Plen
Ședința Senatului din 14 iunie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/21-06-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 14-06-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 14 iunie 2004

13. Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.36/2004 privind desființarea Autorității Guvernamentale pentru Valea Jiului.
 
consultă fișa PL nr. L412/2004

Domnul Nicolae Văcăroiu:

................................................

Trecem la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2004 privind desființarea Autorității Guvernamentale pentru Valea Jiului.

Vă ascultăm, domnule secretar de stat.

Domnul Ilie Ștefan:

Domnule președinte,

În fapt, actul normativ solicită desființarea Autorității Guvernamentale pentru Valea Jiului, deoarece, în urma unui audit făcut în zona Văii Jiului, din partea Băncii Mondiale, audit care are în vedere implementarea unui proiect de dezvoltare a acestei zone, această Autoritate nu este cuprinsă în rezultatele auditului.

De aceea funcția de guvernator se desființează, iar aceste probleme vor fi preluate de un consilier al domnului prim-ministru, care se va ocupa și de implementarea auditului și a proiectului care urmărește dezvoltarea zonei respective.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Domnul președinte Seres Denes prezintă raportul Comisiei pentru administrația publică și organizarea teritoriului. Vă ascultăm.

Domnul Seres Denes:

Domnule președinte,

Onorat Senat,

Comisia pentru administrația publică și organizarea teritoriului a adoptat raport favorabil. S-au primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ și Comisia pentru buget, finanțe și bănci.

Propunem adoptarea proiectului în forma prezentată de Guvern. Mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult. Luări de cuvânt, dacă sunt. Domnul senator Adrian Păunescu, vă rog.

Domnul Adrian Păunescu:

Mie mi se pare curioasă logica aceasta: e o organizație de audit care a stabilit că nu e în regulă și, conform acestei opinii, Senatul se strânge repede și hotărăște, la propunerea Executivului, să desființăm ceea ce tot noi înființasem.

Nu era mai bine să se experimenteze mental ceea ce dorea să se propună Legislativului și să nu fim în situația caraghioasă de a fi, acum scurtă vreme, de acord și astăzi, tot de acord, cu două lucruri diferite, contrarii ?!

Înființarea însăși a acelei forme trebuia gândită. Eu înțeleg, este o perioadă în care se experimentează tot felul de soluții, dar parcă puțin mai multă aplicație și seriozitate în raporturile noastre s-ar impune. Nu sărim repede - că a zis Executivul - să desființăm !

Acum un an sau doi a zis Executivul să facem. Este ridicol și este nemeritat. Nici pentru Executiv nu e meritat, nici pentru Legislativ.

Doresc să ni se explice, în termeni mai clari, de ce ne luăm după acea, mă rog, organizație de audit pe care o puteam întreba atunci când am creat această formă.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a înțeles, domnule președinte.

Vă rog să rețineți că s-a experimentat un an de zile și nu a dat rezultate, după care a intervenit Banca Mondială care a solicitat că nu se justifică încărcarea cu aparat public care nu are eficiență.

Domnul Adrian Păunescu (din sală):

Dar Banca Mondială nu exista și acum un an ?!

Domnul Nicolae Văcăroiu:

A fost de acord atunci, dar, după experimentare, s-a constatat că nu există eficiență. Aveți alt răspuns ?

Domnul Ilie Ștefan:

Nu, nu, este exact ceea ce voiam să spun și eu, domnule președinte, vă mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Dacă mai sunt luări de cuvânt ?!

Stimați colegi,

Nu avem amendamente, supun votului dumneavoastră raportul favorabil, fără amendamente și, dacă sunteți de acord cu raportul, sunteți inclusiv cu proiectul de Lege pentru desființarea Autorității. Vă rog să votați.

Cu 79 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 11 abțineri, s-a adoptat.

Vă mulțumesc.

Domnul Viorel Marian Pană:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 30 martie 2020, 4:01
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro