Lia Ardelean
Lia Ardelean
Ședința Camerei Deputaților din 14 februarie 2005
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.10/21-02-2005

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2005 > 14-02-2005 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 februarie 2005

12. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru și membrilor Guvernului:  
  12.4 Cornelia Ardelean
 
consultă:

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................

Și trecem la următorul răspuns: pentru doamna deputat Cornelia Ardelean, de la Grupul parlamentar PUR, răspunde secretarul de stat Szekely Ervin Zoltan, de la Ministerul Sănătății.

Domnul Szekely Ervin Zoltan:

Doamnă președintă,

Stimați colegi,

Referitor la interpelarea doamnei deputat Cornelia Ardelean, înregistrată la Camera Deputaților cu nr. 210/2005, privind acordul Ministerului Sănătății în vederea înființării unui centru de sănătate multifuncțional în localitatea Săvârșin, județul Arad, vă comunicăm următoarele:

În localitatea Săvârșin, județul Arad, se află în reabilitare și reamenajare clădirea fostului centru de sănătate, care a fost deteriorată aproape în întregime într-un incendiu. Deoarece, pentru această localitate, s-a propus și s-a avizat înființarea unei unități de asistență medico-socială, aceasta a fost organizată inițial cu un număr mai mic de paturi funcționale, într-un spațiu pus la dispoziție provizoriu de către primărie, urmând ca în momentul finalizării-reabilitării clădirii să fie mutate în noua clădire.

În luna octombrie 2004, din dispoziția conducerii Ministerului Sănătății, din partea Direcției strategie și structuri sanitare, s-a făcut o deplasare la fața locului, constatându-se următoarele:

Unitatea a primit fonduri pentru reabilitare din partea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, însă, finalizarea acesteia necesita, la acel moment, încă aproximativ 2 miliarde de lei, pe care consiliul local urma să le solicite de la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. Spațiul fiind generos, s-a discutat posibilitatea organizării unui centru de sănătate multifuncțional, deoarece localitatea se află la 90 de km de județul Arad, iar pentru populație va fi benefică oferirea și a altor tipuri de servicii, discuție transmisă Ministerului Sănătății și agreată de către acesta.

S-a convenit, de comun acord, ca, odată cu finalizarea lucrărilor la această construcție, în funcție de spațiul disponibil și ulterior unui studiu de necesitate și oportunitate, efectuat de către direcția de sănătate publică, în colaborare cu autoritățile locale, care pot oferi date referitoare la morbiditate, solicitări de diverse servicii etc., să se revină cu propuneri concrete de structură pentru această unitate.

De asemenea, la momentul discuției, nu erau elaborate normele privind organizarea și funcționarea centrelor de sănătate multifuncționale. În prezent, aceste norme au fost elaborate, urmând ca după aprobarea acestora, în funcție de reglementări, de existența și necesarul de servicii medicale și de situația concretă din comunitatea respectivă, să fie analizate propunerile care vor fi înaintate de către Direcția de sănătate publică a județului Arad la Ministerul Sănătății.

Semnează ministrul sănătății, profesor doctor Mircea Cinteză.

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, domnule secretar de stat.

Doamnă deputat, doriți să interveniți? Regulamentar, aveți dreptul la 2 minute.

Doamna Cornelia Ardelean:

Doamnă președintă,

Stimați colegi,

Doresc să-i mulțumesc domnului secretar de stat și vreau doar să-l informez că aveam cunoștință de toată această situație, dar, în urma vizitelor făcute în zonă și a necesității acestui centru multifuncțional, am dorit să mă implic în a încerca să urgentăm aceste demersuri. Vreau să spun că este o zonă în care este o populație îmbătrânită, sunt peste 15 mii de locuitori, și, așa cum ați menționat, distanța până la Arad este de 90 de km.

De aceea, am dorit să încerc să ajut la obținerea acestui acord de principiu. Vă mulțumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, doamnă deputat Cornelia Ardelean.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 19 octombrie 2019, 22:56
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro