Plen
Ședința Camerei Deputaților din 14 decembrie 1998
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-05-2020 (comună)
20-05-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1998 > 14-12-1998 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 decembrie 1998

10. Dezbaterea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr.38/1998 pentru completarea și modificarea Ordonanței Guvernului nr.128/1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului (Amânarea votului final.) (Procedură de urgență.)

Doamna Paula Maria Ivănescu:

................................................

Trecem să discutăm în plenul Camerei Deputaților proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr.38/1998 pentru completarea și modificarea Ordonanței Guvernului nr.128/1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.

Potrivit prevederilor art.102 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaților, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență.

Invit biroul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci să facă propunerile de timp.

Domnul Dan Constantinescu:

Doamnă președinte de ședință,

Nici acest proiect de lege nu are, după opinia noastră, probleme deosebite. Nu au fost amendamente respinse. Textul este scurt și vă propunem, tot așa, maximum 15 minute, maxim 5 minute pe fiecare intervenție.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Dacă sunteți de acord cu acest timp?

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Este cineva împotrivă? Nimeni.

Se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat timpul de 15 minute.

Titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Este cineva împotrivă? Un vot împotrivă.

Se abține cineva? Două abțineri.

Cu majoritate de voturi, titlul legii a fost adoptat.

Titlul ordonanței.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Este cineva împotrivă? Un vot împotrivă.

Se abține cineva? 5 abțineri.

Cu majoritate de voturi, titlul ordonanței de urgență a fost adoptat.

Art.I. Preambulul.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Este cineva împotrivă?un vot împotrivă.

Se abține cineva? 9 abțineri.

Cu majoritate de voturi, preambulul art.I a fost adoptat.

Pct.1 de la art.I.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Este cineva împotrivă? Un vot împotrivă.

Se abține cineva? 7 abțineri.

Cu majoritate de voturi, pct.1 de la art.I fost adoptat.

Pct.2 de la art.I.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Este cineva împotrivă? Un vot împotrivă.

Se abține cineva? 7 abțineri.

Cu majoritate de voturi, pct.2 a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră art.I în întregime.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Este cineva împotrivă? Două voturi împotrivă.

Se abține cineva? 6 abțineri.

Cu majoritate de voturi, art.I a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al proiectului de lege.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Este cineva contra? Două voturi contra.

Se abține cineva? 10 abțineri.

Cu majoritate de voturi, articolul unic a fost adoptat.

Vă propun, pentru adoptarea acestui proiect de lege, procedura votului deschis.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Este cineva împotrivă? Două voturi împotrivă.

Se abține cineva? 12 abțineri.

Cu majoritate de voturi, procedura de vot pentru acest proiect de lege este vot deschis.

Domnul deputat Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Doamnă președinte,

Urmează ca acum dumneavoastră să supuneți la vot proiectul de lege în ansamblul său.

Vreau să vă reamintesc că votul asupra legii este precedat întotdeauna de existența cvorumului. Totdeauna, potrivit art.64 din Constituție, Camera Deputaților adoptă legi în prezența majorității membrilor, deci trebuie să existe o prezență efectivă în sală, înainte de a supune la vot.

Asta înseamnă să existe, în sală, în acest moment 172 de deputați, după care puteți să treceți la vot, care trebuie să se facă în condițiile art.74, după natura legii: este vorba de o lege organică, votul trebuie să fie din partea majorității deputaților; este vorba de o lege ordinară, votul este votul majorității deputaților prezenți în condițiile în care sunt îndeplinite textele din art.64, adică în prezența majorității deputaților.

Vă rog să constatați că totdeauna cvorumul este cel care precede votul și nu se poate, din însumarea votului, să rezulte cvorumul de lucru.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog, în ce calitate? Sunteți viceliderul PDSR?

Mi-ați amintit Regulamentul pe procedură.

Deci, eu verific cvorumul când unul dintre lideri sau înlocuitorii acestora solicită.

Deci, nu a cerut absolut nimeni verificarea cvorumului.

Domnul Acsinte Gaspar:

Doamnă președinte,

Vă rog să vă uitați în Regulament, că una dintre obligațiile președintelui de ședință este de a asigura, printre altele, respectarea Regulamentului. Respectarea Regulamentului vă incumbă obligația dumneavoastră ca să constatați dacă într-adevăr în sală există cvorumul necesar, ca să supuneți la vot o lege.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Am constatat la începutul ședinței că există acest cvorum, am făcut-o public.

Verific în cursul ședinței dacă unul dintre liderii grupurilor solicită acest lucru, sau dacă este evident că nu este cvorum în sală. Pentru mine este evident că este cvorum. Dacă nu aveți ..., vă rog, un lider, sau un vicelider să-mi solicite acest lucru.

Da. Domnul deputat Bercea.

Domnul Florian Bercea:

Doamnă președinte de ședință,

Stimați colegi,

Cred că trebuie să fie în interesul nostru, al tuturor, ca dezbaterile în cadrul plenului Camerei Deputaților să se facă de fiecare dată cu respectarea prevederilor din Regulament.

Dacă memoria nu mă înșeală, în art.128 din Regulament se spune următoarele - citez din memorie: din oficiu, președintele de ședință trebuie să se sesizeze ori de câte ori în sală nu există cvorumul necesar. Și, dacă nu există altă soluție, să solicite suspendarea ședinței, din lipsă de cvorum. Deci, să se autosesizeze. Nu trebuie să vină nimeni să spună.

Și numărul 2, legat de intervenția domnului deputat Gaspar, pe care cred că nimeni nu-l poate acuza că nu este bine intenționat și nu are preocupări și intervenții de natură să ajute la desfășurarea activității noastre, cu respectarea prevederilor regulamentare.

Deci, în consecință, după părerea noastră, în momentul de față în sală nu sunt 172 de deputați și cerem verificarea cvorumului. Asta, cu atât mai mult cu cât, nu o dată, și poate în mod mai puternic subliniat în ultimul timp, din cauza Opoziției, se tărăgănează, nu se face, nu se drege. Atunci, să dovedească Puterea că sunt in corpore aici și doresc, să acționeze pentru promovarea legilor pe care dânșii le susțin.

Vă mulțumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă mulțumesc și eu, domnule deputat.

Aveți dreptate. Sigur, eu, pe parcursul ședințelor am rugat pe domnii secretari să numere, să-mi confirme dacă există acest cvorum. Mi s-a spus că există. În acest moment în sală sunt 148 de deputați. Deci, există cvorum pentru adoptat pe articole. Nu există cvorum în acest moment, pentru adoptat proiectele de lege finale.

Deci, proiectul de Lege privind adoptarea Ordonanței de urgență nr.38/1998 va fi programat pentru votul final mâine, la ora 11,00, cu celelalte proiecte de legi.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 25 mai 2020, 12:12
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro