Plen
Ședința Camerei Deputaților din 11 septembrie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.117/21-09-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 11-09-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 11 septembrie 2007

4. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.52/2007 privind modificarea și completarea Legii nr.389/2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind finanțarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătirea pentru situații de urgență și a Acordului de asistență financiară nerambursabilă dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, acționând în calitate de agenție de implementare a Facilității Globale de Mediu, privind finanțarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătirea pentru situații de urgență, semnate la București la 26 mai 2004 (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 492/2007

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................

Trecem la pct. 8, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.52/2007 privind modificarea și completarea Legii nr.389/2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind finanțarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătirea pentru situații de urgență și a Acordului de asistență financiară nerambursabilă dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, acționând în calitate de agenție de implementare a Facilității Globale de Mediu, privind finanțarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătirea pentru situații de urgență, semnate la București la 26 mai 2004.

Nu vă speriați de acest titlu lung, am văzut aseară un titlu de film de vreo patru pagini, așa că este în concordanță cu evoluția vremurilor.

Rog inițiatorul să prezinte proiectul.

Vă amintesc că e vorba de o procedură de urgență, fiind vorba de un proiect de lege de aprobare a unei ordonanțe de urgență.

Comisia pentru buget? Cineva din partea Comisiei pentru buget să poftească în banca destinată comisiilor, pentru a prezenta raportul. Găsiți dumneavoastră un raport. Dacă nu, vă aduce doamna Iordache, pentru că dânsa e o femeie disciplinată și strângătoare.

Vă rog

Domnul Bogdan Găbudeanu (președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Prin Ordonanța de urgență nr. 58 pentru modificarea și completarea Legii nr. 389/2004 s-a propus reglementarea cadrului legislativ intern în vederea aplicării urgente a prevederilor acordurilor de împrumut prin acordarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale a calității de administrator special al obiectivelor de investiții prioritare identificate pe baza analizei de risc numai în vederea realizării lucrărilor de investiții.

Unele din obiectivele Părții D a proiectului, în implementarea ANRM, conform celor două acorduri, este identificarea unui program de investiții prioritare în bazinul de recepție al râului Tisa la minele operaționale și abandonate.

Beneficierii lucrărilor de remediere și de prevenire a riscului de accidente sunt companiile naționale și societățile naționale miniere aflate sub autoritatea fostului Minister al Economiei și Comerțului la data aprobării legii. La acea dată, finanțarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale se asigura prin bugetul Ministerului Economiei și Comerțului.

Ulterior, la un an de zile de la intrarea în vigoare a legii, Agenția Națională a devenit ordonator principal de credite cu finanțare pe bază de buget propriu prevăzut în anexă distinctă la bugetul de stat.

Această modificare a avut consecințe asupra realizării obiectivelor celor două acorduri, deoarece contravine prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, care dispune la art. 47 următoarele: "Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite".

Ca urmare, a apărut necesitatea realizării urgente a unei concordanțe între actele normative interne cu prevederile celor două acorduri prin această acordare a calității de administrator special pentru obiectivele prioritare către Agenția Națională pentru Resurse.

Urmare a acestora, dar și a faptului că aprobarea ordonanței a permis începerea urgentă a lucrărilor de remediere pentru îmbunătățirea managementului și creșterea siguranței iazurilor de decantare și a iazurilor de steril, vă rugăm să fiți de acord cu aprobarea acestei legi.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat Călian, vă rog să prezentați raportul comisiei. Și profit de prezența dumneavoastră la microfon pentru a propune și timpii de dezbatere, fiind în procedură de urgență.

Domnul Petru Călian:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cu adresa PL-x 492/20 iunie 2007, Biroul permanent, conform art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, a sesizat în procedură de urgență pentru examinare și avizare în fond Comisia pentru buget, finanțe și bănci.

Camera Deputaților este primă Cameră sesizată.

în ședința din data de 30.08.2007, comisia a propus supunerea spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege în forma prezentată de inițiator.

În total, propun 5 minute termen de dezbatere.

Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Fac precizarea, pentru regulament, că în acest termen nu intră dezbaterile generale. Eu am dorit să parcurg o etapă, să nu mai faceți două drumuri.

La dezbateri generale, cine dorește să se înscrie? Poftiți, doamnă deputat.

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Sigur că este o inițiativă foarte necesară, mai ales că, iată, pică foarte prost, exact într-o perioadă în care avem cod galben și avem câteva județe sub ape, deci trebuie neapărat să luăm niște măsuri în acest sens. Dar vreau să le cer autorităților să vegheze ca aceste împrumuturi să și vină, să nu ne trezim ca în cazul școlilor, unde a fost un contract semnat cu BERD-ul, aceste școli nu au mai putut să beneficieze de finanțare de la Ministerul Educației și Cercetării, pentru că, fiind cuprinse în acest program, nu mai aveau voie să se ia bani din alte surse, și acum, sunt aproape căzute, de 2-3 ani, de când așteaptă finanțarea, nu s-a pus nici măcar o cărămidă acolo, nu s-a dat măcar cu o mână de var, tocmai pentru că nu vine această finanțare de la BERD și, în același timp, nu pot să primească resurse din altă parte.

Deci, ideea era să cerem autorităților ca, în măsura în care au semnat un asemenea contract, să vegheze ca banii să și vină la timp, pentru că, iată, sunt deosebit de necesari, din păcate.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, doamnă deputat Olguța Vasilescu.

Din partea celorlalte grupuri parlamentare, dacă dorește cineva să intervină? Dacă, nu trecem la dezbaterea proiectului de lege și v-aș ruga să urmăriți cu atenție cuprinsul acestuia inclusiv a Ordonanței de urgență nr. 52/2007.

La titlul legii, dacă aveți observații? Votat în unanimitate.

La articolul unic, care conține dispoziția de aprobare a ordonanței, fără observații, dacă aveți observații? Votat în unanimitate.

La titlul ordonanței de urgență, dacă aveți observații? Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic, dacă aveți observații? Nu aveți obiecțiuni. Votat în unanimitate.

Vom supune proiectul de lege votului final la sfârșitul zilei de astăzi.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 21 octombrie 2019, 14:18
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro