Costache Mircea
Costache Mircea
Sittings of the Chamber of Deputies of May 21, 2002
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.86/31-05-2002

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
15-10-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2002 > 21-05-2002 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of May 21, 2002

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.25 Costache Mircea - declarație ce are ca subiect "recensământul populației și al locuințelor".  

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Ultimul vorbitor, domnul Costache Mircea.

Domnul Costache Mircea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Este în mod cu totul și cu totul firesc să ne punem o întrebare în legătură cu felul cum gândește Guvernul nostru, Guvernul României este Guvernul nostru, al tuturor, cum gândește, cum prognozează, cum ia pulsul societății românești, cum folosește anumite instrumente pentru a cunoaște starea de fapt din țară, pentru a cunoaște realitatea exactă căreia trebuie să-i facă față, căreia trebuie să-i aducă corecțiile necesare, căreia trebuie să-i imprime, în baza programului său de guvernare, sensul dorit. E nevoie, întotdeauna, de date statistice, de prognoze, de sinteze, de date reale.

Ce prilej mai bun, pentru a cunoaște starea exactă a unor domenii, a unor stări de lucruri, decât recensământul, recent efectuat, al populației și locuinței, credem că era mai bun? Era de așteptat ca un recensământ, care se face o dată la 10 ani și care costă sute de miliarde de lei, să scoată în evidență, nu numai date privind structura etnică, nu numai alte aspecte legate de vârste și profesii, de locuința cea singură în care se poate afla un cetățean, la un moment dat, unica, ci și alte aspecte. Și, nu m-am așteptat, sincer să fiu, ca, în acest recensământ, să nu se regăsească și întrebări privind alte proprietăți, alte proprietăți imobiliare, în special, pentru că, cu ocazia unor drumuri prin țară, fiecare constatăm, cu surprindere, că țara noastră este mai înfloritoare decât o cred unii și decât o cunosc unii, că, pe la periferia marilor centre urbane, dar și a micilor localități, apar zone rezidențiale, pâlcuri de vile, care de care mai spectaculoase, cu arhitecturi din ce în ce mai surprinzătoare, care arată un chip nou al patriei noastre, fără uzine, fără fabrici, fără complexe zootehnice, fără sisteme de irigații, fără unități de știință și fără stabilimente de sănătate, dar cu foarte multe cabane, case de vacanță, vile, piscine și dotări ultramoderne, probabil inspirate din filmele la care ne uitam cu jind odinioară.

Cum, în baza recensământului, care ne-a costat, repet, o sumă importantă de bani, ne așteptam să știm și câte proprietăți imobiliare dețin unele persoane și, probabil, mai târziu, în baza programului anticorupție, a înființării Parchetului național, că, vorba aceea, până mai ieri, vorbeam la pereți, iar acum vorbim la Parchet, mă așteptam ca actualul Guvern să aibă o situație exactă, în urma recensământului, și a acestor investiții importante, care înnobilează chipul nou al României, și să știm dacă sursele din care au fost construite au fost impozitate pe venitul global, dacă se plătesc taxe și impozite pe acele imobile, dacă energia electrică, pentru că avem date exacte că, în unele dintre ele, nu există nici contoare, pur și simplu, instalațiile de aer condiționat, de pompare a apei și alte astfel de amenajări, se acționează electric, dar fără plata consumurilor legale.

Dacă, din acest recensământ, care se numește "al populației și al locuințelor", cineva a cunoscut pluralul și semnificația lui stilistică și nu a zis "al locuinței", considerând, după un tipic mai vechi, că omul nostru are o singură locuință, dacă o are și pe aceea, ci "al locuințelor", din cele constatate de mine, pe teren, și din discuții cu cetățenii, nu rezultă că ar fi fost menționate toate proprietățile imobiliare ale cetățenilor noștri, și, ca atare, mă întreb cum crede actualul Guvern că va putea să justifice, în practică, angajamentele pe care și le-a luat, nu numai în fața națiunii, ci și în fața unor foruri internaționale, de a stăpâni flagelul corpuției, de a introduce legea în stat. Eu le doresc succes, deși am toate motivele să mă îndoiesc!

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 20 october 2019, 13:02
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro