Mircea Valer Pușcă
Mircea Valer Pușcă
Ședința Camerei Deputaților din 20 iunie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.107/30-06-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 20-06-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 20 iunie 2006

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.15 Mircea Valer Pușcă - declarație politică cu titlul "Când ceea ce a votat poporul, exercitându-și suveranitatea, nu poate fi obținut din cauza celui pe care l-au votat cetățenii, exercitându-și dreptul de a alege";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Mircea Pușcă. Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

Domnul Mircea Valer Pușcă:

Mulțumesc, doamnă președintă de ședință.

Doamnelor, domnilor,

Declarația politică de astăzi, pe care o voi susține în fața dumneavoastră, are ca titlu: Când ceea ce a votat poporul, exercitându-și suveranitatea, nu poate fi obținut din cauza celui pe care l-au votat cetățenii, exercitându-și dreptul de a alege. Și are ca moto: "Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!"

Sunt, oare, valori ale societății românești: respectul cuvântului dat, respectul "serviciului public" față de cetățean, respectarea drepturilor consacrate de Constituție? Poate teoretic! În practică, "lucrurile" stau de prea multe ori altfel.

Este cuvântul dat mai greu, dacă este sub formă de jurământ, cu mâna pe Constituție și, după caz, pe Biblie? Mulți vor spune că da, sau că, mă rog, ar trebui să-i dea o "greutate" mai mare. Eu spun simplu: respectul față de cuvântul dat, ca și puterea jurământului nu sunt decât expresia valorii omului! Dau un citat: "Valoarea unui om stă în cuvântul său!" Este un citat drag mie, care cuprinde multitudinea sensurilor relației umane, care poate duce la încredere, respect, prețuire etc. Altfel spus, fiecare om valorează exact cât valorează cuvântul său! Cu atât mai mult când este vorba de jurământ! Mai ales în cazul celor pentru care refuzul de a-l depune atrage sancțiunea pierderii demnității sau, după caz, a calității de funcționar public.

Administrația, acest "serviciu public" plătit din taxe și impozite, este concepută pentru a servi interesele cetățeanului. Funcționarii publici, ca de altfel și demnitarii, își desfășoară activitatea în limitele mandatului, mandat pus în serviciul cetățeanului. Nu, nu cred că sunt "cuvinte mari", sunt doar teze consacrate în Constituție și legi. În fapt, nimic n-ar împiedeca să fie chiar așa. Poate doar incompetența, lipsa de cultură civică sau, sper că nu, reaua credință, reaua voință, tentația de a deveni (un mic) dictator, superficialitatea și lipsa de seriozitate, în înțelesul grav al acesteia.

În ceea ce privește respectarea drepturilor consacrate de Constituție, datoria este a tuturora. Fiecare cetățean este liber să-și exercite drepturile, doar în măsura în care este lăsat sau ajutat s-o facă. Că obstrucția poate fi "opera" altui "simplu cetățean" sau a unuia învestit cu putere (demnitar sau funcționar public), efectul este același, chiar dacă gravitatea faptei celei din urmă este mai mare. Cu siguranță mai mare, pentru că demnitarul sau funcționarul public are în plus și atributele autorității de stat. Adică, mai pe înțelesul tuturor: are și pâinea, și cuțitul. Atunci când autoritatea de stat nu respectă drepturile cetățenilor, putem vorbi despre dictatură, autoritarism, stat de "drepți!", dar despre stat de drept, democrație, suveranitatea poporului, cu siguranță nu.

Și acum, cu scuzele de rigoare pentru lunga introducere, să intru în subiect. De câteva zile bune încerc, fără succes, să-mi exercit un drept banal, acela de a solicita și primi un extras de pe propriul meu certificat de naștere. Cu alte cuvinte, doresc să am un document care să cuprindă unele dintre acele informații care, de-a lungul vieții mele, au fost consemnate în Registrul Stării Civile. Nici măcar nu le-am cerut pe toate. Faptul că art. 31 din Constituție sau Legea 544/2001 îmi dau acest drept îi "lasă rece" pe (i)responsabilii din cadrul primăriei Cluj-Napoca. Argumentele mele nu l-au impresionat nici chiar pe domnul primar Emil Boc, care, chiar dacă a recunoscut că nu-i normal să mi se refuze eliberarea actului solicitat, s-a dovedit a fi neputincios în a-mi asigura respectarea unui drept constituțional, drept consacrat și prin amintita Lege 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public. Cei avizați știu că Legea 544/2001 asigură dreptul invocat, prin art. 2, lit. b) care califică toate actele elaborate de o instituție publică în categoria largă a informațiilor de interes public, chiar dacă același articol, la lit. c), acordă unora dintre acestea atributul de "informații cu caracter personal", ferindu-le, atunci când este cazul, prin ceea ce prevede art. 12, alin. 1, lit. d), de "indiscreția" altor cetățeni. Pentru cei neavizați, trebuie spus că art. 12, alin. 1, lit. d) prevede că "se exceptează de la accesul liber al cetățenilor informațiile cu privire la date personale".

Consider că refuzul de a-mi fi eliberat extrasul de pe certificatul de naștere este un abuz incalificabil, atâta vreme cât este vorba de informații care sunt despre mine. Motivația șefului de serviciu, din cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor de pe lângă Consiliul Municipal Cluj-Napoca, prin care-mi este refuzată solicitarea este stupefiantă: "prin art. 12 alin. 1 lit. d) din Legea 544/2001 se exceptează de la accesul liber al cetățenilor informațiile cu privire la datele personale și ca atare invocarea prevederilor Legii 544/2001 nu este posibilă în situația solicitării unor documente de stare civilă". Calificam argumentația refuzului ca fiind stupefiantă pentru că prevederea amintită nu poate fi interpretată ca fiind "normă de conduită". Aceasta din simplu motiv că legea stabilește reguli ale relațiilor cetățeanului cu terții (instituții publice sau alți cetățeni) și nu reguli de comportament ale persoanelor cu ele însele. Nu cred că domnului primar îi sunt străine rațiunile invocatei exceptări, anume de a asigura cetățenilor un alt drept consacrat în Constituție: acela privind viața intimă, familială și privată. Încercarea de a mă proteja de propria-mi imixtiune în propria-mi intimitate, pe lângă absurdul situației, denotă și mari carențe în a înțelege valorile și principiile sistemului democratic. Cu atât mai mult cu cât accesul meu la propriile mele "date personale" nu restrânge drepturile sau libertățile altor cetățeni, nu aduce prejudicii nimănui și nici măcar nu se încadrează între excepțiile prevăzute la art. 31 din Constituție, neputând aduce prejudicii: "măsurilor de protecție a tinerilor sau securității naționale".

Dacă vor fi fiind curioși care să-mi pună întrebarea ce aș fi făcut eu în locul domnului primar, în situația în care m-aș fi confruntat cu un asemenea caz, în care un șef de serviciu ar fi împiedicat un cetățean să-și exercite drepturile, le pot răspunde sincer: l-aș fi dat afară. Nu, nu pe cetățean. Pe șeful de serviciu. Și aș fi făcut-o cu temei legal, pentru că șeful de serviciu și-a încălcat jurământul privind respectarea Constituției și, prin abuz, a împiedicat exercițiul unui drept constituțional. Prin solidarizare cu subalternul său, domnul primar devine, el însuși, sperjur. Trist, trist de tot, pentru: "cel mai bun produs politic de după 1989", cum îl caracteriza domnul Traian Băsescu, Președintele României. Dar a greși este omenesc, spuneau strămoșii noștri latini, iar greșeala domnului președinte trebuie iertată. Nu și greșeala domnului primar Emil Boc. Dacă greșeala domnului președinte este una de apreciere, fără consecințe (altele decât cele de a stimula creșterea de încredere în favoarea celui "lăudat"), cea a domnului primar este o încălcare a "cuvântului dat", anume de a respecta Constituția. Cu alte cuvinte, prima situație este o chestiune de apreciere, aș putea spune "de gust" (care nu se discută, conform a ceea ce ne învățau deja amintiții strămoși ai noștri), dar a doua este o chestiune care dă măsura valorii individului: valoarea cuvântului său ori, mă rog, a jurământului.

Urmare a acestei triste experiențe îmi pun o întrebare, poate retorică: dacă dreptul elementar de a ști ce anume "notează" autoritățile publice despre și în legătură cu propria ta persoană este negat, cum îți sunt respectate celelalte drepturi? Și atunci, noi, "oamenii politici", să ne mai mirăm că încrederea în noi scade, că Parlamentul este văzut ca fiind "o adunătură" de neserioși, că administrația locală este percepută ca fiind mai mult ostilă decât un partener de sprijin și că cetățeanul sfârșește prin a obosi în demersul său de a-și "afla" dreptatea? Păi să nu ne mirăm. Sau, mă rog, dacă o facem, să avem decența de a constata că de multe ori singurii vinovați suntem noi, cei care înșelăm așteptările cetățeanului decent, de a fi respectat el și de a-i fi respectate drepturile consacrate în Constituție, așa cum i-au fost propuse și așa cum le-a validat prin votul său suveran.

Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 17 octombrie 2019, 21:30
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro