Domnul Nicolae Leonăchescu: Mulțumesc, domnule președinte. Onorat auditoriu, La 8 mai 2003 s-a publicat, în "Monitorul Oficial", Hotărârea Guvernului nr. 400 din 2 aprilie 2003 prin care s-au aprobat "normele metodologice privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari". Aceste norme sunt absolut necesare organizării și funcționării asociațiilor de proprietari, precum și utilizării în condiții optime a spațiului construit. O atenție specială s-a acordat atestării administratorilor persoane fizice - care asigură managementul de proprietate și financiar de calitate. Acest interes sporit față de administratori a rezultat din realitățile tranziției noastre, în care unii dintre ei au desfășurat activități infracționale păgubitoare pentru membrii unor asociații de proprietari. Atestarea administratorului este necesară și nu se comentează. Toate bune și la locul lor, cu o excepție: s-a fixat data de 31 august 2003 drept dată limită a obținerii atestatului de administrator, eliberat la cerere, după ce solicitantul a parcurs cu succes procedura de atestare, de către comisii de specialitate constituite de consiliul local. Termenul limită fixat s-a dovedit lipsit de realism. Difuzarea Monitorului Oficial și a normelor metodologice până la nivelul asociațiilor de proprietari, întocmirea dosarelor de atestare administratorilor și inevitabilele concedii programate au făcut ca o mare parte dintre administratori să nu poată obține în termen atestatul respectiv. La Iași nu s-a organizat încă atestarea; la Brașov, din 1300 asociații au fost atestați doar 60 administratori; la Timișoara, din 600 solicitanți au fost atestați 560 administratori; la Cluj Napoca, din 1748 asociații de proprietari au fost atestați doar 1236 administratori etc. Consiliile locale au hotărât sancțiuni contravenționale sub forma unor amenzi cuprinse între 2 milioane și 15 milioane lei. Aceste amenzi vor fi plătite de asociațiile de proprietari. În condițiile măririi prețurilor cu începere de la 1 septembrie anul acesta, tensiunea socială va crește. Din perspectiva celor de mai sus, considerăm că este cazul ca Guvernul României să prelungească termenul limită de obținere a atestatului de administrator până la o dată realistă, precizată prin dialog cu factorii implicați. Modelul de cabinet trebuie racordat la realități printr-o simplă iterație. În caz contrar, buna funcționare a multor asociații de proprietari este blocată. Vă mulțumesc.
|