Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of June 18, 2002
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.107/28-06-2002

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
15-10-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2002 > 18-06-2002 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 18, 2002

16. Supunerea la votul final:
  16.8 Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe; (adoptat)
 
see bill no. 296/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, art.74 alin (2) din constituție.

Cine este pentru? 175 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 63 voturi împotrivă.

Abțineri? Nici o abținere.

Cu 175 voturi pentru, 63 voturi împotrivă și nici o abținere s-a adoptat proiectul de lege.

Domnul deputat Boc vrea să explice votul grupului Partidului Democrat. Aveți cuvântul!

Domnul Emil Boc:

Domnilor miniștri,

Domnule președinte,

Partidul Democrat a votat împotriva acestui proiect de lege. Partidul Democrat nu este împotriva abilitării Guvernului de a emite ordonanțe în perioada cuprinsă între sesiunile parlamentare, dar este împotriva abilitării abuzive a Guvernului de a emite ordonanțe în perioada cuprinsă între sesiunile parlamentare. Și se pare că guvernarea actuală pregătește depășirea oricăror recorduri în materie de ordonanțe simple și ordonanțe de urgență.

Dacă în materia ordonanțelor de urgență până în prezent, la fiecare două zile, Guvernul PSD a emis câte o ordonanță de urgență, și anume din cele 542 de zile de guvernare de până acum au fost emise peste 270 de ordonanțe de urgență, în materia ordonanțelor simple lucrurile stau și mai bine. Vreau numai să vă reamintesc că în perioada iulie - august 2001, Cabinetul Năstase a emis 87 de ordonanțe simple, în baza Legii de abilitare. Cu alte cuvinte, mai mult de o ordonanță pe zi. Acum se pare că vom avea de-a face cu o altă premieră. În cele două luni de zile Guvernul PSD își propune prin această lege de abilitare să sfideze orice record în materie și să depășească orice sfidare a Constituției și să reglementeze prin ordonanțe toate domeniile scadente, pe care nu a reușit să le treacă prin Parlament în perioada sesiunilor parlamentare. Cu așa ceva nu vom fi de acord, nu vom putea accepta ca Parlamentul să fie transformat într-un factor de ratificare, un apendice al Guvernului, inutil, și care doar să vină și să aplaude după ce deciziile au fost luate în Guvern. Am făcut multiple amendamente; au fost respinse în totalitate, ca nu cumva să se ajungă la mediere.

În consecință, noi apreciem că aceste formule vagi, extrem de largi conținute în textul Legii de abilitare vor da posibilitate Guvernului să reglementeze tot ce dorește și tot ce n-a reușit de fapt prin Parlament. Mai mult decât atât, suntem convinși că și în această vară vom avea surprize, la fel cum am avut în iarnă, să apară reglementări aberante, cum este Ordonanța nr. 21 emisă în iarnă, repet, prin care primarii sunt sancționați de către împuterniciții Administrației Publice Centrale, de către Ministerul Administrației Publice pentru faptul că n-au curățit gheața din fața clădirilor, n-au reușit să realizeze un cadru arhitectonic adecvat, n-au reușit să vopsească clădirile ș.a.m.d.

Iată că aceste lucruri se întâmplă în perioada vacanțelor parlamentare, când Guvernul - știind că nu mai are nici un fel de cenzură din partea Parlamentului - își permite să adopte reglementări care sunt contrare normelor europene în materie. Și de această dată suntem convinși că se va întâmpla același lucru. Mai mult decât atât, noi am apreciat că este inoportună includerea în Legea de abilitare a unor domenii doar pentru a da curs cererilor din Protocolul de colaborare PSD-UDMR. Să fim bine înțeleși, n-avem nimic cu Protocolul PSD-UDMR. Este o chestiune democratică și se practică peste tot în lume - alianțele. Dar nu credem că aceste puncte trecute în protocol trebuie introduse și legiferate pe ușa din dos, adică prin ordonanțe simple și nu prin dezbatere publică în fața dumneavoastră, adică în fața Parlamentului. Și mă refer aici la abrogarea Decretului nr. 100/1990 cu privire la stabilirea procedurii de atribuire și schimbare de denumiri. Credem noi că o asemenea procedură nu poate avea loc prin ordonanță simplă. Nu este nici o urgență, nu este nici un fel de problemă ca ea să fie dezbătută în toamnă.

Iată de ce Partidul Democrat a votat împotriva acestei noi arme, împotriva acestei noi tendințe pe care partidul de guvernământ o are, și anume tendința de a instaura dictatura Executivului în România și de a sfida în totalitate Parlamentul ca factor democratic și de deliberare publică. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea grupului PSD, domnul deputat Acsinte Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Fiind vorba despre Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în perioada iulie - august, perioadă în care, așa cum spuneam și ieri, când s-a dezbătut în plen acest proiectul de lege, Parlamentul își desfășoară activitatea în circumscripții și în comisii, am să vorbesc în calitate de membru al Guvernului și trebuie să spun, cu părere de rău, că am impresia că o să expire mandatul acestei legislaturi 2000 - 2004 și domnul deputat Boc nu o să înțeleagă care este sensul adevărat al instituției delegării legislative.

Am să-i recomand, și îi promit că mâine am să-i aduc, monografia pe care au editat-o doi mari specialiști în drept constituțional, profesorul Ioan Muraru și profesorul Mihai Constantinescu, ca să înțeleagă foarte bine în ce condiții poate Guvernul să emită ordonanțe, în baza Legii de abilitare, și că modul în care Constituția a reglementat această instituție, este tocmai pentru a veni în sprijinul actului de guvernare.

Vreau să-l liniștesc și sub aspectul numărului de ordonanțe care vor fi emise în baza Legii de abilitare și că nu vom depăși recordurile pe care le-au avut guvernele din perioada 1996 - 2000. Guvernul Vasile a adoptat ca ordonanțe, în baza Legilor de abilitare, 210 ordonanțe, domnule deputat. Guvernul Isărescu - 138 de ordonanțe, în baza Legii de abilitare. Guvernul Ciorbea - 113.

Din punctul acesta de vedere, vreau să vă spun că în perioada ianuarie - 31 mai 2002, în baza Legii de abilitare, actualul Guvern a emis numai 39 de ordonanțe și care erau absolut strict necesare pentru realizarea anumitor obiective din programul de guvernare. (Aplauze din partea grupului PSD.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domnule Boc.

Domnul Emil Boc: (de la microfon)

Drept la replică.

Domnul Valer Dorneanu:

V-a pronunțat numele? Dumneavoastră, ca distins profesor universitar, știți când aveți dreptul la replică. Când vi s-a afectat reputația? N-a spus nimic indecent.

Poftiți!

Domnul Emil Boc:

Mulțumesc, domnule președinte,

În primul rând, vreau să-i amintesc domnului ministru că eu am făcut referire la vacanța de vară iulie - august, anul trecut, când au fost 87 de ordonanțe simple, și nu la perioada ianuarie 2002. Deci, domnia sa, în mod vădit intenționat, deformează și vă informează greșit pe dumneavoastră.

În al doilea rând, vreau să-l informez pe domnul ministru că partidul pe care îl reprezintă, în anul 1999 a sesizat Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pentru numărul mare de ordonanțe simple și de urgență, pe care le-au emis guvernele 1996 - 1999. Iată că acum, după ce au sesizat Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, acum vin și spun: "Dom’ne, noi n-am făcut decât un pic mai mult decât ceilalți". Cum rămâne cu sesizarea Adunării Parlamentare, domnule ministru, în condițiile în care dumneavoastră exact aceeași procedură o urmați.

Mai mult decât atât, dumneavoastră, într-un an și jumătate de guvernare, ați emis mai multe ordonanțe de urgență decât guvernarea din perioada 1996 - 1998, la care facem referire.

Cum rămâne cu memoriul adresat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei?

Și, mai mult decât atât, domnule ministru, mie nu-mi trebuie monografii și alte lucrări de specialitate. Îmi face plăcerea să vă înmânez dumneavoastră Constituția României, deschisă la art. 58, care spune: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și - domnule ministru - unica autoritate legiuitoare a țării". Cred că ați înțeles despre ce este vorba. (Aplauze din partea grupului PD)

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 20 october 2019, 12:13
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro