Plen
Ședința Camerei Deputaților din 7 noiembrie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.166/17-11-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 07-11-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 7 noiembrie 2006

12. Supunerea la votul final:  
  12.7 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.58/2005 pentru modificarea Legii nr.301/2004 - Codul penal și a Legii nr.294/2004 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare);
 
consultă fișa PL nr. 447/2005

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................

Pct.7: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.58/2005 pentru modificarea Legii nr.301/2004 - Codul penal și a Legii nr.294/2004 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Legea are caracter organic; prioritate de integrare, suntem Cameră decizională.

Vă rog să votați.

(Conform afișajului, sunt înregistrați 253 de deputați prezenți; 150 de voturi pentru, 80 de voturi împotrivă, 21 de abțineri.)

Da, vă mulțumesc.

Conform tradiției, proiectul a întrunit 150 de voturi - insuficient pentru a fi adoptat.

Conform art.105 alin.(2) rămâne pentru sesiunea viitoare, pentru a fi dezbătut.

Ordonanța de urgență rămâne în vigoare.

Explicarea votului, domnul deputat Ponta.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Voiam să spun că regret, nu doar explic, regret votul de astăzi. Nu ne trebuie un Cod penal. N-avem nevoie de legi. Avem o justiție care se aplică de către doamna Macovei și domnul Morar și avem un judecător suprem - Președintele țării, președintele țării care apreciază dacă doi traficanți de droguri trebuie să mai stea în închisoare sau nu. După cum știți, sunt liberi.

Pentru ce mai votăm noi coduri penale? Pentru ce le mai cerem judecătorilor și procurorilor să-i găsească pe traficanții de droguri, dacă judecătorul suprem, dacă monarhul României consideră că pedepsele sunt prea mari, sau prea mici, sau că nu sunt destule probe?

Am învățat și eu la facultate, și probabil că nu voi ajunge președinte al țării, pentru că chiar mi-a plăcut să învăț la facultate, că grațierea este un act de clemență. Astăzi, am citit că Președintele țării grațiază pentru că a considerat că deciziile justiției sunt greșite. Asta înseamnă că orice decizie a justiției ajunge la judecătorul suprem, la Președintele țării, care spune că-i greșită. O dată-i greșită, o dată-i bună, o dată urmărirea penală împotriva contracandidatului la Președinție e foarte bună; altă dată, termopanele nu mai sunt bune, ca să constituie dosar penal; o dată traficanții de droguri, dacă merge și dă bine la televizor, Președintele țării înfierează; altă dată, cu avizul ministrului justiției, vestita incoruptibilă a Europei, doamna Macovei, îi pune liber pe traficanții de droguri ...

Nu înțeleg de ce votăm legi; nu înțeleg de ce nu înțelegeți că le votăm degeaba; nu înțeleg de ce nu înțelegeți că o Românie în care dumneavoastră, cei de aici, ați ajuns la Putere, promițând că luptați cu corupția și în care astăzi, în continuare, oamenii consideră că sunteți cei mai corupți din Europa, românii din România. Nu înțeleg de ce nu vreți să opriți această bătaie de joc la adresa justiției.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Marcu Tudor.

Domnul Marcu Tudor:

Beneficiez de simpatia dumneavoastră, după atât de multe ori cât am vorbit, dovadă că nu mă întrerupeți.

Ieri am vorbit mult pe această temă. Au luat la televizor și au umplut ecranele pe acolo numai cu gestica și cu filipica mea, dar nu și cu argumentele pe care le-am dat. Nici în presă nu s-au specificat.

Astăzi, am asistat cum doamna Macovei a învins pe două fronturi. Primul front - a doborât, a zdrobit justiția și starea de drept, de democrație în țara aceasta. A făcut ce a vrut împotriva legii. Nu a aplicat legea. A făcut căi ocolitoare, cum a făcut toată viața, ca să n-o aplice. A făcut tot ce-i stă în putință să beneficieze de faptul că Președintele Băsescu este legat de mâini atunci când este vorba de doamna Monica Macovei.

În al doilea rând, v-a învins pe dumneavoastră, domnilor de la "Alianța" sau "Convenția", cum vă zice, "Civilă", pentru că, în particular, aproape toți vă declarați împotriva felului în care se comportă această încălcare de lege cu chip de femeie.

Degeaba vă plângeți pe la toate colțurile! Să vă plângeți la alegerile viitoare, când veți da demonstrația forței dumneavoastră de aplicare a legii și a conștiinței dumneavoastră de deputat, individual, în fața alegătorilor dumneavoastră. Nu vă veți mai putea ascunde sub fustele doamnei Macovei, atunci. (Râsete; aplauze)

Că am început să fiu aplaudat, mă opresc aici.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Am marea rugăminte la stimații colegi să nu se refere la persoane în lipsă.

Domnul deputat Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sigur că de la aceste microfoane putem spune ce vrem noi, parlamentarii. Și revenim la discuții pe legi extrem de importante referindu-ne la persoane și nu la ceea ce înseamnă legile.

Eu aș vrea să vă spun un singur lucru, că de ani de zile, nu de doi ani de zile de când este un ministru care, întâmplător, este doamna Monica Macovei, justiția din România, deci justiția din România nu merge. Și o știți și dumneavoastră. Și poate că noi, noi suntem primii care venim în contact cu aceste mari probleme legate de ceea ce face justiția, nu în societatea înaltă a României, ci în societatea joasă, acea reală. Acolo sunt marile probleme. Și cred că nimeni nu poate nega că multe dintre problemele pe care le ridică ministrul justiției - eu nu-i rostesc numele doamnei Monica Macovei, ci al ministrului justiției - sunt reale. Deci sunt reale. Și aceste chestiuni reale nu sunt de ieri, de alaltăieri.

Eu nu cred că noi aici procedăm corect punând problema unilateral legată de chestiuni, repet, de legislație de mare importanță de o singură persoană și de o persoană. Sunt problemele dumneavoastră cu doamna Macovei. Problemele noastre, însă, celelalte sunt legate de ceea ce face justiția azi. Și nedreptățile care rezultă din actul de justiție și din ceea ce este sau imaginea justiției în România peste hotarele ei. Aici este marea problemă.

Și eu cred că, din acest punct de vedere, noi greșim. Și greșim în primul rând noi, Parlamentul, Camera Deputaților și Senatului, pentru că nu avem forța și puterea de a rezolva o astfel de problemă care este importantă pentru România. (Vociferări)

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Arpad Marton, la explicarea votului.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte,

Pentru că se discută din sală.

Foarte mulți ați fost responsabili, în corpuri de control. De ce nu v-ați făcut datoria atunci? (Vociferări)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, stimați colegi, să nu discutați din sală. Microfonul, după cum constatați, vă stă la dispoziție chiar atunci când nu este sub nici o formă vorba de explicarea votului, ci de declarații politice. Ca atare, am rugămintea ca dumneavoastră, care doriți să interveniți, să o faceți de la microfon.

Domnul deputat Árpád Márton, explicarea votului.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Grupul nostru parlamentar, fiind consecvent, s-a abținut de la acest vot, așa cum am și declarat.

Așteptăm vizita doamnei ministru și mă adresez domnului președinte, ca să mă adresez persoanei care este prezentă, să facă demersurile ca doamna ministru să binevoiască să mai aibă o discuție cu liderii grupurilor parlamentare. Căci noi credem că, dacă treburile nu merg bine în justiția României, noi, parlamentarii, și nu Executivul, putem avea un singur demers: să corectăm legile care sunt proaste.

Ca atare, avem nevoie de un nou Cod penal, de un nou Cod de procedură penală și de deblocarea acestei situații pe care o avem cu acest Cod penal pe care îl tot amânăm, rămânând la vechiul Cod penal.

Ca atare, domnule președinte, înaintez aceeași rugăminte, să încercăm să avem o discuție cu doamna ministru, dacă are intenția să facă un nou Cod penal, un nou Cod de procedură penală, s-o facă cât mai repede, să vină să discutăm procedural cum să ieșim din această încurcătură. Pentru că această derogare, votarea sau nevotarea acestei proceduri de urgență nu va rezolva problema justiției din România cât timp avem legislația așa cum este ea actualmente, un Cod penal pe care-l știm cum este și un Cod care n-a intrat și nu știm când și dacă va intra în vigoare.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Am lut act de propunerea dumneavoastră care mi se pare o propunere foarte înțeleaptă pentru viitor. O să rog Secretariatul general să pregătească o scrisoare pe care s-o transmit doamnei ministru, s-o invităm pe doamna ministru la o întâlnire a Comitetului liderilor.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 27 ianuarie 2020, 10:57
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro