Plen
Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului din 19 decembrie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.185/30-12-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 19-12-2002 Versiunea pentru printare

Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului din 19 decembrie 2002

  1. Aniversarea și comemorarea împlinirii a 13 ani de la Revoluția din Decembrie 1989  

(Se intonează Imnul de Stat al României.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Președinte al României,

Domnule prim-ministru,

Domnilor parlamentari,

Declar deschisă ședința solemnă a Parlamentului României consacrată împlinirii a 13 ani de la Revoluția din Decembrie, ședință care, după cum vedeți, se desfășoară în prezența Președintelui României, a primului-ministru, a membrilor Guvernului și a numeroși reprezentanți ai revoluționarilor, ai organizațiilor de revoluționari, pe care îi salutăm cu mare bucurie. (Aplauze. )

În sală sunt prezenți 440 parlamentari; 44 absentează.

Doamnelor și domnilor,

Vă reamintesc că în ultimii ani sala Parlamentului României a omagiat cum se cuvine, într-o atmosferă de deplină solemnitate, memoria celor care și-au jertfit viața în numele democrației și care ne-au permis astăzi să fim într-o asemenea manifestare democratică.

Sper din suflet că și azi veți fi la înălțimea acestui eveniment.

Tocmai pentru a marca solemnitatea necesară și omagiul pe care noi îl aducem revoluționarilor, vă propun să începem ședința solemnă păstrând un moment de reculegere în memoria revoluționarilor. (Se păstrează un moment de reculegere.)

Doamnelor și domnilor,

Birourile permanente reunite, împreună cu liderii grupurilor parlamentare și cu reprezentanți ai revoluționarilor au convenit ca ședința solemnă să se desfășoare după următorul tipic: vor lua cuvântul câte un reprezentat din Grupurile parlamentare ale Senatului și Camerei Deputaților și, în final, reprezentantul revoluționarilor, domnul senator Sergiu Nicolaescu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat și Umanist va lua cuvântul domnul senator Doru Ioan Tărăcilă, vicepreședintele Senatului.

Aveți cuvântul, domnule senator!

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Stimate domnule Președinte al României, Ion Iliescu,

Stimate domnule prim-ministru Adrian Năstase,

Domnilor președinți,

Domnilor miniștri,

Distinși invitați,

Stimate colege și colegi parlamentari,

Distinși revoluționari,

Omagiem astăzi, în ședința solemnă a celor două Camere ale Parlamentului României, Ziua de 22 Decembrie, ziua libertății și a Revoluției Române, la puțină vreme de când am sărbătorit Ziua Națională a României, în aceeași lună în care au avut loc două evenimente importante pentru destinul poporului român: invitația de la Praga de a începe negocierile de aderare la NATO și concluziile summit-ului Uniunii Europene de la Copenhaga, ce oferă României perspectiva aderării la Uniunea Europeană în anul 2007 și susținerea necesară pentru atingerea acestui obiectiv.

După 13 ani de la Revoluția din Decembrie Ô89, prin aceste două realizări, speranța renaște din nou în sufletele românilor. Românii traversează azi un moment fast al istoriei, pe care trebuie să știm a-l valorifica cu înțelepciune.

Revoluția Română este a întregului popor român și nimeni nu are dreptul să și-o revendice. Ziua de 22 decembrie 1989 a fost clipa astrală a României ce va rămâne înscrisă în istoria țării ca un moment de hotar ce marchează o mare cotitură în destinul nostru național.

Această zi a însemnat prăbușirea vechiului sistem totalitar comunist și trecerea României spre democrație și transformare radicală, revoluționară a societății.

Omagiind azi Revoluția Română suntem obligați să amintim și alte mișcări de protest împotriva dictaturii ce au premers revolta populară ce a spulberat dictatura în decembrie 1989.

Mă refer, în primul rând, la revolta minerilor din Valea Jiului din 1977, la revolta brașovenilor din noiembrie 1987, cu un puternic accent anticeaușist și antitotalitar, pedepsită prin aceleași procedee aplicate în Valea Jiului.

Și, la Iași, cu câteva zile înainte de Timișoara, pe 14 decembrie 1989, se intenționa organizarea unei manifestații pașnice de protest pentru a avertiza regimul asupra stării de disperare și sărăcie în care trăiau oamenii.

La numai două zile de la plănuita acțiune de la Iași, înăbușită în fașă de către Securtitate, valul nemulțumirii generale s-a ridicat mai întâi la Timișoara, așa cum strigau oamenii pe străzile Timișoarei: "Azi în Timișoara, mâine în toată țara", apoi în București și în toată țara, cu o participare populară de proporții și cu accente radicale.

Prin caracterul și amploarea lor, revoltele, ca și revoluțiile sunt rezultatul unei stări generale de nemulțumire și își găsesc motivarea și energia declanșării lor în situația internă, în sărăcia, disperarea, nedreptățile și insuportabilul vieții oamenilor.

Caracterul deosebit de opresiv al regimului Ceaușescu și colapsul economic, deteriorarea vieții de zi cu zi a oamenilor explică, în bună măsură, cauzele exploziei sociale.

Revoluția Română a fost punctul culminant prin care o impresionantă revoltă socială a căpătat, sub voința răspicat exprimată a poporului, un caracter profund politic determinând prăbușirea sistemului comunist totalitar și reașezarea societății românești pe temeiurile libertății și valorilor democratice.

O neclintită voință de schimbare era resimțită de toată populația României, iar pe măsura sporirii opresiunii și a numărului de victime, idealurile Revoluției reverberau tot mai puternic în percepția și conștiința publică.

Ieșirea în stradă a tineretului și a muncitorilor, a altor cetățeni, a dus rapid la cristalizarea cerințelor populației într-un program ce depășea pragul unor simple revendicări, pentru a atinge obiective politice de maximă generalitate și importanță.

Starea generală de nemulțumire și revoltă exprima motivații și formule politice care existau latent în inima și mintea majorității cetățenilor țării care erau în așteptarea declanșării unei asemenea energii uriașe.

Revoluția și-a avut cauzele directe în viața trăită de oameni la limita insuportabilului. Starea generală de nemulțumire mocnea în țară de mult timp și societatea acumulase puternice tensiuni. Mișcarea de protest începută la Timișoara și transformată rapid în revoltă și revoluție s-a întins în toată țara. Represiunea sângeroasă nu a învins revolta deoarece voința poporului român era de schimbare radicală a situației din țară.

Caracterul opresiv al regimului antipopular, intrat într-o profundă criză politică, a determinat o puternică revoltă populară, care a declanșat în final Revoluția Română.

Fuga dictatorului a devenit simbolul prăbușirii vechiului sistem totalitar comunist din România, ca parte a procesului general produs la o scară mai largă. Constituirea în aceeași zi a Consiliului Frontului Salvării Naționale a fost expresia noii puteri provizorii, iar cele 10 puncte ale Comunicatului către țară al C.F.S.N. au devenit programul Revoluției Române.

Comunicatul C.F.S.N., program al Revoluției din noaptea de 22 decembrie, avea 3 principale componente: transformări în plan politic, în plan economic și în planul politicii externe. Pentru cele 3 componente erau enunțate obiective clare și direcții concrete de acțiune.

Componenta politică proclama demolarea vechiului sistem totalitar și deschiderea către democrație, drepturi și libertăți cetățenești garantate, pluralism politic, alegeri libere, o nouă Constituție, stat de drept, societate civilă.

Componenta economică enunța demolarea vechilor structuri ale economiei centralizate, eliminarea dirijismului administrativ de stat, trecerea spre economia de piață, construcția instituțională și legislativă a acesteia, creșterea și dezvoltarea economică modernă, durabilă, protecție socială și echilibru social.

Componenta externă consacra deschiderea țării spre lumea democratică și civilizată, spre structurile europene și euroatlantice și integrarea în aceste structuri.

Avem datoria de a continua schimbările și transformările care s-au produs după Revoluție.

După 13 ani constatăm că am realizat majoritatea obiectivelor propuse. A fost restructurat sistemul de putere comunist și au fost eliminate instrumentele sale de represiune și opresiune. Au fost generate mecanismele de bază ale democrației: partidele, Parlamentul, alegerile libere și corecte, alternanța la putere, libertatea de opinie, rolul și forța societății civile. Au fost puse bazele funcționării statului de drept și ale guvernării democratice.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Vorbind de Revoluție și ceea ce a urmat momentului de ruptură radicală cu trecutul, se impune să facem un sumar al analizei reformei, al tranziției societății românești. Lungul proces de tranziție parcurs de România a constituit un obstacol în încercarea noastră de emancipare și integrare mai rapidă în sistemul democrațiilor occidentale. Prelungirea tranziției, care durează de 13 ani de la Revoluția din Decembrie și costul ei social foarte ridicat, afectează multe categorii sociale.

S-a instalat o oboseală a electoratului generată de lipsa perspectivei unei ieșiri din labirintul tranziției. Există o percepție subiectivă privind un imobilism al reformelor sau o abatere de la direcția bună a evoluției României, tendință sesizată constant în sondajele de opinie.

Tranziția nu este un proces interminabil, și sunt semne clare că se apropie de sfârșit, dacă ar fi să ne bazăm pe evaluarea progreselor pe care le-am făcut în domeniul integrării europene și euroatlantice.

În ultimii doi ani, pe lîngă tendința spre stabilitate s-a accentuat caracterul capitalist democratic al societățiii românești. În linii generale, România posedă caracteristicile unei societăți democratice, cu economie de piață și stabilitate macroeconomică, socială și politică. În acest moment în România a început o nouă etapă istorică, respectiv cea a intrării în normalitate. Suntem în momentul abordării finalizării unor obiective privind aderarea la NATO și Uniunea Europeană.

Dificultățile economiei ne mențin încă sub standardele economiei de piață funcționale, aceasta fiind în perspectivă imediată o mare provocare pentru guvernarea noastră.

Am parcurs o parte din drumul reformei administrative și am generat instituții și mecanisme de control și dialog sociale noi, dar procesul, la fel ca și în cazul economiei de piață, este încă neîncheiat.

Am abordat cu mult curaj și echilibru problemele raporturilor dintre minorități și Majoritate și am adoptat soluții avansate, la nivelul standardelor europene.

Integrarea în NATO a impus o profundă și amplă reformă a sistemului național de apărare, dar și a viziunii noastre strategice, a politicii de dotare și echipare a Armatei și, implicit, a raporturilor ei cu industria de apărare. Avem acum un alt mod de asigurare a nevoilor noastre de securitate și stabilitate. Am reorganizat sistemul de ordine publică, de învățământ și sănătate, precum și cel de asigurări sociale și pensii.

În planul politicii externe am reconstruit total ansamblul nostru de relații internaționale în jurul a două obiective fundamentale: integrarea în structurile euroatlantice și în Uniunea Europeană. Am redefinit relațiile noastre cu vecinii și cu statele din sfera spațiului european și nordatlantic, ieșind definitiv din izolare, un mare câștig al acestei perioade fiind regândirea și reașezarea relațiilor României cu vecinii săi.

În contrast cu tendințele negative ale zonei, am dat dovada viziunii noastre europene, pozitive, cu privire la modul cum trebuie să se relaționeze state și națiuni vecine.

Stimați colegi,

Drumul valorilor dreptății, libertății și democrației a putut fi deschis doar prin sacrificii de vieți și destine.

Este necesar să apărăm aceste valori pe care Revoluția le-a conștientizat, chemând la o adevărată redeșteptare națională.

Suntem pe un drum bun. S-au clarificat multe din problemele societății românești, chiar dacă nu totdeauna s-au găsit rezolvările cele mai potrivite. Nu există soluții definitive în construcția democratică, economică și socială, și numai cadrul principial, reperele, obiectivele de fond ale unei asemenea construcții.

Acum este necesară consolidarea democrației și a instituțiilor sale, sporirea funcționalității acestora prin apropierea de cetățean, de grijile și nevoile sale.

Pericolele principale pentru democrație sunt birocrația și corupția, așa cum preciza în ședința festivă și domnul Președinte Ion Iliescu, tentația puterii și a averii, goana după înavuțire prin orice mijloc și cu orice preț. Această luptă împotriva corupților și corupătorilor nu are culoare politică, politizarea acesteia fiind o diversiune.

Corupții nu au culoare politică pentru că unicul lor scop este îmbogățirea pe căi nelegale, imorale, necinstite.

Avem de luptat cu multe greutăți, cu multe dificultăți, dar mai avem de purtat și o luptă cu propriile noastre mentalități.

După 13 ani a venit timpul să redescoperim spiritul Revoluției din 1989 și să nu uităm că pentru acest înălțător ideal de dreptate și curățenie morală s-au jertfit vieți și destine.

Trebuie să reînvățăm lecția responsabilității, a cinstei și corectitudinii, să punem capăt confruntărilor sterile, să manifestăm un respect mai profund față de oameni și față de valorile morale care au ghidat pe revoluționari în decembrie Õ89.

Trebuie să oferim tuturor cetățenilor argumentul practic, concret, prin fapte, că tranziția, drumul spre bunăstare și prosperitate nu constituie o ficțiune, ci o realitate cu un sens evolutiv, palpabil, în care fiecare își găsește locul pe potriva muncii și competențelor sale.

Programul Revoluției Române reprezintă înainte de toate un set de valori morale, politice și sociale înnoitoare și benefice pentru oameni.

Încrederea, speranța și atașamentul cetățenilor României la aceste valori trebuie neîncetat consolidate și dezvoltate. Trebuie să redăm populației încrederea și speranța că Revoluția Română a fost înfăptuită pentru mai binele celor mulți.

Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat, pe care eu le reprezint azi, afirmă cu tărie că, în calitate de parlamentari social-democrați, suntem ferm atașați credinței că investiția în educație, în școli și facultăți este o investiție pe termen lung, esențială pentru dezvoltarea armonioasă a societății noastre. Valorile cele mai integrabile în societatea avansată a Uniunii Europene sunt oamenii noștri bine educați - și, în special, tinerii - care, în ciuda tuturor greutăților tranziției, au dovedit că pot să găsească recunoașterea capacităților lor pe o piață concurențială, unde ei își dovedesc forța și valoarea intelectuală.

Trebuie să le oferim tinerilor o soluție de viitor atractivă aici, în țară, să le arătăm că noi avem nevoie de ei și că suntem gata să le dăm șansa unei cariere.

Avem datoria de a nu sacrifica accesul larg la știință, la educație, la cultură al generațiilor tinere.

Să utilizăm cu înțelepciune potențialul uman fundamental al tineretului pentru modernizarea și înnoirea țării.

Să apărăm acest potențial și să dăm o șansă generațiilor care vin.

În acest moment aniversar avem datoria de conștiință de a ne îndrepta permanent gândurile noastre de recunoștință către eroii întregii Românii, prin jertfele cărora ne-am câștigat în decembrie Õ89 libertatea și demnitatea.

Niciodată nu vom face destul pentru a ne aduce omagiul și recunoștința pentru jertfa eroilor și sacrificiul revoluționarilor din care s-au plămădit începuturile noii societăți democratice românești. Păstrăm în suflet acele zile de sânge și doliu ale încleștării cu fostul regim, întru cinstirea tuturor celor care și-au sacrificat viața.

Cei care au participat la Revoluție au făcut-o dintr-o trăire personală a unui ideal general și nu gândindu-se la privilegii personale. Eroii Revoluției nu au fost mânați de interese personale și de aceea orice încercare de a profita de sacralitatea acelui moment demonstrează o lipsă de respect față de martirii revoluționari.

Cred că trebuie să judecăm cu multă atenție noul proiect legislativ pentru a evita orice lipsă de respect pentru ceea ce a însemnat momentul revoluționar Ô89, pentru sacrificiul, speranțele și situația multor generații de români.

În aceste momente aniversare se cuvine să recunoaștem meritele celor care au participat activ la Revoluția din Decembrie '89, inclusiv ale Președintelui nostru, domnul Ion Iliescu. (Aplauze. )

Prin natura felului său de a fi și gândi, Domnia sa a fost și este convins - căutând la rândul său să-i convingă și pe alții - că nimic nu se poate construi sănătos și durabil dacă se întemeiază pe învrăjbire și ură, pe lipsă de înțelegere, pe discordie și intoleranță, pe sărăcie morală și sufletească: nici economia, nici societatea.

Principiul enunțat la prima reuniune a Consiliul Frontului Salvării Naționale în 22 decembrie Ô89, susținut și în momentele grele, încleștate, ale Revoluției și-a pus amprenta pe evoluția României în acești 13 ani. O singură intoleranță este de acceptat, aceea față de intoleranți.

Cetățenii României doresc o viață sigură, o stare de calm, de încredere și de confort. O astfel de stare a societății este de fapt starea de normalitate pe care ne străduim să o construim prin guvernarea actuală, condusă de domnul premier Adrian Năstase.

Trebuie să ne demonstrăm capacitatea de a da realitate proiectului unei Românii viitoare, echilibrată și stabilă.

Avem resurse intelectuale și instituționale performante.

Avem proiectul potrivit de dezvoltare și avem de partea noastră majoritatea societății.

Acum, în pragul nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și a Anului Nou, să vărsăm o lacrimă de cristal pentru toți cei care au ales sacrificiul jertfei supreme, să ne cinstim eroii și martirii Revoluției, pe toți luptătorii care, în acel dramatic 1989, au dat glas voinței de libertate și au întors România cu fața spre viitor.

Vă mulțumesc. (Aplauze. )

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule senator.

Din partea Grupurilor parlamentare ale P.R.M. are cuvântul domnul senator Mihai Lupoi.

Se pregătește domnul Petre Roman, din partea Grupurilor parlamentare P.D.

Domnul Mihail Lupoi:

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Onorată asistență,

Vin cu emoție în fața dumneavoastră, așa cum am făcut-o și în 22 decembrie 1989 din Studioul IV al Televiziunii Române. Atunci, o făceam într-un moment sublim al tinereții și inocenței mele. Acum o fac cu responsabilitatea mea de om politic, de senator al P.R.M.

Atunci vă linișteam din timp în timp, asigurându-vă că situația este sub control, asta deși - fiind căpitan activ în Armata Română și aflat sub jurământ - aș fi putut să intru oricând sub incidența Curții Marțiale. Acum nu aș vrea să vă neliniștesc, dar după 13 ani situația pare scăpată de sub orice control.

Reuniunea solemnă de azi prilejuiește un moment de reculegere în memoria celor care au murit pentru dreptate și libertate și care au fost adevărații eroi ai Revoluției Române. Totodată ne îngăduie și un moment de bilanț al celor 13 ani trecuți. În acele zile de decembrie milioane de oameni și-au pus speranțele în viitor, iar nouă, care printr-o conjunctură a destinului sau în mod voit ne-am aflat în epicentrul evenimentelor, ne revine și acum o mare răspundere pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, dar mai ales pentru ceea ce s-a întâmplat după aceea.

Unde sunt idealurile nobile ale manifestanților și sacrificaților? Nu înțeleg și nu voi înțelege niciodată noțiunea de revoluționar cu certificat! Nu am cerut și nu voi cere un astfel de certificat, pe noi urmând să ne certifice sau nu doar istoria, de unde nimeni nu ne poate scoate.

Am făcut noi ceea ce se cuvenea, ceea ce au cerut atunci demonstranții? Dacă cei răniți, rămași orfani sau mutilați sunt îndreptățiți la compensații care să le ușureze existența, noi, ceilalți participanți, indiferent de merite, nu avem dreptul moral la nici un fel de privilegii. Asta, mai ales, într-o țară cu grave probleme sociale și economice.

Ce ne-ar îndreptăți la privilegii? Faptul că azi, la 13 ani din ziua I a marii speranțe în România, nivelul de trai este cu mult mai mic decât în 1989? Faptul că șpaga este primul cuvânt care se învață de la naștere în maternitate și până la cimitir? Faptul că înainte tinerii treceau Dunărea înot, plecând aiurea spre alte zări, iar acum o fac cu pașapoarte, fără vize, dar sunt aduși înapoi cu avioanele? Faptul că înainte învățământul era obligatoriu și nu aveam analfabeți, iar acum, după numeroase invenții și reforme, avem tot mai numeroși analfabeți?

Faptul că acei copii din orfelinatele tot mai prost întreținute s-au mutat acum în canalele de termoficare?

Faptul că înainte de 1989 aveai măcar o șansă să capeți de bine, de rău, o garsonieră confort II, iar azi familiile de tineri trăiesc la limita promiscuității?

Toate acestea la un loc ne arată că vorbele, sloganurile de atunci încep să se piardă în negura altui veac și altui mileniu. (Aplauze în loja revoluționarilor. )

Și, ce este mai trist, este că bătrânii - uneori chiar părinții noștri - sunt abandonați, singura lor vină fiind aceea că au muncit cinstit o viață întreagă, dar nu au avut capacitatea să se adapteze la așa-zisele realități moderne ale capitalismului sălbatic din aceste vremuri de adâncă rușine națională.

Ce mă întristează mai tare este, însă, că acel drept care ni se părea definitiv cucerit în 1990, acela al libertății de exprimare, începe să fie supus, din nou, unei campanii perfide și periculoase de suprimare.

Boicotul mediatic împotriva unor formațiuni politice, pentru simplul fapt că acestea rostesc adevărul, că dezvăluie dedesubturile scandaloase ale îmbogățirii rapide și nejustificate ale noilor ciocoi este un semn că începem să pierdem și ceea ce consideram definitiv cucerit.

Boicotul mediatic cu privire la unele aspecte ale Revoluției este și el în floare. Cine au fost teroriștii? Noi participăm pe plan internațional la lupta împotriva terorismului, dar e vremea să știm cine ne-a ucis, în decembrie 1989, copiii și frații mai tineri.

Ar fi multe de spus și de regretat. Viața merge, totuși, înainte și avem aceeași obligație morală, alături de toți cei care au crezut și mai cred în ceea ce numeam, cu convingere și, desigur, cu puritate sufletească, Revoluția Română.

Avem datoria să dăm o speranță de mai bine tuturor românilor, fără alegeri împotriva firii, fie ele anticipate sau întârziate. Avem datoria să ducem o luptă reală contra corupției și contra sărăciei. Revoluția nu s-a făcut pentru transformarea României într-un paradis al corupției și al aventurierilor fără de Dumnezeu.

Partidul România Mare și noi, toți, cei care mai credem în idealurile Revoluției, vom combate cu fermitate structurile de tip mafiot care jefuiesc populația.

Glorie celor căzuți în decembrie 1989 în confruntarea cu un regim anacronic și dictatorial! Ne vom gândi mereu la ei, dar în mod activ, încercând să le respectăm speranțele și năzuințele.

Puteți fi siguri că spiritul și speranța acelor zile nu au pierit. Mai suntem încă vii, iar noi, pornind de la cronicar, "Vom fi ce-am fost și mai mult decât atât".

Dați-mi voie, vă rog, ca, în numele meu și al Partidului România Mare, să urez tuturor românilor "Sărbători fericite!" și "La mulți ani!"

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule senator.

Are cuvântul domnul senator Petre Roman, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat, și se pregătește domnul deputat Viorel-Gheorghe Coifan, pentru Grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal.

Aveți cuvântul, domnule senator!

Domnul Petre Roman:

Domnule Președinte al României,

Domnilor președinți,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor colegi,

Dragi camarazi din Revoluție, (Aplauze puternice.)

Revoluția Română din Decembrie 1989 a început ca o revoltă a românilor împotriva lipsei de libertate. În același timp, revolta a fost împotriva abuzurilor și privilegiilor puterii comunist-ceaușiste, care considera ca normală împărțirea românilor între stăpânitorii ce reprezentau partidul unic și restul - cei ce trebuiau să se mulțumească, în fiecare ceas al vieții lor, cu ceea ce le dădeau stăpânii.

Ce s-a schimbat azi, după 13 ani? Mult, foarte mult și încă prea puțin!

Subordonarea mincinoasă, umilitoare și nedreaptă a oamenilor de regimul dictatorial s-a prăbușit. Democrația românească este o realitate viabilă. Și totuși, este prea puțin. Vremurile noastre sunt grele pentru oameni.

Nedreptatea, nepăsarea, corupția domină țara.

Revoluția Română a însemnat și capacitatea românilor de a învinge sentimentul înfrângerii. Din păcate, azi a reapărut o cultură a înfrângerii, sentimentul de umilință, de neputință. Punctul final al Revoluției Române nu poate fi acela în care ne găsim acum. Să nu uităm, cei ce s-au jertfit în Revoluție au avut un ideal - libertate și dreptul la o viață mai bună.

În Revoluție, și imediat după aceea, am dorit să fim revoluționari pașnici. Apoi am dorit să fim reformatori lucizi. Pașnici, pentru ca schimbarea sistemului să nu atace viețile oamenilor. Lucizi, pentru ca noul sistem să fie bine înțeles de oameni și construit de ei.

România a avut de ales între o reformă cu socialism, desigur, socialismul mafiotic, și o reformă pentru economia de piață. A ales reforma cu socialism și s-a ales cu capitalismul sălbatic, clientelar.

A deveni bogat printr-o bună capacitate și bună șansă de a profita de economia de piață nu e nici un rău. E chiar bine. De asta există economia de piață, pentru a pune la îndemâna a cât mai mulți șanse de a deveni mai bogați, mai prosperi. Ei vor fi clasa de mijloc, cea mai numeroasă, a unei societăți românești normal dezvoltată.

Drumul românesc, însă, în absența instituțiilor autentice ale economiei de piață și în disprețul legii, a fost unul al corupției. Și-au dat mâna așa-ziși oameni de afaceri cu reprezentanți ai statului și ai legii și au jefuit avuția și banii publici.

Tranziția nu a adus încă României economia de piață, dar a permis tot felul de operațiuni oneroase, zise economice, pe bani publici și cu întreprinderi de stat. Așazisele afaceri "normale de piață", făcute pe bani publici și cu bunurile statului nu înseamnă inițiativă liberă.

Realitatea ne arată că înseamnă libertatea de a fura.

Unii administratori, mai mari sau mai mici, dar tot mai mulți, din administrația publică centrală sau locală, se comportă ca și un feudal pe moșia proprie. Ni se spune că aceasta ar fi economie de piață - combinațiile dintre puterea politică, administratorii fideli și clienții lor. Cei mulți, întreprinzători și lucrători, care produc și banii publici, trebuie să înghită această enormitate - inițiativa liberă a unora pe banii lor și fără știința lor. Este victoria anormalității împotriva normalității.

Disprețuiesc victoriile împotriva adevărului și vă propun să nu le acceptăm. (Aplauze.)

România se află la o răscruce de drumuri în atacarea corupției. Fie autoritatea statului va restabili drepturile cetățenilor și va elimina subjugarea acestora de către o birocrație scăpată de sub control și o clientelă politică de tip mafiotic, fie penetrarea structurilor guvernamentale și ale administrației de stat de către corupție va goli de conținut democrația noastră.

O trăsătură caracteristică a unei economii și a unei societăți dominate de fenomenul corupției este dependența lor covârșitoare de administrație, de puterea politică. Această dependență este stimulată și devine politică de stat. Egalitatea de șanse în competiția pe piață este o lozincă. În fapt, operațiunile economice și comerciale se realizează, cel mai adesea, prin filiera decisă de verigile guvernamentale și administrative și, în ultimă instanță, politice. Această dependență parazitară și descurajantă constituie mediul privilegiat al corupției, așa cum - trebuie să recunosc, cu bucurie - a precizat puțin mai înainte și domnul Președinte al României.

Dependența este însă realitatea, când atâtea și atâtea operațiuni și inițiative economice depind direct de hotărâri de Guvern, de ordine ale Ministerului Finanțelor Publice, ordine ale altor ministere, dispoziții ale Secretariatului General al Guvernului, dispoziții ale Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și ale Regiei Autonome Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat, dispozițiii ale Direcției Generale a Vămilor - și lista continuă și parcă nu se mai sfârșește.

Faptul că în mandatul anterior - 1996 - 2000 - s-au produs acte de favorizare a unor agenți economici, prin scutiri de taxe de tot felul sau eșalonări și reeșalonări de impozite neplătite nu are cum să justifice astăzi ridicarea acestor practici la nivel de politică financiară. Patru milioane de români muncesc greu, pentru un salariu adesea insuficient, plătesc impozite grele, toate aceste impozite, plătesc toate taxele de consum. La fel, unii dintre ei au întreprinderi private, cărora li se ia de către stat mai mult de jumătate din ceea ce produc și încă 10% până la 30% pe filierele inevitabile și extrem de puternic conectate politic ale corupției. Cei care au restaurat această stare umilitoare și sufocantă au un nume în popor: "tagma jefuitorilor". Și să nu mai vină cineva să spună că asta e economia de piață, fiindcă este cu totul altceva. E economia de furat. Așa spun, de fapt, rapoartele internaționale despre România, numai că folosesc expresii generice, precum - citez: "fenomenul de corupție în administrație" sau "economie de piață nefuncțională".

Atât de mulți bani sunt deturnați spre filierele corupției, încât se poate afirma, cu certitudine, că prima și, poate, cea mai importantă resursă actuală de dezvoltare a României este reducerea reală a corupției.

Sentimentul că munca cinstită e furată sau zădărnicită de corupție deprimă națiunea și economia, ne lipsește de cei mai valoroși tineri, care pleacă unde văd cu ochii.

Deocamdată, munca, hărnicia, cinstea nu sunt nici stimulate, nici recompensate în actualul sistem de reglementări din România.

Confruntați, în țara noastră, cu un sistem birocratic și de reglementări în care predomină incompetența, corupția, precum și arbitrariul intereselor personale, de care se lovesc la tot pasul, investitorii străini de anvergură nu vin sau fug. Fără asemenea investitori, economia României nu poate asigura nici locuri de muncă productive, nici bunăstare sau stabilitate. Transparența, simplitatea și limpezimea aplicării reglementărilor fiscale și administrative sunt considerate în toată lumea civilizată cheia de boltă a funcționării economiei de piață, pentru că numai astfel rezultatele economice sunt măsurate, prețuite și recunoscute de societate.

Când sistemul de reglementări e precum o mlaștină, trecerea prin mlaștină este asigurată numai pentru cei care plătesc și sunt agreați de sistem. Este obligatoriu ca legea să nu mai conțină ambiguități dinainte gândite, care sunt destinate să fie interpretate pentru foloase necuvenite.

La fel este eliminarea radicală a normelor de aplicare a legii, care au devenit mijlocul de a face din lege chiar contrariul ei.

Practica tot mai extinsă de a modifica, prin ordonanțe de urgență, legi aprobate de Parlament, unele modificate la doar câteva luni după adoptare de către Parlament, este extrem de periculoasă și denunțată, ca atare, de raportul de evaluare a Comisiei Europene pe anul 2002, cât și de alte rapoarte internaționale. (Aplauze.)

Încurajarea arieratelor, a subvențiilor directe și, mai ales, mascate sunt cauze ale realității că 50% din economie este ineficientă, nerestructurată. Este o altă formă de dependență. Aceste întreprinderi sunt lipsite de forță, nici nu trăiesc, nici nu mor, iar salariații acestor întreprinderi sunt siliți să stea cu mâna întinsă la "stăpânire", disperați și apatici.

Soluțiile de eficientizare hotărâtă ar da viață economiei, într-un climat competitiv, însoțită de o reconversie inteligentă, cu costuri sigur mai reduse decât cheltuiala demagogică și, în același timp, coruptă a banilor publici.

A încerca oprirea sărăcirii populației prin noi taxe și impozite, chiar prin cvasinaționalizări, este o iluzie și un mare pericol. Dacă s-ar dori cu sinceritate, cu simț de răspundere asumat, nu afișat, să fie sufocată corupția, nu economia, atunci, sunt de adoptat măsuri, pe cât de simple, pe atât de radicale. Izvorâte din realitatea cea mai evidentă, mi-aș permite să menționez: să se elimine din legislație, din tot felul de reglementări și norme, "dreptul" administrației, de la cel mai înalt nivel, adică lege și hotărâre de Guvern, și până la cel mai jos nivel, dreptul sub forma instrumentului de aprobare a oricărei excepții, a oricăror acte de favorizare a unor agenți economici, în raport cu alții. Numai și numai dacă absolut toți agenții economici au condiții egale, dar absolut autentic egale în fața legii, numai atunci corupției i se ia obiectul muncii.

La fel, în toate contractele statului sau ale administrației locale făcute pe bani publici să apară justificarea costurilor, comparativ cu piața reală, iar nu pentru licitații trucate.

Totodată, e timpul să dovedim că între vorbă și faptă nu se cască o prăpastie. Legea declarării averilor demnitarilor a fost, practic, deturnată, dintr-o lege a transparenței, într-o lege a secretului.

Ordonanța de urgență privind trecerea Registrului Comerțului în subordinea Ministerului Justiției, adică transformarea de facto într-o agenție guvernamentală, este lovirea, iar nu încurajarea economiei private.

Doamnelor și domnilor,

După Praga și Copenhaga românii au început să creadă că există un drum mai curat, mai luminos, mai bun. Îndepărtarea țării de nedreptate, de fărădelege, de abuz, de poveri duse în zadar pare să fie și posibilă.

Oamenii cred că drumul către Occident este și un drum al speranțelor împlinite. Și sunt încă mulți care nu cred că mai pot ieși din neputință. Datorăm tuturor ceea ce n-am reușit încă: încrederea într-o viață mai bună. Este o răspundere pe care noi toți, dacă nu vom ști să ne-o asumăm, o vom simți când lipsa ei ne va prăbuși.

Să fim curajoși, nu cu jumărăți de măsuri, cu ezitări, cu pași ocoliți, ci cu acțiune directă, drept la țintă, fiindcă țintele se cunosc prea bine!

Prin curaj, să arătăm ce avem mai bun în noi, dacă avem ceva bun în noi, să restabilim umanitatea, să învingem nedreptatea!

Doamne ajută! (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule senator.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal, domnul deputat Viorel-Gheorghe Coifan.

Se pregătește domnul Laszlo Borbely, din partea Grupurilor parlamentare U.D.M.R.

Domnul Viorel-Gheorghe Coifan:

Stimate domnule Președinte al României,

Distinși colegi deputați și senatori din Parlamentul României,

Domnule prim-ministru și onorați membri ai Guvernului,

Camarazi din Revoluție,

Doamnelor și domnilor,

Omagiem astăzi 13 ani de la declanșarea Revoluției Române din 1989. Am privilegiul să mă adresez dumneavoastră, cu această ocazie, nu numai în calitatea onorantă de parlamentar, ci și în cea de timișorean, participant la tot ceea ce a însemnat săptămâna de martiriu, luptă și victorie a concetățenilor mei din eroica Timișoară. (Aplauze.)

Mulțumesc.

Un oraș frumos, liniștit, civilizat, cu oameni harnici, întreprinzători și care nu au vocația de martiri. Cetățenii ei sunt, mai degrabă, așezați, strângători, însă au ceea ce a însemnat foarte mult în decembrie 1989 - o mare dragoste de libertate și de aproape, nu dramatică, ci foarte obișnuită, în dimensiunea ei umană. Vor să fie cetățeni liberi, prosperi, într-o țară democrată, în care să le fie garantate drepturile câștigate prin merit personal și muncă cinstită.

Iată de ce orice scenarii care încearcă să explice cauzele revoltei populare a timișorenilor din decembrie 1989, fără a ține cont de aceste specificități, sunt sortite eșecului. Desigur, istoricii, analiștii politici pot identifica multiple cauze obiective și subiective ce au contribuit la declanșarea a ceea ce pentru unii reprezintă evenimentele din decembrie 1989, dar care, pentru timișoreni înseamnă Revoluția, precursoare a celei naționale și anticomuniste, ce a măturat un sistem și un regim devenit odios. (Aplauze.)

Aș mai adăuga o dimensiune, cea creștină, în sensul autentic al cuvântului. Sângele curs și amestecat pe caldarâmurile străzilor din Timișoara nu avea nici naționalitate, nici culoare confesională. Atunci când oamenii îngenuncheau, se rugau și strigau: "Există Dumnezeu!", se clama nu numai un adevăr profund, se oficia o liturghie.

Există obiceiul ca, de fiecare dată când se comemorează începutul Revoluției, să se facă o scurtă cronologie a evenimentelor, pentru ca cei mai tineri, pe atunci copii, să înțeleagă ce s-a întâmplat, de fapt, în săptămâna 16 - 23 decembrie 1989, în Timișoara.

Nu voi aminti nici de eternele cozi la magazinele alimentare, nici de frigul îndurat într-un noiembrie cu o iarnă prea devreme instalată, nici de cele două ore de program TV cu ode și omagii, nici de multe altele. În multe părți ale țării se trăia cu mult mai greu și oamenii erau mult mai necăjiți.

Totul a început în 16 decembrie, într-o sâmbătă, când tot mai mulți timișoreni s-au alăturat protestului tăcut, dar ferm, al concitadinilor lor, enoriașii protestanți, cei mai mulți maghiari, din fața Templului Reformat din Piața Maria. Unii veneau din curiozitate, alții din solidaritate, însă nemulțumirea mocnea în toți. Nu mutarea pastorului Laszlo Tokes în altă parohie a constituit cauza revoluției în Timișoara. Ea a fost doar una dintre scânteile ce au declanșat vâlvătaia.

Poetul Ion Monoran, îmbrăcat într-un pulovăr alb, a oprit un tramvai și a blocat circulația. Atunci s-au auzit primele lozinci anticeaușiste, care, în scurt timp, au devenit anticomuniste. Nu se mai condamna un om, ci un întreg sistem. Represiunea nu începuse, însă. Oamenii Securității, infiltrați printre demonstranți, notau, provocau, iar noaptea au început să aresteze. În acea noapte, în care cei străini de comporamentul timișorean au spart vitrinele magazinelor, au furat și au tulburat liniștea publică, la ordin, a început totul. Protestatarii trebuiau etichetați drept "huligani".

Duminică, 17 decembrie, a fost ziua neagră, când, pentru prima dată, după-amiază, au început să moară oameni împușcați. Erau și coloane de manifestanți, dar și mulți curioși. Glonțul, însă, nu alegea. Neexistând nici o logică, teroarea se instala rapid. În noaptea de sâmbătă spre duminică a avut loc masacrul din Calea Girocului, un cartier de blocuri locuit, în mare parte, de muncitorii veniți din Moldova, Ardeal, din întreaga țară.

Pentru a recupera un tanc imobilizat de manifestanți, soldații au primit ordin să tragă și au tras în oamenii de pe stradă, din casa scărilor, de la blocuri, din apartamente. O ploaie caldă, cu tunete, declanșată brusc, a împrăștiat mulțimea, a spălat sângele și a oprit o nebunie. A fost o ploaie binecuvântată.

În 18 decembrie, Timișoara era un oraș ocupat.

Armata, Miliția și Securitatea efectuau operațiuni de curățare în cartiere, pe străzi, în spitalele pline cu răniți.

Cadavrele celor uciși au fost furate de la morgă de către Securitate și apoi au fost arse, transformate în cenușă și aruncate în canal, undeva, la marginea Bucureștiului.

Oamenii erau încă arestați, umiliți, bătuți, torturați. Pe treptele Catedralei Mitropolitane, aproximativ 30 de tineri au desfășurat un steag tricolor, fără stemă, au aprins lumânări și au cântat "Deșteaptă-te române!" Suflete curate, ce iubeau libertatea, tinerețea, țara căreia doreau să-i fie folositori. Au fost întâmpinați cu foc executat în plin, la comandă. Unii au reușit să fugă, cei mai mulți au rămas, însă, pe loc, răniți sau morți.

Marți, 19 decembrie, în tot orașul s-a declanșat greva generală, urmând exemplul Fabricii Elba. Au mai avut loc ciocniri între populație și forțele militare, în diferite părți ale orașului. Spiritul de rezistență al cetățenilor începea să se coaguleze, iar riposta să se organizeze.

Și a venit 20 decembrie, ziua în care muncitorii de pe platformele industriale, cetățenii orașului-martir au pornit încolonați și au ocupat sediul Comitetului județean P.C.R. și Opera. Nu noaptea, pe furiș, nici ca în echipele de șoc, ci în plină zi și cu forța și tăria unui val uriaș al mâniei populare. Atunci a fost începutul sfârșitului.

Partidul Comunist Român nu mai avea nici o credibilitate și nici o susținere, nici în rândul cetățenilor, dar nici în interiorul său. Poporul era în stradă, hotărât să-și apere viața și libertatea. Armata nu mai riposta. Era Revoluție! (Aplauze.)

Joi, 21 decembrie, în Gara de Nord au sosit garniturile de tren cu gărzile patriotice trimise, din ordinul lui Ceaușescu, să ocupe Piața Operei și să reinstaureze ordinea cu ciomagul. Români contra români!

Bieții oameni au fost adunați din întreprinderile craiovene și din împrejurimi, îmbrăcați în uniforme, înarmați cu ciomege și mințiți ordinar. În loc să întâlnească huliganii și agenții străini, au fost întâmpinați cu pâine și sticle cu apă, pentru că veneau de la drum lung. Această primire din partea timișorenilor, cât și atmosfera din Piața Operei, devenită un fel de "Câmpie a libertății", i-a lămurit cine sunt adevărații dușmani: cei ce i-au trimis să se bată cu frații lor, care s-au ridicat pentru libertate și dreptate, pentru o viață mai bună.

Bucuria timișorenilor a fost însă imensă vineri, când au văzut, în direct, la televizor, huiduielile adresate "conducătorului", cu ocazia faimosului miting din Piața Palatului. Bucureștiul, în fine, s-a ridicat și nu mai eram singuri. Și permiteți-mi să cred... (Aplauze.) ... noaptea dinspre 22 spre 23 decembrie a fost un moment de cumpănă pentru multe dintre conștiințele românilor. Atunci s-au separat multe ape, s-au limpezit conștiințe și s-au decantat atitudini.

Sâmbătă, 23 decembrie, după o săptămână în care s-a forjat ceea ce ne place să denumim "spiritul timișorean", toată țara era în revoluție. Nu mai eram singuri. Noi eram ai țării și țara era cu noi! (Aplauze.)

Doamnelor și domnilor,

În 1989 am crezut că idealurile noastre se pot realiza rapid și că democrația cu atributele ei - statul de drept, economia de piață - se vor instala în scurt timp. Nu a fost să fie așa. O parte dintre obiectivele Revoluției timișorenilor și ale țării întregi s-au îndeplinit, dar încă foarte multe au mai rămas în stadiul de intenții. Cred însă că, din păcate, uitarea începe să se aștearnă, pe tăcute, și comemorarea Revoluției, în loc să fie un moment de pioasă aducere aminte pentru cei căzuți, dar și de lucidă analiză a celor înfăptuite, de cele mai multe ori se constituie în prilejuri de certuri, contestări reciproce, în revendicări de paternitate ale diferitelor momente, într-un spectacol ce jignește fie printr-un festivism găunos, fie prin ipocrizie.

Este de datoria noastră să ridicăm baricade împotriva uitării. Cea mai neprețuită ofrandă pe care o putem aduce celor care s-au jertfit pe altarul libertății în decembrie 1989 este aflarea adevărului despre cei responsabili de moartea și mutilarea sutelor de cetățeni nevinovați din Timișoara și din întreaga țară. (Aplauze.)

Nu poate exista cu adevărat libertate fără dreptate și dreptate fără adevăr. Dosarele Revoluției zac mai departe în fișetele magistraților, cu mențiunea "autor neidentificat".

Iar în anul 2004 se vor împlini 15 ani de la declanșarea Revoluției, moment aniversar, dar și termen de prescripție a infracțiunilor. Au mai rămas doi ani, după care criminalii din decembrie 1989 pot răsufla liniștiți. Există un timp al ispășirii, un alt timp al iertării, dar nu trebuie să existe un timp al uitării. Cine uită istoria riscă s-o repete!

În acest context, doresc să exprim protestul acelora pentru care între democrație și comunism nu poate fi pus semnul egalității, al acelora pentru care Parlamentul bicameral al României, desființat de comuniști în 1946, nu este totuna cu Marea Adunare Națională, caricatură jalnică a ceea ce ar fi trebuit să fie o adunare reprezentativă.

Alăturarea portretelor președinților de Camere, democratic aleși, cu acelea ale unora care au trădat interesele profunde ale poporului român, în frunte cu torționarul Alexandru Drăghici, reprezintă o jignire adusă memoriei tuturor acelora ce au luptat împotriva comunismului, pentru o Românie mai liberă și mai prosperă. (Aplauze.)

Atât timp cât vom accepta, în numele unei istorii furate, ca victima să stea alături de călău, înseamnă că nu am învins demonii trecutului.

Reconcilierea națională înseamnă, înainte de iertare, asumarea adevărului. Noi, ca liberali, credem cu tărie în acest lucru.

Onorată asistență,

Peste câteva zile vom sărbători Crăciunul. În sfânta seară a Ajunului, când ne vom bucura de căldura căminului și de o masă îmbelșugată, împreună cu familiile noastre, să ne aducem aminte că mai există încă multe familii nevoiașe și sărăcie în țară. Și atunci, pentru o clipă, în adâncul conștiinței noastre să ne rememorăm idealurile pentru care am luptat în acel minunat decembrie 1989 și să ne punem întrebarea: "Ce am făcut noi pentru ca ele să devină realitate și, mai ales, ce vom face de acum înainte?" Răspunsul și-l găsește fiecare.

Dar eu urez tuturor să ne dea Dumnezeu gândul cel bun și puterea să-l ducem până la capăt.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc și eu, domnule deputat.

Și îmi permit să mulțumesc, în numele dumneavoastră, încă o dată, Timișoarei, pentru că a început Revoluția, pentru că mulți dintre fiii săi s-au jertfit, și să mulțumim și celor care astăzi sunt prezenți împreună cu noi.

Are cuvântul domnul Borbely Laszlo, din partea Grupurilor parlamentare ale U.D.M.R.

Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul Gheorghe Firczak.

Domnul Borbely Laszlo:

Domnule Președinte al României,

Domnilor președinți ai celor două Camere,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Stimați colegi,

Mult stimați revoluționari,

Doamnelor și domnilor,

Este a treisprezecea oară când, la sfârșit de decembrie, sărbătorim și comemorăm un eveniment important din istoria României, eveniment care, din 1989 încoace, a fost botezat în fel și chip - ba "lovitură de palat", ba "mișcare populară", dar cel mai des i s-a spus "Revoluția din Decembrie 1989".

Indiferent de ce ar spune unii sau alții, sunt unele întâmplări în viața unui om, în viața unei societăți, care sunt irepetabile și care nu pot fi nici furate, nici revendicate de unii sau de alții, căci, dragi colegi, această - hai să-i spunem - mișcare populară a dărâmat un regim dictatorial.

Această revoltă nu a fost o revoltă a românilor, nu a fost o revoltă a maghiarilor, nu a fost o revoltă a muncitorilor. A fost o revoltă a tuturor acelora care au simțit că nu se mai poate răbda și au prins curaj unul de la altul. A fost o revoltă care a pornit de la biserica și casa unui preot reformat din Timișoara, Tokes Laszlo, a fost un strigăt de disperare al acelora care au fost pe străzi în acele zile și și-au primejduit viața pentru un ideal, un ideal care a însemnat dărâmarea acelui regim și clădirea unui nou sistem.

Sunt din Târgu Mureș, oraș în care, în ziua de 21 decembrie 1989, la prânz, au ieșit oamenii în stradă. În după-amiaza acelei zile, cei care simțeau că acum a venit momentul au adunat populația de prin cartiere și au venit înapoi, în centrul orașului, duși de o forță nebănuită către cei în uniformă, care îi așteptau, ne așteptau, cu puștile îndreptate spre mulțime.

Șase oameni au murit sub rafalele mitralierelor, patru maghiari și doi români, dar, evident, nu conta naționalitatea, ci jertfa adusă pe altarul libertății. Peste 30 de oameni au fost răniți. A doua zi, de dimineață, toată populația Târgu Mureșului a fost pe străzi. Și la prânz am învins.

Nu avem voie să uităm nici ororile dictaturii comuniste, nici ceea ce a urmat după aceea. Pentru că Târgu Mureșul a devenit un exemplu trist, locul primului conflict interetnic din zonă, ceea ce a demonstrat faptul că cei 50 de ani de comunism ne-au lăsat o moștenire grea.

Au fost unii care nu au dorit să aibă loc transformările democratice, cei care percepeau ca un pericol anticomunsimul manifestat de societate.

În ceea ce privește adevărul despre ceea s-a întâmplat în 1989, în legătură cu cei peste 1.000 de morți, din păcate, probabil, acest adevăr va rămâne o enigmă cufundată în ceață.

Față de reverberația momentelor de comemorare și sărbătoare din perioada primilor ani de după 1989, riscăm să cădem într-un formalism, în ceea ce privește aniversarea acestui eveniment.

Nu trebuie să uităm nici o clipă cui datorăm libertatea noastră! (Aplauze.)

Fără jertfa acelora care au avut curajul să înfrunte dictatura comunistă, nu am putea discuta nici de intrarea în NATO, nici de integrarea europeană. Nu am putea circula fără viză în Europa, nu ne-am putea manifesta liber, fără frica de a fi turnați. Aceste drepturi însă nasc și obligații. Obligații care au fost înțelese mai greu la început. Ceea ce a urmat se știe. Mineriade, încrâncenări, poticniri, greșeli.

Treptat-treptat am devenit mai lucizi, mai maturi. Am început să învățăm să privim spre Vest. Să începem să înțelegem că este nevoie câteodată de sacrificii. Să începem să înțelegem ce înseamnă conviețuirea interetnică.

Să începem să ne privim cu mai puțină suspiciune și să începem să fim mai buni.

Acest sfârșit de decembrie este o sărbătoare și o comemorare, mai mult de suflet, care ne atinge în fiecare an și ar trebui să ne aducă aminte de ceea ce s-a spus în acei ani. Nu uitați, oameni buni, că, în decembrie 1989, ne-am câștigat rația de libertate! Libertatea care, acum, când suntem în antecamera structurilor europene și euroatlantice, trebuie să însemne economie de piață, instituții democratice, respectarea drepturilor omului și a diferitelor comunități naționale și, nu în ultimul rând, respect pentru aproapele tău.

Și aș vrea să vă mai spun câteva cuvinte în ceea ce privește relațiile interetnice din acești 13 ani de după Revoluție. Nu trebuie să uităm că, aici, în România, trăiesc multe minorități naționale. Aceste minorități naționale, începând de pe baricadele Revoluției din 1989, și terminând cu sprijinul Guvernului în ceea ce privește intrarea în NATO și Uniunea Europeană, au avut o atitudine participativă, de colaborare, nu de confruntare în toți acești ani.

Relația între majoritatea românească și comunitatea maghiară a fost una mult discutată și care a cunoscut și momente mai tensionate. Dar cred că atitudinea maghiarilor din România, aspirațiile lor au constituit un sprijin pentru o colaborare comună în ceea ce privește dezideratele democratizării țării.

Începând cu 1996, când Uniunea Democrată Maghiară din România a decis să acceadă la guvernare și protocoalele încheiate după alegerile din 2000 cu partidul de guvernământ au constituit, consider, un factor de stabilitate, de respingere a extremismului politic și de sprijin a acelor proiecte care au dus la acceptarea României în NATO.

Consider că este un semn al maturizării vieții politice din România și un drum care va trebui continuat pentru a recunoaște egalitatea șanselor, a drepturilor comunităților naționale și pentru o viață mai bună.

Cu aceste gânduri, doresc tuturor un "Crăciun fericit!", "La mulți ani!" și tot ce ne dorim pentru anul care urmează.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Are, în continuare, cuvântul domnul deputat Gheorghe Firczak, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule Președinte al României Ion Iliescu,

Domnule președinte al Senatului Nicoale Văcăroiu,

Domnule președinte al Camerei Deputaților Valer Dorneanu,

Domnule prim-ministru Adrian Năstase,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Dragi revoluționari, (Aplauze.)

Revoluția Română din Decembrie 1989 reprezintă în istoria contemporană a țării noastre, și spun, chiar a întregului continent, o piatră de hotar. S-a validat o nouă structură geopolitică, consacrându-se posibilitatea dezvoltării economiei de piață și a democrației, ca forme esențiale ale evoluției societății românești.

Programul Revoluției Române din Decembrie 1989 a răspuns dezideratelor formulate de interesul național. În acele zile am fost cu toții împreună, uniți, entuziasmul fiind starea noastră de spirit.

Ar fi deosebit de frumos și de util ca, și astăzi, acele elemente care ne-au unit atunci să fie din nou modul nostru de existență.

Așa cum în zilele lui decembrie 1989 țelul nostru comun era înnoirea democratică a societății românești, și astăzi avem un scop comun: concretizarea integrării României în structurile euroatlantice. Pe baza lui să ne unim eforturile în așa fel încât toți cetățenii României să conștientizeze că avem o clasă politică ce pune în prim plan interesul național.

Dacă vom reuși pe acest drum, victoria va fi a noastră, a tuturor, așa cum, în caz contrar, cetățenii ne vor sancționa pe toți. Responsabilitatea este deci a noastră, a tuturor, și nimic nu poate fi mai important decât binele României, patria noastră a tuturor.

Onorată asistență,

Grupul parlamentar al minorităților naționale este conștient că Revoluția Română din Decembrie 1989 a deschis calea democrației, a afirmării tradiției, culturii și limbii celor 19 minorități naționale reprezentate în Parlamentul României.

Dialogul interetnic, progresele realizate pe acest tărâm își au originea în victoria Revoluției Române din Decembrie 1989. De aceea, ne manifestăm recunoștința față de eroii ei, care și-au dat viața pentru triumful democrației în țara noastră.

Onorată asistență,

În acest an, la 12 decembrie, printr-un congres desfășurat în Sala "Alexandru Ioan Cuza" a Parlamentul României, cvasitotalitatea asociațiilor de revoluționari au constituit Blocul Național Revoluționar 1989.

În calitatea mea de vicepreședinte executiv al Blocului sunt mandatat de delegația permanentă să menționez că noi vom participa direct la viața țării, ne vom exprima concret poziția de pe segmentul societății civile. Suntem deciși să contribuim prin forțele noastre la progresul țării noastre, fără să uităm că trebuie continuate generoasele idealuri ale Revoluției Române din Decembrie 1989.

Să credem în destinul fast al României!

Așa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Din partea revoluționarilor are cuvântul domnul senator Sergiu Nicolaescu care, astăzi, a venit la Parlament cu mașina, nu cu tancurile cu care a circulat în ziua de 21 decembrie 1989.

Aveți cuvântul, domnule senator!

Domnul Sergiu Nicolaescu:

Domnule Ion Iliescu, Președinte al României,

Domnule prim-ministru Adrian Năstase,

Doamnelor și domnilor membri ai Guvernului,

Dragi camarazi din Revoluție, (Aplauze.)

Stimați colegi parlamentari,

Într-adevăr, astăzi aniversăm 13 ani de la Revoluția Română. Totodată, comemorăm pe cei care s-au sacrificat în acele zile.

Începută sub forma unei revolte populare în 16 decembrie la Timișoara și transformată o zi mai târziu - și mai ales în noaptea de 17 spre 18 decembrie - în revoluție, pentru că acolo, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată "Jos comunismul"! (Aplauze.)

În ziua de 20 decembrie, după zile în care s-a vărsat mult sânge la Timișoara, împotriva revoluționarilor era partidul, era Securitatea, Armata și Miliția, acești oameni au învins. Revoluția Română a învins! Timișoara se declara primul oraș liber de comunism! (Aplauze.)

Încercarea lui Ceaușescu, la București, pe 21 dimineața, de a condamna ceea ce s-a întâmplat la Timișoara, a eșuat. Și în toată țara a izbucnit Revoluția Română. Revoluția Română, pentru că noi atunci am schimbat un regim. Spre deosebire de schimbarea lui Honecker, care a fost făcută, bineînțeles, sub influența lui Gorbaciov, de ministrul de interne Krenz, de lovitura de stat din Bulgaria, cu Jivkov, făcută de armată, la noi, în România, a fost o revoluție populară. Nu a existat o organizație, nu a existat un om care să fi fost capul acestei Revoluții. Singurul revoluționar a fost poporul român. (Aplauze.)

Multă lume se întreabă încă, chiar astăzi am văzut un ziar, "Ce s-a întâmplat în 1989"?

Nu vom afla niciodată modul în care au murit frații noștri, membri ai familiei și cine sunt cei vinovați.

Nu vom afla acest lucru pentru că un colonel din justiția militară a dat un ordin de neautopsiere a cadavrelor. Prin acest ordin, în întreaga țară, nu putem avea o dovadă din ce armă s-a tras asupra morților sau răniților.

Este o mare durere pentru cei care au suferit atunci pierderi în familie. Într-adevăr, ei nu vor afla niciodată care a fost ucigașul și cine a tras glontele care le-a ucis membrul familiei. Însă, a mai spune astăzi că există enigme și că însăși Revoluția ar fi putut fi furată sau confiscată, cum spuneau, dintr-o incultură crasă, anumiți așa-ziși revoluționari, acum 2-3 ani, este o imensă greșeală.

Revoluția nu este un obiect. Ea este schimbarea unui regim. Noi am schimbat atunci, pentru prima dată în fostele țări comuniste, am schimbat regimul comunist. Acest lucru s-a confirmat în Comunicatul Frontului Salvării Naționale, dat în seara de 22 decembrie, dar înainte de acest act oficial trebuie să remarc faptul că în dimineața respectivă, de 22 decembrie, generalul Milea, înainte de a muri, a dat ordin de intrare a Armatei în unități, în cazărmi, și de încetare a focului împotriva civililor. De asemenea, la ora 13,30, exista un ordin telefonic, și există acest lucru, ordinul telefonic nr. 39, dat de Victor Stănculescu, prin care ordona Armatei să se supună numai ministrului apărării naționale. Era primul semn oficial al Revoluției Române în care Armata, în acea zi, prin ordinul lui Milea, și mai târziu ordinul telefonic nr. 39, a trecut de partea Revoluției.

În acești 13 ani care au trecut de la Revoluția din Decembrie 1989, societatea românească a înregistrat succese deosebite în democratizarea țării, în crearea unui sistem politic stabil, democratic și constituțional.

Sistemul politic din România, instituțiile statului de drept, principiile economiei de piață bazate pe proprietatea privată au devenit realitate și au fost recunoscute ca atare de comunitatea internațională. România a înaintat cu pași fermi spre normalitate. Este un succes deosebit pentru România și pentru istoria țării noastre vizita Președintelui american George W. Bush. Domnia sa ne-a adus aminte de Revoluție și de respectul de care se bucură poporul român. Într-adevăr, în noaptea asta am venit din Kosovo. Am fost în Afganistan, de mai multe ori, la Kandahar, și am fost în Kosovo. Vreau să spun...

Acolo am întâlnit trupe din Ministerul de Interne și ale apărării naționale. Aceste trupe, acești tineri români reprezintă România de așa manieră, încât sunt considerați cei mai buni în locurile unde ei se află. (Aplauze.)

Și vreau să spun și camarazilor mei din revoluție că am întâlnit acolo același simțământ, același sentiment pe care l-am avut în timpul revoluției. Am întâlnit oameni tineri, profesioniști, bine îmbrăcați, hotărâți și care fac și aduc mândrie țării.

Organizațiile de revoluționari au datoria și obligația morală, față de cei care s-au jertfit pentru victoria Revoluției și, mai ales, față de societatea românească, de a se pronunța asupra principiilor de organizare ale societății postrevoluționare, a modului în care idealurile Revoluției din Decembrie 1989 sunt aduse la îndeplinire de clasa politică și de a-și exprima opinia în legătură cu modul în care aceste idealuri sunt transpuse în realitate.

În virtutea acestor idealuri, revoluționarii trebuie să aibă o poziție manifestă în tot ceea ce se întâmplă în societatea românească față de marile schimbări și orientări strategice ce vizează democratizarea țării, vieții politice, prosperitatea economică, opțiuni fundamentale de politică externă, într-un cuvânt, interesul național.

Din această perspectivă, îmi permit să fac din nou cunoscut public opinia revoluționarilor privind integrarea României în Organizația Nord-Atlantică, integrarea României în Uniunea Europeană, modificarea Constituției României, protecția socială a populației expusă riscurilor sărăciei, ca urmare a schimbărilor intervenite în economia națională, respectarea drepturilor fundamentale ale cetățeanului, la libera exprimare, libertatea presei și de opinie.

De asemenea, modul cum sunt păstrate și respectate idealurile Revoluției Române din Decembrie 1989, a valorilor fundamentale ale acesteia.

Domnule președinte,

Domnule premier,

Îmi permit să vă aduc aminte că din 13 ani, 9 ani noi am fost la putere. Noi am dat o lege pentru revoluționari, Legea nr. 42/1990. (Aplauze.)

Este de datoria mea ca, în numele lor, să vă spun că noi nu cerem nimic altceva decât respectarea acestei legi. (Aplauze puternice. Se strigă: Bravo! Bravo!)

În același timp, ne angajăm, într-adevăr, să descoperim acele abuzuri care au avut loc, așa cum s-au întâmplat în toate domeniile. (Aplauze puternice.)

Vă asigur, de asemenea, că, dacă numărul revoluționarilor a ajuns astăzi la 20.000, față de 23 milioane care s-au revoltat și s-au răsculat în decembrie 1989, vă asigur că nu este o cifră exagerată. (Aplauze.)

Domnule președinte,

Vă aduceți aminte, în după-masa lui 22 decembrie, eram sus, pe terasă, alături de dumneavoastră. Acolo erau 500.000 de oameni. Și vreau să spun că nici unul dintre revoluționarii prezenți aici sau care nu sunt aici, nici unul dintre aceștia nu are dreptul să se considere mai revoluționar decât altul pentru că... (Aplauze puternice.) ... pentru că unii fără alții nu am fi făcut nimic. (Aplauze puternice.)

Ar fi nedrept din partea mea să nu amintesc meritul Armatei, care a trecut de partea noastră.

În realitate, unii vorbesc de istorie. Se și spune câteodată că trebuie să treacă câteva sute de ani ca istoria să consemneze adevărul. Nu. Nu trebuie să așteptați sute de ani, vă garantez. Nimeni nu poate să scrie adevărul mai bine ca noi, care l-am făcut. Nimeni nu poate să știe mai bine ceea ce s-a petrecut în decembrie, decât noi care am trăit aceste zile. (Aplauze.)

Revoluția Română nu are enigme. Nu are engime. La orice întrebare se poate răspunde. Din păcate, v-am spus, nu putem răspunde în fața acelora care și-au pierdut membri ai familiei.

Ne luăm, îmi permit, în numele revoluționarilor, să ne luăm un angajament, să fim alături de dumneavoastră. (Aplauze puternice. Se scandează: Unitate! Unitate!)

Îmi doresc din suflet, și cred că toți care sunt prezenți aici au același sentiment. Să vedem odată toți revoluționarii adunați într-o organizație, și un pas a fost deja făcut. În Blocul Național al Revoluționarilor... (Aplauze puternice - Se scandează în rândurile revoluționarilor: B. N. R.! B. N. R.!)

Noi nu vrem însă ca cineva să lipsească din acest Bloc. Vrem să fim cu toții împreună. Acesta este idealul pe care îl am și eu și trebuie să fie al tuturor.

Așa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze puternice. Se scandează: Unitate! Unitate!)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule senator.

Trebuie să mărturisesc că ați obținut atâtea aplauze cât pentru filmele dumneavoastră bune. (Aplauze puternice.)

Stimați colegi,

S-au terminat dezbaterile consacrate ședinței festive.

Mulțumesc din suflet și domnilor parlamentari, și stimaților revoluționari pentru atmosfera de deplin respect, solemnitate în care s-a desfășurat ședința. Să mulțumim încă o dată revoluționarilor pentru ce au făcut, pentru cum se implică în viața cetății... (Aplauze puternice.) ... și-i asigurăm că și în zilele următoare toți parlamentarii vor fi alături de ei și de națiune pentru omagierea Revoluției din Decembrie 1989.

Vă mulțumesc mult. (Aplauze puternice. Se scandează: Unitate! Unitate!)

Vă mulțumesc pentru participare.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 19 octombrie 2019, 3:29
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro