Domnul Gheorghe Mocuța (secretar de stat, Ministerul Justiției): Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, Susținem adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123 privind unele măsuri pentru consolidarea și cooperarea judiciară cu statele membre ale Uniunii Europene. Menționăm că acest proiect a fost adoptat în noiembrie 2007 ca urmare a evenimentelor care s-au produs în Republica Italiană, motiv pentru care au fost elaborate proceduri noi, urgente de realizare a unor cooperări internaționale. Prin Titlul I se reglementează procedura de trimitere în statele membre ale Uniunii Europene a unor magistrați de legătură români în aplicarea acțiunii comune din 22 aprilie 1996, adoptate de Consiliu, în temeiul art.K-3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind crearea unui cadru pentru schimbul de magistrați de legătură. Începând cu 6 decembrie 2007, un procuror și un judecător au fost trimiși ca magistrați de legătură în Italia. În perioada următoare, se intenționează trimiterea unor magistrați de legătură în țări precum Spania, Franța, Marea Britanie, Germania și Austria. Prin Titlul II se urmărește crearea unui cadru juridic complet în aplicarea Deciziei Consiliului din 28 februarie 2002 de instituire a Eurojust, în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate. Se introduc și noi dispoziții menite a facilita aplicarea Deciziei Consiliului nr.286 pe justiție și afaceri interne și a reglementa în detaliu drepturile și obligațiile membrului român al Eurojust, procedura de cooperare între autoritățile române și Eurojust. Nu în ultimul rând, în Titlul III se urmărește stabilirea procedurii de numire a punctelor de contact ale României pentru rețelele judiciare europene, precum și de constituire a rețelelor judiciare române. Din aceste motive, vă rugăm să acceptați propunerea de adoptare a legii Guvernului. Vă mulțumesc.
|