Ștefan Baban
Ștefan Baban
Ședința Camerei Deputaților din 20 iunie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.107/30-06-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 20-06-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 20 iunie 2006

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.4 Ștefan Baban - declarație politică intitulată "Coma, punctul final al sistemului sanitar";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................

Din partea Grupul parlamentar Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Ștefan Baban.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ștefan Baban:

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

"Coma, punctul final al sistemului sanitar".

Efectele negative ale genialei reforme din sistemul sanitar românesc, implementată prin noul pachet legislativ intrat în vigoare la finele lunii mai nu au întârziat să apară: revolta familiei medicale, care este decimată atât prin pensionări forțate, dar și prin instituirea unei noi perioade de interimat la conducerea spitalelor, ca urmare a înlocuirii actualilor directori cu manageri agreați de domnul ministru. Și agrearea nu se datorează profundelor calități profesionale și manageriale ale acestora, cât partidului din care fac parte, precum și slugărniciei de care dau dovadă.

Pensionarea silită a medicilor la 57, respectiv 62 de ani a fost considerată, în opinia economistului Nicolăescu, de bun augur, atât pentru cei care au ajuns la aceste vârste, cât și pentru personalul medical tânăr care există pe piața forței de muncă în România. Ceea ce a uitat domnul ministru să țină seama la aplicarea fenomenalei sale reforme, este că pentru a ajunge un medic specialist, după 6 ani de facultate, mai urmează și un rezidențiat care mai mănâncă cel puțin 5 ani din vechimea minimă necesară pentru pensionare. Domnul Nicolăescu ar fi trebuit să știe până în acest moment că după terminarea facultății, medicii, spre deosebire de ceilalți specialiști, mai au de învățat. Totodată, dacă dorește să introducă și să aplice o reformă europeană în sistemul sanitar, ar fi trebuit să știe că și în UE, vârsta minimă de pensionare este 65 de ani, iar mărinimia pachetului legislativ care menționează că vârsta de pensionare se poate prelungi până la 70 de ani, pe lângă faptul că este ambiguă, creează și premisele de corupție, dând dreptul ministrului Sănătății să dea avizul de prelungire pentru continuarea activității medicale după niște criterii anormale, în care politicul deține ponderea principală.

Nici din punct de vedere constituțional, aceste pensionări și schimbări din funcție ale directorilor de spitale nu sunt corecte. Dar, deși Alianța încă de la instalare a jurat că va respecta Constituția și legile țării, până acum nu a demonstrat decât că le respectă încălcându-le.

Schimbarea directorilor de spitale cu manageri, în special economiști, este o altă greșeală de percepție a activității medicale de către domnul Nicolăescu. Un spital nu este o fabrică în care să spui că, dacă nu ai ce să le oferi oamenilor de lucru îi poți trimite acasă, pentru că oricum până la sfârșitul lunii vor realiza ceea ce au de făcut. Spitalul poate fi comparat cu organismul uman: de exemplu, dacă inima nu pompează sânge, corpul nu va supraviețui; dacă așa-zisul manager specialist nu va cunoaște și rezolva problemele medicale, nu va fi decât un scrib care va semna documente și care mai mult încurcă activitatea, putând duce chiar și la sucombarea spitalului. Dacă în alte domenii de activitate, mai ales instituții publice, au putut fi numiți oameni din exterior, care nu aveau nici în clin nici în mânecă cu activitatea lor și care și acum, după un an, nu știu ce se întâmplă acolo, sistemul sanitar din România nu-și poate permite și alte experimente.

Experimente pe care domnul ministru le continuă: chiar zilele trecute propunea niște tarife și servicii foarte dubioase pentru asigurații care-și doresc prea mult după opinia sa, dar care de fapt solicită servicii medicale decente, așa cum se întâmplă de exemplu în Polonia, Ungaria etc. Faptul că ți se pune un diagnostic de care depinde viața ta, iar tu ca pacient mai ceri și o altă părere a unui alt specialist, este taxabil, în condițiile în care ani de-a rândul ai cotizat la asigurările de sănătate și nu ai beneficiat de nici o facilitate până în momentul în care soliciți acest serviciu suplimentar.

Domnule ministru, înțeleg foamea dumneavoastră de bani și faptul că sănătatea este un sac de bani fără fund, pentru că dacă ar fi altfel, ați fi dorit să vă identificați sumele ce vi se cuvin din contribuții și nu le-ați fi lăsat la un loc cu toate celelalte, ca să nu aveți nici un control asupra lor, dar ca să le puteți cheltui fără a răspunde pentru ele. Reforma în sistemul sanitar ar fi trebuit să înceapă cu identificarea contribuabililor corecți, a celor care eludează legea și nu plătesc cu ani buni și apoi cu pensionarea medicilor, pentru a plăti polițe adversarilor politici.

Domnule ministru, în ce constă reforma dumneavoastră în sistemul sanitar, în afară de interimate, destituiri și pensionări? Calitatea actului medical nu s-a îmbunătățit, sistemul sanitar este tot în colaps, medicamentele tot cu cozi se obțin. Măcar știți câți dintre cei ce trebuie să suporte ura și răzbunarea dumneavoastră sunt buni contribuabili și care sunt serviciile de care beneficiază până când veți hotărî să plătească și statul la rând la medicamente?

Vă mulțumesc pentru atenție.

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule deputat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 19 octombrie 2019, 22:54
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro