Plen
Ședința Senatului din 27 octombrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.149/03-11-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
07-04-2021
06-04-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 27-10-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 27 octombrie 2004

27. Dezbaterea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2004 privind completarea art.209 din Codul de procedură penală (votul final în ședința viitoare).
 
consultă fișa PL nr. L672/2004

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

................................................

La punctul 15 din ordinea de zi avem înscris proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.72/2004 pentru completarea art.209 din Codul de procedură penală.

Rog reprezentanții Executivului, punctul de vedere.

Domnul Claudiu Seucan - secretar de stat în Ministerul Justiției:

Amploarea pe care a luat-o în ultimul timp fenomenul criminalității organizate, specializarea infractorilor, constituirea unor rețele infracționale la nivel național și tranfrontalier impun cu stringență instituirea unor mijloace juridice eficiente prin care organele de urmărire penală să acționeze în mod corespunzător, cu maximă urgență, pentru tragerea la răspundere penală a unor astfel de infractori.

În acest scop, este necesar ca procurorului să-i fie atribuite, prin lege, competențe sporite și posibilități de a acționa imediat și adecvat pentru combaterea formelor grave de criminalitate, care se manifestă îndeosebi în ultima vreme.

În acest contex, s-a inițiat prezenta ordonanță de urgență care dă dreptul procurorilor de la parchetele ierarhic superioare să preia și să efectueze urmărirea penală în cauză de competență a parchetelor ierarhic inferioare din dispoziția conducătorului parchetului ierarhic superior.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Rog, punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Domnul Emilian Prichici:

Domnule președinte,

Ordonanța de urgență, într-adevăr, aduce un plus de eficiență în activitatea de urmărire penală, prin atribuțiunile conferite procurorului din unitatea ierarhic superioară, astfel încât raportul comisiei este de admitere, fără amendamente, hotărâre luată în unanimitate.

Vă mulțumim.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Declar deschise dezbaterile generale.

Vă invit, domnule senator, să vă exprimați punctul de vedere.

Domnul Tiberiu Simion Buza:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dacă studiem acest proiect de lege, trebuie să ne întrebăm dacă, într-adevăr, vine să răspundă nevoii imperative de a se revigora lupta împotriva corupției.

După apariția ordonanței respective, în lumea juriștilor, și în special printre procurori, cât și în presă, au apărut o serie de comentarii și anumite rezerve față de acest proiect de lege.

Noi nu contestăm faptul că Ministerul Public, Parchetul General are o organizare distinctă, alta decât Corpul Magistraților, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii.

Subordonarea, disciplina ierarhică, în sistemul Procuraturii, a Parchetului General și a Ministerului Public reclamă ca uneori șeful unității de parchet, văzând că un procuror care are un dosar în lucru și văzând ineficiența acelui procuror sau faptul că tergiversează ancheta, trebuie să aibă instrumentul juridic legal de a prelua acel dosar și a-l repartiza, eventual, unui procuror mai harnic.

Deci, aceasta ar fi varianta fericită sau, dacă mergem pe scopul nemărturisit al legii, cazul fericit în care pentru îmbunătățirea celerității urmăririi penale, pentru eficiența luptei împotriva corupției, procurorul sau unitatea de procuratură ierarhic superioară are dreptul să preia un dosar de la un procuror ierarhic subordonat.

Dar, mă întreb, și s-au întrebat și alții și au apărut și în presă anumite luări de poziții, eu spun foarte corecte și de bun simt, ce se întâmplă în cazul în care, Doamne ferește, un șef de unitate, un procuror-șef care nu este tocmai corect, și noi, deși plecăm de la buna-credință și de la prezumția de corectitudine, trebuie să acceptăm, măcar teoretic, că uneori pot fi situații în care șefii unor unități de parchet pot să fie incorecți, și atunci ne întrebăm ce se întâmplă cu un procuror subordonat, foarte competent, foarte harnic, care se apropie de miezul fierbinte al unei afaceri de corupție? Dacă acel procuror, corect, de bună credință, poate pierde acel dosar, să i se ia fără motivări corespunzătoare și să fie ținut în sertar de către procurorul șef al unității respective?

Este un caz teoretic, poate, dar practica poate oferi și asemenea surprize. Deci, eu consider că acest proiect de lege este oarecum inutil fiindcă actualul Cod de procedură penală sau chiar în vechea reglementare, permitea ca procurorul, șeful unității de parchet să exercite un control asupra subordonaților, să ia măsuri, eventual, administrative, în cazul în care nu se respectau niște termene în cadrul urmăririi penale, iar după ce procurorul care avea dosarul dă o soluție, evident pe calea ierarhică, acea soluție putea fi infirmată sau putea fi reluată, redeschisă urmărirea penală.

Deci, eu consider că această propunere legislativă nu este de natură să accelereze lupta împotriva criminalității organizate, ci era nevoie de o reglementare care să asigure statutul magistratului, a procurorului, care trebuie să fie ocrotit, trebuie să fie împuternicit cu puteri sporite și fiecare procuror trebuie să aibă oarecum o libertate, o independență relativă.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc. Alte intervenții?

Mulțumesc. Domnul senator Antonie Iorgovan, aveți cuvântul.

Domnul Antonie Iorgovan:

Domnule președinte,

Onorat Senat,

Intervenția colegului nostru, și când spun colegul nostru, am în vedere colegul nostru sub aspectul profesiei juridice, este o intervenție justificată sub un numit aspect.

Domnia sa se întreabă, și este o întrebare care are un suport în logica juridică, dacă nu cumva această formulă va duce la ceva mai rău, adică această soluție prin care, în fond ce se întâmplă? Procurorul era, ceea ce nu se putea acum, deci de la nivelul ierarhic, poate să preia activități pe care legea le dădea în competența exclusivă a procurorului de la nivelul inferior.

După părerea noastră, actul normativ abia vine să pună în consonanță funcționarea Parchetelor, din punctul de vedere al procedurii penale, cu principiul constituțional.

Vă rog să-mi îngăduiți să vă rețin atenția asupra art.132 alin.1, "procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic" și m-am oprit aici.

Păi, cum se poate vorbi despre control ierarhic, despre ierarhie, ceea ce înseamnă într-un limbaj, mai laic, căprărie, în condițiile în care procurorul ierarhic superior se uita la procurorii de la nivelurile inferioare ca la Sfintele Moaște și aștepta să treacă ani în unele situații, ca în sfârșit, să-și spună punctul de vedere.

Deci, haideți să lămurim lucrurile, procurorii sunt magistrați, că așa a dorit legiuitorul constituant, dar nu sunt magistrați de scaun, nu sunt judecători, ei sunt tocmai magistrați de Parchet, ei sunt în operativ, viața presează, ei sunt un paratrăsnet al națiunii, la Parchet ajung, până la urmă, durerile oamenilor, într-un fel sau altul, că în marea majoritate a situațiilor, Parchetul este sesizat, sigur că el se poate sesiza și din oficiu, dar este plângere, e denunț în spate.

Deci, dacă este plângere și denunț, eu cetățean al Republicii, onest, consider că X a săvârșit anumite fapte și fac plângere penală, cum este mai bine, să apreciem că acel care a ajuns să cerceteze dosarul este suveran și să ne rugăm de el și să ne închinăm până când, în sfârșit, catadicsește să dea o soluție, să dea o rezoluție, că ce se întâmplă - nu vreau să țin o lecție de drept acum, nu este cazul și nu sunteți dumneavoastră oamenii să primiți asemenea lecții, dar totuși, îmi îngădui să spun că urmărirea penală sau procedura penală trece prin următoarele faze, de când s-a făcut plângere, este faza premergătoare sau a actelor premergătoare, apoi este faza propriu-zisă, măsura în care actele premergătoare conduc la date, la indicii, apoi se trece și se începe urmărirea penală, ca să înceapă urmărirea penală, trebuie să fie vorba de persoană, dar începerea urmăririi penale nu înseamnă că se ajunge automat la rechizitoriu, la fel de bine în urma investigațiilor pe care le face procurorul, poate să ajungă la concluzia că trebuie scos de sub urmărire penală sau poate să ajungă, și aici este regula, la rechizitoriu și se sesizează instanța.

Doresc să spun că după ce s-a pronunțat procurorul, într-un fel sau altul, să zicem, a întocmit rechizitoriu, ajungem în fața judecătorului, dacă a întocmit un rechizitoriu fără substanță, fără probe, în mod abuziv, nu are cum să reziste pentru că cei în cauză apelează la avocați și beneficiază de judecată, oricum judecătorii nu sunt rudele procurorilor, în sensul că neapărat trebuie să-i apere, să le hirotonisească rechizitoriile.

În ipoteza în are procurorul nu a întocmit rechizitoriu și a dat, să zicem, soluția de neîncepere a urmării penale sau de scoatere de sub urmărire penală, această soluție poate fi atacată, dar nu se poate ataca tăcerea, nepronunțarea, lucrul acesta nu se poate... noi ne tot duceam, avocații, când spun noi, mă refer la avocați, ne duceam la organul ierarhic și ne plângeam, ne plângeam și ni se răspundea de fiecare dată că nici un organ ierarhic, nici o autoritate, nici măcar procurorul general al Republicii, nu poate să intervină la procurorul de pe lângă judecătoria nu știu care și să-i spună: domnul coleg, doamna colegă, domnișoara colegă, nu vreți să dați o soluție, aia care o doriți dumneavoastră, cum vă dictează conștiința și cum este legea și probațiunea? Așa ceva nu s-a putut până la această ordonanță.

Întrebarea pe care ne-o punem: e un sistem care e potrivit? Constituția nu ne obligă tocmai să adoptăm această ordonanță și să o aprobăm ca atare? După părerea mea, da.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Dacă numai sunt alte intervenții?

Stimați colegi, vă rog să ne pronunțăm prin vot asupra raportului întocmit de Comisia juridică pentru numiri, disciplină, imunități și validări.

Ați ascultat și explicațiile date de colegi.

Raportul este pozitiv.

Vă rog să votați!

Rog colegii senatori să voteze.

Raport adoptat de plenul Senatului cu 84 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă și o abținere.

Votul final îl vom da împreună cu toate celelalte.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 11 aprilie 2021, 8:10
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro