Plen
Ședința Senatului din 14 iunie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/21-06-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-04-2020
02-04-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 14-06-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 14 iunie 2004

2. Declarații politice prezentate de domnii senatori:

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

  ................................................
 

Intrăm în ordinea de zi, stimați colegi, declarații politice.

 
Doru Nicolae Rahău

Permiteți-mi să dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnului senator Dan Nicolae Rahău.

 

Domnul Dan Nicolae Rahău:

Domnule președinte,

Stimate colege și stimați colegi,

Recentele alegeri locale de acum o săptămână confirmă acea vorbă pe care am auzit-o de multe ori. Nu contează cine votează, contează cine numără voturile.

În Circumscripția Constanța, pentru municipiul Constanța, am încercat să demonstrăm că alegerile au fost fraudate. Pentru știrea dumneavoastră, trebuie să știți că am făcut adresă scrisă către Biroul Electoral Central, Biroul electoral județean, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Care sunt aceste motive pentru care am făcut aceste adrese?

În municipiul Constanța, într-un număr de 39 de secții de votare, din totalul de 186 de secții din municipiu, numărul alegătorilor pentru listele de primari, consilieri municipali și consilieri județeni a fost diferit.

Într-un număr de 38 de secții de votare, numărul buletinelor de vot folosite este mai mare decât numărul buletinelor de vot primite la Biroul electoral municipal, în baza proceselor verbale.

Într-un număr de 34 de secții de vot, s-a constatat că există buletine de vot neutilizate sau neanulate fără a se explica situația acestora, și nu sunt puține. 2.310 pentru primari, 2.534 pentru consilierii municipiali, 2.311 pentru consilierii județeni.

Într-un număr de 26 de secții de votare, numărul voturilor exprimate este mai mare decât numărul alegătorilor prezenți la vot.

Într-un număr de 84 de secții de votare, din 186, procesele-verbale conțin inexactități, procese verbale ce nu puteau fi refăcute decât în prezența tuturor membrilor comisiilor din secțiile de votare, și nu de către un singur om, fie el și președintele secției de votare.

Am cerut prin aceste adrese mai multe lucruri, și anume:

Renumărarea votului din toate secțiile indicate în această sesizare, precizarea dacă sunt îndeplinite toate prevederile legale în cazul utilizării urnei mobile, cine a autorizat modificarea proceselor verbale cu rezultatul votului din fiecare secție de vot și în baza căror prevederi legale, cauzele care justifică un număr mai mare de voturi decât numărul persoanelor prezente în secția de vot.

Dincolo de aceste întrebări sunt și altele.

De ce și-au dat demisia cu câteva zile înainte de ziua votării 150 din cei 186 președinți ai secțiilor de vot?

Cine erau și unde lucrau?

De ce au fost acceptați oameni fără pregătire juridică?

Cine sunt cei care i-au înlocuit?

Există legături de rudenie între cei înlocuiți și înlocuitori?

De ce nu s-au dat buletine în proporții egale la toate secțiile de vot?

De ce suma participanților la vot, voturi valabile plus voturi nule, nu este aceeași în aceeași secție de vot, pentru listele de primari, consilieri județeni și consilieri municipali.

Ca urmare, solicit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începerea urmăririi penale împotriva președintelului Biroului executiv municipal și tuturor președinților secțiilor de vot în care au fost astfel de situații și, de asemenea, dacă această analiză va constata adevărul celor spuse de mine astăzi, anularea alegerilor de la Constanța. (aplauze)

 
Nicolae-Vlad Popa

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Din partea Grupului Partidului Național Liberal, are cuvântul domnul senator Nicolae Vlad Popa.

 

Domnul Nicolae-Vlad Popa:

Domnule președinte, stimați colegi,

A o mie suta dovadă a faptului că România nu este un stat de drept și că legea nu este respectată o constituie modul în care este pusă în aplicare Legea antifumat. Un popor stresat care fumează mult datorită condițiilor proaste de trai și pentru care vorba "fumatul este sigura plăcere" a devenit arhicunoscută, a ajuns să bată toate recordurile în materie de fumat.

Marile firme producătoare de țigarete, și nu în ultimul rând producătorul român "Tutunul Românesc" câștigă mii de miliarde datorită acestui viciu și datorită pasivității autorităților așa-zis competente.

Statisticile confirmă faptul că în România efectele fumatului sunt dezastruoase. Nu numai bolile și decesele provocate de fumat sunt în creștere, ci și cheltuielile pentru concedii medicale, pensionările de boală și ajutoarele de deces.

Cum este posibil ca Guvernul să nu întreprindă nimic când, deși există o pauperizare evidentă a populației României, fumătorii cheltuiesc pe an între 35.000 și 40.000 miliarde, sume ce depășesc dublul bugetului apărării naționale.

În toată Europa civilizată în care dorim să ne integrăm, legislațiile au interzis orice formă de reclamă care încurajează, mai ales, tineretul să fumeze.

Țin să vă amintesc că în Statele Unite cuvântul smoke, to smoke, nu mai este folosit din cauza diminuării masive a numărului fumătorilor și are un alt sens, și anume sensul de fumător de droguri. Firmele au fost obligate prin lege să tipărească pe pachetele de țigări îndemnul "Tutunul dăunează grav sănătății", cu speranța că acest avertisment va avea efectul dorit. Firmele producătoare eludează această prevedere și, mai mult decât atât, îi îndeamnă pe tineri să fumeze, prin sintagma "Acordă-ți o clipă de plăcere", tipărită pe ambalajul de celofan al pachetului de țigări, sub fotografia a doi tineri îndrăgostiți care se privesc. Este mai mult decât o sfidare a legii, pentru că este logic că tânărul va alege să-și acorde o clipă de plăcere, decât să se gândească la sănătatea sa.

Din păcate, poporul român și, mai ales, tineretul au ajuns o piață extrem de profitabilă pentru marii producători și importatori de țigări.

De aceea, solicit pe această cale ca Oficiul pentru Protecția Consumatorului și Ministerul Sănătății să se sesizeze și să aplice de urgență legea.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Adrian Păunescu

Înțeleg că nu mai sunt luări de cuvânt...

 

Domnul Adrian Păunescu (din sală):

Nu, nu... Am o problemă...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul senator Adrian Păunescu. Vă rog frumos, domnule senator...

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Știu că Grupul meu a hotărât să dea timp mai mult legiferării. Totuși, pentru că momentele pe care le trăim acum sunt unice, și anume ne aflăm cu o zi înaintea Parastasului național "Mihai Eminescu", v-aș ruga, domnule președinte, să-mi dați voie să spun câteva cuvinte.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, poftiți.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Una dintre cele mai semnificative și inspirate rostiri cu privire la cel pe care simt nevoia să-l omagiez astăzi de la cea mai înaltă tribună a vieții publice românești, tribuna Senatului, este cea pe care un coleg de geniu al său, Octavian Goga, i-o dedica lui Eminescu, atunci când la Sânicolaul Mare s-a înălțat un monument pentru cinstirea poetului.

Fraza aceasta este memorabilă. E memorabilă într-atât încât vă voi și spune-o privindu-vă în ochi, necitind-o: "O graniță se păzește cu un corp de armată sau cu statuia unui poet legat de mințile tuturor". Așa a înțeles Goga în niște vremuri la fel de grăbite ca și vremea noastră (și, de aceea, mă scuz că, în plină luptă pentru primăriile țării, vă aduc în memorie și acest accident de geniu care este Eminescu), așa a înțeles Goga să-l omagieze pe Eminescu.

Într-adevăr, o graniță se păzește cu un corp de armată sau cu statuia unui poet legat de mințile tuturor.

Ce inspirată sintagmă!

Din păcate, însă, o dată cu trecerea deceniilor, s-a observat că și inamicii ideii naționale au aflat vestea importantă că un poet poate ține loc de un corp de armată. și, de aceea, atacurile la adresa ideii naționale - nu este vorba numai de ideea națională românească, în genere atacurile la adresa ideii naționale s-au canalizat către personalități hărăzite să reprezinte în modul cel mai înalt națiunea respectivă, comunitatea respectivă de limbă, de obiceiuri, de suflet, de conștiință, de mituri și de criterii.

Se continuă opera de demontare a acestui stâlp de boltă al culturii naționale

Atacurile la adresa lui Mihai Eminescu nu au încetat nici în vremea noastră, cel mai adesea ele au fost îmbrăcate în haina, cu adevărat îmbietoare, a modernității care cică ar vrea să-și creeze alte tabieturi, alte gusturi și, eventual, alte repere.

Astfel, s-a ajuns la situația cu totul și cu totul insuportabilă ca despre poetul național al românilor, despre cel care justifică și dă nume, prin ceea ce justifică, națiunii sale, în enciclopediile mapamondului, să se spună că este un poet protolegionar, prefascist și să se continue opera criminală din perioada care a urmat celui de-al doilea război mondial prin care "Doina" lui Eminescu a fost interzisă (întocmai interdicția cu care s-ar fi dat unui corp de armată) să se continue opera de demontare a acestui stâlp de boltă al culturii naționale și de transformare a boltei acesteia naționale într-o ruină.

A lovi un popor nu înseamnă neapărat a-l urmări în fiecare dintre întruchipările sale, ci a-l răni în ceea ce are el esențial. Poporului român i-au fost luate de-a lungul unei vremi îndelungate reperele, stâlpii de boltă, pentru transformarea poporului român într-o populație cu puține criterii comune, cu puține amintiri comune, cu o slabă memorie comună spre a deveni un amalgam bine remorcabil și ușor de înfrânt și de înjugat.

Și astăzi, dezunirea românilor se bazează pe lipsa criteriilor comune. A întreba pe un basarabean, care nu are acces la Istoria Mare a României, ce înseamnă Avram Iancu înseamnă a constata cu durere că în Basarabia a fost imposibilă comunicarea adevăratei ființe eroice a lui Avram Iancu. Și acesta nu e decât un exemplu. Eroii Basarabiei n-au trecut nici ei, decât rar, Prutul încoace. Poporul român s-a înstrăinat de el însuși.

De aceea, e atât de importantă cultura în încercarea de regăsire a condiției umane, pentru că ea nu transportă materie multă și amorfă, ci transportă spirit, ea este acea parte de lume în care se regăsește cu adevărat esența comunităților lovite de nenoroc sau de propria lor neputință de a viețui împreună.

Un reper ca Eminescu este definitiv.

Astăzi, de exemplu, singura soluție de a regăsi pe frații pierduți în Basarabia și în Bucovina de Nord și, de fapt, oriunde în lume, este de a merge împreună cu ei în ideea de Eminescu. Este, dacă vreți, portul de esență stelară, în care românii se pot regăsi. Granițele, unirile și dezunirile, organizările statale sunt trecătoare. Un reper ca Eminescu este definitiv și constat cu tristețe că în vremea noastră, atât de bogată în fapte derizorii, în vremea noastră în care faptele derizorii ocupă atât de vehement scena comunicării, dând impresia că asta e libertatea, și anume să comunici fapte derizorii, în această vreme în care confuzia valorilor este pe punctul să se petreacă din nou, din absența acelor criterii care au guvernat lumea de-a lungul întregii existențe, Eminescu este în pericol de a fi destituit din postul său înalt de profesor de naționalism curat, de profesor de europenism curat al neamului său, spre a ajunge, la mesele unor potentați, de natură politică sau estetică, un lăutar derizoriu. Așa cred unii că trebuie tratat Eminescu.

(În acest moment intră în sala de ședință, vorbind, domnii senatori Aurel Pană și Sogor Csaba.)

Da. "Omul potrivit, la momentul potrivit!" Ce coincidență!

Mâine e 15 iunie. Sunt 115 ani de la moartea "poetului nepereche", cum îl numea George Călinescu. Cred că însuși faptul că uităm atât de des, atât de torențial, atât de marcat numele lui, opera lui și reperul esențial pe care-l reprezintă înseamnă, pentru noi, un grav sindrom de înstrăinare.

Sigur că și asupra lui Eminescu trebuie să se exercite toate obiceiurile vremii pe care o trăim, inclusiv negarea. Nu împotriva negării lui Eminescu vorbesc eu azi, ci împotriva felului pasiv în care privesc oamenii de bine, oamenii de bun-gust, oamenii de calitate atacul la Eminescu și cred că, în afara părții de joc pe care-l reprezintă pentru fiecare generație referirea critică la Eminescu, există și un microb satanic pe care ar trebui să-l izolăm și să-l eliminăm din circuitele sociale și din organismul național.

Nimeni nu poate fi atât de nebun încât să lucreze împotriva construcției în interiorul căreia trăiește. Nimeni nu și-a propus niciodată să înceapă renovarea casei nației sale atingându-i și încercând să-i distrugă stâlpii de boltă, stâlpii de rezistență. {i totuși asupra numelui lui Eminescu au căzut blesteme grave, și totuși, după ieșirea României din umbra și din penumbra Imperiului Sovietic, când "Doina" fusese interzisă, am ajuns să auzim profesori de filozofie, ce se consideră filozofi, spunând cu privire la "Doina" lui Eminescu că nu vom intra niciodată în NATO cu "Doina" lui Eminescu, și iată că am intrat în NATO lăsând liberă "Doina" lui Eminescu. Vidanjorii ne cereau să avem puterea de a ne cenzura biografia încărcată de dramatism din acea "Doină" absolut extraordinară care nu este un poem împotriva străinilor, cum ar putea crede cineva dacă se uită la un vers sau la altul, ci este împotriva străinilor cu care nația română se află în dușmănie, pentru răul pe care ei l-au făcut românilor.

Poate că nu știți, poate că știți, în variantele pe care Eminescu le-a scris, de-a lungul vremii, la marea sa poezie, ultima lui poezie lucidă, "Doina", există diverse referiri la diverse nații de pe acest teritoriu: "Din Sătmari pân' la Abrud/Au pătruns ungurul crud", zice el, și elimină ulterior acest distih ca dovadă și de conștiință estetică, și de tandrețe față de una dintre componentele minoritare ale istoriei României, maghiarimea.

La un moment dat, într-o variantă, Eminescu scrie: "Din Boian în Vadul Luncii/Jidovește-nvață pruncii" și, ulterior, elimină aceste versuri, considerând, probabil, că este importantă ideea, nu nominalizarea neamurilor în dramatică și convulsionată coexistență cu acest popor.

Poezia este de o puritate absolută, poezia pune probleme ale istoriei noastre, pe care, nu rareori, le simțim și noi, ca și el.

|n numele acestui fapt și al ideii că, la parastasul unui om, cu atât mai mult la parastasul unui mare om, se spun faptele excepționale ale acelui om, o să încerc să vă recit această poezie, așa cum am făcut-o prima oară, în mod oficial, după ce cerusem, în 1968, dreptul de a o spune (și l-am obținut în 1984 de la liderul de atunci) și am reușit să spun această poezie într-o noapte, la Reghin, o să vă spun această poezie spre a judeca și dumneavoastră dacă nu cumva ea trebuie să fie, cum zice Goga aici, într-un mod absolut extraordinar, "«Doina» lui Eminescu e cântecul năzuințelor noastre eterne, cea mai categorică Evanghelie politică a românismului", dacă nu cumva ar trebui ca manualele de azi și de mâine să cuprindă nu fapte trecătoare, nu experimente neacreditate de timpurile pe care le trăim și marile repere, ci "Doina".

Ar trebui, după părerea mea, ca tinerele generații să știe de unde se trag.

Strămoșii nu avem cum să ni-i găsim, mereu primăriile la care și-au făcut ei actele au fost amenințate de ruină și mereu au dispărut actele lor, dar un lucru e cert, dintr-o poezie ca "Doina" se trage fiecare copil din această țară:

DOINA
De la Nistru pân' la Tisa,
Tot Românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân' la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Și străinul te tot paște
De nu te mai poți cunoaște.
Sus la munte, jos pe vale
Și-au făcut dușmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acèle.
Vai de biet Român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se 'ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Și-i străin în țara lui.
De la Turnu 'n Dorohoi
Curg dușmanii în puhoi
Și s'așează pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La ușa creștinului.
Își desbracă țara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacă
Și isvoarele îi seacă -
Sărac în țară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Și neamul nemernicia!
Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinților
În sama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua 'ntreagă, noaptea 'ntreagă,
Doar s'a 'ndura Dumnezeu,
Ca să'ți mântui neamul tău!

Tu te 'nalță din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s'aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Îți vin codrii 'n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!

(Aplauze)

Ar mai trebui știut, după opinia mea, în ce mod vedea Blaga specificul național: "Eminescu e de un românism sublimat, complex, creator. El e mai aproape de ideea românească, pe când Coșbuc e mai aproape de fenomenele românești. Coșbuc ar reprezenta poporul românesc printr-un consimțământ de ordin plebiscitar, Eminescu îl reprezintă printr-un legitimism de ordin divin".

Pentru această evanghelie politică a românismului au suferit generații. Pentru "Doina" au putrezit oasele românilor în pușcării. Intelectualii acestei țări au dus din conștiință în conștiință poezia către vremurile în care ea poate fi rostită și pot exista față de ea diverse opinii critice sau de elogiu, așa cum am încercat eu să fac aici.

Eu cred că, fie și printr-un accident pe care ar fi trebuit să-l provocăm, nu puteam să trecem de această zi fără să ne oprim o clipă la acest reper, care este Mihai Eminescu, să ne întoarcem la articolele lui, să ne delimităm de ele acolo unde părerile lui nu sunt și părerile noastre. A fi în dezacord în cunoștință de cauză e mult mai mult decât a încuviința obedient ceva ce nici nu știi. Aici alt poet, din altă generație, de altă vârstă, la fel de important și la fel de genial, după părerea mea - Labiș -, spunea "Unui elogiu trândav și inform prefer injuria entuziastă". Așa este! Articolele lui Eminescu nu pot fi pe placul tuturor. Aici e partea lui de om trecător care a găsit, conform vocației sale politice și structurii sale politice, explicații dramelor vremii sale și a făcut gazetărie politică, uneori extraordinară, alteori trecătoare, așa cum, de fapt, e firesc să fie.

Evanghelia universalității românești

Dar Eminescu nu a fost numai un poet întors cu fața către poporul său, ci, am să vă arăt faptul în momentele următoare, un mare poet universal. Și acest caracter universal al poeziei lui Eminescu se regăsește în cel mai înalt poem netrecător al său, într-un poem parcă scris direct în toate limbile pământului.

Vă mărturisesc faptul că, la un moment dat, aflat în America, fără arme, fără cărți și amintindu-mi toate versurile pe care le știam, am tradus într-o engleză aproximativă, de câteva luni de folosință a limbii respective, această "Odă (în metru antic)". Și ea a produs o impresie extraordinară. "I did not believe I would learn to die" ("Nu credeam să-nvăț a muri vreodată"). E o poezie pe care v-o spun în încheiere, ca aspirație pentru noi toți, pentru că universalitatea nu este numai o obligație, cum vor unii să ne lase să credem, ci este și un drept și este și o tensiune interioară a fiecărui individ. Condiția lui umană nu are nevoie nici de granițe și nu are nevoie nici de pașapoarte. Ea se referă direct la condiția universală. Așa că, în semn de omagiu pentru cel mai mare poet al românilor și în speranța că, fie, repet, și printr-un scandal, ne vom întoarce la Eminescu ca să-l citim cu ochi proaspeți, vă recit această mare poezie a sa care este - dacă aceea era Evanghelia politică a românismului - Evanghelia universalității românești:

Odă (în metru antic)
Nu credeam să-nvăț a muri vreodată;
Pururi tânăr înfășurat în manta-mi
Ochii mei înălțam visători la steaua
Singurătății.

Când deodată tu răsăriși în cale-mi,
Suferință tu, dureros de dulce...
Pân' în fund băui voluptatea morții
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul, înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Pheonix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă,
Ca să pot muri liniștit, pe mine
Mie redă-mă!

(Aplauze)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc domnului senator Păunescu pentru acest superb omagiu adus marelui poet Mihai Eminescu.

 
   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 4 aprilie 2020, 3:20
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro