Plen
Ședința Camerei Deputaților din 29 septembrie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.120/09-10-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 29-09-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 29 septembrie 2003

15. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2003 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (amânarea votului final).
 
consultă fișa PL nr. 526/2003

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Trecem la următorul proiect de ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2003 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Suntem în procedură de urgență.

Domnule profesor Neagu, vă rog să propuneți timpii de dezbatere, din partea Comisiei juridice.

Domnul Ion Neagu:

Domnule președinte și stimați colegi,

Propun 10 minute în total și 2 minute pentru fiecare luare de cuvânt. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteți de acord cu această propunere?

Dacă sunt împotriviri?

Abțineri?

Mulțumesc.

Trecem la dezbaterea proiectului.

La titlul acestuia, dacă aveți obiecțiuni? Nu sunt obiecțiuni la titlu.

La cuprinsul articolului unic din proiectul de lege, urmăriți amendamentul nr. 1. Dacă aveți obiecțiuni?

Admis amendamentul, modificat textul articolului unic.

Urmăriți, în continuare, pct. 5 din raport, prin care comisia ne propune un art. II.

Dacă aveți obiecțiuni la amendamentul nr. 5? (Domnul ministru Acsinte Gaspar solicită să ia cuvântul.) Știu, dar am luat art. II din proiectul de lege, pe urmă trecem la ordonanță. (Domnul Acsinte Gaspar insistă, împreună cu domnul Támas Sándor, membru al Comisiei juridice.) Am mers pe proiectul de lege, stimați colegi, deci, suntem la amendamentul nr. 5, prin care comisia propune un art. II, cu privire la intrarea în vigoare a legii.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu sunt.

Admis în unanimitate.

Trecem la... (Domnii Acsinte Gaspar și Támas Sándor cer o lămurire de procedură.) Ce am sărit? Stimați colegi, am luat întâi în dezbatere proiectul de lege, cu articol unic și articol II, nu am vorbit încă de celelalte puncte: nici de titlul ordonanței de urgență, nici de art. I, nici de art. 44! Legea avea un singur articol unic, l-am discutat, și s-a introdus art. II, cu privire la intrarea în vigoare a legii! Vă rog să fiți atenți la dezbateri!

Trecem la titlul ordonanței de urgență.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La art. I, preambul, urmăriți amendamentul nr. 2 din raport. Dacă aveți... Domnule ministru Gaspar, deci, la art. I din ordonanță, preambulul? Nu.

Se admite, înseamnă, amendamentul nr. 2, cu privire la acest preambul.

La art. 441, domnul ministru Gaspar are un amendament. La raport sau la...? Poftiți.

Domnul Acsinte Gaspar (ministru delegat pentru relația cu Parlamentul):

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În cadrul dezbaterilor care au avut loc în comisie, vă rog să observați că cele două alineate, care erau propuse de Guvern la art. 441, au fost comasate, rezultând un singur alineat la acest articol, cu care Guvernul nu este de acord. Noi vrem ca interdicția care s-a creat prin această ordonanță pentru avocații care au și calitatea de parlamentari să opereze și în situațiile când ar urma să pledeze în cauzele ce se judecă de către judecătorii sau tribunale și să nu poată să acorde asistență juridică nici la parchetele de pe lângă aceste instanțe.

Noi propunem ca cele două alineate să rămână distincte, cum au fost depuse și formulate de către Guvern și, ca atare, să se voteze împotriva amendamentului comisiei, prin care se elimină această interdicție cu privire la cauzele care se judecă la tribunale și la judecătorii. S-a avut în vedere că avocatul care se află în exercitarea mandatului de deputat sau senator are o situație cu totul specială și îi este foarte greu de a putea ca, în același timp, să desfășoare și activitatea parlamentară și activitatea de asistență juridică.

Cred că, dacă se are în vedere programul de activitate al Parlamentului, așa cum el este stabilit prin Regulamentul Camerei Deputaților: că 4 zile activitatea se desfășoară la sediul Parlamentului, în comisii sau în plen, iar a cincea zi, vinerea, activitatea se desfășoară în teritoriu, în circumscripțiile electorale, nu vedem cum, în același timp, s-ar putea să ne găsim și la Parlament și să fim și la Iași, ca să pledăm în nu știu ce cauză. Este cunoscut că activitatea la instanțe se desfășoară până vineri, deci, nu există sâmbătă, astfel încât să se susțină că într-o astfel de zi s-ar putea să meargă și să pledeze.

De aceea, rog să se adopte textul în forma pe care Guvernul a promovat-o.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiți, domnule deputat.

Domnul Támas Sándor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

În primul rând, pentru că am avut, împreună cu domnul coleg deputat, domnul general Bădoiu, un amendament la acest articol, dacă îmi permiteți - văd că domnul coleg nu este prezent -, în numele nostru, totuși, am susține varianta noastră, formulată în Comisia juridică și, de altfel, aprobată de majoritatea membrilor Comisiei juridice, indiferent de coloratura politică: deci, de la PRM, PSD, PNL până la UDMR, majoritatea membrilor erau de acord.

Eu nu pot să fiu de acord cu domnul ministru Gaspar, care a spus că nu o să aibă timp. În primul rând, că aș putea să vă spun un exemplu din viața mea practică: sunt de 4 luni de zile avocat pledant și am cerut o cauză luni dimineață, la ora 8,00. Deci, se poate îmbina totuși, pentru că se poate cere asemenea lucru, cu activitatea profesională și activitatea politică.

O altă problemă, însă, majoră, dacă îmi permiteți. Această ordonanță mi se pare că nu este de urgență, în primul rând. Și vă spun de ce: pentru că sunt 3 proiecte de acte legislative, 3 proiecte de lege, în fața Senatului, în Comisia juridică a Senatului, care reglementează sau încearcă să reglementeze această situație. Situație reglementabilă, de altfel, pentru că sunt și eu, personal, de acord că trebuie reglementată, dar nu în sensul cum face ordonanța de urgență emisă de Guvern.

În al doilea rând, tot așa, formal, eu nu cunosc nici o hotărâre dată de judecătorie, care a fost casată din cauză că unii avocați au exercitat presiuni asupra instanțelor. S-ar putea să fie asemenea lucruri, dar aș vrea să-l întreb pe domnul ministru, să ne prezinte aceste cazuri, pentru că nu cred că sunt. Deci, hotărâri casate.

Finalmente, eu susțin amendamentul nostru - de altfel, aprobat de Comisia juridică - și propun ca și dumneavoastră să votați pentru amendament, la art. 441. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Tudor. Vorbiți în numele Comisiei pentru apărare, sau al dumneavoastră propriu sau al PRM-ului?

Domnul Marcu Tudor:

Personal.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

După cum știți, m-am exprimat de mai multe ori tot respectul pe care îl am pentru domnul Gaspar, dar cele două argumente pe care le-a oferit domnia sa suferă discuții. Unul dintre ele, că nu are timp un avocat să-și manifeste și, în parte, unele, selectiv, din procesele pe care le poate avea, în funcție de timpul pe care îl are la dispoziție, mă face să întreb dacă, nu cumva, aceeași situație se întâmplă și la profesori, la medici și la alte categorii, care, conform aprobărilor Biroului permanent, pot beneficia de o funcționare paralelă cu calitatea de deputat? Acest argument este valabil în toate cazurile.

E adevărat că este foarte greu de admis că un medic bun, chirurg, nu mai poate opera, salvând multe vieți, pentru că el stă în bancă, aici, și face hârțogăraie, e de preferat să facă și operații și să-și aducă contribuția la aceste legi, pe care le cunoaște foarte bine, pentru că le trăiește. De asemenea, un profesor universitar nu poate decădea din funcția și titlurile pe care le are în exercitarea funcției, pentru că, de asemenea, stă și el în bancă. De ce ar face o notă discordantă, un avocat, în privința aceluiași timp? Deci, nu este suficient de justificat, de argumentat acest argument.

Iar primul argument pe care domnia sa l-a invocat, în sensul în care un avocat poate face presiuni, chiar dacă nu directe, măcar prin prezență, asupra unui complet de judecată, eu vă informez - de altfel, cred că știți și dumneavoastră la fel de bine ca mine - că aceste..., marea majoritate..., unele, hai, complete de judecată nu au nevoie de nici o presiune ca să dicteze legea așa cum vor ele. Vă spun, că, dacă ești de la un partid care nu e la putere, ai mari probleme în justiție.

Cei mai mulți, dacă nu se manifestă direct, de genul: "Ia, rade-l, că nu e de al nostru!", cum am auzit eu la Brașov... Nu vreau să dau detalii, odată o să le dau, după ce termin un proces pe care îl am, adun toate mizeriile pe care le-am întâmpinat în timp de 8 ani în procese, ca să vedeți, totuși, pe cine apărăm...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Procedura de urgență, știți...

Domnul Marcu Tudor:

Am înțeles, termin imediat. Vă rog frumos, ultima frază.

Deci, nu avocatul face presiune, pentru că este avocat, presiunea se poate face pentru că e membru al unui partid sau al unui alt partid. Și, ca atare, nici nu trebuie să te mai prezinți, dacă nu faci parte dintr-un partid de guvernământ. Nu zic de ăsta, de acum, și de cel din Convenția trecută. Și-a dat demisia domnul Stoica, dar modul cum a condus justiția a fost cel mai penibil posibil, de aceea tragem ponoasele și acum, din cauza acelei justiții nenorocite pe care a promovat-o domnia sa!

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Aveți un ceas în fața dumneavoastră, dacă cel de la mână nu vă merge!

Domnul Marcu Tudor:

Am înțeles, ultima frază.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Domnul Marcu Tudor:

Vă rog să judecați bine argumentele pe care le-au adus guvernanții, în ideea, de bună-credință, poate, pe care au avut-o domniile lor, cu realitatea noastră de astăzi, din tribunale, pe care unii nu o cunoaștem, și să judecați în cunoștință de cauză, fără să țineți cont că este o propunere de la Guvern sau o propunere de la comisie. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat susține punctul de vedere al Guvernului, exprimat aici prin domnul ministru Gaspar, pentru cel puțin alte două argumente, alături de cele menționate de domnia sa:

1. Un parlamentar, atunci când a decis să devină persoană publică, și-a asumat o anumită poziție socială și un anumit risc. Dacă dorește în continuare să rămână persoană publică, trebuie să accepte rigorile impuse de exercițiul vieții publice și, în consecință, să respecte acest regim al interdicțiilor sau al incompatibilităților stabilite.

2. În ceea ce privește prezența în fața instanței, domnul Tudor spunea că numai dacă ești avocat al Puterii poți influența, și dacă ești avocat al Opoziției nu poți să influențezi. Vreau să vă spun că situația nu poate fi cuantificată în acești termeni, pentru că, de foarte multe ori, când te duci în fața unui judecător, acela analizează din foarte multe perspective, gândindu-se dacă nu cumva acela, în perspectiva ajungerii la putere, va putea lua o decizie. Deci, jocurile pot fi privite din ambele perspective.

Iar, în al treilea rând, trebuie să adoptăm acest act normativ din perspectiva mentalităților care există în România. De foarte multe ori, când se pierde un proces de către o persoană care nu are un avocat parlamentar, iar cea care a câștigat are un avocat parlamentar, indiferent dacă a avut sau nu dreptate, partea care pierde consideră că a pierdut, nu pentru că nu a avut dreptate, ci pentru că cealaltă parte a avut un avocat parlamentar. Este, din nefericire, o mentalitate în România, datorată și parlamentarilor, și clasei politice și modului în care am reușit să impunem actul de justiție în această țară.

Cred că acest act normativ are, pe de o parte, menirea și avantajul de a îmbunătăți imaginea Parlamentului, de a reda cetățeanului încrederea în actul de justiție și considerăm că un asemenea demers trebuie să fie susținut. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule coleg.

Doamna deputat Afrăsinei, din partea Partidului Social Democrat.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Pledoaria unui avocat, cu respectul care i se cuvine și cu toată colegialitatea, o mărturisesc, pe care îl prețuiesc, m-a convins o dată în plus. Dar nu acesta este motivul pentru care am venit la tribună, domnule președinte, Grupul parlamentar al PSD susține punctul de vedere din propunerea din proiectul Guvernului, deci, punctul de vedere al Guvernului, în această chestiune. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Stimați colegi,

Potrivit regulamentului, eu sunt dator să supun întâi votului amendamentul comisiei, cel de la pag. 3. Ați ascultat toate pledoariile.

Cine este pentru? 2 voturi pentru.

Împotrivă? Este evident, marea majoritate a celor prezenți.

Abțineri?

Stimați colegi,

V-aș ruga, pentru a nu exista nici un fel de comentariu, să votați din nou, cei care sunteți împotriva amendamentului comisiei. 77 voturi contra.

Cu 77 voturi contra, 18 abțineri și 2 pentru, amendamentul comisiei a fost respins.

Supun votului dumneavoastră, în consecință, textele alin. 1 și 2 din art. 441, în formularea Guvernului.

Cine este pentru? 76 voturi pentru.

Împotrivă? Nici un vot împotrivă.

Abțineri? 22 de abțineri.

Textele alin. 1 și 2 ale art. 441 au fost votate în formularea Guvernului.

În continuare, pentru lit. a) până la g) de la alin. 2, comisia nu a mai avut amendamente, dacă aveți dumneavoastră obiecții? Votate toate textele, în formularea Guvernului.

Pentru alin. 3, urmăriți pag. 5. Domnul deputat Márton, poftiți.

Domnul Márton Arpad Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Cred că s-a văzut clar că grupul nostru parlamentar a votat pentru varianta Guvernului la alin. 1 și 2. Dacă alin. 1 și 2 le putem accepta în această variantă, mult mai mult decât cea ieșită din comisie, alin. 3 este neconstituțional și nici ideea pe care o susține nu o putem accepta. Partea neconstituțională este că se face o diferențiere în procesele civile, între acele procese în care una dintre părți este statul și acelea unde nu apare statul. Dacă, într-un proces, apar o persoană fizică sau juridică și statul, atunci, avocatul parlamentar nu poate să pledeze pentru persoana respectivă, dar poate pentru stat.

Mi se pare că este o discriminare și este neconstituțională.

Mai mult, în fața autorităților internaționale, a curților internaționale, unde, eventual, o persoană, eventual, lezată în drepturile sale, se adresează acestor instituții, parlamentarul este oprit să pledeze pentru această persoană, poate, chiar, în situația unor abuzuri. Unor abuzuri ale unei puteri sau ale unei autorități sau ale unei instituții, așa cum este prevăzut, care, tot așa, este reprezentată, și instituția respectivă, de către persoane, așa cum este prevăzut în lege.

Noi credem, din contră, că parlamentarul este ales de popor, nu este o autoritate numită și nu trebuie să fie loial față de deciziile autorităților. Ci, din contră, dacă le consideră arbitrare, să intervină împotriva acestora.

Ca atare, noi solicităm eliminarea acestui alineat în întregime, așa cum este, sau, dacă nu puteți accepta, să-l retrimiteți la comisie, să fie reformulat.

Evident, în funcție de acest vot, dat la acest alineat, ne vom creiona punctul de vedere la finalul votului acestei ordonanțe. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Avem o propunere de eliminare a alin. 3, care, de fapt, este alin. 4, pentru că primele două alineate s-au votat.

Cine este pentru propunerea de eliminare a alin. 4? (Din sală, există nedumeriri în ce privește numărul alineatului care se supune votului.) 3 inițial, în măsura în care am fi votat amendamentul comisiei, de contopire a alin. 1 și 2. Cum nu s-a aprobat, a rămas alin. 4. (În continuare, în sală există nelămuriri.) Da, aveți dreptate, alin. 3.

Deci, primul amendament de la pag. 5.

10 voturi pentru eliminare.

Împotrivă? 73 voturi împotriva eliminării.

Abțineri? Nu sunt.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Procedură!

Doamna Viorica Afrăsinei (din sală):

Domnule președinte, suntem în timpul votului!

Domnul Valer Dorneanu:

Am numărat!

Domnul Marcu Tudor:

Doamnă Afrăsinei, judecați și dumneavoastră dacă am dreptate. Dacă exact asupra votului am motiv de procedură, pot să intervin, pentru că e viciat!

Domnul Valer Dorneanu:

Nu ați venit aici ca să discutați cu colegii din sală, ci ca să vă exprimați punctul de vedere!

Domnul Marcu Tudor:

Domnule președinte,

Noi am ridicat mâna atunci, pentru că ni s-a părut logică argumentația domnului deputat de la UDMR, dar ați mai încurcat, pe urmă, cifrele 3 și 4 și nu am mai știut ce se votează și n-au mai ridicat mâna! V-aș ruga, încă o dată, să mai puneți la vot acel vot pentru propunere, ca să poată fi numărat, că noi, acum, nu mai știm ce votăm! Abțineri nu mai putem...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Eu nu întorc votul pentru cine nu urmărește lucrările!

Domnul Marcu Tudor:

Nu, le urmărim bine, dar dumneavoastră le-ați bramburit! Eu nu sunt de vină! Întâi, ați zis că e 3, pe urmă, că e 4, pe urmă că-s amândouă, pe urmă, inversate..., și nu mai era nimeni atent, n-am mai știut ce votăm! Nu noi suntem de vină, nu mă bateți pe mine! Noi trebuie să vă batem pe dumneavoastră, că nu le-ați clarificat!

Ca atare, vă rog să puneți din nou la vot.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Marton.

Domnul Márton Arpad Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Noi nu contestăm rezultatul acestui vot, însă am preconizat că, în ipostaza în care eliminarea nu se va vota, solicităm retrimiterea la comisie a textului, pentru că, așa cum este, trebuie să vă spun că va arăta foarte prost, imaginea noastră va suferi în fața forurilor internaționale.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Este adevărat că trebuie să supun votului propunerea dumneavoastră, dar nu mai intrați pe dezbaterile în fond.

În ceea ce contestă domnul deputat Tudor, îi reamintesc, în legătură cu nehotărârea mea, că, în final, am spus clar: "Aveți dreptate, celor care susțineți că e vorba de alin. 3!" Deci, s-a votat în deplină cunoștință de cauză.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie a proiectului.

Cine este pentru? 30 de voturi pentru.

Împotrivă? 67 de voturi împotriva restituirii.

Trecem, în aceste condiții, la art. II. Am votat art. II.

Art. III. Vă rog să urmăriți amendamentul de la pct.4. Dacă aveți obiecțiuni la amendamentul de la pct.4. Admis amendamentul și se modifică textul art. III.

Domnul Boc. Poftiți.

Domnul Emil Boc:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Voi fi foarte scurt.

Există un amendament respins care figurează pe ultima foaie, la pag.9, unde am propus introducerea unui nou articol, art. III.

În primul rând, aș vrea să menționez faptul că ceea ce s-a invocat aici cu privire la amendamentul anterior, că noi ne-am face de rușine în fața Comunității Europene prin acceptarea textului pe care l-am votat, nu este adevărat întrucât dau un exemplu - în Codul electoral francez exact o asemenea incompatibilitate este reglementată: avocații nu pot pleda în procese împotriva statului.

Acum, problema care se pune este următoarea: unde era locul acestora interdicții în varianta Guvernului, incompatibilități în concepția noastră?

Noi am apreciat că, de fapt, suntem în prezența unor incompatibilități, așa cum au fost stabilite ele prin Legea anticorupție nr.161/2003, și, în consecință, ar fi fost bine să fie reglementate în acel text de lege. Nu s-a făcut acolo, este păcat, și s-a emis o ordonanță de urgență de modificare a Legii avocaturii. De ce: pentru că pe noi nu ne interesează situația avocatului care este și parlamentar, ci ne interesează situația parlamentarului care este și avocat. Deci, locul textului era în Legea anticorupție, pentru că vizam parlamentarul care are și calitatea de avocat.

În al doilea rând, se pune întrebarea: ce sancțiuni se aplică dacă parlamentarul care este și avocat nu respectă prevederile acestei legi? Evident că răspunsul este: sancțiunile care există în Legea avocaturii. Iar Legea avocaturii spune la art.71 că: "Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate de către barou sunt: a) mustrarea, b) avertismentul, c) amendă de la 500000 de lei la 5000000 de lei, d) interdicția de a exercita profesia pe o perioadă de la o lună până la un an, e) excluderea din profesie.", aceste măsuri, evident, aplicându-se gradual. Se precizează în textul legii: "În toate cazurile, acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârșirii abaterilor, se stabilește de către Consiliul Uniunii, se poate declara recurs, care se stabilește și se analizează de Uniunea Avocaților în complet de cinci membri, după care poate ataca în instanță."

Cu alte cuvinte, sancțiunile la această ordonanță sunt practic nule, ea reducându-se practic la o normă de recomandare - ca avocatul să nu săvârșească și să nu se implice în procesele pe care noi le-am menționat astăzi.

Amendamentul pe care l-am propus viza practic introducerea art. III, care să fie în felul următor: "Parlamentarul avocat care încalcă prevederile prezentei ordonanțe de urgență este considerat incompatibil, potrivit Legii nr.161/2003, iar procedura de constatare a incompatibilității este cea prevăzută în Regulamentele Camerelor Parlamentului." Cu alte cuvinte, sancțiunea era una precisă, așa cum avem la "Incompatibilități", mergând până la pierderea mandatului, și nu o sancțiune disciplinară care să constea în mustrare, avertisment sau amendă de 500000 de lei, această amendă nefiind nici măcar cât costă un pachet de țigări pe care și-l cumpără un avocat bun.

Deci, din acest punct de vedere, credem că s-ar impune acest articol cu argumentele menționate.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai dorește cineva să intervină în legătură cu acest amendament al domnului Boc. Nu.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.5 din raport cu privire la care comisia a respins amendamentul propus de domnul Boc.

Cine este pentru amendamentul domnului deputat Boc? 8 voturi pentru.

Împotrivă? 64 de voturi împotriva amendamentului.

Abțineri? 22 de abțineri.

Deci, cu 8 voturi pentru, 64 împotrivă și 22 de abțineri, amendamentul a fost respins.

Cu aceasta, vă rog să constatați că am încheiat dezbaterile la acest proiect de lege, care va fi supus mâine votului final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 19 octombrie 2019, 23:11
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro