Plen
Ședința Camerei Deputaților din 7 martie 2000
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
28-07-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2000 > 07-03-2000 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 7 martie 2000

  1. Intervenții ale domnilor deputați:

 

Ședința a început la ora 8,45.

Lucrările au fost conduse de domnul Miron-Tudor Mitrea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii Acsinte Gaspar și Andrei Ioan Chiliman, secretari.

 
 

Domnul Miron-Tudor Mitrea:

Bună dimineața!

Stimați colegi,

Îmi cer scuze pentru întârziere.

Am fost convocați la un Birou permanent al celor două Camere, la Senat, și abia când am ajuns la Senat am realizat că dumneavoastră aveți de făcut declarații și am întors mașina. Îmi cer scuze că n-am realizat mai devreme acest lucru.

Începem prima parte a ședinței noastre.

 
Ioan Igna - considerații privind învățământul sibian;

Îl invit la microfon pe domnul Popescu Dumitru. Nu este.

Domnul Igna Ioan.

Se pregătește domnul Gheorghe Andrei. Lipsește.

Domnul Vetișanu, atunci..., după domnul Igna.

Domnule deputat,

Aveți microfonul.

 

Domnul Ioan Igna:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

A fost pentru prima dată în istoria învățământului românesc o acțiune de protest de asemenea dimensiune din partea personalului din învățământ, în scopul curmării situației de mizerie în care au ajuns unitățile școlare și slujitorii lor, prin încălcarea cu bună știință a legilor țării.

Ordonanțele de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitoare la stabilirea salariului de bază al personalului din învățământ, și pentru abrogarea unor dispoziții din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariului de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică se pare că au pus capăt acestor acțiuni de protest.

Subliniez că "se pare" numai, deoarece nemulțumirile unui număr foarte mare de persoane din învățământ, ale sindicatelor, continuă și nu ar fi exclusă posibilitatea reizbucnirii conflictului la proporții și mai mari, pentru faptul că nu s-a înțeles din partea guvernanților necesitatea dialogului, așezarea la masa negocierilor în scopul găsirii de soluții la toate solicitările sindicale privind îmbunătățirea situației din învățământ.

Mă refer concret la: modul de recuperare și plătire a orelor pierdute în timpul conflictului, disponibilizările din învățământ, baza materială a învățământului, personalul TESA din învățământ.

Nu s-au analizat cu simț de răspundere niciodată cauzele concrete care au dus învățământul românesc la această situație de disperare.

Mă voi referi, în continuare, la situația învățământului sibian, situație care consider că este asemănătoare în toate județele țării.

Până în 1996-1997, învățământul preuniversitar sibian se situa în prima jumătate, între județele țării, privind rezultatele la concursurile școlare, examenele de bacalaureat, admiterea în învățământul superior, baza materială, integrarea absolvenților în activități social-utile.

Această poziție bună a învățământului sibian se datora faptului că la conducerea Inspectoratului Școlar, la conducerea majorității unităților școlare din județ se aflau cadre didactice cu reale calități manageriale, buni specialiști, oameni ce cunoșteau problemele învățământului și găseau soluții concrete de lichidare a unor neajunsuri, buni psihologi, în scopul realizării unei bune colaborări între școală, familie și organele locale, concret primăria.

Menționez fără exagerare că mulți dintre acești buni manageri au fost schimbați pe criterii politice. Exemplific: Școala Generală nr. 1 Sibiu, Școala nr.9 Sibiu, Școala nr. 15 Sibiu, Școala nr. 20 Sibiu, Școala Cristianu, Liceul Cisnădie, Liceul "Octavian Goga" Sibiu.

Concursurile de ocupare a posturilor respective au fost conduse din umbră de conducerea P.N.Ț.C.D. Sibiu, pentru ca directorii acestor unități școlare, care au fost și sunt buni gospodari, să nu mai reușească la concurs. Destituiri ilegale de directori: exemplu Colegiul "Gheorghe Lazăr" Sibiu.

Schimbările la conducerea Inspectoratului Școlar Sibiu au fost catastrofale. Imediat după schimbarea inspectorului general, în 1996-1997, a apărut "scandalul subiectelor la concursul de admitere în liceu". În noaptea premergătoare concursului, au apărut pe stâlpi, pe porțile de intrare ale liceelor, subiectele de concurs. Dovadă a neputinței noii conduceri a Inspectoratului Școlar de a lua măsuri în scopul păstrării securității plicurilor cu subiectele de concurs, lipsă de calități manageriale.

Nu a fost nevoie decât de 3 ani pentru realizarea, în perioada 1997-1999, a nemaipomenitei performanțe ca învățământul sibian să ajungă pe ultimele locuri din țară, dovadă rezultatele de la examenul de capacitate, bacalaureat, admitere, în condițiile în care situația la învățătură din celelalte județe nu a progresat, ci, cel mult a stagnat, dacă nu chiar a scăzut.

Avem școli în județ, unde elevii, părinții, profesorii se tem de o eventuală prăbușire a tavanului școlii, sau chiar a școlii, chiar și în lipsa unui seism, respectiv cutremur. Sunt școli cu o bază materială sub toată critica!

Din 1997 și până în prezent nu s-a mai zugrăvit nici o școală din bugetul primăriilor, și aceasta din lipsă de fonduri. Dar, cu toate aceste necazuri, la sediul Inspectoratului Școlar Sibiu au fost investiții de peste 3 miliarde lei, pentru punerea la punct a unor birouri de invidiat, fiind mai elegante interioarele decît ale unor hoteluri de 5 stele.

Actuala conducere a Inspectoratului Școlar și cu inspectorii trebuie să se simtă cât mai bine, pentru a ține în frâu pe bieții dascăli, care nu au ce mânca, sau pe bieții elevi, care nu au condiții decente de a se pregăti. Așa se gândesc guvernanții la viitorul națiunii noastre. Tragic, dar adevărat!

Îmi trece adesea prin minte conținutul versurilor lui George Coșbuc:

"Când nu vom mai putea răbda,

Când foamea ne va răscula,

Hristoși să fiți, nu veți scăpa

Nici în mormânt".

Coșbuc se referea atunci la soarta de mizerie a țăranului român. Conținutul acestor versuri este acum de actualitate pentru tot poporul, deci și pentru personalul din învățământ. Cu unele excepții, pe care nu le nominalizez, că le cunoașteți și dumneavoastră foarte bine.

Doamnelor și domnilor colegi,

Moțiunea discutată în 28 februarie dorea, din partea noastră, schimbarea în bine a poziției sociale a slujitorilor învățământului românesc, așa cum i-am mai numit și cu alte ocazii – "apostoli ai neamului".

Nu putem spera la mai bine fără un învățământ bine pus la punct, fără dascăli stimulați și material, fără școli bine dotate, căci prin școală se formează specialiștii de azi și de mâine, prin școală se formează bunii politicieni. Școala stă la baza progresului social, economic și politic. Prin școală asigurăm prezentul și viitorul națiunii noastre.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Și eu vă mulțumesc, stimate coleg.

Am o rugăminte la cei care iau cuvântul: astăzi n-o să pot să lungesc decât pânâ la 9,40 luările de cuvânt.

Vă rog să vă încadrați în cele 3 minute alocate.

 
Vasile Vetișanu - evidențierea a două momente fatale pentru viața și istoria politică a României;

Domnul Vetișanu Vasile are cuvântul.

Se pregătește domnul Leonăchescu Nicolae.

 

Domnul Vasile Vetișanu:

Domnule președinte,

Domnilor deputați,

În declarația mea politică de astăzi, 7 martie 2000, încerc să scot în evidență două momente fatale pentru viața și istoria politică a României, pentru destinele ei până în zilele noastre.

Cel dintâi moment se leagă de formarea primului Guvern comunist din România, la 6 martie 1945, acum 55 de ani, sub conducerea fostului proprietar de moșii și proprietar de bancă, duplicitarul Petru Groza.

Guvernul condus de acesta din urmă se proclama de "largă concentrare democratică". În realitate, încă de la formarea sa, Guvernul Groza a suprimat treptat tradiția democrației românești, deschizând calea spre dictatura comunistă, răsturnată în Decembrie 1989.

Scenariul instaurării unui guvern comunist începe încă din noiembrie 1944, când comisarul sovietic Vâșinski, numit "șarpele cu ochelari", sosește la București, unde schițează planul de transformare a României într-o gubernie rusească. Dacă până la 12 septembrie 1944, comuniștii aveau un singur ministru în Guvern, în persoana intelectualului comunist Lucrețiu Pătrășcanu, la Justiție, ucis mai târziu de colegii lui comuniști, acum intră al doilea ministru în Guvern, în persoana lui Tașcovici, devenit Teohari Georgescu. La 28 februarie 1945, Vâșinski revine în România, de data aceasta cu ordinul expres de a instala un nou Guvern, în numai 8 sau 4 zile. El cere o audiență la Majestatea Sa Regele Mihai I, care se opune cererii sale. În fața acestei situații, încep amenințările. Vâșinski, după vechiul obicei al casei, bate cu pumnul în masă și strigă amenințător către rege: "Ori dizolvi imediat Guvernul, ori România va înceta să mai existe ca țară!"

Acesta a fost dialogul, de fapt ultimatumul rostit de Vâșinski la 5 martie 1945, din care, a rezultat primul Guvern comunist din România, cum arată cu multă profunzime și acribie Aurel Sergiu Marinescu, în dramatica sa carte – "Prizonier în propria țară", care ar trebui declarată "Carte Testament" pentru generații.

Măsurile represive ale Guvernului Groza au început cu incitarea maselor, chemarea lor în stradă, incitare la violență, avansând "mineriadele", cu răfuieli de moment, prin pedepsirea "dușmanilor poporului". În Guvernul Groza intră Ghiță Dej, la Comunicații, avându-l ca subsecretar de stat pe Ion Gheorghe Maurer, slujitor fidel al acestuia și lui Ceaușescu, apoi R. Zăroni, fost administrator la moșiile lui Groza, Constantinescu-Iași, Lothar Rădăceanu și alții.

Presa a declanșat o campanie furibundă, de intimidare și acuzații la adresa oamenilor de valoare, sub conducderea malefică și dură a falșilor intelectuali Miron Constantinescu, Leonte Răutu și Silviu Brucan, cei care au introdus în ideologia zilei lupta cu "trădătorii de țară", cu "uneltele anglo-americanilor", cu "vânzătorii de patrie", cu "dușmanii poporului", într-un cuvânt. În acele momente s-au născut "Tribunalele poporului", cu acuzatori publici, declanșând teroarea împotriva tuturor dușmanilor de clasă.

Decretul comunist nr.207 din 1945 chema la violență și ură împotriva semenului. De atunci s-au moștenit aceste valori ale răului comunist, până în zilele în care trăim, intrând în conștientul și subconștientul oamenilor unei generații oprimate. În consecință, în câțiva ani, Guvernul Groza a desființat partidele istorice, a desființat monarhia tradițională în România, a distrus valorile culturii românești, înlăturîndu-le și înlocuindu-le cu anacronicul percept comunist al omului cu "origine socială sănătoasă", deschizând calea selecției artificiale, nu cea naturală, a valorilor.

Cel de-al doilea moment la care vreau să mă refer este legat de ucazul dat de către Plenara C.C. al P.M.R. (nu devenise încă P.C.R.) din 3-5 martie 1949, prin care s-a început cooperativizarea agriculturii rommânești, de fapt comunizarea ei, prin distrugerea sistematică, pe etape, a proprietății și a sentimentului de proprietate la români, distrugere care s-a încheiat în anul 1962, deci pe un traseu de numai 13 ani. Cum a fost posibil?, ne putem întreba astăzi, în anul 2000. Răspunsul trebuie căutat în obiectivele satanicei Plenare din 3-5 martie 1949, care a deschis drumul terorii fizice și psihice, a schingiuirilor de tot felul, a deportărilor și arestărilor în masă, fără nici o judecată, silind țărănimea să renunțe la moștenirile ei strămoșești. Într-un timp record, au fost arestați și deposedați de restul de 50 de hectare de pământ moșierii și fruntașii satelor, numiți cu nume de împrumut, "chiaburi". Peste 100.000 de familii au fost arestate, adică 280.000 de ființe omenești, umplând gările, pentru a fi duși la peste 200 de km. de domiciliul lor, fiind considerați "periculoși". "Periculoși" pentru cine? De fapt, se încerca intimidarea celorlalți, prin frică. În satul sălăjean Maladia, gospodarul fruntaș Ioan F. Mocanu, numit "chiabur" și "chiabr", a fost arestat în trei rânduri de securiștii Făgărășanu și I. Pădureanu, pentru vina de a fi muncit o viață pământul și a fi fost gospodar fruntaș, ales, pentru aceasta, primar al satului timp de 26 de ani, după 1918. Spaima a cuprins tot satul, reducându-l la supunere. După schingiuiri, a fost adus acasă din arest cu căruța, cu coastele zdrobite și obligat să tacă asupra torturilor la care a fost supus, după ce a fost aruncat în închisoarea din Șimleu, în urma a 50 de tururi cu mașina în jurul orașului de mai sus, spunându-i-se că este în Cluj, nu în Șimleu. Dar n-a tăcut. Mi-a mărturisit cum a fost legat sus de mâini, dezbrăcat în pielea goală, ars cu țigara și bătut cu ciomagul de cauciuc, pentru a spune ce a pus la cale în sat și unde ar avea arma ascunsă. După chinuri groaznice, călăii aruncau pe el găleți de apă, apoi o luau de la început. De aceea, mă întorc în acel sat în care a putut suferi atâta, fără să renunțe la pământ. Când a venit colectivizarea, în același sat, Ioan Mudure a Șfaițărului a fostă bătut de moarte, mutilat, ducându-se repede în mormânt, ca mulți alții.

Toate au pornit de la Plenara din 3-5 martie 1949, declarată "istorică", pentru că i-a jefuit pe oameni de avuția lor "de-o viață". Se uita că țăranul român a cultivat pământul și am fost, ca țară, "grânarul Europei", fără să fi cunoscut socialista gospodărire a pământului, prin "cuiburi în pătrat", aduse de la sovietici.

Declar, în Parlamentul României, că există un lucru inadmisibil, anume că nici până astăzi comuniștii români n-au recunoscut public, în fața țării, că colectivizarea satelor românești s-a făcut prin forță, peste voința țărănimii, aplicând regimul fricii, al terorii, al violenței și al urii celuilalt de lângă noi.

Va trebui să vină o zi în care să se deschisă procesul colectivizării satelor românești, început cu surle ideologice, în 3-5 martie 1949, acum 51 de ani, și terminat cu crime de nedescris în 1962.

Iată de ce am pus în atenția Parlamentului României cele două momente fatale pentru viața țării și a oamenilor acestei țări.

Vă mulțumesc. (Aplauze în partea dreaptă a sălii de ședință.)

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulțumesc.

 
Nicolae Leonăchescu - semnal de alarmă în legătură cu războiul politic fără noimă dezlănțuit la adresa primarului Gheorghe Funar;

Are cuvântul domnul deputat Leonăchescu.

Se pregătește domnul deputat Mândroviceanu.

 

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Onorat auditoriu,

În anul 1996, alegătorii din municipiul Cluj-Napoca l-au ales drept primar al lor pe cunoscutul patriot român Gheorghe Funar. Alegerea, definitorie, n-a fost contestată de nimeni.

Domnia sa este un gospodar apreciat și acest titlu i-a fost recunoscut de cei competenți. Cine vizitează primăria din municipiul Cluj-Napoca are ocazia să constate ordinea care domnește acolo, organizarea riguroasă a compartimentelor și solicitudinea cu care salariații îi întâmpină pe cei mulți.

Din 1996 și până astăzi, prefecții de Cluj, Alexandru Farcaș și Vasile Sălcudean, au încercat să-l înlăture de la conducerea primăriei din Cluj-Napoca pe domnul Gheorghe Funar. O asemenea acțiune a fost sortită eșecului ca ilegală și, în final, cei doi prefecți au pierdut sprijinul politic al formației care i-a propulsat în scaun.

Se aude că va fi instalat la Cluj un nou prefect, domnul Bogdan Cerghizan, un adversar bine-cunoscut al primarului Gheorghe Funar. În timpul care a mai rămas, vom asista probabil la noi tensiuni între un prefect nou în funcție și primarul Gheorghe Funar.

În acest război politic fără noimă, dezlănțuit la adresa primarului Gheorghe Funar, cel care pierde este omul simplu, românul. S-au consumat energii impresionante spre a-l nega în actul său de conducere pe primarul din Cluj-Napoca. Pentru a pune o placă memorială pe zidul Universității "Babeș-Boliay" din acest oraș în amintirea lui Octavian Goga, profesorul de altădată al celebrei instituții de învățământ, primarul Gheorghe Funar a trebuit să învingă rezistența Consiliului municipal și a Senatului universitar! Pentru găurile necesare diblurilor i s-a interzis lucrătorului specializat accesul la o priză electrică!

Ne punem, pe bună dreptate, două întrebări:

1. Cum de reușește Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat să promoveze în funcția de prefect al județului Cluj persoane care n-au asimilat încă limbajul politic și tehnicile de negociere prin care s-ar putea evita acutizarea problemelor? Retragerea sprijinului politic este expresia unei politici catastrofale de cadre pe care electoratul este obligat s-o suporte. Nepotismul, datoriile politice, promisiunile electorale de culise, politicianismul aberant care răvășește o parte a lumii noastre politice n-au nimic de-a face cu interesele României!

2. De ce la Cluj-Napoca și în alte părți ale țării, patrioții și, în general, toți cei care încearcă să facă ceva bun, în sensul îndreptării situației grele în care ne aflăm, sunt ținta unor atacuri concentrice din partea unor cercuri ostile din zona puterii? Oare actul de conducere trebuie înțeles numai ca un prilej de răzbunare, de plată a polițelor, de intensificare a sentimentelor de ură generate de neputința sau de incapacitatea de a reflecta realul?

Îmi permiteți, stimați colegi, să sper că, acum, în finalul celui mai dramatic mandat din ultimul deceniu, oamenii puterii vor învăța să respecte decizia electoratului în ceea ce-l privește pe primarul Gheorghe Funar, și, în locul manevrelor de culise ilegale care vizează demiterea lui, să încerce un minim efort de potențare a unității naționale, renunțând la aberanta vânătoare a liderilor politici din opoziție.

Vă mulțumesc. (Aplauze în partea stângă a sălii de ședință.)

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Vasile Mândroviceanu - pledoarie pentru tineretul din România;

Domnul deputat Mândroviceanu.

Se pregătește domnul deputat Drecin Mihai.

 

Domnul Vasile Mândroviceanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Tineretul din Romînia a fost lipsit de cunoașterea trecutului românesc, nefiind format în climatul culturii și istoriei națioanale. Cu toate că acest tineret s-a acoperit de eroism pe baricadele Revoluției și a pășit cu greutate în alegerile din 1996, când a asigurat răsturnarea vârfurilor nomenclaturii criptocomuniste, în ultimul timp nu a mai apărut la suprafața vieții publice naționale cu inițiative și mișcări bine articulate.

Tineretul, izvorul biologic și spiritual al națiunii, ale cărui gânduri și idei aduc fermenții noutății pe toate dimensiunile sociale, nu și-a mai găsit o formă de expresie publică prin care să-și expună frământările, idealurile și preocupările de generație.

El trebuie să poarte steagul unor dorințe noi, al unor schimbări și al unor ameliorări care nu sunt posibile în cadrele și structurile vechi, îndeosebi în vremuri de mare încărcătură istorică și de tranziție, cum sunt cele pe care România le traversează în prezent.

Intervențiile tineretului sunt nu numai bine-venite, dar și așteptate, salvatoare, căci au forța avântului, a curajului și a dorinței de bune înfăptuiri.

Din rândurile tineretului, adevărata rezervă a aristocrației politice și spirituale a neamului, a elitei naționale, au apărut mereu în istoria națională marile mutații, care au schimbat fața societății românești, a formelor de viață ale poporului român.

Tineretul de azi este pus la mare încercare, mai întâi să găsească forma de manifestare potrivită, și apoi să iasă în arenă și să intre în activități rodnice, pentru a ajuta România să iasă din impasul economic, din haos și dezordine, mai ales morală.

El trebuie să răspundă la chemarea vremii și a țării, căci este nevoie de vigoarea, entuziasmul și disponibilitatea lui sufletească, pentru a asigura stabilitatea necesară societății românești, pentru a crea o nouă stare de spirit pentru inițiative, proiecte de largă cuprindere și viziune a viitorului, și pentru ieșirea din apatia și acalmia în care se topește viața de azi, fără nici o direcție și fără nici o noimă.

Tineretul trebuie să iasă în arena românească, să privească starea de lucruri cu luciditate, seriozitate și decență și să-și asume răspunderi morale pe măsura vremurilor de acum, așa cum multe generații de tineri au făcut în trecut, și România a înfăptuit astfel mari progrese în istoria ei.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Mihai Dorin Drecin - intervenție intitulată Despre locul Bisericii Naționale Ortodoxe în societatea românească de astăzi;

Are cuvântul domnul deputat Mihai Drecin.

Domnul deputat Becsek Garda Dezideriu se pregătește.

Aveți microfonul, domnule deputat.

 

Domnul Mihai Dorin Drecin:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Am intitulat declarația mea politică de astăzi: "Despre locul Bisericii Naționale Ortodoxe în societatea românească de astăzi".

În fundătura social-economică, politică și morală în care a ajuns țara, după un deceniu de continuă democratizare și liberalizare, partea serioasă și echilibrată a românilor caută puncte de sprijin în efortul de a se menține măcar pe linia de plutire, într-o existență aproximativă și aproape fără perspectivă. Sondajele specialiștilor în sociologie și politologie arată că națiunea are încă încredere în Biserica neamului și Armata română. Aceste instituții țin, în opinia cetățeanului de rând, țara și neamul într-un tot unitar. Până când? Asta urmează să vedem.

Sunt forțe politice interne și externe care se străduiesc să slăbească și compromită aceste instituții naționale, pregătind destrămarea și disoluția țării, într-o Europă unită, greu de definit pentru moment. Despre politica de compromitere și de slăbire a armatei române, am mai vorbit. Astăzi supun atenției dumneavoastră, starea Bisericii Naționale Ortodoxe Române.

Renăscută ca pasărea Pheonix, din marginalizarea ce i-a fost impusă de regimul comunist, Biserica Ortodoxă revine la tradiție, dar face și eforturi lăudabile pentru înnoire, cerute de vremurile în continuă schimbare pe care le trăim. Se reînființează și înființează vechi și noi seminarii și facultăți de teologie, care pregătesc tineri cu vocație preoțească pentru noi parohii. Apar noi schituri și mânăstiri, care scot în evidență tradiția monahală la români. Noile episcopii din țară și străinătate veghează la mai buna organizare și administrare a sentimentului religios ortodox. Sărbătorile religioase sunt tot mai respectate de tineri și maturi, în egală măsură. Tot mai multe parohii înființează și susțin instituții sociale și spitalicești de binefacere pentru copii și bătrâni fără sprijin material.

Deschiderea Patriarhiei Ortodoxe Române spre un ecumenism autentic permite dialog benefic cu Bisericile din întreaga lume. Sentimentul național și vocația europeană a românilor își găsesc întruchiparea în munca, speranțele și suferințele enoriașilor, preoților, călugărilor, conducătorilor Bisericilor noastre, Ortodoxă și Greco-catolică, deopotrivă.

Constatăm, pe de altă parte, o serie de piedici care se pun în drumul de revenire la tradiția creștinească a românilor. În primul rând, s-a exacerbat diferendul dintre ortodocși și greco-catolici, metodă clasică în procesul continuării divizării unității națiunii române.

Virulența implicării bisericilor neoprotestante în atragerea de enoriași, profitând de sărăcia materială și gradul modest de cultură al unor cetățeni, a semănat un alt gen de discordie între români.

Sub pretextul apărării drepturilor omului, ni se impun practici religioase pe care românii le-au îmbrățișat ab initio, o dată cu adoptarea creștinismului, acum aproape două milenii, vezi botezul, evanghelizarea și altele.

Culpabilizarea conducerii supreme a Bisericii Ortodoxe Române pentru un pretins colaboraționism cu regimul comunist vizează semănarea neîncrederii între enoriași și conducători. În ultima vreme, o serie de primării locale își propun demolări de biserici, unele monumente istorice, pentru facilitarea construirii unor obiective economice; cazurile aeroportului din Iași și a minei de aur de la Roșia Montană sunt doar două dintre cele mai mediatizate.

Mai mult: pe fondul sărăcirii generale a comunităților locale, primăriile impun condiții greu de împlinit pentru construirea de biserici, mai ales...

O voce din dreapta sălii:

Timpul!?

 
 

Domnul Mihai Dorin Drecin:

Vedeți, că vă aude Dumnezeu...

... mai ales în cartierele de blocuri din marile orașe. în loc de lăcașuri somptuoase, ar fi mai ușor de construit bisericuțe din lemn, tradiționale, cât mai numeroase, a căror ambianță interioară se potrivește psihologiei românului. Ce important câștig ar fi pentru Ortodoxia Română dacă în marile orașe, la tot câte 15-20 blocuri de locuințe s-ar ridica câte o bisericuță de lemn!

Și, în final, cu un pas înaintea politicii și economiei din România, Biserica Națională Ortodoxă se impune prin vorbă și faptă, ca instituție sobră și hotărâtă întru apărarea intereselor naționale și cultivarea spiritului ecumenic european.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Și eu vă mulțumesc, și fac apel la toți colegii să se încadreze în cele 3 minute, și la colegii din sală, când un coleg dintr-o parte depășește timpul, colegii din partea cealaltă vociferează, și tot așa. poate ar fi mai bine, cu toții să ne încadrăm în timp, pentru că fiecare vorbește din timpul fiecăruia, nu este vorba de un timp special al unui grup.

 
Becsek Garda Dezideriu Coloman - semnalarea unor aspecte privind retrocedarea pădurilor foștilor proprietari;

Are cuvântul domnul deputat Becsek Garda Dezideriu.

Se pregătește domnul deputat Ionescu Gheorghe.

 

Domnul Becsek Garda Dezideriu Coloman:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

După ce dușmanii retrocedării pădurilor foștilor proprietari, dintre care mulți funcționari din domeniul silviculturii, care au reușit să blocheze apariția metodologiei de aplicare a Legii nr. 1 din 2000 timp de o lună, în ziua de joi, 2 martie, sub autoritatea sindicatelor, i-au convocat pe o parte dintre pădurari, pe cei dintre care, mulți, în anii anteriori, au avut un rol esențial în distrugerea pădurilor țării, pentru a se manifesta pentru păstrarea actualelor structuri ale ocoalelor silvice.

Față de această manifestare, Asociația Proprietarilor de Păduri din România, formată din reprezentanții comunităților de averi, a obștilor de moșneni și răzeși, comunități grănicerești, composesorate, instituții bisericești, școli, primării, care dețin peste 1 milion de hectare de pădure, adică mai mult de o treime din suprafața vizată de Legea nr. 1 din 2000, își exprimă dorința de a gospodări proprietatea pe care o vor reprimi, prin structuri silvice proprii similare cu cele ale statului, conform legii.

Astfel, în județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Hunedoara, Harghita și altele, membrii acestor devălmășii vor să administreze proprietatea lor comună în regim silvic, respectând legile în vigoare, proprietăți așezate în trupuri compacte de pădure, ușor de administrat de ei și ușor de supravegheat de către structurile de control și de aplicare a regimului silvic.

Voința comunitară a membrilor Asociației Proprietarilor de Păduri din România de a gestiona singuri propriile averi este un drept socio-economic și politic, și limitarea, îngrădirea acestuia, într-un stat de drept, este inadmisibilă.

Din păcate, reprezentanții ocoalelor silvice, care s-au manifestat în încercarea lor de a păstra vechile structuri, fac tot posibilul ca majoritatea pădurilor să fie considerate ca "rezervație forestieră", sau "păduri cu rol de protecție", pentru a limita cât mai mult mărimea vegetației forestiere care ar putea fi retrocedată foștilor proprietari.

Ritmul accelerat al licitațiilor, care afectează pădurile sănătoase, care ar trebui să reintre în posesia foștilor proprietari, arată clar că scopul adevărat al unora cu uniforma verde nu este ocrotirea pădurii, ci îmbogățirea cât mai accelerată și înlesnirea corupției.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze în partea dreaptă a sălii de ședință.)

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Gheorghe Ionescu - intervenție intitulată Jaf în economia județului Dolj;

Are cuvântul domnul deputat Ionescu Gheorghe.

Se pregătește domnul deputuat Barbaresso Emanoil.

 

Domnul Gheorghe Ionescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Astăzi am să prezint o situație din județul Dolj, pe care o intitulez: "Jaf în economia județului Dolj".

Privatizarea trebuie să constituie una din componentele principale ale reformei economice, prin care proprietatea de stat să fie trecută în proprietate privată, cu scopul de a asigura un management productiv, dinamic, pentru a revigora activitatea economică. Privatizarea, în concepția actualei guvernări, înseamnă vinderea de urgență, prin toate metodele și la orice preț, a patrimoniului administrat de F.P.S.

Această concepție a fost aplicată și în județul Dolj, unde mai marele F.P.S.-ului a vândut o serie de societăți comerciale la prețuri care în orice moment creează suspiciuni, mai ales dacă precizăm că același cumpărător a achiziționat 3-4 societăți.

Prin vânzarea acestora nu s-au creat condiții pentru îmbunătățirea activității economice, ci, pur și simplu, lichidarea și dispariția acestora de pe harta județului Dolj. Amintesc aici societățile comerciale de tip AGROMEC: Băilești, Poiana Mare, Giubega, Vârtop, care s-au privatizat prin procedeul de vânzare-cumpărare, și se prevede, prin contract, că "Timp de 3 ani, acestea nu pot fi lichidate sau falimentate". Același contract de vânzare-cumpărare prevede ca "Personalul existent în societățile comerciale să fie trimis în totalitate în șomaj, cu plată de sume compensatorii". Valoarea totală a sumelor compensatorii care se suportă din bugetul asigurărilor de stat a fost de 2 până la 4 ori mai mare decât valoarea de vânzare.

Trebuie menționat că societățile comerciale vândute aveau interdicție de scoatere la licitație, deoarece se aflau sub sechestru asigurator, ca urmare a datoriilor mari către bugetul de stat.

Imediat după achitarea sumei adjudecate, noii proprietari au trecut la vânzarea masivă a activelor, fără a ține cont de alți acționari și fără să plătească către bugetul de stat sumele datorate, care se ridică la 7-8 miliarde lei. Din societățile privatizate nu a mai rămas nimic!

Același principiu s-a aplicat și în situația întreprinderilor de transport STIRA, DECEBAL-Băilești, METRANS-Bechet, INTERTRANS-Oltenia.

Aceste metode de privatizare, care s-au aplicat cu scopul de a sprijini clientela politică, au făcut ca AGROMEC-uri, precum: Băilești, Poiana Mare, Giubega, dotate bine tehnic și dispunând de personal calificat, pentru a efectua reparații capitale, să dispară ca unități prestări servicii în agricultura județului Dolj, tocmai în zone cu un potențial agricol foarte ridicat.

Au fost sesizate organele abilitate ca: Poliție, Parchet, F.P.S.-ul central, Ministerul Finanțelor, pentru a interveni în oprirea jafului din județul Dolj, însă se constată că acestea acționează cu încetinitorul și, până la luarea unor măsuri corespunzătoare, s-ar putea să mai dispară de pe harta județului Dolj și alte societăți comerciale necesare economiei naționale.

Menționez că sesizarea s-a făcut în jurul datei de 1 februarie, iar cercetările efectuate de I.J.P. Dolj nici la ora actuală nu au început.

În încheiere, trebuie să precizez, stimați colegi, că, din datele pe care le dețin, societățile comerciale care s-au privatizat nu au achitat, la bugetul de stat, măcar un leu din profit. Dacă aceasta înseamnă reformă, vă las pe dumneavoastră să trageți concluzia.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Dan Emanoil Barbaresso - comentariu pe marginea unor declarații ale unor lideri politici din opoziție;

Are cuvântul domnul deputat Barbaresso Emanoil. Se pregătește domnul deputat Ștefan Baban.

 

Domnul Dan Emanoil Barbaresso:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Paranoia politică a unora dintre liderii opoziției s-a manifestat destul de clar prin comunicatul dat de PDSR privind așa-zisa conspirație de suprimare a liderului acestui partid, prin contaminare cu diverși viruși letali sau atentat.

Consider că cei din jurul domnului Ion Iliescu, care caută să învenineze viața politică din România, în acest an electoral, nu se pot debarasa de metodele cominterniste de lichidare fizică a adversarilor politici și de aceea cred că aceleași metode le folosim și noi.

Întreaga istorie a comunismului este un lung șir de crime și asasinate politice săvârșite cu sânge rece, nu numai asupra oponenților politici, ci și asupra propriilor lideri comuniști pe care-i considerau revizioniști, deviaționiști sau trădători, dacă nu admiteau, în integralitatea lor, învățăturile lui tătuca Stalin. Sunt celebre asasinatele politice din URSS săvârșite de Stalin, prin care Zenoviev, Camenev, Troțki, Buharin, Ricov au fost lichidați. Asasinatele politice s-au întins și după 1945, prin lichidarea fizică, la Moscova, a lui Dimitrov, Maurice Torez și a altor lideri comuniști din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria.

Pentru a nu fi mai prejos, și în România lui Gheorghiu-Dej au fost lichidați Ștefan Foriș, Lucrețiu Pătrășcanu etc., dar nici acest călău nu a scăpat nepedepsit de către comuniștii ruși, fiind iradiat la Varșovia și murind în 1965.

În 1989, când acest sistem criminal de dictatură, această ciumă roșie, a cărei întreagă istorie este presărată cu peste 80 de milioane de asasinate, ce au întrecut cu mult crimele naziste, atât ca amploare, cât și ca durată, petrecute în Rusia, China, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba, Etiopia, România, Polonia, Cehia, Ungaria, a fost doborâtă de revolta întregului popor român, s-a crezut că se va instala un stat de drept bazat pe dreptate socială și democrație. Dar zorii noii democrații au fost însângerați de un nou asasinat politic fără precedent, petrecut în ziua Sfântă a Crăciunului, când am asistat la cel mai comunist proces posibil. Acest fapt a pus amprenta atât asupra viitorului României, cât și al românilor care, după exuberanța cuceririi libertății și scăparea de tiran, mințile cele mai autorizate din România și din alte colțuri ale lumii și-au pus întrebarea logică: a fost sau nu un proces judecat corect?

De la această înaltă tribună, simbol al democrației, susțin că a fost un asasinat politic, în cel mai autentic stil comunist, inculpaților nedându-li-se nici o șansă de apărare, în care apărătorul devine un acuzator mai vehement decât procurorul.

Acesta este cel de al doilea diagnostic al liderului principalului partid de opoziție, acela de amnezie retrogradă, în care dânsul trăiește și reacționează doar în trecut, când îi definea pe americani drept canibali. Această amnezie retrogradă este și cauza unuia din cele mai mari adevăruri rostite de zecile de mii de manifestanți din 1990, 1991, 1992: "cine a stat 5 ani la ruși nu poate gândi ca Bush".

V-ați pus vreodată întrebarea ce prejudiciu ați adus dumneavoastră, opoziția României, când, la discursul în plenul ședinței Camerelor reunite, în timpul discursului Primului Ministru al Marii Britanii, Tony Blaier, aveați la rever ținta de tir ca formă de protest împotriva acțiunii de intervenție în Kosovo a armatelor din NATO?

Acesta este momentul crucial al istoriei postdecembriste, în care noi, cei de la putere, am trasat drumul viitor al României spre structurile euroatlantice, și nu spre gulagul sovietic.

S-au mai supărat diverși lideri politici din anumite partide din opoziție, când li s-a spus că în partidele lor se regăsesc foști torționari comuniști și colcăie de membri ai fostei poliții politice. Oare, adevărul este atât de supărător, domnilor? Cine este acest David, fost senator PRM? Dar colonelul Zeno, care, prin minciună și fals, lansează cele mai josnice minciuni la adresa Președinției și președintelui Emil Constantinescu, nu știți cine este? Cine sunt îmbogățiții de după Revoluție? Vedeți, printre acești supermiliardari, vreun academician, profesor universitar, cercetător, scriitor, pictor etc.?

Ce ați făcut, timp de 7 ani, pentru intelectualitatea română, pe care, astăzi, o plângeți cu lacrimi de crocodil? Cum explicați, în fața propriului dumneavoastră electorat, opulența vilelor pe care le-ați construit după 1990, în cele mai pitorești zone ale țării?

Aceștia sunt îmbogățiții postdecembriști, foști lucrători din comerțul exterior, unii membri ai CC al PCR-ului sau odraslele lor, membri ai UASCR-ului, ofițeri superiori din miliție și printre ei se strecoară și capii lumii interlope, cu care faceți o simbioză perfectă, domnilor!

Datorită acestor cauze, Parlamentul nu funcționează, nevotând legi de maximă importanță pentru țară ca Legea electorală, Legea funcționarului public, Legea de retrocedare a caselor naționalizate și, nu în ultimul rând, Consiliul de cercetare a arhivelor securității statului.

Suntem, oare, conștienți că viitorului României este numai alături de structurile euroatlantice, dar, pentru a ajunge parteneri demni și credibili față de ei, trebuie să ne armonizăm legislația noastră cripto-neo-comunistă cu legislația țărilor euroatlantice, nu copiind-o, ci adaptând-o la condițiile concrete ale României actuale, care este debusolată de lunga comă comunistă, slăbită și vlăguită de hemoragia economică creată de mafia roșie comunistă.

Domnilor parlamentari, dați o șansă generațiilor viitoare să fie mândre de noi și să spună că, indiferent de sacrificiile pe care le facem, am votat pentru curățirea societății românești, fără ură, resentimente, acuzații și calomnii.

Vă mulțumesc și vă rog să mă scuzați pentru tonul incisiv pe care l-am avut astăzi, dar, zilnic, auzind veninul roșu pe care îl vărsați prin diverși ciraci, atât de la tribuna Parlamentului, cât și din massmedia care este, în cea mai mare parte, subordonată intereselor dumneavoastră, m-am văzut obligat să vă răspund gravelor acuzații pe care le aduceți Președinției și actualei coaliții de guvernare care, printr-o politică externă demnă, a redat speranța României și, prin politica internă, a făcut ca România să nu se bulgarizeze.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Are cuvântul domnul deputat Ștefan Baban. Se pregătește domnul Radu Mazăre.

 
Ștefan Baban - semnalarea începerii campaniei electorale contrar prevederilor legale;

Domnul Ștefan Baban:

Domnule președinte de ședință,

Domnilor colegi,

Surprinzător și contrar prevederilor legale, campania electorală a început cu trâmbițe și surle, semnalul fiind dat de însuși președintele Emil Constantinescu, el, garantul respectării legilor.

Aflându-se într-o permanentă cădere de prestigiu, determinată de neîmplinirea promisiunilor electorale, domnul președinte Emil Constantinescu, având însă, în mâinile sale, pâinea și cuțitul, încearcă din nou, prin continuarea aceleiași propagande electorale mincinoase, cu puternică încărcătură diversionistă care să ducă la dezbinarea românilor, să abată atenția oamenilor de la adevărata situație în care a fost adusă România de guvernarea iresponsabilă de după 1996.

Tras în jos de propriile neîmpliniri, domnului președinte Emil Constantinescu îi lipsește bărbăția de a se adresa deschis țării, oamenilor ei, pe care să-i cheme alături de el, să-i însuflețească în împlinirea unor programe de salvare a României. Dimpotrivă, președintele țării s-a complăcut în poziția de lider regional, care, în concepția sa, i-ar fi adus ceva prestigiu, cât și de voiajor permanent în Occident și Statele Unite ale Americii, pozând într-un iscusit făcător de politică externă. Dar nu a reușit să fie decât un umil voiajor care a bătut la ușile rămase, în cele mai multe cazuri, ferecate, în schimb revenind acasă cu tolba plină de gafe.

Deși nu i-a fost propusă, până acum, candidatura la Președinție de nici o formațiune politică, în afară de autopropunerea de la Consiliul Național al PNȚCD, domnia sa, prin gesturi desuete - felicitarea tinerilor la împlinirea majoratului, cu ocazia zilelor onomastice, propaganda deșănțată făcută pe marginea deplasării la Cuculeasa, unde, contrar promisiunilor, casele sinistraților sunt neterminate și acum, la ieșirea din iarnă etc. - cheltuiește fără noimă banii contribuabililor pentru a-și netezi imaginea șifonată de șirul lung de gafe, al neîmplinirilor și al minciunilor.

Una dintre ultimele găselnițe ale Președinției constă în implicarea bugetului Poștei Române în campania sa electorală. Nu au fost de ajuns tarabele deschise la Obor pentru colectarea semnăturilor. Crezându-se un subtil politician, domnia sa a atras, în această campanie murdară, și Poșta Română! Prin intermediul acesteia, se difuzează un supliment al unui ziar denumit "Cronica satelor", între 300 și 700 de exemplare pe comună, pe bază de tabele, în care sunt trecute toate datele de stare civilă ale cetățenilor, apoi sunt puși să semneze. Semnalul ne-a venit din județul Iași, dar ar fi posibil ca practica aceasta să fie folosită și în alte județe. De aceea cerem conducerii Poștei Române să oprească deîndată această acțiune. Nu înțelegem de ce, atunci când este vorba de achitarea pensiilor la domiciliu se face atâta scandal, iar când e vorba de interesul puterii, poștașii sunt folosiți pe post de agenți electorali.

Dacă domnul Emil Constantinescu are nevoie de încă un mandat, atunci să-și trimită nomenclaturiștii, care nu sunt "nici golani, nici inculți și nici șmecheri", cât și activele voluntare de care dispune CDR-ul, ca să culeagă semnăturile cetățenilor care încă îl agreează pe domnul Emil Constantinescu, însă pe poștași să-i lase să-și vadă de treburile lor.

Vă mulțumesc.

 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Lazăr Lădariu - despre atacurile asupra Bisericii Ortodoxe Române și a românilor din secuime;

Domnul Mazăre Radu? Nu este.

Domnul Bot Octavian? Nu este.

Are cuvântul domnul Lazăr Lădariu. Se pregătește domnul Kovacs Carol Emil.

 

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Într-un moment în care, în numele demitizării trecutului național, se fac atâtea mârșăvii, potlogării și se pun la cale atâtea trădări, sunt reluate programatic atacurile asupra Bisericii Ortodoxe Române și a românilor din secuime.

Într-un articol apărut în "Washington Post", plin de neadevăruri, excelează, prin reaua-credință vizibilă de la o poștă, ridicată la rang de minciună sfruntată, același cunoscut prea bine extremist revizionist maghiar, generator de tensiuni și conflicte interetnice, cum a fost și cel din 20 martie 1990, de la Tg.Mureș, bate puternic toba, protestând, de data aceasta, vehement împotriva construirii de biserici românești ortodoxe, ridicate, chipurile, "pentru a reprima și a expulza minoritatea maghiară de pe teritoriul României". Se urmărește astfel, zic iredentiștii acestor zile, "schimbarea componentei etnice din zonă". Cei atât de deranjați de Poliția Română, de armata țării, de SRI, care, afirmă ei, "tropăie și le tulbură somnul", uită, în nemernicia lor, amănuntul că totul este o minciună, că lucrurile se petrec ca în bancurile de la Radio Erevan.

Nu-i vorba de construirea vreunei biserici, ci de cu totul altceva: de repararea și renovarea zecilor de biserici ortodoxe dărâmate, de ura horthystă, în perioada sălbatică a Diktatului de la Viena și a Regiunii Autonome Maghiare în Harghita și Covasna.

Chiar cred autorii unor falsuri de acest fel că minciuna cea cu picioare scurte nu va ieși la iveală, în toată goliciunea ei, că adevărul despre alungarea medicilor români, într-un nou și original descălecat iredentist, din Luna de Sus, precum și cele petrecute în cele două județe, în ultimul timp, poate fi, cumva, estompat? Chiar cred ei, cumva, să ultima ispravă petrecută la Inspectoratul școlar județean Covasna nu va ajunge la cunoștința publică?!

Cinci organizații culturale românești din Covsna s-au adresat ministrului Andrei Marga, protestând vehement împotriva abuzurilor din ultima vreme. În urma unui concurs pentru ocuparea postului de inspector școlar general adjunct, profesoarei Rădița Albu de la Liceul Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe i se refuză un drept constituțional, pe motiv că "nu știe bine ungurește". Și când te gândești că toate acestea se petreceau cu puțin timp în urmă doar, când aceiași minoritari se plângeau comisarului european Max Van der Stoehl că, în România, maghiarii nu au drepturi. Lor le amintim din nou că, într-adevăr, cu minciuna vor mai prânzi o vreme, dar nu vor mai reuși să și cineze la infinit!

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Și eu vă mulțumesc, domnule coleg.

 
Kovacs Carol Emil - lansarea unui apel pentru urgentarea dezbaterii unui proiect de Lege privind dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor informației;

Are cuvântul domnul deputat Kovacs Carol Emil. Se pregătește domnul deputat Dumitru Popescu.

 

Domnul Kovacs Carol Emil:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

În această perioadă de intense frământări politice pe marginea legilor proprietății, a reformei în justiție și a Colegiului Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Fostei Securități, a alegerilor administrației publice locale, susținătorii diferitelor puncte de vedere au pierdut din vedere o lege deosebit de importantă pentru o societate modernă: este vorba de Legea privind dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor informației.

La ora actuală, există un vid legislativ cu privire la activitățile de informatică, la procesul de informatizare și, în general, în domeniul tehnologiilor informației. Au fost câteva acte normative cu arie îngustă de acoperire care au suplinit necesitățile de intervenție normativă în această materie total nouă. E vorba de H.G.nr.575 bis din 1992, Legea nr.8/1998 cu privire la drepturile de autor în informatică și Ordonanța de urgență nr.29 din martie 1999, legată de unele măsuri care trebuiau luate în vederea evitării disfuncționalității sistemelor informatice, odată cu trecerea în mileniul următor.

Una din condițiile de acceptare a României în structurile europene și euroatlantice, precum NATO și Uniunea Europeană, este și aceea a emiterii unei legi care să alinieze România în rândul societăților informatizate, în așa fel încât să răspundă cerințelor de reglementare europene și internaționale.

La proiectul de lege care a fost înaintat Camerei Deputaților și înregistrat cu nr.82/1998, s-a lucrat în mod intens de câțiva ani și la el și-au adus contribuția un număr mare de specialiști din domeniul informaticii și comunicațiilor, dar și juriști de marcă din Ministerul Justiției, Ministerul de Interne, Consiliul Legislativ, precum și din alte instituții specializate ale statului, precum Agenția Națională pentru Comunicații și Informatică. De asemenea, s-au primit sugestii din partea a numeroși reprezentanți ai societății civile, asociații și chiar personalități din domeniul informaticii.

Din acest motiv, consider cu totul nejustificată întârzierea, iată, de aproape 2 ani, în elaborarea primului raport și apoi a celui de al doilea raport al celor două comisii, e vorba de Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru industrii și serviici. În cadrul discuțiilor din aceste două comisii, s-au adus o serie de modificări, de îmbunătățiri acceptate de inițiator. Cu toate că s-a elaborat și cel de-al doilea raport, legea nu se află pe ordinea de zi, pe motiv că această ordine de zi este și așa destul de încărcată.

Cred că ar fi bine să se lase la o parte interesele de partid și interesele de grup, așa cum s-au conturat până la ora actuală și să se dea drumul acestei legi anunțată de acum doi ani și trecută în toate rapoartele de aliniere europeană, e vorba de aquis-ul comunitar, și este așteptată și de forurile internaționale, ca o primă și importantă reglementare în domeniul informaticii și comunicațiilor care tinde să apropie considerabil România de ceea ce există deja, de multă vreme, în celelalte țări ale Uniunii Europene.

Deși Legea dezvoltării și utilizării tehnologiilor informației, mai bine zis proiectul de lege, este o lege tehnică, vastă și complexă, interese obscure care pot fi bănuite, dacă se face o analiză atentă a fenomenului politic în domeniul acoperirii ministerelor și a agențiilor naționale de specialitate și a promovării clienților politici, pe baza algoritmului politic, fără să se țină cont de interesele naționale, încă o dată o spun, această lege a fost blocată, nepermis de mult, la Comisia pentru industrii și servicii.

Fac apel la Biroul permanent al Camerei Deputaților să urgenteze demersurile pentru a introduce cât mai repede pe ordinea de zi proiectul de lege amintit, pentru a fi discutat și votat în această sesiune.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Stimați colegi,

 
Dumitru Popescu - o analiză a efectelor creșterii prețurilor la energie;

În mod firesc, ar fi trebuit să se întrerupă aici discuțiile noastre. Am, însă, informații că, la Senat, nu s-a încheiat încă ședința Birourilor permanente reunite ale celor două Camere și, deși avem o ședință complicată, astăzi ar fi trebuit să intrăm în dezbaterea obiecției de neconstituționalitate, la 10,30 trebuia să vină primul ministru, mi se pare inutil ca să dau pauză, să încerc să-i găsesc pe colegii mei. Mai bine continuăm, până când, la Senat, se termină ședința și vor veni ceilalți secretari, motiv pentru care îi dau cuvântul domnului deputat Popescu Dumitru.

Se pregătește domnul deputat Dejeu Gavril.

 

Domnul Dumitru Popescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În ultimii ani, creșterea prețurilor la energie electrică, termică și gaze naturale livrate către populație a devenit o adevărată obsesie a guvernanților.

Pornind de la prețurile rezonabile existente în decembrie 1996, 73 lei/KWh, 63 lei/mc gaze naturale și 21.800/Gcal, miniștrii de resort, primul liberal, al doilea țărănist și al treilea democrat, au reușit următoarele "performanțe": la energie electrică livrată populației, prețul a crescut de 18,1 ori, la energie termică, de 11 ori, iar la gaze naturale de 14,3 ori.

Anul trecut, domnul Radu Berceanu a explicat, din studiourile de televiziune, unde a stat mai mult decât în unitățile care ne furnizează energie, că mărirea prețurilor energiei livrată populației este necesară pentru eliminarea subvenției încrucișate și că va fi, în parte, compensată de scăderea prețurilor la produsele fabricate de agenții economici. Toate acestea au fost baloane de săpun: la produsele industriale, prețurile au continuat să crească, înregistrând, numai în 1999, un salt de peste 56%. Așa s-a ajuns la adevărate drame în familiile oamenilor care trăiesc din salarii sau din pensii. Cheltuielile pentru întreținerea apartamentelor depășesc, în multe cazuri, nivelul pensiilor. Oamenii nu pot plăti întreținerea și trăiesc cu spaima că-și vor pierde apartamentele, ca urmare a acumulării restanțelor.

Este inadmisibil că, în acești ani, s-a mers exclusiv pe ideea măririi prețurilor de livrare la energie. Nu s-a văzut nici o preocupare pentru reducerea costurilor de producție care ar fi permis, în bună măsură, acoperirea cheltuielilor fără majorări de prețuri.

La combustibilii din termocentrale, cheltuielile sunt cu 30 – 40% mai mari decât în unitățile similare din alte țări. Au fost abandonate regimurile optime de sarcină care conduc la cheltuieli mai mici, datorită opririi haotice a capacităților productive din industrie și agricultură. De asemenea, ponderea salariilor în totalul costurilor din sistemul energetic a crescut de la 7 la 14%: numai în trimestrul IV anul trecut, s-au acordat trei indexări de salarii, totalizând peste 30%. Adaug și faptul că tot mai mulți directori din unitățile sistemului circulă cu mașini nemțești sau japoneze.

În loc să se acționeze în toate aceste direcții, cu peste o lună în urmă s-a lansat cererea ca prețurile la energia electrică să crească din nou cu 50%. De atunci, o puzderie de birocrați negociază și nu se înțeleg cât să fie majorarea, dar toți sunt de acord ca să fie o majorare. După cum se știe, Guvernul are în vedere introducerea TVA de la 1 aprilie, ceea ce înseamnă încă o majorare, de 19%.

Domnilor guvernanți,

Ați întins prea mult coarda! Vă cer să stopați creșterea prețurilor la energie, punând pe primul plan nu creșterea cursului dolarului, ci reducerea costurilor de producție.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Gavril Dejeu - gânduri despre anul electoral 2000;

Are cuvântul domnul deputat Dejeu Gavril. Se pregătește domnul deputat Vasilescu Nicolae.

 

Domnul Gavril Dejeu:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

La 10 ani de sinuoasă evoluție politico-democratică, speram și sperăm într-o judecată sănătoasă și o atitudine încărcată de mare răspundere, atât din partea electoratului, cât și a clasei politice.

Anul electoral 2000 ar trebui să fie unul de referință pentru evoluția de viitor a României. Vreau să cred că marea majoritate a electoratului, evoluat formativ, politic și civic, în comparație cu alegerile din 1996 sau 1992, ca să nu mai vorbim de cele din 1990, se va lăsa mai puțin influențat de cântecul de sirenă, cu rezonanță electoral demagogică și va judeca și decide în funcție de interesele reale ale țării, de viitorul ei.

Cei de la guvernare vor fi judecați după faptele lor, iar ceilalți după seriozitatea și puterea de convingere a promisiunilor și a ceea ce au lăsat în urmă. Așa ar trebui să fie.

Din nefericire, climatul de nădejde și speranță este, de pe acum, clătinat de unele răbufniri precoce, care fac dovada începerii campaniei electorale, la propriu și la figurat, cu stângul. Ce se întâmplă este de-a dreptul stupefiant. Dorește, oare, cineva, cu tot dinadinsul, să ne asemuie cu cei de pe meleagurile comunismului românesc de acum zeci de ani sau, și mai rău, cu cei din aleanul stalinismului barbar, creând scenarii halucinante ŕ la Vâșinski sau Beria, de lichidare fizică a adversarilor politici? Ce resorturi motivaționale vor fi declanșând, oare, o atare aberație, în anul de grație 2000, în România? Cine și de ce se dorește ca imaginea României electorale să fie terfelită, împroșcată cu noroi înăuntru, dar, mai cu seamă, în afară? Cum, adică, ne angajăm să ne ridicăm la standardul integrării europene, în timp ce urzim lichidarea fizică a adversarilor politici, întocmai ca pe vremurile de tristă amintire ale inchiziției fascisto-comuniste?! Cu cine vrea să ne asemuie domnul Iliescu și cei din staff-ul său electoral? Nici acum, după 10 ani, nu se poate debarasa de stereotipul unei asemenea gândiri specifice unor vremuri de tristă amintire?

Este descurajator să vedem cum, în loc de preocuparea sinceră pentru ieșirea din starea de criză, în care ne aflăm și la care are, și el, o contribuție, domnia sa recurge la ieftine manevre demagogico-electorale.

Este timpul să lăsăm la o parte încrâncenarea electorală și să lucrăm cu toții, fie și de pe poziții de adversitate politică, pentru redresarea țării. Altminteri, vom asista la un scenariu electoral grotesc, care va înghiți sute de miliarde de lei, în timp ce electoratului și, în general, cetățeanului îi cerem sacrificii.

Pe bună deptate, se va pune întrebarea: în numele cărui drept, în numele căror idei și în numele căror interese?

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Nicolae Vasilescu - prezentarea situației în care se află unitatea industrială Avioane Craiova;

Are cuvântul domnul deputat Vasilescu Nicolae. Se pregătește domnul deputat Gheorghe Andrei.

 

Domnul Nicolae Vasilescu:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor,

Singura unitate industrială care a produs și este capabilă să producă avioane militare necesare înzestrării Ministerului Apărării Naționale din România, "Avioane" Craiova SA, care producea, înainte de 1989, în medie, 20 de aparate de zbor pe an, a ajuns să fabrice scaune, încuietori, uși și scrumiere pentru SNCFR.

De aproximativ 5 ani, nici managerii societății, nici Executivul român nu s-au mai zbătut să facă rost de contracte, chiar dacă, și la capacitatea actuală, s-ar mai putea produce 4 avioane anual. Liderii de sindicat afirmă că, de peste 5 ani, nu s-au mai primit comenzi nici măcar pentru piese și ansamble.

Guvernul preferă să importe la prețuri de 3 ori mai mari ceea ce se poate produce la Craiova, poate pentru că se plătesc comisioane grase.

Fabrica de la Craiova a fost construită pentru a produce aparate de zbor pentru armată, făcând parte din industria energetică, dar, deși avioanele ar fi potrivite și pentru orele de școală și antrenament ale piloților, MApN nu a achiziționat și se pare că nici nu intenționează să achiziționeze aceste aparate.

Ultimul produs, IAR 99 "Șoim", are valori favorabile de la profesioniștii străini, este foarte apreciat la saloanele internaționale și se află printre primele trei în lume. Dar ce folos dacă-l ținem în curte sau îl vedem pe prima pagină a revistelor de specialitate? Altădată, România era plasată pe locul cinci în lume la producția de armament convențional, iar acum nici nu mai știm să figurăm în vreun top.

Dacă din țară nu vine nici un ajutor, nici ambasadorii sau atașații militari români nu prea își iau munca în serios. Printre îndatoririle lor, se numără și întărirea relațiilor economice cu țările unde se află în misiune diplomatică, iar încheierea unui contract pentru cumpărarea unui avion IAR 99 "Șoim", de exemplu, ar fi o justificare pentru lefurile plătite în valută.

La ora actuală, se lucrează la 35% din capacitate, iar angajații intră cu rândul în concediu fără plată, cu toate că au rămas mai puțin de o jumătate din câți erau înainte de Revoluție și sunt plătiți cu 75% din salariu. În anul 2000, media de vârstă a celor care lucrează aici a ajuns la 45 de ani și este evident că forța de muncă îmbătrânește, în condițiile în care nu mai pot fi făcute noi angajări. Deși conducerea sindicatului a încercat să tragă un semnal de alarmă și să sensibilizeze autoritățile statului, bombardând cu scrisori Președinția, Parlamentul, Comisia de Apărare a Senatului, CSAT, ministerele Apărării Naționale, de Finanțe, Ministerul Industriilor și Comerțului, nimeni nu a ridicat măcar un deget pentru a le oferi un ajutor financiar.

Pentru a ajunge la performanțele de dinainte de 1989, "Avioane Craiova" S.A. are nevoie de peste 500 miliarde lei sau de un credit extern cu garanție guvernamentală care să fie rambursat în 2 ani. Fac un apel deosebit către domnul prim-ministru Mugur Isărescu pentru a se implica personal în rezolvarea acestei situații, o soluție pozitivă având meritul nu numai de a liniști spiritele, dar și de a da un semnal pentru întreaga industrie națională de apărare, în sensul reestimării acesteia, ca o sursă importantă de venituri pentru bugetul de stat.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Miron-Tudor Mitrea:

Mulțumesc.

 
Gheorghe Andrei - comentariu politic la adresa PDSR și a liderului acestuia;

Are cuvântul domnul deputat Gheorghe Andrei, se pregătește domnul deputat Nicolescu Mihai.

 

Domnul Gheorghe Andrei:

Doamnelor și domnilor deputați,

Evident că, în planul de stopare a candidaturii domnului Ion Iliescu la funcția de președinte al României, acest plan va rămâne un plan kitsch, prin care s-a urmărit, în mod indirect, nu numai declanșarea unor presiuni asupra Curții Constituționale pentru a nu respinge o nouă candidatură, dar și inocularea grijii pe care trebuie să o avem noi, cei de la Putere, ca și întreaga națiune, pentru sănătatea domniei sale. Oricâtă grijă ar avea cei din jurul domniei sale, la această vârstă, oricând poate căpăta orice virus și probabilitatea de a se îmbolnăvi este destul de mare. Prin urmare, nu pot fi aruncate viitoarele sale îmbolnăviri în seama altora. Poate că unii dintre PDSR-iști cred că, prin dispariția sa, atribuită desigur forțelor oculte de la Cotroceni sau din zona partidelor istorice, s-ar produce o jale națională care să inducă o sensibilizare afectivă a electoratului, cu beneficii în câștigarea masivă a acestuia și, desigur, prin imitarea dispariției unui senior, dar a unui senior pe dos, invers marelui senior.

Îmbătrânit în mentalitatea de comunist, domnul Ion Iliescu nu are nevoie să fie infectat cu fel de fel de bacterii, întrucât domnia sa, încă din fragedă tinerețe, a fost infectat cronic și incurabil cu puternicul bacil al comunismului, fiind deja imun la oricare din amărâtele de bacterii pe care i le-ar trimite actuala putere. Cumplita sa spaimă ne face să credem cu toții că domnul președinte Emil Constantinescu are la Cotroceni o mulțime de instalații de producere a substanțelor letale, a virușilor și a tot felul de bacterii și alte musculițe, fiind gata oricând să apese pe butonul roșu al valizei cu cifru.

De altfel, dacă i s-ar face analizele, oricare medic ar descoperi ditamai virușii, contractați pe timpul studenției la Moscova.

PDSR, cu ajutorul nesfârșiților specialiști, poate găsi mai multe căi de protejare a liderului de neclintit, fie să nu-l mai scoată prin lume, pentru a nu se îmbolnvi mai grav, fie să-l păstreze sub un clopot de sticlă bine sterilizat, pentru a-l menține în sănătatea sa specifică. Mulți se întreabă cum se mai pot da crezare unor astfel de infantilități? Răspunsul este simplu: întrucât este nevoie să fie credibilă o astfel de gogomănie, ieșită parcă din capul unor elevi zăpăciți de filme, și ea trebuie numai lansată, doar pentru înspăimântarea unei părți credule a propriului electorat de care, în fapt, își bate joc, prostindu-l cu astfel de elucubrații.

Mai multă cădere în aberant și ridicol nu poate veni decât din zona colegilor, apropo de colegii mei academicieni, sau poate că unii dintre complicii revoluției nu mai pot rezista presiunilor psihice de tăinuire a adevărurilor, ori poate că participanții nu mai au nevoie reciprocă, din moment ce unii sunt condamnați, iar alții rămân emanați. Este bine cunoscut că la comuniști, aceste atentate sunt dorite de cei mai apropiați, care râvnesc scaunul cel mare, și nu de cei mai depărtați de acesta.

Oribila capcană în care a căzut prin propriile scenarii nu scoate în evidență decât că mai sunt încă mulți sechestrați în hățișul procedeelor KGB-iste de eliminare a unor lideri.

Domnul Ion Iliescu a fost un apropiat al dictatorului și a dorit, din totdeauna, cu cea mai mare ardoare, ocuparea marelui scaun, pe care s-a cățărat, chiar cu prețul suprimării acestuia în Sfânta zi a Crăciunului, după ce folosise, în monstruosu-i scenariu, viețile atâtor tineri și copii nevinovați. Oricât ar fi fost de ateu și oricât de liber cugetător este în prezent, nu se poate ca acum, la a treia tinerețe, să nu fie bântuit de coșmarul..., ori stafia îi dă târcoale, stafia lui Ceaușescu îi dă târcolae, cerându-i o moarte prin analogie, întrucât există o lege nescrisă a pedepsei supreme asemănătoare, ori poate aude în vise strigătul de disperare al tinerilor nevinovați, chemați spre împușcare în Decembrie 1989. Adevărul trebuie să fie pe aproape. Și, desigur că momentele sale de adâncă meditație și reflecție, ar trebui să se regăsească în grupa mare a purtătorilor naționali de păcate. Și nu cumva, cu cât domnia sa a avut și are mai multă sănătate, cu atât mai bolnavă a fost și este societatea noastră.

Cu certitudine însă, PNȚCD nu-l oprește să trăiască ca emanat în fruntea PDSR-ului, împreună cu neschimbata sa echipă, și nici nu-l va trimite la moarte, așa cum domnia sa, ca mulți alții, îl trimetea pe seniorul nostru să-și caute moartea.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Miron-Tudor Mitrea:

 
Mihai Nicolescu - intervenție intitulată Cercetarea agricolă își caută o susținere politică;

Domnul deputat Nicolescu Mihai, urmează ultimul vorbitor, domnul deputat Kónya-Hamar Alexandru.

 

Domnul Mihai Nicolescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Efectiv mă surprinde, în dimineața aceasta, modul cum o serie din colegii noștri exprimă o îngrijorare deosebită față de președintele Iliescu. Nu se ezită chiar a se prezenta în fața noastră momente de excepție, momentele acestea de la 22-25 decembrie, considerând că trebuie să luăm apărarea celui care a fost înainte dictatorul țării, Ceaușescu, pentru a denigra persoana președintelui Iliescu. Cred că este un lucru care nu ar trebui să preocupe atât de mult, cred că sunt atâtea alte probleme pe care țara le are astăzi de rezolvat.

În intervenția mea, vă rog să-mi permiteți să fac câteva referiri în legătură cu cercetarea științifică și agricolă, în mod deosebit, care își caută o susținere politică, în perioada aceasta.

Asistăm, în ultimii ani, la o continuă degradare a vieții științifice, în general, și a celei din agricultură, în mod special. Potențialul uman, științific și material care există în acest domeniu necesită un sprijin politic național, care să susțină această activitate complexă, cum este cercetarea agricolă, care are implicații majore în dezvoltarea și eficientizarea acestui sector din România. Din păcate, la ora actuală, agricultura nu mai este susținută în mod corespunzător cu resurse. Exemplul anului 1999, an în care s-au folosit, în medie, numai 22 de kg de îngrășăminte pentru un hectar de teren agricol, este elocvent pentru dezinteresul și indolența cu care se lucrează în acest sector.

Situația se înrăutățește, și promisiunile acelora care preconizează euforic relansarea agriculturii sunt drastic infirmate de realitățile din acest domeniu. Dacă prin programul de cercetare "Orizont 2000", în anul 1999 au fost asigurate fonduri, la nivel de 70% din valoarea de cercetare a anului 1998, acum s-a comunicat institutelor și stațiunilor de cercetare o valoare de contract cuprinsă între 42 și 49% din valoarea anului trecut. Este extrem de puțin, și prin acest fapt se relevă clar că actuala putere desconsideră în mod evident cercetarea științifică și nu ține cont că orice națiune care-și dorește să realizeze progres, investește în domeniul cercetării științifice și în învățământul de toate gradele. Așa au procedat toți cei care astăzi sunt în topul economic mondial.

Pentru noi, cei din cercetare, semnalul pe care îl primim din partea actualilor guvernanți este clar: "Căutați-vă de lucru în altă parte!" Nu se ține cont nici de experiența țărilor dezvoltate și nici de SOS-ul celor care arată clar că nici o țară care nu dezvoltă o cercetare științifică proprie nu poate fi decât o țară fără speranțe, fără posibilități de dezvoltare eficientă.

Prin fondurile minimale alocate cercetării științifice se produce diminuarea îngrijorătoare a personalului de cercetare și se creează o imposibilitate de angajare a unor cadre tinere, care să formeze și să dea vigoare acestei activități, fapt ce conduce la dispariția unor secții și unități de cercetare care obțineau rezultate la nivel mondial.

De-a lungul anilor, cercetarea agricolă din România s-a dovedit una dintre cele mai eficiente domenii de activitate, reușind ca pentru fiecare leu investit în cercetarea agricolă să se realizeze un beneficiu de 10-15 ori mai mare, prin sporurile de producție și prin reducerea costurilor tehnologice la principalele culturi agricole. Cercetarea agricolă din România are deja un trecut istoric, începând cu înființarea Institutului de Cercetări Agricole din România, în anul 1927, și prin formarea unor întregi generații de specialiști. Pentru a putea ocupa un loc de muncă într-un institut sau o stațiune de cercetări agricole se impunea să desfășori activitate de cercetare din primii ani de studenție, iar rezultatele la învățătură pe parcursul anilor de facultate să te plaseze în primele locuri. Acestea erau criteriile care au stat la baza selectării absolvenților pentru activitatea de cercetare, sistem practicat de liderii agriculturii noastre, inițiatori ai activității de cercetare în România și fondatori de cadre valoroase pentru cercetarea științifică agricolă. Institutele și stațiunile de cercetare, sub conducerea A.S.A.S., de-a lungul anilor, au reușit să-și formeze, printr-un proces amplu de modelare și perfecționare a echipelor eficiente de cercetare, adevărate personalități, recunoscute prin rezultatele lor la nivel național și mondial. Așa a fost și este posibil ca în anumite domenii, România să dețină priorități mondiale în crearea unor soiuri și hibrizi, realizarea unor produse chimice și tehnologice de cultură. Aceste posibilități sunt legate de selectarea oamenilor care au lucrat în cercetare și care lucrează încă din perioada facultății și apoi prin activitatea desfășurată în continuare.

Toate aceste realizări pe care cercetarea le-a prezentat de-a lungul timpului în agricultură, crearea de soiuri, tehnologii la nivel mondial și chiar priorități mondiale în multe domenii, pot deveni de domeniul trecutului, și riscul dependenței totale de tehnologiile și materialul biologic străin, neadaptate condițiilor ecologice locale, să devină o realitate nedorită și ineficientă pentru țară.

Partidul Democrației Sociale din România consideră că cercetarea științifică, în general, și cea din agricultură, în mod special, trebuie să beneficieze de sprijin politic, material și financiar și să fie tratate ca priorități naționale, generatoare de resurse științifice și tehnologice, absolut necesare dezvoltării eficiente a economiei românești.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Miron-Tudor Mitrea:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Konya Hamar Alexandru - relevarea unor acțiuni ale Clubului Naționalist Creștin din Cluj;

Ultimul vorbitor, domnul deputat Kónya-Hamar Alexandru are microfonul.

 

Domnul Kónya-Hamar Alexandru:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor deputați,

Stimați colegi,

Ideea unei democrați parțiale, trunchiate este sortită eșecului, iar tentația de a stabili un regim autoritar vine și din ideea că un asemenea regim ar putea tranșa disputele pentru putere, fiindcă regimuri de mână forte s-au instalat atunci când instituțiile statului erau amenințate, când democrația lua aspectul dezordinii și, din cauza disperării și mizeriei sociale, a dispărut fără urmă simțul solidarității și al datoriei; iar exemplul chilian, sud-coreean, turc și grec îndeamnă și incită.

Chestiunea este deci, cine dorește adâncirea democrației în România? Și cine dorește un regim autoritar? Acesta este clivajul care se conturează; pentru că nu uitați: sindromul Haider persistă și insistă și la noi; numai că exercițiul democratic și efortul modernizator european nu se lasă nici fentat și nici intimidat, din contră, și cazul Austriei a devenit precedent.

Iată de ce trebuie să fim preocupați în mod constant de a asigura o bună percepție a realităților din regiunea noastră geopolitică, pentru eliminarea prejudecăților și clișeelor, pentru reclădirea încrederii reciproce și a demnității proprii.

Dar nicidecum așa cum procedează și acționează Clubul Naționalist Creștin din Cluj, împodobind sediile și cutiile poștale ale partidelor din municipiu cu "mărțișorul extremismului", pe un ton amenințător, cu manifeste incitatoare, cu convingeri legionare. Nicidecum cu instigații interetnice, cu provocări insistente și abuzuri evidente, în așa măsură încât și fetele, liceenele de la Liceul confesional reformat, să fie bătute măr, nu numai seara, dar și în ziua mare, numai pentru că graiul rostit, minoritar maghiar, nu mai este tolerat nici de semenele lor, de majoritate. Da, până și fetele se bat între ele. Dar pentru ce?

Știm, și o constatăm cu amărăciune, Clujul nu este încă un pol al reconcilierii române-maghiare, dar va fi, chiar dacă multe s-au făcut și se fac să nu fie așa, să rămână această citadelă spirituală și de valori umane un deziderat, și nu o realitate.

Și totuși nu putem renunța la acest deziderat, până nu va deveni o realitate.

Pentru acest deziderat ridicăm glasul și protestăm, sperând și perpetuând ideea deja valabilă: dacă ne-am eliberat de frica instinctuală și am cultivat simțul responsabilității politice și civice, să nu mai permitem, în mod relevant, ceea ce se petrece la Cluj într-o măsură disproporționată, nepolitică și necivilizată. Pentru că demonstrația de forță, de amenințare este, mai curând, proba slăbiciunii și incapacității, care trebuie uitate complet, cât mai curând, de comportamentul democratic.

Iar instituțiile statului democratic să-și facă datoria!

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
Niculae Napoleon Antonescu - intervenție intitulată Reforma învățământului - între necesitate, dorință și realitate;

Domnul Niculae Napoleon Antonescu (declarație politică prezentată secretariatului de ședință, pentru stenogramă):

Stimați colegi,

Intervenția mea se intitulează "Reforma învățământului între necesitate, dorință și realitate".

După cum știți, în moțiunea prezentată de un grup de 85 deputați au fost reliefate principalele dificultăți pe care le întâmpină învățământul românesc în momentul de față, precum și modul inadmisibil în care este tratat acesta de actualii guvernanți, chiar dacă se clamează peste tot că acesta este prioritate națională.

Fără a repeta argumentele pe care le-am prezentat la discutarea moțiunii și în care, în esență, arătam că ordonanța de urgență nu rezolvă problemele de fond ale învățământului, ci este o măsură conjuncturală, scoasă fără o analiză temeinică, și chiar dacă pare o soluție de moment, care rezolvă o situație explozivă, ea va avea consecințe imprevizibile și cu siguranță conflictele și nemulțumirile vor reveni foarte curând în rândul elevilor, studenților și cadrelor didactice.

Trebuie spus clar că oricât de mare ar fi necesitatea unor restructurări de fond, oricât de mare ar fi dorința de reformă, realitatea este cu totul alta, datorită faptului că o reformă reală și de fond este imposibil de făcut, în condițiile de alocare bugetară actuale. Pe scurt, nu se poate face o reformă de fond privind programele de învățământ, bursele și alte facilitălți pentru elevi și studenți etc.

În fond, majoritatea măsurilor de reformă, chiar dacă unele sunt bine intenționate și uneori chiar justificate, acestea sunt de multe ori simple cosmetizări, iar altele sunt total nefondate, elaborate de "specialiști" fără experiență, unii chiar incompetenți, care copiază aspecte disparate din alte țări și încearcă să le "altoiască" pe sistemul nostru de învățământ. Ca urmare, marea majoritate a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar au criticat puternic, competent și cu argumente serioase o serie dintre aceste așa-zise măsuri de reformă, în special curriculare, pentru diferite forme de învățământ, programele analitice, modul de selectare, elaborare și conținutul manualelor alternative ș.a.

Din fericire, în învățământul superior, unde funcționează o oarecare autonomie universitară, a fost mai greu să se ia măsuri necorespunzătoare, chiar dacă s-a încercat acest lucru prin diverse ordine ale M.E.N.

Trebuie spus foarte clar că, în condițiile de subfinanțare actuale, reforma este imposibil de făcut și că de fapt acum, în învățământ, ea seamănă din ce în ce mai mult cu așa-zisa reformă din economie, unde prin reformă, restructurare și privatizare se înțelege de fapt numai lichidare, disponibilizare și vânzarea la prețuri derizorii a întreprinderilor, unor anumite persoane sau grupuri de interese apropiate actualei puteri.

La fel și în învățământ, prin reformă a început să se înțeleagă nu o democratizare, descentralizare și libertate academică respectiv o schimbare de fond, făcută pentru învățământ, și nu în interesul unor persoane, ci, din contră, o tendină de centralizare și politizare excesivă, care în fond urmărește rezolvarea gravelor probleme financiare prin reducere de posturi și disponibilizare, prin mărirea normelor didactice, prin mărirea formațiilor de studiu peste limite normale, prin acordarea de salarii, burse și subvenții insuficiente, prin alocarea unor fonduri cu mult sub limită pentru reparații, dotări și investiții, prin reducerea inadmisibilă a numărului de elevi din licee și de studenți în universități etc., iar, în final, prin reducerea activitților didactice în unele instituții de învățământ și chiar lichidarea altora.

Consider că în această situație nu putem vorbi de o reformă reală în învățământ deoarece, chiar dacă ar fi bine concepută și justificată, ceea ce nu este cazul decât parțial, aceasta nu se poate face fără fonduri corespunzătoare. Prin toate măsurile care se iau, în ciuda bunelor intenții ale majorității oamenilor din învățământ, actuala reformă nu ne apropie de țările avansate, nu va ușura integrarea în Europa, ci, dimpotrivă, ne va îndepărta și mai mult de acest țel și va avea consecințe grave nu numai pentru învățământ ci și pentru țară în general, pentru viitorul acesteia, care se arată din ce înce mai sumbru.

Ion Florentin Sandu - aducerea în discuție a haosului legislativ introdus prin apariția numeroaselor ordonanțe și ordonanțe de urgență care se bat cap în cap;

Domnul Ion Florentin Sandu: (declarație politică prezentată secretariatului de ședință, pentru stenogramă)

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Mă văd nevoit să intervin în fața plenului Camerei Deputaților pentru a aduce în discuție, din nou, haosul legislativ introdus prin apariția numeroaselor ordonanțe și ordonanțe de urgență, care se bat cap în cap, la care recurge actualul guvern, și, pentru că acest lucru nu era suficient, toată harababura ordonanțelor se face în disprețul suveran manifestat față de cetățeanul de rând de către coaliția de la putere, formată de CDR, PD și UDMR.

Concret, iată despre ce este vorba:

În vara anului 1999, în 26.06 a apărut Ordonanța nr.98, semnată de primul-ministru, la acea vreme domnul Radu Vasile, și contrasemnată de ministrul finanțelor, domnul Decebal Traian Remeș. Ordonanța se referă la disponibilizarea personalului din unitățile economice, precum și la facilitățile ce se acordă persoanelor disponibilizate. La art.36 alin.1 din această ordonanță se prevedea ca persoanele disponibilizate care fac dovada că și-au deschis o afacere proprie în regim privat primesc toți banii reprezentând salariile compensatorii într-o singură tranșă, iar afacerea respectivă va fi scutită de impozitul pe profit pe o perioadă de doi ani de la data înregistrării.

Ce s-a întâmplat în realitate?

Lăsând la o parte faptul că banii s-au dat în cinci tranșe, deci, nu s-au respectat prevederile ordonanței, în data de 29 decembrie 1999, apare Ordonanța nr.217, semnată de primul ministru, domnul Mugur Isărescu, și contrasemnată de același domn ministru al finanțelor, Decebal Traian Remeș, care, prin art.2 alin.1, precum și prin art.5, anulează toate facilitățile privind impozitul pe profit, deci și pe cele acordate de Ordonanța nr.98. Și toate acestea în numele unei așa-zise reforme fiscale, pe care nu o mai înțelege nimeni.

Deci, prima ordonanță a fost bună ca să amăgească o mulțime de oameni pentru a-și vinde locul de muncă, prin acceptarea salariilor compensatorii, în speranța unor facilități promise, iar a doua ordonanță, după ce oamenii au fost păcăliți, vine să anuleze și bruma de speranță pe care o aveau. Numai în Galați sunt 215 persoane în această situație care se simt furate, amăgite, batjocorite, mințite. Oare câte or fi în toată țara?

În aceste condiții, se pune întrebarea: Când ați fost serioși și responsabili, domnilor guvernanți, cînd ați semnat Ordonanța nr.98, dându-le oamenilor cu o mână, o brumă de speranță, sau când ați semnat Ordonanța nr.217, luându-le oamenilor, cu amândouă mâinile, și aceasta minima compensație?

Și, ca într-o comedie a absurdului, atunci când unii oameni au vrut să renunțe și s-au dus la Direcția Financiară Teritorială pentru a-și lichida afacerile, care de fapt nici nu începuseră, au primit un răspuns stupefiant; nu se pot lichida afacerile care au fost înființate conform Ordonanței nr.98 decât după patru ani de la înființare.

Ar fi de-a dreptul comic dacă nu ar fi atât de gravă această adevărată bătaie de joc la adresa cetățeanului de rând.

 

Domnul Miron-Tudor Mitrea:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Ioan Pintea - anunțarea plenului Camerei Deputaților privind aderarea sa la Grupul parlamentar al P.D.

Pentru un scurt anunț, are cuvântul domnul deputat Ioan Pintea.

 

Domnul Ioan Pintea:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Am intrat în Parlamentul României pe listele Partidului Democrației Sociale din România. Din motive pe care le-am spus la vremea potrivită am părăsit această formațiune politică.

Timp de doi ani de zile, am funcționat în Parlamentul României în calitate de deputat independent. Zilele acestea am luat o decizie personală și am intrat în rândurile Partidului Democrat.

Presa, care a consemnat intrarea mea în Partidul Democrat, a subliniat că am făcut parte din Alianța pentru România. Pentru a nu exista nici o suspiciune, declar că nu am fost înscris în Alianța pentru România și că, de azi înainte, voi activa ca parlamentar în Grupul parlamentar al Partidului Democrat. (Vociferări din partea stângă a sălii.)

 
 

Domnul Miron-Tudor Mitrea:

Doamnelor și domnilor deputați,

Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților, anunțându-vă că, din totalul celor 343 de deputați, și-au înregistrat prezența 293, sunt absenți 50, din care, 20 participă la alte acțiuni parlamentare. Cvorumul de lucru este de 152 de persoane.

 
   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 12 august 2020, 12:42
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro