Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1998 > 01-12-1998

Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului din 1 decembrie 1998

Alocuțiuni cu ocazia sărbătoririi zilei de 1 decembrie, ziua Națională a României, și a 80 de ani de la Marea Unire.

Ședința a început la ora 10,00.

Din prezidiu au făcut parte domnul Ion Diaconescu, președintele Camerei Deputaților, și domnul Petre Roman, președintele Senatului. Ședința a fost condusă de domnul Ion Diaconescu.

Au participat reprezentanți ai unor instituții centrale și ai Corpului diplomatic.

Ședința a început prin intonarea Imnului național al României.

 

Domnul Ion Diaconescu:

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Stimați invitați,

Declar deschisă ședința comună solemnă a Camerei Deputaților și Senatului, consacrată sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, și a 80 de ani de la Marea Unire.

Domnule prim-ministru și onorați membri ai Guvernului,

Distinși oaspeți străini,

Onorați membri ai Corpului diplomatic,

Stimați invitați,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Cu opt decenii în urmă, la Alba Iulia, poporul român înfăptuia un comandament al istorie noastre, Marea Unire, și împlinea pentru totdeauna idealul său național, care a luminat străduințele și jertfa atâtor generații de luptători pentru libertate și dreptate socială.

"Istoria cheamă la fapte!" - așa începea convocarea Adunării Naționale la Alba Iulia, lansată la Arad la 20 noiembrie 1918.

Chiar dacă îndemnul se referea atunci, înainte de toate, la afirmarea identității naționale, el are și astăzi o rezonanță vie.

Acesta să fie și mesajul nostru azi: un îndemn la îngemănarea tuturor energiilor societății, pentru depășirea dificultăților pe care le întâmpinăm pe calea tranziției.

Doamnelor și domnilor,

Distinși colegi parlamentari,

Am deosebita plăcere de a vă anunța că la această ședință solemnă a Parlamentului României sunt prezente delegațiile parlamentare din: Bulgaria, Republica Cehă, Franța, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Turcia și Republica Federală Iugoslavia.

Salutăm cordial prezența domnului Iordan Sokolov, președintele Adunării Naționale a Bulgariei (Aplauze.), a domnului Maciej Plazynski, mareșalul Seinului Poloniei (Aplauze.), a doamnei Jaroslava Moserova, vicepreședinte al Senatului Republicii Cehe (Aplauze.), a domnului Valeriu Matei, vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova (Aplauze.), a domnului Uluç Gürkan, vicepreședinte al Marii Adunări Naționale a Turciei (Aplauze.), a domnului Milutin Ojdanic, vicepreședinte al Camerei Cetățenilor a Republicii Federale Iugoslavia (Aplauze.), a domnului Christian Kert, membru al Biroului Permanent al Adunării Naționale a Franței (Aplauze.), a domnului Henri Revol, membru al Senatului Francez (Aplauze.), a domnului Peter Osusky, deputat din Slovacia (Aplauze.), a celorlalți membri ai delegațiilor parlamentare care au răspuns invitației de a sărbători împreună cu noi această Sfântă Zi a Națiunii Române.

Totodată, adresez, în numele Parlamentului României, mulțumiri pentru mesajele de felicitare care ne-au fost transmise cu acest prilej, mesaje în care noi vedem o reafirmare a prieteniei ce leagă popoarele noastre și o confirmare pregnantă a importanței și semnificației pe care aceste parlamente o acordă evenimentului sărbătorit azi.

Doamnelor și domnilor,

Și-au anunțat intenția de a prezenta mesaje din partea dumneavoastră, a parlamentarilor, o serie de colegi pe care îi voi chema, pe rând, la microfon. Menționăm că aceste intervenții trebuie să dureze, în general, în jur de cinci minute.

În acest sens, are cuvântul, mai întâi, domnul deputat Radu Ghidău, din partea Grupului parlamentar al P.N.Ț.C.D. Civic Ecologist.

Poftiți, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Radu Ghidău:

Stimate domnule prim-ministru,

Onorat Guvern,

Stimate doamne și domni parlamentari,

Distinsă asistență,

Suntem adepții reconcilierii naționale, spunea Corneliu Coposu și continua: "urmărim concentrarea tuturor energiilor românești, pentru depășirea solidară a impasului prin care trece țara".

Cuvintele Seniorului defineau simplu un mare adevăr, confirmat de coborârea în timp, prin destinul său, a poporului nostru, defineau o cerință atât de serioasă și acum.

Unitatea de cuget, de simțire și de acțiune a fost temelia acelor fapte mari ale istoriei noastre, prin care am putut ieși în universalitate, prin poartă proprie.

Omagiem azi Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți, la Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie, care a decretat Unirea cu România.

Într-un interval scurt, de la finele anului 1918, printr-o admirabilă voință politică a românilor, în conjunctura favorabilă de la sfârșitul primului război mondial, Patria Mamă, Regatul României, aduna în jurul arcului carpatin: Bucovina, Basarabia, Transilvania și Banatul, de la Nistru pân' la Tisa.

Ultimul mare război a înstrăinat forțat milioane de români, a rupt teritorii din trupul țării.

În urmă cu 80 de ani, proclamarea Unirii cu țara, de la Alba Iulia, a înălțat într-un act istoric toate sevele alese ale pământului românesc și ale neamului plămădit odinioară aici.

Pe platoul jertfirii lui Horea, în duminica de 1 Decembrie, a vibrat inima întregii Transilvanii, acompaniată din depărtări de sutele de clopote ale bisericilor, care și-au pornit cântecul la ora 10,00, când începe măreața sărbătoare a Adunării plebiscitare pentru Unire.

O imensă suflare românească, de peste 100.000 de oameni, se strânsese. Ziarul "Românul" din Arad consemna înainte: "Mergem pe jos, pe sus, în văzduh, în gând și acolo vom fi toți, într-o suflare, țărani, cărturari, să strigăm într-un singur glas și o dorință, să știe lumea întreagă că nu mai vrem, nu mai putem fi iobagi!".

Spre consfințirea Unirii de la Alba Iulia, românii transilvăneni au urcat trepte ale istoriei, cu efort, cu jertfe: Școala Ardeleană, Adunarea de la 3/15 mai 1848 de pe Câmpia Libertății din Blajul istoric, lupta memorandiștilor, eforturile Partidului Național Român.

Nenumărați bărbați, iluștri patrioți autentici, cu o formație intelectuală solidă, de mare demnitate și uimitoare modestie, au muncit cu râvnă, cu osteneală, pentru a trezi, pentru a modela conștiința națională. Ei au avut, apoi, înțelepciunea să așeze speranțele și avântul românilor pe făgașul firesc al luptei pentru eliberarea națională, au știut să armonizeze opinii divergente uneori și să renunțe la orgolii mărunte.

Din pleiada de oameni politici și cărturari ai Unirii se desprinde în aureola martiriului Iuliu Maniu, spiritus rector și artizan al Unirii. A fost un bărbat de stat, în cea mai înaltă accepțiune a cuvântului, cu profilul de austeritate și rectitudine morală, de mare curaj, de clarviziune politică. Fruntaș al Partidului Național Român, președinte al Consiliului dirigent după 2 decembrie 1918, apoi fruntaș al Partidului Național Țărănesc, alături de Ion Mihalache, a muncit cu folos pentru neamul românesc.

Pentru omagierea marii personalități care a fost Iuliu Maniu, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a dezvelit o statuie închinată marelui român.

Seria acestor mari bărbați ai neamului, implicați în actul Unirii, este lungă și este greu de operat o ierarhizare: Gheorghe Pop de Băsești, Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Vasile Goldiș, Aurel Vlad, Alexandru Vaida Voievod, Miron Cristea, episcopul ortodox al Caransebeșului, Iuliu Hossu, episcopul greco-catolic al Gherlei și mulți alți profesori, învățători, preoți, avocați.

Apoi sunt țăranii români, forța numerică și economică a Ardealului de atunci, ei toți au răspuns chemării istoriei, căci erau pregătiți să-i înțeleagă imperativele. Ei au purtat cu toții steaguri tricolore și au cântat într-un singur glas "Deșteaptă-te, române!", ei toți au participat exemplar la înfăptuirea de la Alba Iulia și din piepturile tuturor a izbucnit strigătul Ardealului: "Vrem să ne unim cu Țara! Trăiască România Mare!".

Unirea cu țara a fost un proces complex, desăvârșit în timp, după 1 Decembrie 1918, nu a fost doar opera ardelenilor, ci evenimentul care i-a unit pe românii de pe ambii versanți ai Carpaților. Căci nu uităm jertfele armatei române în războiul de dezrobire, nici aportul politicienilor din Regatul României, coborând de la atitudinea demnă a familiei regale a României, la rostul marilor oameni de stat, în frunte cu liberalul Ionel Brătianu.

Ca deputat de Arad, îmi permit să evoc contribuția remarcabilă, de prim centru politic, a orașului de pe Mureș, în fierberea politică pregătitoare a Unirii de la Alba Iulia.

Aradul este locul unde Iuliu Maniu a decretat pentru prima oară desprinderea Transilvaniei din Imperiul habsburgic. Este locul unde a fost concepută, hotărâtă și pregătită acea unică manifestare de suveranitate națională, 1 Decembrie - Alba Iulia. Aici și-au mutat sediile Partidul Național Român și Partidul Social Democrat, aici s-a constituit Comitetul Național Român Central, aici s-a început constituirea gărzilor naționale, aici a fost sediul comandei supreme a lor. De aici s-a trimis Guvernului maghiar Nota diplomatică din 9 noiembrie 1918, adică Proclamația de Independență a Transilvaniei, care confirma preluarea guvernării de către Comitetul Național Român Central. Aici s-au purtat tratativele Comitetului Național Român Central cu delegația Guvernului maghiar, de la Arad s-a lansat manifestul către popoarele lumii, ce vestea hotărârea de independeță a Transilvaniei, desprinderea de oprimarea de veacuri.

Credem că fiecare sărbătorire a actului de la 1 Decembrie 1918 înseamnă o împlinire a dictonului "Istoria magistra vitae".

Învățămintele majore desprinse din momentul Alba Iulia ne îndeamnă la meditație și mai ales la fapte, la acțiune. Căci 1 Decembrie 1918 oferă modele umane, ne dăruiește pilda actelor istorice temeinic pregătite, cu modelarea reală și onestă a conștiinței mulțimii. Ne vorbește despre fermitatea, înțelepciunea, cinstea și modestia factorilor decizionali în istorie, despre patriotismul profund, despre civismul fără compromisuri degradante, dar cu înțelegere și deschidere în relațiile cu maghiarii și cu alte etnii, despre temeinica pregătire intelectuală și finețea politică a oamenilor politici, despre verbul lor clar, concis, mobilizator și la obiect, despre credința în Dumnezeu și în virtuțile poporului român, despre dăruirea firească, până la sacrificiu, despre marea modestie a făuritorilor de istorie.

Dar, mai presus de orice, 1 Decembrie 1918 ne unește și ne învață ce înseamnă coeziunea sufletească a națiunii, ce rol uriaș are unitatea de fapt a conducătorilor, a politicienilor de elită, dincolo de opinii personale, străină de interese meschine, ce înseamnă să te pui în slujba intereselor majore ale țării, în perioadele de mari cumpănă ale istoriei.

Legat de 1 Decembrie 1918, Ioan Suciu, din Arad, nota: "Am fost mulți, am fost cu toții împreună!".

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion Diaconescu:

Mulțumim, domnule deputat.

Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Adrian Năstase, din partea Grupului parlamentar al P.D.S.R.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Domnilor președinți,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Stimați invitați,

La 1 Decembrie 1918 românii au pus sintagma "stat-națiune" mai presus de orice alte considerații, făcând din ea o întrupare privilegiată a puterii, a prosperității și a culturii. Au subordonat totul, până și propria viață, acestei imagini a colectivității din care făceau parte, pentru a-și uita singurătatea, în credința validării principiilor democrației, libertății și dreptății.

Fiică a democrației, ideea națională, inseparabilă de aceasta, a contribuit masiv la integrarea românilor aflați, fără voia lor, vreme de secole, despărțiți, pentru a fi stăpâniți de alții.

Momentul crucial al acestei întâlniri a fost și va rămâne 1 Decembrie 1918, dată la care națiunea română se regăsea, în sfârșit, în granițele sale firești.

Se întruchipau, în acea zi de rezonanță, năzuințele și idealurile generațiilor care au luptat pentru ca Marea Adunare de la Alba Iulia să poată avea loc.

S-au regăsit în orașul - simbol al întregirii noastre statale spiritul lui Mihai Viteazu, îndrăznețul domn care a oferit modelul, țăranul martir Horea și inegalabilul Avram Iancu, dar și ideea apartenenței și vocației noastre europene.

Întreaga contrucție statală, imaginată de înaintași și concretizată la 1 Decembrie 1918, nu a fost altceva decât o consecință naturală a modernizării societății românești, într-o admirabilă sincronie cu ceea ce se petrecea pe continentul european.

Dacă până acum 80 de ani, demersurile românești pentru libertate și unitate națională au constituit negarea unei structuri politice anacronice - Imperiul austro-ungar, după 1 Decembrie 1918 asistăm la o acțiune afirmativă, bazată pe principiile democratice, puse la baza noii stabilități, cu România Mare.

Însăși voința colectivă, în acord cu realitățile evoluției istorice, exprima acest deziderat, în prelungirea firească a ceea ce precursorii afirmaseră, nu odată, pe parcursul timpului istoric scurs.

Convocarea Adunării Naționale pentru 1 Decembrie la Alba Iulia s-a făcut în numele libertății, egalității și fraternității, a civilizației universale, ce stipula condiții egale de dezvoltare pentru toate națiunile și naționalitățile.

O mărturisește, în timp, manifestul către popoarele lumii, din 18 noiembrie 1918, în care românii informează europenii și statele de pe alte continente, asupra temeiurilor pe care vor să-și fondeze noul stat. "Pe teritoriul său strămoșesc, Națiunea Română este gata a asigura fiecărui popor deplină libertate națională, iar organizarea în stat liber și independent o va întocmi pe temeiul democrației, care va asigura tuturor indivizilor aflători pe teritoriul său, calitatea condițiilor de viață, unicul mijloc al desăvârșirii omenești".

Participarea la adunare a însemnat încununarea unui plebiscit spontan, la care au luat parte delegați împuterniciți de locuitorii satelor și orașelor, reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale și instituțiilor și societăților naționale, zeci de mii de delegați neoficiali. Era un semnal clar, adresat comunității internaționale, eliminând îndoielile și speculațiile propagandistice ale celor pe care însăși istoria îi sancționa fără dubii în toamna anului 1918.

Actele de importanță crucială adoptate la Alba Iulia reprezintă o sinteză a liberalismului cu naționalismul și valorile democrației sociale, totul în numele umanității și păcii generale, la care aspirau românii alături de toate popoarele lumii.

La 1 Decembrie exponentul acestor aspirații a fost Vasile Goldiș, cel care își asumase răspunderea elaborării și prezentării conceptelor ce urmau să stea la baza României Mari.

Patru au fost ideile forță care au marcat acest eveniment pentru totdeauna. Națiunea Română, eliberată din robie, în prima sa manifestare sub semnul libertății, proclama Unirea Transilvaniei cu România, deoarece, declara Goldiș: "Libertatea acestei națiuni înseamnă unirea cu Țara Românească".

Al doilea, cel al egalității în drepturi și obligații, prevedea eliminarea "în noul stat a oricărui privilegiu și să statornicim, ca fundament al acestui stat, munca și răsplata ei întreagă".

Ultimul, și poate cel mai important, era "credința în națiunea română și în civilizația umană."

Apare, așadar, cu claritate, o viziune democratică, compatibilă cu standarde europene, concordantă cu procesele similare, care aveau loc pe întregul nostru continent.

1 Decembrie 1918 a avut și are o însemnătate extraordinară pentru istoria noastră și pentru viitorul națiunii noastre.

Statul Român Unitar s-a realizat, spre deosebire de alte state, pe cale pașnică, fără intervenția armatei, fără confruntări sângeroase.

Aniversarea a opt decenii de la înfăptuirea Statului Național Unitar Român, evoluția sa, cu toate sincopele produse pe parcursul unei existențe istorice scurte, trebuie să însemne un moment de luciditate, de meditație pentru viitorul său.

Ne aflăm, din păcate, în fața perspectivei unei disoluții a autorității statului român, asistăm la un declin rapid al conceptelor care au stat la baza Statului Național Unitar Român de după 1 Decembrie 1918.

Tentativa depășirii sferei competiției politice democratice tinde, tot mai mult, să ducă la o confruntare foarte periculoasă între români și români.

Avertismentele noastre, lansate în ultimii doi ani, la care s-au asociat oameni de cultură, intelectuali și politicieni, au fost și sunt luate în derâdere printr-un discurs minimalizator pe care îl auzim cu o frecvență prea ridicată astăzi, pentru a nu genera îngrijorare, suspiciune, neîncredere.

Tot mai mulți români văd în puterea executivă o forță malefică ce le afectează grav prezentul, dar și viitorul.

Fără reconcilierea istorică, fără întoarcerea țării cu fața spre viitor, și nu spre trecut, clivajul din societatea noastră se va adânci, iar resorturile intime, care formează statul român, se vor rupe, rând pe rând, ducând în final la disoluție.

Semnalele mass-media, discuțiile tot mai frecvente în jurul autonomiei, a federalizării, apariția partidelor provinciale, contestarea de multe ori și cu vehemență a prevederilor constituționale, au lăsat puterea în aceeași stare, caracterizată de lipsa de reacție, iar, pe de altă parte, catalogarea celor care lansează avertismente generate de pericolele care pândesc moștenirea lui 1 Decembrie 1918, ca naționaliști, criptocomuniști, neocomuniști.

Într-o societate românească dezamăgită încep să se nască utopii. Mitul schimbării fundamentale, a îmbunătățirii peste noapte a stării României, nu a dus decât la nașterea narcisismului actualei puteri, prea puțin preocupată să monitorizeze și să reacționeze la asemenea teorii ce urmăresc subminarea celui mai mare stat din sud-estul Europei - România.

O gravă deviere istorică, de la un curs național natural, este pe cale să se producă.

Ce trebuie făcut? Credem că în spiritul ideilor care au stat la baza actului de la 1 Decembrie 1918 trebuie să urmărim construcția unui concept de securitate a individului, cetățean al României, prin utilizarea a trei criterii: securitatea economică minimală, siguranța socială, determinată de capacitatea de a investiga și prognoza viitorul pe termen scurt și mediu, din punctul de vedere al situației juridice, sociale și administrative, securitatea națională sau capacitatea de a stabili o relație directă cu autoritatea locală și centrală.

Acestea se conjugă armonios cu Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia și reprezintă problemele noastre de azi. Nu avem dreptul să nu acționăm!

Altfel, ceea ce Iuliu Maniu afirma la 1 Decembrie pe Platoul Romanilor, ca suport indispensabil al noului stat național: "Colaborarea organică a tuturor păturilor sociale și a tuturor cetățenilor în serviciul statului român, deplina libertate și egala împărtășire în puterea de stat a cetățenilor este singura bază a dezvoltării unui stat!" va rămâne un deziderat neîmplinit, iar prelungirea acestei stări nu ne oferă nici măcar garanția împlinirii sale, din moment ce existența noastră statală este tot mai des pusă sub semnul întrebării.

Nu mai avem prea mult timp și de aceea această aniversare, care este și ziua noastră națională, trebuie să-i adune pe toți cei care cred în destinul nostru, ca națiune, pentru ca fapta extraordinară petrecută acum 80 de ani, să dăinuie, atât cât vor exista românii!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion Diaconescu:

Mulțumim, domnule deputat.

Urmează domnul senator Petre Roman, din partea Grupurilor parlamentare ale P.D.

 
 

Domnul Petre Roman:

Domnule președinte,

Stimate și stimați colegi,

Idealul nostru național împlinit la 1 Decembrie 1918 a fost idealul întregirii, acela de a avea o patrie comună.

Speranța sădită în sufletul poporului de acest ideal a fost speranța de mai bine, a fost speranța de a nu avea nici un alt stăpân, decât pe cel pe care și l-a pus singur, Dumnezeu. A fost speranța împlinirii celor mai adevărate și mai simple nevoi omenești, cuprinse în istorica Declarație de Unire cu Țara: munca și răsplata integrală cuvenită, crearea proprietății țărănești, prin care se poate întemeia și susține familia, drepturile și avantajele ce decurg din producția industrială, pentru muncitorimea industrială, aduse la nivelul celor mai avansate state din Occident, dreptatea și libertatea pentru națiunea română, între toate națiunile mari sau mici, deopotrivă.

Din această perspectivă poate fi înțeleasă încrederea de neclintit a fiecărui combatant român, în momentele de grea cumpănă ale Războiului din 1916 - 1918, când armata română s-a aflat, singură, în fața armatelor vrăjmașe, ale puterilor centrale europene.

Nu numai ofițerii, dar și soldații, țărani veniți de la lucrarea pământului, care nu cunoșteau nimic din problemele complicate ale Europei, credeau cu tărie în victoria finală.

Așa se explică declarația solemnă a puterilor aliate de la începutul anului 1918, că "România și-a îndeplinit cu loialitate angajamentele asumate" și că "Eroismul poporului și al armatei române au depășit previziunile cele mai optimiste". După cum tot asfel găsim explicația pentru proporțiile grandioase ale Adunării Naționale de la Alba Iulia și valoarea de veritabilă consultare populară ce i-a fost atribuită pe plan internațional. Această adunare rămâne pentru eternitate simbolul împlinirii aspirațiilor nenumăratelor generații de români, de a trăi într-o patrie a lor.

La această aniversare a așezării pietrei de hotar a demnității noastre naționale și la 9 ani de la Revoluția română din decembrie 1989, principiul unității și coeziunii naționale nu încetează să fie de o precumpănitoare importanță pentru destinul de azi al României. Însăși temelia democrației și, cu atât mai mult, a tranziției spre o democrație se formează pe acest principiu. Grija de căpătenie a românilor a fost și este aceea de a nu își mai vedea țara dezmembrată, iar pe ei slugă la străini.

Aspirațiile lor naționale se exprimă de-a lungul istoriei în lupta pentru neatârnare, pentru intangibilitatea frontierelor și integritatea teritorială a țării. Acest tip de naționalism este cu adevărat românesc și, totodată, singurul care poate găsi înțelegere și trezi respect în întreaga lume. Acesta este naționalismul pe care îl împărtășește și Partidul Democrat.

Suntem și trebuie să devenim din ce în ce mai mult parte activă a construirii noii Europe și a lumii democratice euro-atlantice. Lumea democratică, lumea liberă a fost capabilă, în ultimele decenii, de uriașe salturi în știință și cultură, însoțite cu o extraordinară repeziciune de mari transformări practice, ce i-au adus o inimaginabilă prosperitate. În aceeași perioadă, la noi, meritul și valoarea, munca cinstită și răspunderea, precum și darul cel mai de preț - libertatea - au fost călcate în picioare și alungate din viața societății noastre.

