Cristian Sandache
Cristian Sandache
Ședința Camerei Deputaților din 14 mai 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/24-05-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
22-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 14-05-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 mai 2002

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.3 Cristian Sandache - "un suplimentar semnal de alarmă în legătură cu situația cel puțin precară a infrastructurii din unele spitale ieșene";

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul deputat Cristian Sandache. Se pregătește domnișoara Lia Olguța Vasilescu.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Parafrazând o veche expresie românească, alături de preot, medicul este cel mai aproape de ființa umană.

Indiferent de statutul nostru social, ne adresăm, după caz, omului în alb, iar situațiile în care însăși viața noastră depinde de priceperea, devotamentul sau viteza sa de reacție nu sunt deloc puține.

Nu-i un secret pentru nimeni că o activitate medicală performantă presupune o infrastructură pe măsură, iar medicii români, deși remarcabili, din multe puncte de vedere, nu pot suplini, întotdeauna, lipsa instrumentarului adecvat fiecărei intervenții. Efectul este, în linii mari, același, atunci când instrumentarul respectiv este învechit de multă vreme, sub aspectul standardelor specifice.

Intervenția mea se dorește un suplimentar semnal de alarmă în legătură cu situația cel puțin precară a infrastructurii din unele spitale ieșene. Exemplific doar prin cazurile reprezentate de Spitalul "Sfântul Spiridon", așezământ medical de mare tradiție, veritabil centru al elitei medicale din Moldova și, nu în ultimul rând, Spitalul de urgență. Fondurile existente sunt, se știe, puține, cerințele și celorlalte domenii sunt numeroase și presante, însă este cazul, cred, să ne preocupăm ceva mai mult de ramura sănătății și de condițiile slujitorilor lui Hipocrat.

Un medic valoros se formează în timp, iar dacă este un împătimit al profesiei simte nevoia unei informări de specialitate aproape întreaga sa viață. Or, cărțile sunt scumpe, iar, din salariul său, un medic stagiar mai trebuie să și mănânce, spre a nu mai aminti de celelalte inerente cheltuieli.

În același timp, dotarea spitalelor cu aparatură de înaltă performanță devine vitală, viețile oamenilor depinzând, până la urmă, de tehnologia medicală sau de eficiența unei medicații care devine tot mai scumpă. Dacă ne gândim, însă, că toate aceste sume vizează, la final, sănătatea și viața omului, cred că efortul merită accelerat.

Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc și pentru concizie.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 23 octombrie 2019, 19:45
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro