|
Doamna Monica Maria Iacob-Ridzi: "Mineritului Văii Jiului în contextul aderării la Uniunea Europeană" Multă vreme după Revoluția din decembrie, stânga postcomunistă din România a instigat masele de mineri împotriva reformei, paralizând practic orice tentativă de restructurare a mineritului, până în anul 1997. În cârdășie cu liderii teroriști ai mișcării sindicale, gata oricând să pună la cale o lovitură de stat sub masca inocentă a unor proteste sociale, stânga românească a continuat să frâneze procesul înnoitor al țării și demersul de aderare. Este de notorietate modul brutal, lipsit de cea mai elementară diplomație, în care Miron Cozma a primit-o la Petroșani, în 1996, pe d-na Karen Fogg, ambasadoarea de atunci a Uniunii Europene, căreia, în loc de Noroc bun!, i-a spus: "Cucoană, ai venit să ne spionezi!" Din fericire, vremurile acelea s-au dus. Liderii teroriști își ispășesc pedepsele, iar mișcarea sindicală și-a creat conducători noi, preocupați de problemele sociale ale minerilor, nu de propaganda electorală a partidelor de stânga. Mineriadele au dispărut din calendarul vieții politice românești. Restructuarea mineritului s-a produs, eliminându-se excedentul forței de muncă. Și, încet, dar sigur, pierderile din exploatare au început să se diminueze în mod constant. Așezarea prețului energiei și cărbunelui pe fundamente economice de piață a relansat, practic, activitatea minieră a Văii Jiului. La numai două luni înainte de aderare, Guvernul Alianței D.A. investește 8 milioane Euro în retehnologizarea EM. Lupeni, cândva mina fanion a Văii Jiului. Iar anul viitor, deși România va fi în U.E., guvernul va aloca alte 20 milioane de Euro pentru modernizarea minelor Livezeni și Paroșeni. Uniunea Europeană nu este dușmanul mineritului, așa cum trâmbițau adversarii noștri politici. Dimpotrivă, Uniunea Europeană este direct interesată de relansarea producției de cărbune din țările membre, cu condiția ca aceasta să fie concurențială și eficientă. Uniunea Europeană are nevoie de cărbune, în vederea asigurării securității energetice a țărilor membre. Așadar, guvernarea D.A., așa de centru dreapta cum este ea, va continua să susțină mineritul Văii Jiului, câtă vreme acesta demonstrează clar tendințe de redresare, de adaptare la rigorile exigențelor economiei de piață. Or, acest lucru a fost confirmat din plin de noua conducere a Companiei Naționale a Huilei, prin rezultatele economico-financiare din ultimii doi ani. Nu e de mirare că, în noul climat instituit, guvernul a cerut minerilor noștri să sporească producția de cărbune, alocând sume mari de bani pentru modernizarea minelor. Restructurarea mineritului Văii Jiului, chiar dacă a atras după sine dureroase probleme sociale, a fost un proces inevitabil și necesar, singura cale de supraviețuire a acestei străvechi activități. Iată, a sosit ceasul de bilanț, când, prin prisma rezultatelor înregistrate, putem califica restructurarea drept un act progresist și benefic. Intrarea în Uniunea Europeană nu trebuie să sperie minerii. România unională va avea și ea mineritul ei, așa cum se întâmplă cu Marea Britanie, Spania, Germania, Polonia, Grecia, Cehia, Slovacia. Să fim optimiști. Dacă mineritul nostru își va continua evoluția ascendentă pe aceeași linie a restructurării, el va avea un viitor bun. Iată o cauză pentru care noi, parlamentarii, merită să luptăm.
|
