Plen
Ședința Senatului din 7 iunie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.96/16-06-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-07-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 07-06-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 7 iunie 2006

Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.

Ședința începe la ora 9,30.

Lucrările sunt conduse de domnul senator Nicolae Văcăroiu, președintele Senatului, asistat de domnii senatori Gavrilă Vasilescu și Gheorghe Funar, secretari ai Senatului.

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Îl rog pe domnul secretar Gavrilă Vasilescu să facă apelul. Se pare că ne-am obișnuit cu formula asta...

 
 

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Doamnelor și domnilor senatori, Bună dimineața!

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Puțin mai tare, vă rog...

 
 

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Am spus "Bună dimineața" pentru toată lumea.

- Antonie Ștefan Mihail - prezent
- Apostol Neculai - prezent
- Arcaș Viorel - prezent
- Ardelean Aurel - prezent
- Arion Viorel - delegație
- Athanasiu Alexandru - euroobservator
- Basgan Ion - prezent
- Berceanu Radu Mircea - prezent
- Blaga Vasile - Guvern
- Bobeș Marin - absent
- Cazacu Cornelia - prezent
- Câmpeanu Radu-Anton - prezent
- Cârlan Dan - prezent
- Chelaru Ioan - prezent
- Cinteză Mircea - prezent
- Ciornei Silvia - euroobservator
- Cioroianu Adrian Mihai - euroobservator
- Cismaru Ivan - prezent
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - prezent
- Cozmâncă Octav - absent
- Crețu Corina - euroobservator
- Crețu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - prezent
- Cutaș George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - Guvern
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - învoit
- Dina Carol - prezent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - euroobservator
- Duca Viorel Senior - euroobservator
- Dumitrescu Ion Mihai - prezent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - prezent
- Eckstein Kovacs Peter - prezent
- Fekete Szabo Andras Levente - prezent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - Guvern
- Frunda György - delegație
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - prezent
- Geoană Mircea Dan - învoit
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - prezent
- Hașotti Puiu - concediu medical
- Ilașcu Ilie - prezent
- Iliescu Ion - prezent
- Ilușcă Daniel - prezent
- Ion Vasile - prezent
- Iorga Nicolae - prezent
- Iorgovan Antonie - prezent
- Ioțcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezent
- Jurcan Dorel - prezent
- Loghin Irina - concediu medical
- Lupoi Mihail - prezent
- Maior George Cristian - prezent
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - prezent
- Markó Bela - Guvern
- Meleșcanu Teodor Viorel - prezent
- Mereuță Mircea - prezent
- Mihăescu Eugen - euroobservator
- Mihăilescu Petru Șerban - prezent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - prezent
- Moraru Ion - prezent
- Morțun Alexandru Ioan - euroobservator
- Neagoe Otilian - prezent
- Neagu Nicolae - prezent
- Nemeth Csaba - prezent
- Nicolae Șerban - prezent
- Nicolai Norica - prezent
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel Constantin - prezent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - prezent
- Pascu Corneliu - prezent
- Păcuraru Nicolae Paul Anton - prezent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereș Alexandru - prezent
- Pete Ștefan - prezent
- Petre Maria - euroobservator
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popa Nicolae-Vlad - euroobservator
- Popescu Dan Mircea - prezent
- Popescu Ionel - prezent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - prezent
- Puskas Valentin Zoltan - prezent
- Rădoi Ion - prezent
- Rădoi Ovidiu - prezent
- Rădulescu Cristache - prezent
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - prezent
- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - prezent
- Simionescu Aurel Gabriel - delegație
- Sogor Csaba - prezent
- Solcanu Ion - prezent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - prezent
- Stoica Ilie - absent
- Strătilă Șerban-Cezar - prezent
- Stroe Radu - Guvern
- Szabó Karoly Ferenc - absent
- Șerbănescu Verginia - absent
- Șerbu Gheorghe Vergil - prezent
- Șereș Ioan Codruț - Guvern
- Ștefan Viorel - prezent
- Șter Sever - prezent
- Talpeș Ioan - absent
- Tănăsescu Claudiu - prezent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Theodorescu Răzvan Emil - prezent
- Terinte Radu - prezent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toma Ion - prezent
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Țâbuleac Mihai - prezent
- Țicău Silvia Adriana - euroobservator
- Țîrle Radu - euroobservator
- Ungheanu Mihai - prezent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuț - prezent
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - prezent
- Vărgău Ion - prezent
- Vedinaș Verginia - prezent
- Verestóy Attila - absent
- Voiculescu Dan - absent
- Vosganian Varujan - prezent
- Vraciu Jan - delegație

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi, vă rog să vă ocupați locurile în sală.

Domnule senator Mihai Ungheanu, domnule Cârlan, vă rog să vă ocupați locurile în sală.

Domnule Solcanu, dați-ne o mână de ajutor. Mulțumesc foarte mult. Vă rog să vă ocupați locurile. Domnule Țâbuleac, suntem în sala de ședințe. Vă rog să închideți telefonul mobil.

Stimați colegi, înainte de a intra în ordinea de zi, doresc să vă spun că am făcut un apel repetat în Biroul permanent către liderii de grup pentru a asigura prezența la lucrările de plen. Avem foarte multe legi care au termen de aprobare tacită. Avem legi prioritare și putem ajunge în situația în care, probabil, să lucrăm și în luna iulie, dacă dumneavoastră nu găsiți de cuviință să-i mobilizați pe colegi să fie prezenți.

Rog mobilizare. Fac un apel la dumneavoastră să rămâneți în sala de ședințe. Nu se întâmplă nimic dacă nu vorbiți o oră jumătate - două ore la telefon.

Stimați colegi, lucrările vor fi conduse cu ajutorul celor doi colegi secretari: domnul Gheorghe Funar și domnul Gavrilă Vasilescu. Vă anunț că din totalul de 137 de senatori, și-au anunțat prezența un număr de 80 colegi. Avem 25 de senatori absenți motivat.

Legat de ordinea de zi, vă rog să mă urmăriți puțin. Prin adresa pe care am primit-o astăzi din partea ministrului-delegat pentru relația cu Parlamentul ni se comunică că Ministerul Finanțelor Publice, respectiv, ministrul finanțelor și toți secretarii de stat sunt la Bruxelles. Pe cale de consecință, ni se propune să scoatem de pe ordinea de zi o serie de proiecte de lege, pe care să le reprogramăm începând de luni. Aici se adaugă și solicitarea din partea inițiatorului de a amâna Legea Curții de Conturi pentru săptămâna viitoare.

Vă rog să mă urmăriți. Pct. 4 - proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Îl scoatem de pe ordinea de zi.

Pct. 15 - proiectul de lege - Legea Curții de Conturi. De asemenea, mai sunt două proiecte de lege cu normativele de cheltuieli, pe care vă propun, totuși, să le păstrăm.

Astfel, legat de punctul 13 de pe ordinea de zi și punctul 3 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale.

Deci, vă propunem să scoatem punctul 4 și punctul 15 de pe ordinea de zi. (Discuții la tribună) Deci, legat de punctul 3 de pe ordinea de zi, este o lege ordinară, nu sunt probleme din ce am văzut, avem termen de adoptare tacită 15 iunie 2006, la punctul 3. Îl putem scoate. Sigur, se solicită pe listă, dar înțeleg că există o punere de acord și nu sunt probleme deosebite. Vă rog, dacă mai sunt alte intervenții la ordinea de zi? Domnul senator Cutaș, vă rog!

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnule președinte, vă rog și punctul 13 să fiți de acord să-l scoatem de pe ordinea de zi, pe motiv că inițiatorul, mă refer la doamna senator Silvia Ciornei, este plecată și nu poate susține acest proiect. Nu este nici o problemă cu acest proiect, dar este corect să fie în sală.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. S-a înțeles. Domnul senator Solcanu.

 
 

Domnul Ioan Solcanu:

Domnule președinte, dacă la punctul 3 de pe ordinea de zi există vreun reprezentant al Ministerului Finanțelor, atunci poate fi abordat. Dacă nu avem un secretar de stat, nu putem aborda pentru că sunt întrebări din partea colegilor în legătură cu acest proiect de lege.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Bun. S-a înțeles. Deci, stimați colegi, ni se propune să retragem de pe ordinea de zi punctul 3, punctul 4, punctul 13 și punctul 15. Dacă mai sunt alte intervenții? Supun scoaterea de pe ordinea de zi a acestor puncte. Vă rog să votați. Rog toată lumea să voteze. Inclusiv domnul senator Tănăsescu.

Mulțumesc foarte mult.

Cu 67 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 3 abțineri, s-a aprobat scoaterea de pe ordinea de zi a punctelor 3, 4, 13 și 15.

Supun votului dumneavoastră, acum, ordinea de zi. Vă rog să votați, stimați colegi.

Cu 65 de voturi pentru, nici un vot împotrivă și 2 abțineri, ordinea de zi a fost aprobată.

Supun votului dumneavoastră programul de lucru. Vă rog să votați. Domnule senator Aron, dacă vorbiți la telefon, nu puteți vota, să știți, sub nici o formă! Vă rog să închideți telefoanele mobile!

Cu 66 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și o abținere, programul de lucru a fost aprobat.

 
Aprobarea programului de lucru pentru perioada 12 - 17 iunie a.c.

Vă rog să părăsiți sala! Mulțumesc foarte mult. Stimați colegi, pentru săptămâna viitoare, programul de lucru îl aveți în mapele dumneavoastră. Deci, vom merge pe formula obișnuită. Luni, lucrări de plen; joi, lucrări de plen, de asemenea, ale Senatului; marți, comisii; miercuri, de la ora 9,00 la 13,00, ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților. La această ședință, la primele două puncte, vom discuta starea justiției și raportul Consiliului Superior al Magistraturii. Dacă sunt observații la programul de lucru pentru săptămâna viitoare? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră, stimați colegi, acest program. Rog toată lumea să voteze. Vă rog să votați. V-am rugat să părăsiți sala. Vă rog, persoanele străine să părăsească sala.

Cu 70 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 4 abțineri, programul de lucru pentru săptămâna care urmează a fost aprobat.

Continuarea dezbaterii și adoptarea proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Stimați colegi, intrăm în punctul 2 de pe ordinea de zi, proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Am rămas la poziția 21, amendamente respinse. Poziția 21, cu referire la art.1 II.10. Dacă se mai susține amendamentul? Domnul senator Funar, microfonul 2.

 

Domnul Gheorghe Funar:

Mulțumesc, domnule președinte! Onorat Senat, îmi susțin acest amendament ...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Numai o secundă. Rog aparatul tehnic. Avem oamenii de la ușă ... Nu mai intră nimeni care nu are calitatea de senator sau deputat. Domnule senator Aron, vă rog să părăsească sala! Domnul senator Cârlan, vă rog să părăsească sala persoanele străine! Cei care nu sunt senatori, nu au ce căuta în sală! Domnule senator Popa Aron, vă rog eu, vă rezolvați problemele cu secretara în afara orelor de plen! (Rumoare în sală)

Domnule senator Funar, aveți cuvântul!

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Mulțumesc. Domnule președinte, aveți dreptate! Revenind la acest amendament, îl mențin, ținând seama și de faptul că am două argumente în plus față de cele pe care le-am prezentat la comisie. Așa cum cunoașteți, doamnelor și domnilor senatori, avem în mape două propuneri legislative, pe aceeași temă, privind legislația în cazul transportului în regim de taxi și de închiriere. Aceste două propuneri legislative sunt realizate de către senatori portocalii și senatori social-democrați. Deci, acestea fiind pe rol, nu cred că este bine, doamnelor și domnilor senatori, să abilităm Guvernul, în perioada de vară, așa cum a procedat și în alte cazuri la unele propuneri legislative ale noastre, ale PRM-iștilor, să ne preia ideile și să vină cu ordonanțe, o ordonanță prin care să preia tot ce este bun din cele două propuneri legislative. Având pe rol aceste două propuneri legislative, vă rog, doamnelor și domnilor senatori, să nu acceptați ca în perioada de vară, Guvernul, pe această temă, să vină cu ordonanțe.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da, mulțumesc. Domnul președinte Eckstein?

 
 

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Comisia nu a adoptat acest amendament. Sunt modificări în regimul de taxi care, din spusele inițiatorilor, ne aliniază la legislația europeană în materie.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Reprezentantul Guvernului, microfonul 10, domnul ministru delegat, vă rog!

 
 

Doamna Magdalena Niculescu - director general în Ministerul Economiei și Comerțului:

Având în vedere calitatea de coordonator a Ministerului Economiei și Comerțului pe infrastructura calității și transpunerea Directivei Comunității Europene nr.22/2004 privind instrumentele de măsurare, care stabilește introducerea pe piață a unui număr de 10 categorii de mijloace de măsurare, printre care se numără și taximetrele, se impune modificarea acestei legi. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, dacă sunt și alte intervenții din sală? Nu sunt. Supun propunerea domnului senator Gheorghe Funar, de eliminare a acestui articol, de la poziția 21. "Da", sunteți de acord cu domnul senator Funar, "nu", sunteți de acord cu comisia și cu Guvernul. Vă rog să votați. Rog toată lumea să voteze.

Cu 29 de voturi pentru, 36 de voturi împotrivă și 1 abținere, amendamentul a fost respins.

Poziția 22 dacă se păstrează? Domnul senator Funar, vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte, onorat Senat, îmi mențin amendamentul de la poziția 22. Guvernul, în plină isterie aviară, când ar trebui să se ocupe de construirea de case pentru sinistrați, de refacerea infrastructurii și multe alte lucruri extrem de serioare și, mai ales de aderarea la Uniunea Europeană, și-a propus să modifice Legea nr.236/2003 privind organizarea pieței tutunului brut în România. Propun, doamnelor și domnilor senatori, să acceptați amendamentul meu de eliminare a acestei preocupări a Guvernului în perioada de vară. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Dacă mai sunt alte intervenții din sală? Nu sunt. Din partea Guvernului, microfonul 8. (Discuții la tribună) Imediat vă dau cuvântul! ...

 
 

Domnul Dănuț Apetrei - secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Practic, se dorește modificarea Legea nr.236/2003 pentru a asigura funcționalitatea pieței tutunului brut în România și pentru a realiza compatibilitatea între legislația națională și cea comunitară. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult. Doamna senator Vedinaș, microfonul 2.

 
 

Doamna Verginia Vedinaș:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Dacă la toate celelalte domenii, care sunt prevăzute în Legea de abilitare, putem să găsim, dacă ne străduim, anumite rațiuni care determină împuternicirea Guvernului să emită ordonanțe obișnuite, în ceea ce privește piața tutunului și activitatea care privește organizarea pieței tutunului, nu cred că prezintă vreun element de urgență, de celeritate, ca să nu poată să se aștepte și să vină Parlamentul, ca să reglementeze această materie, cu atât mai mult cu cât, știm că am avut niște afaceri "Țigareta 1", "Țigareta 2". Au fost suficiente episoade în scurta noastră istorie de după 1990, încât îi invit și pe colegii mei să fim mai prudenți și să lăsăm acest domeniu să fie legiferat de către Parlament, prin lege. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dacă mai sunt intervenții din sală? Nu sunt. Domnul senator Eckstein, microfonul 7.

 
 

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Domnule președinte, aici este un set foarte lung de amendamente de eliminare formulate de domnul senator Funar. Comisia a agreat unele dintre ele, 4 sau 5 au fost adoptate. La restul nu am găsit rațiuni pentru a nu abilita Guvernul pe problemele specificate de Guvern, și menționez că o bună parte dintre aceste domenii de abilitare au menirea ca, în timpul verii, până la raportul din septembrie, să punem de acord legislația noastră cu legislația europeană. Desigur, reprezentanții Guvernului pot să dea explicații, cum să zic, concrete, de ce au solicitat abilitarea, dar poziția comisiei a fost, mă rog, exprimată prin vot.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Da, domnule senator Funar, microfonul 2.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Mulțumesc, domnule președinte. Aș vrea să aduc câteva corecturi la intervenția făcută de președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări. Mă bucură faptul că vreo 3, 4 amendamente sunt comune, în premieră, în Senat, Funar-Eckstein, admise. Dar, la celelalte respinse, la care făcea referire domnia-sa, la cele mai multe, s-a trecut în ritm accelerat. Fără ca să se pună întrebări membrilor Guvernului, a mers ghilotina votului. De aceea, suntem nevoiți, domnule președinte, și astăzi, în ședință, să punem, în unele cazuri, întrebări reprezentanților Guvernului, pentru a ne edifica, care le sunt intențiile și preocupările legate de emiterea acestor ordonanțe. Și nu-i înțeleg pe guvernanți de ce la o bilă neagră pe care au obținut-o în 16 mai 2006, doresc să mai adauge una și mai mare, tot neagră. Au fost criticați pentru excesul de ordonanțe și acum, peste vară, noi vrem, cei de la PRM, să-i ajutăm să schimbe culoarea bilei, din neagră în albă, și dânșii nu vor. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Supun votului dumneavoastră propunerea domnului senator, de eliminare. "Da", sunteți de acord cu domnia-sa. Vă rog să votați.

Cu 22 de voturi pentru, 36 împotrivă și 5 abțineri, amendamentul a fost respins.

Poz.23. Domnul Gheorghe Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte. V-aș ruga pe procedură la începutul intervenției mele, am o rugăminte la dumneavoastră: fiți puțin mai atent în exprimare pentru că nu sunt admise amendamentele mele, întrucât dumneavoastră ați formulat, înainte de vot, "cine este de acord cu eliminarea domnului Funar" și majoritatea nu sunt de acord. (discuții, rumoare, vociferări, râsete)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Hm!

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte. La amendamentul următor, poz.23, am o întrebare legată de dorința Guvernului de a modifica și completa legislația în domeniul produselor agro-alimentare ecologice. Este vorba de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000, o Lege nr.38/2001. Deci au trecut vreo 5-6 ani de atunci, Guvernele nu au venit cu nici un fel de modificări și acum, Guvernul condus de premierul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu dorește să modifice legislația.

Întrebarea. Care este fondul? Ce se urmărește prin această modificare și completare? Vă mulțumesc. (discuții)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Din partea Guvernului cine răspunde? Vă rog, domnule secretar de stat. Aveți cuvântul.

 
 

Domnul Dănuț Apetrei:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Practic, se dorește modificarea din acest punct de vedere pentru a asigura concordanța legislației românești cu cea comunitară, respectiv cu reglementarea Consiliului Europei nr.2092/91 privind produsele agricole ecologice. Practic, acest lucru a fost relevat cu ocazia misiunii TAEX care a avut loc în 10-14 aprilie a.c., exact pe această temă, de evaluare a concordanței naționale românești cu cea comunitară, în care experții comunitari au recomandat foarte clar necesitatea revizuirii legislației naționale după cea europeană. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Deci, domnule Funar, înțeleg că nu mai susțineți amendamentul, dacă vi s-a răspuns la întrebare. Microfonul 2. (discuții)

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Îl susțin amendamentul.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Îl susțineți. Mai sunt intervenții pe acest amendament? Supun votului dumneavoastră amendamentul propus de domnul Funar, de eliminare de la poz.23 și 3 cu referire la art.l.III.3.

Vă rog să votați propunerea de eliminare. Vă rog să votați. Rog toată lumea să voteze.

Cu 20 de voturi pentru, 36 împotrivă și 3 abțineri, amendament respins. (rumoare, discuții)

Poz.24. Domnul Gheorghe Funar. Microfonul 2.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Propun eliminarea art.1.III.4, respectiv, modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2002 și a Legii nr.25/2003 privind identificarea și înregistrarea bovinelor în România.

Cu toții cunoaștem că s-au aplicat aceste două acte normative, au fost identificate bovinele, atâtea câte au mai rămas... (rumoare, discuții)

... și au și cip-uri bovinele... nu știu ce mai urmăriți acum să modificați. Întrebarea este. De ce propuneți modificarea acestor acte normative? Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Aveți cuvântul, domnule secretar de stat. Microfonul 8.

 
 

Domnul Dănuț Apetrei:

Vă mulțumesc, domnule președinte. În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, practic, trebuie să demonstrăm capacitatea noastră de a efectua o supraveghere sanitar-veterinară strictă. Mai concret, trebuie să stabilim statusul de sănătate a animalelor și, mai ales, trasabilitatea acestor efective de animale.

Practic, realitatea ne-a demonstrat că nu toți deținătorii de animale comunică pierderea elementelor de identificare la animale - deci crotaliile, pașapoartele, chiar și duplicatele pentru cardurile de exploatație - astfel încât se impune modificarea legislației pentru a obliga pe acești proprietari de animale să respecte legislația, așa cum este în Uniunea Europeană. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Mai sunt alte intervenții? Domnul senator Stan. Microfonul 2.

 
 

Domnul Petru Stan:

Vă mulțumesc, domnule președinte. În ceea ce privește identificarea bovinelor, noi am aprobat o lege, s-a amânat termenul cu un an de zile, a trecut de atunci un an de zile și înseamnă că nu s-a dus la bun sfârșit legea.

Și atunci se mai cere o prelungire? Încă un an pentru identificarea bovinelor? Pentru ce perioadă? Și de ce nu am făcut până acum acest lucru, dacă nu am terminat identificarea bovinelor.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Atenție, că este vorba de ordonanță de urgență care este în vigoare și probabil se vrea o modificare la aceasta. Vă rog, mai sunt alte intervenții? Reprezentantul Guvernului. Microfonul 8.

Domnul Stan a ridicat din nou o problemă: de ce este necesar să veniți cu această modificare. (rumoare, discuții)

 
 

Domnul Dănuț Apetrei:

Domnule președinte, dacă-mi permiteți. Modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2002 nu conține ceea ce a specificat domnul senator Stan.

Din sală, mai multe voci: Dar ce conține?... Nu?!... Dar ce?!

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul propus de domnul Funar de eliminare a art.1.III.4.

Stimați colegi, vă rog să votați. Stimați colegi, avem nevoie de jumătate plus unu prin prezență. Se pare că nu toată lumea se implică în vot. Reluăm votul. (rumoare, discuții)

Domnule Marinescu, vă rog eu foarte mult. Dacă suntem în procedură de vot, dumneavoastră nu votați, ceilalți nu votează, atunci ne vedem de treabă, mergem acasă. Vă rog eu să treceți la locul dumneavoastră.

Chiar numai în ședințe de plen putem soluționa alte probleme?

Din sală: Atunci ne întâlnim... (rumoare, discuții)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să vă exprimați votul. Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare de la poz.24, propunerea domnului Funar. Vă rog să votați.

Cu 23 de voturi pentru, 39 împotrivă și o abținere, amendamentul a fost respins.

La poz.25. Microfonul 2. Domnul Gheorghe Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Aici, domnule președinte, onorat Senat, la poz.25, Guvernul și-a propus măsuri privind reorganizarea activităților din domeniul reproducției și selecției animale. O formulare extrem de vagă care îi permite să vină cu orice fel de ordonanță pentru perioada de vară.

  1. Care sunt aceste măsuri privind reorganizarea activităților din domeniul reproducției și selecției animale?
  2. De ce nu ați venit cu un proiect de lege în fața Parlamentului dacă știați că trebuie adoptate asemenea măsuri?

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Microfonul 8. Vă rog, domnule secretar de stat.

 
 

Domnul Dănuț Apetrei:

Vă mulțumesc, domnule președinte. După cum bine se știe, în prezent proprietatea privată în sectorul creșterii animalelor reprezintă peste 98% din șeptel, ceea ce impune implicarea structurilor private în realizarea activităților de control oficial al performanțelor de producție, în testarea reproducătorilor și în realizarea însămânțărilor artificiale.

Conform cerințelor Uniunii Europene legislația în acest domeniu privind controlul performanțelor, înființarea și conducerea registrelor genealogice, precum și eliberarea certificatelor zootehnice trebuie să fie implementate - deci aceste chestiuni - și de către structuri private de reprezentare ale crescătorilor de animale.

Iar inspecția, bineînțeles, trebuie să fie efectuată de organisme de stat. Din acest motiv este realmente necesară reorganizarea activității instituționale care să faciliteze implementarea legislației comunitare. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Domnul Stan. Microfonul 1.

 
 

Domnul Petru Stan:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, noi avem în fiecare județ Oficiu de reproducție și selecție a animalelor care se ocupă de această problemă în permanență. Nu există județ să nu fie animale sub control. Nu înțeleg de ce trebuie să privatizăm acest lucru.

Și pe banii cui? Avem cuprins în bugetul de stat acest lucru? Costă foarte mulți bani să organizăm controlul producției de lapte în toate județele țării, în toate localitățile.

Dar, deocamdată, acest lucru este organizat. Eventual trebuie în viitor să facem treaba asta, dacă va cere Uniunea Europeană, dar mă îndoiesc, din moment ce noi suntem atât de bine organizați la acest capitol. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Mai sunt și alte intervenții?

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Funar, de eliminare a poz.25 referitoare la art.1.III.5.

Vă rog să votați. Rog toată lumea să voteze propunerea.

Cu 20 de voturi pentru, 39 împotrivă și 3 abțineri, amendament respins.

Poz.26. Se susține? Domnule Funar, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

O susțin, domnule președinte, pentru că aici Guvernul ne propune ca în perioada vacanței parlamentare să modifice prin ordonanță două acte normative din 2000 și 2001 cu privire la clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase.

Probabil că pune la cale noi acte de corupție. A găsit vreo firmă a senatorului Verestoy sau a altora, care să lucreze în acest domeniu. (discuții, rumoare, vociferări)

Rog reprezentantul Guvernului să-mi răspundă la o singură întrebare. Ce grupuri de interese dorește să susțină prin această ordonanță peste vară? (discuții, rumoare, vociferări)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, domnule secretar de stat. Microfonul 10.

 
 

Domnul Dănuț Apetrei:

Există un singur interes: interesul de a reuși să adaptăm recomandările emisiunii de B-revue de la Bruxelles din luna martie, care se regăsește în raportul de țară din mai, și care recomandă să existe o singură autoritate în domeniul gestionării substanțelor chimice periculoase. În acest sens, există preocupări atât la Ministerul Economiei, cât și la Ministerul Mediului. Această problemă trebuie rezolvată până în luna septembrie, până la viitorul raport de țară.

Asta este singura rațiune.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Mai sunt intervenții din sală? Domnul senator Eckstein Kovacs.

 
 

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Vă rog să-i atrageți atenția domnului senator Funar să se abțină de a aduce jigniri unor colegi. Domnul senator Verestoy, liderul Grupului parlamentar UDMR, nu este în sală, dar nu cred că este demn ca la susținerea unui amendament să se aducă jigniri unui coleg.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Domnul senator Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Onorat Senat, senatorul Verestoy este obligat, conform Regulamentului, să fie prezent la ședințe. Nu este prezent, nu este vina mea că vorbesc în lipsa dânsului.

Nu l-am jignit cu nimic, am făcut referire la una dintre firmele dânsului. Probabil că ceilalți senatori nu cunosc că dânsul a devenit multimiliardar... (discuții, rumoare, vociferări)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul senator...

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

... și zeci de milioane în valută, apare...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să luați loc.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Da, domnule președinte. (discuții, rumoare, vociferări)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să luați loc, domnule senator. (discuții, rumoare, vociferări)

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Închei, domnule președinte. Sunt în minutul de drept la replică. (râsete, discuții, rumoare, vociferări)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să vă referiți la amendament și atât.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Deci amendamentul... Puneam o întrebare dacă la firma dânsului care tipărește tichetele de masă... (discuții, rumoare, vociferări, râsete)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vi s-a dat răspuns. Dacă aveți alte completări. (discuții, rumoare, vociferări, râsete) Vă rog eu să luați loc.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte, iau loc, dar suntem în Senatul României, senatorul Eckstein a confundat statutul lui de avocat și a sărit în apărarea unui coleg. (discuții, rumoare, vociferări)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să vă referiți la amendament, fără referire la persoane. Vă rog să luați loc. Mai aveți alte argumente de adus? Nu. Mai sunt intervenții? (discuții, rumoare, vociferări)

Domnul senator Berceanu, pe procedură. (rumoare, discuții)

 
 

Domnul Radu Berceanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vă rog să observați că în Regulamentul Senatului, la Secțiunea VI - Desfășurarea ședințelor Senatului - la art.125 este scris următorul lucru.

"Președintele de ședință sau liderul unui grup parlamentar are dreptul să propună Senatului limitarea duratei luărilor de cuvânt sau sistarea discuțiilor. Propunerile prevăzute la alin.1 se adoptă cu votul deschis al senatorilor prezenți." (rumoare, discuții)

În calitate de lider de grup, vă propun să sistăm discuțiile la acest proiect de lege și vă rog să supuneți această propunere la vot.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule senator, cred că este o confuzie. Regulamentul nu prevede așa ceva. Putem cere limitarea discuțiilor pe un anumit punct, dar asta nu înseamnă că putem să spunem "nu mai discutăm amendamentele".

Deci, nu se pune o astfel de problemă, însă vreau să rețineți că nu a fost un exces în ceea ce privește susținerea amendamentelor, ele au fost susținute chiar într-un timp, aș spune, scurt. M-am referit la domnul Funar, să respecte deontologia și să se refere la amendament, și nu să atace persoane.

Domnul senator Solcanu, microfonul 3.

 
 

Domnul Ion Solcanu:

Domnule președinte, sunt întru totul de acord cu interpretarea pe care ați făcut-o și, în numele grupului, consider că solicitarea domnului senator Berceanu este absolut abuzivă.

Mă miră, din partea domniei-sale, ca unul care a participat la elaborarea Regulamentului Senatului și știe foarte bine că poate fi solicitată întreruperea discuțiilor atunci când, pe o chestiune dată, iau cuvântul mai mulți senatori din partea tuturor grupurilor parlamentare. În nici un caz nu putem opri dezbaterea amendamentelor, pentru că fiecare amendament este făcut cu un rost sau nu, dar trebuie dezbătut în plenul Senatului. E drept, însă, că poate fi limitată în timp, să spunem, dezbaterea pe un amendament.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Vă propun să ne oprim aici. Nu mai sunt alte intervenții. Supun votului dumneavoastră propunerea domnului senator Funar de la poziția 26, și anume, eliminarea art.1. III. 8.

Vă rog să vă exprimați prin vot. Vă rog să votați.

Rog toată lumea să voteze.

22 de voturi pentru, 40 de voturi împotrivă, 4 abțineri.

Amendamentul este respins.

Poziția 27.

Domnul senator Funar, microfonul 2.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

La acest amendament de eliminare am avut în vedere faptul că Guvernul avea posibilitatea să vină în fața Parlamentului cu un proiect de lege, așa cum s-a făcut în anii precedenți, privind aprobarea numărului de exemplare din speciile urs, lup, râs și pisică sălbatică, care se pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2006 - 2007.

Știu că s-a schimbat președintele Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. Probabil că datorită acestui fapt Guvernul dorește să vină cu o ordonanță de urgență.

O întrebare, dacă permiteți, domnule președinte, să adresez reprezentanților Guvernului. De ce nu respectă Parlamentul României, de ce vin cu o ordonanță de urgență pe această temă, în condițiile în care aveau la dispoziție proiectul de lege pe această temă și puteau veni din primăvară?

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Probabil că dumneavoastră, la toate cele 25 de puncte care urmează, unde aveți amendamente, o să puneți aceeași întrebare.

Deci, acceptați să vi se răspundă o singură dată pentru cele 20 de puncte la întrebarea "de ce?", pentru că nu are rost să repetăm.

Microfonul 10, domnul secretar de stat, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Constantin Popescu - secretar de stat la Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor:

Carnivorele mari - ursul, lupul, râsul, pisica sălbatică - sunt specii strict protejate, conform Legii nr.462/2001.

Pentru a obține derogare pentru vânarea acestora trebuie promovată o lege. Studiile științifice de bază se termină numai în luna iunie, iar sezonul de vânătoare începe în 15 septembrie, deci nu avem cum să procedăm altfel. Și în anii trecuți am procedat la fel.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Dacă mai sunt alte intervenții?

Domnul senator Claudiu Tănăsescu. Microfonul 2, vă rog.

 
 

Domnul Claudiu Tănăsescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte, stimați colegi,

Vă rog să observați că aceste reglementări privind aprobarea numărului de exemplare trebuia făcute, poate, anul trecut pentru anul respectiv sau la începutul anului pentru anul acesta și ceea ce ar urma, dar probabil că Guvernul se gândește la ideea că trebuie să promoveze, mai ales, numărul râsului, pentru că avem deja câțiva distinși domni în țara noastră, care se exprimă foarte des cu "hă, hă, hă", și atunci, probabil că râsul trebuie să reprezinte un lucru deosebit de important pentru sezonul respectiv.

Deci, dacă Guvernul vrea să deschidă acest sezon al râsului, eu am să votez împotriva amendamentului domnului Funar.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc,

Mai sunt intervenții?

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Funar de la poziția 27, de eliminare a art. 1. III. 9.

Vă rog să votați, stimați colegi.

Din sală: Nu merge.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

O să reluăm votul. Puțină răbdare, vă rog.

Vă rog să votați acum. A fost greșeala mea, am apăsat de două ori.

15 voturi pentru, 41 de voturi împotrivă, 5 abțineri.

Amendamentul este respins.

Poziția 28.

Domnul senator Funar, microfonul 2.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte, onorat Senat,

Guvernul ne propune ca, prin ordonanță simplă, în perioada vacanței parlamentare, să aprobe strategia pentru finalizarea procesului de privatizare a Societății Comerciale ROMTELECOM S.A.

O țară întreagă știe despre afacerea care s-a făcut cu ROMTELECOM. Până acum, putea Guvernul să vină cu un proiect de lege privind finalizarea procesului de privatizare a acestei societăți comerciale. Nu a făcut-o, dorește să ne aplice în continuare politica UDMR-ului, adică politica faptului împlinit. Dau o ordonanță, rezolvă problema și noi, la toamnă, discutăm degeaba.

De aceea, propun eliminarea acestui punct din proiectul de lege.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Microfonul 10, domnul secretar de stat, vă ascultăm.

 
 

Domnul Aurel Nețin - secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației:

Domnule președinte,

Domnilor senatori,

Unul din obiectivele Guvernului și, implicit, ale Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației este legat de privatizarea societăților la care statul român încă este proprietar. Și vorbim aici de vânzarea celor 46% din acțiunile ROMTELECOM, de privatizarea Societății Naționale de Radiocomunicații și de restructurarea și privatizarea Poștei.

În acest moment, au fost selectați consultanții pentru vânzarea pachetului de 46% din acțiunile ROMTELECOM și pentru procesul de privatizare a Societății Naționale de Radiocomunicații.

În condițiile în care este nevoie de modificări legislative pe perioada vacanței, în ceea ce privește strategia de privatizare, susținem abilitarea Guvernului în vederea adoptării ordonanțelor de urgență în domeniul comunicațiilor.

Mulțumesc frumos.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Cu o singură precizare, că nu puteți da ordonanțe de urgență, ci numai ordonanțe simple.

Dacă mai sunt alte intervenții?

Doamna senator Vedinaș. Microfonul 2, vă rog.

 
 

Doamna Verginia Vedinaș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Eu vreau să-l rog pe reprezentantul Guvernului să ne spună care sunt rațiunile pentru care statul român trebuie să rămână și fără cele 46%, deci sub 50%, de acțiuni pe care le mai deține la societățile respective.

Am spus și cu alte prilejuri, mi se pare că aceste servicii publice sunt de importanță prea mare pentru statul român. În contextul în care, deja, statul român a pierdut controlul asupra societăților respective, am putea, măcar, să menținem un număr de acțiuni, că, oricum, am ignorat exemplul unor state către care ne uităm numai când ne convine - și am în vedere Franța, unde servicii publice importante, cum este poșta, cum este telefonia, sunt controlate de statul francez, iar statul francez se află într-o veritabilă competiție cu operatorii privați, tocmai pentru ca să păstreze controlul acestor servicii, fiindcă simțim fiecare, atunci când vine factura la telefon, ce înseamnă lipsa oricărui drept de decizie din partea statului în cuantumul facturilor și al serviciilor pe care le prestează aceste companii.

De aceea, vreau să ni se explice care sunt rațiunile pentru care nu se mai poate aștepta și trebuie lichidat tot în ceea ce privește aceste servicii foarte importante.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Domnul secretar de stat, microfonul 10.

 
 

Domnul Aurel Nețin:

În acest moment, statul român mai deține 46% din acțiunile ROMTELECOM, iar vânzarea acestor acțiuni prin bursă este un obiectiv al Guvernului actual.

În ceea ce privește competiția și accesul României în Uniunea Europeană, această competiție presupune creșterea competitivității, inclusiv pe plan intern, o competitivitate care să ducă la creșterea calității serviciilor și a prețurilor.

Până în acest moment, ROMTELECOM, oricum, avea o poziție de monopol, dar în cadrul strategiei adoptate, atât prin cei doi operatori majori, care sunt VODAFONE și ORANGE, cât și din dorința de a scoate la vânzare încă două licențe de 3G, din dorința de a aduce și alte tehnologii în ceea ce privește creșterea competitivității pe piața de comunicații, noi suntem siguri că nu va duce decât la creșterea calității serviciilor și a unor prețuri mult mai bune.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg, cea mai periculoasă afacere este când monopolul trece din mâna statului în sectorul privat și toate țările se feresc de acest lucru. Întrebarea s-a referit la rațiunile pentru care trebuie să ieșim acum la vânzare cu acest pachet de 46%, în contextul în care DEUTCH TELECOM, FRANCE TELECOM dețin, de ani de zile, pachetul majoritar de acțiuni în mâna statului. Asta a fost întrebarea. Ne-ați răspuns, am înțeles. Este un obiectiv al Guvernului. Acesta a fost răspunsul, doamna Vedinaș. Deci... Nu, că nu aveți... Vreți să interveniți? Vă rog, dar nu știu dacă merită comentarii aici.

 
 

Doamna Verginia Vedinaș:

Un singur comentariu. Este evident că răspunsul nu a atins semnificația întrebării pe care am pus-o. Faptul că Guvernul își propune ceva nu înseamnă că această propunere conferă legitimitate demersului în sine.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Ați ascultat toate argumentele, de o parte și de alta. Supun votului dumneavoastră propunerea făcută de domnul senator Funar, de eliminare a art.1. IV. 2., legat de stabilirea strategiei de privatizare a pachetului de acțiuni care a mai rămas la ROMTELECOM în posesia statului.

Vă rog să votați. Votând "da", sunteți de acord cu amendamentul, votând "nu", sunteți împotrivă.

29 de voturi pentru, 34 de voturi împotrivă, o abținere.

Insuficient, reluăm votul. Trebuie să avem jumătate plus unu, de o parte sau de alta, nu are importanță.

Deci, stimați colegi, supun încă o dată votului dumneavoastră - vă rog să așteptați însă - propunerea domnului Funar de eliminare a art. 1. IV. 2.

Rog toată lumea să voteze. Vă rog să votați.

Votând "da", sunteți de acord cu eliminarea, votând "nu", sunteți împotrivă. (Pe tabela de vot este înscris: 28 de voturi pentru, 32 împotrivă, 3 abțineri.)

Stimați colegi, în condițiile legilor ordinare, votul exprimat trebuie să reprezinte jumătate plus unul din cvorumul de lucru. Deci, da sau nu, dar jumătate plus unu. (discuții în sală)

Deci, încă, o dată, asta e prevederea regulamentară, doamna Paula Ivănescu. Îmi pare rău că trebuie să vă spun. În cazul legilor organice, trebuie să avem minimum 69. Deci, asta este prevederea, nu mai facem comentarii. Avem cvorum în sală, dar nu votează toată lumea. Deci, reluăm votul.

Rog toată lumea să-și exprime votul. Dacă lăsați telefoanele mobile, o să fiți atenți și o să votați așa cum gândiți dumneavoastră.

Vă rog să votați, stimați colegi.

Rog toată lumea să voteze această propunere, "da" sau "nu". Vă rog! Sau abțineri, bineînțeles.

Vă rog să votați.

27 de voturi pentru, 35 de voturi împotrivă, 3 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Rog liste pentru liderii de grup.

Poziția 29.

Domnul senator Funar, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Mulțumesc, domnule președinte.

Propun eliminarea acestui articol, care vizează, în opinia Guvernului, aprobarea strategiei de privatizare a Societății Naționale de Radiocomunicații S.A.

Avea timp suficient Guvernul, până acum, să vină cu un proiect de lege în acest sens. Din nou sfidează Parlamentul României, ne aplică politica faptului împlinit și, printr-o ordonanță, vrea să aprobe strategia de privatizare a Societății Naționale de Radiocomunicații.

Am o singură întrebare, domnule președinte, pentru reprezentanții Guvernului.

De ce, pentru perioada vacanței parlamentare, s-au limitat numai la cele două societăți comerciale și le-au ignorat pe celelalte câteva sute bune?

Ce interese au, ce grupuri de interese doresc să susțină în perioada vacanței parlamentare?

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Dacă mai sunt intervenții din sală?

Domnul secretar de stat, microfonul 10, vă rog.

 
 

Domnul Aurel Nețin:

Eu nu pot să vorbesc decât despre privatizarea societăților care intră, să zicem, în portofoliul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației. Noi avem de vândut cele 46 de acțiuni și de privatizat S.N.R., restructurat și, eventual, privatizat Poșta Română.

În acest moment, s-au semnat contractele cu consultantul numai pentru RomTelecom și pentru Societatea Națională de Radiocomunicații și se negociază, în acest moment, contactele de consultanță în vederea elaborării strategiei de privatizare. Le-am pus numai pe cele două, pentru că este posibil ca, în două, trei luni de zile, să fie nevoie de adoptarea strategiei de privatizare.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, mai sunt intervenții?

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Funar, de eliminare a poziției 29.

Rog toată lumea să voteze, ca să nu pierdem timpul cu reluarea votului.

Vă rog să votați.

24 de voturi pentru, 36 de voturi împotrivă și o abținere, amendamentul a fost respins.

La poziția 30, dacă se mai susține?

Microfonul 2, domnul senator Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Susțin poziția 30, domnule președinte.

Între timp, am urmărit lista și am constatat că alte tentative pe care Guvernul a dorit să le facă, în acest domeniu al privatizărilor, au fost zădărnicite la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, și amendamentele mele au fost admise la celelalte poziții.

De aceea, am ezitat puțin, domnule președinte, până am ajuns la microfon.

Deci, la numărul curent 30, dintre amendamentele respinse, Guvernul vine cu reglementări privind instituțiile și companiile de spectacole și/sau concerte.

Nu cunosc care sunt aceste reglementări care trebuie modificate în următoarele două luni și rog reprezentantul Guvernului să încerce să ne lămurească.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dacă le-ar fi știut pe toate, venea cu legea. Probabil că se lucrează la așa ceva.

Vă rog, cine răspunde?

Microfonul 8, vă rog, domnul secretar de stat, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Ioan Onisei - secretar de stat în Ministerul Culturii și Cultelor:

Sărut-mâna, bună ziua.

Este vorba de modificări aduse Legii nr.504/2004 privind instituțiile publice de spectacole și concerte.

Vă rog să observați, chiar din titlu, că introducem reglementarea companiilor private de spectacole și concerte care, din fericire, au început să funcționeze și în România.

Avem, cel puțin, cinci categorii de modificări importante, îndeosebi, de reglementare a condițiilor de înființare, de funcționare, de organizare și funcționare a instituțiilor și companiilor de spectacole și concerte, corelarea dispozițiilor Legii cu Ordonanța Guvernului nr.26/2005 privind managementul în instituțiile publice de spectacole și concerte, dispoziții specifice privind personalul de specialitate și, în fine, vom include în această lege și acele reglementări necesare privind organizarea și desfășurarea activității de impresariat artistic.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mai sunt intervenții? Nu mai sunt.

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Funar, de eliminare a articolului 1.V.1.

Vă rog să votați, stimați colegi.

Rog toată lumea să voteze.

19 voturi pentru, 38 de voturi împotrivă și 5 abțineri, propunerea a fost respinsă.

Poziția 31, domnul senator Funar, vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Am un amendament de eliminare la poziția 31. Respectiv, să nu i se admită Guvernului ca, în perioada vacanței parlamentare, prin ordonanță, să modifice și să completeze Legea nr.292/2003 privind organizarea și funcționarea așezămintelor culturale, pentru că este posibil ca printr-o ordonanță să decidă închiderea lor. Cele mai multe se află într-o fază premergătoare închiderii.

Întrebarea mea este dacă urmăresc închiderea căminelor culturale sau dacă urmăresc altceva?

Rog să ne comunice care sunt intențiile în viitoarea ordonanță.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Dacă mai sunt intervenții din sală?

Vă rog, domnule senator.

 
 

Domnul Constantin Găucan:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Chiar luni, la Casa Memorială, la Muzeul "Nicolae Iorga" din Vălenii de Munte a avut loc primul simpozion național al directorilor muzeelor și al așezămintelor culturale.

În urma discuțiilor care s-au purtat în cele două zile de dezbateri a rezultat faptul că, la ora asta, nu există o politică coerentă în cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, de conservare și de promovare a valorilor acestor muzee, acestor case memoriale.

De aceea, cred că, acum, în momentul greu prin care trece Ministerul Culturii și Cultelor, în legătură cu retrocedările, amendamentul de eliminare a emiterii unei ordonanțe, în ceea ce privește aceste muzee ar trebui amânat pentru la toamnă, când vor fi mai clare concluziile din partea experților, din partea directorilor, din partea responsabililor acestor muzee și case memoriale.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt.

Domnul secretar de stat, microfonul 8.

 
 

Domnul Ioan Onisei:

Dincolo de a preciza care sunt principalele modificări pe care le avem în vedere, cred că se impune mai întâi de toate să dau două răspunsuri.

Domnule senator, este vorba de așezăminte culturale și nu de muzee și colecții și, cum bine știți, avem o lege specială pentru muzee și colecții.

Pentru domnul senator Funar, dimpotrivă, modificând această lege, Ministerul Culturii și Cultelor intenționează să dea posibilitatea autorității publice centrale de specialitate să investească în reabilitarea căminelor culturale și, în acest sens, suntem pe punctul de a obține un împrumut de o sută de milioane de euro.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul senator Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

O scurtă replică. Împreună cu colegii, senatori și deputați PRM, am introdus o propunere legislativă privind alocarea echivalentului în lei a 50 milioane de euro, anual, pentru reabilitarea căminelor culturale.

Atunci, același reprezentant al Guvernului aflat în fața noastră, e drept, în urmă cu câteva luni, a avut o poziție diferită de cea de acum, a fost împotriva alocării de bani. Acum ne spune că pun la cale așa ceva.

Dacă ați preluat ideea noastră, ne bucurăm, vă rugăm să o și mediatizați, să fiți corecți.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Funar, de eliminare a articolului 1.V.2.

Vă rog să votați, stimați colegi.

Și domnul Vosganian poate să voteze.

18 voturi pentru, 40 de voturi împotrivă și 5 abțineri, amendamentul a fost respins.

Poziția 32.

Microfonul 2, vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte, renunț la poziția 32.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Poziția 33.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

La poziția 33, propun eliminarea ordonanței privind reglementări cu referire la protejarea patrimoniului tehnic și industrial.

Până acum, guvernele au permis celor care, chipurile, s-au privatizat în România să lichideze cea mai mare parte a societăților comerciale, să vândă la export fierul vechi.

Am o singură întrebare.

Prin aceste reglementări, Guvernul dorește să protejeze ce-a mai rămas din fierul vechi, în țară?

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mai sunt alte intervenții din sală?

Nu sunt.

Rog, din partea Guvernului, cine răspunde?

Microfonul 8, domnul secretar de stat.

 
 

Domnul Ioan Onisei:

Prin aceste reglementări, pe care vă rog să observați că le introducem pentru prima oară în România, Guvernul intenționează nu să protejeze fierul vechi, ci să protejeze acele componente ale patrimoniului cultural național care țin de evoluțiile în domeniul tehnicii și știți foarte bine că avem, din fericire, foarte multe exemple în acest sens.

Nu intru în detaliile reglementării, dar obiectul de reglementare este în principal acesta.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare de la poziția 33, propunere făcută de domnul Funar.

Vă rog să votați.

21 de voturi pentru, 40 de voturi împotrivă și 4 abțineri, amendamentul a fost respins.

Poziția 34, domnul senator Funar, vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Întrucât Guvernul dorește, în sfârșit, după 16 ani, să vină cu reglementări privind protejarea patrimoniului național imaterial, îmi retrag amendamentul.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, poziția 35.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

La poziția 35 îmi mențin amendamentul de eliminare prin ordonanță, în perioada vacanței parlamentare, a unor prevederi sau modificarea și completarea unor prevederi din actuala Lege a muzeelor și colecțiilor publice, Legea nr.311/2003, la care s-a referit și distinsul meu coleg, domnul senator Găucan.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Sunt intervenții din sală? Nu sunt.

Domnul secretar de stat, aveți cuvântul.

Microfonul 8.

 
 

Domnul Ioan Onisei:

Două sunt obiectivele principale ale acestor modificări.

În primul rând, punerea de acord a legii cu normele Consiliului Internațional al Muzeelor, I.C.O.M.

Cel de-al doilea obiectiv major... este vorba de completarea cu asemenea dispoziții care să protejeze activitatea muzeografilor, în sensul acordării de sporuri de toxicitate, de confidențialitate, de stabilitate a personalului din aceste instituții publice de cultură.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Alte intervenții?

Domnul Funar, microfonul 2.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte,

Dacă sunt adevărate cele relatate de domnul secretar de stat, deși, mă îndoiesc, inclusiv, după discuțiile de ieri de la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, îmi retrag amendamentul și dăm posibilitatea Guvernului să facă ceea ce a promis domnul secretar de stat.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Poziția 36, dacă se susține?

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

La poziția 36 îmi retrag amendamentul.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Poziția 37.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

La poziția 37 este vorba de reglementări privind drepturile cuvenite cadrelor didactice din învățământul primar.

Îmi retrag amendamentul și ne-am bucura ca să reușească Guvernul să le acorde drepturile cuvenite.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Poziția 38.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

La poziția 38 îmi mențin amendamentul și am o întrebare.

Care sunt aceste măsuri pe care le prevede Guvernul prin ordonanță privind utilizarea suplimentelor nutritive de către sportivi.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, cine răspunde?

Doamna secretar de stat, luați loc.

Vă rog, microfonul 8.

 
 

Doamna Grațiela Elena Vâjâială - vicepreședinte Agenția Antidoping:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Prin ratificarea Convenției împotriva dopajului a Consiliului Europei, prin Legea nr.171/1998, România și-a asumat obligația de a transpune în legislația internă prevederile europene în materie.

Utilizarea de către sportivi a unor suplimente nutritive contaminate cu precursori hormonali sau substanțe dopante poate duce la cazuri false de dopaje, fără ca sportivii să aibă această intenție.

Consiliul Europei ne-a cerut, în mod expres, la începutul lunii mai, să stabilim această lege, în concordanță cu reglementările Convenției pentru a ne proteja proprii sportivi de apariția unor cazuri de dopaj prin înființarea acestor produse.

Legea va prevede măsuri concrete pentru comercializarea și utilizarea suplimentelor nutritive în cadrul mișcării sportive.

Pentru aceste motive, avem rugămintea, doamnelor și domnilor senatori, să dați o șansă sportivilor români care doresc să practice un sport curat, fără dopaj, ținând cont că sportul a fost și trebuie să rămâne un vector major de imagine a României în lume.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Domnul senator Funar, dacă în urma răspunsului mai susțineți amendamentul? Da.

Supun propunerea domnului Funar de eliminare a articolului 1. V. 11.

Vă rog să votați.

Rog toată lumea să voteze.

Cu 19 voturi pentru, 39 voturi împotrivă, 3 abțineri, amendament respins.

Dacă poziția 39 se mai susține?

Din sală: Nu.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Înțeleg că nu.

Poziția 40.

Domnul senator Funar, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am propus eliminarea acestui punct, ținând seama de faptul că prin ordonanță Guvernul vrea să modifice Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar.

Am șansa să-mi retrag acest amendament, în ipoteza în care primesc informații de la reprezentantul Guvernului, de la domnul secretar de stat, ce se urmărește prin aceste modificări și completări ale Legii nr.138/1999.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul secretar de stat, aveți cuvântul.

Microfonul 10, vă rog.

 
 

Domnul Alexandru Mircea - secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am furnizat asemenea informații și în cadrul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări prin modificările aduse la Ordonanța Guvernului nr.138, avem în vedere alinierea unor prevederi de natură salarială pentru militarii, pentru ofițerii, maiștri militari, subofițerii și militarii angajați pe bază de contract care participă la misiuni în străinătate și pentru care nu s-au făcut reglementări, corelate cu cele din Ministerul Apărării Naționale.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule Funar, vă păstrați amendamentul, da?

Din sală: Da.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Funar de eliminare a art.1.VI. 1.

Vă rog să votați, stimați colegi,

Cu 15 voturi pentru, 38 voturi împotrivă, 2 abțineri, amendamentul -a respins.

Poziția 41.

Domnule Funar, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

La 41 am propus eliminarea textului propus de Guvern, cu referire la modificarea Ordonanței Guvernului nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

Am șansa să-mi retrag acest amendament, dacă domnul secretar de stat mă convinge că aceste drepturi și altele referitoare la salarizarea polițiștilor, au în vedere noua poliție înființată în acest an, poliția aviară, adică polițiștii care fug pe ulițe, pe străzi, prin crânguri, pe bălți, după păsări.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dacă mai sunt intervenții?

Microfonul 10, vă rog.

Domnule secretar de stat, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Alexandru Mircea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Acest amendament a fost discutat în comisie, a fost modificat.

Pe raportul de amendamente admise o să observați că, de fapt, prin Ordonanța Guvernului nr.38/2003 se modifică, conform amendamentelor admise de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, un singur articol. Este vorba de art.37 al Ordonanței Guvernului nr.38/2003 și acest lucru se face datorită necesității unor corelări cu actele normative adoptate ulterior, respectiv cu o Ordonanță de urgență a Guvernului nr.158/2005.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Funar de eliminare a articolului de la poziția 41.

Vă rog să votați, stimați colegi.

Cu 18 voturi pentru, 37 voturi împotrivă, 3 abțineri, amendament respins.

Poziția 42, dacă se susține?

Microfonul 2, vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Îmi mențin, domnule președinte, amendamentul de eliminare a reglementărilor privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul Instanțelor Judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea.

Am o întrebare pentru distinsa reprezentantă a Ministerului Justiției:

Dacă și pentru aceste categorii de personal se prevede, la fel ca prin Ordonanța de urgență nr.27/2006, ca personalul auxiliar să beneficieze de compensație egală cu cinci câștiguri brute înainte de deces și de o indemnizație egală cu 3 câștiguri brute, după deces?

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Microfonul 8, vă rog.

Doamna secretar de stat, aveți cuvântul.

 
 

Doamna Katalin Kibedi - secretar de stat în Ministerul Justiției:

Mulțumesc, domnule președinte.

Distinse domnule senator,

Pe lângă argumentarea necesității de a figura această ordonanță pe Legea de abilitare, sunt nu numai obligațiile pe care ni le-am asumat în a asigura un sistem unitar de salarizare la instanțe și parchete - și aici fac trimitere și la managerii economici, instituție, relativ, nouă în sistemul legislativ românesc -, ar fi și un argument legislativ.

Anul trecut, Parlamentul României a adoptat modificările pe Legea nr.567/2004 care reglementează statutul personalului auxiliar, iar unul dintre articolele adoptate condiționează intrarea în vigoare a câtorva din drepturile prevăzute în acel statut de elaborarea legii de salarizare.

Prin urmare, mult nu putem întârzia.

În ce privește dispozițiile care vor fi regăsite, este doar în proiect, urmează să fie afișate pe site pentru a se putea respecta prevederile privind transparența decizională și abia după aceea v-aș putea spune exact în ce formă va subzista acest proiect.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Mai sunt intervenții?

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Funar de eliminarea a art.1. VI. 3.

Vă rog să votați.

Cu 14 voturi pentru, 36 voturi împotrivă, 5 abțineri, amendament respins.

Poziția 43.

Dacă se susține?

Din sală: Nu.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu.

Poziția 44.

Domnul Tărăcilă, aveți cuvântul.

Microfonul 3, vă rog.

 
 

Domnul Doru Ioan Tăracilă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Dacă la acest proiect de Lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a agreat un număr de 23 amendamente formulate de colegii senatori, vă rog să observați că pentru 44 amendamente, poziția a fost negativă, în sensul de a fi respinse.

Dintre cele 44 amendamente, vă rog să observați că 43 solicitau eliminarea unor domenii în care Guvernul să fie abilitat să emită ordonanțe, iar în cel de-al 44-lea amendament, subsemnatul am ridicat o chestiune și o ridic și în fața dumneavoastră: dacă la un proiect de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, un parlamentar poate formula un amendament prin care să solicite Guvernului de a emite o ordonanță simplă în perioada vacanței parlamentare, într-un anumit domeniu.

În legătură cu această chestiune aș spune că la nivelul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări soluția a fost favorabilă, întrucât alături de alte amendamente admise, subsemnatului i-au fost admise în trei domenii: în domeniul protecției sociale și în chestiuni urgente legate, fie de sinistrați, de gripa aviară, de construirea locuințelor, amendamente prin care am solicitat abilitarea Guvernului și am creat pentru acesta vocația să intervină în plan legislativ, în sensul de a emite o ordonanță simplă în domeniul respectiv.

Vă rog să observați că amendamentul pe care eu l-am formulat vizează modificări aduse Legii nr.562/2004 datorită nevoii de a se reuși acel proces de vânzare a locuințelor de serviciu, din sistemul militar către cadrele militare active și, eventual către cadrele militare în retragere sau în rezervă.

Nu am înțeles rezerva manifestată de reprezentanții Executivului fundamentată pe două chestiuni: pe de-o parte, deși legea este adoptată în 2004, până în prezent acest proces de vânzare a locuințelor este blocat, întrucât nu pot fi reglementate prin norme chestiunile de principiu, extrem de importante care vizează persoanele autorizate să cumpere aceste case, pe de-o parte, iar pe de altă parte, stabilirea în concret a prețului, având în vedere corectarea curată a inflației și adăugarea TVA-ului la prețul de cost al locuințelor.

În al doilea rând, Guvernul, la o propunere legislativă care se găsește, în prezent, în dezbatere în Senat, a dat punct de vedere favorabil pentru agrearea modificărilor la această Lege nr.562/2004.

Mi-este teamă, însă, domnule președinte, întrucât această propunere legislativă se găsește în dezbaterea Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și s-ar putea să fie finalizată astăzi, că legea nu va ajunge în plen, că nu va putea să treacă și prin Senat, și prin Camera Deputaților, motiv pentru care am solicitat și solicit reprezentanților executivului să accepte această mână întinsă, acest amendament, care nu înseamnă altceva decât posibilitatea dacă Guvernul apreciază favorabil ca în perioada de vară să emită o ordonanță de urgență, ordonanță simplă în situația în care procesul legislativ nu va fi finalizat, dând posibilitatea astfel cadrelor militare să-și cumpere locuințele de serviciu.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Și eu vă mulțumesc.

Cred că ar trebui să întărim o precizare făcută de domnul senator Tărăcilă, în sensul că Legea de abilitare a Guvernului, cu prevederi pe diferite domenii, nu înseamnă că obligatoriu Guvernul, în vacanța parlamentară va da ordonanțele respective. Va analiza de la caz la caz, nu există nici o sancțiune, dacă emite sau nu o ordonanță pentru care a fost abilitat.

Vă rog, dacă mai sunt intervenții din sală?

Din sală: Nu.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu.

Domnul senator Eckstein Kovács Péter, aveți cuvântul.

Microfonul 7, vă rog.

 
 

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cele relatate de domnul senator Tărăcilă sunt riguros exacte în prima lor parte.

Într-adevăr, comisia a inclus la solicitarea reprezentanților opoziției, dacă vreți, în speță a domnului senator Tărăcilă, mai multe amendamente pe care, practic, le-am adăugat la lista propusă de Guvern. Ca și în cazul luării unor măsuri pentru combaterea gripei aviare, la posibilitatea de a emite ordonanțe în cazul sinistraților, reprezentantul Guvernului a fost de acord și, într-adevăr, a fost o mână întinsă, primită cu bucurie de către reprezentanții Guvernului.

În cazul acestei adăugiri, reprezentantul Guvernului nu a susținut acest amendament. Este vorba de instituția, destul de spinoasă, a vinderii locuințelor de serviciu către cei care pot să beneficieze de ele, și aici avem un sistem neunitar în legislația noastră.

Ca atare, dorința Guvernului exprimată prin reprezentanții ei, a fost de a permite să creăm un sistem unitar care să nu fie discriminatoriu, față de una sau alta dintre categoriile sociale.

Nu este un capăt de țară dacă se admite acest amendament al domnului senator Tărăcilă. Oricum, ar exista o presiune asupra Guvernului de a reglementa vânzarea locuințelor de serviciu către o anumită categorie de beneficiari, fapt cu care reprezentantul Guvernului nu a fost de acord și nici în comisie nu a primit majoritate.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Din câte știu eu, nu mai există o altă categorie de locuințe de serviciu, apropo de reglementare unitară, aici a mai rămas o singură problemă.

Doriți să luați cuvântul?

Din sală: Da.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Microfonul 10, vă rog.

Din partea Guvernului, domnule secretar de stat, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Alexandru Mircea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Eu am explicat și în comisie, faptul că în momentul de față există o propunere legislativă care a fost examinată în Guvern, s-a dat aviz favorabil pentru susținerea ei, Guvernul este de acord cu susținerea ei, deja proiectul respectiv se află în procedură parlamentară, este chiar la Senat și Senatul este sesizat cu actul normativ respectiv și eu am avut o singură mică obiecție, dacă doriți dumneavoastră. Întrucât Parlamentul este puterea legiuitoare și are dreptul să promoveze asemenea inițiative legislative, mă gândesc că dacă vine și Guvernul, reluând toată procedura prevăzută de Hotărârea Guvernului nr.50/2005 cu avize la toate structurile din sistem, SIE, SRI, SPP și așa mai departe, s-ar putea să întârziem cu promovarea actului normativ, pe când acesta deja se află în procedură parlamentară.

Aceasta este toată problema.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule secretar de stat, dacă va trece pe procedură parlamentară, nu mai dați... sunteți abilitat.

Deci, nu aveți nici o obligație, scoatem legea până la sfârșitul lunii, nu... dar, mă rog, poate mă depășește pe mine.

Facem o discuție inutilă pe o problemă.

Domnul Berceanu, aveți cuvântul.

Microfonul 2, vă rog.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule președinte,

Cred că lungim lucrurile inutil, mie mi se pare că este cât se poate de clar.

Domnul senator Tărăcilă a avut o inițiativă bună, a oferit Guvernului posibilitatea, dacă dorește și consideră că este necesar

și constată că legea nu s-a votat în Parlament și așa mai departe, în perioada de vară să poată rezolva această problemă, iar dacă nu dorește, nu o s-o rezolve.

Drept urmare, cred că este un caz pe care trebuie să-l privim deschis, iar Grupul parlamentar Dreptate și Adevăr PNL-PD va vota pentru acest amendament.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament al domnului senator Doru Ioan Tărăcilă. Ați ascultat toate argumentele.

Vă rog să votați, stimate colege și stimați colegi.

Cu 66 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și o abținere, amendamentul a fost adoptat.

Poz.45, dacă se mai susține? Domnul senator Gheorghe Funar, vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte, onorat Senat.

Am aflat din declarațiile din ultimele două săptămâni că isteria aviară este înlocuită cu o altă diversiune, cu restructurarea Guvernului, că Guvernul promite că va reduce numărul de secretari de stat, de agenții și așa mai departe. În condițiile acestea, îmi retrag amendamentul, pentru a-i da posibilitatea să treacă la fapte.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Poz.46.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Îmi mențin ultimul amendament, dar aici îl rog și pe președintele Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunități și validări să constate că s-a strecurat o eroare materială. Eu nu am propus eliminarea la art.1.VII.3. Guvernul și-a propus ca în perioada vacanței parlamentare să reglementeze obligația transportatorilor aerieni de a comunica date despre pasageri. Exprimarea este extrem de vagă. Îl poate întreba, de pildă, pe colegul senator Nicolae Vlad-Popa dacă este în avion cu secretara și așa mai departe. (discuții și vociferări în sală)

Ei, pentru a nu se ajunge în asemenea situații - domnule președinte, onorat Senat -, amendamentul meu care a fost depus la comisie nu este de eliminare și permiteți-mi să precizez textul pe care l-am propus: Reglementarea obligației transportatorilor aerieni de a comunica date referitoare la identitatea pasagerilor, nu date despre pasageri. Mi se pare că se încalcă drepturile elementare ale omului dacă lăsăm această abilitare a Guvernului să emită o ordonanță, iar transportatorii să dea date despre pasageri, ci date referitoare numai la identitatea pasagerilor.

Sper ca acest amendament să fie acceptat. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. S-a înțeles.

Intervenții aici?

Domnul secretar de stat, vă rog, microfonul 10.

 
 

Domnul Alexandru Mircea:

Propunerea de introducere în Legea de abilitare a acestei reglementări are în vedere dispozițiile Directivei Consiliului Europei nr.114/2004 privind condițiile admisei cetățenilor statelor terțe în scop de studii, schimb de elevi, pregătire neremunerată sau servicii de voluntariat.

În legătură cu această chestiune se are în vedere și sunt prezentate expres datele care trebuie să fie prevăzute, nu vom face nici un fel de abatere, se va asigura de către autorități datele personale, datele cu caracter personal și din aceasta nu se face nici o chestiune de încălcare a drepturilor cetățenilor, ci este o obligație pe care ne-o asumăm, pentru a se asigura securitatea transporturilor și lupta antiteroristă.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră această propunere, amendament al domnului senator Gheorghe Funar. Deci, în loc de date despre pasageri, despre identitatea pasagerilor.

Vă rog să votați, stimate colege și stimați colegi.

Cu 22 de voturi pentru, 42 de voturi împotrivă, 4 abțineri amendamentul a fost respins.

Vă consult dacă aveți intervenții la cele 23 de amendamente admise. Începem cu amendamentele admise, domnule președinte Eckstein?

 
 

Domnul Eckstein Kovács Péter (de la pupitru):

Da, domnule președinte.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Bravo, domnule președinte.

Vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 7.

 
 

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Vă rog, domnule președinte, să vă abțineți de a face comentarii...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dar v-am felicitat, nu am spus nimic...

 
 

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Ați spus ironic și nu cred că este cazul.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog.

 
 

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Am spus și la prezentarea raportului că, la pct.15 din cele admise, este o greșeală materială, respectiv, este vorba de un amendament respins de către comisie, cel cu privire la salarizarea celor de la Ministerului Administrației și Internelor, să luați act de acest fapt, eliminarea pct.15 dintre amendamentele admise. Atât am avut de spus.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Deci, eliminarea pct.15, da? dintre cele admise.

A fost respins. Înțeleg că a fost o greșeală de introducere în text. Nu este cazul să-l supunem la vot, se scoate, da?

Celelalte amendamente...

Da, domnule senator Ion Solcanu.

 
 

Domnul Ion Solcanu:

De acord în legătură cu pct.15 propus de domnul senator domnul Eckstein Kovács Péter.

Domnule președinte, amendamentele care sunt făcute de domnul senator Doru Ioan Tărăcilă sunt făcute în numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat și vor fi susținute de grupul nostru.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dacă mai sunt intervenții la aceste amendamente? Nu mai sunt.

Stimate colege și stimați colegi, supun votului dumneavoastră raportul comisiei, cu toate amendamentele admise, inclusiv cele pe care le-am acceptat astăzi și data trecută prin vot.

Vă rog să votați raportul cu amendamentele admise. Vă rog să votați.

Cu 48 de voturi pentru, 14 voturi împotrivă, 6 abțineri, raportul a fost adoptat.

Vă anunț că suntem în cvorum de lucru.

Supun votului dumneavoastră, acum, proiectul de lege în care vom opera aceste amendamente. Vă rog să votați. Rog toată lumea să voteze.

Cu 53 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă, 8 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

Vă mulțumesc.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea preluării de către Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. de la rezerva de stat a cantității de 315,0 tone apă grea necesară punerii în funcțiune a Unității 2 CNE Cernavodă.

Trecem la pct.3: proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică.

Numai o secundă. (discuții și vociferări în sală)

Pct.3 și 4 le-am scos, stimate colege și stimați colegi, Codul fiscal...

Suntem la pct.5: proiectul de Lege pentru aprobarea preluării de către Societatea Națională "Nuclearelectrica" S.A. de la rezerva de stat a cantității de 315 tone apă grea necesară punerii în funcțiune a Unității 2 CNE-Cernavodă.

Comisia economică, domnul președinte Dan Claudiu Tănăsescu.

Domnul secretar de stat Darius Meșca, vă rog, aveți cuvântul, foarte pe scurt. Microfonul 8.

 

Domnul Darius Meșca - secretar de stat în Ministerul Economiei și Comerțului:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Prezentul act normativ reglementează regimul cantității de 315 tone apă grea din Rezerva de stat pentru a fi acordată Societății Naționale "Nuclearelectrica" S.A., în scopul încărcării sistemului moderator al reactorului, pentru a nu pune în pericol continuarea lucrărilor de finalizare a obiectivului.

Pentru acest sistem al reactorului, conform tehnologiei CANDU, este necesară o cantitate de 600 de tone de apă grea. Din cantitatea necesară, 185 de tone au fost procurate de Societatea Națională "Nuclearelectrica" S.A. (SNN), începând cu anul 1999, din fondurile alocate prin bugetul de stat, respectiv, diferența de apă grea până la 500 de tone este fabricată și se află în stoc la producător, ROMAG Drobeta-Turnu Severin, sucursala RAAN, fiind în gestiunea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat.

Față de cele de mai sus, propunem plenului Senatului adoptarea proiectului de lege pentru aprobarea preluării de către Societatea Națională "Nuclearelectrica" S.A. de la rezervele de stat a cantității de 315 tone de apă grea necesară punerii în funcțiune...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Vorbiți prea mult. Nu ne dați titlul...

Domnul președinte Dan Claudiu Tănăsescu, vă rog să prezentați raportul Comisiei economice, industrii și servicii.

 
 

Domnul Dan Claudiu Tănăsescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Membrii comisiei au hotărât în unanimitate să întocmească raport favorabil, fără amendamente.

Aș vrea să menționez că există avizul favorabil al Consiliului Legislativ și al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Prin obiectul său de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Senatul este prima Cameră sesizată.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Stimate colege și stimați colegi, dezbateri generale, luări de cuvânt? Nu sunt.

Nu avem amendamente.

Voi supune votului dumneavoastră atât raportul, cât și proiectul de lege.

Vă rog să votați, stimate colege și stimați colegi.

Vă rog să votați.

Au fost adoptate cu 54 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, 4 abțineri.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială.

Trecem la pct.6: proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.66/2000 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială.

Domnul secretar de stat Alexandru Ștrenc, da?

Vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 9.

 

Domnul Alexandru Ștrenc - director general adjunct în Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci:

Domnule președinte, doamnelor și domnilor senatori.

Față de reglementarea profesiunii de consilier în proprietate industrială, conform Ordonanței Guvernului nr.66 din 2000, vă propunem să fiți de acord cu amendarea acestei legi, pentru a putea permite eliminarea barierelor în raport cu cetățenii Uniunii Europene. Este o profesiune reglementată în toate țările Uniunii Europene, consilierii în proprietate industrială sunt asociați în Institutul European și este normal să dăm dreptul acestor cetățeni să poată funcționa și pe teritoriul României.

Ordonanța Guvernului nr.66/2000 avea restricționarea doar pentru cetățenii români.

De asemenea, vă propunem să fiți de acord cu un amendament practicat în majoritatea țărilor europene ca, cu aprobarea Consiliului de administrație sau a forului de conducere al unei firme, consilierii care lucrează în cadrul acelei firme să-și poată exercita profesiunea și pentru alte companii sau firme.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc, domnule secretar de stat.

Domnule președinte Dan Claudiu Tănăsescu, vă rog să ne prezentați raportul Comisiei economice.

 
 

Domnul Dan Claudiu Tănăsescu:

Domnule președinte, vă mulțumesc.

Având avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și al Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, membrii comisiei noastre au hotărât în unanimitate întocmirea unui raport favorabil, fără amendamente.

Prin natura reglementărilor sale, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Senatul este prima Cameră sesizată.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Luări de cuvânt dacă sunt? Nu sunt.

Nu avem amendamente.

Supun votului dumneavoastră atât raportul, cât și proiectul de lege.

Vă rog să votați, stimate colege și stimați colegi.

Rog toată lumea să voteze.

Cu 42 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă, 5 abțineri, raportul și proiectul de lege au fost adoptate.

Mulțumesc și celor care nu vor să voteze.

 
Dezbaterea și respingerea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.

Trecem la pct.7: propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.

Comisia economică, industrii și servicii este aici.

Inițiatorii sunt? Au fost anunțați?

Domnul președinte Dan Claudiu Tănăsescu, vă rog să prezentați raportul Comisiei economice.

 

Domnul Dan Claudiu Tănăsescu:

Vă mulțumesc.

Membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport de respingere. Este vorba de un proiect de lege care face parte din categoria legilor ordinare, iar Senatul este prima Cameră sesizată.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, domnul secretar general Bogdan Dumitrache, aveți cuvântul. Microfonul 8.

 
 

Domnul Bogdan Mircea Dumitrache: - secretar general în Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație

Domnule președinte, distins Senat.

Referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, punctul de vedere al Guvernului este următorul:

Legea nr.1/2005 a creat cadrul legal unitar pentru organizarea și funcționarea cooperației, promovarea principiilor cooperatiste consacrate pe plan internațional și autonomiei deciziei și a libertății de acțiune, precum și a liberei asociații a societăților cooperative, dezvoltarea și revitalizarea sectorului cooperatist, în conformitate cu necesitatea de armonizare a legislației cooperatiste din România cu prevederile legale în domeniu pe plan european.

Potrivit etapelor prevăzute de Legea nr.1/2005, care vizează activitatea de reorganizare, organizațiile cooperatiste meșteșugărești și de consum, precum și asociațiile acestora, județene și naționale existente la data intrării în vigoare a legii, aveau obligația de a se organiza astfel.

Fac precizarea că această lege a intrat în vigoare în 4 martie 2005, în termen de 9 luni pentru organizațiile cooperatiste, meșteșugărești și de consum, în termen de 12 luni pentru Asociațiile județene ADCOM și FEDERAL COOP și în termen de 18 luni pentru Asociațiile naționale UCECOM și CENTROCOOP.

Cu privire la această inițiativă considerăm...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog spuneți care este punctul de vedere, pe scurt.

 
 

Domnul Bogdan Mircea Dumitrache:

Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Vă rog, dacă sunt intervenții ? Dezbateri generale. Domnul senator Puskas Valentin Zoltan. Microfonul nr. 2, vă rog.

 
 

Domnul Puskas Valentin Zoltan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Trebuie să precizăm următorul fapt: Guvernul, de fapt, a agreat unele dintre propunerile din prezenta inițiativă legislativă, în număr de șapte-opt, restul nu, dar nu am dezbătut, cu acordul inițiatorului, în Comisia economică, industrii și servicii, ca să nu intrăm pe aprobare tacită și vor fi dezbătute acestea în Camera Deputaților. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Supun votului dumneavoastră raportul de respingere, stimați colegi. Supun votului raportul de respingere, vă rog să votați.

Cu 48 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 5 abțineri, raportul a fost aprobat.

Pe cale de consecință, proiectul de lege a fost respins.

 
Dezbateri asupra propunerii legislative pentru completarea Legii apiculturii nr. 89/1998 (retrimiterea la Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală).

Trecem la pct. 8, propunerea legislativă pentru completarea Legii apiculturii nr. 89/1998.

Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală, vă rog.

Inițiatorii sunt ? Domnule Stan, la mine vă uitați. Microfonul nr. 9. Aveți cuvântul să vă susțineți inițiativa.

 

Domnul Ioan Stan - deputat:

Doamnelor și domnilor senatori,

Prin această inițiativă am încercat să acordăm un sprijin producătorilor apicoli.

În cadrul comisiei, la articolul respectiv, pe două puncte am căzut de acord cu reprezentanții Guvernului, rămânând ca litigiu un singur amendament pe care îl susțin în continuare, respectiv acordarea de avantaje în aplicarea rovignetei.

Am spus în amendament ca rovigneta să fie plătită atâta timp cât apicultorii folosesc rețeaua de drumuri naționale, o zi, șapte zile sau treizeci de zile.

Nu am ajuns la nici o înțelegere, eu îmi mențin amendamentul în continuare și cer ca și dumneavoastră să considerați că, acum, apicultorii trec printr-un moment foarte greu. Ca statistică, raportând la anul 1990, de la 1.418.000 de familii am ajuns la mai puțin de jumătate, iar în condițiile în care le dăm "atenția" cuvenită, adică nu îi ajutăm aproape deloc, în maxim doi ani, producătorii apicoli, această activitate istorică, dar cu o părticică importantă în economia românească, vor sucomba.

Mulțumesc și vă rog să îi înțelegem și pe dumnealor.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Domnule președinte Pascu Corneliu, vă rog să ne prezentați raportul Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală.

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Domnule președinte,

Aș vrea să vă spun că sunt unele intervenții ca această propunere să fie retrimisă la comisie.

Noi am dat un aviz favorabil acestei propuneri și pentru că avem avizul favorabil și nu există o propunere din sală de a se trimite la comisie, sigur că nu pot face eu această propunere, dar aș vrea să-mi permiteți să fac un comentariu, la dezbateri.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Ori faceți una ori alta, nu puteți amândouă.

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Deci, comisia a dat un raport favorabil.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Ori, ori. Doriți retrimiterea la comisie ?

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Să vedem, dacă cineva...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da, domnul senator Mereuță.

 
 

Domnul Mircea Mereuță:

Mulțumesc, domnule președinte.

Într-adevăr, propunerea mea este de retrimitere la comisie. În comisie, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nu a fost prezent, punctul de vedere care reglementează rovigneta ne-a fost supus atenției după ce s-a dat raportul și după ce s-a votat în comisie.

De aceea, în numele Grupului parlamentar al Alianței D.A. PNL-PD, propun retrimiterea la comisie a acestei inițiative legislative, pentru a ne pune de acord cu punctul de vedere al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, întrucât această inițiativă legislativă, deși ea reglementează în mare parte multe aspecte din domeniul creșterii albinelor, pe domeniul rovignetei, interferează cu legea care stabilește taxa pentru rovignetă. De aceea solicit retrimiterea la comisie pentru a vedea punctul de vedere al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și a-l lua în considerare.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimați colegi,

Încă o dată, supun votului retrimiterea la comisie, nu facem dezbatere pe marginea proiectului.

Dacă cereți retrimiterea la comisie, se supune votului și pe urmă începem dezbaterile pe el.

 
 

Domnul Gavrilă Vasilescu (aflat la prezidiu):

Da, dar trebuie justificare.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a justificat, până trimitem la comisie moare apicultura.

Domnule senator Pascu, aveți cuvântul, vă rog. Dacă doriți să mai pierdem timpul, nu am ce face. Vorbiți de acolo, microfonul nr. 7.

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Domnule președinte,

Sigur că acest subiect al rovignetei a apărut în repetate rânduri, în această sesiune și în cealaltă, și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nu a luat nici o atitudine de a-și verifica poziția, pentru că a invocat, în anularea sau în a fi contra acestor propuneri, o directivă europeană pe care am citit-o și am văzut că a deformat total sensul acestei directive europene, în sensul că trebuie să aibă rovignetă toate mijloacele destinate transportului de mărfuri. Mijloacele destinate agriculturii, producției agricole, sunt scutite de plata rovignetei.

Printr-o definiție pe care au transcris-o eronat, intenționat sau greșit, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului practică taxa rovignetei pe drumurile naționale și de la mijloacele înmatriculate dar care nu au ca destinație transportul de mărfuri.

În acest fel, producătorii agricoli români sunt supuși unei taxe și sunt defavorizați, în concurență și în raport cu producătorii agricoli europeni.

Deci, din acest punct de vedere, există și o inițiativă legislativă a tuturor parlamentarilor din Parlament, pentru a se corecta această decizie a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul senator Daea.

 
 

Domnul Petre Daea:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

În ordinea de zi de astăzi sunt două acte normative care vizează același domeniu, în succesiune numerică, pct. 8 și pct. 9.

Sigur, putem discuta foarte mult despre acest aspect, eu mă rezum doar să spun două lucruri:

În primul rând, a se vedea că acest act normativ vizează o politică agricolă în domeniu și anume aceea de a crea facilități pentru un sector care nu are nevoie de o asemenea intervenție, înțelegând prin intervenție nu numai faptul că oprim sau punem sub girul juridic o altă normă vizavi de plata rovignetei, ci și modul în care cei care au gândit acest act normativ s-au gândit la rostul pe care îl are apicultura în agricultură.

De aceea aș vedea ca, astăzi, să dăm votul pozitiv pentru un act normativ, întrucât trimiterea la comisie ar presupune timp, și a mai pleca în stupărit cu stupii, după ce termină să se deschidă floarea la floarea soarelui, pentru ce o dăm ?!

Dacă vrem să intervenim - și este normal să facem acest lucru și este binevenită o asemenea intervenție - să o facem astăzi și să dăm votul favorabil pentru acest act normativ unde comisia de specialitate s-a pronunțat și a prezentat un raport pe măsura judecății și a prelucrării pozițiilor, inclusiv ale Guvernului, iar Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, care este responsabil pentru politica în domeniu, a fost de acord.

Iată poziția Guvernului și, deci, nu avem nici un motiv să nu votăm astăzi pentru acest act normativ. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul senator Berceanu. Microfonul nr. 2.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule președinte,

De fapt, începem să intrăm pe fond.

Eu aș ruga să supuneți la vot propunerea de retrimitere la comisie, pentru că, de fapt, toată lumea este de acord cu propunerile din interiorul legii, numai că lucrurile trebuie defalcate.

Sunt unele chestiuni care țin de o lege privind rovigneta - Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, alte lucruri care sunt legate de chestiune ce țin direct de agricultură și de aceea comisia trebuie să procedeze pentru punerea la punct a acestor probleme.

Există și o Decizie a Curții Constituționale, nr. 408 din 14.07.2005, care a respins ca nefondată solicitarea de achitare a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale pentru perioade mai mici de 12 luni, solicitare formulată de persoane care practică apicultura.

Rugămintea ar fi să lăsăm comisia să opereze aceste chestiuni și, pe fond, toată lumea este de acord cu toate propunerile făcute de colegii noștri.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Domnul senator Stan. Aveți cuvântul. Microfonul nr. 1.

 
 

Domnul Petru Stan:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sub pretextul că ne aliniem la legislația europeană, anumite ministere, pentru a obține cât mai mulți bani de la buget, exagerează.

Așa este și cu apicultura. Noi distrugem un sector de activitate care, practic, nu consumă energie, unde lucrează niște oameni pasionați, majoritatea pensionari și oameni săraci.

De aceea, în Uniunea Europeană nu se pretinde taxă de rovignetă pentru agricultură, mai mult, la noi, nu avem șosele, nu avem autostrăzi, în general...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule senator Stan, nu discutăm pe fond acum.

 
 

Domnul Petru Stan:

Eu sunt de acord să se voteze astăzi și Partidul România Mare este de acord cu acest proiect de lege.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Asta este altceva, asta este cu totul altceva.

Da, domnule deputat Stan, foarte pe scurt că trebuie să supunem la vot. Microfonul nr. 9.

 
 

Domnul Ioan Stan:

Domnule președinte,

Această inițiativă a constituit subiectul a trei ședințe în Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală a Senatului.

S-a dat un vot pozitiv din partea comisiei și de fiecare dată au participat atât reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cât și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Inițiativa a fost consecința protestelor care s-au făcut, la nivel de țară, de către apicultori.

A mai trimite-o o dată..., nu parafrazez pe domnul senator Daea să spun că trece și floarea soarelui și nu știu ce altă plantă meliferă, dar nu mai are rost să o mai trimitem, pentru că este prea târziu. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Din partea Guvernului, domnul Apetrei, vă rog. Microfonul nr. 10.

 
 

Domnul Dănuț Apetrei - secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale:

Mulțumesc, domnule președinte.

Datorită neînsușirii propunerilor și observațiilor de către inițiator, din punctul de vedere al Guvernului, solicităm retrimiterea la comisie.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Bun, mergem și pe formula asta, ceea ce înseamnă că vom avea proiectul de lege prin octombrie, pentru că se închide sesiunea, intrăm în vacanță, Camera Deputaților este Cameră decizională, deci ne ducem..., s-a înțeles.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisiei. Vă rog să votați. Retrimiterea la comisie, vă rog să votați.

Cu 34 de voturi pentru, 22 de voturi împotrivă și 2 abțineri, s-a aprobat.

 
Retrimiterea la Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală a propunerii legislative pentru modificarea art. 17 din Legea apiculturii nr. 89/1998.

Trecem la pct. 9, propunerea legislativă pentru modificarea art. 17 din Legea apiculturii nr. 89/1998.

Vă rog, inițiatorul, domnul Ion Moraru, microfonul nr. 3 vă aparține în întregime.

 

Domnul Ion Moraru:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Deși această inițiativă, ca vechime, are o vechime mai mare, ea a fost inclusă pe agendă după cealaltă inițiativă.

Are același obiect de reglementare, susținem, deci, această inițiativă legislativă, însă fac propunerea, pentru că s-a adoptat soluția precedentă, să retrimitem și această inițiativă la comisie, ca să se coreleze și să vedem ce se va decide.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie. Vă rog să votați. Numai o secundă... Deci, votăm retrimiterea la comisie. Să ne apară, aici, pe ecran. Acum, vă rog să votați retrimiterea la comisie.

Cu 48 de voturi pentru, 5 împotrivă și 3 abțineri, s-a votat retrimiterea la comisie.

 
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe prin această activitate.

Trecem la pct. 10 - proiectul de Lege privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programe, proiecte sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzută în bugetul Ministerului Afacerilor Externe prin această activitate.

Comisia de politică externă, vă rog. Da, domnul senator Cucuian, poftiți.

Domnul subsecretar de stat Dan Dungaciu, microfonul 8, aveți cuvântul.

 

Domnul Dan Dungaciu - subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Distins Senat,

Este vorba de o lege tehnică. Nu e vorba de o concepție sau de strategie, este vorba de fluidizarea financiară a relațiilor pe care Departamentul nostru o are cu românii de pretutindeni. În esență, e vorba de schimbarea legislației anterioare cadrului legal existent - Legea nr. 350/2005 - care, de fapt, blochează într-un fel o reacție continuă și sistematică. Pe vechea formulă legislativă în fiecare an, acea hotărâre de Guvern trebuia aprobată ceea ce crea impedimente destul de mari. În al doilea rând, acea lege prevedea o licitație de proiecte, atunci când noi finanțam o inițiativă sau alta, ceea ce nu era adecvat cu obiectul nostru de activitate, noi, de multe ori, finanțând persoane și grupuri mai degrabă decât proiecte. Este o inadecvare, pe care noul proiect legislativ încearcă să o depășească. În al treilea rând, exista, acolo, stipulată o contribuție de 10% din partea ofertantului, ceea ce în condițiile în care lucrăm noi este destul de dificil. Nu poți să ceri 10% dintr-un proiect unor, de pildă, români care trăiesc în Timoc și care nu pot să acopere această sumă, ceea ce-i face pe ei să-i scoată din acest joc financiar. În concluzie, este o chestiune tehnică, pe care noi o solicităm de la dumneavoastră. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult. Domnul secretar Cucuian ne va prezenta raportul Comisiei pentru politică externă. Aveți cuvântul.

 
 

Domnul Cristian Cucuian:

Comisia pentru politică externă a fost sesizată în fond cu dezbaterea și întocmirea raportului la acest proiect de lege. Menționăm că s-au primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ și de la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să întocmească raport favorabil, cu amendamentele cuprinse în anexă, care fac parte integrantă din raport. Menționăm că au fost depuse 8 amendamente: 3 au fost acceptate și 5 au fost respinse de către comisie.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Dezbateri generale, luări de cuvânt. Domnul senator Mihai Ungheanu, microfonul 2, vă rog.

 
 

Domnul Mihai Ungheanu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Este o lege importantă și binevenită, o lege a finanțării nerambursabile pentru programe, proiecte ale românilor din afara granițelor. Până acum, din păcate, relația asta financiară era extrem de greoaie, încât au dispărut, pur și simplu, nu numai grupuri de acțiune, dar au dispărut chiar publicații. Or, pasul înainte înseamnă o fluidizare. Legea asigură fluidizarea raporturilor și a finanțării. În general, este bine concepută și sper să fie urmată și de alți pași în legătură cu precizarea unor chestiuni. Semnalez că finanțările exclud profitul, dar, în același timp, exceptează și pot să aibă profit editurile, posturile de radio și de televiziune, ceea ce este un câștig. În legătură cu elaborarea documentației și altor aspecte de aplicare, cred..., dar asta se va face la Camera Deputaților, probabil, că acțiunea trebuie să apară în Monitorul Oficial. Este extrem de importantă această normare, unde apar elemente pe care n-ar trebui să le vedem aici: respectarea principiilor liberei concurențe. Prin urmare, în general, este vorba despre o lege binevenită, așteptată și, sperăm că ea va fi completată cu vremea, pentru că mai trebuie spus ce este instrumentul acesta: program cultural, care sunt aceste comunități și fundații, ierarhizarea lor în funcție de importanță. Există un amendament respins, important, care ar fi trebuit asimilat, sper să vină domnul Meleșcanu să-l susțină. Noi susținem această lege, îi felicităm pe cei de la externe și vom da vot favorabil.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul senator Berceanu, microfonul 2, vă rog.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Într-adevăr, la un moment dat dispăruseră unele din aceste modalități de sprijin ale românilor de pretutindeni, dar tot atât de adevărat este că au dispărut și foarte mari sume de bani în neant și sper că această lege, așa cum e concepută acum, face ca sumele de bani să nu mai parcurgă circuitul care l-au parcurs de multe ori prin înțelegerea dintre cei care acordau aceste sume de bani și cei care le luau pentru diverse programe. Programele nu prea se realizau și o parte din sumele de bani se reîntorceau la cei care le-au dat. Cred că, actualmente, Agenția este hotărâtă, ca prin această nouă reglementare să facă în așa fel încât sumele de bani să folosească, într-adevăr, programelor și, într-adevăr, celor care au necesități, români, fiind, peste granițele țării. Am să atrag atenția, cu această ocazie, asupra acestui fenomen care a existat în trecut și sper să nu mai existe după adoptarea acestei legi.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Alte luări de cuvânt, dacă sunt?

Nu sunt. Stimați colegi, o să intrăm pe amendamente.

Domnul senator Meleșcanu n-are cum să susțină amendamentele, întrucât nu este în sală.

Amendamentul respins de la poziția 3, dacă se susține?

Domnul senator Funar, microfonul 2, amendamentul de la poziția 3.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Mulțumesc, domnule președinte.

Mă bucură faptul că dintre cele trei amendamente admise la Comisia pentru politică externă, două îmi aparțin și sper să conving plenul ca și dintre cele 5 amendamente respinse, 3 care-mi aparțin, să fie acceptate de plen. Regret că distinsul nostru coleg, domnul senator Teodor Meleșcanu, a dat bir cu fugiții și a plecat din sală și nu susține amendamentele foarte bune, pe care le-a formulat.

La nr. crt. 3 am venit cu un amendament care să limpezească textul. Inițiatorul a recurs la un text ambiguu și eu am venit cu modificarea, în sensul ca acest text să fie imperativ, respectiv, inițiatorul, la art. 2, începe textul astfel: "Pot fi beneficiare ale finanțărilor nerambursabile asociațiile, fundațiile etc..." Amendamentul meu: "beneficiază de finanțările nerambursabile asociațiile ..."

Dacă lăsăm textul așa cum l-a propus inițiatorul: "că pot fi beneficiare...", există riscul ca să nu beneficieze asociațiile și fundațiile pentru susținerea acestor programe și proiecte în sprijinul românilor de pretutindeni. Deci, apelez la dumneavoastră, doamnelor și domnilor senatori, pentru a accepta acest amendament care vizează un text imperativ: "beneficiază de finanțări toate asociațiile, fundațiile, organizațiile, instituțiile care sprijină românii de pretutindeni". Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Ar trebui să gândiți un pic și invers, domnule Funar. Nu înseamnă că dacă o fundație a făcut un program, automat beneficiază de fonduri nerambursabile. Fondurile acestea nerambursabile le dă cineva. Dacă vrea le dă, dacă nu, nu. Poți să ai tu zeci de programe... Sunt, cum se spune, bani pe gratis. Din cauza asta, corect este: pot beneficia, nu beneficiază. Se apucă toate asociațiile să facă proiecte și pe urmă se duc undeva și zic: "Dați-mi bani nerambursabili". Păi, cine să-ți dea? Nu poate să fie imperativ.

Îmi cer scuze, poate am greșit și nu trebuia să vorbesc de aici.

Reprezentantul Guvernului, domnul Dan Dungaciu.

 
 

Domnul Dan Dungaciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule senator, logica a fost cea care a fost sugerată deja. Această formulare imperativă, de fapt, ne pune pe noi în foarte multă dificultate. Partenerii noștri de peste hotare nu sunt totdeauna partenerii cu care am vrea să colaborăm. De foarte multe ori, multe asociații care se numesc într-un fel, în conținut sunt altceva și atunci dacă așa stau lucrurile și pot să stea teoretic și așa, o să avem foarte multe interpelări din partea lor. De ce? Din moment ce există o formulare imperativă în lege, nu s-au bucurat și ele de atenția noastră. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Funar, amendament respins de comisie și de reprezentantul Guvernului, de la art. 2.

Vă rog să votați, stimați colegi.

Cu 10 voturi pentru, 41 de voturi împotrivă și 5 abțineri, amendamentul a fost respins.

La poziția 4, cu referire la art. 31 amendament domnul Funar. Microfonul 2, vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am propus și aici un text limpede, spre deosebire de textul inițiatorului care este interpretabil și generos. Inițiatorul face referire la finanțările nerambursabile, acordate pentru sprijinirea activității românilor de pretutindeni și acestea nu pot fi utilizate pentru activități generatoare de profit. Nu spun, însă, ce se întâmplă dacă pot fi utilizate și românilor cum le umblă mintea și în țară, și în străinătate, le pot utiliza și pentru activități generatoare de profit. Amendamentul meu vizează blocarea unei asemenea perspective și textul pe care l-am propus este următorul: "Este interzis ca finanțările nerambursabile, acordate pentru sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, să fie utilizate pentru activități generatoare de profit". Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Intervenții din sală, vă rog. Domnul senator Berceanu, microfonul 2, vă rog.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Și textul actual este destul de clar din punct de vedere juridic. Dar cum uneori mai sunt și persoane care nu neapărat au studii juridice și știu să interpreteze foarte exact, din punct juridic, un text, cred că domnul Funar a propus o variantă, care este la fel de bună, dar ceva mai clară, mai imperativă, mai limpede și cred că putem să fim de acord cu ea. De asemenea, ca să nu mai revin la microfon, la punctul 5 nu cred că alte criterii stabilite prin norme interne trebuie să existe aici. Sunt de acord cu domnul Funar să eliminăm acest punct, pentru că, în felul acesta, prin norme interne, de aici - încolo se face orice. Sunt niște norme clare care sunt în proiect, dacă la sfârșit scriem: "alte norme interne", atunci am dărâmat tot ce a fost scris până aici.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Mai sunt intervenții? Domnul Dan Dungaciu, microfonul 8, vă rog.

 
 

Domnul Dan Dungaciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Inițiatorul a urmărit, în primul rând, coerența juridică și ca formulările să fie în concordanță cu norma juridică. Diferența de nuanță, așa cum s-a argumentat aici, poate să fie un argument de ordin imperativ. Juridic nu există nici o diferență între aceste două formulări. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Nu mai sunt alte intervenții, înțeleg. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Funar. Deci, reformularea de la art. 3 alin. 1. Vă rog să votați, stimați colegi.

Cu 50 de voturi pentru, 4 împotrivă, 4 abțineri, amendamentul a fost acceptat de plen.

Domnul senator Funar, microfonul 2.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Îmi mențin amendamentul de eliminare a formulării inițiatorului "alte criterii stabilite prin norme interne", iar argumentele pe care le-a adus distinsul senator Radu Berceanu cred că sunt convingătoare pentru plenul Senatului. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Domnul Dan Dungaciu, microfonul 8.

 
 

Domnul Dan Dungaciu:

Acest articol avea în vedere, în primul rând, diversitatea experiențelor cu care ne confruntăm noi, aici, în plan extern. Există foarte multe, o foarte mare varietate pe care, de multe ori, noi nu o putem contabiliza, cel puțin inițial. Acest articol, de fapt, mărea marja noastră de mișcare și ne permitea o acțiune pe care noi nu am putut s-o prevedem de la început. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult. Alte intervenții? Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului senator Funar, de a se elimina lit."h" de la art.6 alin.1. Vă rog să votați.

Cu 45 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă și 5 abțineri, amendamentul domnului senator Funar a fost adoptat.

Stimați colegi, dacă sunt intervenții pe cele 3 amendamente admise? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră raportul cu toate amendamentele admise. Vă rog să votați.

Cu 57 de voturi pentru, nici un vot împotrivă și o abținere, raportul, cu amendamentele admise, a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră, acum, proiectul de lege. Vă rog să votați.

Cu 52 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 3 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Adoptarea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Trecem la punctul 11 de pe ordinea de zi, propunere legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, domnul senator Cârlan, inițiatorii. (Discuții la tribună) Domnul președinte Cârlan, vă rog, aveți cuvântul!

 

Domnul Dan Cârlan:

Da, mulțumesc, domnule președinte! Comisia noastră a fost sesizată, în fond, cu două propuneri legislative, alăturate pe ordinea de zi, vizând același articol 18 din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. De comun acord, în comisie, inclusiv cu inițiatorul celui de-al doilea membru al comisiei, am redactat o soluție acceptată de comisie în acest prim proiect, pentru care comisia a adoptat raport favorabil, cu 8 amendamente care rezolvă, pe fond, problema, așa cum am ajuns la înțelegere și cu ministerul de resort, urmând ca cealaltă propunere legislativă, aflată la punctul următor pe ordinea de zi, să fie respinsă, ca fiind rămasă fără obiect. Prin urmare, aici, comisia solicită plenului Senatului admiterea propunerii legislative, cu cele 8 amendamente din Anexa la raport.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Domnul secretar de stat Alexandru Mircea, microfonul 9!

 
 

Domnul Alexandru Mircea - secretar de stat la Ministerul Administrației și Internelor:

Domnule președinte, propunerea legislativă vizează modificarea Legii nr.333/2003 și, în mod concret, a unui singur articol. Este vorba de art.18 din această lege, care are 10 alineate. Inițial, Guvernul nu a fost de acord cu forma în care a fost prezent actul normativ. După cum se observă în raportul comisiei, s-a ameliorat în mod corespunzător textul, astfel încât să răspundă și punctului de vedere al Guvernului.

Prin urmare, suntem de acord cu raportul comisiei și cu supunerea la vot, cu amendamentele ...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult. Dezbateri generale, luări de cuvânt. Deci, stimați colegi, avem un raport cu 8 amendamente admise, prezentate de comisie. Guvernul este de acord. Deci, toată lumea este de acord, da? Voi supune votului dumneavoastră raportul, cu cele 8 amendamente, susținute de comisie și de Guvern. Vă rog să votați. Rog toată lumea să voteze propunerea, acceptată și de Guvern și de comisie.

Cu 47 de voturi pentru, 2 împotrivă și 5 abțineri, raportul cu cele 8 amendamente a fost adoptat.

Supun acum votului dumneavoastră propunerea legislativă. Vă rog să votați.

Cu 50 de voturi pentru, nici un vot împotrivă și 4 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Respingerea propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Trecem la punctul 12, propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Înțeleg că s-a preluat, domnule senator Cârlan, da? S-a preluat în primul act normativ și acum se propune respingerea. Domnule președinte Cârlan, vă rog să ne spuneți dumneavoastră acest lucru, prin raport.

 

Domnul Dan Cârlan:

Mulțumesc, domnule președinte. La punctul anterior de pe ordinea de zi a fost rezolvată, de comun acord, inclusiv cu Guvernul, cu Ministerul Administrației și Internelor, redactarea agreată pentru art.18 din lege. Prin urmare, prezenta propunere legislativă a rămas fără obiect, inițiatorul participând și domnia-sa la dezbaterile din comisie și având o contribuție, prin amendamente, la legea pe care am adoptat-o anterior. Prin urmare, comisia propune raport de respingere.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Deci, să înțelegem că inițiatorii prezenți aici au fost de acord și amendamentele, în întregul lor, le-au preluat în prima lege. Să-l ascultăm pe domnul senator Funar, unul din inițiatori. Vă rog, microfonul 8.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Mulțumesc, domnule președinte! Onorat Senat, inițiatorii, senatorii Partidului România Mare, au fost primii care au venit cu modificările acceptate de dumneavoastră în urmă cu câteva minute. Deci, cel puțin, din acest punct de vedere, avem prioritate. Ideile noastre din propunerea legislativă au fost preluate în actul normativ votat anterior și ne bucură acest lucru, că împreună, am putut să contribuim la modificarea și completarea legii respective și să dăm posibilitatea consiliilor locale ca din bugetele proprii să plătească oamenii, care să facă paza obștească în mediul rural și să le asigure și echipamentul necesar.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Supun votului dumneavoastră raportul de respingere, toate reglementările fiind preluate în legea pe care am votat-o anterior. Vă rog să votați.

Cu 57 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 2 abțineri, raportul de respingere a fost adoptat, pe cale de consecință, propunerea legislativă a fost respinsă. (Discuții la tribună) Punctul 13 l-am scos de pe ordinea de zi.

 
Respingerea propunerii legislative pentru modificarea art. 9 din Legea nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor.

Trecem la punctul 14 de pe ordinea de zi, propunere legislativă pentru modificarea art.9 din Legea nr.578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, nu soția! Inițiatorul este? Domnul Frunda nu este prezent. Domnul președinte Aron, vă rog să prezentați raportul comisiei.

 

Domnul Aron Ioan Popa:

Vă mulțumesc, domnule președinte! Comisia a solicitat, la ultima dezbatere, retransmiterea la comisie a propunerii legislative. Am întocmit un raport suplimentar, prin care am adoptat un raport de respingere a acestei propuneri, cu un singur vot împotriva respingerii inițiativei, dat de domnul senator Nemeth Csaba. Motivația pentru care am respins propunerea legislativă este legată de faptul că acest drept se acordă doar după închiderea perioadei în care au fost recalculate pensiile și această perioadă este de 3 ani de zile, deci, ar însemna începutul anului 2008, drept pentru care, comisia, așa cum vă spuneam, a întocmit un raport de respingere pe care-l supunem plenului.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Dau cuvântul doamnei secretar general Ștefania Agherghiloaie, microfonul 8.

 
 

Doamna Ștefania Aghergheloaie - secretar general al Casei Naționale de Pensii:

Sunt secretar general al Casei Naționale de Pensii. Îi țin locul domnului secretar de stat Mihai Șeitan. Deci, Guvernul propune, de asemenea, respingerea acestei propuneri legislative și este de acord cu raportul suplimentar propus de comisie, pe aceleași considerente care au fost dezbătute în cadrul comisiei, referitoare la resursele financiare care pot fi alocate, după ce se finalizează procedura de recalculare a pensiilor și de revizuire a tuturor pensiilor, prin documentele care se aduc în completare acum, referitoare la sporuri și adaosuri cu caracter permanent.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult. Dezbateri generale. Dacă sunt luări de cuvânt? Domnul senator Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte, onorat Senat, mă bucură faptul că în urma acestei propuneri legislative a supraviețuit doar inițiatorul, senator Georgy Frunda. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dacă mai sunt intervenții? Stimați colegi, Supun votului dumneavoastră raportul de respingere, propus de comisie și Guvern. Vă rog să votați.

Cu 48 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă și 2 abțineri, proiectul de lege a fost respins.

 
Dezbaterea proiectului de Lege privind unele măsuri prealabile lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă - București (votul pe raport și votul pe lege se vor da în ședința de joi, 8 iunie a.c.).

Punctul 15 de pe ordinea de zi a fost amânat.

Trecem la punctul 16 de pe ordinea de zi, proiect de lege privind unele măsuri prealabile lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, la Aeroportul Internațional "Henri Coandă"- București. Stimați colegi, Comisia economică, industrii și servicii și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Avem raport comun. Domnul Septimiu Buzașu, da? Aveți cuvântul, microfonul 10.

 

Domnul Septimiu Buzașu - secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului:

Domnule președinte, este o lege foarte importantă pentru Ministerul Transporturilor, deoarece vizează accelerarea procedurilor de expropriere a terenului pentru Aeroportul Internațional "Henri Coandă". Este o problemă. Legat de procedurile de expropriere, după cum știți, în acest moment se fac după Legea nr.33/1994, însă nu sunt suficiente mijloacele pe care ni le oferă Legea nr.33. Proiectul de lege de astăzi propune accelerarea acestor proceduri, și este în conformitate cu o lege care se aplică în acest moment la Compania Națională CFR, tot în vederea accelerării procedurilor de exproprieri. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Stimați colegi, avem raport comun, Comisia economică, industrii și servicii și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Cine susține? Domnul președinte Eckstein susține raportul celor două comisii.

 
 

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Mulțumesc, domnule președinte. Raportul comun este de admitere, fără amendamente admise. Acest proiect a fost foarte mult discutat și până la urmă beneficiem de un text care face față exigențelor constituționale. În Anexa 2 regăsiți și 2 amendamente respinse, care au fost inițiate de domnul senator Gheorghe Funar. A fost avizat favorabil proiectul de lege de Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și de Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului. Proiectul de lege intră în categoria legilor organice, iar Senatul este prima Cameră sesizată.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dezbateri generale. Procedură. Domnul senator Berceanu, microfonul 2.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule președinte, stimați colegi, începând cu punctul 16, până la punctul 24, avem niște legi organice. Sigur că ele sunt înscrise pe ordinea de zi. Cred că putem să le dezbatem, să discutăm, dar noi avem o hotărâre a plenului Senatului ca legile organice să fie la vot final joia.

Drept urmare nu putem să nu respectăm această hotărâre, decât, eventual, dacă luăm o altă hotărâre tot în plenul Senatului. Eu v-aș propune să dezbatem toate aceste proiecte de lege și voturile finale să fie mâine în conformitate cu hotărârea plenului. Vă mulțumesc. (discuții)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule Berceanu, nu trebuia să-mi atrageți atenția, că este un lucru stabilit în Biroul permanent. Dar nu e rău că s-a mai precizat o dată.

Stimați colegi, dezbateri generale, luări de cuvânt? Nu sunt. Avem două amendamente respinse ale domnului Funar, dacă și le susține. Vă rog, domnule senator Funar. Vă ascultăm. Primul amendament.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Primul amendament caută să-i ferească pe cei aflați la putere de noi acte de corupție. Ce a prevăzut inițiatorul la art.4 alin.2?

"Suma globală a despăgubirilor pentru imobile expropriate nu poate fi mai mică decât cuantumul total al despăgubirilor determinate de către un evaluator autorizat." Deci nu poate fi mai mică. Mai mare poate fi la orice nivel.

Amendamentul propus de mine este următorul: "suma totală a despăgubirilor pentru imobile expropriate nu poate fi mai mare decât cuantumul total al despăgubirilor determinat de către un evaluator autorizat." (discuții)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da. Mai sunt intervenții pe acest amendament? Domnule secretar de stat, microfonul 10.

 
 

Domnul Septimiu Buzașu:

Totuși, pe logica lucrurilor, în momentul în care un evaluator stabilește o sumă, ea nu poate să fie mai mică decât suma stabilită. Adică ceea ce oferim nu poate fi mai puțin decât suma stabilită de evaluator.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul Eckstein. Microfonul 7.

 
 

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

În forma trimisă de Guvern este o formă de protecție a celor care urmează să fie expropriați forțat, ca atare varianta propusă de Guvern este cea corectă în opinia Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunități și validări. (discuții)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimați colegi, ați ascultat și argumentele. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Funar, respins cu argumentele prezentate de comisie și Guvern. Vă rog să votați.

Stimați colegi, vă rog să votați. Reluăm votul. Fac apel la dumneavoastră, stimați colegi, să votați. Vă rog să-l lăsați pe domnul Cârlan să voteze. Poate lasă și telefonul mobil.

 
 

Domnul Dan Cârlan (din sală):

Procedură.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu luați cuvântul, că nu v-am spus nimic altceva decât să votați. Vă rog să luați loc. Microfonul 2, dacă aveți ceva de spus. Microfonul 2. Vă rog, domnule senator.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Doar rugămintea mare să verificați toate listele de vot până acum, că sunt afișate electronic, și dacă am doar un singur vot lipsă, atunci vă rog să-mi pomeniți numele pe tema asta.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu am spus asta. Am spus că era colegul în picioare lângă dumneavoastră. Dacă vreți să ne mișcăm ceva mai repede.

Stimați colegi, supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Funar. Vă rog să votați.

Cu 19 de voturi pentru, 37 împotrivă și 5 abțineri, amendament respins.

Următorul amendament. Domnule Funar, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Sper că acest amendament va fi acceptat, fiindcă inițiatorul, așa cum l-a formulat, practic, riscă ca niciodată acea comisie de constatare să fie constituită și să lucreze.

Ce a propus inițiatorul? "Ca în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului, prevăzută la art.4 alin.1, se constituie o comisie de constatare a dreptului de proprietate și a oricăror alte drepturi reale și de negociere a cuantumului despăgubirii - și aici vă rog, doamnelor și domnilor, să fiți atenți - și comisia să fie constituită de Guvern, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale."

Vă dați seama că este practic imposibil acest lucru. Amendamentul meu vizează eliminarea finalului acestui art.6 alin.1. Deci se constituie comisia fără "de comun acord cu proprietarii sau titularii altor drepturi reale". Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Cred că are dreptate, domnul Funar. Domnule Eckstein, vă rog.

 
 

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Domnule președinte, sintagma "de comun acord" nu se referă la dreptul Guvernului și la obligarea Guvernului ca în termen de 5 zile să instituie această comisie. "De comun acord" trebuie să fie înțelegerea, negocierea dintre expropriator și expropriați.

Legea prevede, în astfel de situații, avem chiar prevedere constituțională, ca în cazul în care nu se ajunge la un acord între expropriator și expropriat, atunci acela are dreptul de a se adresa instanței. Ca atare, aici, într-adevăr, este vorba de o negociere să se ajungă la o înțelegere.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule președinte, interpretarea dumneavoastră este corectă, dar exprimarea e proastă în articol. Subiectul articolului este constituirea comisiei. Pe cale de consecință, nu poți spune că fac o comisie de acord cu proprietarul.

Puteam pune un alineat... "despăgubirea"... Pe fond aveți dreptate, dar exprimarea în articol e proastă.

Domnul Berceanu, vă rog, microfonul 2.

 
 

Domnul Radu Berceanu:

Cam același lucru voiam să-l spun și eu. Într-adevăr, în limba română citind acest text, el arată că se constituie comisia de comun acord cu proprietarul și cu titularii. Cred că am putea cădea de acord cu toții, în conformitate cu Regulamentul, și să facem un mic amendament aici de exprimare, amendament gramatical.

Dacă nu, tot atât de bine este dacă eliminăm această ultimă parte. Nu este nici un fel de problemă, dacă suntem de acord cu amendamentul domnului Funar, pentru că faptul că trebuie să fie de comun acord proprietarii, dar și alte persoane care au drepturi și așa mai departe este prevăzut în alte legi. Nu trebuie încă o dată amintit aici.

Așa că eu cred că cea mai simplă metodă este să fim de acord cu amendamentul propus. (rumoare, discuții)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Toată lumea este de acord. Și domnul președinte Eckstein. Avem, într-adevăr, reglementare. Nu este de acord, merge la instanță. Guvernul de acord?

 
 

Domnul Septimiu Buzașu (din sală):

Da.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Deci toată lumea este de acord. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Funar de la poz.2 art.6 alin.1. De acord și comisiile, și Guvernul. Este o redactare mai clară. Vă rog să votați.

Cu 59 de voturi pentru, 4 împotrivă și 2 abțineri, amendament aprobat.

Stimați colegi, am parcurs și amendamentele. Mâine, joi, vot final pe raport cu amendamente și vot final pe lege.

 
Dezbaterea propunerii legislative de modificare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului (votul pe raport și votul pe lege se vor da în ședința de joi, 8 iunie a.c.).

Trecem la pct.17. Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări este aici. Inițiatorul? Domnul Petre Ungureanu. Și din partea Senatului?

Aveți cuvântul. Microfonul 8. Domnul Mario-Ovidiu Oprea. Vă rog, domnule senator.

 

Domnul Mario-Ovidiu Oprea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Distinși colegi, Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului impune obligația de a se organiza consultarea tuturor locuitorilor acolo unde se dorește înființarea unei noi unități administrativ-teritoriale. Însă aceasta înseamnă că trebuie să se organizeze un referendum al tuturor locuitorilor comunei pentru a se identifica opțiunea numai a unei părți de a se separa administrativ.

De aceea noi am venit cu o modificare în text, și anume: "organizarea referendumului se va face numai în limitele teritoriale istorice ale fostei unități administrativ teritoriale, desființate abuziv."

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Domnul senator Eckstein ne prezintă raportul Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunități și validări. Vă rog, domnule senator.

 
 

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Raportul este unul de respingere. Guvernul nu susține această inițiativă, care a fost avizată negativ de Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului.

Face parte din categoria legilor organice această propunere, iar Senatul dezbate în calitate de primă Cameră sesizată.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Domnul senator Alexandru Mircea. Microfonul 9.

 
 

Domnul Alexandru Mircea:

Doamnelor și domnilor senatori, Guvernul nu susține această propunere legislativă, în primul rând din cauza ambiguității unor reglementării ca atare. Se referă la unități administrativ-teritoriale desființate abuziv, și ele au fost desființate prin lege oricând, în toate timpurile, și spune mai departe că organizarea referendumului se va face numai în limitele teritoriale istorice ale fostei unități administrativ-teritoriale.

Și această chestiune "limite teritoriale istorice" este relativă, pentru că în istorie și granițele statelor au diferit în anumite etape, darmite limitele administrativ-teritoriale?

Și atunci se creează confuzie. Pentru acest motiv Guvernul nu susține această propunere legislativă

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Dezbateri generale? Sunt luări de cuvânt? Nu sunt.

Stimați colegi, mâine vot final pe raportul de respingere și, respectiv, respingerea proiectului de lege.

 
Dezbaterea propunerii legislative pentru modificarea și completarea art. 7 din OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat (votul pe raport și votul pe lege se vor da în ședința de joi, 8 iunie a.c.).

Trecem la pct.18. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Comisia pentru muncă, familie și protecție socială. Inițiatori? Domnul senator Pereș. Microfonul 9. Vă ascultăm, domnule senator Alexandru Pereș.

 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 are rolul de a susține măsurile de reformare a sistemului de pensii, precum și urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat și pentru respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".

În perioada de un an și ceva de acțiuni ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 s-au constatat, însă, și unele neconcordanțe și lipsuri în reglementări, mai ales pentru cei care au lucrat în zonele de muncă din industria extractivă și anume în minele de uraniu.

Considerăm deci oportună modificarea și completarea art.7 din această ordonanță pentru clarificarea și acordarea de șanse egale persoanelor care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă expuse zonei 1 și 2 de radiații și alinierea la principiul invocat mai înainte. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Raportul Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială ne este prezentat de domnul președinte Ioan Aron Popa.

 
 

Domnul Ioan Aron Popa:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a hotărât cu majoritate de voturi să adopte un raport de respingere a acestei propuneri. Guvernul nu susține propunerea, nici Consiliul Economic și Social care ne-a dat aviz negativ, drept pentru care supunem dezbaterii raportul prezentat de comisie. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Din partea Guvernului, microfonul 8.

 
 

Doamna Ștefania Aghergheloaie - secretar general la Casa Națională de Pensii:

Propunem respingerea acestei propuneri legislative. Comisia a înțeles că în forma în care este această propunere ar crea o serie de inechități. De aceea, susținem respingerea acestei propuneri legislative. Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Intervenții? Vă rog, domnule senator. Aveți cuvântul.

 
 

Domnul Ioan Corodan:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Această inițiativă legislativă consider că, din punctul meu de vedere, și nu numai al meu, a fost discutată și în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, se întâmplă inechități în cadrul grupelor speciale de muncă, adică referitor la minele de uraniu, deci este vorba de o categorie de personal care este cel mai mult vitregită și își desfășoară activitatea într-un mediu de muncă foarte, foarte periculos, după ce au un stagiu de cotizare între 15-17 ani, în funcție de gradul minei, această recalculare a pensiei duce la mari inechități, în sensul că stagiul de cotizare care se acumulează în 15-17 ani este împărțit la 30 de ani, care eu zic că recalculul - și nu zic, că așa se întâmplă - duce la diminuarea punctului de pensie de 40-50%.

Ca atare, Grupul parlamentar al PRM va fi împotriva raportului de respingere și va vota pentru această inițiativă legislativă. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule senator Corodan. Mai sunt intervenții?

Domnul senator David, microfonul 2.

 
 

Domnul Gheorghe David:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Chiar dacă Guvernul a constatat că se pot face unele inechități, trebuie să avem în vedere că aceasta este o categorie specială de pensionari și, dacă nu acum, măcar în viitor Guvernul să se gândească la această categorie specială, tocmai pentru că dacă luăm în calcul, sunt foarte puțini care ajung să aibă o pensie de durată și tocmai de aceea ar trebui să vină în sprijinul lor pentru a le da ceea ce, de fapt, merită.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Alte intervenții? Nu sunt. Stimați colegi, legea are caracter organic. Mâine, vot final pe raportul de respingere și, respectiv, pe proiectul de lege.

 
Reexaminarea, la solicitarea președintelui României, a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali (votul pe raportul Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului se va da în ședința de joi, 8 iunie a.c.).

Trecem la punctul 19, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.393/204 privind Statutul aleșilor locali.

Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, domnul președinte Cârlan, vă rog.

Domnul secretar de stat Alexandru Mircea, vă ascultăm.

 

Domnul Alexandru Mircea - secretar de stat în Ministerul Administrației și Interne:

Domnule președinte,

Este vorba de o propunere legislativă inițiată de Grupul parlamentar PNL, la care s-a aliniat o altă propunere legislativă a unor reprezentanți din Grupul parlamentar PD.

Ea a fost dezbătută, a trecut prin procedură parlamentară și, în momentul de față, practic, se discută cererea de reexaminare cu privire la raportul comisiei.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule președinte Cârlan, vă rog.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Vă mulțumesc, domnule președinte,

Așa cum a subliniat și domnul secretar de stat, ne aflăm în procedura de reexaminare, Senatul fiind Cameră decizională pe această propunere legislativă, care a mai fost adoptată de Senat.

Comisia noastră a adoptat un raport favorabil, cu un număr de amendamente admise care, considerăm noi, rezolvă pe fond toate motivele care au dus la cererea de reexaminare.

Prin urmare, propunem plenului Senatului adoptarea raportului favorabil, așa cum a fost redactat, cu amendamentele admise.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Dezbateri generale, luări de cuvânt? Nu sunt.

Dacă amendamentele respinse se mai susțin?

Am o întrebare pentru comisie.

Noi facem reexaminarea la cererea președintelui. Amendamentele respinse sau admise depășesc solicitarea de reexaminare sau e în cadrul ei?... Pentru că nu discutăm din nou legea...

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Da, mulțumesc de întrebare.

Atât amendamentele admise, cât și cele respinse se referă la temele din cererea de reexaminare a prezentei legi.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Trecem la amendamente respinse, stimați colegi. Avem cinci amendamente. Domnul Funar le are pe toate cinci. Nu iartă nimic.

Aveți cuvântul, domnul Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Am iertat, domnule președinte. Dintre cele admise, trei sunt ale mele.

Am însă și cinci respinse, deocamdată, la comisie și sper să fie acceptate de plen, măcar două dintre ele.

Îmi susțin primul amendament de la art.9 alin.2 lit.h1 "Demisia din partidul politic sau din organizația minorității naționale pe a cărei listă a fost ales". Amendamentul meu este "pe a cărui listă a fost ales" și amendamentul se referă la demisia din partidul politic pe a cărui listă a fost ales, nemaipunând în text și organizația minorității naționale pentru că aici lucrurile sunt limpezi, ținând seama de legea partidelor politice.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Comisia, domnul președinte Cârlan.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Comisia a respins amendamentul, pe considerentul că fondul acestei propuneri legislative se dorește a fi limitarea migrației politice a aleșilor locali.

Potrivit Legii alegerilor locale pot propune liste de candidat atât partidele politice, cât și organizațiile minorităților naționale, prin urmare toate categoriile de aleși locali trebuie să intre sub incidența acestei legi, nu numai cei proveniți de pe o listă de partid.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Și dacă alegerile sunt uninominale?

Domnul Cârlan, mâine vor fi alegeri uninominale, că pe asta mergem toți.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Dacă vă referiți la alegerile uninominale, și acei candidați pe circumscripții, pe colegii uninominale sunt propuși tot de partide. Ei, pe buletinul de vot, se prezintă atât cu numele propriu, cât și cu sigla partidului.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a înțeles. Mai sunt intervenții? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Funar, respins de comisie și de Guvern.

Acum, vă rog să votați, stimați colegi.

Rog să votați, ca să nu mai reluăm votul, că pierdem timp.

Doamna senator Norica Nicolai, vă rog, suntem în procedură de vot.

Colegul dumneavoastră ce face acolo?

Vă rog eu foarte mult să părăsiți sala.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Funar.

Vă rog să votați.

Cu 20 de voturi pentru, 38 de voturi împotrivă și 2 abțineri, amendamentul a fost respins.

La poziția 2, domnul Funar, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Cel de-al doilea amendament fiind corelat cu primul, care nu a fost acceptat, renunț la el.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Amendamentul de la poziția 3.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Amendamentul de la poziția 3 îl mențin, respectiv inițiatorul a propus ca să fie exceptate de la suspendarea contractului de muncă sau a actului de numire cadrele didactice, cercetătorii științifici, ziariștii cu atestat profesional, oamenii de cultură și artă.

Amendamentul meu vizează eliminarea din acest text a cadrelor didactice. În felul acesta se asigură locul de muncă pentru acele cadre didactice care sunt alese în funcții din administrația publică locală și care, după încheierea mandatului, este necesar să aibă siguranța locului de muncă pe care l-a ocupat prin concurs.

În ipoteza în care nu se acceptă acest amendament al meu, doamnelor și domnilor senatori, există riscul ca la viitoarele alegeri locale multe cadre didactice să nu mai accepte să candideze la funcții de președinți, vicepreședinți de consilii județene, primari, viceprimari, pentru că nu mai au siguranța locului de muncă. Nu se pot întoarce la vechiul loc de muncă pe care l-au dobândit prin concurs.

Țin să subliniez faptul că legislația actuală este corectă și suspendă contractul de muncă pentru cadrele didactice.

Deci, după ce și-au încheiat mandatul de primar sau președinte al consiliului județean se întorc în funcția de director.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a înțeles, domnul senator, nu trebuie să ne explicați de trei ori.

Dacă sunt intervenții din sală pe marginea amendamentului.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Da, mulțumesc, domnule președinte.

Cu scuzele de rigoare, pentru răspunsul parțial incorect, pe care l-am dat la întrebarea dumneavoastră, acest amendament este unul care nu se referă la temele din cererea de reexaminare și acesta este unul din motivele pentru care a fost respins.

În rest, comisia susține varianta inițiatorului și solicită respingerea acestui amendament.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dacă nu s-a regăsit în cererea de reexaminare, nu are ce căuta ca amendament și nu trebuia să-l accepte comisia.

L-ați acceptat, îl discutăm. Nu trebuia să-l luați în calcul, ca amendament.

Doamna senator Verginia Vedinaș.

Microfonul 2, vă rog.

 
 

Doamna Verginia Vedinaș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Și eu cred că nimic nu ne împiedică, atâta vreme cât comisia și-a asumat dezbaterea lui, trecerea în lista de amendamente respinse. Cred că nimic nu ne obligă să-l punem în discuție și aș vrea să vă rog, știți foarte bine ce înseamnă pentru comunitatea, mai ales, rurală, ce înseamnă dascălii, profesorii și posibilitatea lor de a accede la diferite demnități, trebuie să fie completată de dreptul de a li se suspenda catedra până când își exercită... Altfel, nu le sprijinim.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mai sunt intervenții?

Argumentația comisiei este foarte clară.

Domnul Cârlan, vă rog, microfonul 7.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Comisia își menține punctul de vedere, respingerea amendamentului și pe fond, și pe procedură.

Domnul Șerban Nicolae, am dat cuvântul, vă rog eu, dacă nu sunteți atenți, e ultima oară când vă dau cuvântul. Când am cerut în sală....

 
 

Domnul Șerban Nicolae:

Atunci am ridicat mâna și ați dat cuvântul domnului Cârlan....

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Atunci, îmi cer eu scuze...

 
 

Domnul Șerban Nicolae:

Nici o problemă, că nu mă supăr eu din asta...

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Eu aș fi vrut să întreb inițiatorul care este motivul pentru care se introduce o astfel de formă de discriminare.

De ce pentru inițiator există un regim aplicabil cercetătorilor științifici cu atestat profesional, și ziariștilor, și nu este același regim și pentru cadrele didactice.

De ce cadrele didactice nu ar beneficia de același statut?

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Păi, asta propune Guvernul.

Domnul Funar vrea să scoatem cadrele didactice...

 
 

Domnul Șerban Nicolae:

Eu am înțeles că în text nu apăreau cadrele didactice...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu, domnul Funar dorește să scoată cadrele didactice...

 
 

Domnul Șerban Nicolae:

A, bun, atunci îmi retrag întrebarea, îmi cer scuze.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Greșesc, domnul Funar?

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Da, domnule președinte, de data asta, vi se întâmplă și dumneavoastră să greșiți.

Ați greșit în înțelegerea textului. Amendamentul meu vizează ca pentru cadrele didactice să se asigure revenirea la locul de muncă, să fie suspendat contractul de muncă, așa cum este în legislația actuală. Inițiatorul a venit și a inclus, pe lângă ziariști și cercetători, și cadrele didactice care să nu mai beneficieze de suspendarea contractului de muncă.

Deci, dacă ei candidează și sunt aleși primari sau președinți de consilii județene, când și-au încheiat mandatul, nu mai pot reveni la catedră sau în funcția de director al unității de învățământ, funcție pe care a obținut-o prin concurs.

Solicitarea mea, în esență, este să aibă acest drept să revină la catedră.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a înțeles, domnul senator, dar, vreau să rețineți că dumneavoastră greșiți, și nu eu.

Domnul Șerban Nicoale a ridicat problema de discriminare.

Dumneavoastră faceți o discriminare, ca să vă dau un răspuns exact, și nu altcineva.

Deci, Guvernul a introdus și cadrele didactice și cercetătorii, dumneavoastră scoateți, pe argumentația pe care ați dat-o.

Bun.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Funar, respins de comisie și Guvern.

Vă rog să votați, ca să nu reluăm votul.

Cu 21 de voturi pentru, 40 de voturi împotrivă și 7 abțineri, amendamentul a fost respins.

La poziția 4, vă rog, art.3 alin.1.

Domnul Funar, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Îmi susțin amendamentul, domnule președinte, onorat Senat.

Inițiatorul prevede un termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în care aleșii locali să declare apartenența politică, prin declarație scrisă, pe propria răspundere, depusă la secretarul unității administrativ-teritoriale.

Amendamentul meu vizează reducerea termenului de la 45 de zile, la 5 zile, pentru că am constatat că inițiatorul, contrar declarațiilor politice făcute de către liderii partidelor politice aflate la guvernare și împotriva spiritului modificărilor aduse acestei legi, inițiatorul a propus un termen foarte lung, de 45 de zile, și nu știu de ce nu l-a pus de 365 de zile, în care aleșii locali sunt obligați să-și declare apartenența politică. Nu pot să fiu de acord cu termenul propus de inițiator, din cel puțin două motive.

Primul motiv, aleșii locali sunt oameni inteligenți și știu carte, inclusiv să scrie o declarație și, al doilea motiv, nu cred că aleșii locali au nevoie de 45 de zile ca să-și amintească din ce partid politic fac parte.

De fapt, inițiatorul a urmărit prin cele 45 de zile să permită desfășurarea ultimului val al migrației politice a aleșilor locali din România.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnul Funar.

Eram curios, dacă propunea comisia 5 zile, ce spuneați dumneavoastră. Nu asta este problema, pe fond, să nu exagerăm.

Este imposibil în 5 zile, este o părere personală. Luați și cu declarația de avere. Ești plecat trei zile, cinci zile, în străinătate, deci, sunt multe condiții obiective și subiective, dar, este o părere personală, îmi cer scuze, nu țineți seama de ea.

Domnul președinte Cârlan, vă rog.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Aveți dreptate, domnule președinte, acesta a fost argumentul comisiei când a respins amendamentul, față de propunerea inițială de 45 zile, comisia a optat pentru un termen rezonabil de scurt, adică 30 zile este cuprins în raportul de admitere.

Termenul de 5 zile este total, total insuficient, aleșii locali sunt și consilierii locali din comune, pentru ca Monitorul Oficial care publică legea, lege ce intră în vigoare în trei zile de la publicare, să poată ajunge la cunoștința ultimului consilier local din cea mai îndepărtată comună și acesta să-și poată valorifica obligația de a depune declarația la secretarul unității administrativ-teritoriale, cinci zile sunt total insuficiente, 30 zile considerăm că este termenul rezonabil. Aceasta este varianta adoptată de comisie și susținem respingerea amendamentului propus de domnul senator Funar.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Dacă mai sunt intervenții?

Domnul Funar, aveți cuvântul.

Microfonul 2, vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte,

Onorat Senat, dacă dorim cu adevărat să stopăm migrația politică, termenul de 5 zile este suficient pentru a se scrie o declarație de către aleșii locali.

Nu avem nevoie de 45 zile, în rest se permite ca, în continuare, în acest interval de 45 zile să se facă presiuni asupra primarilor să treacă la partidele politie, unele dintre ele care îi vor ține de urât P.N.T.C.D.-ului în afara Parlamentului.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Supun la vot amendamentul domnului Funar, respins de comisie și de Guvern.

Vă rog să votați.

Cu 26 voturi pentru, 37 voturi împotrivă, nici o abținere, amendament respins.

Poziția 5.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte,

Onorat Senat,

Renunț la amendamentul de la nr.5.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Dacă sunt obiecții la amendamentele admise?

Nu sunt.

Stimați colegi, suntem în fața unei legi organice, vot final pe raport cu amendamente mâine, vot final pe lege tot mâine.

Trecem la poziția 20, proiectul de Lege privind modificarea limitelor teritoriale ale municipiului Galați și ale comunei Smârdan, județul Galați.

Continuare, vă rog.

Avem raport comun, Comisia pentru...

 
 

Domnul Doru Ioan Tăracilă (din sală):

Vă rog să-mi dați cuvântul!

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

La ce doriți să interveniți?

 
 

Domnul Doru Ioan Tăracilă (din sală):

La Legea privind statutul aleșilor locali.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Doru Ioan Tăracilă:

Domnule președinte,

Vă rog să-mi permiteți să mă adresez domnului președinte al Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, întrucât am sentimentul că între cererea de reexaminare formulată de președintele României, domnul Traian Băsescu, și soluțiile oferite de comisia noastră, există o discrepanță vădită, în sensul că limitele de învestire cu cererea de reexaminare au fost mult depășite.

În al doilea rând, vă rog să observați că printre amendamentele admise sunt chestiuni neconstituționale, iar în al treilea rând, vă rog să observați că soluțiile propuse de comisia noastră care a fost sesizată în fond sunt vădit diferite de cele care au rezultat din dezbaterile din Camera Deputaților.

În acest sens, dacă exista obligația pentru aleșii locali să-și declare apartenența politică fără a interveni o sancțiune în exercitarea mandatului, de data aceasta, împotriva Constituției, împotriva prevederilor constituționale, comisia noastră sesizată în fond propune soluții neconstituționale, în sensul că în condițiile în care un ales local nu-și depune această declarație de apartenență politică, ca și cum în momentul în care s-a înscris în cursa electorală, el nu a făcut declarația de apartenență politică, sancțiunea este aceea a pierderii mandatului, ceea ce este absolut neconstituțional.

De aceea, întrebarea mea este: dacă prin raportul cu amendamentele admise s-au depășit limitele de învestire, din partea președintelui României, și dacă soluțiile respective nu depășesc acest cadru.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Din păcate, nu vă putem da un răspuns pe Regulament.

Dumneavoastră aveați posibilitatea să interveniți, fie la dezbateri generale, fie la dezbaterile pe amendamentele admise și respinse, am adresat întrebările de rigoare, mâine puteți lua cuvântul la votul pe lege să spuneți toate acestea și să exprimați poziția grupului atunci când votează.

Asta o puteți face, după care urmează procedura de a ne adresa Curții Constituționale.

Asta este procedura, acesta este Regulamentul, aceasta este procedura regulamentară.

Domnul Tărăcilă, microfonul 3, vă rog!

Nu v-am contrazis, nu am procedură să procedez la ce spuneți dumneavoastră.

 
 

Domnul Doru Ioan Tăracilă:

Domnule președinte,

Îmi cer scuze că revin la microfon, dar consideram că și dumneavoastră ați fost printre cei care m-ați votat în comisia pentru elaborarea Regulamentului.

De aceea, rugămintea mea era ca după dezbaterea amendamentelor respinse, ceea ce s-a și făcut în plenul Senatului, eu personal nu am auzit dacă dumneavoastră ați întrebat dacă există intervenții pe amendamentele admise, pentru că în baza...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să vă uitați în stenogramă, am întrebat.

Deci, am întrebat.

Stenograma vă va lămuri.

 
 

Domnul Doru Ioan Tăracilă:

Vă rog să mă iertați, vă adresez rugămintea să nu fiți nervos și să mă lăsați să-mi termin treaba până la capăt.

Domnule președinte,

De altfel, intervenția mea venea în sprijinul afirmațiilor făcute de dumneavoastră la începutul ședinței, în sensul dacă prin raportul întocmit de comisia sesizată în fond nu au fost depășite limitele Regulamentului.

În ceea ce mă privește, în mod direct, nu am nici un fel de interes și poate ca intervenția mea să fie ștearsă din stenograma de ședință.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule Tărăcilă, repet, problema pe care dumneavoastră ați ridicat-o după ce am încheiat toate dezbaterile, inclusiv pe amendamente, încalcă procedura regulamentară.

Aceasta este realitatea, puteați să interveniți și aveați posibilitatea... și la amendamente admise, și la respinse, și la dezbateri generale și să adresați și întrebări după ce noi am încheiat toată discuția.

Singura alternativă care rămâne, mâine la vot final să cereți pe acest considerent, să nu se voteze, întrucât este neconstituțional, dacă nu, se va ataca la Curtea Constituțională și să vă exprimați prin vot, ca atare.
Sigur că interesul este să scoatem legi bune și să nu avem probleme, mai ales că suntem în fața unei cereri de reexaminare.

Eu mă așteptam... domnul Cârlan, vă rog, microfonul 7, vă rog.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Pe procedură sunt obligat să răspund, întrebarea ridicată de domnul senator Tărăcilă își găsește răspuns în punctul 6 al cererii de reexaminare, care critică acest art.II al legii.

Comisia noastră a luat în dezbatere textul acestui articol, a dat o soluție, aceea consemnată în amendamentul admis și acesta este răspunsul pe procedură.

Pe fondul întrebării dumneavoastră considerăm că este la fel de neconstituțională sancțiunea încetării mandatului, dacă nu depui declarația pe propria răspundere, pe cât de eventual, neconstituțională a fost aceeași sancțiune la momentul intrării în vigoare a legii privind transparența în exercitarea funcțiilor de autoritate publică și anume, dacă nu ne depuneam declarația de avere sau declarația de interes în termen de 15 zile, primeam aceeași sancțiune în timpul exercitării mandatului, cu toate că la începutul mandatului avem o avere și, eventual, suntem ținuți de corecta exercitare a mandatului.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Oricum, mâine înainte de vot, domnule Tărăcilă, grupul își poate exprima din nou punctul de vedere pe aceste probleme.

 
Dezbaterea proiectului de Lege privind modificarea limitelor teritoriale ale municipiului Galați și ale comunei Smârdan, județul Galați (votul pe raport și votul pe lege se vor da în ședința de joi, 8 iunie a.c.).

Trecem a punctul 20 din ordinea de zi, proiectul de Lege privind modificarea limitelor teritoriale ale municipiului Galați și ale comune Smârdan.

Vă rog, domnule Cârlan, să prezentați raportul comun suplimentar al Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

 

Domnul Dan Cârlan:

Vorbim despre proiectul de Lege privind modificarea limitelor teritoriale ale municipiului Galați și ale comunei Smârdan.

Comisiile noastre au fost sesizate în fond pentru un raport suplimentar comun în vederea lămuririi unor aspecte care țineau de veridicitatea interesului legitim al comunității locale din Smârdan, respectiv dacă acolo nu cumva este vorba despre unele interese imobiliare și vile de lux sau, cu adevărat, este vorba despre o parcelă de teren pe care sătenii din Smârdan au construit-o în sat.

Au fost deplasări la fața locului, există și poze pe calculatorul domnului chestor al Senatului, din care rezultă foarte clar că această bănuială nu este întemeiată.

Cele două comisii au avut poziții divergente, în sensul că pentru Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a privat rigoarea legislativă și opinia majorității membrilor Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a fost aceea de a nu da raport favorabil unei propuneri legislative care rezolvă fondul prin derogare de la Legea referendumului și Legea administrației locale, pentru membrii comisiei de administrație publică, în unanimitate soluția corectă este aceea de a rezolva pe fond problema comunității locale din Smârdan și, întrucât legea organizării referendumului local nu a prevăzut la momentul respectiv faptul că este imposibil să poți avea referendum valabil, prin prezența a cel puțin jumătate plus unul din numărul cetățenilor cu drept de vot din municipiul Galați, 300 cetățeni care ar trebui chemați la referendum să se pronunțe pe chestiune punctuală, o parcelă de teren dintr-un sat de lângă comuna Smârdan.

Prin urmare, legea nu este operabilă, ea nu este un instrument corect prin care o problemă reală a comunității locale din Smârdan să poată fi rezolvată.

Noi am propus plenului Senatului forma pe care o avem în raportul suplimentar, și anume cu menționarea explicită că este vorba de o derogare de la Legea referendumului și Legea nr.215/2001, să aprobăm modificarea limitelor teritoriale ale celor două unități administrativ teritoriale, parcela de teren aflată în proprietatea comunei Smârdan și situată la doi kilometri de comună, respectiv la 10 kilometri de municipiul Galați, să treacă pe administrativul comunei Smârdan și, așa cum este firesc, acei săteni, care și-au construit case pe teren concesionat de la primăria Smârdan, să țină, din punct de vedere administrativ de primăria Smârdanului și nu cea a municipiului Galați.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Domnul Eckstein Kovács Péter, vă rog.

 
 

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și-a menținut punctul de vedere că acest proiect de lege nu respectă prevederile art.20 din Legea administrației publice locale, nr.215/2001.

Situația în fapt este așa cum a prezentat-o domnul președinte Cârlan.

Într-adevăr este o procedură imposibilă de a organiza un referendum în Galați pentru un teren aferent altei comune.

Este de dorit modificarea Legii nr.215/2001 în acest sens pentru a se prevedea proceduri și în aceste cazuri.

La ședința comună a celor două comisii, comisia pentru administrație a avut o prezență mai numeroasă și, ca atare, raportul este unul favorabil.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Domnul deputat Strungă Emil, inițiator.

 
 

Domnul Emil Strungă - deputat:

Domnule președinte,

Onorat Senat,

Suntem la a doua dezbatere a acestui proiect de lege în Camera superioară și voi încerca să subliniez numai acele argumente care merită, într-adevăr atenția.

S-a spus aici, de ce nu putem face referendumul?

Este un demers costisitor, este un lucru greu de realizat, dacă nu imposibil și cred că referendumul este absolut necesar atunci când înființăm sau reînființăm o unitate administrativ teritorială.

Nu este cazul în această speță.

Acum, în fapt, facem un act reparator, cu retrocedarea unui teren care istoric, a aparținut cetățenilor comunei Smârdan, și în această situație Parlamentul este singura instituție care poate tranșa acest caz, prin lege organică, prin derogare de la referendum, Parlamentul nu încalcă legea, ci se pronunță prin lege asupra unui caz de excepție.

Ultima precizare pe care vreau să o fac este cea referitoare la casele care s-au construit pe terenul respectiv - sunt aproximativ 200 case ale unor țărani din comuna Smârdan, nu este vorba de vile, nu este vorba de locuitori ai municipiului Galați.

Pentru aceștia trebuie să găsim o soluție de rezolvare.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Domnul senator Gavrilă Vasilescu are o întrebare, după aceea domnul senator Dina Carol, după care domnul Iorgovan, la dezbateri generale.

 
 

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Domnule președinte,

Aș avea o rugăminte, totuși, vreau să înțeleg ceva.

Deci, suprafața de 22,45 ha se află în momentul de față pe raza teritorială a municipiului Galați.

Se dorește să revină, am înțeles din exprimarea pe care ați avut-o, la localitatea mamă, comuna Smârdan, când a trecut această suprafață de teren și asta este întrebarea pe care o pun:

Când a trecut această suprafață de teren pe raza teritorială a Galațiului și cum s-a produs acest lucru pentru că a lua o bucată dintr-un teritoriu, să-l transferi în altă parte, de la o localitate la alta, acesta este un lucru în care ceva nu este în regulă și parcă am senzația, fac și acest comentariu, că trebuie prin lege să reparăm niște greșeli care s-au făcut despre organele administrației locale.

Aceasta este senzația pe care o am, dar o să vă rog să-mi explicați și după aceea îmi rezerv cuvântul.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Domnul senator Dina Carol, aveți cuvântul.

Microfonul 2, vă rog.

 
 

Domnul Carol Dina:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Cu ocazia acestei dezbateri, aflăm situații inedite. Constatăm că nici legile nu sunt perfecte, cum nu sunt nici oamenii. De asemenea, constatăm că s-a găsit o soluție fericită și felicit Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și pe domnul președinte Cârlan, care au avut răbdarea și inspirația să se deplaseze în comuna Smârdan să constate că acolo sunt niște oameni care trăiesc real în Smârdan și administrativul ar trebui să meargă la Galați ca să-și rezolve toate problemele de relație cu primăria. Această anomalie, cu siguranță că a apărut odată cu repartizarea unei suprafețe de teren la construirea Combinatului Siderurgic de la Galați și parcela respectivă n-a mai fost utilizată, astfel încât ea a rămas izolată și s-a întâmplat exact ca soldatul japonez care a rămas în tranșee după 40 de ani după ce s-a terminat al doilea război mondial. Drept urmare, rog senatorii să aprobe o situație evidentă, în folosul a 200 de cetățeni. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult. Domnul senator Iorgovan.

 
 

Domnul Antonie Iorgovan:

Domnule președinte,

Onorat Senat,

Sunt cel care a ridicat excepții în dezbaterea anterioară și cred că este de datoria mea morală să iau cuvântul și să spun că analiza care a avut loc în comisii a scos în evidență necesitatea unei reflecții în legătură cu această chestiune. E adevărat, nu suntem într-o situație tipică, dar nu-i mai puțin adevărat că nu suntem în situația de a nu rezolva această problemă, cât este ea de atipică. Domnule președinte, s-a spus, și-mi cer scuze față de președintele comisiei din care fac parte, pot să am scuza că nu am participat la acel vot și nu sunt legat de vot, dar nu cred, de principiu, că putem să susținem teza că printr-o lege care se proiectează nu se poate deroga de la o lege care există. Ar însemna să blocăm fantezia legiuitorului. Nu-i de conceput așa ceva. Avem o regulă în legea cu privire la organizarea administrativă a teritoriului, dar de la acea regulă, tot cel care a stabilit regula, și anume, Parlamentul, legiuitorul, poate să stabilească excepția. Dar îmi îngădui să spun, domnule președinte, și am încheiat imediat, că nici nu este cazul să vorbim despre o excepție de la regulă, pentru că orice lege trebuie interpretată în literă și în spirit. Până la urmă, în spiritul legii, de ce este cerut referendum? Păi, referendum este cerut ca oamenii care sunt vizați să nu fie surprinși și să nu se trezească cetățenii de pe un anumit teritoriu că, "în înțelepciunea sa", Parlamentul îi strămută nu știu unde, din punct de vedere administrativ. Or, oamenii din acel teritoriu, care este în discuție, sunt cei care au sensibilizat parlamentarii zonei, iar parlamentarii sensibilizați de cetățeni au venit în fața noastră cu acest proiect de lege. Prin urmare, noi suntem în spiritul legii de organizare administrativă a teritoriului și un referendum la Galați nu este în spiritul legii, pentru că nu interesează pe cetățeanul care trăiește în blocul nu știu care, care este soarta țăranilor dintr-o localitate, pentru că este vorba de o localitate, din care localitate o bucată de teren, prin măsuri administrative illo tempore, cum spunem noi, cândva, în timp, a fost inclusă această bucată de teren în sfera administrativă a Galațiului. Prin urmare, domnule președinte, susținem acest proiect de lege și sper, colegii noștri nu s-au supărat pentru faptul că am mai cerut un timp ca să ne clarificăm și să -l putem susține în cunoștință de cauză. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Dacă mai sunt intervenții? Înțeleg că nu.

Stimați colegi, avem un raport favorabil cu un amendament admis. Dacă sunt obiecțiuni la amendament? Înțeleg că nu.

Mâine se dă votul final pe raport, cu amendament separat, după care, vot final pe proiectul de lege.

 
Dezbaterea proiectului de Lege pentru înființarea comunei Bărbulești, județul Ialomița, prin reorganizarea comunei Armășești (votul pe raport și votul pe lege se vor da în ședința de joi, 8 iunie a.c.).

Trecem la punctul 21 din ordinea de zi: proiectul de Lege pentru înființarea comunei Bărbulești, județul Ialomița, prin reorganizarea comunei Armășești.

Parcă s-a mai discutat despre ea...

Inițiatorii sunt prezenți? Au fost anunțați inițiatorii? Domnul președinte Cârlan, vă rog să ne prezentați raportul.

 

Domnul Dan Cârlan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Inițiatorul, în speță, doamna senator Maria Petre, este la datorie, la Bruxelles. Nu poate fi prezentă. Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a adoptat raport favorabil, cu două amendamente admise, constatând îndeplinirea criteriilor prevăzute de lege pentru înființarea comunei și văzând inclusiv punctul de vedere favorabil din partea Guvernului.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult. Vă rog, dezbateri generale, intervenții? Domnul senator Șerban Nicolae, aveți cuvântul. Microfonul 3, vă rog.

 
 

Domnul Șerban Nicolae:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Înființarea comunei Bărbulești, prin reorganizarea comunei Armășești din județul Ialomița este o dorință mai veche a locuitorilor din acea zonă. De altfel, această inițiativă, ca orice inițiativă bună a fost începută pe vremea guvernării Năstase. Ea nu a fost finalizată din motive obiective și a fost preluată acum sub formă de inițiativă nouă de trei colegi parlamentari de Ialomița. Nu era nici un fel de supărare, aș fi susținut cu dragă inimă această propunere. Observația noastră pentru Guvern este legată de finanțarea comunei nou înființate. Sunt probleme deosebite acolo. Sunt probleme sociale care se regăsesc și în restul județului Ialomița, dar mai acut în acea zonă. Comuna Armășești și satul Bărbulești existent au fost afectate și de inundații, de aceea fac apel la reprezentanții Guvernului să susțină financiar dezvoltarea acestei comune, care, așa cum anunțam, prezintă probleme sociale deosebite. Este necesară înființarea acestei comune. În acest fel și celelalte sate aparținătoare comunei Armășești vor avea posibilitatea de dezvoltare în continuare, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere social. Rog toți colegii să voteze acest proiect de lege și fac încă o dată apel la Guvern pentru susținere financiară. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Mai sunt intervenții ? Nu mai sunt. Aveți obsevații la amendamente admise? Nu aveți.

Mâine, vot final pe raport cu amendamente. Vot final pe lege.

Domnul ministru Ungureanu, nu mai apucăm să discutăm proiectul de lege cu Fundația Gojdu, cu toată insistența noastră. Vă mulțumim pentru prezență.

 
Dezbaterea propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare (votul pe raport și votul pe lege se vor da în ședința de joi, 8 iunie a.c.).

Trecem la pct. 22 din ordinea de zi - propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.

Vă rog, inițiatorii. Domnul senator Marius Marinescu, microfonul 8, aveți cuvântul.

 

Domnul Marius Marinescu:

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Este inițiativa legislativă a 30 de senatori. Are în vedere fluidizarea procesului legislativ, punerea în echilibru a Legislativului cu Executivul. După cum știm cu toții, conform Constituției, noi, parlamentarii, avem dreptul și datoria față de cetățeni să inițiem, să dezbatem și să adoptăm legi. Pentru inițiativele legislative ale Guvernului avem un termen, conform Constituției, de 45 de zile, respectiv, 60 de zile să le dezbatem și să le adoptăm, dacă nu, trec tacit.

Având în vedere că și noi, parlamentarii, trebuie să ne facem datoria față de cetățeni și să inițiem legi, pe reciprocitate, am spus noi, cu toții, că dorim ca și Guvernul, în timp de 60 de zile, să ne dea un punct de vedere pe inițiativele noastre legislative, dar și ale cetățenilor, că știm cu toții că 100.000 de cetățeni pot să aibă o inițiativă legislativă. Dacă în 50 de zile Guvernul nu ne dă un punct de vedere, atunci să considerăm că este o inițiativă în susținere, să se întoarcă la Parlament și să intre în comisii spre dezbatere. Deci, asta este pe fond și domnule președinte, stimați colegi, haideți să creăm pârghiile necesare parlamentarilor să-și facă datoria față de cetățenii României. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Dau cuvântul domnului președinte Cârlan pentru a prezenta raportul Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a adoptat un raport favorabil, cu 4 amendamente admise, prevăzute în Anexa nr. 1, amendamente care rezolvă integral obiecțiunile și observațiile din punctul de vedere scris al Guvernului, astfel încât în forma propusă prin raport, propunerea legislativă corespunde cu totul exigențelor Guvernului. Din punct de vedere al oportunității, știm bine, au fost propuneri legislative care au stat câte 6-8 luni în așteptare fără a intra pe procedura celor două Camere, în așteptarea punctului de vedere al Guvernului. Prin această modificare se acordă un termen rezonabil - 60 de zile - în interiorul căruia Guvernul, miniștrii de resort se vor putea pronunța prin avize. Guvernul va putea transmite punctul de vedere pe propunere legislativă și în cel mult 60 de zile de la solicitarea punctului de vedere al Guvernului, orice propunere legislativă este aptă de a intra pe procedura dezbaterii parlamentare.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Dezbateri generale, dacă sunt luări de cuvânt? Doamna senator Verginia Vedinaș, microfonul 2, vă rog.

 
 

Doamna Verginia Vedinaș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Eu vreau să vă spun că din acest proiect de lege a fost menținut spiritul lui, pentru că litera s-a schimbat în mod covârșitor, fiindcă ea conținea în forma propusă foarte multe aspecte de neconstituționalitate. Este suficient să vă invoc, cu titlu de exemplu, faptul că se prevedea că miniștrii au drept de inițiativă legislativă, când Guvernul și-a corectat opinia spunând că miniștrii numai elaborează și avizează. În forma care ne este propusă, cu amendamentele admise, este un proiect de lege care poate fi susținut, pentru că el îmbunătățește raporturile dintre organul legiuitor și Executiv. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Înțeleg că nu mai sunt intervenții.

Avem 4 amendamente admise și 4 amendamente respinse ale domnului senator Funar. Înainte de a continua, stimați colegi, întrucât mai sunt trei minute și mai avem, totuși, încă două legi organice cu rapoarte de respingere, să fiți de acord să prelungim programul până epuizăm aceste două proiecte de lege. Da? De acord? Mulțumesc foarte mult.

Domnule senator Funar, vă rog, primul amendament.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Primul amendament vizează o completare, după litera b a articolului 11 să se introducă o literă nouă, b1, cu următorul cuprins: "Emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative inițiate, cu respectarea Constituției, și le transmite Parlamentului în termen de 30 de zile de la data solicitării. Nerespectarea acestui termen echivalează cu susținerea implicită".

Aici, domnule președinte, onorat Senat, când am propus termenul de 30 zile am avut în vedere celelalte prevederi legale pentru organele executive. Guvernul face parte din categoria organelor executive. Dacă consiliile județene, dacă primarii pot rezolva în 30 de zile o problemă, Guvernul, care se află în aceeași echipă a Executivului și care este un Guvern-mamut, cum este cel al României, care urmează să fie restructurat în zilele următoare, (rumoare) poate în acest termen să rezolve problema. Mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

La amendament trebuie să vă referiți, nu la altceva.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Bineînțeles. Am adus argumente, domnule președinte.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul senator Cârlan.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Comisia a respins acest amendament și-și menține punctul de vedere de respingere, susținând forma adoptată la amendamentul admis, numărul 1, pe același text, pe aceleași articole. Considerăm că termenul de 30 de zile este prea scurt, raportat la procedurile de avizare, la nivelul ministerelor, proceduri prealabile emiterii punctului de vedere al Guvernului.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Dacă mai sunt intervenții? Nu mai sunt intervenții. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziția 1, a domnului senator Funar, respins de comisie și de reprezentantul Guvernului. Vă rog să votați, stimați colegi, amendamentul domnului senator Funar, respins de comisie.

Cu 23 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă și 3 abțineri, amendamentul a fost respins.

Amendamentul la poziția 2, domnul senator Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

La acest amendament, spre deosebire de inițiator, care la art.5.3 lit."b" a scris textul astfel: "inițiază proiecte de lege, ordonanțe, hotărâri ale Guvernului în condițiile stabilite, prin metodologia aprobată de Guvern", amendamentul meu vizează completarea textului "inițiază, cu respectarea Constituției și a programului de guvernare, proiecte de lege, ordonanțe" cu "ordonanțe de urgență", care au fost uitate de inițiator, "hotărâri ale Guvernului, în condițiile stabilite de metodologia aprobată de Guvern, în termen de maximum 30 de zile". Am o scurtă completare, dacă-mi permiteți, domnule președinte. Am venit în acest amendament cu noutatea "ca Guvernul să inițieze, cu respectarea Constituției și a programului de guvernare, proiecte de acte normative", pentru că actualul Guvern, am constatat că a venit în fața Parlamentului cu numeroase proiecte de acte normative care încalcă Constituția României și care sfidează propriul program de guvernare. Nu țin seamă de programul de guvernare, au inițiat proiecte de lege și au aprobat ordonanțe care nu se regăsesc în programul de guvernare. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Domnul președinte Cârlan.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Comisia nu poate susține acest amendament. Dimpotrivă, prin amendamentul admis, numărul 2, s-a adoptat o altă formă, corectă. Menționez că art.53 care face obiectul amendamentului, face parte din Cap."Atribuțiunile generale ale miniștrilor" și aceștia, în nici un caz, nu pot iniția proiecte de lege. Susținem respingerea amendamentului.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Dacă mai sunt intervenții aici? Nu mai sunt. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului senator Funar, respins de comisie. Vă rog să votați.

Cu 18 voturi pentru, 37 de voturi împotrivă și o abținere, amendamentul a fost respins.

La poziția 3, dacă se mai susține, domnule senator Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Da, domnule președinte, onorat Senat, îmi mențin amendamentul de la poziția 3, care vizează respectarea termenului de 30 de zile, în care Guvernul să răspundă la solicitările de informări asupra proiectelor legilor de rectificare. Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Domnul președinte Cârlan.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Comisia nu susține amendamentul. În forma redactată este fără obiect.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Dacă sunt alte intervenții? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului senator Funar, respins de comisie. Așteptați puțin. Acum vă rog să votați.

Cu 17 voturi pentru, 36 voturi împotrivă și 2 abțineri, amendamentul a fost respins.

Dacă sunt observații la amendamentele admise? Nu sunt. Stimați colegi, mâine vot final pe raport favorabil, cu amendamente admise și raport separat, vot final pe proiectul de lege.

 
Dezbaterea propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului (votul pe raport și votul pe lege se vor da în ședința de joi, 8 iunie a.c.).

Trecem la punctul 23 de pe ordinea de zi, propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.102/1992 privind stema țării și sigiliul statului. Inițiatorii sunt? Nu sunt. Domnule senator Cârlan, vă rog să prezentați raportul Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului.

 

Domnul Dan Cârlan:

Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a adoptat un raport de respingere.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc. Legea are caracter organic. Reprezentantul Guvernului este de acord cu respingerea. Mulțumesc.

Deci, este de acord. Dezbateri generale, luări de cuvânt? Nu sunt. Mâine, vot final pe raport de respingere. Votați raportul, cade legea.

 
Dezbaterea propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public (votul pe raport și votul pe lege se vor da în ședința de joi, 8 iunie a.c.).

La punctul 24 de pe ordinea de zi, propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informații de interes public. Deputații sunt? Inițiatorii? Nu sunt. Au fost anunțați, da? Mulțumesc. Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, domnul secretar Terinte, da? Microfonul 7. Ascultăm raportul Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități.

 

Domnul Radu Terinte:

Comisia a redactat un raport de respingere, având în vedere două aspecte: faptul că se încalcă o serie de prevederi legate de confidențialitate, care sunt cuprinse, inclusiv, în normativele europene și faptul că la ora actuală, Guvernul are pregătit un cadru legislativ mai larg privind acest aspect.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult. Dezbateri generale, luări de cuvânt dacă sunt? Nu sunt. Stimați colegi, avem raport de respingere. Mâine, vot final pe raport de respingere.

 
Domnul Nicolae Văcăroiu, președintele de ședință, informează plenul asupra hotărârii Biroului permanent de sancționare cu avertisment a doamnei senator Norica Niculai, conform art. 54 alin.6 din Legea nr. 96/1006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

Stimați colegi, vă rog să luați loc un minut, nu vă țin mult! Să vă informez că, în conformitate cu Legea privind Statutul senatorilor și deputaților, Biroul permanent a dat sarcină Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări să facă o anchetă cu privire la cazul care s-a petrecut în Senatul României, privind o persoană străină care s-a așezat pe fotoliul de senator. Știți ce a urmat. Comisia a analizat toate documentele pe care le-a avut la dispoziție și a propus Biroului permanent sancționarea cu avertisment, conform art.53 alin.1 lit."e" din lege, a doamnei senator Norica Nicolai. Este prima sancțiune pentru doamna Norica, un coleg cu activitate extraordinar de bogată.

Domnul senator Sorin Oprescu, Grupul parlamentar PSD, anunță depunerea moțiunii simple Sistemul sanitar în viziunea Guvernului de dreapta; Reforma sanitară: marea păcăleală.

Îl invit pe domnul senator Sorin Oprescu. A cerut o intervenție, de asemenea, de un minut.

Până atunci, vă anunț că aveți la casete modificarea Codului Fiscal. Când plecați, să-l luați!

Vă ascultăm, domnule senator Sorin Oprescu.

 

Domnul Sorin Oprescu:

Domnule președinte, stimați colegi, subsemnații senatori ai Grupurilor parlamentare PSD și PRM din Senat, menționați în anexe, în temeiul prevederilor art.67 și 112 alin.2 din Constituția României, înaintăm prezenta Moțiune simplă, cu tema "Sistemul sanitar în viziunea Guvernului de dreapta - reforma sanitară, marea păcăleală!" Vă rugăm să dispuneți, domnule președinte, măsurile necesare în vederea declanșării procedurilor legale pentru dezbaterea acesteia.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. S-a anunțat. Mâine, la ședința de plen, o să vă anunțăm data când se va dezbate.

Vă mulțumesc foarte mult.

Închidem ședința noastră de astăzi.

 
 

Ședința s-a încheiat la ora 13,10.

 
   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 14 iulie 2020, 12:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro