Plen
Ședința Camerei Deputaților din 14 mai 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/24-05-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 14-05-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 mai 2002

16. Dezbaterea Proiectului de Lege privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale (amânarea votului final).
 
consultă fișa PL nr. 101/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Proiectul de Lege privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

Domnule ministru Gaspar, vă rog să prezentați acest proiect de lege, în numele inițiatorului.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Proiectul de lege pe care Guvernul îl supune spre dezbatere Camerei Deputaților, are menirea de a stabili cadrul normativ adecvat, pentru a se pune capăt unei situații care s-a creat în ultima vreme, în sensul că o serie de autovehicule sunt părăsite pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, sau al unei unități administrativ-teritoriale, de către proprietarii sau deținătorii lor legali, ori de către persoane care și le-au însușit în mod nelegal.

Prin reglementarea propusă, se pornește de la definirea legală a "vehiculelor fără stăpân" și a celor "abandonate", se stabilesc competențele consiliilor locale și ale organelor locale de poliție de a încheia acte de constatare privind vehiculele respective, dreptul primarului de a dispune ridicarea și depozitarea vehiculelor aflate pe domeniul public sau privat al statului, sau al unei unități administrativ-teritoriale.

Proiectul de lege a fost dezbătut și adoptat de către Senatul României, în ședința din 25 februarie 2002, în condițiile prevederilor art. 74 alin. 2 din Constituție.

De asemenea, comisia sesizată în fond a Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, a examinat pe fond acest raport. Comisia a propus două amendamente, la art. 6 și 9, amendamente pe care Guvernul și le însușește.

Vă propun, domnule președinte, să dezbatem acest proiect, cu cele două amendamente admise, mergând pe forma adoptată de Senat. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule ministru.

Domnul deputat Bara, din partea Comisia pentru administrație publică. Vă rog să prezentați raportul comisiei.

Domnul Radu Liviu Bara:

Mulțumesc, domnule președinte.

Așa cum spunea domnul ministru, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, a fost sesizată în fond cu Proiectul de Lege privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân. Ținând cont de avizul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, avizul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul Consiliului Legislativ, Comisia pentru administrație a hotărât, din numărul total de 26 de membri, cu 23 de membri prezenți, în unanimitate, să supună dezbaterii proiectul de lege mai sus menționat, plenului Camerei.

Comisia, cu cele două modificări, propune aprobarea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domnule Damian Brudașca, doriți să interveniți la dezbateri generale? Poftiți.

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte,

Domnule ministru,

Domnilor colegi,

Aș vrea să-i felicit pe cei care au avut inspirația de a întocmi un asemenea proiect de lege, având în vedere situațiile deosebite care se constată în teritoriu și în municipiul București, în ceea ce privește abandonarea pe domeniul public a diverselor vehicule, care, nu numai că dau un aspect neplăcut localităților respective, nu numai că impietează asupra fluenței traficului, dar constituie totodată și surse posibile de accidente. De aceea, consider că reglementarea acestui aspect, în sensul atribuirii de competențe administrației publice locale, era de așteptat și era de dorit, pentru a se pune capăt acestei situații, care murdărește oarecum imaginea diverselor localități.

Sper ca să se și găsească metodele necesare pentru ca legea să fie pusă în aplicare, după adoptarea ei și publicarea în Monitorul Oficial, pentru a grăbi cât mai mult posibil înfrumusețarea, pe de o parte, a spațiilor ocupate în prezent de aceste categorii de vehicule, și, nu în ultimul rând, pentru a crea acel ambiant plăcut pentru localitățile românești.

Încă o dată, așa cum am spus, felicitări celor care au avut inspirația întocmirii acest proiect de lege.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai dorește cineva dintre dumneavoastră să intervină? Nu.

Trecem, atunci, la dezbaterea proiectului de lege și vă rog, în acest sens,să urmăriți raportul comisiei.

La titlul proiectului de lege, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate.

Art. 1 și 2 din Cap. I - Dispoziții generale, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votate în unanimitate.

Art. 3, 4 și 5, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votate în unanimitate.

Titlul Cap. II, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate.

La art. 6 alin.1, vă rog să urmăriți amendamentul nr. 1.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate.

Pentru art. 6 alin. 2, dacă aveți obiecțiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu.

Votată în unanimitate formula Senatului.

Art. 7, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votată în unanimitate varianta adoptată de Senat.

Art. 8? Nu aveți obiecțiuni.

Votat în unanimitate.

Titlul Cap. III? Nu aveți obiecțiuni.

Votat în unanimitate.

Art. 9. Urmăriți, vă rog, amendamentul nr. 2 de la pag. 2.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate amendamentul nr. 2, se modifică în mod corespunzător art. 9.

Art. 10, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate.

Art. 11? Nu aveți obiecțiuni.

Votat în unanimitate.

Titlul Cap. IV - Sancțiuni, dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Art. 12 și 13, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votate în unanimitate.

Titlul Cap. V, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate.

Art. 14 și 15, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votate în unanimitate.

Stimați colegi,

Domnii secretari îmi semnalează că nu avem cvorum de vot pentru a vota final această lege, deci, o vom lăsa votului final, care va fi stabilit de Comitetul ordinii de zi.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 20 octombrie 2019, 6:47
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro