Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 12 februarie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.8/22-02-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
10-10-2019 (comună)
08-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 12-02-2003 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 12 februarie 2003

9. Intervențiile reprezentanților grupurilor parlamentare din Parlamentul României pe marginea declarației prezentate de primul-ministru.  

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Stimați colegi,

S-au înscris la cuvânt 7 parlamentari din partea Grupului PSD, 2 din partea Grupului PRM, 1 din partea UDMR. Aș ruga colegii din partea PSD să analizeze posibilitatea unei concentrări a luărilor de cuvânt, concentrări și de număr de persoane.

Dau cuvântul domnului senator Dan Mircea Popescu.

Domnul Dumitru Bălăeț (din sală):

Se pot pune întrebări pentru consultări?

Domnul Valer Dorneanu:

Când aveți cuvântul, în cadrul alocării de timp pe care am convenit-o cu grupurile parlamentare, puneți întrebarea.

V-a spus domnul prim-ministru că o să vină Guvernul mai des la întrebări și interpelări. Din partea PRM-ului, s-au înscris la cuvânt două persoane. Puteți să vă înscrieți și dumneavoastră.

Domnul Dumitru Bălăeț (din sală):

Aveam o întrebare...

Domnul Valer Dorneanu:

Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Dan Mircea Popescu:

Vă mulțumesc.

Domnilor președinți,

Domnule prim-ministru,

Stimați membri ai Guvernului,

Stimați colegi,

Știm cu toții că încrederea socială este cel mai important capital al unui Guvern. Legitimitatea și până la urmă puterea noastră ca Guvern, ca partide politice, ca oameni politici vine tocmai de la încrederea pe care cetățenii ne-o acordă. Nu degeaba conceptul de bună guvernare, în sensul de guvernare eficientă pusă în slujba cetățenilor, are ca principale reguli transparența, participarea, dar și responsabilitatea, respectiv capacitatea de a răspunde pentru acțiunile și faptele noastre în fața celor ce ne-au învestit cu încrederea lor. Toate acestea sunt, de acum, valori ale acțiunii noastre practice, sunt gesturi de o normală onestitate într-o democrație socială, pe care, iată, Guvernul social-democrat le și face, creând astfel precedente de bun augur în viața noastră politică.

A supune judecății Parlamentului și, prin intermediul lui, electoratului român rezultatele obținute la jumătatea mandatului reprezintă, fără îndoială, un gest care atestă puterea și seriozitatea acestui Guvern, a Partidului Social-Democrat, este un gest care demonstrează responsabilitatea față de cei pe care îi reprezentăm și în numele cărora exercităm guvernarea.

Dincolo de respectul arătat Parlamentului și prin intermediul lui contribuabilului român, gestul Guvernului poate și trebuie să fie privit și ca o coresponsabilizare față de o realitate extrem de complexă și de dinamică. Asistăm, în fapt, prin aceste rapoarte periodice ale Guvernului, la o deplasare a politicii spre cei ce trebuie să participe cu adevărat la luarea deciziilor, construcția unei societăți democratice fiind, fără îndoială, o operă colectivă la care participă, sigur, cu competențe și responsabilități diferite, nu numai Guvernul și Parlamentul, dar și centralele sindicale, patronatele, organizațiile neguvernamentale, comunitățile locale și cetățenii obișnuiți ai acestei țări. Și prin gestul de astăzi al Guvernului, politica începe să nu mai fie rodul unui cerc restrâns de oameni, ea devenind, sub ochii noștri, în mult mai mare măsură, rezultatul activității fiecăruia dintre noi, această coresponsabilizare începe să fie o realitate prezentă, ea având semnificații cu mult mai adânci decât apar ele la prima vedere.

Iată, stimați colegi, cred, înțelesul profund și adevărat al acestui gest al Guvernului, gest pe care Grupul social-democrat și umanist îl salută și îl apreciază la justa lui valoare.

În al doilea rând, stimați colegi, aș încerca o privire dincolo de cifrele acestui bilanț, deși cu greu poți face abstracție de ele, mai ales de cele la nivel macroeconomic. Este poate mai interesant pentru noi toți ce ne spun însă faptele. Ele vorbesc despre o Românie în care se construiește masiv, ele vorbesc despre o țară ce și-a găsit normalitatea, ce și-a găsit drumul, coerența și ritmul de dezvoltare, în baza unei strategii urmărite cu rigoare și profesionalism.

Realitatea din acești ani atestă o economie în plină transformare ce încearcă să-și atingă parametrii de eficiență, un sistem practic nou de protecție socială, mai flexibil și mai eficient. Faptele vorbesc în egală măsură despre un nou conținut al relațiilor de muncă dintre angajați și angajatori, consacrat recent într-un nou Cod al muncii, despre un nou conținut al relațiilor de familie, despre mentalități noi în ceea ce privește comportamentul individual și colectiv, ca și încercarea de a stabili noi raporturi între cetățean și stat. Toate acestea la un loc vorbesc practic despre o nouă Românie, ce trebuie și merită a fi sprijinită, despre o Românie ale cărei realizări și eforturi merită să le subliniezi cu obiectivitate, ele putând contribui la o corecție atât de necesară a percepției despre România, pe măsura realităților de azi. Toate acestea sunt schimbări calitative de netăgăduit pentru un om de bună-credință, iar efectul lor cumulat urmează să-l reprezinte ridicarea nivelului de trai și a calității vieții din România, pe măsura speranțelor fiecăruia dintre noi.

În al treilea rând, aș dori să-mi permiteți câteva comentarii cu privire tocmai la politica socială a Guvernului, pentru că sunt lucruri ce merită a fi relevate, atât la nivel legislativ cât și în planul acțiunilor practice propriu-zise. Argumentele îmi stau la îndemână și aș putea enumera câteva proiecte de largă respirație, menite să reformeze protecția socială din România în elementele sale esențiale: asigurările sociale și pensiile, respectiv asistența socială. Vă reamintesc, în acest sens, Legea cu privire la venitul minim garantat, Legea asigurărilor împotriva accidentelor de muncă și bolilor profesionale, Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, Legea privind sistemul național de asistență socială sau Legea privind combaterea marginalizării sociale. Iată legi deosebit de importante dezbătute în Parlamentul țării și care reformează, de o manieră esențială, sistemul de protecție socială din România.

Ele sunt expresia eforturilor conjugate pentru adaptabilitate și flexibilitate la schimbările economice și sociale din societatea românească, ele sunt rezultatul încercărilor de a găsi modalități noi de exprimare a solidarității, dar și a responsabilității personale față de familie, comunitate și societate. Ele încearcă, în același timp, să simplifice și să diversifice sistemul de protecție socială, să-l eficientizeze, stimulând, cu precădere, interesul pentru muncă și pentru o protecție socială activă.

Este aici de subliniat o mutație deosebit de importantă, și anume încercarea de a trece de la ceea ce se numește un stat asistențial la un stat ce protejează îndeosebi prin muncă. Dimensiunea acestui efort nu este ușor de cuantificat. Acest proces se va întinde, desigur, pe o perioadă de câțiva ani, dar el începe să dea roade, pe de o parte prin cele aproximativ 1 milion de persoane ce au găsit de lucru în acești doi ani, prin diminuarea presiunii fiscale asupra muncii, concretizată în scăderea contribuțiilor de asigurări sociale cu trei puncte procentuale în 2002 și alte cinci în anul 2003 și nu în cele din urmă prin încercarea de aliniere la ceea ce se cheamă modelul social european.

În planul acțiunilor practice, concrete, aș putea invoca o altă premieră în activitatea acestui Guvern, și anume încheierea unui acord social cu principalele centrale sindicale, acord care a fost respectat, în elementele lui esențiale, ceea ce sigur a fost de natură să faciliteze lucrurile bune înfăptuite în această perioadă. Au fost reluate indexările trimestriale ale pensiilor și, mai mult decât atât, pentru prima oară în bugetele din 2002 și 2003, au fost cuprinse și sumele necesare operațiunii de recorelare a pensiilor. Cu toate acestea, suntem, așa cum arăta domnul prim-ministru, conștienți de greutățile prin care trec pensionarii în acești ani.

Iată motivul pentru care îndrăznesc o propunere menită să conducă la sporirea fondurilor pentru pensionari, inspirat din realitățile europene. Iată, de pildă, în Irlanda, fondul de rezervă al pensiilor a fost finanțat, în parte, din vânzarea Companiei de telefoane. În Belgia, fondul de pensii a fost suplimentat din fondurile obținute prin vânzarea licenței sistemului de telecomunicații mobile. La fel, în Franța, fondul de rezervă pentru finanțarea pensiilor pentru următorii 20 de ani este alimentat din vânzarea licențelor de stat, este adevărat și din excedentul la bugetul de securitate socială. Iată, deci, că veniturile obținute din vânzarea bunurilor sectorului public au constituit o sursă importantă pentru fondul de pensii, în unele din țările Uniunii Europene.

Vă supun atenției, domnule prim-ministru, o asemenea propunere, desigur în măsura în care realitățile din România permit o asemenea operațiune în viitorul apropiat. Depășind această paranteză și, reluând șirul acțiunilor concrete din domeniu, aș aminti că au fost, de asemenea, indexate salariile bugetarilor, s-au dat la cheie peste 5.500 de unități locative, dintre care 2.300 locuințe pentru tineri și 2.400 locuințe sociale, au fost acordate în regim de gratuitate rechizite școlare pentru 930.000 de elevi, au fost cumpărate 454 de microbuze, au fost informatizate 113 licee și 7 centre naționale de formare a profesorilor, au fost susținute în regim gratuit 17 programe naționale de sănătate, s-au acordat gratuit sau compensat medicamente în valoare de peste 12.000 de miliarde de lei, s-a lansat programul de asigurare gratuită de produse lactate și de panificație pentru aproximativ un milion de elevi ai claselor I-IV din învățământul de stat, a fost majorată succesiv alocația de stat pentru copii, au fost subvenționate biletele de tratament și odihnă. Toate acestea sunt fapte ce vorbesc de la sine.

Nimeni nu a negat însă că există încă zone, din păcate largi, ale societății noastre care se confruntă cu o sărăcie severă. Mai mult decât atât, Partidul Social Democrat este cel care a afirmat că și în condițiile în care sărăcia va fi contracarată de o atât de necesară relansare economică, nivelul deja atins și caracteristicile sărăciei existente în anul 2000, vă reamintesc 43% din populația țării se afla sub pragul de sărăcie, vor genera replici și în viitor prin efecte propagate, greu reversibile, căci sărăcia extremă și de durată generează o anumită imunitate la creșterea economică și poate deveni chiar un obstacol în calea dezvoltării.

Toate acestea sunt adevăruri pe care le știm, pe care le-am preluat, sunt fenomene pe care încercăm să le ameliorăm, să le reducem aria de manifestare, iar unele rezultate încep să se și vadă.

Pentru resorbția sărăciei este însă nevoie, stimați colegi din Opoziție, de mult mai mult decât simpla lamentare, este nevoie de un pachet extrem de larg de politici în care componentele economice și sociale se intercondiționează și se presupun cu necesitate. Dacă am învățat cu toții câte ceva în acești ani, unul din aceste lucruri este faptul că reformele nefăcute la timp au costuri mult mai mari și sunt mult mai dureroase. Iată de ce credem în continuare în necesitatea reformelor, înțelegând prin noțiunea de reformă acele schimbări politice, economice, sociale, administrative, culturale, menite să ofere oamenilor șanse mai mari de integrare în societate și condiții de viață mai bune.

Guvernul este hotărât să continue pe acest drum; o reflectă programul de guvernare, proiectele legislative, afirmațiile primului-ministru făcute astăzi, hic et nunc. Toate acestea sunt o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru reușită. Este nevoie în plus de o acțiune constantă de sprijinire a acțiunii guvernamentale, a măsurilor de reformă, a creării unui climat prielnic acestor reforme în cadrul opiniei publice din țară, a unor dezbateri care să ofere argumente și soluții de reducere a decalajelor.

În sfârșit, este nevoie de un efort conjugat pentru atingerea obiectivelor propuse, fie că suntem la Putere, fie că suntem în Opoziție, tocmai în ideea de coresponsabilizare pentru soarta acestei țări și pentru destinul fiecăruia dintre cetățenii ei.

Aș releva în încheierea acestor considerații o trăsătură fundamentală a Guvernului României, și anume pragmatismul. Mă grăbesc să adaug că aceasta nu înseamnă nicidecum abandonarea ideologiei sau a valorilor definitorii, ci, dimpotrivă, înseamnă a găsi căi și mijloace mai directe și mai eficiente de promovare a acestora.

Postura de partid aflat la putere o datorăm într-o măsură hotărâtoare promisiunii făcută electoratului român de a pune în practică și de a da viață tocmai opțiunilor și valorilor social democrate.

Cred că promisiunile făcute au fost în mare măsură onorate. Iată de ce Grupul Social Democrat și Umanist din Senat își exprimă aprobarea pentru conținutul activității Guvernului și pentru rezultatele sale de până acum. În același timp, ne exprimăm sprijinul pentru obiectivele, prioritățile și planul de acțiuni pentru anii 2003 și 2004, convinși fiind de raționalitatea acestora, de faptul că ele exprimă interesul național și că vor contribui în mod hotărâtor la dezvoltarea democrației, a statului de drept, a unei economi de piață funcționale, ca și la ridicarea nivelului de trai al cetățenilor României.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc, domnule senator. Are cuvântul domnul senator Carol Dina din partea Grupurilor parlamentare ale PRM.

Domnul Carol Dina:

Domnilor președinți,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Distinși invitați,

În economia României au apărut și s-au dezvoltat în ultimii ani și o serie de evoluții pozitive. Este vorba, în primul rând, de creșterea economică în condiții de stabilitate macroeconomică.

În anul 2001, produsul intern brut al României a crescut cu 5,3%, iar bilanțul preliminar pentru anul 2002 estimează o creștere de 4,9%. În ceea ce privește deficitul bugetului general consolidat, în cei doi ani se remarcă reducerea acestuia de la 3,2%, în anul 2001, la circa 2,8 din produsul intern brut estimat pe anul 2002, constituind desigur unul din factorii importanți care au contribuit la trendul descrescător al inflației.

Sensibila scădere a inflației, urmată de scăderea dobânzilor a influențat considerabil recâștigarea încrederii populației în moneda națională. Rezultatele evidențiate în cartea albă a guvernării, Partidului Social Democrat încearcă să acopere o realitate crudă.

Produsul intern brut al României, indicatorul sintetic al forței economice a țării noastre este inferior celui din anul 1989, iar puterea de cumpărare a populației este de aproximativ 60% față de același an.

Având în vedere realitățile economico-sociale actuale pentru a crea premise autentice care să ducă la înfăptuirea obiectivelor asumate în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, Partidul România Mare face următoarele constatări și propuneri:

Procesele din economie, oricare ar fi reformele aplicate, își au rațiunea de a fi numai dacă produc o creștere a nivelului de trai.

În realitatea actuală, majoritatea populației trăiește mai rău decât înainte de 1989. Peste jumătate din populația României trăiește într-o sărăcie acută. Peste un milion de familii din România nu și-au plătit întreținerea. Volumul uriaș al restanțelor la întreținere, precum și dinamica accelerată a arieratelor în economie, estimate la peste jumătate din produsul intern brut nu au drept cauze reaua-credință, ele sunt rodul unor politici greșite. Creșterea abruptă a prețurilor, în cascade, cu diferențe mari de nivel au consecințe devastatoare în scăderea nivelului de trai. Calculele pot reprezenta un subiect de reflecție pentru guvernanți. Anual, o familie de două persoane cheltuiește între 24,6 milioane și 28,8 milioane de lei numai pentru încălzire, apă caldă și rece, impozit și servicii strict necesare, neluând în considerare cheltuielile pentru hrană, medicamente, îmbrăcăminte sau transport. Aceasta înseamnă că salariul minim net pe economie, de 2,5 milioane de lei lunar, abia acoperă costul întreținerii, salariatului îi mai rămân doar 2 milioane anual, adică 166.000 lei pe lună. Cu această sumă, trebuie să fim toți de acord că, nu se poate trăi.

Dezechilibrele dintre prețuri și venituri afectează direct viața oamenilor, adâncesc sărăcia pentru o mare parte a populației.

La solicitarea votului de învestitură, Guvernul actual se angaja în fața Parlamentului: "Politica fiscală va urmări accelerarea și aprofundarea în mod coerent a reformei în acest domeniu, ceea ce se va concretiza în reducerea gradului de fiscalitate, atât prin desființarea contribuției la unele fonduri speciale, cât și prin reașezarea sarcinii fiscale și a raportului dintre impozitele directe și cele indirecte în vederea stimulării muncii, investițiilor întreprinderilor mici și mijlocii și a exporturilor".

Analiza reală a politicii fiscale angajate de Guvern evidențiază însă că aceste prevederi au rămas în mare parte simple declarații de intenții. Practic, în acești 2 ani s-a adâncit prăpastia dintre bogați și săraci, societatea românească s-a polarizat într-un nucleu de oameni foarte bogați, insensibili la problemele țării și o masă covârșitoare de oameni ajunși într-o sărăcie extremă, care continuă să alimenteze, prin sacrificii din ce în ce mai greu de suportat, cea mai mare parte a veniturilor statului.

Deși unificarea legislației ar fi îmbunătățit substanțial climatul de afaceri, Codul fiscal, ca instrument de gestionare a fiscalității, se află tot în fază de angajament al Guvernului. Reglementarea acestui important domeniu continuă să fie realizată cu prioritate prin ordonanțe și ordonanțe de urgență destinate cu precădere favorizării fiscale și dirijării resurselor guvernamentale către beneficiarii clientelari prin care se încurajează marea corupție, prejudiciind grav economia națională.

În aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.40 din 2002, care reglementează felul în care se acordă înlesniri fiscale, proliferează, din păcate, în continuare, arbitrarul și subiectivismul. Facilitățile acordate, lipsite de transparență, sunt dirijate aproape în exclusivitate spre oameni de afaceri care gravitează în jurul Puterii. Pentru aceste înlesniri și favoruri, Guvernul și-a creat justificarea conform căreia aceste societăți trebuie ajutate pentru a se redresa și a putea să-și achite datoriile.

Iată câteva dintre cele mai scandaloase companii cărora Partidul Social Democrat le-a acordat, în perioada 2001-2002, scutiri și reeșalonări: Rafinăria Petromidia are reeșalonări în valoare de 6.700 miliarde lei, cu scutiri de 2.200 de miliarde; RAFO Onești, reeșalonări de 2.000 de miliarde de lei; Trustul de presă Media PRO TV, reeșalonări de 1.800 de miliarde de lei, cu scutiri de 1.000 de miliarde, de unde și politica slugarnică a postului PRO TV față de Puterea actuală.

În Raportul de țară pe anul 2002, Comisia europeană constată: "Postul de televiziune PRO TV, cea mai mare companie privată de televiziune, este puternic îndatorată către statul român și a solicitat organelor fiscale facilități privind aceste datori fiscale. Acest lucru face ca acest canal de televiziune să continue să opereze după bunul plac al autorităților române". Tutunul românesc a primit reeșalonări de 1.675 de miliarde de lei cu ștergerea totală a majorărilor; PETROM a primit reeșalonări de 1.416 miliarde de lei în timp ce are creanțe scadente la RAFO Onești de 1.500 de miliarde; FULGERUL Bragadirul a primit reeșalonări de 240 de miliarde de lei cu scutiri de 78 de miliarde; LUKOIL Black See România, scutit de 82 de miliarde de lei, o serie de furnizori de utilități cum sunt Termoelectrica, Electrica, Transgaz, reeșalonări de 12.626 de miliarde de lei și scutiri de 12.000 de miliarde de lei.

Subliniez că majoritatea firmelor care au primit facilități fiscale au capital privat provenit cu sprijin politic din patrimoniul național.

Domnul prim-ministru Adrian Năstase are dreptate când afirmă: "Societățile mari datornice rostogolesc datoriile, iar reeșalonările țin în viață imperii de carton". Filosofia gestionării avutului public cere spirit de răspundere prin raportarea continuă la performanță în orice domeniu, încât țara și cetățenii ei să se înscrie în normalitate, iar investitorii să știe, să vadă și să simtă că sunt bineveniți ca parteneri loiali de afaceri și nu ca aventurieri prădalnici. În definitivarea procesului de privatizare nu poate fi scăpat din vedere scopul esențial care nu înseamnă nici privatizare de dragul privatizării, nici concesii inadecvate ori păgubitoare.

Ar fi firesc ca, de fiecare dată, la o decizie de mare privatizare să nu se uite că acestea pot aduce și mari eșecuri, împovărând economia și viața oamenilor ca în cazul Tepro Iași, Combinatul Siderurgic Reșița, ori a altora mai mici, dar, din păcate, tot cu destin falimentar preconceput, transformat în povară socială și economică națională. Din păcate, privatizările de succes sunt foarte puține, calitatea și eficiența privatizărilor se oglindesc cu prisosință în miile de procese pe care statul român le are în instanțele de judecată.

Pe bună dreptate, domnul prim-ministru Adrian Năstase afirma: "Din păcate, la nivelul unor întreprinderi privatizate sunt folosite tot felul de inginerii și vin tot felul de tipi care se angajează să dea sume imense pentru un anumit obiectiv, dar nu plătesc decât o mică sumă la început și intră în procese cu autoritatea pentru privatizare pentru câțiva ani, prăduind în timpul acesta tot ce găsesc în activele întreprinderii". Această constatare dureroasă ne amintește de privatizări controversate, ca să nu spun dubioase, cum sunt: prețul de vânzare al întregului pachet de acțiuni al giganticului Șantier naval Constanța a fost de numai 820.000 de dolari, în care o acțiune a valorat 5 cenți; privatizarea operatorului național de telecomunicații ROMTELECOM rămâne, după 4 ani de la încheierea contractului, printre cele mai controversate privatizări din România. Analiștii susțin că la începerea privatizării, ROMTELECOM valora 2,2 miliarde de dolari, firma OTE Grecia a plătit 337,5 milioane de dolari reprezentând prețul efectiv de vânzare a 35% din pachetul de acțiuni, primind în același timp și dreptul de uzufruct pentru un alt pachet de 16% din acțiuni, obținând practic controlul atât în Consiliul de administrație, cât și în Adunarea generală a acționarilor, astfel că partea română ROMTELECOM, devenind acționar minoritar, a rămas simplu spectator.

Recent, Guvernul României, prin ordonanță de urgență, transformată cu mare grabă în lege, a consfințit înstrăinarea irevocabilă a ROMTELECOM. Nu pot, în acest context, să nu remarc că marile afaceri din România s-au făcut cu binecuvântarea Parlamentului. Una este să concepi privatizarea ca pe o sursă de reintroducere a structurilor industriale și economice etatizate în economia de piață pentru revitalizarea lor și despovărarea statului și alta este să concepi privatizarea ca o sursă de redistribuire arbitrară a avuției înmagazinate în aceste structuri, în folosul mai multor beneficiari dintre care doar unul și cel mai dezavantajat în operația de vânzare este patrimoniul național. Se ajunge în ultimul caz la o privatizare păguboasă pentru țară și benefică pentru interese particulare, care nu sunt numai cele ale cumpărătorului principal; este tot cerere și ofertă, dar paralelă economiei de piață.

SIDEX Galați, complex strategic de maximă importanță pentru securitatea și dezvoltarea României, care furniza 10% din exportul României, a fost vândut cu aproximativ 80 de milioane de dolari, din care 25 de milioane valoarea activelor, iar diferența pentru datoriile către stat convertite în acțiuni. Incredibil, dar adevărat! Un complex industrial care a produs 7,8 milioane tone de oțel în anul 1989, cu o valoare reală de circa 1 miliard de dolari, a fost înstrăinat la un preț de 10 ori mai mic. Dacă avem în vedere și facilitățile financiare acordate de Guvernul României în această privatizare, în sumă de 1,6 miliarde de dolari, avem imaginea dramatică a economiei românești.

Noi, cei de la Partidul România Mare, suntem împotriva acestui sistem de privatizare și reiterăm că experiența nefericită din acest domeniu impune ca o prioritate politică schimbarea constructivă sau reconfigurarea concepției despre privatizare, intrarea în normalitate pe acest teren însemnând înlăturarea tentațiilor, tendințelor și apucăturilor care au ținut și țin de comision, fie și legalizat, de interesul de grup și bineînțeles de practicile corupției adesea acoperite de funcții mai mici sau mai mari de putere. Interferența nocivă a demnităților publice oficiale în afaceri directe sau mascate a provocat mari daune ideii și practicii de redresare economică națională, ceea ce confirmă, încă o dată, că deosebirile dintre politică și economie constau în faptul că prima câștigă numai prin economie, iar cea de a doua pierde mai tot timpul prin politică, depinde doar ce fel de politică, ori, mai pe șleau, care politică și ale cui interese le poartă. Vă mulțumesc. (Aplauze din partea stângă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupurilor parlamentare PSD, domnul deputat Florin Georgescu.

Domnul Florin Georgescu:

Domnule președinte,

Stimate domnule prim-ministru,

Onorați membri ai Guvernului,

Distinși colegi parlamentari,

Anul 2001 a reprezentat pentru România, așa cum o demonstrează cifrele economice, sociale, dar și aprecierile organismelor și partenerilor noștri internaționali, anul recuplării și reracordării României la tendințele de dezvoltare economică și socială europene, precum și de recâștigare a credibilității în partenerialul internațional.

În ultimii doi ani de guvernare s-au realizat evoluții economice pozitive în toate domeniile, care s-au reflectat în mod favorabil asupra situației sociale a cetățenilor, desigur cu unele diferențieri în raport cu grupele de populație. Aceste afirmații pot fi demonstrate, deși poate pare ușor plictisitor, făcând apel la câteva date concrete, statistice de ordin economic, financiar, monetar, pentru a putea confirma aceste evaluări nu numai ale noastre înșine, dar și ale creditorilor internaționali ale instituțiilor financiare externe.

Putem să ne dăm seama de ceea ce a făcut Guvernul Adrian Năstase în 2 ani dacă comparăm cu ceea ce s-a întâmplat în primii 2 ani ai guvernării de dreapta, anterioare guvernării PSD-ului, și nu făcând referire la niște obiective idealiste, abstracte, la niște dorințe care nu au suport în resursele materiale și financiare ale țării.

Iată deci că, în anii 1997-98, produsul intern brut al României a scăzut cu 10,6%, ceea ce a însemnat un minus de avuție materială, definită ca totalitatea acumulărilor materiale și bănești din societate, de 4 miliarde (este ca și cum cineva ce a economisit bani la CEC și are și alte active în locuință, în loc să aibă o avere de, să spunem, 50 de milioane, are o avere de numai 46 de milioane), după doi ani ai guvernării de dreapta, pentru că 4 miliarde, în cazul de față, de dolari, au fost pierduți, au fost consumați, s-a consumat în țară din ceea ce exista și nu s-a creat valoare nouă care să se adauge la avuția existentă. În doi ani de guvernare ai Cabinetului Năstase s-au creat în plus 4 miliarde, deci am revenit la punctul de plecare din 1996, pentru că a avut loc o creștere economică de 10,9%. Aceasta a fost o creștere economică sănătoasă, nu dorim să mai auzim aceste calificative de creștere nesănătoasă, de creștere nedurabilă ș.a.m.d., deci, o creștere durabilă, pentru că în timp ce a crescut produsul intern brut, substanța pe care o consumă și o investesc cetățenii și întreprinderile în România a avut loc reducerea ratei inflației, a avut loc reducerea deficitului bugetului general consolidat al statului, a avut loc menținerea datoriei externe în limite finanțabile, precum și creșterea nivelului de trai al populației.

Aceste evoluții s-au bazat pe îmbunătățirea parametrilor economiei reale, iată, producția industrială a crescut în acești doi ani, la care ne referim astăzi, prin bilanțul prezentat de domnul prim-ministru, cu 15% spre deosebire de un minus de producție industrială de 20% din guvernarea precedentă.

În ceea ce privește rata inflației, 97-98 au însemnat o inflație de 151% în 97 și respectiv de 41% în 98, spre deosebire de 30% în 2001 și, cea mai scăzută rată a inflației de după 90, 17,8% în anul 2002, cu o proiecție de sub 14% pentru acest an, 2003.

Exporturile au însumat în 1997-98, 8,4 și respectiv 8,3 miliarde de dolari, iar în ultimii doi ani 11,4, și respectiv, nivel record 13,9 miliarde de dolari în anul trecut. Este esențial aici de remarcat îmbunătățirea structurii și a compoziției, a destinațiilor exporturilor românești, spre exemplu acestea au crescut în anul trecut într-un ritm de 22% față de anul anterior, în timp ce importurile au crescut cu numai 14%, deci s-a redus dependența exporturilor României de importuri, ceea ce înseamnă că industria prelucrătoare, industriile orizontale în amonte au furnizat materii prime, subansamble pentru produsele exportate de România.

Pe acest fond a fost posibilă reducerea ratei șomajului de la 10,5%, cât era în anul 2000, la 8,1% în luna decembrie a anului trecut. Desigur și nivelul de trai, în aceste condiții, a avut premise favorabile de a se îmbunătăți, astfel încât, spre deosebire de o scădere a puterii de cumpărare a populației de 20% în 97-98, în aceste perioade, în 2001 și în 2002, nivelul de trai a crescut cu circa 10%, deci, într-un ritm mediu anual de circa 5 procente, ceea ce, desigur, este încă insuficient pentru a asigura un trai acceptabil pentru toate grupările sociale, dar este o premisă favorabilă pentru îmbunătățirea în continuare și pentru mai buna distribuție a veniturilor în cadrul societății și, oricum, este mult mai bine decât o scădere de 10% pe an care se înregistra în mod constant în timpul guvernării PD-PNL din perioada 97-2000.

Desigur, acestea fiind datele sintetice ale evoluției economice în ultimii doi ani, comparativ cu primii doi ani ai guvernării de dreapta, este explicabil, cum bine menționează domnul prim-ministru Năstase, de ce colegii de la PNL și PD au părăsit țara... țara nu cred că au părăsit-o, au părăsit sala, pentru că aceste date le erau nefavorabile.

Desigur, poate n-am greșit, dar sper să nu fie așa, că noi îi dorim aici, pentru a avea un dialog colegial, cred că nu au părăsit sala spre a se îndrepta spre țările la nivelul cărora ne aduseseră din punct de vedere al credibilității externe în anul 1999, respectiv Coasta de Fildeș și Zimbabwe, deși în generozitatea sa, Guvernul le-a oferit și o geantă care, cunoscându-le spiritul pragmatic, poate fi folosită și pentru voiaj, dar și pentru micul trafic de frontieră.

Am auzit aici, în luările de cuvânt anterioare, de fapt într-una, cea precedentă, diferite critici referitoare la reeșalonările acordate către bugetele publice, pe de o parte, și la procesul de privatizare.

Eu sunt foarte mulțumit pentru că domnul senator a citit lucrarea pe care am scris-o despre guvernarea de dreapta de până în anul 2000, pentru că în mod exclusiv toate exemplele prezentate acolo se referă la reeșalonări, la privatizări ineficiente, ca să nu spunem frauduloase, pentru că sunt alte instituții în stat care vor califica aceste procese. Deci, toate acele exemple se referă la fapte, la evenimente petrecute în perioada ‘97-2000. Reeșalonările acum sunt acordate transparent, ca urmare a unei ordonanțe - Ordonanța nr.40 din 2002, emisă de Guvern, aprobată de Parlament, așa încât nu poate fi vorba de nici un fel de tratare preferențială a unor agenți economici, ci în limitele unor criterii precis și transparent stabilite, toți agenții economici, indiferent de culoarea politică a proprietarului pot beneficia de aceste facilități.

Este mai bine, stimate domnule senator, să acorzi o șansă agentului economic, dacă dovedește seriozitate în plan al afacerilor în ceea ce privește disciplina financiară, decât să închizi întreprindrile și să trimiți oamenii acasă.

În doctrina social-democrată și umanistă a grupului nostru parlamentar nu intră o asemenea abordare de a închide fabricile și a transforma salariații în șomeri, este mult mai costisitor pentru societate și descurajant din punct de vedere social și civic și trebuie să dăm o șansă acelora care se avântă în afaceri, care-și iau riscul, responsabilitatea unui asemenea demers și care, sigur, în anumite perioade se pot confrunta cu niște greutăți conjuncturale.

Ritmul de creștere economică a fost limitat de resursele de care a dispus țara și de aceea și reflectarea în plan social a nivelului de trai, a condițiilor de viață a fost la un nivel pe care noi îl dorim mai ridicat.

Tocmai de aceea măsurile pe care Guvernul le prevede în continuare sunt de ordinul a consolida și a continua ritmul accelerat, creșterea economică cu cel puțin 5 procente pe an, în condiții de reducere rapidă a ratei inflației pentru a putea ca locurile de muncă și veniturile create în aceste condiții să aibă o mai mare putere de cumpărare pentru cetățeni; pe de altă parte, se vor direcționa mai bine ajutoarele sociale în ceea ce privește cele pentru încălzire, venitul minim garantat, dar va avea loc și un proces accelerat de creștere a pensiilor atât pentru pensionarii din sistemul de asigurări sociale, și anume prin procesul de recorelare a pensiilor într-un ritm relativ rapid și prin indexarea acestora trimestrială pentru a acoperi rata inflației înregistrată în trimestrul respectiv, iar, pe de altă parte, începând cu anul 2004 va avea loc o creștere substanțială a pensiilor agricultorilor, pentru ca și aceștia să poată beneficia, dincolo de sprijinul acordat atunci când cultivă pământul, beneficia de condiții decente de trai.

Prin comportamentul celor care au părăsit sala, sigur, avem o dovadă nefericită, aș spune eu, a lipsei de dorință pentru un dialog profesionist, pentru un dialog bazat pe realități, pentru un dialog politic bazat pe principii și pe fapte - și nu pe acuze neîntemeiate. Este, de fapt, o confirmare, dacă vreți nefericită pentru mesajul care se transmite opiniei publice, dar am văzut, din examinarea cifrelor, este și un fapt de insatisfacție pentru dumnealor acela că văzând realizările guvernării noastre puse vis-a-vis de nerealizările guvernării dumnealor, sigur, încrederea în fața populației pentru dumnealor este tot mai scăzută. Spuneam, este o dovadă că nu suportă dialogul și dezbaterea publică cu argumente solide, ceea ce confirmă, din păcate, pentru cei care ne ascultă, care ne văd, conținutul unui aforism de adâncă înțelepciune al poetului național Mihai Eminescu, care afirma: "Povara recunoașterii este mai grea decât povara urii". Este un lucru regretabil și, sigur, pe de altă parte, dânșii infirmă un alt aforism al marelui Iorga, care spunea: "Recunoașterea este, înainte de toate, o datorie către tine, către sine, respectiv".

Eu îmi exprim speranța că cei care au procedat de maniera la care am fost martori astăzi, respectiv reprezentanții PD și PNL, vor reflecta, dacă nu la conținutul documentelor privind doi ani de guvernare PSD, care le-au fost înmânate, pentru că, probabil, nu le fac plăcere cifrele favorabile și tendințele pozitive de acolo, vor reflecta, spun, cel puțin la conținutul, la înțelepciunea cuvintelor transmise peste timp de marii Eminescu și Iorga.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, evocând poezia, cred că o să-l împăcați pe domnul Adrian Păunescu, din timpul căruia ați mâncat și, atunci, veți reuși să vă împăcați.

Are cuvântul domnul Borbély László. Se pregătește domnul Doru Dumitru Palade.

Domnul Borbély László:

Domnilor președinți,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Stimați colegi,

Aș vrea să salut inițiativa Guvernului de a veni în fața Parlamentului cu o analiză detaliată și voluminoasă (vă mulțumim și pentru genți) a activității din decembrie 2000 până acum, planurile de acțiune pe anii 2003 și 2004, planul de măsuri prioritare pentru integrarea europeană și programul legislativ pe 2003 al Guvernului.

Sincer îmi pare rău că trebuie să ne exprimăm punctul de vedere, având doar o zi pentru consultarea materialelor. M-am simțit ca pe vremea studenției înainte cu o zi de examen, pentru că am încercat să parcurg cele patru volume impresionante. Sincer să fiu, am reușit numai parțial. Așa că, pe viitor, vă rog, dați-ne măcar 3-4 zile, pentru a face o analiză bazată pe cunoașterea tuturor detaliilor.

Totuși, în alocuțiunea mea, încerc să fac o evaluare atât politică, cât și pe fond a materialelor prezentate.

Consider că în ceea ce privește evoluția României din ultimii 13 ani, cei doi ani parcurși după alegerile din 2000 sunt ani de referință din mai multe motive. În primul rând, am trăit cu toții drama din 11 septembrie 2001, care cred că a schimbat unele dintre coordonatele evoluțiilor interstatale și a influențat evenimentele politice ulterioare. Sunt ani de referință pentru că, începând din 2002, Uniunea Europeană a decis eliminarea obligativității vizelor din Spațiul Schengen pentru cetățenii români, decizie cu atât mai importantă cu cât țări din jurul nostru vor deveni membri ai Uniunii Europene din 2004. (Această realizare, în mod ciudat, nu apare în capitolul de politică externă. Consider că trebuia menționat, pentru că este foarte important.).

Totodată, evenimentul cel mai important al anului 2002, fără îndoială, este invitarea României să adere la Alianța Nord-Atlantică.

Consider că aceste succese pe plan extern nu puteau fi obținute fără o stabilitate politică internă, unde UDMR a avut o atitudine constructivă prin protocoalele încheiate cu partidul de guvernământ.

Dacă suntem la capitolul de politică externă, este, totodată, binevenită menționarea importanței relației bilaterale cu Ungaria, inclusiv cea privind Legea facilităților pentru maghiarii din afara granițelor țării, care a putut fi discutată pragmatic, căutând rezolvarea aplicării legii.

Totodată, această perioadă a însemnat o cotitură în ceea ce privește retrocedarea diferitelor forme de proprietate. După finalizarea modificării Legii fondului funciar, mai ales în 2002, au fost intensificate procedurile de retrocedare a pământurilor și pădurilor și a fost adoptată Legea nr.501/2002 privind retrocedarea bunurilor care au aparținut diferitelor culte religioase. Se impune continuarea acestui proces în 2003, pentru a finaliza procesul de restituire.

Totodată, în ceea ce privește utilizarea limbii materne în administrația publică locală, a inscripțiilor bilingve în localitățile unde ponderea minorităților depășește 20% a fost cu un pas înainte, care va trebui extins și în alte domenii.

Totodată, constat cu satisfacție că printre realizări se menționează și înființarea Universității Sapientia în limba maghiară, care a început să funcționeze în patru orașe din Transilvania.

Și acum, să trecem puțin în revistă bilanțul primilor doi ani de guvernare.

În primul rând, o constatare. Tonul acestui bilanț mi se pare puțin prea triumfalist. De la analiza comparată a rezultatelor economiei românești cu cea a țărilor din Uniunea Europeană, care mi se pare puțin forțată și până la analizele sectoriale, se impune, pe lângă datele statistice care câteodată ne pot ameți, să fi fost prezentă o notă mai autocritică în unele domenii pe care o să le și enumăr. De altfel, în discursul de astăzi al primului-ministru am regăsit unele accente critice care lipseau din material.

Totodată, nu pot fi de acord cu unele aprecieri foarte dure referitoare la perioada guvernării 1996-2000. Trebuie să recunoaștem că, pe lângă greșelile acelei guvernări, au fost pornite unele acțiuni de reformă economică, care, unele dintre ele, și-au arătat rezultatele chiar în acești ani. De fapt, în anul 2000, deja la nivel macroeconomic, am putut vorbi de o creștere economică.

Nu trebuie să uităm că în Raportul Uniunii Europene din 2002 România este menționată ca o țară în care încă nu funcționează pe deplin regulile unei economii de piață.

În ceea ce privește mediul de afaceri, chiar dacă s-a constituit un grup de lucru intersectorial, care monitorizează planul de acțiuni, așa cum s-a recunoscut de fapt de multe ori și în declarații ale responsabililor guvernamentali, procesele de autorizare, aprobare, funcționare a Biroului unic, mai lasă de dorit, să mă exprim diplomatic.

În ceea ce privește reducerea arieratelor, nu au fost rezultate notabile, nu au fost luate acele măsuri mai drastice, care ar fi însemnat, pe lângă restructurarea acestor societăți și procedura falimentului la unele societăți comerciale.

S-a întârziat cu aplicarea Programului PSAL 2 privind privatizarea unor mamuți industriale care constituie o parte însemnată din formarea produsului intern brut. S-a întârziat restructurarea și privatizarea unor componente din sectorul energetic. Deficitul balanței comerciale a rămas cam la același nivel înalt, circa 4 miliarde de dolari.

Totodată, printr-o politică monetară prudentă, antiinflaționistă a Băncii Naționale a României și a creșterii stabilității mediului bancar și a încrederii în moneda națională, cifrele macroeconomice, într-adevăr, arată o creștere a pib-ului și reducerea considerabilă a inflației în ultimii doi ani.

În ceea ce privește combaterea sărăciei, reducerea birocrației și a corupției, în pofida unor măsuri guvernamentale, rezultatele au fost sub așteptări. Aici, probabil, este vorba și de lipsa de fermitate în luarea unor măsuri mai drastice.

În domeniul mediului înconjurător, consider că s-ar fi putut mobiliza mai multe fonduri externe, dacă erau pregătite mai multe programe naționale sectoriale.

În investițiile din infrastructură, este imperios necesară alocarea de fonduri și pentru începerea construcției de autostrăzi și mai ales în zona unde statisticile arată clar că fluxul de mașini și orientarea României trebuie să fie una clară: vestul țării, poarta de intrare a investitorilor importanți. În acest sens, vor trebui analizate prioritățile de investiții, având și sprijinul declarat al Ungariei pentru a lega cât mai repede România de aceste artere europene.

Apreciez deosebit cele declarate de domnul prim-ministru în ceea ce privește proiectul autostrăzii care va trece prin Brașov, Tg.-Mureș, Cluj, Oradea. Totodată, este un semn pozitiv că acel program privind pietruirea drumurilor comunale, program lansat de Ministerului Lucrărilor Publice pe vremea când coordonam acest sector ca secretar de stat în cadrul acestui minister, va primi mai mulți bani de la buget. Iată că, totuși, guvernarea între '96 și 2000 a avut și inițiative bune.

Problema socială, în pofida măsurilor luate, este una foarte sensibilă și care impune măsuri de reașezare mai echitabile a pensiilor, dispariția unor inechități clare între pensionari cu aceeași vechime în muncă și aceeași pregătire, nemaivorbind de pensionarii care au lucrat la cap-uri.

În domeniul sănătății, se impune o analiză comună a funcționării Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și, în general, a sistemului cum funcționează Sănătatea în acest moment.

La capitolul de privatizare nu se menționează în raport câți bani au intrat în bugetul statului în acești doi ani din privatizări și unde au fost folosiți și nu se prezintă o statistică clară cât s-a privatizat și cât a mai rămas, chiar dacă unele societăți au trecut în subordinea unor ministere. Totuși, trebuie să menționăm faptul că s-au făcut unele privatizări dificile și care, fără prea mari presiuni sociale, s-au putut finaliza.

În ceea ce privește legile adoptate în această perioadă este în continuare relevant numărul mare de ordonanțe de urgență adoptate de Guvern, ceea ce dăunează actului legislativ. Menționez doar trei ordonanțe de urgență, care au fost adoptate de Guvern în ultimele două luni și care probabil, dacă exista o consultare prealabilă și se propunea eventual proiect de lege în Parlament, ar fi fost finalizate altfel:

Ordonanța de urgență privind regimul străinilor în România, care creează clar discriminări între investitori din diferite țări, dă un semnal negativ în acest sens, nemaivorbind de birocratizarea procedurilor; Ordonanța de urgență privind circulația pe drumurile publice, care prevede amenzi prea mari pentru posibilitățile materiale ale cetățenilor și ordonanța privind taxa pe radio și televiziune, care ar putea fi modificată în sensul exceptării unor categorii de persoane și familii defavorizate.

Analizând planul de acțiune pe 2003 și 2004, de fapt reies acele întârzieri care vor trebui recuperate, mai ales în sectorul energetic, în privatizare și în alte domenii.

Observăm în acest plan de măsuri unele propuneri noi care merită să le amintim: programe noi de dezvoltare a infrastructurii orașelor mici, de dezvoltare rurală și altele, acordarea statutului de comună și oraș acelor localități care îndeplinesc criteriile de selecție și pregătirea condițiilor pentru organizarea administrativ-teritorială în conformitate cu standardele Uniunii Europene, măsuri care credem că sunt binevenite.

În schimb, nu putem fi de acord cu creșterea rolului prefecților, în sensul de stabilire de atribuții în gestionarea unor fonduri provenite din diferite transferuri și fonduri comunitare.

La capitolul dezvoltare regională este binevenită definirea priorităților strategice, dar, pentru a definitiva un punct de vedere, este nevoie de o consultare largă, prealabilă, cu toți factorii interesați, ținând cont de tradițiile și specificul fiecărei zone.

În ceea ce privește planul de măsuri prioritare pentru integrarea europeană, cred că trebuie să fim solidari în acțiunile legislative care sunt cerute pentru a armoniza legislația română cu cea comunitară. Aici se impune o relație mai strânsă între componenta guvernamentală și parlamentară prin Comisia de integrare, pentru a urgenta adoptarea acestor legi.

În concluzie, această analiză este binevenită. S-a lucrat temeinic la finalizarea materialelor, dar consider că cel mai important rezultat al acestei dezbateri este faptul că atât cei de la putere, cât și cei din opoziție, vor putea urmări și chiar monitoriza mult mai coerent cele prevăzute în aceste documente. Sunt termene, măsuri care vor trebui îndeplinite atât de partea guvernamentală, cât, probabil, și de Parlament, în funcție de programul legislativ. Anul 2003 este foarte important pentru România. Numai printr-o activitate coerentă, implicând toți factorii decizionali, vor putea fi luate acele măsuri care să ne ducă mai aproape de Uniunea Europeană, dar, totodată, aceste decizii trebuie să țină cont și de nivelul sărăciei, al corupției, al birocrației.

Uniunea Democrată Maghiară din România va fi partener în toate deciziile care duc România spre consolidarea statului de drept, a economiei de piață funcționale, a respectării drepturilor omului și a minorităților naționale, de integrare în Uniunea Europeană și în NATO.

Cred că am documentat, în toți acești ani, ca și astăzi, de fapt, că suntem interesați în a rezolva nu numai problematica ce ține de minorități, ci toate marile probleme care frământă societatea românească.

De aceea, vom avea aceeași atitudine, câteodată critică, dar constructivă, spre binele tuturor.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Doru Dumitru Palade.

Domnul Doru Dumitru Palade:

Domnilor președinți,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Un om politic respectabil care, din păcate, nu mai este printre noi, într-un schimb de replici televizat cu un fost prim-ministru, care este printre noi, dar nu mai este în sală, a afirmat că opoziția are rolul permanent de a critica Guvernul și de a cere demisia acestuia. Deși sunt reprezentant al celui mai mare partid parlamentar de opoziție, partid care nu a votat actualul Cabinet la învestitură, nu voi ține seama de confruntările noastre continue cu partidul de guvernământ și voi încerca să prezint în fața dumneavoastră în mod obiectiv unele concluzii desprinse din materialele prezentate, studiate doar în timpul extrem de scurt pus la dispoziție, care să demonstreze distanța față de oferta electorală a Partidului Social Democrat din anul electoral 2000, ofertă care, oricum, va fi supusă spre analiză comparativă electoratului la viitoarele alegeri.

Nu poți pretinde de la nimeni să facă minuni în doi ani de zile, mai ales în situația moștenită de la guvernarea catastrofală din perioada ‘97-2000, pe vremea când PRM era aliat în opoziția parlamentară cu PDSR, dar nici să evidențiezi ca rezultate pozitive multe situații care sunt evident contrazise de starea internă în economie și societate.

Orice problemă s-ar lua în discuție, începând cu nivelul de trai și civilizația populației, forța de muncă, inflația, sănătatea, educația, știința, cultura, sportul, protecția mediului și altele, toate au ca numitor comun starea economiei românești.

Dacă România își asigură o dezvoltare economică reală, palpabilă la toate nivelurile și care să satisfacă cerințele de progres ale tuturor domeniilor, atunci, în mod firesc, se poate afirma că societatea românească este în evident progres.

Din acest motiv, aș recomanda Executivului mai multă moderație în difuzarea și afișarea unor rezultate care, la prima vedere, pot apărea optimiste, dar care, din păcate, nu se regăsesc încă în viața noastră de zi cu zi. Dorim indici de creștere obținuți în mod natural și cu costuri economice. Teamă îmi este că aici este punctul nevralgic al indicatorilor prezentați, cu ce costuri s-au obținut.

Ca deputat al unui județ din nord-estul extrem al țării cu potențial agricol și zootehnic, țin să aduc, cu multă amărăciune, la cunoștința Executivului că prea multe nu s-au schimbat în ultimii doi ani. Ba, mai mult, suprafața nelucrată a crescut în unele sate, a ajuns la peste 80%, ceea ce periclitează chiar agricultura de subzistență.

Nici vorbă de îmbunătățirea dotărilor, de mărirea suprafețelor culturilor în arendă sau asociere. Trecerea de la actuala proprietate agricolă fărâmițată în parcele, așa cum a rezultat din aplicarea Legii nr.18, la marile culturi agricole mecanizate și irigate, se poate face și de la sine, fără un efort centralizat, dar în 100 de ani. Cum putem să grăbim acest proces? Asta ține de activitatea Executivului, de modul cum aplică, sau cum poate aplica politica agricolă.

Suntem descurajant de departe de agricultura țărilor membre ale Comunității europene, în condițiile în care aproape jumătate din populația țării noastre produce undeva peste 14% din produsul intern brut în activitatea din agricultură.

La noi, șomajul de la oraș a provocat o creștere a populației la sate, tendință care în țările dezvoltate este exact pe dos. Ponderea populației în agricultură în țările dezvoltate este de cel mult 4-10% din total.

Trebuie să recunoaștem că situația la sate nu a fost niciodată mai grea ca acum. Aceasta datorându-se și acumulărilor negative făcute în toți anii de după 1990, dar nici în ultimii doi ani nu s-au schimbat, nu au existat schimbări palpabile. În fond, Programul SAPARD nu poate face totul, indiferent câți funcționari ar avea agenția de implementare.

Prea multe programe și acțiuni enumerate în materialul Guvernului ca demarate, de altfel, nu numai în zona agriculturii, prea puține rezultate palpabile în economie și în viața satului românesc.

Curios, totuși, deși un domeniu extrem de important pentru securitatea alimentară a populației - și la români de aici începe comensurarea nivelului de trai -, în viitor agricultura nu poate avea o pondere prea mare în produsul intern brut, determinante fiind pentru creșterea produsului intern brut alte domenii.

Trebuie să menționăm că între țările candidate la Uniunea Europeană, numai România și Bulgaria au circa 14% din produsul intern brut ca aport al agriculturii, restul se limitează sub 8%, cum este Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, țările baltice.

Despre silvicultură, ce să mai vorbim? Unde este rețeaua de drumuri forestiere promise în anul 2000? Unde sunt plantațiile silvice estimate? Acțiuni începute firav, multe programe, de parcă actuala guvernare a început în anul 2003, iar România, an de an, își micșorează fondul forestier.

Industria este și trebuie să rămână sectorul cu ponderea cea mai ridicată la formarea produsului intern brut.

În decursul anilor de după 1989, ponderea produsului intern brut a scăzut la aproape jumătate, aceasta fiind și cauza scăderii produsului intern brut pe ansamblu, mai ales după 1997. În prezent s-a ajuns numai la 25% aportul industriei, ceea ce trebuie să recunoaștem că nu este deloc încurajant.

În vara anului 2002, Guvernul a aprobat strategia de dezvoltare industrială a României pentru următorii ani, eveniment extrem de puțin mediatizat de presă. Poate și datorită analizei complexe făcute de specialiștii care au lucrat la elaborarea acestui material, analiză poate prea complicată pentru majoritatea lucrătorilor noștri de presă, specializați mai mult pe alte genuri de știri.

Strategia amintită conține multe date privind evoluția domeniului. Situația actuală la noi și orientările pe plan mondial, dar extrem de puțin în ceea ce privește modul de intervenție strategică a statului în cadrul unei industrii cu capital privat. Cum se intervine în acest caz? Prin ce pârghii, prin ce mecanisme de piață?

Poate și din această cauză, domnul prim-ministru a afirmat în toamna anului trecut, nu pentru prima dată, că trebuie să gândim un program de industrializare a României care să plece de la alte baze decât cel pe care a mers România după 1949. Ce să înțelegem? Se reia lucrarea elaborată de Guvern din luna iunie anul trecut? În orice caz, nu se resimt acțiunile necesare în ramurile care trebuie să susțină securitatea alimentară. Mă refer la construcția de mașini agricole, producția de îngrășăminte, mijloace de irigație. Nu se remarcă acțiuni clare în domeniul susținerii producției proprii de fire, fibre și țesături.

O treime din exportul țării este bazat pe confecții și încălțăminte, dar în lohn. Nu se pune accent pe creșterea gradului de prelucrabilitate în industria lemnului, numai 30% din exportul din acest domeniu este de lemn prelucrat. Mai ne ocupăm de producția de utilaje sau de mașini unelte? Dacă vrem să recâștigăm piețele externe, prea ușor pierdute în 1990, atunci ce vom oferi? Am fi dorit să vedem o implicare mai mare în dezvoltarea ramurilor și subramurilor care aduc un aport mare la creșterea produsului intern brut, cu produse care înmagazinează manoperă de înaltă calificare; aceasta să nu mai fie un apanaj al țărilor dezvoltarte. A fost o inițiativă în domeniul producției de mijloace de tehnică de calcul, la domnul ministru Nica, facilități pentru cei care depășeau anumite cifre de afaceri. Ce rezultate s-au obținut? Inițiativă interesantă.

În noile condiții, ce facem cu industria de apărare, care s-a diminuat, aproape nu mai există, față de ce reprezenta în 1989. Mai mult, într-o țară ca România, care în 13 ani nu a reușit să construiască măcar un kilometru de autostradă, cu multe programe de coridoare europene rutiere sau feroviare, de fapt, și domnul prim-ministru s-a referit astăzi la aceste proiecte, dar cu o infrastructură sub orice critică, industria de utilaje de construcție aproape că a dispărut și nimeni nu-și mai amintește de unități fanion, ca binecunoscuta unitate din Brăila.

Recent, ordonanța Guvernului a dispus preluarea de la AVAB, deci reîntoarcerea în proprietatea statului a unei capacități în domeniul industriei ușoare de pe platforma Săvinești, trecerea la ministerul de profil în vederea unei reabilitări cu consecințe favorabile în plan social și economic. De ce atunci, întreb, a fost criticată moțiunea noastră privind exploatarea de la Roșia Montană pe motiv că ne opunem privatizării, că vrem să rămână la stat, mai ales că era vorba de o bogăție strategică a subsolului, deși ceea ce face noul proprietar putea să facă foarte bine și compania națională respectivă.

Trebuie să reunoaștem că toate eforturile făcute pentru a atrage în România mari firme purtătoare de progres tehnologic nu au dat încă rezultate. Poate că nu suntem încă credibili, dar mai sigur că nu reușim să asigurăm condițiile necesare pe care le asigură, din păcate, alte țări candidate.

Sectorul energetic și resursele energetice, exploatarea și asigurarea necesarului în acest domeniu au monopolizat întreaga preocupare a factorilor de decizie. Reforma în sistemul energetic constituie încă un obstacol extrem de dificil. Programele se urnesc greu și se dezvoltă cu discontinuități. Unele măsuri luate au dat rezulate, de exemplu depozitele subterane de gaze combustibile care au permis să nu apară sincope majore chiar în această iarnă în perioade geroase. Dar aceasta nu scuză în nici un fel problema costurilor la încălzire care, deși era cunoscută încă din vara trecută, a pus Guvernul într-o situație jenantă, fiind nevoiți să ia unele măsuri pompieristice care au dezorientat în prezent întregul proces de contorizare a energiei termice. Deși de mai mulți ani se tot discută de zonele cu mono industrie, reconversia profesională a rămas la nivelul meselor rotunde, a simpozioanelor, a consultațiilor. Să mai amintim ce probleme are Guvernul în zonele miniere sau cum arătau promisiunile privind forța de muncă, din campania electorală din anul 2000.

O altă problemă pe care numai o amintesc este sectorul de sănătate. Chiar nu se poate ca în acest domeniu la care nu avem lipsă de legi sau alte reglementări să intre în stare de normalitate? După ce că persoanelor în vârstă nu reușim să le asigurăm un nivel minim de trai, când medicamentele costă așa de mult, și aici remarc că ne-am distrus propria noastră industrie producătoare de medicamente, de ce trebuie ca în fiecare lună să traversăm evenimente neplăcute cu medicamente compensate sau necompensate, cu schimbări în politica medicului de familie, cu taxe sau fără taxe de internare și cu multe alte lucruri care demonstrează că nu putem intra pe un făgaș de normalitate.

Dacă tot am pomenit de normalitate, doresc să mă refer și la educație. Încă din anul 1995 a intrat în vigoare o lege a învățământului, dar parcă o dată cu termenul de aplicare a ei, s-a dat un semnal de instabilitate. În fiecare an apar schimbări care dau peste cap măsurile anterioare. Programele sunt încă extrem de grele pentru copii. Deși se promisese altfel, a început din nou moda meditațiilor încă de la capacitate, concomitent cu schimbarea în fiecare an a modului de susținere a examenului din învățământul preuniversitar. Prea mult universități private care asigură o pregătire îndoielnică studenților, de la criza de juriști și economiști de la începutul anilor 1990, avem acum un surplus considerabil, dar de valoare modestă, în aceste specialități. Supraîncărcarea programelor de învățământ duce tinerii către stări de oboseală precoce și la dorința de a sista orice formă de pregătire ulterioară, tocmai când aceștia au nevoie de abordarea specializării superioare.

Nu pot să nu ating și problema extrem de sensibilă a domeniului cercetării științifice. Doar 600 de miliarde de lei au lipsit bugetului de stat pe anul 2003 pentru a asigura acestui domeniu un trend crescător și pentru a da posibilitate finanțării de programe, conform cu recenta Ordonanță nr.57 din 2002. Chiar nu se putea găsi această resursă, chiar dorim să nu mai avem domeniul pe care oricare altă țară îl sprijină și căreia îi asigură dezvoltarea economică? Ministerul Educației și Cercetării avea 3 secretari de stat. Unul pentru învățământul universitar, unul pentru învățământul preuniversitar și al treilea pentru activitatea de cercetare științifică, mai puțini nu erau nici pe vremea Guvernului Văcăroiu, când, după părerea mea, structura Guvernului a fost cel mai bine dimensionată.

Ce credeți? Domnul prim-ministru a redus schema tocmai cu secretarul de stat de la cercetare. Dacă se dorește ca despre cercetare, cercetarea științifică, în mass-media să se scrie mai mult, se pot și aici organiza privatizări frauduloase, dosare penale, eu știu, alte probleme ilicite ca să poată să apară în presă. Ce vină are cercetarea că și-a făcut temele la timp, că a abordat reforma încă din 1992, că unul dintre primele 4 capitole închise provizoriu la negocierile de preaderare din 1999 a fost tocmai dosarul de știință-cercetare? Nimic spectaculos pentru Guvern, nimic poate care să dea bine la electorat, nici o întrebare interesantă în sondajele monitorizate de domnul ministru Dâncu.

Un ultim aspect pe care, totuși, aș vrea să-l ridic în fața dumneavoastră, se referă la poziția României în calitate de viitor membru NATO și cu tratative avansate de preaderare la Uniunea Europeană. Trebuie să înțelegem cu toții că nu mai suntem izolați ca înainte de anul 1989, când partidul-stat putea face orice. În prezent, organismele internaționale au misiuni permanente la București, care trebuie să cunoască situația reală și nu cosmetizată de diferiți factori guvernamentali. În actuala politică a PSD-ului, de izolare mediatică, prin orice mijloace a PRM, aceste misiuni au devenit practic sprijinul nostru pentru a transmite occidentului date reale și corecte privind poziția partidului nostru. Primim orice critică, de orice natură, dar să fie bazată pe fapte reale, nu pe etichete agățate de mafioți, cu sprijinul unor colaboratori externi interesați.

Tendința de a transforma România în stat polițienesc, pe care o au diverși factori de răspundere din Ministerul de Interne, nu va mai putea rămâne nesancționată. Cum explică domnul ministru de interne recenta provocare împotriva primarului general al Municipiului Cluj-Napoca - Primar general la a treia legislatură - de a-l duce cu forța la un banal proces de calomnie la Alba Iulia? Oare câți primari din țară nu au curent procese de calomnie? Ce cadru din Ministerul de Interne dorește să-și mențină scaunul sau să fie promovat? Ce vină are domnul Gheorghe Funar că cetățenii din Cluj-Napoca votează PRM, și PSD-ul nu a trecut de pragul obsedant de 3%? Răzbunarea politică nu dă bine în ocicdent. Nu mai suntem lagărul de tristă amintire, dacă PSD dorește să strice firma, nu are decât.

În concluzie, vă asigurăm, domnule prim-ministru, că vom studia în continuare materialele prezentate și că vom veni cu observații și propuneri constructive.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc. Penultimul vorbitor, domnul deputat Constantin Petruș, din partea Grupului parlamentar social-democrat și umanist.

Domnul Octavian Constantin Petruș:

Domnilor președinți,

Domnule prim-ministru,

Domnilor și doamnelor miniștri,

Prea nobili și stimați colegi parlamentari,

Distinși invitați,

Partidul Umanist din România, partid pe care îl reprezint, salută și sprijină orice prilej prin care Guvernul vine în fața Parlamentului și ne incită la discuții sincere, serioase, profesionale și responsabile privind problemele țării.

Țara Românească are multe probleme dificile, iar populația așteaptă apariția și aplicarea unor soluții optime. La sfârșitul anului trecut, la Paraga și la Copenhaga s-au întâmplat două evenimente deosebite. Presa a subliniat că aceste evenimente pot schimba destinul României. Fără îndoială că Guvernul își are meritele sale mari, pe care eu le apreciez cum se cuvine, dar nu despre aceasta doresc să vorbesc.

Este cred mai util, în acest context, să ne reamintim acum cuvintele marelui înțelept Buda care acum 2 500 de ani enunța un mare adevăr: "Suntem moștenitorii propriilor acțiuni: destinul ni-l creăm noi înșine". Destinul României nu îl creează nici americanii, nici Uniunea Europeană. Destinul României este făcut doar de români. În acest spirit voi încerca să discut pe scurt o singură chestiune esențială privind integrarea României în Uniunea Europeană.

În decembrie anul trecut la Copenhaga România a reușit să intre pe culoarul de așteptare în Uniunea Europeană. Pentru ca ușa să se deschidă pentru noi în 2007 România nu trebuie să mai facă pași greșiți, pentru că lupta pentru banii mulți ce pot veni de la Uniunea Europeană este teribilă. Nu este nici un secret că există forțe internaționale puternice care doresc să amâne intrarea României în Uniunea Europeană, pentru ca banii de care vorbeam să capete o altă destinație.

De aceea, vin cu o propunere pragmatică. Sugerez Guvernului să fie mai atent la inițiativele legislative care, fie din incompetență, din grabă, din necunoașterea aquis-ului comunitar, din necunoașterea limbii engleze de către unii tineri birocrați din ministere, barează de fapt, frânează, amână intrarea României în Uniunea Europeană în 2007.

Voi da un singur exemplu. În ultima vreme, comisiile Camerei au fost năpădite de un noian de propuneri legislative de reglementare a unor profesii, de pildă, psiholog, inginer, biolog etc. or, sunt vreo 2500 de meserii în nomenclator, așa că ne vom trezi că pierdem vremea cu vreo 2000 de legi inutile și dăunătoare.

În Uniunea Europeană există o economie de piață funcțională, piața muncii este liberă, reglementate sunt doar câteva profesiuni. Dacă acceptăm propunerile pentru astfel de legi, sosite la comisii, România nu va putea deschide și închide dosarul cu circulația liberă a forței de muncă. De aceea, aș îndrăzini să recomand Guvernului și Birourilor permanente să introducă un filtru inteligent pentru a stopa această puzderie de pseudolegi neeuropene care sufocă comisiile. Eventual, partidele să ia niște măsuri, deputații care pentru a se afla în treabă vin cu tot soiul de propuneri fanteziste, fără a mai pune mâna pe carte și a mai consulta legislația europeană, să nu mai fie propuși pe liste la următoarele alegeri.

Încă ceva și închei. Aș mai îndrăzni să reamintesc Guvernului că Uniunea Europeană se autodefinește ca o societate a cunoașterii, nu este rău ca Guvernul să înceapă să aprecieze mai mult pe marii specialiști ai țării, să ia măsuri hotărâte și convingătoare de a aprecia mai mult meritul și valoarea, de a da fiecăruia ceea ce i se cuvine. Pentru că "Lumina luminează în întuneric și întunericul nu a biruit-o". Am citat din Evanghelia după Ioan. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul senator Adrian Păunescu.

Distinse coleg, pentru că știu, enervarea vă inspiră, până veniți aici o să vă fac o rugăminte. O să fiu furat de frumusețea discursului dumneavoastră și o să uit să vă întrerup când depășiți timpul. Știu că aveți o memorie extraordinară, amintiți-mi dumneavoastră când ați depășit timpul. (Râsete în sală).

Domnul Adrian Păunescu: (ajungând între timp la tribună):

Domnule președinte, nu lucrăm cu aceleași unități de măsură (Aplauze). Dumneavoastră lucrați cu secundele, eu cu eternitatea. (Aplauze). Dacă vi se pare înainte de a face primul pas că sunt vinovat așa cum ați spus aici, atunci îmi prezint scuze că exist (Aplauze).

Domnul Valer Dorneanu:

Am încercat și eu o mică glumă, dar nu mi-a reușit.

Domnul Adrian Păunescu:

Vă mulțumesc foarte mult, pentru faptul că mi-ați explicat ce ați vrut să faceți. (Aplauze)

Domnilor Președinți,

Domnule Prim-Ministru,

Domnilor parlamentari,

Domnilor guvernanți,

Doamne și Domni,

Trăim vremuri paradoxale. După doi ani de guvernare PSD, mica bibliotecă de fapte și cifre, pusă la dispoziția parlamentarilor de guvern, provoacă neliniște, revoltă, indignare ruperi la fugă. Auziți și dumneavoastră, ce face acest guvern: ne prezintă situația reală. Vine cu statistici exacte și cu evidente înfăptuiri. Mai mult decât atât, își recunoaște în mod dramatic și neîmplinirile. În acest fel, el riscă să lovească una din cele mai importante cuceriri ale naturii umane: minciuna. În acest fel, se dă o lovitură mortală ipocriziei. Nu se prezintă circumstanțe atenuante pentru nerealizări. Sunt aduse în prim-plan, cu o iritantă bărbăție de cuget, realizări cum ar fi:

- redobândirea încrederii și revigorarea relațiilor politice externe, îndeosebi a celor cu Uniunea Europeană și instituțiile internaționale;

- sprijin în susținerea și desfășurarea procesului de reformă economică în condiții de suportabilitate socială, deși aici ar mai fi câte ceva de făcut;

- recunoașterea dreptului de liberă circulație a cetățenilor români în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2002;

- invitarea în luna noiembrie 2002, a României de a deveni membru NATO;

- obținerea, în decembrie trecut, a unui calendar precis din partea Uniunii Europene, pentru ca România să devină membru cu drepturi depline, începând cu anul 2007;

- încheierea de acorduri cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, în scopul recunoașterii și sprijinirii financiare a efortului de reformă;

- rezolvarea unor litigii, existente de ani de zile, în relații externe bilaterale;

- extinderea cooperării cu țări și regiuni ale lumii, în care prezența României devenise nesemnificativă.

Guvernul nu poate fi iertat pentru scoaterea țării din zona paradisiacă Ecuador - Coasta de Fildeș - Zimbabwe "

Sunt, de asemenea, semnificative și unele regrese evidente pe plan intern, în anii 2001-2002, confirmate de Comisia Europeană și de instituțiile financiare internaționale, e drept sub numele de progrese și anume:

- relansarea economică, în ritmuri, care au plasat România pe unul din primele locuri între țările central și est-europene;

- dezvoltarea și consolidarea structurilor de proprietate privată;

- instituirea și amplificarea unor macanisme ale economiei de piață pe baza legislației naționale, armonizate cu cea comunitară;

- declanșarea unor programe de investiții care susțin îmbunătățirea condițiilor de viață în mediul urban și rural deși la acest capitol, cred că ritmul trebuie intensificat;

- lansarea unui amplu Program social cu:

- intensificarea preocupărilor pentru crearea de noi locuri de muncă, în vederea creșterii gradului de ocupare a populației active și diminuării șomajului;

- sporirea sensibilă a numărului de locuințe, inclusiv pentru un număr mare de tineri;

- ridicarea gradului de protecție a pensionarilor și persoanelor cu venituri mici, deși și în această privință mai e mult de făcut;

- îmbunătățirea, pentru elevi, a condițiilor din școli și din familie.

Nici aceste reparații nu pot fi trecute cu vederea. Refuzul stagnării trebuie sancționat. "Nici o faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită!"

După toate aceste catastrofale și, (din păcate pentru adversarii politici) indiscutabile fapte pozitive, iată că "infernalul" Guvern Năstase mai vine și cu recunoașterea dificultăților și neajunsurilor din țară. Ce stil de lucru e acesta, să recunoști erorile și neîmplinirile, să creezi un real pericol de sinceritate în viața noastră publică? E posibil așa ceva? Consecințele pot fi incalculabile. Iată, Guvernul arată aceste neajunsuri, le asumă și le reprogramează ca priorități, cu toată remușcarea că n-au putut fi rezolvate până astăzi. Da, a crescut produsul intern brut cu aproape 5%. Nu amețitor! Nu suficient! Mai e mult până departe! Dar a crescut mai mult decât se prevăzuse. Oricum, anul 2002 e primul de după 1990, cu un comerț exterior pozitiv, cu reducerea stocurilor, cu rată semnificativă de investiții și cu o creștere, nu o scădere, a nivelului de trai. Nu mare, nu cât trebuie, dar creștere!

Lupta cu birocrația nu e câștigată, desigur, dar linia tehnologică pentru producerea de arme contra ei, funcționează. De la politica de împărțire și reîmpărțire, la infinit, a bunurilor trecutului, se trece, iată, treptat la producerea de bunuri noi. Nu suficient de convingător, nu cu destulă forță. Încă ne mai iluzionăm cu ideea că există diverse activități care pot ține loc de producție. Adevărul e că nici una din aceste activități nu dă muncă și performanță, siguranță și pâine prea-îndelung- nefericitului popor român, care, și el, de atâta politichie și șmecherii, care i se perindă prin fața ochilor, a ajuns să nu mai creadă în muncă, să-și piardă învățul muncii, să se ia după exemplele ilustre, de minciună și de înșelăciune, ale acestor ani și să aștepte protecție socială, acolo unde primul gest de protecție socială ar fi producția economică eficientă.

Guvernul mai este vinovat și de scăderea drastică a ratei inflației. Totuși, ne-am aflat și ne aflăm la cel mai scăzut nivel al inflației după 1989. Aici se cuvine să facem o observație. Noi, românii, avem harul și norocul istoric de-a prinde toate stopurile. Când leul dădea să se echilibreze în relația cu dolarul, am trecut la noua relație cu euro. Nu că am vrut, dar așa s-a întâmplat. Iar euro nu putea să crească, în altă perioadă, decât acum, ca să se ajungă la dezastrul prețurilor la întreținere, care ar putea fi declarată, pentru felul cum își înfige colții sângeroși în nivelul de viață al oamenilor, adevăratul Dracula. Ieri, în Sighișoara, azi în toată țara!, după cum ar spune cel mai dinamic și prosper ministru al nostru, domnul Agathon, pe care nici glonțul nu-l găsește, pentru că nu-l caută, nici senator nu-l află pe ministrul nostru pentru că el este, după cum s-a declarat, un roșu câine invizibil, și se plimbă mereu în și pe teren și nici telefon nu-l atinge la ureche, pe noul interpret al rolului Dracula de colo-colo, pentru că dânsul nu răspunde.

Trăim, totuși, timpuri paradoxale. Va trebui să începem să ne obișnuim cu ideea, de exemplu, că în România oamenii de afaceri nu pot trăi la nesfârșit în ilegalitate. Din această deculpabilizare a ideii de om de afaceri, într-o Românie capitalistă, care trebuie să învețe că, afacerile sunt, în anumite țări prospere, mai importante chiar decât industria grea ( mai ales după ce n-o mai ai), se va impune și considerarea parlamentarilor, care sunt de meserie oameni de afaceri, ca oameni ieșiți de sub ipotetica urmărire penală. Am reușit noi, politicienii, să aruncăm, unii asupra altora, acest virus al vinovăției de principiu, a omului de afaceri care a fost ales în parlament. Și uite că boala a devenit endemică. Toți ajungem să părem vinovați, deși proba cu fapte nu incriminează decât pe unii într-adevăr vinovați și corupți. Ridic și eu glasul împotriva corupției, ca parte și consecință a birocrației și a promiscuității criteriilor, dar afirm că, totuși, cea mai îngrozitoare și de neiertat faptă de corupție este lipsa de producție, firește producție performantă și îndestulătoare pentru bugetul țării.

Există mari state, în lume, unde corupția e mult mai puternică decât la noi, dar acolo ea se manifestă într-un mediu economic și comercial de excepțională rentabilitate și nu pe un fond de sărăcie, în care orice nefericit, care găsește o bancnotă pe stradă și o bagă în buzunar, poate fi considerat un mare corupt. Exact ca în gluma sinistră din vremea socialistă, glumă, conform căreia un cetățean care a cumpărat un loz în plic, și a dat pe el 6 lei, câștigând o mașină, a fost băgat în pușcărie că de unde a avut el 6 lei să-și cumpere un loz!

Personal, am îndoieli că eradicarea corupției ar rezolva singură problema sărăciei, care s-a instalat adânc și dureros în fibra cea mai intimă a poporului român, inhibându-l, îmbolnăvindu-l, umilindu-l. Refuz folosirea luptei cu corupția ca diversiune!

Soluția de fond, cerută și de președintee Ion Iliescu, este lupta deschisă și legală cu corupția, pe fondul unei mai accentuate relansări economice, în conformitate cu nevoile de modernizare și de eficientizare ale întregii societăți românești și într-o atmosferă deschisă performanței, muncii, renașterii.

Nici nu nutresc, trebuie să vă spun, convingerea că o creștere drastică a fiscalității, pentru cei care câștigă în mod inteligent și cinstit, bani mai mulți, ar da mai multă pâine și protecție socială celor săraci.

Birocrația abia așteaptă noi impozite, să le folosească pentru sporirea numărului de instituții ale suspiciunii, ale tuturor formelor de control, subcontrol și supracontrol, ale îndepărtării oamenilor de vocația lor fundamnetal-constructivă, prin sporirea numărului de vămi și de opreliști.

Afirm cu tărie că trebuie să ne constituim în apărători ai capitalismului românesc, amenințat de amintirea unor prea-repetate eșecuri anterioare și de lipsa de adecvare a unora dintre noi la cerințele acestei societăți. Are dreptate premierul Adrian Năstase, să recunoască onest și curajos că, în combaterea birocrației și a corupției, acțiunile executivului au întâmpinat multe dificultăți. Dar această recunoaștere e una și e altceva faptul că i se impută, actualei guvernări și actualei majorități, corupția, tocmai de către unii din cei ce se dovediseră campioni naționali și uneori mondiali în corupție. Mi se pare un record de teatru al absurdului. Chiar s-au uitat toate? Chiar s-a reînzdrăvenit putreziciunea din adopțiile internaționale și din privatizările frauduloase care s-au lăsat cu crime în plină stradă?

Guvernul Năstase a făcut și face bine că lasă Justiției dreptul de-a judeca. Dar nu a făcut bine și nu face bine punând surdină subiectelor de prăpăd național (pe care le-a demascat, atunci când era în opoziție) îmblânzindu-și tonul, după venirea la putere. Efectele se văd în ceea ce aș numi cercul ciuvicios al atacului împotriva Bancorex, adevărată stație pilot a echilibrului național, distrusă cu voia, de fostul președinte al României și de camarila sa ciuvicioasă.

Da, domnule Adrian Năstase, trebuie eliminate cauzele profunde ale corupției și ale birocrației. Nu trebuie îngăduite neîntemeiate incriminări penale împotriva adversarilor politici. Nu trebuie vânătoare de vrăjitoare. Tăierea de capete nu poate fi sportul preferat al unor democrați adevărați. Dar nici complicitatea sentimentală sau mercantilă, a unora din oamenii puterii de azi, cu nemernicii care au vândut și vând pe nimic bogății naturale ale României, munți și lacuri sau inalienabilul patrimoniu național, nu poate fi tolerată.

Ordinea de drept trebuie consolidată. Dar nu se poate întări prestigiul nici unei autorități, dacă noi, parlamentarii, ne distrugem unii pe alții prin populism și lovituri sub centură, prin atacuri la însăși condiția de ales al poporului, dacă noi compromitem simbolul democrației care e Parlamentul. Dacă între noi, parlamentarii, nu va interveni moratoriul moral, reconcilierea națională devine imposibilă! Și reconcilierea trebuie să însemne și producție! Baza e chiar prosperitate prin performanță.

Țara nu mai are de unde scoate bani pentru politica socială, dacă nu lansează o curajoasă și fertilă politică economică, o politică a producției performante și eficiente!

Nici pensionarii, care trebuie scoși din mizeria în care trăiesc, după viața lor de muncă și jertfă, nici tinerii, care trebuie pregătiți pentru performanță și nu au de ce să fie tratați ca niște copii de cerșetori, nici bolnavii, care se sting în uitare și sărăcie, nici țăranii, care au dus-o greu în toate epocile, nu pot primi ceea ce li se cuvine, dacă nu veți lansa, în practică, domnule prim-ministru, o nouă și mai radicală politică economică, identificând și punând în relief nevoile cele mai acute ale țării și angajând energiile creatoare și truditoare în această direcție: locuințe, drumuri, apeducte, viaducte, turism, agricultură modernă, toate industriile, pentru care avem vocație și materii prime, cercetare științifică pe măsura geniului acestui popor, învățământ cu finalitate, cultură de vârf și cultură pentru toți și peste toate, o reformă, cu fața la oameni, a sistemului sanitar.

Modernizarea țării trebuie făcută acum!

Ne dați în fine o veste bună: cei mai loviți, cei mai chinuiți cei dintotdeauna mai necăjiți dintre oameni, țăranii români, totdeauna vinovați de tot ce s-a întâmplat rău se vor bucura de o reconsiderare omenească din partea statului! Legați-vă și legați-ne numele de această dreptate istorică făcută țăranilor, adică tocmai acestei clase tăcute, geniale și bolnave care a dat forță, identitate, eternitate și hotare României.

Vă îndemn și îmi cer și mie însumi, cer tuturor colegilor, domnule Prim-ministru, să dăm o nouă șansă copiilor din familiile sărace, din familiile de țărani, de cărturari, de modești funcționari și de muncitori din satele și din orașele unde familiile n-au bani să-și trimită copiii nici până la gară și să nu ajungem să ne constituim într-o castă închisă, cu o înmulțire oedipian-tribală. România ar fi periclitată, pe acest drum în sine însuși, pe acest circuit vicios!

Copiii dotați și supradotați nu trebuie să sufere din cauza sărăciei părinților. Nu numai pentru că ei au nevoie de noi, ci și pentru că noi avem nevoie de ei, pentru primenirea rândurilor societății. Statul român poate, prin voința noastră, să inițieze legi, care să micșoreze impozitele acelor oameni generoși, care oferă burse elevilor și studenților excepționali, ca și celorlalți tineri săraci, de altfel.

Ați întreprins lucruri remarcabile și plastice, în chestiunea transportului copiilor și tinerilor din mediul rural și în programul de gratuități ale rechizitelor școlare, aproape un milion de elevi beneficiind de aceste gratuități. Sigur noi care avem salarii bune, nu simțim pe pielea noastră aceste îmbunătățiri reale, mult și nedrept ridiculizata acțiune Cornul și laptele poate fi batjocorită de cei bogați, care nu au probleme cu astfel de fleacuri, nu-i așa? Dar nu și de părinții copiilor care nu au bani pentru un pahar de lapte și o chiflă. Și mai semnalez un fapt pe care-l salut: Încăpățânarea cu care, domnule Prim-ministru, dumneavoastră și guvernul dumneavoastră și al nostru v-ați ținut de ceea ce ați promis.

Poate că acesta este faptul cel mai important, din punct de vedere moral și politic, la care ați ajuns. În ansamblu, mai ales în politica externă, v-ați propus pentru primii doi ani, ați realizat, pentru că ați etapizat. Nici comunismul nu era atât de greu suportabil, dacă avea etape, dacă nu era o lungă călătorie în neant. Am scris atunci: "E prea lung drumul până-n comunism/ De ni-l scurtăm cu gări și cu etape/ De nu-l aducem totuși mai aproape/ E prea lung drumul până-n comunism".

Etapizarea și realizarea unor obiective de etapă reprezintă, după părerea mea, un real succes al guvernului dumneavoastră. Dacă respectiva obstinație v-ar caracteriza mereu, și în raporturile cu unii dintre cei care, fiind alături de dumneavoastră sau în partidul dumneavoastră, sunt pe nedrept atacați, ar fi la fel de bine. Acolo mi se pare că, uneori, cedați rușinii față de opinia publică. Și e normal să aveți obraz în fața opiniei publice. Dar vă semnalez că vi se cunoaște stilul, vă monitorizează inamicii politici și ei știu că, dacă insistă negativ, în 5-6 ocazii, asupra unui nume, dumneavoastră de dragul curățeniei acestui guvern sau a acestui partid, sunteți în stare să faceți curat și cu cei care sunt curați.

Încercați, domnule prim-ministru, ca prin programul economic, să puneți în valoare noi resurse, pentru ca una din cele mai mari nenorociri a omului contemporan, nesiguranța zilei de mâine, pentru el și pentru copiii lui, să se diminueze.

Salut lucrurile multe și bune pe care, în acești doi ani, Guvernul le-a făcut pentru cultură, pentru artă, pentru spirit, dar cer continuitate și consistență, să nu cedați, în lupta cu dificultățile, cum ar fi, de exemplu, nedreptatea care s-a făcut Indemnizației de Merit, lege îndelung discutată, aprobată de Parlament, sprijinită călduros de Guvern și promulgată de președintele Iliescu, publicată în Monitor și valabilă din martie 2002, care trebuie să-și intre în drepturi.

Am constatat cu stupefacție și cu revoltă că, printr-o nefericită măsură, din iulie 2002, legea a fost aruncată în aer de Ministerul Finanțelor și blocajul a fost însușit la grămadă de Parlament. Nu vă jucați cu legile, domnilor! Și nici cu elitele țării, cu elitele spirituale ale țării care suferă, și de sărăcie, dar iată și de ofensa unor zigzaguri imorale de comportament, ale unor guvernanți! Domnule premier, vă rog să repuneți de urgență în operă Indemnizația de Merit!

Continui să cred că România are nevoie, și de mari publicații culturale naționale, și de mari publicații zonale, și de un organism fiabil și obiectiv de difuzare a presei și de repunerea în funcțiune a tuturor lăcașurilor de cultură, a caselor de cultură, a căminelor culturale, a bibliotecilor. Acolo unde dispar lăcașurile de cultură, apar închisorile. Acolo unde lipsește educația, sporește crima. (Aplauze puternice)

România nu se poate transforma în poligonul de încercări al tuturor damblagiilor, deviaților, pedofiliilor, șnapanilor și al tuturor perverșilor lumii și ai țării. România nu e costum de probă pentru manechini și play-boy de orișiunde ar veni ei! Sunt remarcabile eforturile CNA, în direcția potolirii și diminuării violenței în mass-media, însă nu mă asociez excesului de reglementări și de interdicții, care pot conduce la cenzură și nu mă asociez nici interzicerii neconstituționale și ilegale a vreunui post de televiziune, cum e OTV.

Educația trebuie să-și reintre în drepturi la nivelul exigențelor și provocărilor de azi! Educația, în directă relație cu credința și cu faptul de cultură și cu mass-media!

Aș mai reaminti nevoia de sprijin urgent și substanțial pentru Catedrala Ortodoxă "Învierea Domnului" din Cartierul Tudor de la Tg. Mureș! Ca și obligația noastră de-a nu lăsa în paragină sau în zgârcenie Teatrul Național din același Târgu Mureș, ajutat de Budapesta și mai puțin ajutat de București. Asta nu se poate accepta. Nu se poate accepta absența noastră din ajutorul meritat de Teatrul din Târgu-Mureș, așa cum trebuie salutată dăruirea Budapestei față de cauza Teatrului Național din Târgu-Mureș, deși nu discut cauzele acestei dăruiri. De asemenea, nu poate fi lăsat de izbeliște Teatrul Național din Craiova, considerat, ani în șir, recordman al scenei europene și mondiale. Ce se întâmplă la Mureș și la Craiova nu e bine. Ajutor de urgență, domnule Adrian Năstase!

Doamnelor și domnilor,

În doi ani guvernul nostru a făcut, în multe privințe, mai ales în politica externă și, în stabilirea unui loc meritat și demn al nostru în lume, performanțe excepționale. În țară, însă, se trăiește rău. Procesul de pregătire a României, pentru aderarea la Uniunea Europeană trebuie accelerat. Dar procesul de aderare a României la mica Europă, numită Uniunea Românească, trebuie de-a dreptul urgentat. Vrem să vedem, domnule prim-ministru, în timpul vieții noastre, în viața de toate zilele, împlinindu-se programul de politică internă, căruia ne-ați anunțat că îi vom da, începând din 2003, prioritate. Se pot amâna datorii, se poate amâna o întâlnire, nu se poate amâna fericirea, nu se poate amâna viața, nu se poate amâna dreptul la o bătrânețe liniștită al pensionarilor, nu se poate amâna și redistribui tinerețea care trece repede, ca un glonț prin capul unui sinucigaș.

Nu e corespunzătoare situația din sănătatea publică, domnule Prim-ministru, și asta dă o notă rea și greu de șters întregii noastre guvernări. De acord cu toate gândurile bune pe care le-ați exprimat, dar, dacă se moare în mizerie și indiferență, în spiritele din țara căreia îi sunteți premier, nu uitați că sunt destui care lucrează la etichetele pe care să ni le pună și să vi le pună.

Vechiul meu îndemn, obsesia mea, și anume să jucăm cu piesele albe, pare să fi avut efect asupra guvernării dumneavoastră. Dumneavoastră conduceți jocul. Observați că nu puțini sunt diversioniștii care nu vor dialog de substanță, de fond, de idei și dezertează la prima ocazie. Să reinventăm curajul confruntării, să apărăm dreptul la diferență, pentru a reconstrui împreună - putere și opoziție - instituția genului proxim, instituția unității naționale!

Să nu ne lăsăm atrași în diversiuni și capcane derizorii. Să nu îngăduim logodna cu cea mai nenorocită târfă a societății umane, care este suspiciunea! Să sacralizăm comunicarea onestă și curajoasă între noi, pentru că necomunicarea este patul germinativ al înfrângerilor, al regresului, al tuturor crimelor.

Necomunicarea sporește suspiciunea. Othello și Desdemona mor, pentru că nu comunică între ei. Iago dă nume acestei necomunicări, acestei suspiciuni, acestei crime. V-am atras atenția, acum doi ani, domnule Prim-ministru (din păcate fără efect, atunci) că e prea mare numărul de secretari de stat și de înalți funcționari, într-o Românie a tuturor simplificărilor necesare și a privatizărilor normale, gata să funcționeze fără povara de birocrație de stat! De curând, ați început restructurarea structurilor guvernamentale și ați anunțat că procesul continuă. Continuați-vă operația chirurgicală asupra birocrației! Stăruiți în fiabilizarea societății românești, prea greoaie și prea obosită, prea bine și prea rău birocratizată și ineficientă, prea antipopulară.

Stăruiți în sporirea încrederii românilor în ei înșiși, în primul rând prin exemplul dumneavoastră și al guvernului dumneavoastră! Stăruiți în instaurarea competiției morale a valorilor și în respectul pentru valori și pentru rezultatul competiției valorilor.

Doamnelor și domnilor,

Domnule Prim-ministru,

Nu vă lăsați narcotizat de succesele externe și întoarceți-vă și mai mult, decisiv, fața, către poporul român! Prețuiți și apărați opoziția - chiar și atunci când vă sfidează ori vă agresează incorect - încurajați opoziția, căreia prin moralitate și caracter îi puteți și îi putem impune, nu neapărat astăzi, la prânz desigur, o bătălie dreaptă pentru reconstrucția națională, conform unei strategii, care trebuie să fie atât de atât de inspirată și de copleșitoare în temeinicia ei, încât să îi determine și pe adversarii politici să o susțină, așa cum nu pot trăi fără aer deși poate uneori îi enervează.

Trăim vremuri paradoxale, în care tensiunea și speranța, oligofrenia și genialitatea, verdele și roșul, naționalismul și universalismul, pragmatismul și metafizica, social democrația și liberalismul, arta și crima, petrolul și principiile, demnitatea și conformismul, lichelismul și eroismul, apa și focul, fumul bogat al rachetei care a ars și fumul sărac din hornul unei case de țărani care n-au plecat niciodată de pe Pământ, pacea și războiul, se amestecă , ne neliniștesc și ne pun în gardă.

România ne-a ales pe noi, în anul 2000, să lucrăm pentru ea. Să hotărâm încă o dată, la rândul nostru, domnilor parlamentari și domnilor guvernanți, oameni ai puterii și oameni ai opoziției, că între toate cele care ni se oferă spre a alege, noi alegem, cu durere și speranță, România. Aceasta e problema noastră, aceasta e suferința noastră, aceasta trebuie să fie vindecarea noastră. România eternă! (Aplauze puternice)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

În încheiere, dau cuvântul domnului prim-ministru, Adrian Năstase, pentru a răspunde la unele dintre problemele care au fost ridicate de către dumneavoastră.

Aveți cuvântul, domnule prim-ministru!

Domnul Adrian Năstase:

Domnilor președinți,

Stimați colegi,

Consilierii mei mă anunțaseră ieri că va fi astăzi o dezbatere extrem de dură. Deși aseară am stat și am recitit "Arta războiului" a lui Sun Zu, de dimineață, când am văzut însă...i-am văzut pe colegii noștri de la P.N.L. și P.D. depunându-și ghiozdănașul aici, la catedră, mi s-a părut totuși că este un semn foarte bun. M-am gândit că, în definitiv, era o recunoaștere aproape ca la box, atunci când antrenorul aruncă prosopul.

Poate că așa trebuie interpretat acest gest. Poate că un dialog despre ce se întâmplă în țară este foarte greu de realizat acum. Poate că dânșii nu sunt pregătiți.

Noi am venit, însă, aici pentru că vrem să vă spunem, mai ales, ce credem că trebuie să facem împreună în continuare. Ce am făcut? Aproape că am uitat. Am avut o revelație astăzi, și-i spuneam domnului ministru Marian Sârbu, a fost nevoie ca unul dintre colegii noștri să ne reamintească una dintre realizările excepționale cu adevărat, acordul social, pe care l-am încheiat în perioada anterioară.

Și, probabil, că sunt multe alte lucruri pe care nu le-am pus în acest bilanț și, în definitiv, este firesc să fixăm for the record pentru arhiva Parlamentului și arhiva guvernărilor din România ceea ce s-a întâmplat, ceea ce am făcut. Dar suntem cu toții la fel de obișnuiți să uităm repede și să ne concentrăm asupra lucrurilor pe care le avem de realizat în viitor.

De aceea am venit aici, ca să ascultăm părerile dumneavoastră și să ascultăm sfaturi și unele dintre ele, de altfel, foarte bune în ceea ce privește pensiile. Ar fi important să adăugăm fonduri suplimentare, poate vom reuși o dată cu privatizarea PETROM-ului sau a BCR-ului, o parte din banii respectivi să-i punem într-un fond special care să ne ajute la o rezolvare cel puțin parțială a problemei pensiilor.

Și au fost multe alte idei care au apărut astăzi aici. Vă asigur că le vom examina cu foarte mare atenție. Pentru că, în definitiv, este în interesul nostru să preluăm idei sau sugestii, sau gânduri, sau observații care ne pot ajuta să îmbunătățim performanța guvernării.

Din acest punct de vedere, vă asigur că am ascultat cu multă atenție membrii cabinetului, cei care suntem astăzi aici, ceea ce s-a spus și că suntem, în continuare, extrem de deschiși la sugestii, la observații. Pentru că ședințele noastre de guvern care, uneori, durează foarte mult, în fiecare joi din săptămână, încearcă să realizeze acele schimburi de păreri care să ne dea o șansă în plus de a merge mai repede pe un drum pe care ni l-am ales. De aceea, până la urmă, suntem parteneri. Chiar dacă suntem în Opoziție sau suntem la Putere.

De aceea, este datoria noastră să venim să vă spunem și ce am făcut, pentru că, în definitiv, am făcut toate aceste lucruri împreună. Când mergem în străinătate, oricare dintre noi, va fi privit ca român, ca reprezentant al unei țări care nu mai este cumva într-o zonă de umbră, într-o zonă de rezerve majore. Și aceste lucruri, până la urmă, ni le datorăm unii altora, respectul necesar și încrederea reciprocă.

Singurul lucru la care vreau să reacționez este ceea ce a spus domnul senator Adrian Păunescu în legătură cu un anumit risc ca atunci când cineva repetă în exterior un anumit mesaj, eu sau colegii mei să abdicăm de la un anumit principiu. Un astfel de risc nu cred că există. Cred că am dovedit de multe ori, dacă nu de fiecare dată, că știm să apărăm un principiu chiar dacă în presă pot să apară anumite mesaje repetate sau nu, chiar dacă cineva dă un mesaj sau altul, eu cred că este important ca fiecare dintre noi să poarte cu sine o opinie, s-o exprime și s-o pună în discuție. Și avem datoria, în final, să încercăm să ne convingem unii pe alții care este cea mai bună soluție.

De aceea, aș spune că acesta este singurul lucru cu care nu sunt de acord din ce a spus Adrian Păunescu. În rest, aproape că nu am de adăugat la ceea ce s-a spus aici, prea mult. Îi rugasem pe colegii mei să adauge anumite comentarii. Domnul senator Dina a mai spus unele lucruri cu care sunt de acord. Sigur, va trebui să ne uităm cu mai multă atenție. Avem o problemă. Suntem comparați acum, în 2002, cu ceea ce s-a întâmplat și ceea ce era nivelul de trai sau p.i.b.-ul din 1989. Vă cerem totuși îngăduința de a ne compara cu nivelul din 2000. Pentru că, vă reamintesc o discuție pe care am avut-o zilele trecute atunci când votam despre punerea la punct a stadionului național pentru un meci important, noi ne-am angajat să dăm 15 milioane de dolari pentru a finaliza lucrările la acest stadion pentru modernizarea lui.

Sigur, este important, repet, pentru noi să rezolvăm aceste lucruri, dar unul dintre participanți, acolo, ne-a întrebat: "Bun, dar nu era evident că stadionul ăsta trebuie reparat? De ce n-ați făcut-o până acum?"

Vreau să reamintesc faptul că stadionul a fost construit în 1953 și atunci mi-am asumat eu, în numele tuturor guvernelor de după 1953, faptul că stadionul n-a fost modernizat. Dar suntem întotdeauna certați noi, care investim banii într-un anumit proiect, noi, care facem un anumit lucru, suntem învinuiți pentru cei care n-au făcut niște lucruri pe care trebuiau, poate, să le facă. Și ne-ar fi permis nouă ca acești 15 milioane de dolari să-i dăm la săraci, să-i dăm la pensionari, să-i dăm în alte locuri.

Guvernele care au întrerupt lucrările la Unitatea nr.2 de la Cernavodă în perioada 1997-2000, ne critică pe noi pentru programele energetice. Dar dacă dânșii ar fi dat miliardul de dolari pe care noi îl dăm acum, noi am fi avut acum un miliard de dolari mai mult pentru diverse proiecte sociale, pentru sărăcia extremă, pentru pensionari, pentru sănătate și așa mai departe. Așa, noi investim timp de patru ani un miliard de dolari, și nu e puțin lucru totuși, să recunoaștem, pentru ca guvernele viitoare să poată să beneficieze de încă 10% energie mai ieftină în sistemul național.

Sigur, acestea sunt aspecte pe care le cunoașteți foarte bine, le știți foarte bine și eu vi le reamintesc pentru că, într-un fel, suntem legați prin același jurământ de muncă și de credință pentru o cauză nobilă. Încercăm să nu ne pierdem din nou în istorie sau în geografia aceasta variabilă a unei Europe care nu mai știe din ce direcție vin dușmanii.

De aceea, revin la Sun Zu și spun că arta războiului întotdeauna a însemnat în primul rând de a evita confruntarea, principala lecție pe care Sun Zu a dat-o discipolilor lui. Și eu cred că asta este până la urmă și datoria noastră: să nu încercăm să construim dispute inutile acolo ele nu există. Și, de aceea, eu vă cer, în continuare, încredere în echipa noastră și să aveți convingerea că vom munci mai departe pentru obiectivele noastre comune.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule prim-ministru.

Cu aceasta declar închisă ședința noastră comună.

Urmează ca fiecare Cameră să aibă activități potrivit programului propriu.

Vă doresc o zi bună!

Ședința s-a încheiat la ora 15,30.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 14 octombrie 2019, 11:43
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro