You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2002 > 21-05-2002

Sittings of the Chamber of Deputies of May 21, 2002

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.13 Gheorghe Eugen Nicolaescu - exprimarea nemulțumirii față de spectacolele mediatice oferite de domnul ministru Dan Matei Agathon: "Palmieriada Agathoniană", "Uite Dracula, nu e Dracula" etc;

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Îl invit pe domnul deputat Eugen Nicolaescu. Se pregătește domnul Buga Florea.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolaescu:

Întreaga țară, cetățeni, oameni politici, mass-media, asistă, în ultimul timp, la spectacolele mediatice oferite de Ministerul Turismului, prin persoana domnului Dan Matei Agathon.

După ce, timp de aproape două săptămâni, oficialul amintit s-a jucat în public de-a "uite Dracula, nu e Dracula", acum paginile ziarelor românești și ecranele televizoarelor sunt asaltate de problema palmierilor de pe litoralul românesc.

"Palmieriada Agathoniană" pare a fi capul de afiș al știrilor de la cele mai importante televiziuni, iar vașnicul ministru al turismului nu scapă nici o ocazie de a se mândri cu realizările sale, ce se dovedesc a fi, în realitate, doar niște investiții păguboase.

Este motivul pentru care nu încetăm să ne întrebăm: ce sau cine l-a determinat pe domnul ministru Agathon să aprobe achiziționarea celebrilor palimeri, din import, cu sume cuprinse între 400 și 700 de dolari pe bucată, în loc să solicite Grădinii botanice din Iași aceleași plante, dar la jumătate de preț, în care este inclus și efortul de aclimatizare în România.

În timp ce populația se luptă cu majorările de prețuri la bunurile de larg consum, cu creșterea facturilor la utilități, pentru Guvernul PSD, principala problemă nu pare a fi supraviețuirea cetățenilor României, aflați în pragul mizeriei, ci supraviețuirea, deja, a faimoșilor palmieri ai ministrului Agathon.

Dacă privim spre ceea ce se dorește a fi o reformă fundamentală în turismul românesc, observăm că toate acțiunile ministrului turismului sunt doar o cursă mediatică, în care aleargă fără sprijinul unor acțiuni concrete și viabile care să asigure României un succes real în domeniu.

Astfel, se știe că orice proces de reformă trebuie să fie susținut de o legislație performantă, coerentă și adaptată la nevoile reale ale acestei țări.

Este inutil să mai amintim faptul că lansarea de proiecte fără acoperire, fără fundamentare, așa cum s-a dovedit a fi "Dracula Park" sau plantarea de plante exotice, nu poate ține loc de avantajul pe care îl constituie implementarea unei legislații de natură să aducă încredere și performanță operatorilor de turism români sau străini.

În contradiție cu scopul declarat de a atrage cât mai mulți turiști străini pe litoralul și în munții României, ministrul Agathon a acceptat, fără a schița măcar o umbră de protest, majorarea cotei de t.v.a. pentru turismul internațional la 19%.

În acest context, declarația domniei sale, prin care recunoaște că acest fapt va afecta anumite societăți din domeniu și, în special, pe cele unde mai mulți turiști străini decât români, pare a fi una, cel puțin cinică.

Probabil domnul ministru are deja o soluție de rezervă care conține, desigur, un impact mediatic sporit.

De aceea, nu ne-ar mira dacă mâine ar anunța plantarea de portocali pe pârtiile de schi sau de cocotieri în Delta Dunării.

De asemenea, pentru a analiza stadiul și succesul reformei în turism, este destul să spunem că, în plin seson estival, încă se mai privatizează hotelurile de pe litoralul românesc, iar cele din țară trec printr-un proces care nu este lipsit de semne de întrebare asupra corectitudinii.

Probabil că strategia și modalitățile de privatizare și reformă ale turismului românesc sunt rodul unei adânci meditații a domnului ministru Agathon la umbra unui prematur uscat palmier.

De aceea, Partidul Național Liberal cere ministrului turismului și, în special, domnului Agathon alocarea unui buget de timp, între două apariții televizate, pentru ordonarea proiectelor și stabilirea priorităților în domeniu. Mai mult decât atât, sugerăm domnului ministru abordarea unei strategii coerente în domeniu, axată pe litera și spiritul legii, ferită de orice abordare superficială, într-un domeniu care este o prioritate națională de dezvoltare pentru România. Mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc și eu.