Plen
Ședința Camerei Deputaților din 27 mai 1999
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1999 > 27-05-1999 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 27 mai 1999

5. Reluarea dezbaterilor asupra proiectului de Lege privind Statutul funcționarilor publici.  

Doamna Paula Maria Ivănescu:

................................................

Doamnelor și domnilor colegi,

După lungi discuții, va trebui să supunem și la vot, este vorba de Cap. IV, conform legii în forma inițială. La acest capitol discuțiile s-au încheiat, în acest moment facem votul.

Avem o propunere de eliminare a capitolului în întregime, făcută de domnii deputați Zoner și Dorian.

Cine este pentru eliminarea Cap. IV în întregime? Vă rog să numărați! 60 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 80 de voturi împotrivă.

Doamna Viorica Afrăsinei (din sală):

Nu sunt 80 cu toții, cu cei care nu au votat!

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Abțineri? 4 abțineri.

Voci din sală:

Chiar așa? Nu se poate!

Doamna Paula Maria Ivănescu:

În acest moment, avem un total de 144 de deputați prezenți, cvorumul de lucru este îndeplinit, dar constat că, față de apelul nominal, la care au răspuns 230 de colegi, ne subțiem rândurile, nici acesta nu are efect.

Această propunere nu a fost adoptată.

Domnule Zoner, ne-ați spus că, în cazul în care nu se acceptă eliminarea, ne propuneți un nou titlu pentru Cap. IV?

Domnul Șerban Constantin Rădulescu-Zoner:

Da, și anume, titlul să fie: "Managementul funcțiilor și al resurselor umane din administrația publică." Și, ca atare, dacă n-ați vrut eliminarea, această agenție să se ocupe de funcționarul public din administrația centrală și locală, nu de funcționarii de aici, nu de cei de la Președinție, nu de cei din Justiție...

Dacă se acceptă acest titlu, pe urmă, vedem noi, în discutarea articolelor, să nu se mai încalce acel principiu constituțional al separării puterilor în stat. Eu, oricum, dacă nici așa nu se acceptă, de pe acum îi anunț pe onorații inițiatori că voi face contestație - n-am făcut, până acum, niciodată - o sesizare la Curtea Constituțională. Vă mulțumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da. Mai sunt și alte propuneri de amendare a Cap. IV.

Domnule deputat, poftiți.

Domnul Leon Petru Pop:

Doamnă președintă,

Doamnelor și domnilor deputați,

Consider că ar fi bine ca titlul acestui capitol, recte al Cap. IV să fie: "Managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici", deci, încă o dată, "Managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici".

Vă mulțumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da. Mai sunt comentarii?

Din partea inițiatorului, dacă vreți să faceți comentarii.

Domnul Petrică Diaconu (secretar de stat la Departamentul pentru reforma administrației publice centrale):

Vă mulțumesc, doamnă președintă.

Doamnelor și domnilor deputați,

Aș propune ca titlul capitolului să fie: "Managementul funcției publice și a funcționarilor publici".

Vă mulțumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Deci, propunerea, de fapt, avansată și de domnul deputat Pop, da?

Din partea comisiei, tot cu aceasta din urmă sunteți de acord, cu care este și inițiatorul, da?

Deci, avem două propuneri de titlu pentru Cap. IV, o propunere agreată și de comisie și de inițiatori, este propunerea domnului deputat Pop, ca titlul să fie: "Managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici" și cealaltă propunere, a domnului deputat Zoner: "Managementul funcțiilor publice și al resurselor umane din administrația publică".

Deci, am să le supun la vot în ordinea în care au fost făcute, cu mențiunea că cea de-a doua propunere este agreată de inițiatori și de comisie.

Prima propunere, a domnului deputat Zoner.

Cine este pentru? Sunt 24 voturi pentru. Insuficient pentru a fi adoptat.

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului deputat Pop, ca titlul Cap. IV să fie: "Managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici".

Cine este pentru? Vă mulțumesc. Evident, majoritatea.

Este cineva împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

Deci, titlul Cap. IV a fost amendat și votat în unanimitate.

Titlul Secțiunii 1. Dacă sunt propuneri? Nu sunt propuneri...

Domnul Pop. Poftiți, v-am invitat la microfon.

Domnul Leon Petru Pop:

Vă mulțumesc, doamnă președintă.

Doamnelor și domnilor colegi,

Pentru Secțiunea 1, consider că ar fi potrivit titlul: "Agenția Națională pentru Managementul Funcțiilor Publice".

Vă mulțumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnule deputat Cristea, sunteți de acord cu propunerea, sau doriți să luați cuvântul?

Poftiți. V-am invitat la microfon.

Domnul Marin Cristea:

Doamnă președintă,

Stimați colegi,

Refac propunerea din intervenția inițială, păstrându-se Cap. IV, cu formularea și cu titlul definit al funcțiilor publice și al funcționarilor publici, la capitol, dar la Secțiunea 1: "Agenția Națională pentru Managementul Resurselor Umane din Serviciul Public", chiar dacă i s-ar schimba în consecință titlul, propun să fie eliminate, deci și titlul secțiunii și articolele care compun această Secțiune I, pe considerentele pe care le-am exprimat și le-au exprimat toți colegii mei, care au intervenit pe această temă; această Agenție, cu funcțiile pe care și propune să le aibă, sau se propune să le aibă, practic nu-și are loc într-o societate democrată, nu-și are loc în societatea pe care vrem s-o construim și nu insist în continuare, pentru că mi-am exprimat punctul de vedere.

Este o funcțiune politică pură dacă o păstrăm și, de aceea, propun eliminarea acestei secțiuni și, în continuare, să păstrăm Secțiunea a 2-a și Secțiunea a 3-a, fără să se facă nici un fel de referire la Agenția Națională și am rugămintea să reflectați fiecare dintre dumneavoastră și să vedeți că funcționează managementul resurselor umane sau al funcțiilor publice, numai cu Secțiunea a 2-a și a 3-a și, respectiv, cu eliminarea referirilor la Agenția Națională.

Vă mulțumesc.

Deci, propun eliminarea Secțiunii 1.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Nu mai sunt comentarii.

Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare în întregime a Secțiunii 1.

Cine este pentru? Vă rog să numărați. Sunt 45 voturi pentru.

Împotrivă?

Voci din stânga:

Numărați!

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Sunt 55 voturi împotrivă.

Abțineri?

Voci din stânga:

Nu avem cvorum! Apel nominal!

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Sunt 3 abțineri.

Deci, în acest moment, în sală nu există cvorum de lucru.

Îmi pare extraordinar de rău, că trebuie să constatăm pentru a nu știu câta oară, în această zi, că nu avem cvorum de lucru, chiar și după apelul nominal.

În acest moment, mă văd nevoită să întrerup lucrările Camerei Deputaților din ziua de astăzi și din această săptămână, urându-le celor răbdători, care au stat până în acest moment în sală, un sfârșit de săptămână bun, să sperăm că va fi și însorit și gânduri bune și pentru colegii noștri, în așa fel încât de săptămâna viitoare să putem lucra în plin.

Ședința s-a încheiat la ora 11,08.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 19 noiembrie 2019, 9:39
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro