Plen
Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului din 15 septembrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.118/23-09-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-04-2021
13-04-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 15-09-2004 Versiunea pentru printare

Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului din 15 septembrie 2004

  1. Alocuțiuni cu prilejul ședinței solemne a Parlamentului României consacrate aniversării a 140 de ani de la constituirea Senatului României și de la instituționalizarea sistemului parlamentar bicameral

   

Ședința a început la ora 14,15.

Lucrările au fost conduse de domnul Nicolae Văcăroiu, președintele Senatului, și domnul Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților.

(S-a intonat Imnul național al României, "Deșteaptă-te române.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Doamnelor și domnilor,

Onorată asistență,

Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă Sesiunea solemnă a Parlamentului consacrată împlinirii a 140 de ani de la constituirea Senatului României și de la instituționalizarea sistemului parlamentar bicameral.

Am deosebita onoare să anunț prezența la sesiunea solemnă, această mare aniversare, a domnului Ion Iliescu, președintele României, (aplauze puternice) a domnului Adrian Năstase, în dublă calitate, de prim-ministru al României și de fost președinte al Camerei Deputaților, (aplauze puternice) a Preafericitului Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, (aplauze puternice) a Înalt preasfințitului Ioan Robu, mitropolitul Bisericii Romano-Catolice Române, (aplauze puternice) a domnului Eugen Simion, președintele Academiei Române, (aplauze puternice) a membrilor Guvernului, președinților și reprezentanților Curții Constituționale, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții de Conturi, Consiliului Legislativ, Avocatului Poporului, foști președinți ai Senatului și Camerei Deputaților și a unor senatori din legislaturile 1990-2000.

De asemenea, salutăm prezența unor militari activi cu funcții de conducere, militari în rezervă și veterani de război. (aplauze puternice) Ne onorează cu prezența reprezentanții Corpului Diplomatic acreditați în România, de asemenea reprezentanți mass-media, societate civilă și alți invitați.

 
Domnul Nicolae Văcăroiu - președintele Senatului

Doamnelor și domnilor,

Onorată asistență,

Sesiunea solemnă de astăzi este consacrată unui eveniment care a marcat pentru totdeauna istoria politică a României. În urmă cu 140 de ani, pe temeiul plebiscitului din 23-26 mai 1864, prin care românii se pronunțaseră asupra unei Constituții "sui generis", numită atunci statut, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat, la 3-15 iulie 1864, "Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris". Statutul nominaliza două corpuri legiuitoare: Camera cea de Obște, în speță Camera Deputaților de astăzi, și Corpul Ponderator, Senatul, instituindu-se astfel sistemul parlamentar bicameral în România.

Așadar, constituirea Corpului Ponderator semnifică, pe de o parte, începutul bicameralismului în spațiul românesc, iar pe de altă parte intrarea României în clubul statelor europene cu sistem parlamentar modern, care se va dovedi viabil și util evoluțiilor de pe scena noastră politică.

După cinci luni de la promulgarea Statutului Dezvoltător, la 6 decembrie 1864, întemeietorul Senatului și al bicameralismului românesc, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, deschidea cea dintâi ședință a primei sesiuni parlamentare din prima legislatură a Senatului, adresând mesajul tronului. Documentul preciza că misiunea noii instituții este să evite "ciocniri între puterile statului, să mențină aceste puteri în echilibru și să nu aducă nici o atingere Pactului fundamental și libertăților publice ale României".

Îndemnul transmis parlamentarilor de domnitorul Unirii avea claritatea și prospețimea acțiunii temeinice: "Apucați-vă serios de lucru. În cercetarea legilor ce vi se vor prezenta puneți acea realitate care decurge din tăria convingerilor, căci tăria convingerilor dă putere pentru consiliile și dovedește cu atât mai multă credință și patriotismul cetățeanului". Și, așa cum se obișnuia în democrațiile bine așezate, Senatul a pregătit un răspuns la mesajul tronului. Acel răspuns, întocmit chiar de la debutul noii entități în viața politică, surprinde și azi prin maturitate politică și înțelegerea profundă a rosturilor instituționale. "Senatul, se sublinia în răspunsul la mesajul tronului, nu va pierde niciodată din vedere că misiunea sa cea mai importantă este aceea de a înconjura tronul de toate garanțiile ce pot asigura țării liniștea și stabilitatea, de a menține echilibrul între puterile statului, precum și de a apăra, pentru a le întări, Pactul fundamental și libertățile noastre publice".

Dar de unde atâta claritate privitoare la misiunea noii instituții? Ne face plăcere să reamintim că Senatul României nu s-a ivit pe un teren gol, ci dimpotrivă. Izvoarele lui veneau din vechime, din tradiția de demult care se exprima prin obiceiul pământului, bine cumpănit de sfatul bătrânilor înțelepți ai obștii, prin domeniile pământene, prin Divanul sau Sfatul domnesc. Iar cine cercetează documente de epocă privind aceste tradiții, observă că acele instituții străvechi aveau rol deliberativ și ajutau domnitorul pe plan jurisdicțional și legislativ.

Onorată asistență,

Implicațiile opțiunii parlamentare bicamerale s-au arătat a fi benefice pe parcursul României în matricea europeană. După întemeiere, Senatul și-a dovedit de-a lungul vremii responsabilitatea istorică față de interesul public. Pe plan intern a asigurat în fiecare epocă legile necesare ordinii, stabilității și prosperității. Pe plan extern, Senatul a știut să conecteze România la valorile democrației europene, desăvârșind constituirea puterii legislative bicamerale moderne. Reformele, blocate anterior din cauza disensiunilor existente în Cameră, au fost relansate de Senat, care a facilitat modernizarea și democratizarea Principatelor Unite, apoi a dat expresie juridică statului național unitar și a asigurat împreună cu celălalt corp legiuitor temeiuri legislative pentru stabilitatea României Reîntregite, la 1918, pentru dezvoltarea societății plămădite între granițele naționale.

Distins auditoriu,

Relevant e aici faptul că, din anul 1864 și până acum, președinția Senatului a fost onorată de 38 de personalități. În perioada de început, președinții instituției au fost cu precădere înalte fețe bisericești și generali ai armatei române. Cei mai longevivi în demnitatea de președinți ai Senatului au fost: mitropoliții Nifon și Calinic Miclescu (câte trei mandate, deci 12 ani), Dimitrie Ghica (mai mult de 10 ani), generalul Ioan Emanoil Florescu (de asemenea, și-a asumat în două rânduri responsabilitatea președinției senatoriale). Tot câte două mandate au avut și Constantin Boerescu, George Cantacuzino, Dimitrie Sturza, Eugeniu Stănescu, Petre Aurelian, generalul Constantin Coandă. Alte personalități care au prezidat cu strălucire Senatul României au fost: Mihail Sadoveanu, Alexandru Lepădatu, Nicolae Iorga, apoi Constantin Argetoianu ș.a.

Senatul, așadar, a fost și a rămas o instituție a stabilității și a continuității, optimizând textul legislativ, perfecționând conexiunile cu Puterea care promulga, și cu Puterea care aplica legea. Când a fost puternică, instituția senatorială a direcționat eforturile spre consolidarea statului și spre europenizarea perpetuă a românilor. Când a fost slăbit, Senatul a trebuit să treacă prin perioada, numită în discursuri politice, "nesiguranța situațiunii politice"; ba, chiar a fost forțat să-și înceteze temporar existența. Reamintesc pragul critic 1940-1946, în care statul a rămas fără Parlament, suspendat prin actul regal din 4 septembrie 1940. Mai mult, peste circa 6 luni, în Monitorul Oficial al României nr.161 din 15 iulie 1946, Decretul Președinției Consiliului de Miniștri privind exercitarea puterii legislative oficializa o realitate gravă cu impact nefast asupra istoriei viitoare: Senatul era suprimat, s-a lărgit deci breșa trecerii de la democrație la totalitarism. Art.18 stipula: "Prevederile Constituției din 1923 referitoare la Senat și Adunarea Deputaților se vor considera că se referă la Adunarea Deputaților".

În perioada iulie 1946 - decembrie 1989, dictatura proletariatului a instituit în România un sistem politic al partidului unic, iar pe plan legislativ s-a trecut la sistemul unicameral Marea Adunare Națională.

Doamnelor și domnilor,

Revoluția Română din Decembrie 1989 a înlăturat regimul totalitar, iar instituțiile preparlamentare, CFSN și CPUN, au gestionat vremelnic puterea. Viața politică a cunoscut valori noi prin înregistrarea și funcționarea partidelor politice și a organizațiilor obștești din România, prin reînființarea Senatului - Decretul-Lege nr.92/14 martie 1990.

Acest act normativ cu valoare constituțională preciza organizarea bicamerală a Parlamentului României și repunerea Senatului în drepturile sale legitime, ca parte componentă a puterii legiuitoare. Pe această bază s-au desfășurat alegerile parlamentare și prezidențiale din 20 mai 1990, după care am trăit de fapt momente de revenire la democrație. Bicameralismul a renăscut în spațiul românesc. În iulie 1990, s-a constituit primul Parlament democratic de după înlăturarea regimului comunist. La 8 decembrie 1991, a fost adoptată noua Constituție a României, care a consacrat juridic sistemul parlamentar bicameral. Acest act juridic fundamental a fost revizuit în 2003. S-a produs alternanța democratică la putere; România a devenit de jure în matricea europeană.

Pentru noua realitate trebuie să se afirme, și s-a afirmat, puternica dimensiune legislativă, care a legiferat noul curs al evoluției României. Efortul legislativ din perioada 1990-2004 a fost impresionant. Prin Senat, în legislatura 1990-1992, au trecut 184 proiecte de lege și propuneri legislative, sporind la 631 proiecte și propuneri în perioada 1992-1996, ajungând la 1.158 în perioada 1996-2000, și aproape s-a dublat în actuala legislatură, când au fost adoptate peste 2.200 de acte normative.

De asemenea, în aceeași perioadă, Senatul a adoptat peste 460 de hotărâri, a adresat Guvernului peste 5.400 întrebări și interpelări, a dezbătut 28 de moțiuni simple și, împreună cu colegii de la Camera Deputaților, 19 moțiuni de cenzură. De fapt, s-a construit un nou sistem legislativ prin care, optimizând legislația privind statul de drept, privatizarea, afirmarea economiei de piață, macrostabilizarea economică în contextul complex al integrării în structurile europene. Senatul răspunde cerințelor vremii.

Remarcabil rămâne faptul că treptat instituția și-a onorat și intensificat prezența în sistemul puterii. Relevantă pe acest plan este ameliorarea conlucrării între componentele sistemului: Senat-Camera Deputaților, Senat-Curte Constituțională, Senat-instituție prezidențială, Senat-putere executivă și Senat-putere judecătorească.

Competența și responsabilitatea instituției sunt evidențiate astăzi și de exercitarea altor drepturi: numirea a trei judecători la Curtea Constituțională, validarea a 14 membri și alegerea a noi membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Totodată, în ședință comună cu Camera Deputaților, Senatul alege Avocatul Poporului, membrii Curții de Conturi, Consiliul Național al Audiovizualului, Consiliul de Administrație al Societății Naționale de Radio și, respectiv, de Televiziune, alte autorități publice.

Perfecționarea și accentuarea funcțiilor sale sunt evidențiate în domeniul reformelor societății românești după modelul european. Se edifică tot mai dinamic cadrul legislativ performant, armonizarea cu legislația comunitară, perfecționând ansamblul societății și apropiind România de cerințele specifice structurilor europene și euroatlantice, întărindu-i, totodată, statutul său internațional.

Așadar, de-a lungul multor decenii, Senatul s-a modernizat și a modernizat România, a consolidat dimensiunea constituțională, s-a dovedit flexibil, deschis înnoirilor, viabil, util și rezistent în fața vicisitudinilor. Aceste calități le-a putut afirma Senatul cooptând și folosind în structurile sale resurse umane caracterizate prin înțelepciune și prestigiu, merit public, experiență și valoare.

Se cuvine la acest ceas aniversar să aducem un omagiu distinșilor noștri senatori și funcționari parlamentari din toate timpurile, care, în cei 140 de ani, împliniți de la intrarea instituției noastre pe scena politicii românești, au afirmat, confirmat cu strălucire pentru instituția noastră adagiul academic latin: "Vivat, crescat, floreat"

Onorată instanță,

Închei reluând un fragment din discursul distinsului parlamentar ieșean Petre Andrei: "Deși aserțiunile respective au fost rostite în și pentru altă epocă, totuși ele își păstrează pe deplin actualitatea. Valorile prezentului, constata distinsul parlamentar, formează ca și valorile trecutului documente după care urmașii vor caracteriza timpul nostru. Sforțările și luptele aprige, precum și tot zbuciumul vieții actuale a societății, vor forma pentru viitorime numai o verigă din lanțul nesfârșit istoric". Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze puternice)

Domnul Ion Iliescu - președintele României

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Până când domnul președinte al Senatului își va relua locul, dați-mi voie mie să-l invit la microfon pe domnul președinte Ion Iliescu, pentru a ne prezenta mesajul domniei sale. (Aplauze puternice)

 

Domnul Ion Iliescu:

Domnule președinte al Senatului României,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Preafericite Părinte Patriarh,

Eminența Voastră,

Excelențele Voastre, domnilor ambasadori,

Onorați membri ai corpurilor legiuitoare,

Distinși invitați,

Doamnelor și domnilor,

Sărbătorirea celor 140 de ani de la înființarea Senatului României este un prilej de bucurie și de mândrie pentru toți cei care cred în democrație ca unică formă rațională și eficientă de funcționare a statului.

Îmi face plăcere să salut prezența în sală a foștilor și actualilor președinți și membri ai acestei Camere a Parlamentului, pe care îi felicit (aplauze puternice) pentru abnegația lor pusă în slujba construirii unui cadru constituțional și legal modern, în acord cu nevoile procesului de integrarea europeană și euroatlantică a României.

Ei au contribuit decisiv, alături de colegii lor din Camera Deputaților, la normalizarea vieții politice românești și la îndepărtarea consecințelor în planul legislativ, ale celor aproape 50 de ani de regimuri totalitare. Aduc, alături de dumneavoastră, omagiul meu tuturor membrilor și conducătorilor Senatului României, de la înființarea sa în urmă cu 140 de ani. Ei au pus bazele statului român modern, au contribuit la obținerea și consolidarea independenței de stat a României, la desăvârșirea unității națiunii române și la împlinirea multora dintre idealurile României. lor de datorăm respectul și recunoștința noastră.

Senatul României este produsul reformelor radicale introduse de Alexandru Ioan Cuza după Unirea Principatelor Române, răspunzând nevoii de modernizare instituțională și de racordare a tânărului stat român la valorile și principiile civilizației occidentale.

Opțiunea pentru un sistem parlamentar bicameral nu a fost rodul întâmplării sau rezultatul imitării unor modele occidentale, ci expresia unei stări de fapt, aceea a nevoii unui arbitru, al unui punct de echilibru într-o viață politică tumultuoasă și adesea marcată de accese temperamentale.

Prin componență și atribuții, Senatul României a fost, până la desființarea sa, locul în care și-au exprimat interesele specifice comunitățile locale și diversele categorii sociale ale națiunii române. Personalități marcante ale vieții culturale, economice și sociale, înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe și ai altor culte au fost senatori sau senatori de drept. Prin activitatea lor au dat prestanță, autoritate morală și profesională, credibilitate acestei instituții.

Prestanța și autoritatea Senatului din perioada premergătoare dizolvării sale, odată cu instaurarea dictaturii regale, ne-au impus, aproape de la sine, adoptarea, după Revoluția Română din Decembrie 1989, a unui sistem parlamentar bicameral, și, în ciuda unor imperfecțiuni, a faptului că până la amendamentele aduse Constituției din 1991, în octombrie 2003, atât Senatul, cât și Camera Deputaților aveau practic aceleași atribuții în plan legislativ, Camera Superioară a Parlamentului României a reușit să-și îndeplinească cu onestitate și eficiență menirea.

În acești ani, Parlamentul României a desfășurat o amplă activitate pentru construirea noului cadru legislativ al țării, în acord cu nevoile și aspirațiile ei europene și euroatlantice.

Ca fost senator, în perioada 1996-2000, pot aprecia spiritul de solidaritate și excelenta conlucrare cu toți membrii Senatului în probleme de interes vital pentru România. diferențele de opinii, atitudinile și interesele diverse sunt firești și chiar necesare într-o democrație. "Unanimitate" este un adversar al funcționării normale a democrației. Ceea ce am reușit noi să construim a fost nu unanimitate, ci un consens amplu și trainic în probleme precum integrarea în Uniunea Europeană și în NATO, conținutul reformelor esențiale în plan politic, economic și social, principiile și valorile constituționale, care constituie, până la urmă, proiectul nostru de viitor. Acest consens s-a regăsit și la nivelul societății românești, fapt care a constituit un argument important în favoarea admiterii țării noastre în NATO și în Uniunea Europeană.

Noul statut al României cere o reformă pe măsură a clasei politice românești. Trebuie să remarcăm și să apreciem la adevărata lor valoare eforturile tuturor forțelor politice de înnoire atât a programelor, a modului de acțiune politică, cât și a liderilor și reprezentanților în Parlament. România are nevoie de această schimbare de generații în politică pentru a reflecta corect schimbările care au avut loc în societate în ultimii 15 ani. Viitorii senatori și deputați trebuie să fie pregătiți să reprezinte și să apere interesele României atât în Parlamentul Uniunii Europene, cât și în Adunarea Parlamentară a statelor membre NATO.

Prestigiul unei instituții se construiește greu, dar se poate pierde foarte ușor. Senatul României, alături de alte instituții ale statului român, trebuie să acționeze astfel încât să-și construiască o imagine pozitivă, bazată pe profesionalism, eficiență, autoritate morală, respect față de cetățean și de banul public. Calitatea legilor este un parametru esențial pentru buna guvernare a unei națiuni. Calitatea dezbaterii publice este la rândul ei o măsură a respectului datorat de parlamentari celor care le-au acordat încrederea lor. Legi clare și ușor de aplicat, o ținută demnă a senatorilor și deputaților, transparență și eficiență în activitatea lor, toate acestea sunt elementele care vor duce la creșterea încrederii în Parlament, instituția simbol a democrației, și la consolidarea funcționării democratice a statului român.

Datorăm cu toții cetățenilor o atitudine demnă și responsabilă în exercitarea responsabilităților publice, decență și modestie. Cel care dorește să acceadă în Senatul României, ca și în Camera Deputaților, trebuie să fie motivat doar de dorința de a servi interesul public. Actele de corupție, traficul de influență, folosirea funcției publice în vederea obținerii de avantaje sau privilegii sunt incompatibile cu demnitatea de senator sau de deputat.

Coruperea unei societăți începe cu corupția funcționarilor publici și a corpului politic. Istoria, chiar și cea mai recentă, este plină de astfel de exemple, și cred că a venit vremea să manifestăm toleranță zero față de corupția în politică.

Cetățenii României, ca și partenerii și prietenii noștri din străinătate, așteaptă ca alegerile din toamna acestui an să dea un semnal de schimbare radicală a modului în care politicul răspunde realităților românești și nevoii de creștere a capacității administrative a statului.

Prin ceea ce vom face, avem posibilitatea să demonstrăm maturitatea societății noastre, normalizarea vieții publice, să arătăm că am integrat în sistemul nostru de valori valorile civilizației europene.

Închei felicitându-vă cu prilejul aniversării a 140 de ani de la înființarea Senatului, ca și pentru activitatea dumneavoastră pusă în slujba edificării și consolidării democrației românești. La mulți ani! Senatului României! (Aplauze puternice)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumim, distinse domnule președinte al României.

 
Domnul Adrian Năstase - prim-ministrul României

Dați-mi voie ca, în continuare, să ofer microfonul domnului prim-ministru, Adrian Năstase, care, înainte de a fi prim-ministru, a fost printre cei care au pus temelie actualului Parlament și a dat substanță calității de parlamentar.

Aveți cuvântul, domnule ministru! (Aplauze puternice)

 

Domnul Adrian Năstase:

Domnule președinte al României,

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Preafericirea Voastră,

Eminența Voastră,

Domnilor președinți,

Domnilor reprezentanți ai instituțiilor statului,

Stimați ambasadori,

Stimați colegi,

Dați-mi voie, cu acest prilej aniversar, să vă adresez, în primul rând, sincere felicitări și cele mai calde urări.

Sărbătorim astăzi o instituție cheie a democrației și consider că asemenea ocazii trebuie întotdeauna valorificate, pentru a reflecta la lecțiile trecutului și pentru a proiecta repere spre viitor.

Senatul este o instituție de căpătâi a democrației, însoțind istoria umanității civilizate încă din antichitate, în forme diferite, cu scopuri diferite.

Nu vreau să fac un excurs istoric referitor la această instituție, știți bine aceste lucruri, dar vreau să precizez că tradiția pe care astăzi o celebrăm este rezultatul eforturilor mai multor generații de politicieni care au vrut ca România să fie o democrație veritabilă.

Mă bucur că mă aflu astăzi aici, alături de dumneavoastră, la un eveniment care marchează consacrarea tradițiilor democrației românești.

Senatul are o istorie zbuciumată. Înființat sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Corpul Ponderator, cum se numea pe vremea aceea, era un organism a cărui componență era decisă atunci de domnitor și se afla sub controlul puterii executive. Instituția Senatului vine dintr-o tradiție europeană, din care s-au inspirat legiuitorii de la 1864, într-un moment când, după Revoluția de la 1848, întreaga Europă se zbătea între modernitate și tradiție.

Practic, Senatul se naște la momentul în care generația pașoptistă preia frâiele societății și se afla la vârsta maximei implicări în activitățile publice.

Senatul a fost, de la început, acea cameră a Parlamentului în care accesul era mai dificil, fiind limitat de vârstă, de experiență, de statut, este o realitate care se împletește, într-un fel, cu tradiția românească a Sfatului Înțelepților.

Senatul a reunit întotdeauna oamenii politici cei mai experimentați ai țării, iar această tradiție va fi, fără îndoială, perpetuată. La începuturile sale, Senatul avea rolul de a-l sprijini pe domnitor, iar o dată cu venirea lui Carol I și adoptarea Constituției, regimul parlamentar românesc a cunoscut o nouă fază a evoluției sale.

Pusă sub semnul întrebării în Adunarea Constituantă din acel timp, existența Senatului a fost motivată de nevoia unei punți de echilibru între Guvern și Camera Deputaților, pentru elaborarea unor legi cât mai bune.

Dintre cele mai importante acte adoptate de Senatul României, doresc să amintesc, în mod special, ratificarea Marii Unirii, la 29 decembrie 1919, și Legea pentru reforma agrară din 1921, prin care țăranii au fost împroprietăriți cu pământ. Sunt două acte care stau la baza intrării definitive a României pe drumul spre modernitate.

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial și instaurarea regimului comunist au dus, practic, în 1946, la desființarea Senatului.

Catalogat, pe nedrept, timp de 44 de ani, ca instituție reacționară, Senatul este astăzi una dintre instituțiile fundamentale ale statului român.

În acest an Senatul se va muta într-un sediu nou, ceea ce-i va întări statutul și prestanța.

După Revoluție, reapariția Senatului a fost un moment important, pentru că, alături de Camera Deputaților, a contribuit în mod esențial la construirea statului de drept și a democrației politice de astăzi.

Reformele economice și politice care au urmat, după 1989, au fost girate de legile adoptate în Parlamentul bicameral al țării.

Renașterea Senatului, pe 9 iunie 1990, a fost, cumva, o dovadă a dorinței noastre, a românilor, de a relua ceea ce a fost bun din tradiția interbelică, pentru a forma baza noii societăți deschise și democratice în care ne puneam cu toții speranțele.

Astăzi, Senatul se pregătește de o nouă etapă în viața sa, la finalul unui mandat care a adus România mai aproape de îndeplinirea marilor sale obiective naționale.

Prin modificările aduse Constituției, Senatul va prelua un rol special în viitor, un rol mai aproape de prestanța pe care această instituție o emană.

Orice încercare de a celebra cum se cuvine acest moment nu se poate face fără a aminti câteva dintre personalitățile de seamă care au trecut prin această instituție. Senatul României a fost dintotdeauna un spațiu al înțelepciunii și al spiritului dinamic, iar acest lucru a permis afirmarea unor lideri fără egal, indiferent de culoare politică. Dintre aceștia, enumăr oameni precum: Mitropolitul Nifon, primul președinte al Senatului, liberalul Dimitrie Ghica, conservatorul Theodor Rosetti, țărănistul Traian Bratu, sau Mihail Sadoveanu, sau Nicolae Iorga, toți consacrându-și experiența și competența politică în perioada de dinainte de cel de-al doilea război mondial.

De asemenea, vreau să-i amintim pe cei care au condus această insituție de tradiție după Revoluția din 1989: Alexandru Bârlădeanu, Oliviu Gherman, Petre Roman, Mircea Ionescu- Quintus, Nicolae Văcăroiu.

Liderii Senatului ne-au adus aminte, în activitatea lor, de rolul liderilor din trecut, care au făcut ca această țară să depășească obstacolele istoriei și să-și îndeplinească, pe rând, obiectivele naționale: obținerea independenței, unirea cea mare, modernizarea instituțiilor statului, în trecut, și integrarea europeană și euroatlantică, astăzi.

Dincolo de activitatea de legiferare, Parlamentul are, însă, o puternică componentă de reprezentare, atât în țară, cât și în străinătate. Chiar dacă la început, în primii ani de după Revoluție, au intrat în Parlament foarte puțini oameni cu specializare externă, această dificultate a fost reglată în timp.

Modul în care a fost concepută activitatea Senatului, prin Constituție și prin legile țării, a condus la acumularea unei puternice experiențe pentru corpul senatorial, dar și pentru specialiștii - subliniez - pentru specialiștii care au lucrat ani de zile în acest aparat.

În acest fel, s-a ajuns ca de la entuziasmul de multe ori amator al începutului anilor '90, să se poată vorbi astăzi de o instituție matură, solidă, în care activează profesioniști de bună calitate.

Un alt element despre care aș vrea să vă vorbesc, ca parte a experienței mele de parlamentar, este cea a dialogului. Dialogul este forma cea mai evoluată de relație interumană civilizată și din acest motiv eu consider că Parlamentul este un spațiu de o mare forță civilizațională. Faptul că stăm aici, în același loc, oameni de orientări politice, până la urmă, abordări diferite, reușim să punem adeseori la punct legi, proiecte, acțiuni comune, înseamnă foarte mult.

O societate care știe să evolueze pe baza dialogului, ca resursă ultimă a consensului, a regulii majorității, este o societate care poate aspira la dezvoltare și la bunăstare.

Îmi amintesc, din această perspectivă, de experiența colaborării pe care am avut-o cu regretatul Ion Rațiu. Chiar dacă făceam parte din partide diferite, domnia sa a fost printre cei cu care eu m-am înțeles cel mai bine în Parlament și pentru puținii care nu l-au cunoscut - mă refer la cei din această sală - vreau să subliniez faptul că Ion Rațiu a fost un om extraordinar, un om înțelept, în sensul dat de vasta lui experiență și de cunoaștere a realității.

Colaborarea pe care am avut-o de-a lungul anilor și experiența pe care a adus-o din afara țării, din experiența parlamentarismului britanic, ne-au fost, de fiecare dată, extrem de utile.

Este important, dragi colegi, dragi prieteni, ca la acest moment să ne gândim la faptul că trăim vremuri extrem de interesante, cum spune un proverb chinezesc, într-un sens ceva mai complex, pentru că atât în țară, cât și în restul lumii, echilibrele se schimbă, raporturile de putere nu sunt întotdeauna foarte stabile, există criză de creștere în multe zone din lume și tranziția României, în momentul de față, într-un context atât de complicat, cum este cel al reașezărilor raporturilor internaționale, creează pentru noi toți o responsabilitate deosebită.

De aceea, Parlamentul va avea un rol special, Senatul va avea acel rol ponderator, de înțelepciune, pe care ni-l dorim cu toții.

Aș vrea, în final, să adresez felicitările mele senatorilor de astăzi, foștilor senatori, foștilor membri ai Senatului României și să încercăm împreună să menținem această tradiție excepțională a parlamentarismului român, dincolo de dispute și având, până la urmă, ca obiectiv principal bunăstarea românilor și realizarea interesului național.

Felicitări încă o dată și la mulți ani! (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc, domnule prim-ministru.

 
Domnul Valer Dorneanu - președintele Camerei Deputaților

Invit la microfon pe domnul Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților. (Aplauze.)

 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule președinte al României,

Domnule prim-ministru,

Preafericirea Voastră Teoctist,

Înaltpreasfinția Voastră Mitropolit Robu,

Domnule președinte al Academiei,

Domnilor președinți ai importantelor autorități ale statului,

Domnilor miniștri,

Stimați colegi parlamentari,

Onorați invitați,

Deși Camera Deputaților este al doilea element al bicameralismului românesc, pentru a da Cezarului ceea ce e al Cezarului, respectiv Senatului, îmi voi dimensiona astfel discursul, pentru a nu rezulta că noi, Camera Deputaților, am fi avut un rol mai important decât al Senatului.

Participăm astăzi, distinși colegi, la o semnificativă adunare solemnă, consacrată marcării a 14 decenii de la constituirea Senatului României și de la instituirea sistemului parlamentar bicameral în țara noastră.

Celebrăm, în fapt, înscrierea și evoluția țării pe calea democrației și, totodată, analizăm prezentul și prefigurăm perspectiva pe care o dorim, în consonanță deplină cu înfăptuirile și imperativele lumii moderne, a cărei esență trebuie să fie definită de măsura în care sunt garantate democrația și principiile statului de drept.

Vă rog să-mi permiteți ca de la această tribună să exprim și eu sincera gratitudine față de toți cei care au pus bazele instituției parlamentare din țara noastră, față de cei care de-a lungul vremii și-au pus sufletul și mintea în slujba edificării și consolidării fundamentului democrației și al legislației românești, a instituției Parlamentului.

Și fiindcă distinsul meu coleg a amintit figuri celebre de senatori, permiteți-mi și mie să-l evoc pe Titulescu, Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti, Constantin Brăiloiu, Ștefan Cico Pop, Nicolae Iorga, Alexandru Vaida Voevod, mulți dintre ei președinți ai Camerei Deputaților.

Este, cred, momentul să aducem omagiul nostru înaintașilor, care au găsit inspirația, știința și realismul de a asigura elaborarea unor reglementări ce s-au dovedit viabile, unele dintre ele dăinuind, dacă nu în forma inițială, cel puțin în esență și spirit, peste timp, supraviețuind trecerii acestuia și vitregiilor vremurilor.

Este, totodată, ocazia nimerită să adresez cuvinte de mulțumire tuturor membrilor celor două Camere ale Parlamentului României, care în perioada postrevoluționară au contribuit și contribuie la buna lucrare a forului legislativ al țării, adăugând valențe convingerii, verificate în timp, că Parlamentul constituie mecanismul esențial al democrației.

Doamnelor și domnilor,

Istoria parlamentară în teritoriile românești începe în anul 1831, când în Țara Românească a fost adoptat Regulamentul Organic, act cu vădit caracter constituțional, aplicat în următorul an și în Moldova. S-a trecut prin mai multe etape, între care cea a Divanurilor ad-hoc, dubla alegere a lui Cuza ca domnitor a pus, cum este cunoscut, temeiul unirii Principatelor.

Într-o perioadă a domniei acestuia au ființat la București și Iași câte o Adunare Electivă. În ianuarie 1862 a existat o singură adunare a Principatelor.

La 24 ianuarie/5 februarie 1862 domnitorul Cuza a inaugurat primul Parlament al Principatelor Unite, Adunarea Legislativă a României, care a constituit, deci, primul Parlament unicameral al țării.

Voi adresa, de la această tribună, urmașilor mei din 2012 provocarea de a sărbători atunci 150 de ani de la acest măreț eveniment.

Peste doi ani, când a fost creată instituția Senatului și se năștea astfel sistemul bicameral în România, o dată cu adoptarea Statutului Dezvoltător al Convenției de la Paris, considerat prima Constituțiune a României, structura parlamentară a fost consacrată expres în textele fundamentale ale Constituțiilor din 1866 și 1923.

Din păcate, vitregiile vremurilor au viciat, chiar au anulat mersul spre democrație în România.

În 1938 Parlamentului i s-au răpit principalele atribuții.

În 1940 activitatea acestuia a fost suspendată, iar în 1948, în noi și vitrege condiții politice, determinate de instaurarea dictaturii comuniste, s-a desființat, practic, atât Parlamentul, cât și spiritul democrației, conceptul de democrație.

Așadar, se împlinesc 14 decenii de când românii s-au pronunțat asupra unui statut, în virtutea căruia domnitorul Alexandru Ioan Cuza punea temelia sistemului parlamentar bicameral, moment în care Camerei cea de Obște i s-a adăugat Corpul Ponderator, Senatul. Se năștea o tradiție de esență democratică ce avea să fie consolidată prin Constituțiile puse în lucru în anii ce au urmat, efectele constând în modernizarea statului, democratizarea societății românești, menținerea României în aria valorică a Europeni.

În timp, Senatul și-a demonstrat viabilitatea, contribuind, împreună cu Adunarea Deputaților, la cristalizarea unui sistem legislativ integrat spiritului european, la asigurarea stabilității și continuității în România, într-un cadru ce s-a dovedit flexibil, viabil, favorabil înnoirilor.

În fapt, prin acel act din 1864, Alexandru Ioan Cuza devine ctitor al unui nou sistem politic în România.

Este deosebit de relevant că într-un asemenea moment el reamintea domnilor senatori și domnilor deputați deosebita misiune de a întări bazele și trăinicia instituțiilor constituționale, mai trebuitoare în România decât oriunde, pentru că ele, aici, sunt sorgintea tuturor puterilor statului.

Aceste baze au fost în anii trecuți prea mult zdruncinate, prin intrigile și luptele partidelor, ele nu se pot reîntări decât printr-o strânsă armonie între toate puterile statului.

Să recunoaștem că astăzi, după 140 de ani, îndemnurile marelui domnitor Cuza, ctitorul Unirii, sunt actuale și ne pun pe umeri și, în conștiință, o mare răspundere, aceea de a trece de la îndemn, de la posibilitate, la certitudine.

Doamnelor și domnilor participanți la această măreață adunare,

Revoluția din decembrie 1989 a permis revenirea României la un regim democratic autentic, în aria căruia un loc important îl deține Parlamentul. Constituția adoptată prin referendum, în 1991, a consacrat din nou regimul parlamentar bicameral.

Se cunoaște că au fost discuții animate, în urma cărora s-a ajuns la o asemenea soluție, în privința structurii forului nostru legislativ. A prevalat punctul de vedere potrivit căruia, într-un stat unitar cum este România, sistemul bicameral este justificat de necesitatea evitării concentrării puterii politice în Parlament și de asigurarea, în cadrul procedurii legislative parlamentare, a dezbaterii și adoptării legii de către fiecare Cameră a Parlamentului, în cadrul unui echilibru care presupune atât un filtru suplimentar, care împiedică greșeala și crește calitatea, cât și a unei cenzuri reciproce.

Totodată, structura bicamerală a Parlamentului evită practica mai multor lecturi, specifică Parlamentului unicameral, la intervale minime, care să le asigure eficacitatea.

Se poate ajunge, în cadrul sistemului parlamentar unicameral, la întârzierea în adoptarea legii, ceea ce nu se întâmplă în sistemul actual.

Prin Legea de revizuire din 2003, concepția asupra relațiilor dintre cele două Camere ale Parlamentului a evoluat, instituindu-se bicameralismul funcțional. Camerele au atribuții diferențiate, cu specializare legislativă, și joacă în mod alternativ rolul de Cameră decizională.

Noul sistem presupune un dialog al Camerelor, o coordonare între ele, dar decizia finală este întotdeauna a uneia dintre cele două Camere a Parlamentului, și anume, Camera decizională.

Fără a nega egalitatea camerelor, se asigură, în același timp, cum am spus, specializarea lor funcțională, îndeosebi în domeniile în care fiecare Cameră îndeplinește rolul de Cameră decizională.

Stimați participanți,

Cred cu sinceritate că o retrospectivă a activității desfășurate de Parlament, în ansamblu, începând cu 1992, pune în lumină aprecieri încurajatoare și rezultate substanțiale.

Nu voi face un bilanț, dar consider că s-a ajuns aici printr-o conlucrare politică profesională, prin eforturi ale tuturor parlamentarilor sau ale marii majorități a lor, în spiritul responsabilității față de activitatea și calitatea actului legislativ.

S-a avut în vedere, în cea mai mare parte a activității depuse, necesitatea contribuției la consolidarea statului de drept, la accelerarea reformelor economice și sociale, la împlinirea obiectivului declarat al țării noastre, de integrare în structurile europene și euroatlantice.

Totodată, am urmărit și cred că într-o măsură apreciabilă am reușit să demonstrăm propriilor noștri cetățeni, dar și lumii, că România este un stat cu un sistem democratic stabil, cu o evoluție predictibilă și ireversibilă. Din acest unghi, se impune privită și activitatea complexă consacrată revizuirii Constituției, context în care s-a evidențiat că, dincolo de pozițiile diferite în unele probleme, a prevalat preocuparea forțelor politice parlamentare de a se consacra în Legea fundamentală acele prevederi care, pornind de la prezent, să fie orientate spre viitor, să pregătească fundamentul normativ, conform cerințelor pe care le implică răspunsul concret la doleanțele societății românești, ca și dobândirea statutului de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, deziderat pe care îl dorim materializat în 2007.

Doamnelor și domnilor,

Mulțumindu-vă pentru atenție, dați-mi voie, în încheiere, să reînnoiesc urările de bine adresate tuturor celor implicați în procesul legislativ din țara noastră, încredințat fiind că sunt conștienți de majora responsabilitate ce le revine în aria realităților din România și că în acest spirit vor conlucra pentru a spori șansele de amplificare a încrederii poporului român în instituțiile sistemului nostru parlamentar, pe care îl doresc, cu justificată îndreptățire, fundament și garant al dreptății, model de echitate, corectitudine, onoare și demnitate.

Să avem permanent în minte cuvintele "crez" ale marelui om de stat, membru marcant al forumul legislativ al României, într-o perioadă tulbure a istoriei României și a Europei, Nicolae Titulescu: "Prefer să fiu vinovat de legi, decât de fărădelegi".

Cu aceeași pietate să dăm ascultare și titanului Nicolae Iorga, care spunea: "Fiecare are de făcut un singur lucru: datoria lui, datoria lui întreagă, orice s-ar alege după dânsul, după ce și-a făcut datoria, pentru că nu interesează acel ce-și face datoria, ci interesează datoria care s-a făcut".

Iar, dincolo de timp, răzbate îndemnul adresat cu 140 de ani în urmă de domnitorul Cuza, îndemn pe care l-a citit și distinsul meu coleg, dar cred că nu vă supărați dacă vi-l repet: "Apucați-vă serios de lucru - spunea marele nostru domnitor. În cercetarea legilor ce vi se vor prezenta puneți acea realitate care decurge din tăria convingerilor, care dă putere consiliilor și care dovedește cu atât mai multă credință și patriotismul cetățeanului".

Să lăsăm, așadar, stimați colegi, deoparte disputele sterile, gâlcevile, orgoliile și vanitățile și să ne punem exclusiv în slujba Măriei Sale, Poporul Român!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Domnul Ioan Vida - președintele Curții Constițutionale

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit la microfon pe domnul Ioan Vida, președintele Curții Constituționale.

 

Domnul Ioan Vida:

Domnule președinte al României,

Domnilor președinți ai Camerelor legiuitoare,

Domnule prim-ministru,

Preafericite Patriarh,

Eminența Voastră,

Domnilor parlamentari,

Stimați invitați,

Onorat auditoriu,

Împlinirea a 140 de ani de la înființarea Senatului și de la nașterea bicameralismului în România îmi oferă prilejul de a confirma că bicameralismul nu este un fenomen legat în exclusivitate de federalism și mai ales că România s-a născut, s-a situat de la începuturile sale pe un trend istoric pozitiv.

Din secolul al XIX-lea și până în secolul XXI bicameralismul a ajuns la cote remarcabile la nivel mondial. Aproape 70 din statele federale și unitare ale lumii au parlamente bicamerale.

Cred că nu întâmplător istoria românilor a legat consacrarea sistemului parlamentar bicameral și constituirea Senatului ca, inițial, Corp Ponderator, de momentul decretării și promulgării de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 2 mai 1864, a primei Legi fundamentale a României, ce emana de la o autoritate românească, anume Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris din 7/19 august 1858.

Născută într-o conjunctură politică internă tensionată, această lege exprima prin conținutul său mai mult decât ar fi putut să o facă orice alt instrument internațional, frământările și necesitățile unei societăți a cărei clase politice își asuma din ce în ce mai evident rolul de reprezentant al nevoilor naționale.

În acest context, realitatea unui joc politic veritabil a condus la tensiuni insurmontabile între instituțiile statului, disensiunile și contradicțiile dintre puterea executivă și cea legislativă unicamerală neputând fi rezolvate.

Astfel, s-a impus necesitatea unei a treia forțe, care, așa cum anunța domnitorul Alexandru Ioan Cuza: "va ști a feri ciocnirile între puterile statului, va menține echilibrul între dânsele și așa va apăra neatinse pactul fundamental și libertățile publice ale României".

Departe de a rămâne doar un moment izolat în istoria parlamentarismului românesc, generat de nevoi temporare, bicameralismul s-a impus și în Constituția din 1866, găsindu-și un generos sprijin în reprezentanții curentului conservator și în însuși noul domnitor Carol I.

Justificată, atât de modelul bicameral al statelor europene, dar și de necesitatea de a modera acțiunea legislativă, reducând atotputernicia unei singure adunări, existența Senatului venea să asigure echilibrul atât de necesar al societății, în procesul elaborării și adoptării unei legislații dedicate, cu precădere, marilor reforme.

Asumat deja ca o tradiție, bicameralismul, și implicit existența Senatului, au fost preluate în Constituțiile din 1923 și 1938.

În toată această perioadă de timp, prin vocea Senatului, au fost exprimate cu curaj, talent și spirit de răspundere, cele mai acute năzuințe naționale. Astfel, pot fi amintite numele lui Constantin I. Nicolaescu, președintele Senatului, care în 1927 se pronunța împotriva tendințelor preconizate de fascism, de desființarea vieții constituționale, a lui Grigore Gafencu, care în 1934 atenționa asupra pericolului care îl reprezintă cel de-al treilea Reich, dar și al senatorului academician Ștefan Ciobanu, care s-a pronunțat în numele parlamentarilor și fruntașilor vieții publice și culturale dintre Prut și Nistru.

După 1946, Senatul a fost desființat, iar reprezentarea voinței poporului a fost conferită unei singure adunări, fapt ce a dus practic la deprecierea vieții parlamentare, devenită un instrument de ratificare facilă a deciziilor adoptate la nivelul Partidului Comunist.

Urmare a Revoluției din decembrie 1989, problema opțiunii între un sistem parlamentar monocameral sau bicameral, s-a conturat iar ca un obiect al preocupării politice, dându-se câștig de cauză bicameralismului.

Subordonându-se acestei idei, Constituanta a îmbrățișat formula bicameralismului integral, de inspirație italiană, care a așezat Senatul pe o poziție de egalitate cu Camera Deputaților, conferindu-i aceeași legitimitate și aceeași putere cu aceasta.

Determinată, așadar, de nevoia de a preîntâmpina concentrarea puterii în Parlament, așa încât nici una dintre camerele acestuia să nu devină despotică sau suport al unui regim autoritar, cât și de dorința de a optimiza procesul de legiferare, organizarea și funcționarea aproape identică a celor două Camere și-au demonstrat eficiența în anii ce au urmat adoptării Constituției din 1991, dar au relevat și o serie de neajunsuri pe care România, în urma exercițiului democratic dobândit, dar și în perspectiva integrării în structurile euroatlantice, trebuia să le soluționeze.

Analizând anii de existență și evoluție a instituției Senatului în societatea românească este greu să nu observăm rolul esențial pe care acesta l-a jucat în momentele cheie ale istoriei noastre, în special în acelea în care România a dorit să se afirme ca un stat democratic, în care suveranitatea națională aparține poporului român, iar separația și echilibrul puterilor în stat reprezintă un principiu suprem, de sorginte constituțională.

Născut ca urmare a năzuințelor și frământărilor interne, Senatul s-a constituit, astfel, într-un adevărat punct de echilibru, atât de necesar societății românești, adaptându-se evoluției acesteia, dar și determinând traiectoria ei.

Acestui trecut glorios îi dorim un viitor pe măsură.

La mulți ani Senatului României și membrilor săi! (Aplauze.)

 
Domnul Oliviu Gherman - fost președinte al Senatului

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Îi dau cuvântul domnului Oliviu Gherman, fost președinte al Senatului, și urmează la cuvânt domnul senator Petre Roman.

 

Domnul Oliviu Gherman:

Domnule președinte al României,

Domnilor președinți ai Camerelor legiuitoare,

Domnule prim-ministru,

Înalți conducători ai bisericilor românești,

Doamnelor și domnilor actuali și foști parlamentari,

Onorat asistență,

Vă mărturisesc că, așezându-mă în acest loc care mi-a fost destinat, am avut un moment de ezitare și prima reacție ar fi fost aceea să mă așez cu un loc mai la dreapta. Și aceasta mă conduce să vă rog să acordăm un minut de reculegere în memoria primului președinte al Senatului postdecembrist din România, academicianul Alexandru Bârlădeanu, și a senatorilor decedați. (Se păstrează momentul de reculegere.)

 
 

Vă mulțumesc.

Senatul României, constituit în prima legislatură constituțională postdecembristă, trebuia să răspundă unor provocări deloc neglijabile, printre care se situa, nu în ultimul rând, nivelul de excepție al Senatului, care a funcționat în timpul Adunării Constituante. O dificultate suplimentară a provenit din faptul că senatorii aleși, cu infime excepții - remarc cu mare plăcere lecțiile de democrație pe care le-am primit de la fostul coleg, vicepreședintele Radu Câmpeanu -, aveau o minimă experiență legislativă, iar structura rezultată în urma alegerilor legislative nu se sprijinea pe o majoritate consitentă, impunându-se alianțe fragile, atât în zona majorității, cât și a opoziției.

Dar dificultatea cea mai importantă a provenit din cerințele economice presante ale tranziției, care s-au acumulat îngrijorător în ultimele luni ale Adunării Constituante: eliminarea imperativă a subvențiilor de stat, liberalizarea adaosului comercial și introducerea taxei pe valoare adăugată. Numai una dintre acestea, oricare, ar fi fost suficientă pentru supunerea populației României la sacrificii enorme, cu atât mai mult punerea în aplicare simulată a celor trei măsuri.

Indiferent că se conștientizează sau nu acest aspect, primii doi ani ai legislaturii 1992-1996 s-au desfășurat cu această piatră de moară legată de picioare.

Ca o consecință a polimorfismului politic din Senat, presiunile populiste s-au exercitat din toate părțile, Majoritate și Opoziție, partidul relativ majoritar din care făceam și eu parte reușind cu greu să opereze în aceste condiții.

O problemă la fel de dificilă provenea din necesitatea de a adapta din mers legile elaborate în timpul Constituantei sub lozinca "Nu ne vindem țara!" la cerințele reale ale economiei de piață.

Optimismul hazardat privitor la termenele de punere în practică a retrocedării terenurilor agricole proprietarilor de drept s-a soldat cu un jaf masiv la nivelul utilajelor agricole necesare pentru asigurarea hranei, seceta endemică amplificând dezastrul.

Alături de problemele economice multiple ilustrate mai sus prin câteva exemple, un obiectiv la fel de important sau poate chiar mai important era acela de a cultiva și amplifica virtuțile democrației. Era greu să îți convingi mai ales partenerii că democrația nu este un concept vid, că Opoziția nu este un obiect de decor, că Majoritatea are puterea votului, iar Opoziției trebuie să îi fie asigurată posibilitatea reală de a se exprima în promovarea legilor.

Era la fel de greu să convingi Opoziția că simpla negare a tezelor promovate de Guvern este un mod pervers de autoanihilare. Altfel spus, legislatura la care mă refer trebuia să se constituie într-o școală de democrație care să consolideze pașii modești făcuți în timpul Adunării Constituante.

Era necesar ca așa-zisa eficiență în procesul legislativ să fie înlocuită treptat printr-o dezbatere consistentă, în care soluția finală, legea, să nu fie o simplă repetare a tezei inițiale, proiectul.

Nu voi face o enumerare a principalelor legi elaborate în cursul menționatei legislaturi, deși "producția" legislativă a fost consistentă și mai ales ascendentă de la an la an.

În mod deliberat, mă voi opri la trei dintre legile elaborate: Legea învățământului, Legea accelerării procesului de privatizare și Legea locuinței.

Incontestabil, Legea învățământului fixează un cadru generos pentru dezvoltarea învățământului în România. Întrebarea firească este: în condițiile globalizării, poate pretinde cineva că are soluții pentru dezvoltarea în perspectivă a învățământului? Nu cumva măsurile ulterioare privitoare la învățământ au modificat conținutul legii? Este un panaceu soluția americană a unui învățământ foarte lax, desprinsă de realitățile americane?

În locul discuțiilor de substanță, s-a preferat o competiție populistă privitoare la procentul din p.i.b. acordat învățământului, și principalii susținători ai unor soluții populiste au fost chiar parlamentari ai partidelor de guvernământ, iar opozanții erau, paradoxal, reprezentanții Guvernului care, pe baza unor argumente economice solide, uitau că învățământul este o prioritate națională.

Era mai bine să nu se elaboreze o Lege a învățământului, în haosul postdecembrist care a transformat învățământul într-o afacere?

Era necesar să se elaboreze unele repere consistente dar rigide?

Iată doar câteva întrebări pe care mi se pun în legătură cu această lege.

Referitor la Legea accelerării privatizării, am un singur regret, care coincide poate cu cel al malițioșilor: că nu mi-am dat demisia din fruntea propriului partid și a Senatului după înfrângerea la vot, în forurile de conducere ale partidului, a propunerii mele de promovare a Legii prin asumarea răspunderii Guvernului. Mă întreb și acum, ca și atunci, cum se accelerează un proces printr-o lege trecută cu încetinitorul prin Parlament. De ce nu s-a acceptat promovarea unei legi destinate accelerării prin procedeul atât de solid al angajării răspunderii Guvernului, un procedeu constituțional?

Îmi recunosc incapacitatea de a înțelege. Mă întreb în treacăt câte procente am pierdut la alegerile din 1996 din cauza acestei întârzieri.

Legea locuinței, pe lângă meritele sale incontestabile, se caracterizează prin laitmotivul legislativ - se preocupa de preferință cu ceea ce era interzis, și nu cu ceea ce trebuie promovat.

Și, acum, un singur punct delicat: este nevoie de un Corp Ponderator?

Dacă privim Parlamentul ca o structură deliberativă, este evident că Senatul este necesar. Am vorbit despre o structură conversantă, Cameră - Senat, și nu despre un ecou la un sunet identic cu acesta, așa cum a funcționat Senatul în legislaturile de până acum.

Prevederile Constituției modificate, completate printr-o Lege electorală curajoasă, pot genera o structură conversantă. Nu este esențial cum se aleg senatorii; este esențial să se precizeze ce interese reprezintă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât descentralizarea deciziei va trebui să contrapună într-un mod democratic interesele locale celor globale.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc domnului profesor Oliviu Gherman.

 
Domnul Petre Roman - fost președinte al Senatului

Permiteți-mi să invit la microfon pe domnul senator Petre Roman, fost președinte al Senatului, și urmează la cuvânt domnul senator Mircea Ionescu Quintus.

 

Domnul Petre Roman:

Domnule președinte al României,

Domnilor președinți ai Parlamentului,

Domnule prim-ministru,

Preafericirea Voastră,

Eminența Voastră,

Stimate și stimați colegi,

Stimați invitați,

Într-adevăr, la această aniversare, cred că întrebarea care a existat și persistă este aceeași: este nevoie de Senat?

La această întrebare aș încerca să răspund foarte pe scurt: mai întâi, că ar fi de remarcat un lucru care s-a mai spus - că Senatul s-a născut în România ca o Cameră Ponderatoare, iar nu ca o Adunare de tip federativ sau regional. Este un fapt foarte important. Prin urmare, de pe această poziție aș dori să dăm răspunsul - Cameră Ponderatoare.

Experiența mea, ca senator, ca președinte al Senatului, în acest mandat membru în Comisia juridică a Senatului, mă îndeamnă să afirm că existența Senatului este un fapt politic pozitiv. Existența Senatului este utilă și într-o anumită măsură eficientă.

Ca să fiu mai exact, în sensul politic al cuvântului, cred că avantajele existenței Senatului precumpănesc asupra dezavantajelor, existând desigur și dezavantaje, între care costurile de întreținere sunt desigur foarte importante.

Dar cea mai mare întrebare este cea cu privire la legi. Parlamentul face legi. Legile sunt bune dacă cetățenii le consideră bune. Legile sunt de calitate dacă, în aplicarea lor, magistrații, judecătorii și toți cei care operează în câmpul juridic le pot utiliza cu eficiență, fără ambiguități, fără a da răspunsuri care să fie uneori într-un fel, alteori în alt fel, cu alte cuvinte, care să ducă la confuzii și la dureri ale cetățenilor.

Dacă noi am pune întrebarea concetățenilor noștri "Oare legile sunt bune?", mi-e teamă că am fi aproape în imposibilitate de a face față părerilor negative, din păcate. De ce? Pentru simplul motiv că oamenii văd în legi o speranță. O lege trebuie să fie bună pentru că le dă ceva, le dă un drept, le aduce un mai bine, și, pentru foarte mulți, din păcate, aceste legi pe care le dăm, care la un moment dat chiar pot fi bune, se depreciază. Dar, pe de altă parte, în ceea ce privește calitatea textelor juridice, aici aș plasa avantajele existenței Senatului cu experiența pe care o am. Calitatea legiferării am convingerea că a fost net îmbunătățită prin faptul că a existat, pe lângă Camera Deputaților, alături de Camera Deputaților și Senatul.

Am asistat la foarte multe situații, foarte multe împrejurări în care texte de lege care erau neclare, strâmbe chiar, au fost corectate, puse unde trebuie, puse într-o înțelegere clară, într-o coerență, într-o logică datorită muncii realizată de Senat.

De asemenea, aș spune, de această dată în fosta calitate de președinte al Senatului, că a contat foarte mult această modalitate care este reunirea celor două Camere, deci existența a două Camere care lucrează și împreună în cazul unor evenimente majore, și, din perioada mandatului în care am fost președinte, aș menționa două, care au avut consecințe foarte importante și neapărat pozitive.

Ianuarie 1999, când România a fost pe punctul din nou de a se prăbuși în haos datorită ultimei mineriade, fenomen care la vremea aceea nu mai putea fi imaginat de nici o țară europeană care pornise pe drumul democrației. Atunci, forțele politice, cu o excepție, au înțeles să-și dea mâna pentru a salva democrația, pentru a salva ceea ce înseamnă o guvernare normală.

Și un alt eveniment care a fost de asemenea în 1999, și anume atunci când, prin votul Parlamentului, România s-a alăturat NATO în operațiunile din Iugoslavia. Știți foarte bine că au fost și poziții contrare. Cu toate acestea, rezultatul final, ca urmare a dezbaterilor, care nu au fost dezbateri ușoare - au fost dezbateri complicate în care s-au adus, pe bună dreptate, tot felul de argumente, fiecare considerând că interesul național ar fi de partea gândirii sale, cu o anumită legitimitate fiecare, a precumpănit în mod cert interesul pentru țară și, în cele din urmă, România a dat atunci un semnal care i-a fost folositor ulterior, și încă în cel mai înalt grad.

Iată de ce, stimate și stimați colegi, cred că precumpănesc avantajele față de dezavantajele în ce privește existența Senatului.

Cândva, într-o anumită împrejurare, ca președinte al Senatului, am spus: "Noi suntem Senatul". Această propoziție a fost oarecum controversată. Eu mă gândeam pur și simplu: noi suntem Senatul, adică Senatul există chiar și atunci când unii sunt supărați foarte tare și alții se bucură prea mult.

Astăzi, dați-mi voie să spun, noi salutăm, noi respectăm, noi admirăm Senatul României acum, și vă rog mult, și pentru viitor.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumim, domnule senator.

 
Domnul Mircea Ionescu Quintus - fost președinte al Senatului

Îl invit la microfon pe distinsul nostru coleg Mircea Ionescu Quintus, care a avut o valoroasă contribuție în Comisia Constituțională, țin să precizez acest lucru.

Îl rog să îmi permită, până va lua domnia sa cuvântul, să vă rog pe dumneavoastră să îi permiteți domnului prim-ministru Adrian Năstase să se retragă și să îi mulțumim pentru participare, pentru că la ora 16,00 încep ceremoniile de primire a vicepreședintelui Africii de Sud și, totodată, convorbirile oficiale. Vă mulțumesc, domnule prim-ministru. (Aplauze.)

Aveți cuvântul.

 

Domnul Mircea Ionescu Quintus:

Domnule președinte al României,

Preafericite Părinte Patriarh,

Eminența Voastră,

Domnilor președinți ai Camerei Deputaților și Senatului,

Domnule prim-ministru, încă sunteți în sală,

Doamnă și domnilor miniștri,

Distinși invitați, de aici și de sus,

Excelențele voastre, reprezentanți ai Corpului Diplomatic,

Doamnelor și domnilor colegi, și îngăduiți-mi să spun, și prieteni,

Onorată asistență,

Între interesantele și documentatele alocuțiuni rostite la această sesiune solemnă, am socotit că intervenția pe care o fac nu trebuie să fie mai lungă decât scurta durată a dregătoriei mele de președinte al Senatului.

Însă, cum poți cuprinde în câteva cuvinte o istorie parlamentară de 140 de ani, împletită cu însăși istoria țării, dar întreruptă cu brutalitate de un regim instalat de tancurile armatei roșii împotriva tradițiilor și năzuințelor noastre democratice?

Cum să nu te cutremuri amintindu-ți de alcătuirea de tip sovietic a Marii Adunări Naționale, numai în fața căreia doreau să răspundă cei doi simpli cetățeni, al căror sfârșit a fost pe cât de grabnic hotărât, pe atât de meritat?

Nu mă voi întoarce în timp, ci mă voi opri doar în zilele noastre, când ne străduim să ne facem datoria, urmând pilda marilor noștri înaintași și, mai ales, să răspundem încrederii investite în noi de milioane de concetățeni, adesea nemulțumiți și dezamăgiți de modul în care îi reprezentăm. Desigur că nu toate judecățile care ne privesc sunt corecte, după cum multe din observațiile critice sunt îndreptățite.

Este de netăgăduit că o parte din parlamentari nu își exercită eficient mandatul, fie nedându-i importanță, fie având alte preocupări, fie pur și simplu nefiind pregătiți pentru astfel de îndatoriri. Din acest motiv, poate, opinia publică nu ne este favorabilă, așezându-ne nediferențiat și adesea nedrept pe ultimele trepte de credibilitate.

Dar la fel de incontestabil este faptul că la începutul anilor '90 ne găseam în fața unui grav vid legislativ și că am fost obligați să dezbatem și să adoptăm într-un răstimp foarte-foarte scurt mii de acte normative, începând cu o Constituție de care ne mândrim și sfârșind acum câteva zile, cu adoptarea în Senat a importantului Cod Civil, tot atât de bătrân ca și Senatul nostru.

Îmi amintesc că imediat după alegerea mea ca președinte, adresând mulțumiri colegilor senatori, le ceream ca împreună să desfășurăm o activitate rodnică, încercând astfel să îmbunătățim imaginea, repet, nedreaptă a unui Senat care nu se ridica la înălțimea îndatoririlor.

Iar acum aproape patru ani, la deschiderea ultimei noastre legislaturi, îmi exprimam credința că nici o prioritate nu vine înaintea obligației de a ne dedica experiența, competența și întreg timpul nostru disponibil răspunderilor ce ne revin. Și tot atunci, ca președinte de vârstă, îmi manifestam speranța că noul Senat va constitui un cadru stimulativ pentru toți membrii săi, indiferent de culoarea politică, și că vom putea găsi căile unei conlucrări fructuoase pentru adoptarea legilor pe care alegătorii le așteaptă din partea noastră.

Domnule președinte,

Onorată asistență,

În aceste clipe aniversare, când ne întoarcem în timp pentru a putea privi cu încredere și nădejde viitorul, îngăduiți-mi să sper că alegerile din noiembrie, la care eu nu voi participa decât ca votant, vor trimite în Parlament oameni mai destoinici și mai hotărâți în asumarea răspunderilor, iar peste zece ani, la sărbătorirea unei vârste rotunde a Senatului, cei de atunci și puțini dintre cei de astăzi își vor aminti poate cu nostalgie și cu gratitudine de pionierii legislaturilor de la cumpăna dintre milenii care s-au învrednicit să trezească la viață și să reașeze pe făgașul lor tradițiile democratice ale poporului român.

Vă mulțumesc pentru atenția cu care am fost ascultat. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
Domnul Eugen Simion, președintele Academiei Române

Vă rog să îmi permiteți să dau cuvântul domnului Eugen Simion, președintele Academiei Române. Urmează la cuvânt domnul senator Ion Solcanu, președintele Grupului senatorial al Partidului Social Democrat.

 

Domnul Eugen Simion:

Domnule președinte al României,

Domnilor președinți ai Parlamentului,

Preafericite Patriarh,

Monseniore,

Doamnelor și domnilor senatori,

Senatul României împlinește 140 de ani.

Dați-mi voie ca, după atâtea cuvinte de laudă, să aduc și firitisirile Academiei Române, o instituție doar cu doi ani mai tânără decât Parlamentul pe care îl sărbătorim azi. Diferența este chiar mai mică dacă luăm în seamă faptul că în realitate Senatul și-a deschis lucrările în decembrie 1864, iar Societatea Literară, prima denumire a Academiei Române, a început să funcționeze la începutul lunii aprilie 1866.

Făcând o socoteală simplă, vedem că între primul Corp Academic și primul Corp Ponderator al Senatului este o distanță de doar 16 luni.

Ele s-au născut aproape deodată, din fervoarea și înțelepciunea acelei superbe generații de intelectuali și de oameni politici, generația care a pus în fond bazele unui stat național român, independent și modern. O generație strălucită în care regăsim pe mai vârstnicii Heliade Rădulescu și Vasile Alecsandri, logofeți, adică întemeietori de școală și creatori de limbă, și pe mai tinerii Mihail Kogălniceanu, George Bariț, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi și atâția alții veniți din toate părțile românității, inclusiv din acele ținuturi care în momentul acela se găseau sub stăpânire străină.

Dacă consultăm listele celor care au fondat Academia Română și listele primilor senatori români, constatăm un fapt interesant: mulți dintre tinerii academicieni erau sau fuseseră miniștri, senatori sau membri ai Adunării Elective, în fine, participau intens la viața politică a Principatelor Unite. Kogălniceanu, Ghica, Titu Maiorescu sunt doar trei nume. Aș putea cita numeroase altele.

Pentru ei, știința, artele și politica mergeau împreună, și ei doreau să se pună în slujba națiunii române pe care vor să o unească și să o consolideze.

Făcând iarăși o simplă socoteală, am constatat că 12 dintre foștii președinți ai Senatului au fost membri ai Academiei noastre, iar din 1923 președintele Academiei Române era senator de drept pe timpul mandatului său.

Doamnelor și domnilor senatori,

Montesquieu spunea în "Scrisori persane" că "Privilegiile trebuie să fie pentru Senat, iar respectul simplu pentru senator."

În privința privilegiilor, nu am căderea să mă pronunț. Socotesc doar că, în afară de respect, senatorii trebuie să se bucure de privilegiul cel mai mare, acela de a reprezenta o națiune care și-a găsit vocația ei europeană.

Pentru noi, românii, Senatul este o instituție fundamentală. Ea trebuie să fie respectată și să se bucure de respectul celor ce vă trimit pe dumneavoastră, domnilor senatori, în acest înalt, repet, Corp Ponderator. De la el așteptăm legi bune, legi drepte, legi care să facă să funcționeze România modernă, România profundă.

Academia Română ține încă o dată să vă felicite pentru ceea ce ați făcut, pentru ceea ce ați făcut bine pentru știința și cultura română.

Academia ține să-și exprime speranța că Senatul va iniția și va vota de aici înainte mai multe legi în favoarea culturii și a cercetării științifice.

Academia Română, care este o instituție autonomă, simbolul, cum știți, al unității spirituale și al spiritualității românești, nu are alt protector decât Parlamentul României.

Cei 3.500 de cercetători din Academie așteaptă ca Senatul să-și găsească timp și să discute o dată situația cercetării în România și să ridice modestul procent de 0,012% din p.i.b. pentru cercetare la procentele cerute de Comunitatea Europeană.

Academia Română așteaptă ca cele 500 de mii de documente luate samavolnic din Biblioteca Academiei, prin ordin de la cabinetul 2 în anii '70 și trimise la Arhivele Statului, să se întoarcă acolo de unde au fost smulse.

Academia Română așteaptă cu răbdare și încredere ca injusta ordonanță de guvern care interzice Academiei Române să-și revendice cele 35 de clădiri din București și din alte localități, clădiri donate de oameni de bine din această țară, să fie anulată, și bunurile Academiei să fie restituite.

Membrii Academiei Române așteaptă, în fine, ca Parlamentul României și Guvernul României să nu îngăduie să fim alungați din Casa oamenilor de știință, cu asentimentul Secretariatului General al Guvernului, de niște moștenitori dubioși.

În final, domnule președinte și domnilor senatori,

Academia Română așteaptă să apărați în chip mai eficient instituțiile statului român, printre care, cu voia dumneavoastră, se găsește și Academia Română, cu un an și jumătate mai tânără, cum am spus, decât înalta instituție pe care o sărbătorim astăzi.

Să o apărați, de pildă, de invazia de academii și de legi care acordă aproape în chip rapsodic titluri de academician și indemnizații viagere oricui dorește din această țară.

Doamnelor și domnilor,

Reluând propoziția lui Montesquieu, aș încheia:

Senatul României să aibă viață lungă și să se bucure de tot respectul nostru, iar senatorii să aibă, în afară de stima noastră, privilegiile pe care legile țării și legile morale ale societății noastre le îngăduie.

Fiți, dar, în continuare un corp ponderator într-o lume care se mișcă repede.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
Domnul Ion Solcanu - președintele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Senat

Dau cuvântul domnului senator Ion Solcanu, președintele Grupului parlamentar al PSD-ului. Va urma la microfon domnul senator Corneliu Vadim Tudor, președintele Grupului parlamentar al Partidului România Mare din Senat.

 

Domnul Ion Solcanu:

Domnule președinte al României,

Domnilor președinți ai Camerelor Legiuitoare,

Preafericirea Voastră,

Eminența Voastră,

Doamnă ministru,

Domnilor miniștri,

Onorați membri ai Corpului diplomatic,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Distinși invitați,

Omagiem astăzi, în sesiune solemnă, aniversarea a 140 de ani de existență a Senatului României.

Acest frumos jubileu vine să încheie practic o serie întreagă de proiecte, simpozioane și reuniuni științifice, manifestări dedicate aniversării evenimentului în țară, la Iași și la Cluj - Napoca, dar și în străinătate.

În asemenea momente, se apelează la recursul la istorie. În parte, o voi face și eu.

Instituția politică a Senatului își are sorgintea în zorii plămădirii României moderne.

Întemeietor de stat modern român, domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, va pune bazele sistemului bicameral românesc prin adoptarea Statutului Dezvoltător al Convenției de la Paris, înființând Corpul Ponderator, Senatul, a doua Cameră legiuitoare, alături de Camera cea de Obște, Adunarea Electivă.

Instituția Senatului era, se poate spune, veriga lipsă a reformei politico-administrative aflată, alături de reforma agrară, în centrul operei de consolidare și modernizare a statului național român, operă dificilă, în slujba căreia se va pune domnitorul român, alături de iluștrii săi colaboratori Mihail Kogălniceanu, Nicolae Cretzulescu, Costache Negri și alte figuri remarcabile ale istoriei noastre moderne.

Distins auditoriu,

La începuturile sale, Corpul Ponderator, Senatul, era compus din membri de drept în număr de 9, pe de o parte, și din alți 64 de membri numiți de domn, pe de altă parte.

Cu prilejul întrunirii celor două Camere, Senatul și Adunarea Electivă, domnitorul Alexandru Ioan Cuza arăta în mesajul său "Rosturile instituției nou create": "Astăzi, spunea domnitorul, reașez țara în deplinul exercițiu al constituțiunii sale. Instituțiile noastre s-au completat prin înființarea Senatului, carele, fiind Corp Ponderator, va ști a feri de ciocnirile între puterile statului, va menține echilibru între dânsele."

Onorată asistență,

Ca orice organism perfectibil, și Corpul Ponderator, creat în 1864 de Alexandru Ioan Cuza, a suferit mai târziu, în 1866, reorganizarea după modelele occidentale, unul dintre cele agreate fiind cel belgian.

După detronarea lui Cuza, toate grupările politice, cu excepția moldovenilor moderați ai lui Kogălniceanu și a câtorva munteni, au contestat Senatul, amenințat chiar cu desființarea sa.

Potrivit noii Constituții a Principatelor Unite, promulgate de Carol I la 1 iulie 1866, membrii Senatului nu mai erau numiți, ci aleși, ca și deputații. De abia din acest moment apare bine definit termenul de Senat, corp legiuitor care urma să funcționeze împreună cu Adunarea Deputaților, ambele rezultate însă exclusiv din alegeri.

Senatul României va da proba de tărie în timpul unor momente de foc, cruciale pentru destinul României, precum războiul de independență, războaiele balcanice și primul război mondial.

Stimat auditoriu,

Am evocat aceste momente de neuitat tocmai pentru a evidenția rolul decisiv al acestei instituții pe care o servim și noi astăzi, în modernizarea statului nostru și în democratizarea societății românești.

De-a lungul vremii, membrii Senatului au știut să se mobilizeze în momentele de cumpănă și au slujit cu precădere interesul național, menținând țara în legătură directă cu valorile reale ale democrației. Tocmai din acest motiv, este regretabil faptul că tradiția noastră parlamentară a fost brusc întreruptă pentru aproape o jumătate de secol - între 1940 și 1989 - și, în aceste condiții, rolul Revoluției din Decembrie 1989 în repunerea în drepturi a sistemului parlamentar bicameral este cu adevărat salutar.

Nu pot să nu amintesc aici că structurile provizorii de putere ale Revoluției, reprezentate de CFSN, apoi de CPUN, de până la alegerile din 20 mai 1990, au pregătit renașterea sistemului parlamentar în varianta sa bicamerală, în conformitate cu Decretul lege nr.92 din martie 1990.

Astăzi, la aproape 15 ani distanță de la alegerile din 20 mai 1990 și de la primul Senat postrevoluționar, suntem datori să privim înapoi cu luciditate și să constatăm că am parcurs împreună toate etapele - de la vârsta copilăriei democrației, când ne prezentam în competiția electorală cu peste 70 de formațiuni politice, la maturitate, prin sedimentarea a câtorva partide importante. De altfel, Alexandru Bârlădeanu, primul președinte al Senatului României de după Revoluție, anticipa încă din 1990, cu un adevărat spirit vizionar, acest rezultat.

În viitor, cred că vor rămâne trei-patru partide mai importante care să reflecte într-adevăr structura socială a societății noastre.

Onorat auditoriu,

Sunt convins, și sper să fiu în asentimentul dumneavoastră, că, de-a lungul celor 140 de ani de la înființare și până astăzi, Senatul și-a dat adevărata măsură a capacităților sale, factor de stabilitate și mediator între puterile statului, garant și apărător al interesului național, al libertăților publice și al Constituției României. Dar, dincolo de propriile noastre opinii, trebuie să fim conștienți de faptul că istoria va fi instanța nepărtinitoare care ne va judeca, așezând instituția pe care o reprezentăm și noi astăzi la locul cuvenit.

La mulți ani, Senatul României! (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
Domnul Corneliu Vadim Tudor - președintele Grupului parlamentar al Partidului România Mare din Senat

Dau cuvântul domnului președinte Corneliu Vadim Tudor, din partea Grupului parlamentar al PRM. După aceea, va urma la cuvânt domnul senator Nicolae Vlad Popa, președintele Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal din Senat.

 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Doamnelor și domnilor,

Permiteți-mi să încep prin a acuza cenzura aplicată acestui moment aniversar care se petrece o dată la un deceniu: deși Televiziunea Română se pare că înregistrează totul, dar nu transmite nimic, Radio România a transmis în direct doar până acum câteva minute, legătura fiind întreruptă. Nu mi se pare corect acest comportament.

Onorată asistență,

În urmă cu 140 de ani, părintele statului român modern, Alexandru Ioan Cuza, susținut de principalul sfetnic al său, Mihail Kogălniceanu, întemeia o instituție fundamentală, care avea să contribuie decisiv la făurirea României Mari, Senatul.

De altfel, în scurta sa domnie de numai șapte ani, cifră biblică, cifră pitagoreică, iubitul prinț al Unirii a revoluționat totul, curățat putregaiurile reminiscențelor fanariote, a înființat un număr impresionant de instituții atât de necesare și a deschis larg ferestrele țării către lumea modernă.

Se poate spune că aceea a fost prima integrare a României în Europa. Iar cel care i-a urmat la cârma noului stat, domnitorul și mai apoi regele Carol I, a ascultat de glasul celor mai luminați fruntași ai clasei politice, continuând și desăvârșind opera de reformare din temelii a României.

Erau timpuri eroice, de elanuri și descătușare a ceea ce istoricul Vasile Pârvan avea să numească "energiile naționale". Erau timpuri în care pe prima scenă a societății românești nu ar fi putut în ruptul capului să pătrundă analfabeții, deținuții de drept comun și evadații din caverne, fiindcă spiritul public i-ar fi respins imediat cu un dispreț suveran.

Mă aflu în posesia unui document original în care numeroși protagoniști ai acelor vremuri au consemnat cu mână proprie gânduri vizionare despre locul, rolul și destinul mesianic al neamului românesc. Unul dintre ei este Dumitru Drăghicescu, întâiul mare sociolog român, cel care ne-a lăsat oglinda veridică a capodoperei intitulate "Din psihologia poporului român". Ei bine, la 10 decembrie 1919, acest om dificil, care aducea vești proaste pentru cei obișnuiți cu cădelnița trufiei, a scris ceva antologic: "Neamul românesc reunit, fiind puntea de trecere între Orient și Occident, are o menire providențială între cele două lumi - să continue, să dezvolte și să propage civilizația latină și ideea de drept a strămoșilor romani".

Din păcate, după un an, mai exact la 8 decembrie 1920, țara proaspăt reîntregită a fost zguduită de atentatul cu bombă de la Senat. Autorul acelui prim act de terorism din România secolul XX, poreclit "omul cu cârligul", fiindcă era ciung și avea un fel de proteză, a plasat bomba în spatele fotoliului pe care ședea președintele Senatului, generalul Constantin Coandă, fost prim-ministru, tatăl tânărului om de știință Hanry Coandă. Urmarea: au murit instantaneu episcopul greco-catolic al Oradei, Dumitru Radu, și ministrul Greceanu, iar după 24 de ore a încetat din viață și senatorul Spiru Gheorghiu, devenit ulterior nume de stradă în București. Președintele Senatului s-a ales cu nu mai puțin de 58 de răni, dar a supraviețuit.

Propun ca în noua sală a Senatului, în care vom lucra probabil începând de anul viitor, să fie amplasată o placă de marmură în memoria acelor victime nevinovate. La fel cum nevinovați au fost și minerii uciși în 1999, PRM fiind, din fericire, acea singură excepție de care vorbea un preopinent de la acest microfon.

Apreciez, fără exagerare, că ocupația bolșevică ne-a dat înapoi cu cel puțin 50 de ani. Atunci au dispărut și Senatul și Camera Deputaților. Aveau să reapară după Decembrie 1989, și cred că trebuie să le fim recunoscători acelor oameni care au făcut posibilă reînnodarea firului de aur al tradiției.

Totdeauna eu m-am pronunțat pentru un Parlament bicameral. De ce? Fiindcă aceasta a fost tradiția în politica românească și pentru că, la urma urmei, un Parlament format dintr-o singură Cameră nu mai este Parlament, ci eventual garsonieră. Mai ales la noi, la popoarele latine, Senatul este o agora care are o semnificație aparte, fiind o moștenire a maicii Rome. De altfel, aceasta și însemna Senatus: sfatul bătrânilor, rădăcina semantică respectivă fiind și la baza cuvintelor senectute și senior.

A nu se uita că tot din Roma ne vine pe fluviul timpului sigla magnifică săpată în monumentele epigrafiei lăsate de legiuni în Dacia- "SPQR", adică "Senatus Populus Que Romanus", ceea ce înseamnă "Senatul și poporul roman".

Și tot din Roma ne parvine pilda jertfei sublime pe care membrii Senatului au lăsat-o în anul 218 înainte de Hristos în cea mai crâncenă bătălie din întreaga antichitate, la Canne, pe râul Ofanto. Atunci, în lupta cu Cartagina, au murit eroic nu mai puțin de 80 de senatori romani. Au murit pentru patrie! Să nu se uite asta!

Onorată asistență,

Aducem astăzi omagiul acestui Forum excepțional care este Senatul României.

Avem un Senat bătrân, într-adevăr, în vârstă de 140 de ani, și totuși atât de tânăr.

Într-o țară care începe să se prăbușească pe noi, indiferent câte cosmetizări, statistici și sondaje false sunt popularizate, Senatul rămâne ca un far luminos în noapte, ca un reper și o speranță. Din păcate, la ora actuală, Parlamentul este sfidat în permanență de un guvern pe care nu mă sfiesc să îl numesc abuziv.

Numai de noi depinde să redăm demnitatea noțiunii de senator, mai ales că importanța Camerei superioare este marcată și de Constituție, președintele Senatului fiind al doilea om în stat, după președintele țării.

În acest furtunos început al mileniului III, avem nevoie de o nouă ordine morală nu numai în România, ci și în întreaga lume, o lume zguduită de cele trei flageluri îngemănate în aceeași tulpină - terorismul, corupția, mizeria.

În lupta pentru salvarea patriei de la dezastru, să ne amintim de apelul lansat de Nicolae Iorga tot în vremuri de restriște, înaintea celui de-al doilea război mondial: "Înapoi la națiune!" Tot astfel vom spune și noi, cei de la Partidul România Mare.

Pentru a merge înainte într-o Europă unită, este imperios necesar să ne păstrăm specificul național, frumusețea morală, valorile esențiale ale poporului român și ale creștinismului. Altminteri, riscăm viitorul copiilor noștri, iar așa ceva ar fi de neiertat.

Nu ne pretinde nimeni să facem sacrificiul suprem, așa cum l-au făcut senatorii altor timpuri. Tot ceea ce ni se pretinde este să fim drepți, cinstiți și patrioți, să apărăm interesul național și să contribuim la crearea unei lumi a păcii și a concordiei între oameni. În definitiv, Mântuitorul Iisus Hristos nu ne cere să murim ca El, ci să trăim ca El. Este, oare, atât de greu?

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
Domnul Nicolae Vlad Popa - președintele Grupului parlamentar al Partidului National Liberal din Senat

Îl invit la microfon pe domnul senator Nicolae Vlad Popa. După aceea, va urma la cuvânt doamna senator Maria Petre, președintele Grupului parlamentar al Partidului Democrat din Senat.

Aveți cuvântul.

 

Domnul Nicolae Vlad Popa:

Domnule președinte,

Domnilor președinți,

Preafericirea Voastră,

Eminența Voastră,

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor invitați,

Evenimentul la care participăm astăzi, împlinirea a 140 de ani de la crearea Senatului României, reprezintă pentru noi, cei care avem privilegiul de a fi fost aleși ca membri ai acestei prestigioase instituții, un prilej de evocare istorică dar și de asumare a păstrării prestigiului ei.

Prin înființarea în iulie 1864 a Senatului României, numit și Corp Ponderator, domnitorul Alexandru Ioan Cuza punea bazele sistemului bicameral în România. În prima sa formă, noul organism era alcătuit din membri de drept și din persoane numite de către domnitor și avea ca rol efectuarea unui control, cu excepția bugetului, putând să amendeze sau să respingă legile adoptate de Adunarea Legislativă și exercitând totodată o verificare a constituționalității legilor.

Ulterior, Constituțiile din 1866 și respectiv din 1923, întemeiate pe principii democratice moderne, au consacrat instituția Senatului, menținând existența unor senatori aleși și a unor senatori de drept.

Din evocarea acestui eveniment aniversar nu poate lipsi sublinierea contribuției fundamentale pe care fruntașii Partidului Național Liberal, urmași direcți ai pașoptiștilor, și-au adus-o la dezvoltarea regimului parlamentar din România.

Numai în perioada 1866-1900, din cele două Camere ale Parlamentului României făceau parte peste 300 de deputați și senatori liberali, dintre care circa 200 erau senatori.

În același interval, respectiv septembrie 1868 - aprilie 1899, conducerea Senatului României a fost asigurată de opt președinți liberali - Ștefan Golescu, generalul Nicolae Golescu, Constantin Bosianu, Dimitrie Grigorie Ghica - două mandate, Nicolae Cretzulescu, Dimitrie A. Sturza, Eugeniu Stătescu, Nicolae Gane.

Nu putem omite din această enumerare personalități ca Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti sau Mihail Kogălniceanu, care au avut o contribuție decisivă la dezvoltarea sistemului parlamentar românesc, susținând cu tărie și curaj opinii care vizau apărarea interesului național și a instituțiilor democratice ale României.

După o perioadă de întrerupere a activității în timpul regimului comunist, Senatul și-a reluat după Revoluția din Decembrie 1989 rolul său de for legislativ.

În ceea ce îi privește, senatorii liberali s-au remarcat în legislaturile 1990-1992, ca și în 1996-2000, și respectiv 2000-2004, aflându-se alternativ în Opoziție sau la Putere, printr-o susținută activitate - prin elaborarea unor numeroase inițiative legislative, amendamente și participarea activă la dezbateri.

În mod inevitabil, au existat și neîmpliniri, pe care ni le asumăm. Ele sunt legate mai ales de faptul că unele inițiative legislative liberale nu s-au putut concretiza în acte normative necesare reformei la care România s-a angajat.

Am fi nedrepți, din această succintă evocare, dacă am omite să îl menționăm pe domnul Mircea Ionescu Quintus, președintele nostru de onoare, căruia i-a revenit sarcina de a conduce Senatul în calitate de președinte în ultima perioadă, februarie - noiembrie 2000.

Ne exprimăm speranța că și de acum înainte, asemenea iluștrilor săi înaintași, Partidul Național Liberal, prin cei care vor fi aleși senatori din rândurile sale, își va aduce o contribuție valoroasă la procesul legislativ.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Doamna Maria Petre - președintele Grupului parlamentar al Partidului Democrat din Senat

Invit la microfon pe doamna senator Maria Petre. Se pregătește domnul senator Seres Denes, în numele Grupului parlamentar al UDMR din Senat.

 

Doamna Maria Petre:

Domnilor președinți ai celor două Camere ale Parlamentului României,

Onorați invitați,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Prezența mea, astăzi, la această înaltă tribună, este marcată de o puternică emoție. Un asemenea moment încărcat de semnificații istorice, de umbrele marilor personalități ce au cugetat la buna legiuire a rânduielilor țării, este mai mult decât copleșitor.

Istoria Senatului se identifică în mare măsură cu volbura timpurilor de restriște prin care poporul român, în lungul drum spre democrație, l-a străbătut. Au fost încercări nenumărate, unele reușite, alte mai puțin, de aliniere a năzuințelor neamului nostru la tradițiile de cultură și civilizație europeană.

În acest context, instituția pe care o aniversăm astăzi se pregătește pentru o eră nouă, motivată de mari provocări, ridicate de hotărârea cu care poporul român bate la porțile Europei.

Mihail Kogălniceanu afirma că românii au devenit o nație respectată, o nație care își are conștiința drepturilor sale și curajul de a le apăra.

Dorim să fim acceptați ca parteneri egali, cu sufletul nostru mare și de prea multe ori îndurător, cu doinele noastre, cu legendele noastre despre bătrânii și înțelepții daci, cu hărnicia și istețimea țăranilor noștri, cu destinul nostru.

Cu îngăduința colegilor mei din Grupurile parlamentare reunite ale Partidului Democrat, îmi voi permite să felicit pe toți cei peste 400 de colegi actuali și foști senatori aleși în cele patru legislaturi post - 1989, indiferent de apartenența politică, și să îmi exprim încrederea că cei ce vor veni din toamnă în noua legislatură 2004-2008 vor lucra cu mintea și inima acordate între glia străbună și pământul făgăduinței europene.

Vă rog să îmi permiteți să vorbesc foarte pe scurt despre un moment de grație din ultimii ani de supraviețuire a Senatului românesc interbelic. Ne aflăm în anul 1939, la un an de la Constituția restrictivă a lui Carol al II-lea și în plină campanie de opresiune asupra regimului parlamentar și, cu toate acestea, iată, în Legea electorală apare pentru prima dată dreptul femeilor de a participa la alegerile senatorilor și dreptul de a fi alese. Astfel, ultimele două sesiuni din '39 și '40, conduse pe rând de Nicolae Iorga și respectiv Constantin Argetoianu, au consemnat prima femeie senator, Maria Mișu Pop, aleasă în Colegiul agricultorilor din Dolj.

Membră marcantă a Asociației pentru emanciparea civilă și politică a femeilor române, Maria Mișu Pop, în preajma primului război mondial, a depus o muncă intensă pentru strângerea fondurilor necesare "Crucii Roșii" și flotei naționale. Apoi, în anii grei ai războiului s-a dovedit una din cele mai pregătite și energice surori de caritate. A fost decorată cu Ordinul "Regina Maria".

După aplicarea Legii din 1929, o găsim în funcția de viceprimar al Craiovei. Prezență activă în viața cetății timp de peste două decenii, Maria Mișu Pop primește alegerea în Senat ca pe o recunoaștere a rolului jucat de femei într-o societate din ce în ce mai responsabilă.

Maria Mișu Pop rămâne în paginile de istorie ca prima femeie senator, ca deschizătoare de drum și izvor de curaj pentru doamnele de astăzi din politica românească.

Sunt convinsă că alături de partenerii noștri, de dumneavoastră, bărbații vom găsi calea cea mai scurtă spre o Europă a noastră, a tuturor.

Astăzi, reprezentarea femeilor în Senat este încă, așa cum știm cu toții, foarte redusă, oricum sub 10%, dar noi nutrim nădejdea că alegerile din toamna acestui an vor valida un număr cel puțin dublu de femei.

După 1989, viața politică a cunoscut o adevărată renaștere. Lipsită de exercițiul democratic parlamentar de aproape 50 de ani, România demonstrează că este capabilă să recupereze valorile democrațiilor europene.

Constituția din 1991 și mai ales revizuirea ei din 2003 au arătat că parlamentarii români pot reforma și optimiza procesul decizional în activitatea legislativă. Cred că, în privința diferențierii, nu doar funcționale, a celor două Camere ale Parlamentului României, am fi putut face, totuși, mai mult. Dacă ne referim la Constituția din 1923 adoptată după îndelungi dezbateri politice, aceasta definea caracterul de Cameră superioară al Senatului, conferindu-i atribuții distincte. Asupra acestui principiu ar fi trebuit poate să ne oprim cu mai multă răbdare, în procesul de revizuire a Constituției încheiat la sfârșitul anului 2003 și poate am fi reușit să structurăm mai precis rolul său distinct în sistemul parlamentar bicameral.

Așa cum statua Constituția din 1923, senatorii erau, atunci, împărțiți în două categorii, cei de drept, și aceștia păstrau caracterul de elită al acestui corp legiuitor, iar cei aleși de consiliile comunale și județene, de Camerele de Comerț, Muncă, Industrie și Agricultură sau de Corpul profesional universitar, făceau din Senat un corp de competențe.

Dezvoltarea societății democratice în Europa a instaurat votul liber și universal, a asigurat egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, egalitatea tuturor în fața legii. Am urmat și noi acest drum și bine am făcut. Poate că ar fi util să medităm împreună la un aspect foarte important în ce privește viața cetății. Dacă despre clasa de mijloc nu putem vorbi încă, datorită disfuncțiilor din economie, putem sprijini societatea civilă în demersul ei privind cristalizarea unei adevărate elite intelectuale, o elită care să consolideze valorile europene, care să conserve și să promoveze în lume tradițiile, cultura poporului român. Putem face acest lucru prin instituirea unui sistem educațional modern, printr-o abordare mai responsabilă a actului de cultură. Realizarea acestor obiective depinde numai de voința politică și trebuie materializată prin legi moderne și prin gestionarea corectă a bugetului de stat. Și, ca toate aceste lucruri să se întâmple, apare ca necesitate urgentă schimbarea clasei politice.

Abordarea problematicii societății românești, în demersul firesc al aderării la structurile europene cere o clasă politică nouă și bine pregătită.

La sfârșit, stimați colegi, dar nu în cele din urmă, dați-mi voie să mulțumesc miilor de profesioniști care au stat și stau în spatele nostru, al aleșilor națiunii, pentru efortul extraordinar și discret pe care-l depun și despre care nici istoria, nici "Monitorul Oficial" nu vorbesc explicit.

Mă înclin, în final, cu recunoștință, în fața atâtor mari personalități care au dat sens vieții parlamentare românești, de la membrii Camerei Moderatoare de la 1864 și până la colegii mei de astăzi, membri ai Senatului României și ai Camerei Deputaților, vă felicit pe toți și vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Domnul Seres Denes - în numele Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România din Senat

Invit la cuvânt pe domnul senator Seres Denes și se pregătește, pentru ultima luare de cuvânt, doamna deputat Oana Manolescu, reprezentanta Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Aveți cuvântul.

 

Domnul Seres Denes:

Domnule președinte,

Domnilor președinți ai Parlamentului,

Distinși invitați,

Stimați colegi,

Instituția Senatului a fost înființată prin Statutul Dezvoltator al Convenției de la Paris ce a statuat trecerea de la sistemul unicameral, prevăzut de Regulamentul organic, la sistemul bicameral, în care puterea legiuitoare se exercită în mod colectiv de către domn, Adunarea electivă și Senat, respectiv Corpul moderator.

Constituția din iulie 1866, Constituția din martie 1923 și Constituția din februarie 1938 consacră și mențin instituția Senatului. Regimul comunist a suprimat instituția Senatului și a instituit regimul unicameral - Adunarea Deputaților, respectiv Marea Adunare Națională. Bicameralismul a fost reintrodus, în Constituția din 1991 și menținut în Constituția modificată din 2003. Deși au fost multe voci ce au contestat funcționarea Parlamentului în structura sa bicamerală, prin noua Constituție, s-au adus modificări importante cu privire la o mai clară departajare a atribuțiilor Camerelor, ducând astfel la creșterea calității actului de legiferare. De altfel, aproape toate statele din zona noastră geografică au revenit la formula Parlamentelor bicamerale, în urma evenimentelor ce au avut loc la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90.

După patru decenii, în care partidul unic de guvernământ a impus un regim totalitar, prin Constituția României adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, se pun bazele statului de drept. Constituția va consfinți o serie de drepturi și libertăți fundamentale, va consacra separarea puterilor în stat, valoarea și viabilitatea acestuia fiind confirmată de trecerea celor 12 ani, până când, în 2003, a fost revizuită, pentru a ne putea integra în instituțiile de securitate, economice, euroatlantice și europene.

În întregul proces legislativ de creare a condițiilor aderării la structurile euroatlantice și de armonizare a legislației noastre cu acquis-ul comunitar, un rol important a revenit Senatului României, care a urmărit și realizat înființarea unor instituții democratice, care să transpună în practică, în viața noastră de zi cu zi, valorile democratice spre care tindem.

Senatul, în calitate de Cameră decizională în domeniul suveranității naționale, a îndeplinit și îndeplinește atribuții importante de promovare a dreptului comunitar și în special în transpunerea directivelor conform prevederilor noii Constituții a României, adoptată în anul 2003.

În cei 14 ani de construire și consolidare a noii societăți moderne, democratice, Senatul a contribuit la modernizarea statului, consolidarea democrației românești în matricea Europei. Senatul, instituție stabilă, continuă și de echilibru în viața politică românească, a asigurat, de-a lungul funcționării sale, după 1990, alternanța la putere, dialogul permanent putere - opoziție, contribuind astfel la transpunerea în viață a valențelor democrației europene.

Conlucrarea în permanență și permanentul dialog cu Camera Deputaților, cu Executivul, puterea judecătorească, cu Parlamentele din toată lumea a făcut din Senat o putere legislativă modernă, deschisă noilor deziderate europene.

În contextul european, Parlamentul României are un specific aparte, din el făcând parte 18 reprezentanți ai minorităților naționale. Astfel, tradițiile și doleanțele specifice ale celor alături de care trăim și muncim de secole s-au putut face auzite, respectate și transpuse în legi ce ne-au apropiat foarte mult de viața democratică din Europa.

Minoritatea maghiară, reunită în Uniunea Democrată Maghiară din România, încă din anul 1990, s-a integrat eforturilor întregii națiuni de democratizare a societății românești, pe calea dialogului, în cadrul Parlamentului României. Sigur, în această perioadă grea de tranziție, ca în orice alt domeniu, au existat și discuții contradictorii, uneori chiar conflictuale generate de multitudinea și graba rezolvării unor probleme ce și-au așteptat rezolvarea perioade îndelungi de timp, dar prin echilibru, sinceritate, deschidere, s-a ajuns la un limbaj și un numitor comun, la identificarea unor dorințe, perspective comune ale întregii societăți. Astăzi, maghiarii nu mai sunt un glas izolat al unei minorități în cadrul majorității, ci un glas făcând parte dintr-un cor, chiar dacă nu întotdeauna armonios.

Deși Uniunea Democrată Maghiară din România s-a constituit pentru apărarea intereselor minorității maghiare din România, fără o ideologie definită, totuși, în anii ce au trecut, a găsit limbajul comun cu partide politice de orientări și ideologii diferite. fie în opoziție, fie la guvernare, în perioada anilor 1996 - 2000, fie în parteneriat politic cu partidul de guvernământ, în perioada 2000 - 2004, Uniunea Democrată Maghiară din România a încercat și sperăm a reușit să fie un element de echilibru, un adevărat moderator în viața politică românească, continuând astfel cu succes tradiția reprezentării în Parlament din perioada interbelică.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Doamna Oana Manolescu - în numele Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților

Ultima luare de cuvânt, doamna deputat Oana Manolescu.

Aveți cuvântul.

 

Doamna Oana Manolescu:

Domnule președinte al României,

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților,

Înalt Prea Fericite Patriarh al României,

Eminența Voastră,

Domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor foști și actuali parlamentari,

Stimați reprezentanți ai Corpului diplomatic,

Stimați invitați,

Din partea noastră și din toată inima noastră, La mulți ani Senatului României! (Aplauze)

Fie ca acești ani, 140, să se înzecească, să se însutească, să se înmiiască!

Toți cei care, în această țară, au aparținut, de sute de ani și aparțin și azi minorităților naționale au fost și sunt loiali cetățeni români. Istoria României este, în cea mai mare parte, și istoria noastră.

Începutul instituției parlamentare l-a făcut, în 1831, actul cu caracter constituțional numit Regulamentul organic, în 1831 în Muntenia, în 1832 în Moldova. Aceste două acte au prefigurat bazele parlamentarismului în Principatele române. Convenția de la Paris din 1858 și Statutul dezvoltător al Convenției, care a introdus reprezentarea bicamerală, adoptat din inițiativa domnului Alexandru Ioan Cuza, prin plebiscit, în 1864, au perfecționat și lărgit principiul reprezentării națiunii. Apoi forul legislativ s-a modernizat, iar prin Constituția din 1866 s-au pus bazele moderne ale forului legislativ, ca reprezentanță națională. Aceasta a funcționat în concordanță cu modul de organizare și funcționare a parlamentelor occidentale din acea vreme.

Procesul istoric de formare a Parlamentului României în perioada modernă a impulsionat afirmarea suveranității naționale. Sub cupola Parlamentului României, s-a citit, la 9 mai 1877, Declarația de independență a țării și, în crâncenul război care a urmat, au luptat și au murit cetățenii României și Transilvaniei, indiferent de etnie. Sub cupola Parlamentului României, s-au ratificat, în 1920, actele de unire a provinciilor românești cu Țara, țară ce cuprindea majoritari și minoritari etnic deopotrivă. Și vreme după vreme a trecut! Revenirea la sistemul bicameral, după Revoluția din Decembrie 1989, a adus un regim democratic autentic, bazat pe alegeri libere și pluralism politic, pe respectarea drepturilor omului, pe separația puterilor, pe răspunderea guvernanților în fața organelor reprezentative. Acest regim a dăruit țării un număr imens de legi și acte normative, ce au reformat pe baze democratice întreaga societate. Acest regim conferă garanții pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, promovează reforma și privatizarea, consolidează instituțiile economiei de piață și ale statului de drept, pentru integrarea țării noastre în structurile europene și euroatlantice.

Cetățenii români aparținând minorităților naționale istorice recunoscute în România se bucură de absolut toate aceste drepturi. Exemplu pozitiv magnific și aproape unic în lume: România consideră, pe minoritarii săi etnici egali în datorii și drepturi cu populația majoritară. Bucurându-ne de acest tratament egal, noi cinstim memoria tuturor celor care, de-a lungul timpului, au lucrat și au luptat în forul legislativ al țării pentru aceste drepturi. Reprezentarea în Parlament a tuturor etniilor istorice recunoscute în România este, și ea, o parte a granitului și a diamantului din care s-a construit țara noastră modernă, prin oamenii săi, pentru ca a ei tărie și strălucirea ei să nu piară niciodată! (Aplauze)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Cu prilejul acestei frumoase aniversări, Senatul decernează Medalia jubiliară "140 de ani de la înființarea Senatului României". Pentru această ceremonie, îi dau cuvântul președintelui Senatului, domnului Nicolae Văcăroiu.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 19 aprilie 2021, 15:38
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro