Domnul Sógor Csaba: Vă mulțumesc, domnule președinte. Înainte de a da citire declarației mele politice, aș vrea să reflectez, în câteva cuvinte, antevorbitorului meu, distinsului meu coleg. În privința trecutului, aș dori să vă recomand o carte, cartea lui Lucian Boia, "Istorie și mit în conștiința românească". În privința autonomiei, vreau să-l citez pe președintele țării, domnul Ion Iliescu, care a spus, citez: "Ceea ce este bun pentru Europa este bun și pentru noi." Am încheiat citatul. Și acum vreau să dau citire unei scrisori a unei mame, Kozma Enöke, care s-a adresat Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. "Subsemnata Kozma Enöke, cu domiciliul în Miercurea-Ciuc, sunt mamă a trei fete minore. Prima fetiță am născut-o la vârsta de 20 de ani, ea fiind urmată de încă două fetițe. Mă adresez doamnei ministru cu cererea de a se asigura persoanei mele o soluție legală sau de a arăta, cel puțin, dacă este posibil, calea unei soluții pentru vacuumul legislativ al sistemului de protecție a femeii și al creșterii copiilor. Cer recunoașterea anilor de creștere a copiilor, 1998-2004, prin acordarea carnetului de muncă pe statutul de mamă cu unică ocupație sau prin asigurarea unui certificat care să afirme acest drept și acest statut civil. Motivez cererea mea cu următoarele. Deoarece după bacalaureat am fost aproape în fiecare an ori însărcinată, ori am născut, ori am alăptat și am îngrijit copii, nu am avut nici timpul necesar, nici posibilitatea de a mă angaja înaintea nașterilor, fapt pentru care nu am avut niciodată carnet de muncă sau un loc de muncă. Nu am reușit să mă angajez nici înaintea celorlalte copile, dar nu am nici posibilitatea continuării studiilor. Deci mă ocup cu creșterea și educarea celor 3 fete, 24 de ore din 24, ca mamă de familie, realizând o muncă extrem de solicitantă fizic, psihic și moral, spiritual. Nu am, practic, nici un statut civil legal. Vă atrag atenția, prin această cerere, asupra faptului că legile noastre privind alocațiile de copii și ajutoarele de familie sunt concepute absolut anti-copil și anti-mamă, sistemul legal român fiind discriminatoriu, cu o logică de bază care nu ajută asumarea maternității și nașterea de copii, ci, dimpotrivă, este conceput cu singurul scop de a împiedica nașterea a mai mult de 3 copii în cadrul unei familii. Suplimentul familial care include și alocația de stat pentru copii este acordat doar dacă familia depune cerere pentru ajutor social, familie în care venitul nu depășește 1,5 milioane lei pe membru de familie, fapt din care rezultă, în mod absurd, că o dată cu creșterea numărului de copii în întreținere șansele de a primi ajutor social și suplimentul de familie sunt proporțional reduse. În plus, ajutorul ocazionat de naștere se acordă doar pentru primii 4 copii, pentru al cincilea, nu. Ajutorul social și alocația suplimentară de familie au un criteriu de acordare pe bază de venit. Alocația pentru copii este considerată tot o sursă de venit. Statul se obligă pentru suplimentarea venitului total al familiei doar până la plafonul minimului garantat, indiferent de numărul copiilor. Sumele acordate astfel nu pot fi luate în seamă ca bază de venit pe lungă durată. De aceea, începând cu anul curent nu am solicitat ajutorul social." (Gălăgie în sală, discuții.)
|