Astăzi, prin forța democrației, misiunea noastră imediată trebuie să fie scoaterea țării din impas. Impasul unei tranziții ce acumulează tot mai multe dureri, dar nu își arată încă roadele pentru cei mai mulți dintre compatrioții noștri. Partidul Democrat consideră și o spune din nou că degradarea vieții de zi cu zi, lipsurile tot mai mari, școala și sănătatea, lăsate tot mai grav fără sprijin, nu sunt o fatalitate. ele nu se află într-o stare atât de grea, pentru că nu s-ar putea altfel. Dimpotrivă. Putem alunga sărăcia și da valoare muncii, putem alunga nedreptatea și readuce speranța, dacă vom ieși din încrâncenarea ambițiilor de putere, dacă vom ieși din trecut, înțelegând că viitorul este altul.

Spunem din nou: democrația înseamnă o politică devotată oamenilor care muncesc spre a câștiga o pâine cinstită. Democrația se construiește cu acești oameni, care sunt cei mulți și fără de care democrația nu mai este o cauză pentru care merită să te lupți.

România nu mai poate să rămână o țară a unor mari bogății și a unor mari talente și, în același timp, o țară cu atât de mulți oameni nevoiași. România modernă nu poate fi alta decât România eternă plus bunăstarea lumii de azi.

Numai astfel vom avea simțirea adevărată, când asupra noastră se așează cuvintele patriotismului fierbinte al marelui nostru Eminescu: "Și acest pământ îl vor stăpâni fiii lui și nepoții lui și strănepoții lui și neam de neamul lui, acum și pururea și în vecii vecilor!" Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion Diaconescu:

Mulțumim, domnule senator. Urmează domnul deputat Puiu Hașotti, Grupul parlamentar al PNL.

 
 

Domnul Puiu Hașotti:

Distinși invitați,

Domnilor președinți ai Camerelor Parlamentului României,

Domnule prim-ministru,

Domnulor miniștri,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

În urmă cu opt decenii, spre un sfârșit de noiembrie aureolat de victoria aliaților în marele război, neamul românesc avea să trăiască clipe incandescente în devenirea sa național-statală. La 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a votat în unanimitate "Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României", împlinindu-se astfel visul nostru de aur. "O veche fărădelege - scria la 29 noiembrie istoricul și omul politic Ion Nistor - săvârșită față de țară și de poporul ei băștinaș s-a reparat și firul istoric ce fusese întrerupt cu silnicie înainte de un veac și jumătate s-a reluat astăzi și se va putea continua în tihnă, spre binele și propășirea tuturora."

Nu aveau să treacă decât trei zile și într-o altă parte martirizată a pământului românesc - Transilvania - la 1 decembrie 1918, din piepturile a o sută de mii de români izbucneau urale. Glasuri tremurânde de conștiința încărcăturii național-istorice intonau imnul "Deșteaptă-te române" și alte cântece naționale. Fericiți, românii aflați la Alba Iulia erau martorii împlinirii unui alt vis de aur: Unirea Transilvaniei cu patria mamă, încununându-se apoteotic un îndelungat și logic proces de formare a României moderne.

"Alături de glorioșii ei aliați, România este astăzi printre învingătorii lumii!", se spunea în raportul pentru adoptarea Decretului-lege privind unirea Transilvaniei, prezentat de primul ministru Ion I.C. Brătianu suveranului, Regele Ferdinand, loaialul și întregitorul. "Basarabia și Bucovina s-au unit cu patria-mamă, iar peste Carpați români, care, împreună cu noi, de atâta vreme așteaptă ceasul întregirii neamului, îndată ce și-au putut spune gândul, au proclamat prin marea lor adunare națională întrunită la Alba Iulia unirea lor necondiționată și de-a pururea cu Regatul României. Unirea aceasta, în ziua când marii noștri aliați sunt învingători, izvorăște din putea de viață a poporului român, din vitejia soldaților noștri și din voința hotărâtă a românilor de pretudindeni.

Acestor ore astrale ale neamului nostru nu pot să nu le asociez o altă hotărâtoare zi, nu mai puțin semnificativă în istoria modernă a țării noastre. Tot înspre un final de toamnă, în urmă cu 120 de ani, era oficializată reîntregirea Dobrogei la statul român. Teritoriul dintre Dunăre și mare, "posesiunea vechilor noștri domni", cum spunea Domnitorul Carol I la 26 noiembrie 1878, se întrupa cu țara, marcându-se o a doua etapă în făurirea statului național unitar român.

Iată de ce, astăzi, marcând solemn Ziua națională, 1 Decembrie 1918 semnificând, totdată, încununarea acestui proces istoric, ne plecăm frunțile cu pioșenie și evlavie în fața înaintașilor noștri martirizați din toate provinciile românești. Iată de ce, astăzi, când suntem și în pragul trecerii într-un nou mileniu, Ziua națională o identificăm cu împlinirea aspirațiilor înaintașilor dar și cu credința că stă în noi înșine, în puterea și eforturile noastre, ca aceste aspirații să materializeze credința românilor de astăzi într-o lume a democrației, a siguranței sociale și a bunăstării, a proiectării României pe coordonatele Europei unite a secolului XXI, în care demnitatea națională este indisolubil legată de competitivitate și inteligență creatoare, de valori materiale și spirituale universale, la care și noi, românii, ne-am adus și, cu siguranță, ne vom aduce și în continuare contribuția. Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion Diaconescu:

Mulțumim, domnule deputat. Are cuvântul, în continuare, domnul senator Marko Bela, Grupul parlamentar al UDMR.

 
 

Domnul Marko Bela:

Domnilor președinți,

Domnule prim-ministru,

Domnulor miniștri,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați oaspeți,

În acest colț al Europei sunt posibile multiple interpretări ale istoriei. Popoarele și națiunile interpretează adesea cu totul altfel unul și același eveniment istoric, ba, uneori, se întâmplă că în epoci diferite aceeași națiune are o viziune diferită asupra unui moment important al propriului său trecut.

De obicei, sărbători naționale devin acele evenimente ale istoriei unui popor, care au același mesaj înălțător pentru toți membrii națiunii și care, de regulă, se leagă de idealul libertății naționale, al independenței, al desăvârșirii ființei naționale. Un asemenea important moment îl reprezintă pentru națiunea română ziua de 1 Decembrie 1918, dată care poartă același mesaj pentru toți românii.

Pentru noi, maghiarii din România, această aniversare poartă o semnificație specifică și am dori, bineînțeles, ca acest mesaj să devină parte integrantă a acestei sărbători, fiindcă, de ani de zile, și noi suntem în mod firesc alături de dumneavoastră la aceste aniversări. Trebuie să tindem ca istoria să aibă pentru noi toți aceeași semnificație. Trebuie să năzuim ca românii și maghiarii să-și vadă în același fel trecutul și să nu caute în el ceea ce ne desparte, ci ceea ce ne unește. Trebuie să ajungem la ideea istoriei comune.

Sigur că din acești 80 de ani pot fi găsite exemple care ne îndepărtează, dar și altele care ne apropie. Noi trebuie să ne apropiem unii de alții. orice altă cale este de fapt o fundătură. Trebuie să arătăm ceea ce ne unește, dar trebuie să ne atenționăm reciproc și asupra a ceea ce ne poate despărți.

Azi, la sfârșitul secolului XX, în ultimii ani ai mileniului doi, se mai pot auzi din gura unor politicieni cuvintele bolnave ale instigării, ale incitării unora împotriva altora, ale intoleranței șovine, deși adevăratul sentiment național cuprinde în sine și înțelegerea față de alte popoare.

Românii care au formulat rezoluția de la Alba Iulia au știut acest lucru. au știut cât de importante sunt drepturile naționale, culturale și educaționale și s-au angajat să ofere aceste drepturi celor care conviețuiesc cu ei în Transilvania: "Deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc".

Pentru noi este deosebit de important acest angajament și iată de ce actul istoric de la Alba Iulia poartă pentru noi un mesaj specific. Considerăm că cei care ar dori să uite sau să șteargă din acea rezoluție pasajul referitor la noi acționează nu numai împotriva noastră, ci împotriva intereselor reale ale României. Constituie interesul nostru comun ca din angajamentele celor 80 de ani să se înfăptuiască și cele referitoare la noi, maghiarii, sau, în general, minoritățile care trăim în România, deziderate despre care încă nu se poate afirma că s-au înfăptuit.

Acum 80 de ani, la Alba Iulia, înaintașii dumneavoastră au dorit să creăm stare de egalitate pentru comunitățile naționale care conviețuiesc cu majoritatea românească. Trebuie să facem tot ce se poate pentru ca, în sfârșit, dreptatea să fie de partea acelora care vor să ne apropie pe noi, maghiarii și românii, și nu să ne îndepărteze, fiindcă ei sunt cei care interpretează corect și integral mesajul de la Alba Iulia. Vă mulțumesc că m-ați ascultat. (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion Diaconescu:

Mulțumim, domnule senator. Are cuvântul în continuare domnul senator Corneliu Vadim Tudor, Grupul parlamentar al PRM.

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Domnilor președinți ai Camerelor Parlamentului,

Domnilor membri ai Guvernului,

Onorați colegi,

Distinși oaspeți străini și membri ai corpului diplomatic,

Stimați reprezentanți ai presei,

Partidul România Mare prezintă omagiul său fierbinte la jubileul a 80 de ani de la Unirea cea mare și veșnică! Anul 1918 nu a fost un simplu an calendaristic, a fost o furtună, a fost un vulcan, a fost o minune dumnezeiască! Fiecare dintre dumneavoastră ați întâlnit în viață reporteri care v-au întrebat în ce epocă v-ar fi plăcut să trăiți. Eu unul mi-aș fi dorit să am norocul istoric de a fi martor la făurirea României moderne, la luptele și biruințele țării mele, la nașterea și afirmarea corifeilor acestui neam de mucenici.

Lăsați-mă să visez frumos în fulguirea de iarnă și să mă gândesc cât de tulburătoare a fost Marea Adunare a românilor la Blaj, în mai 1848, la care au participat Avram Iancu, Simion Bărnuțiu, tânărul Alexadru Ioan Cuza, frații Iancu și Vasile Alecsandri. Atunci s-a rupt vraja nefastă a unui blestem secular și cele trei țări surori s-au regăsit pe sine la Cina cea de Taină a neamului românesc. Memorialiștii au afirmat că, la un moment dat, Crăișorul Munților a făcut o profeție, cu ochii pierduți în jariștea viitorului, și anume că abia peste 70 de ani se vor uni toți românii, ceea ce s-a și întâmplat.

Aș fi dat, de asemenea, ani buni din viața mea dacă aș fi avut norocul ca în ianuarie 1850, strecurat printre țăranii și târgoveții din Biserica Uspenia a Botoșanilor, să văd cu ochii mei de copil botezul pruncului Mihai, cel care avea să devină omul deplin al culturii române, poet național, ziarist de geniu și etalon moral pentru generații și generații de români. Astăzi, aici și acum, propun Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române sanctificarea lui Mihai Eminescu, om fără pată și martir al credinței creștine.

Dar care dintre noi nu s-ar fi bucurat oare să se prindă în Hora Unirii, compusă de Alexandru Flehtenmaher pe versurile lui Vasile Alecsandri, când Bucureștii erau împodobiți cu ghirlande de flori și de brad și am dovedit tuturor că ne putem împlini destinul, chiar împotriva voinței marilor puteri.

Și astfel se scrie istoria noastră, din cascadă în cascadă, din stână în stână, din bivuac de luptă în bivuac de luptă, din tranșee în arc de triumf, pe ecranul memoriei colective defilând oamenii glorioși ai războiului de independență: Carol I, Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti, generalul Alexandru Cernat, Peneș Curcanul, dorobanții și roșiorii.

Noi nu putem uita că, tot acum, celebrăm 120 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă.

Aș mai fi vrut să dau pâine caldă printre gratii eroilor Mișcării memorandiste și tânărului Octavian Goga, care au fost închiși de trufașa stăpânire maghiară numai și numai pentru că erau români, purtau cocarde tricolore și nu se lăsau deznaționalizați.

Și, astfel, s-au adunat toate pâraiele și apele năvalnice în fluviul de patimi al războiului de întregire a neamului.

Aș fi dorit să respir același aer cosmic cu cele patru cariatide vii ale Templului Unirii: Regele Ferdinand cel Loial, Nicolae Iorga, Ionel I.C. Brătianu și Iuliu Maniu (de care eu unul n-am să mă dezic niciodată!), templu așezat pe moaștele albe ale Eroului Necunoscut. Iar apoi, în ziua de 1 Decembrie, zi clară ca o zi de sticlă, să-i aud pe Ștefan Cicio Pop și Vasile Goldiș cum repetă, pentru cei o sută de mii de români, cu voci de tunet, hotărârile istorice adoptate în Sala Cazinei militare de la Alba Iulia, care, prin milenii, s-a numit Apullum, Alba Carolina și Bălgrad. Să-mi șterg apoi lacrimile cu mătasea flamurii tricolore, după care să mor sub ninsoarea feerică a începutului de lume și de țară nouă, fericit că n-am trăit degeaba și că Dumnezeu, drăguțul, a făcut dreptate!

Crai nou, Crai nou, la noi bine-ai venit!

Iubiți compatrioți,

Îngăduiți-mi să opresc ceasornicul istoriei aici. Așa după cum îi spunea Faust clipei, în traducerea lui Lucian Blaga: "Rămâi, că ești atâta de frumoasă!"

Astăzi, măcar astăzi, fie ca iarna vrajbei noastre în plină vară să se schimbe, ca să-l parafrazez pe Shakespeare. Nu trebuie să ratăm acest moment al concordiei și al redeșteptării naționale! Aura de raze a Unirii e încă foarte puternică, străbate deceniile și mai mult ca sigur va răzbi și prin veacuri, așa încât să ne aducem aminte că români suntem cu toții, că asta-i țara noastră și că generația de aur de la 1918 ne privește și ne judecă de dincolo de mormânt.

"Aceasta e datoria vieții noastre", după cum grăia Vasile Pârvan! Să nu uităm că toate momentele cardinale ale istoriei românești au fost săvârșite de apostolii naționalismului luminat, că idealurile Unirii și ale Independenței sunt eterne, că trebuie să ne apărăm limba și datinile și identitatea națională. Noi credem cu tărie într-o Europă a patriilor și a națiunilor. Încă acum aproape 250 de ani, Montesquieu scria că: "Europa nu este decât o națiune, compusă din mai multe."

Pentru noi, cel de la Partidul România Mare, poporul român este cel mai frumos, cel mai nobil, cel mai credincios și cel mai eroic popor din lume. Acesta este sâmburele doctrinei noastre! Iată ce scria același Mihai Eminescu despre neamul nostru: "Viteaz în războaie, muncitor și cinstit în timp de pace, grăitor de adevăr, glumeț și senin, drept și bun la inimă ca un copil, poporul românesc nu e capabil nici de trădare, nici de infamie".

Am onoarea să vă anunț că în cinstea acestui jubileu, în aceste zile, s-a terminat filmul artistic în două serii "Triunghiul morții", consacrat războiului pentru întregirea neamului și Marii Uniri, film realizat de regizorul Sergiu Nicolaescu după un scenariu scris de mine în anul 1987. Iată că viața, ca și cultura națională, merg înainte. Din păcate, de la precedentul jubileu și până acum, s-a produs nefericitul Tratat cu Ucraina, pe care nu vreau să-l comentez astăzi.

Pentru teritoriile veșnic românești ale Basarabiei, Bucovinei, Banatului și Transilvaniei, ale celorlalte provincii istorice, mereu se vor găsi pui de lei, care, la nevoie, își vor da și viața. Mă adresez vouă, compatrioți simpli și împovărați de pe toată cuprinderea sacră a țării: nu credeți în minciunile care se spune despre patrioții români, de către intriganții de profesie, plătiți cu arginții trădării! Noi pentru voi facem tot ceea ce facem! Tot ce dorim noi este să nu ajungeți slugi și cerșetori în țara voastră!

Și mai vrem ca, dacă nu putem face deocamdată România Mare, măcar să n-o facem mai mică decât e, să nu lăsăm sălbăticiunile pădurii să o sfâșie în puterea viscolului istoriei! Nu trebuie să facem decât ceea ce au făcut în împrejurări aproape identice toți bărbații iluștri ai cronicilor țării!

Îi invit pe distinșii guvernanți să poftească UDMR-ul să intre în legalitate și să respecte statul național unitar român. Altminteri, se plasează singuri în afara Constituției.

Unicul pericol care ne paște cu adevărat este distrugerea patrimoniului național, zi și noapte, temeinic, cu metodă. Singurul extremism este înfometarea populației în numele unei pretinse reforme, în urma căreia, după cum declara un guvernant la radio chiar în această dimineață, România se va înscrie pe "un tobogan ascendent"! Formulare memorabilă, care încheie vesel un an, de altfel, trist...

Astăzi, poporul român e crucificat fără nici o vină, dar ziua învierii se apropie! Sus inima, români! Dumnezeu să ocrotească poporul român! Trageți clopotele a sărbătoare pe Dunăre, pe Olt, pe Mureș, pe Tisa, pe Prut, pe Milcov, pe Argeș, pe Ceremuș, pe Nistru, pe Someș, pe Târnave, pe tustrele Crișuri! Glorie de-a pururi Bisericii Străbune și Armatei Române! Tot ce e românesc nu piere! Spiritul de la Alba Iulia va dăinui de-a pururiri! Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât! Trăiască România Mare, independentă și îmbelșugată! Să ne vedem sănătoși la viitorul jubileu, în mileniul trei! (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion Diaconescu:

Mulțumim, domnule senator. Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Petre Țurlea, Grupul parlamentar al PUNR.

 
 

Domnul Petre Țurlea:

Domnule președinte al României,

Domnilor președinți ai Parlamentului,

Doamnelor și domnilor colegi și invitați,

Ca istoric, doream să fac de la această tribună o expunere cu caracter istoric. Timpul nu-mi îngăduie, însă, acest lucru. O să trag doar concluzia că Marea Unire a fost rezultatul luptei poporului român în totalitatea lui: a românilor din vechiul regat, a celor din Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, a celor din Peninsula Balcanică. O realizare proprie într-un context internațional favorizant.

De aceea, putem spune că Pacea de la Paris nu a creat statul național unitar român, ci doar a recunoscut existența acestuia. Încercările de ultim moment de blocare a recunoașterii internaționale a faptului împlinit prin seria de asasinate comise de maghiari în Transilvania împotriva românilor, prin atacurile detașamentelor bolșevice în Basarabia, prin înțelegerea antiromâneasă între Lenin și Bela Kun și, mai ales, prin cele 60 de memorii trimise conferinței de pace de reprezentantul Ungariei, contele Aponyi, nu au avut succes. Răspunzând delegației maghiare, care afirma că: "Ungaria are drept asupra Transilvaniei, pentru că o stăpânește de o mie de ani", francezul Millerand, în numele conferinței de pace, afirma: "O stare de lucruri, chiar milenară, nu are temei să dăinuiască mai departe când s-a constatat că e contrară dreptății."

Este cazul, doamnelor și domnilor colegi, ca în acest moment să aducem mulțumirile noastre, ale Parlamentului României, țărilor care ne-au ajutat să facem România Mare: Franța, Marea Britanie, Italia, Statele Unite ale Americii, Rusia. (Rumoare.) Tuturor, le mulțumim de la tribuna Parlamentului României! Armatele rusești, în 1917, au luptat alături de armatele române, despre asta este vorba.

La asemenea aniversări, cum este cea de astăzi, nu este de ajuns să rememorăm istoria. Trebuie să ne întrebăm ce facem noi, în raport cu ea. Nicolae Iorga spunea, în 1909: "Fiecare generație poartă răspunderea menirii și a faptelor sale. Fiecare generație e datoare față de cele ce au fost înainte de dânsa să ducă mai departe moștenirea lăsată de acestea și să o întărească. Iar generația care nu face acest lucru este condamnată la uitare în amintirea urmașilor."

Ne punem întrebarea: Generația noastră de la sfârșitul secolului al XX-lea a întărit, a dus mai departe moștenirea lăsată de generația de la începutul secolului XX? Răspunsul, cu siguranță, este nu!

Regele Ferdinand, marele Rege Ferdinand, în timp de război, sub o puternică amenințare militară, a refuzat să semneze Pacea înrobitoare de la Buftea-București, din 7 mai 1918. În iunie 1940, România a cedat Rusiei, în urma unui ultimatum, Basarabia și Bucovina de Nord, dar în condiții de război și ca singură soluție pentru păstrarea statului român. La fel, s-a întâmplat în august 1940 cu Transilvania de Nord.

În totală contradicție cu aceste exemple ilustre istorice, în 1997, președintele României, domnul Emil Constantinescu, și coaliția guvernamentală actuală, în timp de pace, și fără nici o amenințare sau presiune externă, au acceptat tratatul cu Ucraina, prin care România renunță la drepturile sale istorice asupra Basarabiei și Bucovinei de Nord. Întreaga opoziție și opinia publică românească s-au declarat împotriva tratatului și, totuși, actuala putere de la București l-a semnat, cu maximă inconștiență și deplină lipsă de patriotism. Este o greșeală istorică și o impietate față de martirii poporului român, față de cei care și-au dat viața pentru ca România Mare să existe.

Astăzi, la 80 de ani de la Marea Unire, statul creat atunci este în pericol nu doar de ciuntire teritorială, ci chiar de dispariție. Actuala putere i-a distrus industria și agricultura, i-a dezorganizat armata, a produs haos în învățământ și în asistența socială, a scăzut niveul de trai la cota cea mai joasă de după al doilea război mondial. Și, mai ales, actuala putere a distrus încrederea românilor în viitor. În aceste condiții, degeaba se organizează sărbătorirea fastuoasă a lui 1 Decembrie, când marea realizare de atunci, din 1918, statul național unitar român, este adus în pragul falimentului.

Nu întâmplător PUNR-ul m-a trimis pe mine la tribuna Parlamentului, reprezint pe românii din Covasna și Harghita, județele cele mai primejduite, datorită acțiunii revizioniste maghiare din afara țării, din interiorul ei și chiar din interiorul Guvernului ei. Județele cele mai primejduite, datorită nepăsării puterii de la București.

Știind toate acestea, nu mi se mai pare curios faptul că s-a refuzat sărbătorirea lui 1 Decembrie la Alba Iulia, acolo unde s-a înfăptuit România Mare.

Actuala putere a preferat să rămână la tribuna făcută de Nicolae Ceaușescu, în umbra acestuia, decât să se plaseze în umbra marilor înaintași unioniști.

Istoria, evident, va judeca și faptele, și oamenii.

Doamnelor și domnilor,

Din partea Partidului Unității Naționale Române, de Ziua ei națională, urez României să redevină mare, puternică și bogată, iar poporului român de pretutindeni îi urez să ajungă a trăi fericit în această Românie de mâine.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion Diaconescu:

Vă mulțumim, domnule deputat.

Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Eberhart- Wolfgang Wittstock, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

 
 

Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock:

Domnilor președinți ai celor două Camere ale Parlamentului,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Excelențe,

Stimați oaspeți,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Evenimentele istorice ce au avut loc cu 80 de ani în urmă au însemnat pentru națiunea română împlinirea unui vis secular - realizarea unui stat ale cărui granițe să cuprindă toate regiunile locuite în majoritate de români.

