Mihaela Ionescu
Mihaela Ionescu
Ședința Camerei Deputaților din 1 noiembrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.150/05-11-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 01-11-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 1 noiembrie 2004

13. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru și membrilor Guvernului de către deputații:  
    13.1 Mihaela Ionescu
 
consultă:

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................

Doamna deputat Mihaela Ionescu este prezentă? Da.

Vreți să dezvoltați întrebarea?

 

Doamna Mihaela Ionescu:

Da.

Domnul Valer Dorneanu:

Va rog!

Doamna Mihaela Ionescu:

Mulțumesc, domnule președinte,

Interpelarea mea este adresată domnului ministru al Administrației Publice și Internelor, domnul Marian Săniuță.

Lipsa siguranței cetățenilor, prevenirea incendiilor, care duc la pagube materiale importante, paza lor în localitățile mici și departe de centrele administrative mari prezintă numeroase carențe care duc la stări de panică, la nemulțumiri, la frustrări și la luări de hotărâri de multe ori nechibzuite, din partea celor care se văd lipsiți de apărare din partea organelor care au datoria să o facă.

Faptul că mass-media face cunoscută o situație paradoxală, care se perpetuează de două luni în satul Chiochiș din județul Bistrița-Năsăud, dovedește că oamenii nu mai au încredere în organele statului, care ar trebui să le facă dreptate, și cred că numai mass-media mai poate face ceva acolo unde Poliția și pompierii au făcut atât de puțin, și anume nu au putut soluționa cazul.

Duma Leon are domiciliul în satul Chiochiș nr.196. Acesta, în ziua de 1 septembrie, orele 23,30, s-a trezit cu incendiu de proporții la grajdul din curtea proprietății sale, flăcările producând pagube de milioane de lei.

Pompierii, aflați la mare distanță față de sat, au venit după mai multe ore. Peste câteva zile, pe 4 septembrie 2004, orele 1,30 noaptea, vecinul lui, Șoloc, de la nr.99, din același sat, a fost victima unui alt incendiu. Focul s-a extins și oamenii locului au trebuit să se lupte cu flăcările până la ora 5,00, când - în fine - au ajuns pompierii. Pe data de 29.09., orele 2,45 noaptea, s-a provocat un alt incendiu, de data aceasta la Șoloc Daniil. Pe data de 2 octombrie s-a mai provocat un incendiu la o căpiță de fân, între grajduri, în apropierea locuinței domnului Duma, și de data aceasta la orele 4,30 noaptea. Din nou, dimineața, a avut loc un al doilea incendiu, tot la casa bietului om Duma. Pompierii au ajuns după două ore.

Pe data de 2 octombrie s-a început un simulacru de anchetă, găsindu-se doi suspecți, în persoana lui Man Adrian, care locuiește la nr. 197, și a lui Grămădă Simion, domiciliat la nr.200. După găsirea suspecților nu au fost găsite și probele necesare, iar cercetările s-au oprit.

În sat a rămas o situație asemănătoare cu cea a Vestului sălbatic, unde oamenii terorizați de piromani stau de pândă zi și noapte, cu butoaiele pline de apă, și văd dușmani și suspecți în oricine, fiind lăsați să-și facă singuri dreptate, pentru că autoritățile ridică din umeri și nu se implică îndeajuns.

Faptul că populația este lăsată să-și facă singură față incendiilor, timp de ore, până la sosirea pompierilor, care pătrund cu greu în localitățile depărtate, face ca aceasta să fie într-un permanent pericol.

Cerem, de aceea, domnului ministru al Administrației și Internelor, să continue și să finalizeze cercetările în cazul piromanului din satul Chiochiș, județul Bistrița-Năsăud, să reinstaureze siguranța cetățenilor, preluând activitatea de anchetă, pază și luptă contra celor care încalcă legea.

Cerem, de asemenea, să se analizeze de urgență posibilitatea înființării unor unități suplimentare de pompieri la distanțe mai mici de localitățile îndepărtate ale județului Bistrița-Năsăud.

Sau, să furnizeze mijloace tehnice necesare înființării unei echipe de voluntari în respectivele așezări rurale. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Alexandru, v-aș ruga să încercați să răspundeți la această interpelare.

Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administrației și Internelor):

Stimată doamnă deputat,

Cu referire la interpelarea dumneavoastră, referitoare la lipsa de apărare a cetățenilor din partea organelor cu atribuții în domeniu, în contextul producerii unor incendii repetate, într-un sat din județul Bistrița-Năsăud, am onoarea să vă comunic următoarele:

Pe data de 1 septembrie 2004, orele 23,00, în localitatea Chiochiș, județul Bistrița-Năsăud, a luat foc o parte a acoperișului casei domnului Duma Leon, ocazie cu care a ars și cantitatea de 5 tone furaje.

Din constatarea detașamentului de pompieri Dej, subunitate care a intervenit pentru localizarea și stingerea incendiului, rezultă faptul că sursa probabilă a fost autoaprinderea, cauzată de presiunea mărită a furajelor depozitate.

Ulterior, în noaptea de 5 spre 6.09., 2004, la ora 3,00, a fost incendiat fânarul, aparținând cetățeanului Șoloc Andrei, ocazie cu care au ars circa 25 tone de fân. În noaptea de 29 spre 30.09.2004, orele 3,00, a fost incendiat alt fânar, aparținând familiei Șoloc, în care au ars circa 20 tone fân. Ultimul caz de incendiere s-a petrecut în dimineața zilei de 2.10., orele 8,30, când a fost incendiat acoperișul grajdului domnului Duma Leon, fiind distruse prin incendiu 10 tone fân.

În vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor acestor fapte, mai puțin în primul caz, organele de poliție au efectuat cercetarea la locului faptei, împreună cu criminaliștii, în scopul administrării de probe concludente și edificatoare, în privința eventualilor suspecți.

În urma analizării modului de producere a incendiilor, precum și a bunurilor și lucrurilor unde s-au produs acestea, s-a concluzionat faptul că imobilele și anexele celor trei cetățeni se află într-un perimetru restrâns, formulându-se două ipoteze principale: incendiul putea fi provocat de una sau de mai multe persoane cu care păgubașul se afla în relații de dușmănie; sau incendiul putea fi provocat de un bolnav psihic, piroman.

Pe baza celor două ipoteze au fost identificați doi posibili autori, respectiv un consătean agricultor, care s-a aflat anterior în relații conflictuale cu unul dintre păgubași, din cauza unui teren agricol, și o persoană cunoscută ca suferind de epilepsie, care în cursul acestui an a fost supusă unei intervenții chirurgicale neurologice și care locuiește în apropierea persoanelor vătămate.

Cei doi suspecți au fost supuși textului poligraf, în data de 26 octombrie 2004; reacțiile de detectare a comportamentului simulat fiind neconcludente, și ca atare cercul de suspecți a fost extins, urmând a se efectua noi verificări.

Cercetarea acestor fapte considerate infracțiuni de distrugere în formă agravantă, se efectuează la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, unde s-a constituit un colectiv special, format din ofițeri de la serviciile de ordine publică și cercetări penale, care desfășoară activități investigative specifice, analizate săptămânal la nivelul conducerii inspectoratului.

Totodată, au fost dispuse măsuri suplimentare pentru creșterea gradului de siguranță pe raza comunei, îndeosebi pe timpul nopții, măsuri care constau în intensificarea patrulelor pe timp de noapte, îndeosebi în arealul unde s-au produs incendiile, și suplimentarea temporară a efectivelor de la postul de poliție Chiochiș, cu două posturi, cu agenți din comunele limitrofe și cu efective de jandarmi din cadrul Secției de jandarmi Beclean.

Menționăm că în afara acestor incendieri, situația operativă pe raza comunei Chiochiș nu creează probleme deosebite, nefiind înregistrate în ultimii ani evenimente grave, incendiile produse în perioada septembrie-octombrie 2004, fiind cu totul conjuncturale. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna deputat, aveți dreptul la un comentariu de un minut.

Doamna Mihaela Ionescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Îmi pare bine că vorbim despre aceleași acțiuni, numai că eu nu pot să cred, așa cum spune domnul ministru, că a putut să ia o căpiță foc, să se autoaprindă; și a doua zi, iarăși, să se autoaprindă, și după două zile și la un vecin să ia foc.

Dumneavoastră spuneți că s-au intensificat patrulele. După cunoștința mea, sătenii înșiși, și asta mi se pare un lucru foarte grav, își organizează paza. Deci, ei, familiile respective, zi și noapte fac de patrulă, așa cum s-a văzut și la televizor. Deci, eu am fost și în satul acela, dar am văzut și la televizor. Am vorbit cu domnul Duman. Eu nu cred că dânsul a venit până la Năsăud ca să spună un lucru neadevărat.

Cu respect vă întreb dacă are de gând ministerul pe care îl coordonați să facă ceva pentru apropierea pompierilor de această comună. Eventual, să instruiască oamenii din comună ce să facă în caz de incendiu, nu să stea cu butoaiele. Vă spun, mi se pare că suntem chiar în Far West, adică, când bieții țărani își fac ei dreptate, ei sunt pompierii, ei sunt jandarmii, ei sunt polițiști-sătești. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, stimată colegă.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 18 octombrie 2019, 2:23
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro