Árpád-Francisc Márton
Árpád-Francisc Márton
Ședința Camerei Deputaților din 29 septembrie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.120/09-10-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 29-09-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 29 septembrie 2003

16. Dezvoltarea interpelărilor și primirea de răspunsuri la interpelări adresate membrilor Guvernului:  
  16.5 Márton Árpád Francisc
 
consultă:

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Pentru domnul deputat Marton Arpad, vă rog să îi răspundeți tot dumneavoastră, domnule Alexandru Mircea, la întrebarea cu privire la situația asociațiilor neînregistrate ca persoane juridice în județul Covasna.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Aș dori să dezvolt.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Credeam că doriți să comentați după aceea răspunsul pentru că am evocat eu tema întrebării.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule președinte,

După cum știți, eu nu vin prea dea la acest microfon în această fază.

Am venit pentru o situație foarte gravă, și de aceea am solicitat să pot dezvolta interpelarea.

Prefectura județului Covasna, cu o înverșunare demnă de o cauză mai bună, împiedică crearea oricăror asociații cu personalitate juridică la care să fie parte și consiliile locale, chiar și atunci când scopul creării acestora reclamă tocmai înființarea unei astfel de asociații.

Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Ordonanței de urgență nr.73/2002 spun clar că beneficiarii finali sunt consiliile locale și/sau asocierile cu statut juridic între consiliile locale comunale, iar Ghidul solicitantului pentru licitația deschisă "2003 Samtit" programul de dezvoltare a infrastructurii în orașele mici și mijlocii, faza pilot că solicitanții pot fi asociații de consilii locale și consilii județene, incluzând cel puțin toate orașele eligibile din județ.

Având în vedere cele de mai sus, consiliile celor 5 orașe ale județului, respectiv consiliul județean au încercat să înregistreze o asociație cu scopul declarat de a participa, prin intermediul său, la acest program. Demersul lor a fost zădărnicit de prefect, care le-a sugerat să creeze o asociație fără personalitate juridică. Neavând altă soluție, consiliile s-au conformat, au creat o astfel de asociație care a depus proiectul. Citez răspunsul primit de la Agenția pentru dezvoltare regională "Centrum": "Principalul motiv de neeligibilitate a proiectului a fost faptul că asociația creată de către consiliul județean și consiliile locale partenere la acest proiect nu a avut personalitate juridică. Deci județul a fost privat de o finanțare de circa 6 milioane de Euro.

În fața evidenței, prefectul susține că el a avut dreptate, pentru că așa spune legea și nu este dispus să deroge de la aplicarea acesteia pentru nici o sumă. Frumoasă intransigență! Se pot pune însă o suită de întrebări și se poate da, la ele, răspunsuri. Legile noastre în domeniu nu sunt compatibile cu cerințele europene? Dacă da, atunci trebuie să le schimbăm repede! Cei care decid în selectarea proiectelor care ar putea fi susținute din fonduri europene nu înțeleg cerințele acestora? Dacă da, atunci trebuie schimbate aceste persoane. Dacă prefectul și secretarul general al prefecturii nu aplică corect legile țării, trebuie să fie schimbați urgent. Ar mai putea exista și o a patra variantă, dar, despre ea, nici nu pot accepta că ar putea fi adevărată, și anume că nu s-ar dori ca județul Covasna să poată beneficia de finanțare din fondurile europene.

Domnul Valer Dorneanu:

Aveți cuvântul, domnule ministru, pentru a răspunde la această interpelare.

Domnul Mircea Alexandru:

După cum a precizat și domnul deputat în completarea la interpelare, un număr de 21 de consilii locale din totalul celor 39 existente în județul Covasna au hotărât înființarea unor asociații cu personalitate juridică, ce urmau să fie denumite microregiuni și care aveau ca scop promovarea intereselor regionale și elaborarea unor proiecte de dezvoltare regională. În acest sens, au fost create 5 asociații - microregiuni cu personalitate juridică, după cum urmează: asociația microregiunea Erdovidec, constituită din 6 consilii; asociația microregiunea Feldohar..., constituită din mai multe consilii locale; asociația microregiunea zona Criș ș.a.m.d., în total cinci.

Constatând aspecte de ilegalitate în crearea acestor asociații, prefectul județului Covasna a atacat în contencios cele 21 de hotărâri ale consiliilor locale. Trei dintre acestea au fost revocate chiar de emitenți, înainte de primul termen de judecată, iar restul au fost anulate de către Tribunalul Covasna ca fiind nelegale. Un număr de 8 consilii locale au promovat recurs împotriva sentințelor Tribunalului Covasna, însă toate aceste recursuri au fost respinse de către Curtea de apel Brașov, care a menținut hotărârile instanței de fond ca temeinice și legale.

Hotărârile de înființare a acestor asociațiuni microregiuni au fost considerate ilegale, astfel: temeiul de înființare trebuia să fie Legea nr.151/1998 privind dezvoltarea regională și nicidecum Ordonanța cu nr.26/2000 privind asociațiile și fundațiile, așa cum a fost invocat de către consiliile locale. În acest sens, trebuie precizat că, potrivit dispozițiilor Legii nr.151/1998, regiunile de dezvoltare nu sunt unități administrativ-teritoriale și nu au personalitate juridică.

Având în vedere că instanțele de judecată s-au pronunțat cu privire la ilegalitatea hotărârilor consiliilor locale, Ministerul Administrației și Internelor nu poate adopta o atitudine contrară acestora.

În consecință, nu se poate vorbi de o aplicare incorectă a legii de către prefect sau secretarul general al Prefecturii Covasna, iar decizia comisiei de preselecție din cadrul Agenției pentru dezvoltare regională Centrum de respingerea proiectului asociațiilor microregiunilor nu poate fi folosită ca argument împotriva demersului acestora, atâta timp cât, în adresa agenției menționate, se precizează că proiectul a fost depus incomplet și, pe cale de consecință, ar fi fost respins chiar dacă personalitatea juridică a asociațiilor ar fi existat.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domnule deputat Domnul Márton Árpad, aveți dreptul la un comentariu.

Domnul Márton Árpad Francisc:

Domnule președinte,

Constat că răspunsul e pe lângă ceea ce am dorit eu, adică să primească județul Covasna, să aibă posibilitatea de a primi niște bani din aceste programe, din următorul motiv: în primul rând, citez încă o dată, "principalul motiv de neeligibilitate a proiectului a fost că asociația creată de către consiliul județean și consiliile locale partenere la acest proiect nu a avut personalitate juridică", deci principalul motiv de neeligibilitate.

Cinci orașe și consiliul județean, printre altele Întorsura Buzăului, cu 99,99% populație românească; Covasna cu peste o treime populație românească, unde sunt mari probleme, chiar, la un moment dat, era în pericol însăși sănătatea din acest minunat loc, deci ele nu au cele 6 miliarde și nu vor putea avea. Mai mult, există norme metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență nr.73/2002 pentru a primi sume din programe SAPARD, prin care se spune clar: "sunt consiliile locale și/sau asocierile cu statut juridic între consiliile locale comunale". În județul Covasna așa ceva nu există, pentru că cică nu e legal. Atunci, în toată țara asta, nimeni nu va primi bani sau numai în județul Covasna nu va primi bani? Normele metodologice acestea care au fost date de Guvernul României, de ministerul dumneavoastră pe care-l reprezentați sunt ilegale? Schimbați-le, nu-i nici o problemă, dar noi vrem să primim, și noi, bani. De ce numai în județul Covasna nu se pot înființa asemenea asociații și în toate județele țării se pot înființa?

Domnul Valer Dorneanu:

Mai aveți ceva de adăugat, domnule Mircea Alexandru?

Domnul Mircea Alexandru:

Eu am în față adresa Agenției pentru dezvoltare regională Centrum, adresată prefectului județului Covasna, în care spune următoarele: "Comitetul de preselecție a cerut, prin adresa nr. cutare documentele lipsă, solicitantul a răspuns, prin adresa înregistrată la ADR Centrum cu nr. cutare. Următoarele documente nu au fost trimise de solicitant: copie înregistrată legal după statut și contractele de asociere ale organizației solicitante și pentru fiecare partener, anexa S, sumarul în limba engleză, declarație în scris din partea Consiliului local Târgu Secuiesc, Consiliului local Covasna, Consiliului local Baraolt și altele că se angajează să crească tarifele în termeni reali, acolo unde este necesar pentru a se acoperi serviciul împrumutului, declarație în scris din partea Consiliului local Baraolt și Consiliului local Sfântu Gheorghe că se angajează să contacteze, la o dată ulterioară, același operator licențiat pentru serviciile de furnizare a apei și ceilalți membri ai asociației. Ca urmare, Comitetul de preselecție a considerat că proiectul nu este conform. Și este mai mult de adăugat aici.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 20 octombrie 2019, 1:33
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro