Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 31-10-2006

Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2006

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.28 Cristian Mihai Adomniței - declarație politică referitoare la "Bugetul de stat pe anul 2007";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Cristian Mihai Adomniței:

"Bugetul de stat pe anul 2007"

Firește, un document de o asemenea amploare poate fi oricând perfecționat, dar nu pot să nu remarc câteva elemente pe care cred că ar trebui să le prezentăm înainte de orice calcul laborios, de orice previziune economică.

Bugetul de stat pe anul 2007 este un buget corect. Nu este pe cât de mare ni l-am dori, dar răspunde categoric realității economice românești din acest moment. Bugetul a ieșit deja de la comisii, deci este timp pentru a fi aprobat într-un termen rezonabil pentru a fi viabil la începutul anului.

Salutăm decizia premierului de a solicita membrilor cabinetului să participe la discuțiile din comisii. Cred că abia acum vom da greutate morală și socială votului nostru.

Apreciez în mod deosebit creșterile substanțiale, de până la trei ori în cazul educației, ceea ce denotă o însănătoșire a economiei românești, care, prin întreaga strategie a ultimilor ani, devine dintr-o economie subterană, neproductivă în plan social, o economie care ne poate ajuta pe toți, contribuind, așa cum e și firesc, la bugetul de stat.

Nu pot să nu remarc și schimbarea radicală a modului de a privi sistemul ca atare, multe din bugetele alocate, în diferite domenii, sunt bugete de infrastructură, bugete de investiții, bugete de creștere și nu bugete de salarii și de subzistență așa cum eram obișnuiți.

Am sentimentul că decizia politică la votarea bugetului de stat pe 2007 nu poate fi bazată pe considerente ce țin de deciziile partidului din care face parte parlamentarul. Spun acest lucru deoarece consider acest buget ca fiind corect, conform realității economice.

Voi vota în cunoștință de cauză, asumându-mi responsabilitatea politică a gestului meu și dându-mi girul pentru strategia economică și socială pe care o susțin, cea a actualului Guvern.