Plen
Ședința Senatului din 4 mai 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.72/12-05-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 04-05-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 4 mai 2006

23. Dezbaterea și respingerea propunerii legislative pentru modificarea art. 9 din Titlul XI, Renta viageră agricolă, al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.  
 
consultă fișa PL nr. L257/2006

Domnul Radu Mircea Berceanu:

................................................

Ultimul proiect de lege de pe ordinea de zi, la pct.22, este o propunere legislativă pentru modificarea art.9 din Titlul XI, Renta viageră agricolă, al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Sunt sesizate Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Doamna senator, vă rog să luați loc.

Din partea Guvernului, la microfonul 9, vă rog să prezentați legea.

Domnul Vasile Lupu - secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Guvernul rămâne consecvent primului punct de vedere pe care l-a exprimat. Nu susține această propunere legislativă, din următoarele considerente:

Persoanele cu handicap de gradul I și II, la care se face referire, beneficiază de măsurile de asistență socială și serviciile conferite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.102/1999. În plus, aceste facilități, coroborate cu art.47 din Legea nr.19/2000, ne determină să nu susținem această propunere legislativă.

Vă mulțumesc.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Deci, Guvernul nu susține.

Comisia. Microfonul 7

Doamna Silvia Ciornei:

Cele două comisii sesizate pe fond, respectiv, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, au analizat propunerea legislativă și au hotărât să întocmească raport de admitere, cu un amendament prezentat în anexă, un amendament care prevede includerea în rândul rentierilor agricoli a persoanelor cu handicap de gradul I sau II, numai în situația în care, la data intrării în vigoare a legii, dețineau în proprietate teren agricol.

Amendamentul a fost propus de domnul senator Viorel Ștefan și adoptat în unanimitate de cele două comisii. Considerăm că, cu acest amendament, ne încadrăm în problemele ridicate de Guvern la această propunere legislativă.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Dispar. Înțeleg.

Domnule senator, doriți să luați cuvântul?

Domnul Petre Daea (din sală):

Da, domnule președinte.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

De ce? D'aia. Poftiți, domnule senator.

Vă rog, microfonul 4.

Domnul Petre Daea:

Mulțumesc, domnule președinte și vă admir că ați reușit, până la sfârșitul programului, să vă păstrați vivacitatea și acest simț al umorului, dublat de un simț al înțelegerii că vom vota pentru și acest act normativ, din următoarele raționamente:

După cum puteți vedea, Guvernul a pierdut, de-a lungul timpului - și păcat că nu este mult de atunci - sensul legii, care a însemnat că cei care au promovat actul normativ au înțeles că în România sunt categorii de proprietari, care, urmare a vârstei, sunt în imposibilitatea de a putea să lucreze direct terenul, motiv pentru care, zicem noi, în inteligența celor care au fundamentat actul normativ, s-au gândit la soluții cum pot ca acest teren să fie cultivat, să se realizeze dezideratul, de fiecare susținut, și anume, de a crea exploatațiile agricole în România.

Deci, niciodată nu s-a pus problema că acel proprietar are anumite beneficii, ca urmare a faptului că are 62 de ani, că are pensie, că nu are. Nu s-a pus niciodată o asemenea problemă și bine a fost.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Am înțeles.

Domnul Petre Daea:

Iată, deci, că acum, în înțelepciunea unui coleg de-al nostru, care se află în Camera Deputaților, a găsit de cuviință să îmbunătățească actul normativ și îl felicităm pentru acest demers, pentru că răspunde filozofiei generale, pe care a lansat-o Guvernul prin actul normativ și are temei pentru a fi susținut, domnule președinte.

Am înțeles că dumneavoastră sunteți operativ și vom vota pentru astăzi, în așa fel încât să încheiem ordinea de zi cu un vot pe măsura interesului pe care îl avem pentru agricultura României.

Vă mulțumesc.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Acest proiect de lege urmează să meargă la Camera Deputaților, deci suntem primă Cameră sesizată. Comisiile reunite au dat un vot de admitere, cu un amendament admis.

Supun votului dumneavoastră raportul întocmit de comisii.

Vă rog să fiți atenți. Supun votului raportul, cu un amendament admis.

Vă rog să votați.

50 de voturi pentru, 20 împotrivă, 3 abțineri.

Raportul nu a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege. Legea este lege organică.

Vă rog să votați.

Legea nu a fost adoptată, întrunind numai 39 de voturi pentru, 19 împotrivă și 11 abțineri.

Vă mulțumesc. Am încheiat programul de astăzi, precum și ordinea de zi.

Lucrările se reiau luni, la ora 15.00, în plen.

Ședința s-a încheiat la ora 13.05.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 1 aprilie 2020, 12:38
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro