Domnul Ion Predescu: Domnule președinte, Domnilor colegi, Doamnelor, Ca urmare a intrării în exercițiul funcțiunii, legea mă obligă să demisionez. Sigur că nu-mi face deloc plăcere, încă mă încearcă sentimentele regretului, dar, așa cum e viața, și emoția, sentimentele se estompează cu timpul, omul se obișnuiește cu noile stări în viața sa. Mâine voi intra în ședință, așa că astăzi era ultima zi în care trebuia să-mi depun demisia. Vă mulțumesc foarte mult pentru votul pe care mi l-ați acordat, pentru investitură. Vă mulțumesc foarte mult pentru colaborarea noastră, pentru mine atât de îndelungată în cele 4 legislaturi, cu colegii care au alcătuit Senatul în succesiune. Vă mulțumesc foarte mult pentru cooperarea noastră și rezultatele ei. Cu sinceritate și pe bună dreptate mi-am exprimat aceste mulțumiri și în cererea scrisă către domnul președinte al Senatului și vă doresc din toată inima - din toată inima vă doresc! - aceleași bune și frumoase rezultate, să continuați cu aceeași seriozitate și competență activitatea legislativă. În mod deosebit vă doresc să încheiați această legislatură în triumf și pentru toți aceia care veți candida să dobândiți mandatul în noua legislatură, folosind experiența, tradiția și bunele relații care au existat dintotdeauna în Senatul României. Nu fac afirmația gratuită, să știți, pentru că am cunoscut îndeaproape relațiile din Senat, încă din prima legislatură, și le-am apreciat în mod deosebit comparativ, desigur, cu relațiile din Camera Deputaților unde, poate, numărul, poate vârsta, poate natura relațiilor, au îndreptat uneori aceste raporturi de colaborare și conlucrare și către alte direcții mai puțin plăcute. Nu vreau să lungesc alocuțiunea mea. Vă mulțumesc încă o dată. Înțelegeți-mă că mă stăpânesc cu greu să vă spun la revedere, dar numai din relația mea cu instituția ca atare, nu și din relația mea cu dumneavoastră, componenții și slujitorii ei. La revedere, vă mulțumesc foarte mult. (ropot de aplauze)
|