Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 22 iunie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.112/30-06-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-06-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 22-06-2006 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 22 iunie 2006

2. Prezentarea moțiunii de cenzură "Guvernul Tăriceanu - fapte și minciuni"  

Domnul Bogdan Olteanu:

................................................

Dau cuvântul domnului deputat Mihai Tănăsescu, din  partea Grupului parlamentar P.S.D., pentru prezentarea moțiunii de cenzură.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Domnilor președinți,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

România se află astăzi în pragul unui moment crucial din istoria sa: integrarea în Uniunea Europeană. De acest moment se leagă așteptările milioanelor de români pentru care integrarea înseamnă o șansă pentru un viitor mai prosper.

Traseul european al României este însă periclitat de cei pe care cetățenii României i-au învestit cu încredere și legitimitate în decembrie 2004. Incompetența, mediocritatea, lipsa de responsabilitate sunt caracteristicile unei guvernări care poate să compromită viitorul european al milioanelor de români.

În fața acestui pericol, Partidul Social Democrat este nevoit să constate că singura soluție valabilă pentru viitorul european al României este votul popular, alegerile anticipate. Pentru ca acest lucru să se poată realiza, Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat depun următoarea moțiune de cenzură, cu titlul "Guvernul Tăriceanu - fapte și minciuni".

Doamnelor și domnilor,

Alianța D.A a ajuns la putere în urma unei fraude electorale istorice: a mințit românii că le va aduce dreptate și bunăstare. Le-a adus circ și sărăcie!

După un an și jumătate de la alegeri, peste Programul de guvernare s-a așternut un strat gros de praf. Politicienii puterii mai vorbesc despre promisiunile electorale doar pentru a le mai da peste nas celorlalți colegi din Alianță. Nu au de gând să ducă vreun proiect public până la capăt, ci vor să facă multă gălăgie.

Preocuparea principală a P.N.L. este să slăbească puterea politică a P.D., cu orice mijloace și cu orice preț. Aceleași obiective le are și P.D., poate cu rezultate mai bune. Nici unuia dintre aceste partide nu-i stă gândul să guverneze România mai bine.

La masa Guvernului s-au așezat nenumărate grupuri de interese și mulți oameni de afaceri, interesați prea puțin de nivelul de trai al românilor și mai mult de bunăstarea afacerilor personale. Pe măsura ce conflictul dintre "comeseni" a început să se intensifice, iar lupta pentru ciolanul puterii acaparează tot mai mult spațiul dezbaterii publice, senzația că retrăim coșmarul cederist prinde tot mai mult contur.

Ce diferență este între CoCoPo-urile cederiste și C.N.C.-urile co-aliate? Poate doar că media de vârstă s-a mai redus. Practicile politice au rămas aceleași: unii trag de scaune, ceilalți țin de masă.

De când cu demisia irevocabilă revocată a premierului Tăriceanu, scena politică românească este zguduită de un veritabil război între diversele facțiuni care constituie coaliția de guvernare. "Războiul palatelor" se poartă în Guvern, în Parlament, în județe, în ședințe cu ușile întredeschise, în paginile ziarelor și pe micile ecrane în casele fiecăruia dintre noi. Războiul face întotdeauna însă și victime colaterale: sănătatea, educația, agricultura, nivelul de trai, pensionarii, oamenii de afaceri, miile de sindicaliști care au ieșit pe străzi, sutele de sinistrați care încă dorm pe unde apucă.

Guvernul condus de premierul Tăriceanu s-a născut în zodia alegerilor anticipate și a funcționat un an și jumătate într-o atmosferă de provizorat, de incertitudine continuă. De fiecare dată când mai scăpa câte un zvon de la Cotroceni la Palatul Victoria, se instaura panica și se pregăteau stegulețele de campanie. Între două întâlniri cu anumiți oameni de afaceri și un telefon pe la justiție, premierul Tăriceanu mai făcea o pomană electorală pentru a cumpăra voturile românilor.

Patrulaterul guvernamental trebuie să dea seama de rezultatele dezastruoase ale politicilor publice și proiectelor pe care le-a pus în practică. După un an și jumătate de guvernare portocalie trebuie să tragem linie și să vedem ce a reușit să facă actualul Guvern.

Industria avicolă este distrusă, sute de focare de gripă aviară amenință peste tot sănătatea oamenilor, iar agricultura lipsită și de subvenții mai urmează să fie și impozitată. Sistemul sanitar este la un pas de explozie: doctorii s-au săturat de incompetența și reaua-credință a contabilului de la sănătate, iar bolnavii au ajuns să cerșească medicamente, să moară la cozile de la farmacii; mai mult, farmaciile au rămas fără fonduri, pentru că ministrul-contabil a greșit socotelile sănătății. Sistemul de educație este foarte aproape să fie din nou blocat de grevă, pentru că profesorii s-au săturat de minciuni și amânări, de disprețul și aroganța cu care îi tratează Guvernul.

Le-ați promis pensionarilor că le recalculați pensiile, dar n-ați făcut mai nimic, pentru că politicile fiscale și bugetare dezastruoase și incoerente au secătuit bugetul de stat. Ați crescut prețul la curentul electric, la gaze, la gigacalorie, fără să vă intereseze că oamenii nu au de unde să plătească și că sunt necesare programe de asistență socială. Dar ați știut cum să faceți ca statul să cumpere energie scumpă de la firmele potentaților dumneavoastră!

Infrastructura este la fel ca în anul 2004, nici un kilometru de autostradă nu a mai fost construit, iar oamenii afectați de inundații încă nu au o casă unde să doarmă. Mediul de afaceri este complet debusolat, pentru că ați reintrodus practica aberantă a sutelor de ordonanțe de urgență din perioada 1996-2000, care bulversau sistemul fiscal în România prin modificări repetate ale Codului fiscal. Oamenii de afaceri se așteaptă, consternați și uluiți, să mai modificați sau să mai inventați noi taxe și impozite. Vă ascundeți într-un mod mincinos și jenant după prevederi ale Uniunii Europene, pentru a mări impozitele și taxele și pentru a crea haos în administrație și justiție.

Domnule Tăriceanu,

Onorați membri ai Cabinetului,

Ce vreți? Să vină toată România în București, în Piața Victoriei, ca să vă convingeți că habar nu aveți ce faceți? Că nu știți încotro îndreptați România? Că nu știți ce ne așteaptă după 2007? Că faceți greșeli după greșeli, orbiți de lupta pe care o dați în interior pentru putere, fără să vă intereseze care sunt efectele asupra populației?

Criza politică în care România se afundă cu fiecare zi își pune implacabil amprenta asupra evoluției economiei naționale și a dezvoltării societății românești. Anul 2005 a fost, din toate punctele de vedere, un eșec și, din păcate, anul 2006 se îndreaptă către un deznodământ la fel de nefericit.

Între timp, România se îndreaptă buimăcită către Uniunea Europeană. Mai mult ne trage Europa spre ea decât înaintăm noi. Nimeni nu știe ce se va întâmpla când vom ajunge acolo. Guvernul are de rezolvat scandalurile politice care îl macină din interior și nu are timp să elaboreze strategia de dezvoltare pentru perioada postaderare. România nu are astăzi un plan coerent și consistent care să ghideze politicile publice pentru integrarea în structurile Comunității Europene.

Guvernul Tăriceanu este incapabil să onoreze angajamentele asumate față de Uniunea Europeană cu privire la modalitatea și la timpul îndeplinirii criteriilor de convergență nominală prevăzute de Tratatul de la Maastricht. Criteriile de convergență nominală se referă, în primul rând, la indicatori precum rata inflației, rata dobânzii la obligațiunile pe termen lung, deficitul bugetar, datoria publică totală ca pondere în P.I.B. și cursul de schimb. În 2005, din cauza "performanțelor" economice înregistrate de guvernarea co-aliată, România s-a îndepărtat semnificativ de țintele europene.

Experimentul fiscal pe care Guvernul Tăriceanu îl susține cu foarte multă ardoare afectează considerabil și pregătirile României pentru integrarea europeană. Diminuarea surselor bugetare va conduce la reducerea investițiilor publice în domenii ca justiția, administrația publică, securizarea frontierelor, sănătate, mediu, investiții absolut necesare pentru alinierea la standardele europene. De asemenea, politica fiscală guvernamentală creează dificultăți serioase cu privire la cofinanțarea programelor U.E.

Cu cât guvernanții vor întârzia să adopte măsurile necesare pentru a orienta economia națională pe un traseu european, cu atât integrarea societății românești în Comunitatea Europeană va fi mai îndelungată și mai dureroasă, iar consecințele vor fi suportate de cetățeni.

Economia românească își continuă în 2006 declinul înregistrat după preluarea mandatului de Guvernul Tăriceanu în decembrie 2004. Competitivitatea economiei, a companiilor și a produselor românești este în scădere accelerată.

Agricultura, afectată semnificativ de inundații, dar și de ministeriatul dezastruos al liberalului Flutur, se află într-un pronunțat proces de degradare. Mai mult, odată cu noile măsuri fiscale aprobate de Guvern, sărăcia severă în care se zbate satul românesc se va înrăutăți considerabil.

După ce vreme de 500 de zile agricultura românească a fost zdruncinată ba de inundații, ba de gripa aviară, ba de incompetența ministrului Flutur, astăzi producătorii din mediul rural sunt într-o situație dezastruoasă. Mai nou, guvernanții și-au propus să stoarcă tot ce se poate stoarce din agricultură, înainte să o lase să moară, și i-au dat mână liberă ministrului Vlădescu să "biruiască" mediul rural. Guvernul nu ia nici o măsură pentru dezvoltarea satului românesc.

Nici bugetul pe 2006, nici alte forme de stimulare nu sunt avute în vedere pentru ca agricultura românească să devină mai competitivă și mai activă în sporirea avuției naționale. Guvernul Tăriceanu a uitat complet de promisiunile din campania electorală, atunci când liberalo-democrații susțineau cu înverșunare dezvoltarea satului românesc. Nimic din ce a fost promis nu s-a realizat. Lucrările privind canalizarea și alimentarea cu apă a satelor au rămas doar cuvinte pe hârtie. La fel s-a întâmplat și cu programul național pentru asfaltarea drumurilor comunale, cu planurile de dezvoltare rurală, de încurajare a agroturismului și a producției ecologice.

Guvernul Tăriceanu nu și-a ascuns niciodată intențiile de a desființa mica proprietate țărănească, pentru a concentra agricultura în mari proprietăți funciare. Cu toate acestea, același Guvern a uitat să ne spună ce se va întâmpla cu micul producător agricol, pe umerii căruia cade acum greul în furnizarea resurselor alimentare ale populației. Probabil că, după ce va fi impozitat la sânge de ministrul Vlădescu, țăranul român se va sătura de pământul lui și va pleca de bunăvoie către alte zări, probabil să îngroașe rândurile "căpșunarilor" care muncesc în fermele din Uniunea Europeană.

Renta viageră nu reprezintă o soluție viabilă pentru micul producător agricol care renunță la pământul său, în condițiile în care sumele oferite sunt nesemnificative, iar limita de vârstă a fost mărită față de propunerea din Programul de guvernare. Obiectivul real al acestei măsuri este crearea unei piețe funciare numai pentru cei care cumpără teren în interes speculativ, clienții politici ai puterii de dreapta.

De altfel, subsumată aceleiași "incompetențe vizionare", strategia ministrului Flutur s-a remarcat prin măsuri total neadecvate, cu efecte nocive pentru producția agricolă. Înlocuirea subvențiilor financiare acordate direct prin introducerea cupoanelor a dus la nașterea unui sistem greoi, costisitor și ineficient, care nu este compatibil cu formele de susținere a producătorilor agricoli practicate de țările membre ale U.E. Eliminarea sau reducerea subvențiilor pentru mai multe categorii de culturi a determinat creșterea costurilor de producție, imposibilitatea valorificării la prețuri avantajoase a produselor, precum și falimentul unui mare număr de fermieri. Aproximativ 1 milion de hectare de teren arabil au rămas nelucrate. În consecință, producția agricolă a scăzut cu 40% față de cea realizată în 2004, iar produsele agricole s-au scumpit pe piața agroalimentară.

Din nefericire, politica dezastruoasă a Guvernului în agricultură continuă și în 2006.

Sumele acordate în această primăvară ca sprijin financiar pentru înființarea culturilor s-au acordat numai pentru anumite culturi, ce reprezintă 6,5% din suprafața agricolă, față de o acoperire de 40% în 2004. Din această cauză, a rămas neînsămânțată o suprafață de peste 1,1 milioane ha, la care se adaugă suprafețele calamitate, punând în pericol asigurarea necesarului de cereale din producția internă.

Programul "Fermierul", cea mai mare minciună a ministrului Flutur, este în realitate un mare fiasco. Tot ceea ce se realizează cu ajutorul acestui program este plasarea băncilor ca intermediar între producătorii agricoli și stat. În urma schemei bine gândite de Guvernul Tăriceanu, beneficiarul acestui proiect nu va fi nici agricultorul și nici statul român, ci bancherul care intermediază fondurile destinate agriculturii. Până la urmă însă, domnilor din Guvern le sunt mai dragi bancherii decât țăranii!

Plimbarea agricultorilor pe la diverse instituții din subordinea ministerului, la bancă, la Agenția SAPARD, din nou la bancă, unde trebuie să îndeplinească 28 de condiții cerute pentru acordarea unui credit, să depună garanții, să plătească comisionul băncii, a descurajat fermierii. Ați văzut la televizor vreo fermă finalizată prin acest program sau ați mai văzut acordarea de carnete de rentă viageră, în afara celor date de ministrul Flutur?

Realizările ministrului Flutur au fost și au rămas doar la televizor, și nu în agricultura reală, unde suntem în pericol ca în acest an să nu se realizeze recolta de cereale și oleaginoase, în timp ce sectorul avicol este la pământ, ca și cel al cărnii de porc. Investițiile în agricultură sunt îngreunate de birocrația și condițiile excesive cerute de programele SAPARD și "Fermierul".

Raportul de țară publicat de Comisia Europeană în luna mai a anului curent subliniază situația critică din domeniul agricol. De altfel, unul dintre cele două stegulețe roșii care "împodobesc" raportul României este înfipt în dreptul agriculturii gestionate de ministrul Flutur. Problemele semnalate în Raportul de țară sunt în primul rând de natură administrativă: Agenția de Plăți, Sistemul integrat de administrare și control, controlul sanitar-veterinar, absorbția fondurilor SAPARD, ajutorul de stat în domeniul agricol.

Principalul vinovat pentru toate aceste deficiențe nu este nimeni altul decât responsabilul pentru gestionarea "remarcabilă" a agriculturii românești, ministrul Gheorghe Flutur.

În loc să se ocupe de organizarea și dotarea acestor instituții - un termen de doi ani era suficient -, ministrul Flutur s-a ocupat în această perioadă de schimbarea directorilor și șefilor de servicii, realizarea principală fiind organizarea a sute de așa-zise concursuri pentru diferiți directorași, numiți politic, precum și fabricarea unor dosare prin care dorea cu orice preț compromiterea predecesorilor săi.

Realizarea principală a ministeriatului domnului Flutur a fost plasarea cu mare succes a României pe harta mondială a gripei aviare. Combaterea gripei aviare se face în mod pompieristic, haotic, fără o strategie guvernamentală, numărul focarelor de gripă aviară crescând permanent. Deși s-au primit avertismente serioase din partea multor organisme internaționale, Guvernul nu a reacționat prin stabilirea unui plan de intervenție, ci i-a permis ministrului Flutur să rezolve problema în fața camerelor de luat vederi. Locurile și perioadele de carantină s-au stabilit fără respectarea condițiilor legale.

Activitatea turistică în Delta Dunării s-a redus cu 40% în sezonul 2005, agenții economici și gospodăriile din zonă pierzând peste 50 de milioane de euro încasări potențiale. Nici un focar de gripă aviară nu a fost declarat închis definitiv. Mai mult decât atât, controlul preventiv a fost abandonat în perioada octombrie 2005-aprilie 2006, astfel încât gripa aviară s-a extins la mediul urban.

Ministrul Flutur a reușit totuși o performanță rară: distrugerea unui sector care a reușit să meargă bine, să facă export. L-a adus la pierderi de aproximativ 1.800 miliarde. De remarcat este faptul că, împreună cu ministrul Nicolăescu, au adus pe piață și comercializează vaccinul "Tami Flutur", fără ca pericolul gripei aviare să se fi extins la om.

Dezastrul agriculturii din ultimii doi ani a condus la împovărarea țării cu plata de importuri suplimentare. Deficitul comercial pentru produse agricole aproape s-a dublat: importăm aproape tot, de la mărar, castraveți și fructe, la carne și produse alimentare, în timp ce nu exportăm aproape nimic.

Ce doriți mai clar o dovadă a dezastrului agriculturii produs de silvicultorul Flutur? Pentru agricultorul român, ca și pentru noi toți, este lesne de comparat: 24 de milioane tone cereale realizate în 2004, în vreme ce anul acesta ne confruntăm cu pericolul unui deficit de produse agricole. Performanța spectaculoasă a domnului ministru Flutur este de neegalat, prin faptul că, alături de un alt celebru ministru, Zaroni, a intrat în pseudofolclorul românesc.

Sub atenta îndrumare a Guvernului Tăriceanu, și indicatorii specifici activității industriale au suferit o depreciere pronunțată în 2005.

Aparent, Executivul, pilotat de motoristul Tăriceanu, a depus toate eforturile pentru a distruge industria românească, majoritatea sectoarelor industriale înregistrând scăderi substanțiale. Producția industrială a crescut în 2005 cu doar 2%, spre deosebire de creșterea de 6% atinsă în 2004. Nivelul productivității muncii, probabil cel mai important indicator pentru evaluarea gradului de dezvoltare al economiei naționale, a scăzut de 3 ori în 2005, ajungând de la 12% în 2004, la 4% în 2005. În mai multe ramuri industriale, productivitatea muncii a înregistrat scăderi apreciabile, cuprinse între 10% și 19%.

Guvernul Tăriceanu și-a fixat un obiectiv ferm, acela de a dezindustrializa economia românească. Până acum, puterea portocalie și-a urmărit cu multă îndârjire și talent țintele distructive. Reduceri masive de activitate industrială s-au înregistrat în industria extractivă, industria textilă, cauciuc și mase plastice, mașini și aparate electrice, energie electrică și termică.

Ca urmare a reducerii drastice a producției interne și pe fondul exploziei consumului, importurile au crescut alarmant în 2005, provocând deficitele externe record de care am amintit anterior. În plus, este de așteptat că, pentru echilibrarea nivelului de productivitate, vor urma mari disponibilizări de personal, ceea ce va determina extinderea șomajului și accentuarea dezechilibrelor macroeconomice.

Industria românească se găsește astăzi într-o situație, în cel mai bun caz, delicată. Sectorul energetic, un domeniu vital pentru economia națională, este gestionat haotic, în funcție de interesele clientelei politice. Investițiile în domeniul energetic au scăzut cu mai mult de 60%, compromițându-se astfel proiectele strategice de interes național. Lucrările de modernizare ale producătorilor de energie electrică din România, în vederea creșterii eficienței și reducerii costurilor, au fost afectate direct prin diminuarea subvenției cu 33%, ceea ce a diminuat cu 30%-90% alocațiile pentru dezvoltarea sistemului centralizat de producere a energiei termice.

De altfel, Guvernul Tăriceanu încearcă din răsputeri să încheie socotelile cu sistemul centralizat de alimentare cu agent termic, acordând ajutoare bănești producătorilor de centrale termice, fără a pune vreo condiție de reducere a consumului și de eficiență energetică, încurajând debranșarea și făcând imposibilă realizarea lucrărilor de modernizare angajate de autoritățile locale pentru producția de energie termică în sistemul centralizat. În timpul acesta, milioane de oameni sunt încă dependenți de sistemul centralizat, de care Guvernul României a hotărât să-și bată joc.

România este o țară săracă. Dincolo de cifrele reci ale statisticii, care ne plasează pe unul dintre ultimele locuri în Europa în ceea ce privește atât venitul pe cap de locuitor, cât și P.I.B.-ul pe cap de locuitor, România este o țară săracă pentru că o mare parte a populației își trăiește viața în condiții de subzistență. Pentru o țară care în mai puțin de un an de zile își propune să adere la marea și bogata familie europeană, sărăcia reprezintă o problemă gravă, care trebuie rezolvată urgent.

Sărăcia este o boală socială. Simptomele ei sunt resimțite de milioane de români, în timp ce cauzele se pierd prin complexitate și multitudine. România are nevoie de investiții pentru a combate sărăcia. Investițiile înseamnă dezvoltare economică, locuri de muncă, creșterea productivității și îmbunătățirea condițiilor de trai. Investițiile au însă nevoie, la rândul lor, de stabilitate, coerență și credibilitate.

În acest scop, este necesar ca politica să se subsumeze dezideratelor naționale și să urmărească o viziune generală, care depășește limitele unei guvernări. Eforturile consistente în implementarea programelor sociale depuse după anul 2000, creșterea economică robustă, crearea a sute de mii de locuri de muncă, stabilitatea legislativă și administrativă au constituit un progres important în lupta cu sărăcia.

Anul 2005 a adus însă un regres semnificativ. Guvernul liberal care conduce astăzi România arată, în fiecare zi și cu fiecare măsură, că este prea puțin interesat de soarta celor care au cel mai mult nevoie de ajutorul statului: pensionari, agricultori, tineri, șomeri sau persoane afectate de dizabilități fizice și psihice. Mai mult decât atât, Guvernul condus de premierul Tăriceanu a abandonat aproape complet politica socială și s-a dedicat satisfacerii intereselor obscure ale grupurilor care au suficientă putere să-și promoveze ambițiile pe holurile Palatului Victoria.

În mai puțin de doi ani de guvernare liberală, România a cunoscut proteste sindicale de o amploare nemaiîntâlnită în ultimul deceniu. Protestele lucrătorilor

C.F.R. și "Metrorex", ale angajaților de la uzina "Remin" Baia Mare, ale profesorilor, ale asistenților medicali, ale pensionarilor și cele determinate de proiectul Codului muncii au scos în stradă zeci de mii de oameni revoltați de mizeria spre care îi împinge guvernarea portocalie.

Absența dialogului social, incapacitatea Guvernului de a gestiona situațiile de criză și aroganța miniștrilor Cabinetului Tăriceanu față de problemele grave cu care se confruntă majoritatea românilor au creat o falie adâncă între administrație și partenerii sociali. Majoritatea situațiilor de criză au necesitat intervenția președintelui României pentru a debloca dialogul dintre sindicate și Guvern și pentru a oferi soluții acceptabile pentru rezolvarea problemelor reclamate. Românii și-au pierdut încrederea în Guvernul Tăriceanu.

Situația de pe piața muncii se apropie cu pași repezi de dezastrul înregistrat de guvernarea cederistă. Un simbol al industriei românești, uzina "Tractorul" Brașov, este lăsat să moară, în timp ce mii de salariați sunt aruncați în stradă fără sprijin și fără remușcări. Pentru guvernanți, pământul de sub uzină valorează mai mult decât oamenii care lucrează la "Tractorul". Din păcate, acest exemplu este reprezentativ pentru indiferența cu care guvernanții gestionează situația angajaților din România.

Încă de la preluarea mandatului, Guvernul Tăriceanu a scăzut dramatic fondurile alocate măsurilor active de stimulare financiară a angajatorilor pentru încadrarea în muncă a categoriilor de șomeri cu un acces mai greu pe piața muncii: șomerii de lungă durată, tinerii absolvenți, persoanele în vârstă de peste 45 de ani, întreținătorii unici de familie, persoanele din mediul rural, persoanele cu dizabilități. De asemenea, au scăzut în mod îngrijorător interesul, fondurile și numărul de șomeri cuprinși în cursuri de formare profesională, în special prin calificări, recalificări și specializări în meserii cerute pe piața muncii, ca element esențial de adaptare a forței de muncă disponibile aflate în șomaj. Ponderea șomerilor cuprinși în cursuri de formare profesională a scăzut la un procent extrem de mic, și anume sub 2,5%, față de 4-5% în anii anteriori.

Reducerea cheltuielilor cu finanțarea măsurilor active și a formării profesionale vor conduce în perioada următoare la creșterea șomajului cronic de lungă durată și la dezvoltarea efectelor sociale grave ce decurg din aceasta. Anul 2006 înregistrează deja o rată a șomajului în creștere, 6,2% în luna martie, și nu sunt semne că situația se va îmbunătăți în viitorul apropiat.

Am asistat anul acesta la un fenomen revoltător. Mii de pensionari au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva atitudinii pe care Guvernul o are față de 5 milioane de oameni din sectorul de stat și încă un milion și jumătate din mediul rural. Pensionarii au de suferit cel mai mult de pe urma "succeselor" economice ale guvernării de dreapta.

În ciuda protestelor, Guvernul este surd la cerințele pensionarilor. Recalcularea pensiilor s-a încheiat, iar pentru mai mult de jumătate dintre pensionari nu a adus nici un ban în plus, în condițiile în care, pentru prima dată după foarte mulți ani, valoarea punctului de pensie a ajuns la cel mai scăzut nivel: 30% din salariul mediu brut. Astăzi un pensionar primește o treime din valoarea salariului mediu pe economie. Această scădere este dramatică, având în vedere că România trebuie să-și alinieze prețurile și tarifele la valorile practicate în statele europene. Între coada de la farmacie și factura la utilități, pensionarii din România trebuie să se descurce cu un biet cupon de pensie. Statului nu-i pasă!

Guvernul Tăriceanu susține cu fermitate reducerea drastică a programelor de asistență socială. Sub pretextul că politica asistențială descurajează munca, multe dintre programele sociale vor fi reduse, ajustate sau anulate în următorii ani bugetari. Atacul virulent lansat de premierul Tăriceanu și miniștrii săi, încă din primele zile de mandat, împotriva programelor "Cornul și laptele", "400 de săli de sport", "Lapte praf gratuit pentru nou-născuți", "Venit minim garantat", "Informatizarea școlilor", "Medicamente compensate cu 90%", programe care și-au demonstrat eficiența și viabilitatea, susține o nouă viziune politică, îndreptată împotriva categoriilor sociale defavorizate sau instabile.

Drepturi universale de care trebuie să se bucure toți copiii sunt negate cu vehemență de Guvernul Tăriceanu. Prim-ministrul s-a pronunțat în mai multe rânduri pentru ajustarea indemnizației universale pentru copii, astfel încât de aceste fonduri să se bucure numai copiii care provin din familiile foarte sărace. Cu toate acestea, același Guvern înțelege să acorde un nou tip de alocație, care se acordă tinerilor căsătoriți, indiferent dacă aceștia sunt săraci sau miliardari. Executivul condus de premierul Tăriceanu s-a obișnuit însă să creeze discriminări, să susțină discrepanțele și să încurajeze inechitatea socială.

Prin modificarea Legii venitului minim garantat, Legea nr. 416/2001, cele mai sărace familii, cele fără locuință și fără domiciliu, vor fi practic excluse de la primirea ajutorului social. Condiția de a-și stabili un domiciliu în 60 de zile reprezintă culmea cinismului guvernamental. În ciuda angajamentelor electorale ale Alianței D.A. de a ajuta categoriile beneficiare să depășească nivelul de sărăcie și de a simplifica procedurile de selecție, proiectul guvernamental introduce liste de bunuri interzise săracilor care beneficiază de ajutor social - se permanentizează starea de sărăcie - și se introduc noi proceduri de control și evaluare.

Prin reducerea subvențiilor de care beneficiau persoanele înscrise în programul de economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ - de la 30% din suma economisită, dar nu mai mult de un salariu mediu brut pe economie, s-a ajuns la 15% din suma economisită, dar nu mai mult de 100 euro -, s-a redus posibilitatea familiilor cu venituri reduse de a avea o locuință. Programul avea un succes notabil, existând peste 40.000 de contracte de acest tip la băncile specializate.

Se va repeta astfel o experiență deja cunoscută din perioada 1997-2000, când rata sărăciei a crescut, sub presiunea unor politici haotice și antisociale, de la 20% la 35%. La sfârșitul anului 2004, rata sărăciei coborâse până la 18,8%, pentru ca să crească din nou, odată cu învestirea noului Cabinet.

Față de C.D.R., Guvernul Tăriceanu are grijă ca erodarea socială să nu se mai petreacă haotic, ci sistematic și riguros, ca urmare a unei agende politice subordonate ideologic. În conformitate cu această agendă, nivelul tarifelor a explodat în cursul anului 2005 și continuă să crească într-un ritm alarmant și în 2006, cu mult peste țintele asumate de către România în acordurile cu organismele internaționale.

Consecințele politicilor iresponsabile promovate de Guvern se reflectă nemijlocit în buzunarul fiecărui cetățean. Prețul gazelor naturale a crescut cu 56% în 2005, prețul la energia electrică s-a majorat cu peste 17%, iar cel al energiei termice cu 20%. Toate acestea au condus la o majorarea a facturii de întreținere cu 28% în iarna trecută. În paralel, combustibilii s-au scumpit cu peste 20%, astfel încât România a ajuns să se compare, cel puțin din punctul de vedere al prețurilor, cu Austria, Grecia și Spania.

Guvernanții au încercat să paseze responsabilitatea către fostul guvern P.S.D., acuzând că alinierea la tarifele practicate în U.E. a fost negociată de "ceilalți". Într-adevăr, Guvernul P.S.D. a negociat calendarul alinierii prețului gazelor naturale la standardele europene, dar negocierea a fost realizată în baza unui program de guvernare coerent, eficient, care prevedea măsuri compensatorii care să atenueze șocul social anticipat în perspectiva evoluției postaderare. Partenerii co-aliați de guvernare au considerat că tot ceea ce s-a realizat înainte de "revoluția portocalie" este nefast și inutil pentru evoluția României. În consecință, au distrus tot ceea ce s-a realizat bun în ultimii 4 ani, iar în loc au pus haos și incompetență.

Guvernanții descoperă, după un an și jumătate de declin, că nu mai pot îndeplini criteriile asumate de statul român în procesul de negociere. Executivul Tăriceanu a ignorat până acum problemele reale ale societății românești. Acum acestea îl lovesc în plin. Politicienii puterii caută diverse subterfugii pentru a pasa responsabilitatea pentru eșecul macroeconomic și pentru disperarea continuă a tot mai multor oameni.

Managementul haotic al unui Guvern provizoriu cum este cel al premierului Tăriceanu s-a transmis și sistemului de sănătate.

După eșecul notoriu al liberalului Cinteză, a venit rândul contabilului Nicolăescu să-și încerce norocul. Al doilea eșec lamentabil al liberalilor. În doar câteva luni de zile, ministrul Nicolăescu a schimbat legi fără să știe ce face și fără să asculte de sfaturile profesioniștilor din sănătate, a ajuns să fie contestat de doctori, inclusiv de marile personalități medicale ale României, și a ajuns să fie huiduit de bolnavi pe stradă.

În urmă cu câteva săptămâni, moțiunea simplă pe care a depus-o P.S.D. la Senat a fost respinsă la limită. Aceasta înseamnă că în interiorul puterii actuale există oameni care cuantifică pierderile de imagine datorate conducerii haotice, discreționare a contabilului de la sănătate și îi doresc debarcarea. Poate ar fi mai bine să se gândească la doctorii care primesc salarii umilitoare, la bolnavii care mor la cozile de la farmacii și să-l trimită la o cură de recuperare pe ministrul Nicolăescu! Sistemul sanitar românesc nu mai avea nevoie în fruntea sa și de un incompetent, un neprofesionist, cum este domnul Nicolăescu.

Vorbim de ani de zile despre "criza din sistemul sanitar", despre un sistem finanțat la limita acceptabilului. Din cauza politicii fiscale păguboase, iresponsabile a actualei puteri, bugetul de stat este tot mai sărac, nu mai dispune de resursele necesare pentru a ține pe linie de plutire sistemul de sănătate publică.

În anul 2006 vorbim de cel mai mic buget al sănătății, doar 3,3% din P.I.B., în ultimii 5 ani de zile. Această cifră a fost cea mai mică. Atât a reușit contabilul Nicolăescu să obțină în Guvern pentru domeniul pe care-l conduce. Acest lucru arată clar influența pe care o are în Guvern și interesul pe care-l manifestă față de bolnavi și doctori.

Marii perdanți ai neputinței politice și incompetenței administrative a Cabinetului Tăriceanu sunt în special pensionarii, bătrânii cu boli cronice, fără resurse, care se văd lipsiți de către Guvern de orice program social care i-ar putea ajuta. S-a ajuns până acolo încât în România un om bolnav ar trebui să fie foarte sănătos pentru a putea să se trateze. Îi trebuie timp, îi trebuie bani, îi trebuie răbdare să stea la cozi.

În același timp, spitalele se află la cota de avarie, datorită lipsei produselor de bază. Nu au spirt, nu au ace, nu au seringi, ce să mai spunem de o perfuzie! Medicina în spitale s-a transformat într-una de tranșee. În fapt, această politică nu este altceva decât expresia retragerii statului dintr-un domeniu esențial al vieții sociale, cum este sănătatea.

Batjocura nu are limite. Guvernul Tăriceanu a mai dat o lovitură celor bolnavi și fără resurse. Gratuitățile de care beneficiau până acum femeile gravide, copiii, studenții, veteranii de război și persoanele cu handicap au fost suspendate. Astfel, medicamentele nu vor mai fi gratuite pentru aceste persoane, ci listate la prețul de referință. Este abuziv și imoral și nici măcar cei cu vulnerabilități nu mai pot să beneficieze de aceste gratuități.

Este explicabil. Statul nu mai are bani în vistierie, pentru că s-a relaxat fiscalitatea: 300 de mii de români au primit între 5 milioane și 100 milioane de lei în plus pe lună, în timp ce peste 4 milioane de contribuabili au primit doar până la 250 mii de lei pe lună. Cabinetul Tăriceanu ne-a obișnuit într-un an și jumătate de guvernare cu reforme pentru o zecime din cetățenii României.

Sistemul de compensare a medicamentelor a fost cu bună știință distrus, și astfel mulți pacienți nu-și mai pot trata bolile. Oricum, medicamentele lipsesc din farmacii, iar pacienții vor ajunge să se trateze cu plante medicinale, care sunt mult mai ieftine și nu necesită fonduri suplimentare.

Pentru a masca managementul defectuos din sistemul sanitar, ministrul sănătății îi găsește responsabili pe directorii de spitale, pe care încearcă să-i culpabilizeze, fără însă a recunoaște faptul că incompetența Domniei sale, amatorismul datorat lipsei totale de experiență în acest domeniu au aruncat sănătatea în colaps. Trebuie menționat că în acest demers febril al său este ajutat și de conducerea C.N.A.S.

Doctorii, care și așa se plângeau de prea multă birocrație, au fost transformați în contabili, care tratează bolnavi nu pe baza principiilor medicale, ci pe baza principiilor fiscale ale Guvernului Tăriceanu. Ministerul Sănătății rămâne orb și surd la suferința bolnavilor.

Domeniul privatizării a suscitat un mare interes pentru partenerii de afaceri ai premierului Tăriceanu. Sunt de notorietate încercările, nereușite, într-adevăr, până în prezent, de a deposeda de terenuri intravilane o serie de spitale din București, cum ar fi Fundeni și Universitar, pentru ca ulterior acestea să fie speculate în tranzacții imobiliare.

Pachetul legislativ propus de actualul ministru reprezintă apogeul tembelismului și aroganței ministrului Eugen Nicolăescu. Așa-zisa reformă din sănătate, pompos intitulată Legea privind reforma în domeniul sănătății, nu reprezintă altceva decât expresia unei antireforme în domeniu, pentru că de fapt nu se dorește altceva decât crearea unor noi surse de câștiguri pentru anumite grupuri de interese.

Esența "reformei" pe care ne-o propune ministrul sănătății o reprezintă de fapt restrângerea accesului universal, egal și gratuit la serviciile de asistență medicală asigurate prin intermediul pachetului minimal, adică o limitare severă și abuzivă a dreptului constituțional la sănătate al fiecărui cetățean.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, vă întrerup doar pentru o secundă.

O să-l rog pe colegul meu de partid și pe colegul meu de Alianță care se pregătește să dea declarații presei să o facă în afara sălii, și nu în interiorul sălii de ședință.

Mă scuzați! Vă rog să continuați.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Vă mulțumesc. Mi-ați permis să beau o gură de apă.

În afara ministrului sănătății, care devine atotputernic, singurii beneficiari ai acestei reforme mimate îi reprezintă persoanele cu venituri mari și foarte mari. O lege în favoarea celor bogați și în detrimentul celor săraci. De altfel, întreg pachetul de legi este făcut să distrugă sistemul public de sănătate, pentru a favoriza firmele private de asigurări.

Legile sănătății, doamnelor și domnilor, sunt antisociale prin conținutul lor, iar maniera lor de adoptare reconfirmă disprețul pe care-l arată Guvernul față de Parlament și regulile democrației. Angajarea răspunderii pentru o temă atât de complexă și de sensibilă pentru întreaga națiune, fără o dezbatere parlamentară temeinică, este un act de o mare iresponsabilitate, un abuz de drept și un abuz de putere, pe care Parlamentul României are datoria să le sancționeze drastic.

În toamna trecută, epidemia de pojar a ucis 10 copii în România. Această tragedie a fost posibilă numai din cauza ministrului actual al sănătății. În loc să fie preocupat de organizarea campaniei de vaccinare, se chinuia să găsească tot felul de metode pentru a demite directori de spitale incomozi Domniei sale. În mod normal, premierul trebuia să-i ceară demisia pentru aceasta și responsabilitatea era, în integralitate, a domnului ministru al sănătății.

Faptul că "managementul din Ministerul Sănătății este mai prost decât oriunde", așa cum însuși ministrul s-a exprimat, este din vina sa exclusivă, iar dacă nu se pricepe, și rezultatele dovedesc din plin acest lucru, Eugen Nicolăescu trebuie să-și dea demisia înainte ca sistemul sanitar să colapseze.

Doamnelor și domnilor,

Guvernul Tăriceanu a avut însă grijă ca nici educația să nu scape "nepedepsită".

După un an și jumătate de bâlbâieli, de demiteri, de demisii, de restructurări și greve la nivel național, întinse pe perioade record, situația educației este similară cu aceea din sistemul de sănătate.

Cu o diferență notabilă. Animat de intenții bune, fostul ministru Miclea și-a dat demisia în cele din urmă, pentru că proiectele sale nu au fost susținute de propriul partid. P.D.-ul nu a reușit să susțină în Guvern bugetul unui minister pe care-l conduce.

Încă o dată Alianța D.A. a demonstrat românilor că știe doar să-i mintă. Promisiunea din campania electorală că, odată ajunși la putere, vor da educației 5% din produsul intern brut a fost făcută pentru a obține voturi. Când a trecut la fapte, Alianța s-a împiedicat. Cu un buget subfinanțat și un ministru, Mihail Hărdău, parcă depe altă planetă venit, sistemul de învățământ este în derivă.

Greva de proporții a profesorilor din octombrie 2005 a fost stinsă doar pentru că Guvernul știe să mintă frumos, să promită lucruri pe care știe de la bun început că nu le poate face. Fostul vicepremier Pogea s-a remarcat tocmai prin aceste abilități, absolut necesare Guvernului Tăriceanu pentru supraviețuire, și anume promiți orice ca să scapi, deși știi foarte bine că nu poți să le dai profesorilor salarii atât de mari.

Profesorii se pregătesc iar de grevă, pentru că promisiunile care le-au fost făcute nu sunt onorate de actualul Guvern. Ei nu au uitat aroganța cu care au fost tratați, însă au sperat că, după greva de anul trecut, Guvernul a învățat ceva.

Niciodată, sub nici o altă guvernare, cadrele didactice nu au fost umilite așa cum a făcut-o Guvernul Tăriceanu. Nicicând profesorii nu au făcut greva foamei și nu și-au schimbat sălile de clasă cu trotuarele străzii pentru a cere ceea ce li se cuvine, un drept esențial: un salariu decent. Promisiunile electorale din 2004 care se refereau la dublarea salariilor personalului din învățământ s-au tradus în fapt prin înghețarea salariilor și acutizarea crizei din sistem.

Construcția bugetului pe acest an dă măsura viziunii politice a Guvernului Tăriceanu cu privire la un domeniu crucial cum este educația. Pentru prima dată în ultimii 5-6 ani, fondurile pentru educație nu ating nici măcar 4% din P.I.B. Or, fără o finanțare adecvată, nici un proiect pentru dezvoltarea învățământului românesc nu poate să fie susținut.

Este evident că învățământul românesc are nevoie de bani, de bani mai mulți, de o reformă coerentă. Guvernul a hotărât însă să-și bată joc și să țină profesorii în stradă timp de 3 săptămâni. De la bun început, promisiunile făcute de creștere a bugetului cu peste 1,1% din P.I.B. au fost false. Executivul nu avea de unde și nu are de unde să dea acești bani, decât numai dacă duce economia și situația macroeconomică într-o situație de criză.

Calitatea actului de învățământ va avea mult de suferit. Lipsa de competitivitate a economiei românești are la bază și lipsa de educație managerială, absență care a marcat formarea noii clase economice românești. Vedem astfel cum subfinanțarea învățământului are repercusiuni de durată asupra întregii societăți din România.

Educația plătește azi, de fapt, tribut politicii unui Guvern mult prea preocupat de interesele personale. Alianța D.A. a avut o singură constantă în Programul său de guvernare: cota unică de 16%. În jurul acestei idei fixe, Alianța a creat un hățiș fiscal și legislativ din care nimeni nu mai înțelege nimic. Costurile sociale aleaventurii cotei unice devin din ce în ce mai dureroase și mai profunde.

Datorită politicii clientelare și gestionării defectuoase a fondurilor de la buget prevăzute pentru repararea școlilor afectate de inundații, nici una dintre aceste instituții nu și-a putut deschide porțile la începutul anului școlar. Banii programați pentru școlile distruse de furia apelor au ajuns la școli care aveau mai puțină nevoie de reparații.

Funcțiile de conducere ale instituțiilor de învățământ au fost politizate în întregime. În locul a peste 1.000 de directori de școli și licee, au fost numiți pe criterii politice alți directori, care în scurt timp și-au demonstrat incompetența și inabilitatea în actul de conducere.

Doamnelor și domnilor,

Executivul condus de domnul premier Tăriceanu are toate șansele să transforme România în "bolnavul Europei". Politicile implementate de guvernanți au prăbușit economia românească în mai puțin de doi ani. O "performanță" într-adevăr greu de atins!

Politica fiscal-bugetară a Guvernului Tăriceanu, iresponsabilă, incoerentă și păguboasă, își arată roadele. Principalii indicatori macroeconomici au suferit un declin semnificativ, mediul de afaceri este bulversat de modificările repetate ale legislației fiscale, iar bugetul de stat nu mai poate să susțină programele sociale.

La numai câteva luni de la preluarea puterii, marii specialiști liberali în finanțe și-au arătat incompetența. Ziaristul ajuns peste noapte ministru al finanțelor și-a dat seama că i-a alunecat pălăria prea mare peste ochi. Din păcate, aceste experimente ale Guvernului Tăriceanu au afectat mult și semnificativ întreaga economie românească.

Politica fiscală a Alianței a determinat stagnarea veniturilor bugetare, ponderea veniturilor în P.I.B. fiind de aproximativ 29%, în condițiile în care în Uniunea Europeană ele reprezintă peste 34%. Un buget de stat mai sărac va răspunde din ce în ce mai greu la nevoile unei țări în care sărăcia reprezintă încă o problemă. La ce să te aștepți de la un Guvern al cărui ministru de finanțe spune sus și tare că nu există domenii strategice și că statul nu poate decide care categorie socială defavorizată trebuie sprijinită? Creșterea tarifelor la utilități nu este acompaniată de nici un program social care să ajute categoriile cu venituri mici și foarte mici.

Să nu credeți nici un moment, doamnelor și domnilor, că aceste cifre, indicatori macroeconomici, deficite, bugete și toate celelalte nu afectează viața românilor. Uitați-vă în portofelele dumneavoastră când se reaprinde inflația, și atunci să le povestiți domnilor guvernanți ceea ce simțiți!

P.S.D. a susținut și susține în continuare reducerea impozitării forței de muncă. În decursul a 4 ani de guvernare social-democrată C.A.S.-ul a scăzut cu 10%. În timpul campaniei electorale, Alianța a mințit din nou românii, spunându-le că C.A.S.-ul în perioada de până în 2008 o să scadă cu 10%. Până în prezent nu s-a realizat decât o scădere cu 2%, pentru ca în 2007 să mai fie operată o reducere cu 2 puncte procentuale, iar până la 10 puncte procentuale este foarte lungă cale și constatăm că această promisiune electorală n-o să poată să fie îndeplinită.

Cabinetul Tăriceanu nu pare dispus și nici capabil să răspundă unor grave derapaje ale economiei. România este amenințată, în anii care urmează, de posibilitatea unei crize financiare severe, care va afecta economia națională pentru mulți ani și cu consecințe destul de complicate. Începând chiar din anul 2005, evoluțiile principalilor indicatori macroeconomici demonstrează declinul economiei românești. "Performanțele" anului 2005 nu lasă nici un dubiu cu privire la insuccesul marilor măsuri liberale și nici cu privire la capacitatea mediocră a guvernanților de a se adapta la o realitate socială determinată.

În 2005, creșterea economică a înregistrat cea mai severă diminuare față de nivelul din anul precedent. Într-un singur an Guvernul a reușit să înjumătățească ritmul creșterii de la 8,3% la 4,1%. Economia națională de altfel, ca întreaga societate românească, se află într-o cursă pentru reducerea cât mai rapidă a decalajelor care există între România și Uniunea Europeană. Cu o astfel de politică, astăzi este foarte clar că acest decalaj va crește.

Creșterea economică raportată de Guvern pentru primul trimestru al anului 2006 este fragilă, este nesustenabilă, consumul rămânând principalul motor al creșterii economice, cu efecte evident negative asupra deficitelor externe, pentru că astfel se vor majora foarte mult importurile. Lucrul cel mai grav este că atât investițiile străine directe, cât și exporturile nu pot face față acestei evoluții periculoase a importurilor, și astfel deficitul extern va crește în fiecare an.

Agricultura își continuă traseul descendent, continuă să aducă un aport negativ din ce în ce mai pronunțat la creșterea economică. Vulnerabilitatea majorării produsului intern brut este sugerată și de performanțele modeste înregistrate de producția industrială, care, din nou, se găsește sub media creșterii economice și la unul dintre cele mai scăzute niveluri din ultima vreme. În consecință, luna aprilie a anului în curs înregistrează deja o scădere a nivelului de creștere economică, tendință care probabil se va menține până la sfârșitul anului 2006.

Rata inflației este și ea o victimă a politicilor guvernamentale.

Executivul condus de domnul Tăriceanu a lăsat să se înțeleagă, prin măsurile implementate până în prezent, că procesul de dezinflație nu reprezintă o prioritate pentru Guvern. Bâlbâielile din politica fiscală, coordonarea deficitară cu politica monetară promovată de B.N.R. au determinat o încetinire semnificativă a procesului de dezinflație. Rata inflației în 2005, de 8,6%, a depășit cu mult estimările oficiale. Guvernul nu numai că nu ajută Banca Națională să ducă inflația în jos, dar pune și bețe în roate: introduce taxa pe viciu și crește deficitul bugetar.

Așa cum constată și reprezentanții B.N.R., România nu are o ofertă internă. Deficitul comercial a explodat, ritmul de creștere a exporturilor a scăzut, iar importurile au depășit și așteptările cele mai pesimiste. În aceste condiții, B.N.R. atacă inflația prin instrumentele de care dispune, insuficiente însă, în condițiile unei gestionări deficitare pe care Guvernul o are în domeniul politicilor fiscal-bugetare.

Și în acest an inflația va depăși țintele guvernamentale, situându-se la peste 7% la sfârșitul acestui an.

Derapajele înregistrate în economia românească s-au accentuat considerabil cu ajutorul politicilor păguboase promovate de Guvernul Tăriceanu. Deficitele externe reușesc să doboare, lună de lună, toate recordurile și toate țintele. Deficitul de cont curent s-a ridicat în 2005 la 8,7%, în creștere față de 2004. În ianuarie 2006, față de ianuarie 2005, deficitul de cont curent s-a majorat cu peste 70%, în timp ce deficitul comercial a înregistrat o creștere cu peste 50%.

Alături de derapajele externe, deficitul bugetar constituie un alt element de profundă îngrijorare pentru mediul economic. În urmă cu 8 luni, de la această tribună a Parlamentului, premierul Tăriceanu, aflat în sală, s-a străduit să convingă parlamentarii că în 2006 economia României nu-și permite un deficit bugetar de 0,5% din produsul intern brut. "Un deficit mai mare ar putea periclita stabilitatea financiară a României. Mai mult chiar, un deficit bugetar scăzut sprijină procesul de dezinflație", spunea domnul Tăriceanu.

Din păcate însă, Guvernul "Răzgândeanu" nu a reușit să facă față presiunii politice venite chiar din interiorul celor două partide aflate la guvernare, P.N.L. și P.D. Măsura, absolut corectă din punct de vedere economic, de menținere a unui deficit bugetar cât mai scăzut a fost modificată din rațiuni pur politice, care dovedesc rezultatele negative ale politicii fiscal-bugetare, adică scăderea veniturilor, precum și amatorismul specialiștilor portocalii din economia românească. Rapiditatea cu care Guvernul a renunțat la motivațiile economice, riscând încă o dată să deterioreze stabilitatea economică, ridică grave semne de întrebare cu privire la capacitatea actualilor politicieni de a-și atinge propriile obiective de politică macroeconomică.

În luna aprilie a acestui an, Guvernul a decis alocarea de fonduri suplimentare pentru satisfacerea apetitului de cheltuieli. De aceea, în 2006 deficitul bugetar a fost majorat de la 0,5% la 0,9%. Numai că nu a fost suficient! Săptămânile trecute Guvernul a hotărât să opereze din nou o rectificare bugetară, care să aducă majorarea suplimentară a deficitului pentru acest an. Aceste bâjbâieli ale guvernanților în materie de politică bugetară sugerează fără dubiu că Executivul condus de domnul Tăriceanu acționează în virtutea altor criterii decât cele economice. Creșterea deficitului bugetar de două ori în mai puțin de 4 luni, de la 0,5% la 0,9% în aprilie și, poate, de la 0,9% la peste 2% în perioada imediat următoare, afectează semnificativ ținta de inflație și accentuează derapajele economice.

Acum putem să înțelegem cu toții de ce a ținut atât de mult Guvernul actual să întrerupă orice cooperare cu Fondul Monetar Internațional. Pentru că nu dorea ca un organism independent și profesionist să arate în permanență greșelile pe care le face actualul Guvern. Românii nu trebuie să știe că în fruntea lor se află niște incompetenți!

Megainvenția guvernamentală numită Fondul "Proprietatea" înghite fonduri publice care nu au fost prinse în construcția bugetară. Guvernul a uitat să menționeze în bugetul pe 2006, prezentat și votat în Parlament, sumele care vor fi alocate drept despăgubire celor care și-au pierdut proprietățile în timpul regimului comunist. Mai mult, nu au fost luate în calcul nici efectele pe care neîncasarea redevențelor de la întreprinderile de stat, care în acest an sunt măsurate la aproximativ 1% din P.I.B., le va avea asupra bugetului de stat.

Guvernul Tăriceanu adoptă acte normative care au drept efect majorarea cheltuielilor bugetare, fără să țină cont de faptul că bugetul a fost aprobat de către Parlament. Puterea lasă impresia că se pregătește de campanie electorală. Nu mai puțin de 1.000 miliarde lei vechi au fost alocați de la buget pentru cheltuielile din sectorul bugetar. Este o măsură cu iz electoral, fără ca vreun leu din aceste fonduri să fi fost prevăzut în construcția bugetară aprobată de către Parlament.

Și mai grav este faptul că, datorită neprofesionalismului de care Guvernul premierului Tăriceanu a dat dovadă la construcția bugetului, acum este nevoit să aprobe noi acte normative, care să asigure suplimentarea bugetului Ministerului Apărării Naționale. Fără aceste fonduri, România nu ar fi reușit să-și respecte angajamentele asumate față de N.A.T.O. P.S.D. a atras atenția asupra tuturor acestor grave disfuncții ale bugetului încă din toamna anului trecut. Aceste lucruri nu au avut loc în proiectul de buget.

Tot acum Guvernul trebuie să asigure fondurile necesare pentru pensiile agricultorilor, precum și pentru pensiile aferente cadrelor militare din diverse structuri instituționale, lucru care trebuie făcut, în mod clar, prin bugetul aprobat de Parlament.

Toate aceste măsuri duc însă la creșterea deficitului bugetar. De aceea, Partidul Social Democrat se așteaptă ca în 2006 deficitul bugetar să explodeze, ceea ce va conduce la o depășire a țintei inflației de peste 7% și la o scădere a puterii de cumpărare a românilor.

Politica fiscală nu este nici ea departe de astfel de "reușite". Politicile promovate de Guvernul Tăriceanu în domeniul fiscalității pot fi împărțite în două etape: introducerea cotei unice de impozitare de 16% și japca practicată de către stat pentru acoperirea golului bugetar care a urmat implementării ei.

Politica lui 16% este pariul pierdut de fapt al actualei guvernări liberale. Rezultatele generate de această măsură fiscală sunt, în cel mai bun caz, mediocre, în timp ce efectele negative contribuie în mare măsură la declinul pe care îl înregistrează economia românească în ultimul an și jumătate.

Analiza performanțelor economice înregistrate de companiile românești în 2005 relevă nu succesul, ci chiar eșecul cotei unice de 16%. Profiturile din industria prelucrătoare au avut o tendință de creștere modestă, în timp ce producția din ramurile respective a avut un ritm de creștere de sub 2%. Segmentele care au produs în mod real profituri sunt cele legate de consum, cu efectul deja cunoscut: creșterea îngrijorătoare a importurilor și a deficitelor externe. În aceste condiții, economia națională devine din ce în ce mai puțin competitivă, iar productivitatea muncii suferă o scădere accentuată a ritmului de creștere.

Cota unică de impozitare a lăsat la nivelul societăților comerciale, la nivelul populației, mai mulți bani decât se estimase inițial. Aceste sume se ridică, potrivit analizelor, la peste 2 miliarde euro. Aceștia sunt bani care lipsesc astăzi de la educație, de la cercetare și de la sănătate.

Din păcate, în România cota unică a încurajat consumul, a încurajat importurile și a provocat derapajele substanțiale din balanțele comerciale. Cota unică a lăsat bugetul statului fără fonduri extrem de importante și a marcat scăderea tuturor indicatorilor economici. Cota unică a încurajat inflația și aproape a stopat procesul dezinflaționist. Cu toate aceste dezechilibre la nivel macroeconomic, cota unică nu a pus nimic în loc.

Tot în 2005, Guvernul Tăriceanu a reușit "performanța" remarcabilă de a modifica tot Codul fiscal de nu mai puțin de 4 ori, ștergând orice pretenție de stabilitate și predictibilitate fiscală.

În 2006, probabil speriat de propriul record, Guvernul a luat drumul dezbaterilor publice și al discuțiilor interminabile. Zeci, poate chiar sute de variante au circulat în cadrul dezbaterilor, astfel încât să ajungă la toată lumea. Trăiai cu senzația că, de fapt, toată lumea se pricepe la fiscalitate în țara asta. În felul acesta, Guvernul a reușit să-și mascheze lipsa de profesionalism, incapacitatea de a lua decizii strategice. Luptele din interiorul coaliției, presiunile mari din partea grupurilor de interese au determinat prelungirea la infinit a discuțiilor legate de Codul fiscal, acesta fiind depus, într-un târziu, la cele două Camere ale Parlamentului.

Chiar dacă a înghețat cota unică și T.V.A., Guvernul este obligat să majoreze nivelul veniturilor bugetare, pentru a putea face față angajamentelor care decurg din calitatea sa de membru al Uniunii Europene.

Soluția oferită de Guvern pentru creșterea veniturilor este reprezentată de extinderea brutală a cotei de 16% și impozitarea masivă a proprietății. Creșterea impozitului pe proprietate este o măsură la fel de disperată ca și creșterea T.V.A. sau a impozitului pe venit, pentru că nici un contribuabil nu scapă de această plată suplimentară. Astfel, extinderea cotei unice propune uniformizarea într-o societate măcinată astăzi de puternice discrepanțe sociale. Dincolo de caracterul ei profund antisocial, cota unică de 16% se introduce acum împotriva celor care au beneficiat inițial de această măsură. Impozitul pe dividende și pe veniturile din tranzacțiile valutare lovește categoriile de contribuabili cu venituri mari, adică cei care au votat Alianța, cei cărora cota unică le-a lăsat, în prima fază, bani în buzunare.

Codul propus de ministrul Vlădescu este o improvizație și un eșec. Astfel, atât în Senat, cât și în Camera Deputaților, Partidul Social Democrat va aduce amendamente, pentru a transforma această aberație într-un cod predictibil și prietenos.

Doamnelor și domnilor,

Guvernul Tăriceanu a demonstrat însă că nu poate să realizeze nimic benefic pentru România.

În cele 500 de zile, Executivul poate raporta cu succes realizarea câtorva metri de autostradă în țara noastră. Ministrului Dobre i-au trebuit aproape 12 luni numai să citească contractul cu Bechtel, să-l traducă, pentru ca în final să-i secretizeze anexele și să nu obțină finanțarea corespunzătoare. Pe de altă parte, premierului Tăriceanu i-au trebuit mai mult de 500 de zile ca să înțeleagă că domnul Dobre trebuie schimbat din funcție.

În tot acest timp, costurile autostrăzii Transilvania au crescut, deoarece, din totalul de 3,2 miliarde euro prevăzuți, 1,5 miliarde euro erau destinați achizițiilor de terenuri și clădiri pe parcursul autostrăzii. Cum piața imobiliară și funciară a crescut, ex-ministrul Dobre a înregistrat performanța de a-l depăși pe ministrul finanțelor. Acesta a pierdut peste 1 miliard de euro prin aplicarea cotei unice, iar domnul Dobre a pierdut 1,2 miliarde euro prin întârzierea lucrărilor la autostradă.

Nici celelalte proiecte de autostrăzi nu se simt mai bine. Pentru autostrada București-Brașov s-au stopat parteneriatele publice-private pentru tronsoanele București-Ploiești, Câmpina-Predeal, Predeal-Brașov și s-a abandonat parteneriatul public-privat pentru construcția centurii Bucureștiului. Guvernul Tăriceanu nu a semnat până în prezent nici un contract privind infrastructura rutieră transeuropeană pe coridorul IV, astfel încât România riscă să piardă 4 miliarde de euro alocați de Comisia Europeană pentru acest coridor. Autostrada București-Pitești, mai degrabă o groapă cu niște porțiuni de asfalt, a fost dată și ea în grija clienților politici.

În 2005, în domeniul transporturilor, amenajării teritoriului, construcției de locuințe nu s-a atins nici unul din obiectivele care aveau termen în această perioadă. Astfel, nu a fost lansat nici un program nou. Programele începute de Guvernul social-democrat au fost blocate din cauza incompetenței actualei conduceri a ministerului.

Politica tarifară nerealistă, fiscalitatea excesivă, absența unor programe viabile și serviciile de proastă calitate au avut drept efect menținerea în mediocritate a turismului intern, cu deosebire pe litoral, unde s-a înregistrat o scădere de peste 30%. Ne-am obișnuit în ultimul an ca agențiile de turism europene să ocolească litoralul românesc, dar asistăm în 2006 la exodul turiștilor români, care aleg plajele din Bulgaria, din Grecia sau din Turcia, în detrimentul stațiunilor autohtone.

Dacă gripa aviară a compromis turismul, atunci inundațiile au distrus definitiv orice formă de credibilitate pe care Guvernul Tăriceanu o avea. Modul cum au fost gestionate crizele inundațiilor prin care România a trecut doi ani la rând ilustrează cu prisosință incompetența echipei de la Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor. Pe toată durata inundațiilor, conducerea ministerului a acționat doar ca o portavoce a Agenției Naționale de Meteorologie și a altor organisme din subordine, pentru a transmite în teritoriu avertizări și prognoze meteorologice, fără însă a dispune măsuri concrete pentru limitarea acestor efecte.

Mult cunoscuta tehnică de a pasa responsabilitatea din curtea mediului în cea a primăriilor și a consiliilor județene din zonele inundate a fost metoda cel mai des utilizată de conducerea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor. În rest, pe toată perioada s-a remarcat printr-o lipsă totală a coerenței măsurilor luate.

Toată această debandadă a fost confirmată de către ministrul de resort, când a declarat presei că nu există o strategie în caz de inundații! Doamna ministru a crezut că în felul acesta este scuzată pentru nepriceperea și necunoașterea de care a dat dovadă în gestionarea unei situații foarte grave și care va avea urmări mult timp de acum încolo.

E drept că nu ne putem împotrivi furiei naturii, dar obligația celor care sunt la conducere este de a face ca aceste pierderi să fie cât mai mici. Ministrul mediului, de fiecare dată când s-a arătat în zonele afectate, a declarat că nu are ce să-și reproșeze. Poate Domnia sa își va revizui acesta atitudine dacă îi prezentăm doar un mic bilanț al greșelilor, cum ar fi scandalul pompelor, deciziile total eronate în ceea ce privește deversarea controlată a barajelor de acumulare, care au dus la inundarea voită a mai multor localități, dar pe considerente total neprofesioniste, evaluările contradictorii ale efectelor inundațiilor.

Adăugăm la acest bilanț negru și felul în care Ministerul Mediului s-a raportat la problema sinistraților. Este cunoscut modul în care oamenii politici aflați la conducerea acestei instituții s-au străduit să acrediteze ideea că reconstrucția caselor afectate de inundații este în sarcina exclusivă a celor rămași fără adăpost. Acesta este răspunsul politicienilor de astăzi!

Un alt domeniu care de asemenea se află în subordinea directă a Ministerului Mediului și care este la fel de îngrijorător prin modul în care este gestionat îl reprezintă și poluarea industrială. Cartonașul roșu primit de România de la comisarul european pentru extindere în domeniul protecției mediului în luna august a anului trecut și confirmat apoi de stegulețul roșu din Raportul de țară din octombrie nu a fost suficient de motivant pentru ca ministrul mediului să accelereze reforma în acest domeniu.

Managementul deșeurilor este o problemă serioasă, asupra căreia doamna ministru ar trebui să reflecteze mai mult. Din cele 50 de depozite ecologice care trebuie construite nu s-a realizat nici măcar unul până acum. Dacă la data aderării aceste investiții nu vor fi finalizate, România va trebui să plătească penalități zilnice foarte mari, de ordinul a sute de mii de euro.

Cu asemenea rezultate, România va intra în Uniunea Europeană pe ușa din spate, iar costurile pe care va trebui să le suporte românii pentru ineficiența și incompetența actualei conduceri vor fi dureroase pentru noi toți.

Filmul românesc a înregistrat recent un succes internațional notabil, datorită premiilor obținute la Festivalul internațional de film de la Cannes. În ciuda acestei realizări remarcabile, 22 milioane de români asistă de un an și jumătate la o tragicomedie. Este o tragicomedie prost realizată și jucată, ai cărei actori sunt premierul Tăriceanu și miniștrii săi.

Eforturile de promovare a filmului au fost de-a dreptul remarcabile, presărate cu spectacole de lumini, discursuri bombastice, promisiuni amețitoare și acuzații calomnioase. Totuși, pe măsură ce cadrele încep să se succeadă cu tot mai mare repeziciune, spectatorii dezamăgiți își pierd entuziasmul. Nimic din ce anunțau afișele nu se regăsește pe ecran. Povestea este tristă, actorii joacă îngrozitor, iar regia este sub orice critică.

Cât de curând iese la iveală faptul că pelicula este continuarea unui film de groază, care a mai rulat pe ecranele romanești cu mulți ani înainte. Spectatorii își pierd răbdarea și își cer înapoi banii pe bilete. Chiar și cei mai înfocați fani își văd acum așteptările înșelate. Una s-a promis și alta s-a oferit. Eșecul este total.

Guvernanții invocă stabilitatea politică, în perspectiva integrării europene, ca argument principal pentru continuarea acestei guvernări. Ni se spune că o criză guvernamentală ar putea periclita succesul aderării României la 1 ianuarie 2007.

Este fals! Pericolul real pentru aderarea la termen a României îl constituie însuși Cabinetul Tăriceanu, din cauza iresponsabilității și incompetenței cu care guvernează această țară. Actualul Guvern nu are nici coerența și nici voința necesare pentru a elimina neajunsurile semnalate de Comisia Europeană în raportul de țară.

Căderea acestui Guvern și formarea rapidă a unui alt Executiv nu sunt o piedică, ci o condiție necesară pentru aderarea cu succes la Uniunea Europeană.

Doamnelor și domnilor,

În consecință, Partidul Social Democrat cere Parlamentului României să pună capăt mandatului acordat Guvernului Călin Popescu-Tăriceanu.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Vă reamintesc faptul că Birourile permanente ale celor două Camere, în ședința comună de astăzi, cu participarea liderilor de grupuri parlamentare, au stabilit ca dezbaterea moțiunii de cenzură să aibă loc miercuri, 28 iunie 2006, la ora 9,00, în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, conform art. 113 alin. (3) din Constituție și art. 78 din Regulamentul ședințelor comune.

Cu aceasta, declar închisă ședința comună de astăzi a Camerei Deputaților și Senatului.

Vă doresc o zi bună!

Ședința s-a încheiat la ora 13,30.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 5 iunie 2020, 4:34
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro