ONG-urilor să se lupte cu acest fenomen, e și de datoria statului, întrucât dacă nu o face, întreaga societate va avea de suferit.

Americanii obișnuiesc să facă studii care să arate ce costuri implică pentru stat prevenirea unui fenomen sau lăsarea lui la voia întâmplării. Nu cred că valoarea vieții umane este cuantificabilă, însă cred că avem mult mai mult de pierdut dacă stăm cu mâinile în sân decât dacă acționăm. Este momentul ca specialiștii, profesioniștii să își poată spune cuvântul și să poată acționa, împreună cu toate forțele care doresc să se implice în mod voluntar și au calificarea să o facă.

Putem constitui în jurul direcțiilor de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor județene sau locale echipe de consiliere, formate din psihologi, medici specialiști și preoți care să se implice activ într-un program de consiliere. La nivel național, se poate institui un tel verde care să poată fi accesat de orice persoană care are nevoie de asistență psihologică sau spirituală și nu numai. Guvernul a prezentat o serie de măsuri anticriză la nivel practic. Dar omul este și o ființă spirituală, care gândește, simte, are emoții și sentimente.

În vremuri de criză, mai mult ca oricând, orice cetățean are nevoie să știe că este protejat și asistat de stat în problemele lui, că primește ceva în schimbul contribuției sale bănești la bunul mers al societății, astfel că sintagma "drepturile omului" să nu rămână doar o noțiune abstractă înscrisă undeva în Constituție. Apoi, orice cetățean are nevoie să știe că este valoros. Acum, când în străinătate imigranții români sunt priviți ca niște persoane de rangul doi, în țara lor, ei trebuie să știe că au demnitate și sunt tratați cu respect și considerație de propriul Guvern. În ultimul rând, într-o țară creștină cum este a noastră, care păstrează cu grijă valorice tradiționale, oamenii au nevoie să vadă că viața lor este importantă și că nu ne-o putem trăi singuri.

     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 19 septembrie 2020, 2:33
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro