Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2006
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.162/10-11-2006

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
12-08-2020 (joint)
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2006 > 31-10-2006 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2006

3. Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorilor (retrimis comisiei).
 
see bill no. 646/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................

La punctul 14 avem Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorilor. Legea are caracter ordinar, proiect adoptat de Senat, raport și raport înlocuitor de adoptare din partea Comisiei pentru industrii. Suntem Cameră decizională.

Rog inițiatorul să prezinte proiectul. Inițiatorul? Protecția consumatorului. Cine este inițiator? Guvernul? Domnul senator. Nu este prezent. Dacă nu este prezent, nu-l va propune.

Raportul comisiei, vă rog.

Domnul Iulian Iancu:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților republicat, Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu proiectul de lege menționat, proiect care a fost adoptat la Senat și are avizul Comisiei juridice și care, în fond, vizează corelarea unor prevederi privind utilizarea produselor în condiții de siguranță și informării corespunzătoare a consumatorilor în limba română, fără a exclude prezentarea și în alte limbi. Totodată, pentru protejarea diverselor categorii de consumatori, operatorii economici trebuie să informeze pe aceștia despre drepturile pe care le au privind reînnoirea contractelor, prelungirea termenelor de garanție până la momentul înmânării bunurilor.

În urma examinării proiectului de lege, membrii comisiei au hotărât în unanimitate adoptarea proiectului cu amendamentele admise.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Punct de vedere al Guvernului, atunci?

Domnul Gheorghe Ciubotaru:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Numele meu este Gheorghe Ciubotaru și sunt vicepreședinte al ANPC.

Guvernul României susține adoptarea acestei propuneri legislative cu amendamentele formulate, care are ca obiect de reglementare creșterea gradului de protecție a consumatorilor, cu referiri exprese la obligația operatorilor economici de a utiliza și limba română în toate documentele ce însoțesc produsele serviciilor oferite, indiferent de țara de origine a acestora; îmbunătățirea clauzelor contractuale în favoarea consumatorilor pe perioada de garanție și service; cât și acordarea unei protecții speciale categoriilor vulnerabile de consumatori.

De asemenea, prin amendamentele Comisiei pentru industrii și servicii, se dă posibilitatea operatorilor economici să achite, în termen de 48 de ore, jumătate din minimul amenzii.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule vicepreședinte.

Dacă există intervenții la dezbateri generale? Vă rog, doamna deputat Crețu.

Doamna Gabriela Crețu:

Stimați colegi,

Trăind noi într-o țară în care respectul pentru cel care plătește bunul sau serviciul nu prea există, singurul respect fiind cel pentru bani, nu putem face decât să salutăm intenția de a întări poziția ANPC și a întări protecția consumatorului, mai ales că noi nu prea avem organizații nonguvernamentale care să lupte pentru apărarea consumatorului.

Cu toate acestea, aș vrea să fac o singură subliniere. De multe ori, drumul spre rai este pavat cu bune intenții și, dacă inițiatorul a avut o bună intenție și mare parte dintre prevederile legii răspund acestei bune invenții, există un paragraf care s-ar putea să creeze mari dificultăți în viitor, în situația în care consumatorii ar dori să își apere interesele în fața practicilor abuzive ale comercianților. Și anume, introducerea, în chiar definiția practicilor abuzive, de două ori, a termenului "în mod direct", care în loc să clarifice, de fapt, restrânge sau poate fi interpretat ca atare, drepturile consumatorului.

Altfel, este lăudabilă inițiativa. Dar, repet, subliniem această dificultate care poate să apară în viitor, mai ales în cazul unor acțiuni în instanță.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Domnul deputat Constantin Tudor, vă rog.

Domnul Constantin Tudor:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În ultimii ani, această instituție fundamentală a statului de drept, mă refer la Autoritatea pentru Protecția Consumatorului, a suferit modificări importante în ceea ce privește atribuțiile.

O parte din atribuții au fost preluate de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentară, iar OPC, cum îi spunem noi, risca să intre în derizoriu.

Cel puțin la noi, în județul Călărași, Oficiul pentru Protecția Consumatorului se confruntă cu multe probleme din punct de vedere al dotărilor, al bazei logistice și, bineînțeles al impactului pe care o asemenea instituție, repet, fundamentală într-un stat de drept și susținută de multe state din Uniunea Europeană, deci risca să cadă în derizoriu.

Cred că acest proiect de modificare a ordonanței privind protecția consumatorului este binevenită și chiar cred că este nevoie, în continuare, ca noi, parlamentarii, să ne aplecăm cu mai multă atenție asupra acestei instituții, căreia să-i redăm competențele dar să și o întărim din punct de vedere material și logistic.

Grupul Partidului Conservator susține acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale? Nu mai sunt sau nu mai văd.

Trecem atunci la dezbaterile pe articole. Lucrăm pe anexa cu amendamente admise, nu există amendamente respinse. Înțeleg că vor exista niște intervenții de recorelare.

Dacă la punctul 1 există obiecții, observații, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 2, adoptat.

Punctul 3, adoptat.

Punctul 4?

Rog domnii secretari să-mi atragă atenția la momentul la care se solicită cuvântul, pentru că n-am cum să mă uit chiar în toate direcțiile.

La punctul 3 există o intervenție și îmi cer scuze doamnei deputat Crețu. Vă rog, doamna deputat.

Doamna Gabriela Crețu:

Nu este vorba numai de o clarificare lingvistică, întrucât suntem tentați, foarte adesea, să facem calchieri după limba engleză. În definiția respectivă, apare "promoția, vânzarea și furnizarea unui produs", în loc de "promovarea, vânzarea și furnizarea unui produs", cum acceptă limba română. Toate substantivele derivate din verbe, așa cum arată chiar textul, fiind de formatul în "are" - "promovarea produsului", nu "promoția".