Desigur, unirea tuturor românilor în cadrul unui singur stat, înfăptuită la finele anului 1918, a reprezentat o necesitate istorică de netăgăduit. Dar ziua de 1 Decembrie 1918, pe care azi o sărbătorim ca Ziua națională a României, nu este doar o mare sărbătoare a poporului român, ci este, și trebuie să fie, în același timp, o la fel de mare sărbătoare și pentru celelalte comunități etnice, pentru minoritățile naționale care de secole și secole trăiesc pe pământul de azi al României.Nu fac această afirmație din oportunism politic, ci din considerente bazate pe argumente, cred, solide.

După cum se cunoaște, drept act de naștere al României Mari, în granițele din perioada interbelică, poate fi considerată Rezoluția de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, prin care s-a proclamat unirea cu România a românilor din Transilvania, Banat și Ungaria, și a teritoriilor locuite de aceștia.

Printre altele, această Rezoluție enunța "ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român" următoarele: "Deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său, și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării, în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc".

Evident, Rezoluția de la Alba Iulia, care oferea tuturor locuitorilor Transilvaniei, indiferent de naționalitate, perspectiva unui trai în deplină concordanță cu propriile țeluri și năzuințe privind păstrarea și dezvoltarea identității etnice, lingvistice, culturale și religioase, a avut un ecou imens nu doar în rândul celor care au participat la evenimentul de la Alba Iulia și nu doar în rândul populației majoritare.

Astfel, luând act cu satisfacție de conținutul Rezoluției, Adunarea Națională a sașilor din Transilvania, întrunită la Mediaș, a hotărât la 8 ianuarie 1919, în unanimitate, unirea cu Regatul României.

Citez din Declarația adoptată cu acest prilej, comunicată Consiliului Central Român de la Sibiu: "Evenimentele internaționale au creat pentru teritoriul unde poporul sas din Transilvania și-a stabilit căminul de mai mult de 800 de ani o situație nouă. Regele Ferdinand al României, prin Decretul său din 27 decembrie 1918, a proclamat și stabilit stăpânirea românească asupra acestui teritoriu. Poporul cel mai numeros din Transilvania și părțile limitrofe ale Ungariei a hotărât, în Adunarea Națională de la Alba Iulia, unirea sa cu România.(...) Luând act de aceste fapte (...), poporul sas din Transilvania, bazându-se pe dreptul popoarelor de a dispune în mod liber de ele însele, proclamă unirea sa cu Regatul României și transmite poporului român salutul său frățesc și cordiale urări pentru realizarea completă a idealului său național".

Declarații asemănătoare de aderare la Regatul României au fost adoptate și de reprezentanții germanilor din celelalte regiuni care s-au unit atunci cu România, și anume, de către cei din Bucovina, încă înaintea zilei de 1 Decembrie 1918, la 26 noiembrie 1918, din Basarabia, la 7 martie 1919, și de reprezentanții șvabilor din Banat, la 10 august 1919, la Timișoara.

O adunare a romilor, întrunită la 27 aprilie 1919 la Dumbrăveni, județul Târnava Mare, a salutat, de asemenea, unirea Ardealului cu România.

Evoluția istorică ulterioară a demonstrat în mod convingător că Rezoluția de la Alba Iulia, adică actul de naștere al României Mari, a lăsat urme adânci în conștiința colectivă a minorităților naționale din țara noastră.Documentul acesta a fost perceput și înțeles de către grupurile etnice minoritare drept un contract social pe care l-au invocat și îl invocă ori de câte ori reclamă dreptul la propria identitate lingvistică, etnică, culturală și religioasă.Iată în ce constă, în primul rând, importanța zilei de 1 Decembrie 1918 pentru minoritățile naționale din România !

De altfel, din perspectiva contemporană, putem considera că Rezoluția de la Alba Iulia schițează în mod valabil și corect un model al relațiilor armonioase dintre majoritate și minorități.Este vorba de un model nu importat, ci autohton, inspirat din tradițiile multiseculare ale conviețuirii unor etnii diferite în Ardeal, un model care proiectează un spațiu al armoniei și păcii interetnice, conceput de majoritatea etnică, izvorât din trista experiență istorică a acestei majorități, care, deși majoritară, a fost tratată mult timp ca o minoritate.Din aceste motive, acest model autohton, care refuză stridențele etnocentriste, ni se pare deosebit de convingător.

În mod corect, trebuie să observăm că unele din principiile enunțate în Rezoluția de la Alba Iulia, care se referă la raporturile dintre majoritate și minorități, au devenit realitate în zilele noastre.Am în vedere, de exemplu, posibilitățile oferite minorităților naționale, de a participa, prin reprezentanții lor aleși, la treburile publice, la viața politică, sau cadrul general creat pentru învățământul în limba maternă, sau dispozițiile legale referitoare la folosirea limbii materne în relațiile cetățeanului cu autoritățile publice locale.Nu trebuie neglijat nici sprijinul acordat comunităților etnice, prin bugetul de stat, pentru susținerea vieții culturale specifice acestor comunități.

Toate acestea le considerăm efectul benefic al Rezoluției de la Alba Iulia, ceea ce, revenind la punctul de plecare al acestei intervenții, demonstrează cu prisosință de ce considerăm că ziua de 1 Decembrie este o mare zi de sărbătoare pentru toți cetățenii țării, indiferent de etnia căreia îi aparțin.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion Diaconescu:

Vă mulțumim, domnule deputat.

Urmează domnul deputat Emil Putin, grupul parlamentar al P.S.D.R.

 
 

Domnul Emil Livius Nicolae Putin:

Domnilor președinți,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Distinși oaspeți,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Sărbătorim astăzi un moment fundamental al istoriei noastre - Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Îi este dat nu o dată unui popor să înfăptuiască o lucrare măreață și să nu piardă acest moment. Îi este dat unui popor să-și găsească oamenii capabili de sacrificiu pentru cauza unică.

Și le-a fost dat atunci, în toamna și iarna anului 1918, românilor din Transilvania, din Banat, din Crișana și de pe Valea Mureșului, de a înfăptui momentul istoric al unirii cu frații lor români de dincolo de munți, cu România, și le-a fost dat acelora să adune toate aspirațiile de unire, dar și mințile lor luminate, la Arad, care au pregătit Marea Unire.

Atunci au existat, poate pentru prima dată, toate condițiile, când și-au dat mâna două doctrine deosebite, două concepții deosebite, reprezentanții a două cateogorii sociale diferite, dar care aveau aceleași aspirații și visuri: reprezentanții Partidului Național Român și cei ai Partidului Social Democrat, care atunci au realizat prima unitate spirituală a poporului român, pentru că, așa cum spunea Vasile Goldiș: "Pentru națiunea română din Transilvania, libertatea înseamnă unirea cu România".

Paralel cu acțiunea de alegere a delegațiilor pentru Alba Iulia, Consiliul Național Român, constituit la 31 octombrie 1918, în Arad, și format din 6 reprezentanți ai Partidului Național Român: Vasile Goldiș, Teodor Mihali, Alexandru Vaida Voievod, Aurel Vlad și Aurel Lazăr, și 6 reprezentanți ai Partidului Social Democrat: Ion Flueraș, Iosif Jumanca, Tiron Albani, Enea Grapini, Iosif Renoiu și Bazil Surdu, chema națiunea română din Transilvania să-și spună cuvântul horătâtor asupra sorții sale, dorindu-se ca hotărârea să aparțină întregii națiuni. Și așa a fost!

La Alba Iulia s-au pronunțat pentru unirea cu Țara nu numai cei 1.228 de delegați comandat - credenționale, ci toți cei 100.000 de oameni prezenți la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când Marea Adunare Națională decreta unirea românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească și a teritoriilor locuite de ei, nu cu Regatul Țărilor Române, ci cu România, "Forma de stat fiind trecătoare, iar România eternă" - așa cum declara atunci fruntașul social-democrat, Ion Flueraș.

Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia a venit într-un moment în care viitoarea configurație a Europei nu era decisă.

"Este principiul suprem al dreptului fiecărui popor să-și determine propriul destin, și el trebuie să decidă acum ce măsuri trebuie luate pentru reparație și ce reașezări teritoriale vor fi necesare după încheierea războiului" - se spunea în Memorandumul adoptat la Conferința laburistă și social-democrată interaliată, ținută la Londra, în toamna anului 1918.

Și, prin voința și unitatea de atunci, alcătuirea statului românesc național unitar nu a fost rezultatul unei conferințe internaționale, ci a unui proces activ, dorit de fruntașii transilvăneni, prin hotărârea liber consimțită a tuturor categoriilor sociale.

Însă, cine crede că unitatea națională o dată realizată în 1918 reprezintă punctul final, se înșeală. Unitatea națională se păstrează și se creează clipă de clipă, zi de zi. Pericolul armatelor va fi întotdeauna mai mic decât pericolul ruperii legăturilor dintre noi. Intoleranța interetnică și interconvențională reprezintă potențiale pericole la adresa unității statului român. Criza morală pe care o parcurgem reprezintă un pericol pentru ființa noastră națională. Nu de exaltări sau clamări patriotarde avem nevoie.

Statul național unitar se poate păstra doar prin toleranță, respect și dialog, adică prin păstrarea legăturilor spirituale moștenite. Un asemenea moment aniversar, dincolo de rememorarea clipelor istorice, obligă și la asumarea răspunderii păstrării celor câștigate.

Într-un moment în care apar partidele regionale și organizații și declarații care clamează superioritatea unor provincii asupra altora, nu putem să nu ne gândim la criza morală care începe să atenteze la legăturile dintre noi.

A venit momentul să ne întoarcem la ceea ce ne leagă: limbă, familie, cultură, Biserică, tradiții, istorie, și apoi, să mergem la Alba Iulia, într-un sincer și moral pelerinaj, să luptăm împotriva dezbinării generalizate, care afectează lumea politică, economică și socială, care condamnă la sărăcie și neînțelgere.

A venit momentul să convingem, să recâștigăm încrederea românilor că sub această cupolă, noi - parlamentarii reprezentăm liantul dintre ei.

Iar acum, în această zi de sărbătoare, din partea Partidului Social Democrat Român, aducem omagiul nostru corifeilor Marii Uniri.

Avem obligația să oferim și copiilor noștri, și copiilor copiilor noștri, șansa de a sărbători ziua de 1 Decembrie.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion Diaconescu:

Vă mulțumim, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Mircea Coșea, ultimul vorbitor.

 
 

Domnul Dumitru Gheorghe Mircea Coșea:

Doamnelor și domnilor,

Fiind ultimul vorbitor, îmi permit să spun că, totuși, azi este o zi festivă. O zi festivă pentru noi. De dimineață am văzut că s-au ridicat steaguri, troleibuzele, autobuzele, tramvaiele au câte un mic steguleț, comentatorii la radio și la televiziune au început să vorbească despre neamul românesc, inima românească, martirii neamului. Avem și o paradă militară, s-a dezvelit și o statuie. Ne-am îmbrăcat în haine mai închise la culoare, unii dintre noi avem și tricolorul în piept. Este o zi festivă și ne întrebăm dacă e bine sau nu să fie așa. Eu cred că e bine, pentru că fiecare neam trebuie să aibă festivitățile lui. Ceea ce-i foarte rău este că mâine vom uita tot ce-a fost astăzi.

Mâine steagurile vor fi coborâte, soldații se vor întoarce în cazarmele reci, la ciorba de cartofi, la televiziune și la radio se va vorbi numai despre fotbal, noi ne vom pune sacourile de serviciu și ne vom întoarce la așa-numita "normalitate" a fiecărei zile.

De ce este așa?

Pentru că noi, de fapt, nu sărbătorim, noi comemorăm.

"A sărbători" înseamnă a te bucura, a avea încredere, a spera în ceva. Noi comemorăm evenimente, noi ne întoarcem în istorie, ne întoarcem la amintiri și la regrete.

Pentru că azi, în România este foarte greu ca cineva să creadă și să aibă speranțe. Este foarte greu, pentru că România de azi, la 1 Decembrie 1998, e România în care noi am rămas aceiași români și ne mândrim, ne bucurăm cu înaintașii noștri de la Alba Iulia.

Ne primim la fel oaspeții, cu pâine și cu sare, numai că pâinea-i făcută din făină ungurească, și sarea-i importată din Grecia.

Astăzi, în România, aici, la București, ne gândim foarte puțin la un loc îndepărtat, la câteva sute de kilometri, unde, mai puțin de 40 de români se roagă în bisericile care au mai rămas, pentru că se simt asediați, uitați, nimeni de aici nu se gândește la ei.

Toate aceste lucruri, pentru că, de fapt, cred eu, unirea națională s-a înfăptuit și este ceea ce ne dă astăzi atâta putere de a discuta, dar unitatea națională nu s-a înfăptuit, și asta nu e de putere, ci de a acționa. Cred că uniunea națională este un factor de mare interes și putere astăzi.

Domnule prim-ministru,

Ziua este festivă pentru că avem de-a face cu câțiva domni miniștri, nu cu întreg Guvernul, domnule prim-ministru, am auzit că o să avem peste câteva zile un program de reformă cu măsuri dure, dar vreau să vă spun de pe acum că am foarte puțină încredere în reușita lui, pentru că nu banii, nu capitalul, nu alte elemente de reformă ne trebuie nouă azi, ci unitatea noastră, or, unitatea noastră cred că astăzi am putea s-o punem în fruntea tuturor acțiunilor pe care le facem.

Stimați colegi,

Vă spun "colegi", pentru că suntem colegi nu de Parlament, ci de clasă, de clasă politică.

Stimați colegi din partea stângă a sălii, din partea dreaptă a sălii.

Stimați colegi din U.D.M.R.,

pe care vă stimez foarte mult pentru profesionalismul și determinarea dumneavoastră, am putea pierde o șansă istorică pe care o avem.

Noi, această clasă politică, atât de hulită astăzi, atât de condamnată pentru incapacitatea noastră de a realiza lucruri așteptate de popor, putem să ne revigorăm, dacă am putea asigura unitatea acestui popor.

Cred profund că această clasă politică are posibilitatea, deși ea este formată în mare parte, așa cum se spune acum, din "foști", are încă marea capacitate de a asigura această unitate.

Stimați colegi,

România nu este în pericol. Ea n-a fost niciodată în pericol. În pericol sunt cei care nu pot să intre în istorie.

Noi avem șansa de a intra în istorie, realizând unitatea acestui neam, într-un moment în care, mai mult decât orice, a fi uniți înseamnă, așa cum se spune acum, "a face reformă și a intra în Europa".

Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion Diaconescu:

Mulțumim, domnule deputat.

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Cu aceasta, lista celor înscriși la cuvânt fiind epuizată, declar închisă ședința comună solemnă a Camerei Deputaților și Senatului, consacrată comemorării zilei de 1 Decembrie, Ziua națională a României, și a 80 de ani de la Marea Unire.

Stimați domni invitați de peste hotare,

Sunteți rugați să mergeți în holul de la intrare, de aici, unde există un alt program pentru dumneavoastră.

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă informez că programul de lucru pentru săptămâna în curs, în continuare, va fi următorul, pe care l-ați primit la casete: miercuri, activitate în comisiile permanente; joi și vineri, ședințe în plen ale Camerei Deputaților. De acord? Da.

Vă mulțumim.

Ședința s-a încheiat la ora 11,22.