Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 23-03-2004

Ședința Camerei Deputaților din 23 martie 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.38 Dorin Lazăr Maior - considerații pe marginea procesului de rezolvare a crizei din Kosovo;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Dorin Lazăr Maior:

De miercuri, 17 martie, provincia Kosovo a redevenit "Butoiul cu pulbere" al Europei. Această zonă greu încercată de-a lungul istoriei, de conflicte inter-etnice, a revenit în atenția presei și a organismelor internaționale de menținere a păcii.

Conflictul izbucnit între albanezi și sârbi a fost ținut cu greu sub control de trupele KFOR, numărul victimelor fiind destul de ridicat. Detașamentul de jandarmi români aflat în Kosovo în cadrul KFOR s-a aflat în zona de conflict cea mai fierbinte. Reacția autorităților române a fost de asemenea foarte promptă, a doua zi, reprezentantul României la ONU cerând reuniunea Consiliului de securitate. În spiritul stabilității în zonă, condamnăm aceste violențe și ne alăturăm celor care fac eforturi pentru a menține pacea și liniștea în lume.

Ministerul Apărării Naționale a reacționat prompt, anunțând că va trimite 100 de soldați pentru a suplimenta efectivele române aflate în provincie. Fiind singura rezervă strategică a alianței în Balcani, trupele române sunt implicate direct. Ca factor de stabilitate în zonă, România trebuie să sprijine în continuare aceste eforturi de menținere a păcii, integrându-se astfel într-un întreg angrenaj multi-național, de controlare a zonelor fierbinți din lume.

Violențele extremiștilor albanezi, alimentate de atentatele teroriste din ultima vreme, au determinat Alianța Nord Atlantică să ceară României suplimentarea trupelor în zonă. Astfel, ne vom accentua rolul în această parte a Europei și ne vom alătura efortului de menținere a echilibrului între etniile din provincia Kosovo. Acțiunile Ministerului de Externe din ultimele zile au fost canalizate în această direcție, oficialii români condamnând acțiunile violente și cerând reacția promptă a forurilor internaționale.

În plin proces de integrare europeană, nu putem accepta aceste acte de violență care nasc destabilizare și insecuritate în zonă. De aceea, trebuie să facem toate eforturile necesare pentru a evita alte vărsări de sânge și pentru ca rezoluțiile ONU să fie respectate în Kosovo. Procesul de rezolvare a crizei din Kosovo trebuie să continue la masa tratativelor, și nu în stradă. Nu putem asista pasivi la acte de epurare etnică, la atacuri directe asupra forțelor de menținere a păcii, iar prezența trupelor române în Kosovo este o dovadă că suntem hotărâți să nu tolerăm astfel de acțiuni împotriva umanității.

Eforturile noastre s-au îndreptat și către statele din regiune, în intenția de a le angrena în această acțiune de menținere a stabilității și păcii în zonă. Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, în acțiunea comună de rezolvare a acestui conflict care tensionează și mai mult situația internațională. Violențele izbucnite miercuri, soldate cu 28 de morți și 600 de răniți, sunt cele mai grave de după războiul din Kosovo din 1999 și, în acest context, eforturile noastre diplomatice și militare trebuie să fie canalizate spre o rezolvare pașnică și spre evitrea în viitor a acestor acte violente.