Iuliu Nosa
Iuliu Nosa
Ședința Camerei Deputaților din 20 februarie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.14/02-03-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 20-02-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 20 februarie 2007

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.75 Iuliu Nosa - declarație politică intitulată "România, campaniile electorale și scandalurile politice";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Iuliu Nosa:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Titlul și tema intervenției mele de astăzi sunt "România, campaniile electorale și scandalurile politice."

Am abordat subiectul din dorința de a evidenția îngrijorarea celor care ne-au votat față de situația actuală, dar și pentru că am constatat că, de ceva timp, Puterea nu se mai gândește la faptul că suntem țară membră a Uniunii Europene.

Imediat după ce a depus jurământul de Președinte în fața Parlamentului României, Traian Băsescu a intrat într-o nouă campanie electorală. A fost, pe rând, salvatorul ziariștilor răpiți în Irak, apoi al celor doi români reținuți acolo ca spioni de către americani, a făcut băi de mulțime mergând pe teren la podul de la Mărăcineni și pe Valea Oltului, la drumurile surpate, totul cu alaiuri de media scrisă și vizuală.

Traian Băsescu a încercat permanent să se evidențieze prin acțiuni populiste, sforăitoare și spectaculoase. Apoi, a declanșat un lung șir de scandaluri politice, păguboase pentru România. toate nu au făcut decât să scoată în evidență spiritul său dictatorial, mascat de sloganul "președinte jucător".

A început războaie imediat după alegeri catalogând P.C. ca "soluția imorală", apoi, în 2005, prin a declara că regretă numirea lui Tăriceanu ca prim-ministru.

Tot în 2005 a intenționat declanșarea alegerilor anticipate, solicitând demisia premierului. Permanent a proferat acuze grave la adresa tuturor, inițial la adresa Guvernului, apoi la cea a Parlamentului și a întregii clase politice.

Printr-o demagogie ieftină, a încercat să demonstreze că doar el se gândește la binele țării și al românilor, restul clasei politice fiind contra progresului. Numai că, încercând să-și creeze imaginea de unic apărător al poporului, a stârnit un scandal de proporții, care nu pare să se mai termine și de care cetățenii țării s-au săturat.

Intervenția de săptămâna trecută din Parlament nu a făcut decât să arate că a scăpat lucrurile de sub control. Eludând problema referendumului de suspendare a Președintelui, a contraatacat cerând referendum pentru votul uninominal. În acest fel, vrea să consulte electoratul într-o chestiune cu privire la care există propuneri legislative în Parlament de multă vreme. Votul uninominal a fost propus de P.S.D. și pentru alegerile europarlamentare, dar soldații prezidențiali credincioși din P.D. s-au opus cu vehemență. Diversiunea este clară: abaterea atenției de la propunerea P.S.D. de suspendare a sa din funcție.

Prin toate aceste campanii electorale și scandaluri perpetue, Traian Băsescu și actuala Putere nu au făcut decât să discrediteze România în fața Uniunii Europene și să creeze confuzie în țară. Cei care ne-au primit în rândurile lumii civilizate ca membri cu drepturi depline așteaptă cu totul altceva din partea României. Așteaptă proiecte viabile pentru accesarea fondurilor europene post-aderare, așteaptă organizarea alegerilor pentru Parlamentul European și, cu siguranță, așteaptă să ne ridicăm la gradul lor de seriozitate în abordarea problemelor cetățenilor.

Dar, poate cel mai grav aspect, determinat de scandalurile interminabile din viața politică, este că românii s-au săturat. Ei vor să lucreze, să câștige, să trăiască decent și să se bucure de viață în România, țară demnă, membră a Uniunii Europene. În condițiile actuale, determinate de acțiunile iresponsabile prezidențiale, guvernamentale, ale Alianței D.A. și ale grupurilor de interese satelite, cu toate bilețelele și contrabilețelele, românii fug din România și caută o viață liniștită în celelalte țări membre ale U.E.

În toată țara, românii așteaptă informații despre accesarea fondurilor europene, despre elaborarea proiectelor și despre modalitățile de plată. Ce primesc? Scandaluri zilnice!

Și atunci, să ne mirăm că fug din România și că și-au pierdut încrederea în clasa politică și în viitorul lor pe meleag românesc? Ce au făcut Președintele și Guvernul, după 1 ianuarie 2007, pentru ca cetățenii să aibă informații prompte despre ce înseamnă fondurile post-aderare și ce vor însemna ele pentru creșterea nivelului de trai în România? nimic! Au făcut în schimb scandal. Un scandal de care tuturor ne este lehamite.

În condițiile în care românii sunt tot mai săraci, mai dezorientați și îngroziți cu privire la ziua de mâine, are oare România nevoie de campanii electorale nesfârșite și de scandaluri perpetue? Oare cât va mai dura până când Uniunea Europeană se va impacienta și va reacționa cu privire la credibilitatea noastră ca membri?

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 17 octombrie 2019, 6:36
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro