Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of June 18, 2002
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.107/28-06-2002

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
18-09-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2002 > 18-06-2002 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 18, 2002

20. Dezbaterea Propunerii legislative privind reorganizarea grupurilor școlare (amânarea votului final).
 
see bill no. 228/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La pct. 20, propunerea legislativă privind reorganizarea grupurilor școlare.

Cine este inițiatorul propunerii? Domnule deputat Ionescu, poftiți.

Domnul Costel Marian Ionescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Propunerea privind reorganizarea grupurilor școlare este în portofoliul Comisiei de învățământ de foarte mult timp, de circa un an de zile. O mică istorie: a intrat în plen, după care a revenit înapoi în comisie și comisia a dat verdictul cu 10 la 8 ca să fie respinsă.

Problema esențială la această propunere legislativă este următoarea: această lege este inițiată de mine și de colegul meu, Moisoiu.

Se știe că după Revoluție, în majoritatea grupurilor școlare, marea parte a cadrelor didactice de conducere și-au asumat răspunderea pentru menținerea cadrelor didactice, prin promovarea unor noi tipuri de filiere de învățământ în aceste grupuri școlare, și anume, în afară de filiera tehnologică, s-a promovat filiera teoretică și vocațională.

În acest sens, s-a constatat, nu numai de către noi, care suntem specialiști și avem, eu și cu colegul meu o activitate mare în activitatea de management, în ceea ce privește conducerea grupurilor școlare, cât și de către Ministerul Educației și Învățământului, că a scăzut preponderent calitatea, deoarece baza materială nu este competitivă pentru toate cele trei filiere. Există unități școlare în țară în care se pregătesc elevii în cele trei filiere.

În acest sens, noi am venit cu propunerea comasării, acolo unde este cazul, a acestor grupuri școlare pentru ca baza materială să fie reîmprospătată și adusă la un nivel competitiv corespunzător, iar celelalte clase din filiera teoretică, acolo unde este cazul, de asemenea, să meargă către unitățile care pregătesc numai în filiera teoretică și unitățile care pregătesc în filiera vocațională.

În acest sens, am cerut un punct de vedere al inspectoratelor școlare din țară.

Deci, după o perioadă de câteva luni, din cele 41 de inspectorate școlare, am primit aviz de la 30 de inspectorate școlare favorabile, cu niște amendamente, pe care noi am venit și am îmbrăcat vechiul proiect de lege cu aceste amendamente și le-am supus din nou comisiei.

În acest sens, vreau să reliefez faptul că acest proiect are o acoperire și din punct de vedere juridic, în proporție de 75% din sufragiile celor îndreptățiți să-și spună punctul de vedere, și anume favorabil, motiv pentru care eu vă rog și vă invit ca să votăm, să dăm un vot de conștiință, pentru că acest proiect vine numai și numai în scopul creșterii calității învățământului, atât pe filiera teoretică, cât și tehnologică.

Un singur exemplu vi-l dau: la unitățile unde funcționează mai multe tipuri de filiere unde este un amalgam de tipuri de filiere și o bază materială care este necontrolată și nu este o bază materială consolidată pentru unul dintre aceste tipuri de filiere, se pregătesc copii, spre exemplu, atât la liceele de cultură generală, la filologie cât și la unitățile unde se pregătesc în meserie.

Nivelul calitativ al elevilor după absolvire este net diferit, cu toate că au aceeași emblemă, aceeași diplomă. În acest sens, noi am dorit să creștem calitatea învățământului atât teoretic, cât și practic.

Nu am venit cu o lege impusă, ci am spus: acolo unde este cazul. Și unde este cazul? Decât în zonele unde se găsesc mai multe unități școlare de acest tip și unde se poate face așa ceva, și anume în unitățile unde există o singură unitate noi nu venim imperativ să impunem acest lucru, decât în orașe. Și în orașe se poate schimba în bine învățământul, prin comasarea, în concluzie, a acestor unități și readucerea învățământului pe o treaptă calitativă superioară, deoarece învățământul preuniversitar trece prin niște colapsuri, mai cu seamă învățământul de filieră tehnologică.

Deci, în concluzie, eu cred că hotărârea inspectoratelor școlare de a trimite aviz favorabil acestui proiect de lege, în proporție de 75% , deci cu o putere juridică de 75%, care ar reprezenta și un referendum național, constituie cea mai bună dovadă că acest proiect de lege este viabil și trebuie pus în aplicare. Motiv pentru care, vă rugăm să-l votați, deoarece vine în sensul creșterii calității învățământului preuniversitar.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Comisiei de învățământ, domnul președinte Stanciu.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Domnilor miniștri,

Stimați colegi,

Cu adresa nr. 228 din 19 aprilie 2001, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a fost sesizată în fond și a înaintat raport la propunerea legislativă privind reorganizarea grupurilor școlare, nr. 29/232 din 25 februarie 2002.

În ședința Camerei Deputaților din data de 5 martie 2002 s-a decis retrimiterea la comisie a propunerii legislative, pentru o nouă dezbatere și întocmirea unui raport suplimentar.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, în ședința din 28 mai 2002, a reanalizat propunerea legislativă menționată și a hotărât menținerea raportului în forma prezentată anterior: 6 voturi pentru modificarea raportului, 9 voturi împotriva modificării raportului și 2 abțineri.

La lucrările comisiei au participat: doamna Ecaterina Andronescu, ministrul educației și cercetării, domnul Radu Mircea Damian, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării.

Deci, acesta este raportul comisiei, care propune respingerea proiectului de lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dacă dintre dumneavoastră dorește cineva să intervină, cu privire la propunerea comisiei? Domnul deputat Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Stimați colegi,

Ne găsim într-un moment în care ar trebui lucrurile puțin văzute altfel: este vorba de situația în care se găsește învățământul românesc și dacă o anumită propunere legislativă este făcută de un anumit grup parlamentar, în acest caz, măsura cu care se judecă această propunere este alta decât cea dacă este făcută de un alt grup parlamentar. Eu cred că învățământul, ca și alte sectoare sociale ale țării, trebuie tratate cu aceeași unitate de măsură.

Propunerea pe care o dezbatem, inițiativa legislativă pe care o dezbatem astăzi, aceea privitoare la grupurile școlare, înființarea acestora sau reînființarea acestor grupuri școlare, este în concordanță totală cu orientarea europeană, și anume aceea de a pregăti niște specialiști, în domenii, cât mai buni. Și adevărul este că, până acum, învățământul românesc a dat dovadă că poate și că pregătește specialiști de calitate superioară, aceștia participând la diverse olimpiade, concursuri internaționale, plecând peste țări și mări ca să se angajeze acolo. de fiecare dată au dovedit că au atât cunoștințe teoretice, cât și cunoștințe practice, pentru ca să poată să fie competitivi. această propunere cu care s-a venit, această inițiativă legislativă, de fapt, aceasta dorește. Iar efortul material este minim, bineînțelesc, lăsând la o parte oarecari probleme de mutare a unor cadre didactice dintr-o școală în alta. De ce? Pentru că, în momentul în care se investește într-un anumit tip de școală, în acest caz baza materială trebuie adunată. Suntem prea săraci pentru ca să dispersăm fondurile în toate școlile, iar această bază materială să nu fie folosită cu o eficiență maximă.

Eu vă rog frumos să vă gândiți și să ne gândim cu toții la această problemă și, în consecință, propun ca să se respingă propunerea comisiei, respectiv inițiativa legislativă să fie acceptată.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule coleg.

Dacă mai dorește cineva să intervină? Nu.

Terminându-se dezbaterile generale, voi supune votului dumneavoastră propunerea de respingere la ședința pe care o va stabili Comitetul ordinii de zi.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 22 september 2019, 13:20
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro