Plen
Ședința Senatului din 15 noiembrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.159/22-11-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-04-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 15-11-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 15 noiembrie 2004

10. Dezbaterea și adoptarea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim de duty-free.
 
consultă fișa PL nr. L719/2004

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

................................................

La pct.8 în ordinea de zi avem înscrisă propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim de Duty-Free.

Raportor - Comisia economică.

Invit reprezentanții Executivului la pupitru.

Rog punctul de vedere.

Inițiatorii sunt prezenți?

Deci, vă rog, reprezentatul Ministerului Finanțelor Publice nu dorește să participe la discuții? Dacă v-am invitat la tribună, atunci, stăm și ne uităm unii la alții?

Îl invit pe domnul senator Sergiu Nicolaescu să prezinte propunerea legislativă.

Domnul Sergiu Nicolaescu:

Stimate colege și stimați colegi, este vorba de magazinele Duty-Free, aflate pe punctele de frontieră, rutiere și navale. Citesc: "La nivel comunitar, începând cu anul 1979, Comisia Europeană și-a exprimat opoziția față de existența magazinelor cu vânzare în regim Duty-Free, pe motivul că ar contraveni sistemului comunitar de impozitare.

De asemenea, începând cu 30 iunie 1991, vânzările în regim Duty-Free, pentru călătoriile intracomunitare, au fost abolite.

În această situație, mi-am permis să fac o propunere, pentru ca, și la noi, aceste magazine, care sunt - în special, cele rutiere - un focar de contrabandă și de dezordine, care complică viața poliției de frontieră, să fie închise.

În discuția pe care am avut-o cu colegii de la comisie, domniile lor au făcut o propunere: "Magazinele Duty-Free, situate în punctele de control pentru trecerea frontierei, terestre sau navale, care au fost autorizate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, își vor continua activitatea pe perioada de valabilitate a autorizației".

De acord. Deci, în felul acesta, comisia și-a dat acordul privind rostul acestor magazine Duty-Free și eu sunt de acord cu propunerea pe care o fac domniile lor. Dar cu asta s-a terminat, s-a închis povestea Duty-Free-urilor celor două zone. Rămân cele pe sistemul aerian, la ieșire, conform legilor internaționale.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Rog punctul de vedere al Executivului.

Doamna Maria Manolescu - secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice:

Executivul propune ca regimul de funcționare al magazinelor Duty-Free să rămână cel valabil la această dată, având în vedere că, după data aderării la Uniunea Europeană, s-ar putea, cu siguranță, să se pună problema pentru tot ceea ce înseamnă graniță europeană. Majoritatea țărilor, care au devenit membre ale Uniunii Europene, și-au schimbat regimul pentru astfel de tipuri de magazine, numai pe granița europeană.

În aceste condiții, propunem ca prevederea din actul normativ să rămână de această manieră, în sensul că, "până la data aderării în Uniunea Europeană", magazinele Duty-Free să funcționeze în baza autorizațiilor pe care acestea le-au obținut.

Ce se întâmplă? S-ar putea ca unele dintre ele să aibă o valabilitate după data aderării. În condițiile în care noi spunem că "până la data expirării", s-ar putea ca o parte dintre beneficiarii acestor autorizații să ne ceară niște despăgubiri. Și, din aceste motive, prevederea "până la data aderării" cred că este mai corectă.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Deci, sunteți de acord cu propunerea legislativă sau nu?

Doamna secretar de stat, sunteți de acord cu propunerea legislativă sau nu? Spuneți-o explicit, ca să știe colegii senatori cum să discute și cum să voteze.

Doamna Maria Manolescu:

Deci, nu suntem de acord cu propunerea legislativă.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Punctul de vedere al Comisiei economice.

Domnul Traian Novolan:

Domnule președinte, stimate colege și stimați colegi.

Punctul de vedere al Comisiei economice este următorul: cu 1 vot împotrivă și o abținere, comisia a adoptat raport favorabil, cu amendamentul din Anexă, pe care îl citez: "Magazinele Duty-Free, situate în punctele de control pentru trecerea frontierei, terestre sau navale, care au fost autorizate anterior intrării în vigoare a prezentei legi își vor continua activitate pe perioada de valabilitate a autorizației".

Iar acum, față de spusele doamnei ministru, parcă aș fi tentat să spun: "...dar nu mai târziu de aderarea României la Uniunea Europeană" și cu asta problema ar fi rezolvată.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Îl întreb pe inițiator, domnul senator Sergiu Nicolaescu, dacă este de acord cu această completare?

Domnul Sergiu Nicolaescu:

Da, sub forma aceasta, sunt de acord, dar nu sunt de acord ca să dăm dreptate punctului de vedere al Ministerului Finanțelor Publice și al Guvernului, datorită faptului că, pentru noi, nu poate constitui un argument faptul că: "Lăsați o lege așa, pentru că tot se va schimba". Nu putem. Dacă legea trece prin Parlamentul României, prin Senatul României, noi avem un punct de vedere și cu modificările respective sunt de acord.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc, domnule senator.

Vă rog dacă doriți să interveniți la dezbateri generale, stimate colege și stimați colegi.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Tiberiu Simion Buza:

Mulțumesc, domnule președinte.

Apreciez că raportul comisiei este judicios, vorbim de niște unități comerciale care funcționează în sistemul Duty-Free, unități care sunt autorizate legal și, apelând la teoria dreptului câștigat, evident că ar fi nelegal, abuziv ca pe parcursul, pe durata exercitării activității comerciale autorizate, care vizează o perioadă, niște limite în timp, să intervenim pe cale legislativă și să răpim acest drept de a funcționa unităților comerciale.

Faptul de a condiționa, pentru viitor, activitatea aceasta, în funcție de aderarea României la Uniunea Europeană, ar trebui să fie foarte atent reglementată, întrucât dacă - pun problema ipotetic - peste câțiva ani, în Uniunea Europeană se va reveni asupra reglementării respective. Deci, noi nu putem ști ce va fi după anul 2007 în reglementarea specifică în Uniunea Europeană.

Eventual, amendamentul s-ar putea referi la faptul că, după integrarea României în Uniunea Europeană, cu respectarea legislației europene, la momentul aderării.

Am dorit să fac această precizare, fiindcă noi nu vom ști dacă legislația europeană nu va suferi, la rândul ei, anumite modificări în anii care vor urma.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Dar sunteți de acord că, în situația în care vor apărea modificări în legislația europeană, toate statele membre sunt obligate să se conformeze.

Domnul Tiberiu Simion Buza:

Evident, pentru că legislația europeană primează. Legislația națională trebuie să fie în concordanță cu legislația Comunității Europene.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Dacă mai sunt și alte intervenții.

Domnul senator Radu F.Alexandru.

Domnul Radu F.Alexandru:

Domnule președinte, stimate colege și stimați colegi.

Modificarea amendamentului comisiei, în care se ia ca termen limită aderarea la Uniunea Europeană, nu cred că rezolvă problema.

De ce? Pentru că pot fi contracte care expiră înainte de termenul de aderare și, atunci, se naște, firește, întrebarea: ce se întâmplă cu magazinul care funcționează în același punct de frontieră?

Suntem, mi se pare, într-un - îndrăznesc să spun - defect de logică. Dacă acceptăm funcționarea acestor magazine în regim de Duty-Free, pe aeroporturi și pe punctele de frontieră navale, și ne împiedicăm de ele doar pe punctele de frontieră terestre îngrijorați - și eu aș spune pe bună dreptate - de posibilitatea ca aceste magazine să fie escale, să fie zone în care este facilitată contrabanda, firește, trebuie să tratăm această problemă cu maximă atenție.

Dar eu cred că soluția nu este în desființarea magazinelor, ci în aplicarea așa cum se cuvine a legislației și cu desfășurarea unei activități corespunzătoare a celor care sunt datori să lupte împotriva contrabandei.

Există un aspect peste care mi se pare că nu trebuie să trecem cu foarte mare ușurință și poate doamna secretar de stat ne dă o mână de ajutor, și ne spune care este aportul la bugetul de stat al acestor magazine în regim de Duty-Free pe frontiera terestră. Din câte știu, nu este nesemnificativ. Or, a tăia o cale de a completa, legal, bugetul de stat, pentru că anumite instituții nu-și fac, eventual, cum trebuie datoria, mi se pare că nu este măsura cea mai judicioasă și trebuie - așa cum am spus - să ne adresăm, să facem apel ca acele instituții să-și facă datoria. Or, regimul magazinelor Duty-Free nu-și are rostul, dar asta este o chestiune prevăzută doar în momentul aderării la Uniunea Europeană. Oricare dintre noi, care am călătorit în lume, am văzut că aceste magazine există în alte țări, care nu sunt constrânse de legislația europeană și, dacă acceptăm ca aceste magazine își au rostul, ele își au rostul indiferent de natura punctului de trecere prin frontieră ori nu. Și, atunci, renunțăm la toate. Dar, deocamdată, problema este de a păstra o sursă de venit la bugetul țării și de a acționa cum trebuie împotriva fenomenului de contrabandă.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenții... Doriți să interveniți?

Domnul senator Constantin Bîciu, vă rog.

Domnul Constantin Bîciu:

Domnule președinte, stimate colege și stimați colegi.

Pentru a trata corect problema Duty-Free-urilor, trebuie să ne reamintim de scandalul de acum câțiva ani cu magazinele Duty-Free de pe Aeroportul Otopeni.

Ministerul Transporturilor a avut o mare ambiție, probabil și un mare interes, ca să desființeze acele magazine din cadrul Aeroportului Otopeni. Miza era foarte mare și nu cred că vânzările directe din acele magazine făceau ca această miză să fie foarte mare. Probabil că, pe lângă vânzările directe din cadrul acelor magazine, mai existau și altfel de vânzări, pe care inițiatorul acestei legi, domnul senator Sergiu Nicolaescu, le pomenește în expunerea de motive. Și dânsul spune, acolo, foarte clar: "Există puncte de trecere a frontierei terestre, unde nu sunt unul, două, trei magazine Duty-Free, ci chiar câte șapte, opt. Deci, numărul acestora arată deja un interes foarte mare pentru existența în anumite locuri a magazinelor Duty-Free.

Cum prosperă aceste magazine - în condițiile în care, de multe ori, fluxul de călători este același printr-un punct de trecere a frontierei unde există un singur Duty-Free, și un alt punct de trecere a frontierei unde sunt opt magazine Duty-Free - este un semn de întrebare?

Cert este - și știm cu toții - că aceste magazine sunt o sursă de venituri ilicite, o sursă de corupție. Și, dacă judecăm corect, este mai bine să ne lipsim de o sursă de corupție, decât să invocăm niște venituri la bugetul de stat care, sunt convins, nu sunt într-o sumă care să afecteze în așa măsură bugetul de stat, încât să ne îngrijoreze.

Cu precizarea finală că, prin adăugarea - la amendamentul formulat în cadrul comisiei - celor spuse de reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice, legea capătă o formă corectă, îmi exprim acordul personal și acordul Grupului parlamentar al P.R.M. pentru a vota proiectul acestei legi.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Declar închise dezbaterile generale.

Rog inițiatorul, domnul senator Sergiu Nicolaescu, punctul de vedere.

Domnul Sergiu Nicolaescu:

Domnule președinte, stimate colege și stimați colegi.

Da, trebuie să recunosc că nu am avut și nu am autoritatea pe care a avut-o ministrul transporturilor, dar, totuși, ceva am câștigat. Există atâta influență și e vorba de o influență directă, încât mai mult decât atâta nu am obținut, dar, vă rog, aprobați măcar atâta.

Mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Rog punctul de vedere al Executivului, Ministerul Finanțelor Publice.

Doamna Maria Manolescu:

Domnule președinte, doamnelor și domnilor senatori.

Aici, s-au făcut mai multe referiri, în primul rând, la Duty-Free-urile din aeroporturi.

Aș vrea să fac mențiunea că, la această dată, România are organizate vânzările pe aeroporturile internaționale exact așa cum se întâmplă în toată lumea. Tot ceea ce se vinde, după efectuarea vămuirii, intră în regim de comerț exterior și, în aceste condiții, vânzarea respectivă este scutită de T.V.A.

Vânzările, care se fac acum pe aeroporturile internaționale din România, respectă aceste reguli pe care, așa cum spuneam înainte, toate țările le aplică în mod similar.

În ceea ce privește acest regim de vânzări în sistem Duty-Free, trebuie să avem în vedere o practică a tuturor țărilor, care își mențin în continuare sistemul de vânzări în regim Duty-Free, desființează la data aderării magazinele în regim Duty-Free de pe granița care dispare, de fapt, granița europeană.

Exact aceste lucruri, cu amendamentele în ceea ce privește întărirea controlului, intenționăm să le avem și noi în vedere pentru perioada următoare.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Stimate colege și stimați colegi, vă rog să ne pronunțăm prin vot.

Avem un prim amendament care a suferit o modificare în plenul Senatului, agreată de inițiator. Deci, vă rog să vă pronunțați prin vot asupra amendamentului existent în Anexa nr.1 la raport, cel legat de perioada de funcționare a acestor magazine. Vă rog să votați.

Amendament adoptat de plenul Senatului cu 74 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și două abțineri.

Pentru că inclusiv inițiatorul legii a fost de acord cu acest amendament completat.

A doua chestiune: supun votului dumneavoastră raportul întocmit de Comisia economică, precizând punctul de vedere negativ al Guvernului. Vă rog să votați.

Raport adoptat de plenul Senatului cu 72 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă și o abținere.

Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă, cu amendamentul adoptat.

Proiect de lege adoptat de plenul Senatului cu 79 de voturi pentru, 9 voturi împotrivă și o abținere.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 7 aprilie 2020, 21:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro