Plen
Ședința Camerei Deputaților din 22 iunie 1999
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1999 > 22-06-1999 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 22 iunie 1999

6. Reluarea dezbaterilor asupra proiectului de Lege privind Statutul funcționarilor publici.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da. Cu aceasta, am încheiat votul final pe legi și trecem, în continuare, la discuția proiectului nostru de Lege privind Statutul funcționarului public. (Grupul parlamentar UDMR părăsește sala)

Domnul Ilie Neacșu (din sală):

PNȚCD, v-au părăsit aliații!

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Am ajuns la Capitolul VII, care, după renumerotare, probabil că este VI, nu?

Deci vă rog să explicați ce am sărit.

Domnul Ion Cîrstoiu:

Doamnă președinte,

Domnilor colegi,

Deci noi am trecut peste incompatibilități, Secțiunea a II-a, și am spus că o punem la sfârșitul capitolului. Și, acum, vă rog să ne întoarcem la art.52 de la secțiunea "Incompatibilități", pentru că am făcut drepturi, obligații, promovări și să venim cu incompatibilitățile pentru funcția de funcționar de carieră.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Deci Secțiunea II, dintr-un capitol care nu mai știm ce număr poartă, 3 sau cât o fi renumerotat, devine Secțiunea a III-a...

Domnul Ion Cârstoiu:

A IV-a!

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Devine Secțiunea a IV-a din Capitolul VI. Și aceasta nu a fost votată pe articole, zicându-se că este locul ei acolo.

Deci supun votului dumneavoastră titlul Secțiunii a IV-a din Capitolul VI, care se găsește în proiectul inițial, la pagina 10 și poartă denumirea de "Incompatibilități".

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.52, care va fi renumerotat, în noua poziție din lege este amendat de comisia de specialitate.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru?

Vă rog frumos să stați mai în față, ca să vă putem vedea, dacă vreți să interveniți.

Domnul Radu Liviu Bara:

Aș propune aici, doamnă președinte, ca, din amendarea făcută de către comisie, să eliminăm "regiile autonome". Deci "funcționarii publici nu pot deține funcții în societățile comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ". În regiile autonome, eu propun să poată să dețină funcții. Și de ce spun aceasta: pentru că, așa după cum știți, reprezentanții Ministerului Finanțelor, la ora actuală, sunt reprezentați în aceste regii autonome. De obicei, acești funcționari publici și, de exemplu, consiliile județene au legături directe cu aceste regii autonome și mi s-ar părea normal ca funcționarii publici să poată să dețină funcții în aceste regii autonome, având în vedere și conlucrarea între ceea ce înseamnă administrația locală și regiile autonome; și mi se pare mult mai corect decât să vină un străin să facă parte, să aibă funcție în aceste regii autonome. Deci aș propune ca regiile autonome... Deci funcționarii publici nu pot deține funcții în societățile comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ. Deci, în cadrul regiilor autonome, să poată să dețină funcții.

Vă mulțumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Probabil că de aceea merg atât de bine regiile autonome, pentru că sunt gestionate de funcționarii din Ministerul Finanțelor.

Deci domnul deputat Cîrstoiu, din partea comisiei.

Domnul Ion Cîrstoiu:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Nu putem fi de acord, din contră, în regiile autonome nu trebuie să fie funcționari publici, pentru că au legătură directă cu ele și știți foarte bine de ce. Și cred că textul comisiei este mult mai bun și trebuie să-l menținem.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Deci este clar. Eu supun votului dumneavoastră art.52, în forma amendată de comisie.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? 2 abțineri.

Cu majoritate de voturi, acest articol a fost adoptat.

Art.53 nu a fost modificat.

Sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Domnul Marian Sârbu (din sală):

Mai este o eliminare la art.52! Se propune o eliminare!

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da? Deci eu am propus forma amendată de comisie, deci în forma comisiei, am specificat.

Deci am votat și art.53.

Art.54, de asemenea, nemodificat de comisie.

Sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Supun votului dumneavoastră Secțiunea a IV-a din Capitolul VI, în întregime.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Supun votului dumneavoastră Capitolul VI, în întregime.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Titlul Capitolului VII.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Titlul Secțiunii I-a din Capitolul VII.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Art.74 a fost amendat de comisia de specialitate.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.74, în forma amendată de comisie, a fost adoptat, în unanimitate.

Vă rog, doamnelor și domnilor colegi, nu părăsiți sală, ca să terminăm astăzi, până la ora 13, și acest proiect de lege, să ne simțim cu datoria împlinită!

Art.75 a fost amendat de comisia de specialitate.

Sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Supun votului dumneavoastră art.75, în forma prezentată de comisie.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.75 a fost votat în unanimitate.

Art.76, de asemenea, este amendat de comisie.

Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Art.76 a fost votat în unanimitate.

Art.77, de asemenea este modificat, în opțiunea comisiei.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Supun votului dumneavoastră Secțiunea I-a, pe ansamblu.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Secțiunea I-a a fost votată în unanimitate.

Titlul Secțiunii a II-a.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Art.78 nu a fost amendat de comisia de specialitate.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.79 a fost amendat de comisia de specialitate.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.80, de asemenea, a fost amendat de comisia de specialitate.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.81, de asemenea, este amendat de comisia de specialitate.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Supun votului dumneavoastră Secțiunea a II-a, pe ansamblu.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Secțiunea a II-a a fost votată în unanimitate.

Secțiunea a III-a are titlul modificat de comisia de specialitate.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Supun votului dumneavoastră titlul Secțiunii a III-a, în varianta comisiei.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.82 este de comisia de specialitate, atât în raportul inițial, cât și în raportul suplimentar, la pagina 2, punctul 4.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Supun votului dumneavoastră art.82, cu toate modificările operate în cadrul comisiei de specialitate.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.83, de asemenea, a fost de comisia de specialitate.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.83, deci, a fost votat în unanimitate.

Supun votului dumneavoastră Secțiunea a III-a, în întregime.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

De asemenea, supun votului dumneavoastră Capitolul VII, pe ansamblu.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Capitolul VIII, titlul capitolului.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.84 a fost amendat de comisia de specialitate.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.84 a fost votat în unanimitate, în forma propusă de comisie.

Art.85, de asemenea, este amendat de comisia de specialitate.

Dorește cineva să intervină?

Domnul deputat Viorica Afrăsinei.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Vă mulțumesc.

La art.85, la alin.1, când vorbim, în rândul 2, despre normele de comportare, vă rog să observați că, de asemenea, există o observație și a Consiliului legislativ, nu se menționează la ce fel de norme de comportare ne referim, la normele de comportare în timpul serviciului sau la cele din societate, deci la locul de muncă sau în societate. Eu cred că ar fi bine să menționăm încălcarea cu intenție...

Doamna Paula Maria Ivănescu:

În raportul comisiei dispare termenul acesta, doamnă deputat, în raportul comisiei de specialitate.

Deci, textul inițiatorului, la alin.1, a fost amendat de comisie și dispar aceste norme de comportament.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Fără "inclusiv normele de comportare".

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da, da, da, deci, dispare această noțiune vagă care...

Până la urmă, sunteți de acord cu raportul comisiei, da? Dacă nu mai sunt comentarii, supun votului dumneavoastră art.85 în forma amendată de comisia de specialitate.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.86 nu a fost amendat de comisia de specialitate.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.87, de asemenea, nu a fost amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.88 este amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Supun votului dumneavoastră art.88 în forma prezentată de comisie.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.89, de asemenea, a fost amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.90 nu a fost amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? (Domnul deputat Ion Cîrstoriu, președintele comisiei, se consultă cu prezidiul.)

La art.89, varianta comisiei însemna eliminare. La art.90, varianta comisiei înseamnă eliminare.

Cine este pentru eliminare, la art.90? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Deci, art.90 a fost eliminat, ca și 89.

Art.91, de asemenea, este propus pentru eliminare.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Deci, și art.91 a fost eliminat.

Art.92. (Domnul deputat Ion Cîrstoiu se consultă cu prezidiul.)

Deci, la art.92 avem amendamentul comisiei. Sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.93, de asemenea, se propune eliminarea, da?

Cine este pentru eliminare? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Și art.93 a fost eliminat.

La art.94, nemodificat față de propunerea inițiatorului sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.95 este amendat de comisia de specialitate. (Domnul deputat Radu-Liviu Bara, venind la microfon, se împiedică de scări, fiind gata să cadă.)

Atenție! Nu ne băgați în sperieți, domnule deputat Bara!

Domnul deputat Bara.

Domnul Radu-Liviu Bara:

Doresc o singură completare: la sfârșitul frazei, la alin.1 – dacă am scris "sancționate de legi sau de hotărâri ale Guvernului", propun "sancționate de legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului", fiindcă "ordonanțe ale Guvernului" s-a scăpat.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Nu are rost, pentru că și ordonanța are putere de lege. Deci, este foarte bună formularea comisiei, domnule deputat.

Domnul Radu-Liviu Bara:

Sunt ordonanțe care nu sunt legi un an de zile, un an jumate, avem experiența aceasta. Nu le aplic în perioada respectivă? Să nu le mai scriu, că-s sancționate? Deci, până când să devină lege, trece un an. Aveți exemplu și din legislatura aceasta - o ordonanță care a fost dată în 1997 și nici acum nu este lege. Deci, vă rog să fiți atenți!

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Comisia să ne spună părerea.

Domnul Ion Cîrstoiu (din loja comisiei):

Ne menținem punctul de vedere.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Intră în categoria actelor normative și are putere de lege oricum.

Deci, eu trebuie să supun votului, în primul rând, amendamentul, amendamentul comisiei de specialitate. (Domnul deputat Bara dorește să vină la microfon.)

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnule deputat, ați avut cuvântul. Domnul Pop Leon are cuvântul. Vă rog, domnule deputat Pop Leon.

Domnul Radu-Liviu Bara (din sală):

Atunci de ce ați trecut hotărârea de guvern? Hotărârea de guvern nu intră în acte normative? Hotărârea de guvern nu este act normativ?

Domnul Leon Petru Pop:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Constituția stabilește precis că Guvernul României emite acte, și anume: ordonanțe și hotărâri. Este cazul ca să se introducă și "ordonanța", nu numai hotărârea.

Vă mulțumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Mai sunt comentarii? Doriți să interveniți, domnule președinte?

Domnul Ion Cîrstoiu (din loja comisiei):

Ne menținem punctul de vedere.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Și comisia și inițiatorul își mențin punctele de vedere stabilite și prezentate în raportul comisiei la pag.31, pct.116, 117 și 118.

Supun votului dumneavoastră art.95 în varianta amendată de comisie.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? 10 voturi împotrivă.

Abțineri? 12 abțineri.

Cu majoritate de voturi, art.95 a fost adoptat în forma amendată de comisie.

Art.96 nu a fost modificat de comisie. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.97, de asemenea, este amendat de comisia de specialitate.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.98 este amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? Deci, propunerea de amendare a comisiei, cu eliminări cu tot. Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Deci, art.98 este votat în forma prezentată de comisie.

Art.99 nu a fost amendat de comisie. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.100 – ce cifră frumoasă! Se cere din partea comisiei eliminarea. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru eliminare? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.100, mă rog, a fost eliminat. Supun votului dumneavoastră Cap.VIII pe ansamblu.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Cap.IX. Constat că se elimină tot capitolul. Se propune de către comisia de specialitate eliminarea întregului capitol. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Supun votului dumneavoastră eliminarea întregului Cap.IX.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Cap.IX din proiect a fost eliminat în întregime.

Supun votului dumneavoastră Cap.X, care, după renumerotare, va avea un alt număr.

Titlul capitolului. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Titlul Secțiunii 1 din Cap.X.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.104 nu a fost amendat de comisie. Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.105 a fost amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.106, de asemenea, a fost amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.107 nu a fost modificat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Supun votului dumneavoastră Secțiunea 1 din Cap.X, pe ansamblu.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Titlul secțiunii a II-a.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.108 a fost amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.109, de asemenea, a fost amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.110 nu a fost modificat de comisie. Domnul deputat Bara.

Domnul Radu-Liviu Bara:

Aș dori, la modificarea pe care o propun, totuși, să-mi dea un răspuns inițiatorul, fiindcă până acum s-a tot spus: da, suntem de acord cu ce a spus comisia. Aș dori totuși un răspuns de ministru secretar de stat. Deci, "Funcționarul desemnat spre a ocupa o funcție politică într-un organ constituțional", și eu propun înlocuirea sintagmei "organ constituțional" cu "un organ reprezentativ", și pe urmă, textul curge mai departe. Înlocuirea consider că este necesară deoarece funcțiile politice nu se află decât în organele reprezentative. Sper ca aceeași părere să o aibă și Guvernul.

Pe de altă parte, toate funcțiile publice sunt constituționale. Deci, propun înlocuirea sintagmei "organ constituțional" cu expresia "organ reprezentativ" și aș dori și un răspuns din partea Guvernului.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Numai puțin să vorbească și doamna deputat Afrăsinei, și dumneavoastră concluzionați și ne spuneți părerea inițiatorului. (Din nou domnul deputat Liviu Bara se împiedică de scări, fiind gata să cadă.)

Domnule deputat, fiți atent! Este a doua oară când era să cădeți, ne dați dureri de cap!

Doamna deputat, vă rog.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Am dorit să intervin înainte de răspunsul domnului secretar de stat, poate are în vedere domnia sa și această precizare a mea și a Consiliului Legislativ.

Deci, Consiliul Legislativ spune la nr.41 din nota acestuia că "La art.110 se folosesc noțiuni incorecte sau de natură a crea confuzie, este cazul expresiilor "funcție politică", "organ constituțional" și "are mandat de ales". Este necesară reformularea acestora în funcție de intenția inițiatorului, cu folosirea corespunzătoare a noțiunilor".

Așadar, am ruga inițiatorul să ne precizeze punctul său de vedere.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnul președinte al comisiei și apoi din partea inițiatorului.

Domnul Ion Cîrstoiu:

Mi se pare că aici așa este, deci, v-aș propune o reformulare a art.110. "Funcționarul desemnat spre a ocupa o funcție publică într-o autoritate publică aleasă, se află în întrerupere de activitate la cerere, pe durata mandatului". Deci, nu numai constituțională sau nu știu unde, în orice funcție: deputat, senator, știu eu?, care sunt incompatibile.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Inițiatorul este de acord? Sunteți de acord cu propunerea comisiei? Doamna deputat, v-a rămas dator domnul secretar de stat cu un răspuns sau vă mulțumește textul prezentat pentru art.110? Vă mulțumește, da?

Același lucru l-ați spus și dumneavoastră, vă refereați la "organul constituțional", nu? Deci, este lămurită. Supun votului dumneavoastră amendamentul pentru art.110, forma prezentată de comisie, susținută de inițiator și de cei doi intervenienți anteriori.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.111, de asemenea, a fost modificat și amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Supun votului Secțiunea a 2-a, pe ansmablu.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Deci, pentru Secțiunea a 3-a, din partea comisiei, ni se propune eliminarea. Sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru eliminarea Secțiunii a 3-a? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Secțiunea a 4-a. Titlul secțiunii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.113 nu a fost amendat de comisie. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.114 este prezentat într-o formă amendată, în raportul comisiei de specialitate. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Deci, forma prezentată de comisie a fost adoptată în unanimitate.

Art.115 nu este modificat și amendat de comisie. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.116 este modificat de comisia de specialitate. Domnul deputat Bara.

Domnul Radu-Liviu Bara:

Încă o observație de redactare. "Conducătorul instituției publice va dispune eliberarea acestuia din funcție în următoarele cazuri...". Mie mi se pare că mai bine sună: "Conducătorul instituției publice va dispune eliberarea din funcție a funcționarului public în următoarele cazuri...". "Acestuia", ținând cont și de ce se spune mai departe... Mie mi se pare că trebuie să specificăm, deci : "Conducătorul instituției publice va dispune eliberarea din funcție a funcționarului public în următoarele cazuri".

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Și din punct de vedere gramatical este mai corectă formularea dumneavoastră. Da, de acord la comisie.

Dacă suntem de acord, pe amendamentele comisiei cu îndreptarea gramaticală propusă de domnul deputat Bara, supun votului dumneavoastră art.116.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.117 este, de asemenea, amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.118, de asemenea, este amendat de comisia de specialitate, prin propunere de eliminare. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Supun votului dumneavoastră eliminarea art.118.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

La art.119 se propune reformulare, amendare. Din partea comisiei sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Supun votului dumneavoastră art.119.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.120 este, de asemenea, amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Supun votului dumneavoastră Secțiunea a 4-a pe ansamblu.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Supun votului dumneavoastră Cap.X pe ansamblu.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Titlul Cap.XI. Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.121 a fost amendat de comisia de specialitate. Dacă sunt comentarii asupra acestor amendamente? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Art.122, de asemenea, a fost amendat de comisia de specialitate prin propunere de eliminare. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru eliminarea art.122? Mulțumesc.

Este cineva împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Deci, art.122 a fost eliminat.

Art.123 este amendat de comisia de specialitate atât în raportul inițial, cât și în raportul suplimentar. Deci, în raportul inițial este se cere eliminarea, și în raportul suplimentar se propune o formă nouă pentru art.123. Doamna deputat Mitzura Arghezi.

Doamna Mitzura Domnica Arghezi:

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor,

Din punctul meu de vedere socotesc că este imperios necesar ca toți funcționarii publici din România, fiind totodată și cetățeni români, să cunoască perfect limba română scris și citit, singura limbă oficială a țării, conform Constituției României.

De altfel, orice minoritate și populație locală trebuie să cunoască limba română, deoarece trăiesc în România și sunt cetățeni români. Documentele internaționale nu obligă introducerea unei a doua limbi în relațiile dintre autorități și cetățeni.

În Comisia pentru drepturilor omului, culte și minorități s-au enunțat o serie de teorii pentru susținerea limbii minorităților în regiunile cu o populație de peste 20% a unei minorități, printre care și vechimea populației locale. Atrag atenția, să nu se uite că poporul român, care-și trage rădăcina și limba din populația latină, care a fost în toate regiunile unde era populație geto-dacă, este pe aceste meleaguri de peste două milenii și a învins toate vicisitudinile istoriei de-a lungul secolelor și s-a constituit ca singura țară de origine latină și cu o populație în creștere semnificativă.

Nu găsesc necesar ca un funcționar public român să cunoască și limba minorităților. În unele cazuri, s-ar putea angaja un translator, dacă revendicatorul nu a fost capabil să învețe limba țării în care trăiește.

Vă mulțumesc. (Aplauze din stânga sălii.)

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Mai dorea domnul deputat Mânea. Mai doriți? Nu interveniți.

Deci, domnule președinte de comisie, vă rog să ne lămuriți. În raportul inițial propuneți eliminarea art.123, în forma prezentată de inițiator, și prezentați două texte noi, pentru două articole noi; trei texte noi pe un articol, deci, art.123, nou, cu trei alineate sau trei articole noi: 1231, 1232...?

Vă rog spuneți la microfon, ca să înțeleagă toată lumea!

Domnul Ion Cîrstoiu:

Doamnă președinte,

Domnilor colegi,

Art.123, așa cum a fost inițial, s-a eliminat. Venim cu art.123 cu 4 alineate.

Unul este textul ca în 90 de zile, toate statutele să vină la statutul respectiv, al doilea este text eliminat, nou, al treilea este din raportul suplimentar, cel dorit de sindicate, iar al patrulea este cel al UDMR-ului, pe care l-am lăsat în plen pentru vot. Deci, acestea sunt cele patru.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da, domnul deputat Zoner.

Domnul Constantin Șerban Rădulescu-Zoner:

Eu am o întrebare, pentru că aici vreau eu să intervin; la pct.145 din raportul de bază. Acesta când îl discutăm, acuma? Bun.

Atunci, dacă-mi permiteți, doamna președinte și doamnelor și domnilor, după cum știți, s-a votat ca acea celebră agenție să se refere numai la funcționarii din administrația publică locală și centrală. Există un text că: "Până la aprobarea - vi-l citesc, este al comisiei - unui statut propriu al funcționarilor parlamentari, prevederile prezentei legi se aplică și acestora".

Eu vă atrag atenția că lăsăm pe de o parte, în afara legii și respectiv a drepturilor de care s-ar bucura, dar și a datoriilor pe care le au ca funcționari publici, mai multe categorii și atunci, pentru a corobora ceea ce am votat, cu textul, eu vă propun, și îmi pare rău, dar trebuie să apelez la regulament, art.98 ultimul alineat, și vă rog frumos să fiți atenți, și anume: "Până la aprobarea statutelor proprii ale funcționarilor publici din cadrul Președinției, Camerei Deputaților, Senatului, Curții Constituționale, Curții de Conturi, Consiliului Legislativ, Avocatului Poporului și Consiliului Concurenței..." deci, nu ne putem referi numai la... (Din sală, un domn deputat gesticulează.) Nu mai gesticulați, vă rog frumos! Eu nu știu, aveți... există un stil pe aici, prin centru... Ar fi culmea, în centru... Când eu iau cuvântul se gesticulează! De ce? Nu știu! Pentru că nu vine de la Guvern? Așa. Mă rog, mă scuzați, vă rog pentru această intervenție.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog domnule deputat, să vă limitați la cele 3 minute.

Domnul Constantin Șerban Rădulescu-Zoner:

Deci, am înșirat..., am amendamentul redactat.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Doar în 3 minute să-l prezentați.

Domnul Constantin Șerban Rădulescu-Zoner:

"Prevederile prezentei legi se aplică și acestora, cu excepția celor referitoare la Agenția pentru managementul resurselor umane din administrația publică centrală și locală. Numirea, avansarea, perfecționarea și salarizarea acestor funcționari publici se fac potrivit legilor speciale în vigoare și propriilor regulamente". Acesta este amendamentul și...

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă mulțumim, domnule deputat. Haideți că ne-am lămurit acum. Comisia ne propune eliminarea art.123, în forma inițiatorului, și pe urmă ne propune o sumă de articole noi: 1231, 1232, 1233 și 1234 pentru a reglementa situațiile specifice în articole specifice.

Supun votului dumneavoastră, în primul rând, eliminarea art.123 în forma prezentată de inițiator.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Acum, comisia ne propune ca articol nou, 1231, textul prezent în raportul suplimentar inițial la poziția 144. Dacă este nevoie, vi-l citesc, dar nu este nevoie, că nu este cel care este cu buba.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Deci, art.1231, care are textul în poziția 144 în raportul suplimentar, a fost votat.

La poziția 145 din raport, comisia ne propune introducerea unui articol nou, 1232. Dacă sunt comentarii?

Deci, comisia ne precizează că la art.1232, față de textul comisiei, se acceptă varianta propusă de domnul deputat Zoner, pentru că este mult mai corectă și cuprinzătoare.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Adoptat art.1232, în forma comună a comisiei și a domnului deputat Zoner.

În raportul suplimentar, la pct.5 avem propus un art.1233 care a fost solicitat de sindicate și analizat de comisie.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Acest articol a fost votat în unanimitate.

Pentru articolul nou 1234 avem mai multe propuneri: o propunere din partea UDMR, o propunere din partea doamnei deputat Ileana Filipescu și, din cauza lipsei de cvorum în comisie, nu s-a putut tranșa varianta finală. V-a trebui s-o tranșăm noi, să alegem una din cele două variante, în funcție de preferințele și numărul nostru la ora respectivă.

În acest moment programul nostru de dimineață a încetat. Îmi propusesem împreună cu dumneavoastră să terminăm această lege, n-am reușit. La ora 14,00 ne reîntâlnim pentru a discuta abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și pe urmă să terminăm și această lege a funcționarilor publici.

Doamna deputat Afrăsinei.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Doamnă președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor colegi,

În numele Grupului parlamentar PDSR, cerem jumătate de oră pauză de consultări.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Deci mergem în pauză de consultări.După pauză

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 20 octombrie 2019, 17:58
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro