Domnul Mihai Tudose: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Vă prezint raportul înlocuitor asupra Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2007 pentru modificarea Ordonanței de Guvern nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului și pentru vânzarea unor imobile proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulament, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a fost sesizată spre dezbatere în fond cu proiectul de lege mai sus menționat. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii comisiei au examinat proiectul de lege mai sus menționat în ședința din 29 mai 2007, întocmind raportul inițial în 29 mai 2007. În urma retrimiterii am luat în dezbatere proiectul de lege mai sus menționat în ședința din 12 iunie 2007. La dezbaterea acestei inițiative, din totalul celor 23 de membri ai comisiei, au fost prezenți 22 de deputați. Pe parcursul dezbaterilor au fost formulate o serie de amendamente, care, supuse la vot, au fost aprobate. În urma examinării propunerii legislative și a punctelor de vedere exprimate de către membrii comisiei, precum și de către invitați, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să supunem plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de Guvern nr. 28/2007 pentru modificarea Ordonanței de Guvern nr. 19/2002, cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa la prezentul raport. Prezentul raport înlocuiește raportul inițial. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|