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă dau perfectă dreptate, promoția înseamnă altceva.

Inițiatorul bănuiesc că este de acord. Comisia? Guvernul? De acord.

Deci rog să se consemneze "promovarea" în loc de "promoția". Promoție înseamnă vânzare în condiții favorabile.

În aceste condiții, punctul 3 din nou. Obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Mulțumim foarte mult doamnei deputat și ne cerem scuze.

Punctul 4? Aprobat

Punctul 5? Adoptat.

Punctul 6? Obiecții, observații? Doamna deputat Rovana Plumb.

Doamna Rovana Plumb:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În cazul art. 14, aș vrea să vă propun o recorelare cu legislația în domeniul protecției consumatorilor pentru asigurarea unui grad înalt de protejare a acestora, în sensul renumerotării art. 14, cu art. 14¹, rămânând ca art. 14 din legea de bază să rămână așa cum este el în ordonanță. De ce? Pentru că de la 1 ianuarie 2007, art. 14 va fi eliminat ca urmare a intrării în vigoare a noii directive pe care am transpus-o în anii anteriori privind produsele și garanțiile asociate.

Deci vă solicit să recorelăm și să renumerotăm art. 14, propus de către Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților cu art. 14¹.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă referiți la întregul articol sau doar la cele două aliniate nou introduse?

Doamna Rovana Plumb:

Întregul art. 14, așa cum este el formulat de către comisie.

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înțeles. Guvernul? Comisia? Obiecții din sală?

Vă rog, domnul deputat Bivolaru.

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Trebuie să fim mult mai clari în ceea ce dorim să facem.

Deci o rog pe doamna Rovana să ne spună foarte clar ce se dorește pentru a transforma acest art. 14 într-un nou art. 14¹, înseamnă că articolul inițial rămâne în vigoare și atunci nu avem decât două articole care au texte comune. Nu se poate realiza un astfel de lucru. Dacă se dorește, eventual, să coroborăm cele două texte ca să facem un text comun, ca să reluăm din ceea ce consideră doamna Rovana că trebuie să rămână din textul inițial, este cu totul altceva. Dar înseamnă să avem două texte care aproape se suprapun ca text, ca idei, ca teze pe care le conțin.

Cred că singura soluție, dacă este o problemă de fond, să coroborăm cele două texte, probabil s-o discutăm la comisie, să fiți de acord să retrimitem la comisie acest articol.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă rog, domnule președinte.

Domnul Iulian Iancu:

Nu, nu este o problemă de fond, domnule președinte.

De fapt, colega noastră, doamna Rovana Plumb, sesizând faptul că odată cu 1 ianuarie, prin legea 449, art. 14 alin. 1 se abrogă, pentru a nu intra în această situație de abrogare, se propune: se elimină art. 14 în varianta Senatului, rămâne art. 14 din varianta inițială a legii, iar noi renumerotăm în varianta comisiei art. 14 cu 14¹ și, odată intrată în vigoare cu Legea 449, practic, se abrogă art. 14 din varianta inițială și rămâne valabilă propunerea noastră, a comisiei.

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu v-aș propune, dat fiind că sunteți, totuși, aceeași comisie cei care discutați, poate că, în cursul discutării celorlalte puncte din raport, să lămuriți tehnic aceste trimiteri și discutăm 14 la sfârșitul acestei dezbateri și poate găsim aici, în plen, formularea, că mie mi se pare că este vorba, de fapt, de o chestiune de redactare juridică.

Vă propun să trecem mai departe și să ne întoarcem la punctul 6, la finalul proiectului.

Dacă vrea și reprezentantul Guvernului, eventual, să participe la acea înțeleaptă discuție.

Punctul 7. Obiecții, observații, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

O să o rog doar pe doamna Rovana Plumb dacă mai are observații și la alte puncte? Nu mai sunt. Bun.

Punctul 8. Obiecții, observații, comentarii? Mulțumesc. Adoptat.

Puntul 9. Adoptat.

Puntul 10. Adoptat.

Punctul 11. Adoptat.

Punctul 12. Adoptat.

Punctul 13. Obiecții, observații, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 14. Obiecții, observații, comentarii? Adoptat.

Punctul 15. Obiecții, observații? Adoptat.

Punctul 16. Adoptat.

Punctul 17. Obiecții, observații, comentarii? Adoptat.

Punctul 18. Obiecții, observații, comentarii? Adoptat.

Punctul 19. Adoptat.

Punctul 20. Adoptat.

Punctul 21. Obiecții, observații, comentarii? Adoptat.

Ne întoarcem la punctul 6.

Deci, stimați colegi, cum numerotăm? Doamna deputat Aura Vasile? Domnul președinte Iancu, vă rog.

Domnul Iulian Iancu:

Domnule președinte,

Am convenit cu toții ca să fim de acord ca acest art. 14, doar acest articol să-l retrimitem la comisie.

Domnul Bogdan Olteanu:

De acord, cu rugămintea, atunci, ca până luni să avem din nou raport suplimentar ca să-l punem pe ordinea de zi și găsim acea formulare atunci ca textele să nu se suprapună în timp.

Am finalizat, atunci, dezbaterea pe articole, retrimițând art.14, punctul 6, practic, din raport la comisie. Termen până luni pentru raportul suplimentar, urmând ca luni să se afle pe ordinea de zi.

Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania saturday, 15 august 2020, 11:16
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro